Monthly Archives: April 2011

“Un bărbat necunoscut a făcut plinul la mașină”

Astazi am dat peste articolul de mai jos la linkul urmator.

Am ras cu lacrimi dupa citirea lui dar apoi am stat sa ma gandesc…chiar asa am ajuns.

Intradevar, eu am ajuns sa fac plinul doar cand ma duc in concediu dar credeam ca sunt un caz izolat :))).

Este bine totusi ca nu ne-am pierdut simtul umorului si inca stim sa facem haz de necaz.

Si acum articolul:

“În jurul orelor 23.10 angajații unei benzinării din centrul capitalei au asistat la o scenă desprinsă parcă din filmele cu miliardari. Un bărbat necunoscut a intrat în benzinărie cu mașina și a alimentat fără întrerupere până când a umplut rezervorul, după care a plătit cu numerar, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Casiera de serviciu l-a urmărit pe bărbat pe monitor cum alimentează fără discernământ și și-a alertat colegii. „A alimentat o veșnicie, credeam că i-a înghețat mâna pe pistolul pompei”, povestește casiera. „Eu am fugit repede afară ca să-l salvez, am încercat să-i smulg pistolul din mână, dar era prea târziu: deja își umpluse rezevorul. Am strigat la el: Ce-ai făcut nenorocitule, o să înfunzi pușcăria! Știi cât costă litrul de benzină?” Știți ce mi-a răspuns? A zis cu nonșalanță: Chiar așa, domnișoară, cât face?”

Băiatul care spală parbrize în benzinărie este încă în stare de șoc. „Credeam că vrea să pună și el un litru-doi, cât să ajungă acasă. Când am văzut că depășește patru litri și nu se oprește m-am panicat. Le-am zis colegilor că avem un investitor străin la pompa trei.””

Articol scris de Adi.