Iezerul si Fagarasul vor deveni traditii din cate se pare. In fiecare an trebuie neaparat sa ne programam cel putin o tura de bicla in acesti munti. De ce? Pai au ceva aparte si cele mai faine aventuri prin muntii astia le-am avut. Daca anul trecut am facut peste jumatate din creasta cu dormit la refugiu si cu cuceritul celor mai inalte varfuri, anul asta am vrut sa facem o tura de o zi cu urcare pe Portareasa (cel mai inalt drum forestier de la noi din tara, ce te duce pana la 2350m altitudine) si cu coborare pe culmea Vacarea. Zis si facut numai ca, dupa cum zice un vechi si intelept proverb, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ.

Dupa ce ca ne-am urnit destul de greu, am mai avut si o frumoasa intarziere pe drum, o pana la una din masini. Si cum pana nu vine niciodata singura, nici cricul nu era bun asa ca stai prin Campulung si cauta cric si apoi fa pana… dar mai bine stie Vlad caci el a patit-o. Noi eram deja la cabana Voina, asteptand cuminti si fara semnal. Pe la ora 11:30 ajunge si a 2-a masina cu Vlad, Ionut si Cristi.

Dupa detaliile de rigoare si pregatirile rapide, la 12 ne suim pe bicle si ii dam inapoi spre barajul Rausor unde ajungem rapid pe singura bucatica de asfalt a traseului. Traversam barajul si o luam pe drumul forestier ce merge frumos pe langa lacul Rausor si apoi pe langa rau. La inceput drumul este lejer, cu o panta frumoasa si destul de racoros din cauza padurii. Exceptand noroiul de la inceput care se datoreaza utilajelor si camioanelor sosite in zona pentru defrisari, drumul se indreapta pe masura ce urca si la iesirea din padure se transforma intr-un drum pietruit si pe masura ce te apropii de creasta, intr-un drum plin de bolovani. Treptat panta se mai accentueaza si pe la 1600m altitudine iese si din padure. Prin padure am facut 2 mici pauze pentru apa si pentru regrupare si apoi inca una la iesirea din padure unde ne-am mai intalnit cu un alt biciclist ce venise la o tura de antrenament.

Dupa regrupare si dupa ce am infulecat cate ceva, i-am dat inainte pe drumul plin de pietre. Pe aici drumul urca usor in 4-5 serpentine si apoi continua drept cu tinta finala in fata. Parca de aici nu pare asa aproape cum ne aminteam, asta si pentru ca anul trecut am avut parte de o ceata de abia vedeam la 5 metri in fata. Pe la 1900m am mai facut o regrupare si aici ne-am splituit in 2 grupuri, cei care au hotarat sa se intoarca caci era clar ca o sa ne prinda seara prin padure si cei care au tinut mortis sa faca tot traseul. Astfel, eu am continuat cu Cosmin si cu Vlad, iar Lucian, Cristi si Ionut, care din pacate avea si o glezna luxata, s-au intors la masini.

Din punctul asta drumul coboara cam 50m altitudine si apoi incepe iar sa urce sustinut si in serpentine. Urcarea este frumoasa si solicitanta iar drumul accidentat te pune des in dificultate dar ne luptam eroic cu panta si cu o intarziere de 30 de minute fata de ora propusa ajungem la 18:30 la Crucea Ateneului. Nici nu apuc sa ma linistesc si sa ma asez sa mananc ceva ca imi dau seama ca nu mai am telefonul in buzunar. Intradevar, nu este cea mai inteleapta decizie sa iti tii telefonul in buzunar pe terenul asta accidentat si sper sa ma fi invatat minte :(. Trist e ca de la 2350m drumul coboara destul de mult pana la Cruce si doar cand ma uit in spate ce panta am de urcat pentru a-mi gasi telefonul parca ma demoralizez. Stiu sigur ca l-am pierdut undeva pe panta asta pentru ca am coborat in viteza asa ca o iau repede inapoi in pas alergator. Si, cum legile lui Murphy se aplica intodeauna, telefonul meu era aproape in varful dealului :))). Dar bine ca era caci deja ma gandeam la bugetul de care trebuia sa fac rost pentru unul nou :))). Unde mai pui ca a scapat ieftin cu 2-3 zgarieturi si fara ecran spart.

Ma intorc rapid la coechipieri si nici sa mananc nu mai imi vine caci deja soarele era aproape apus si noi aveam o hatamai coborarea de dat. Ne urcam repede pe bicle si ii dam rapid la vale pe culmea Vacarea pe marcaj dunga rosie. Marcajul la urcare a fost triunghi rosu.

Ii dam viteza cat mai avem lumina si la intrarea in padure deja suntem inconjurati de intuneric asa ca scoatem frontalele si ce lumini mai aveam pe la noi, care nu erau destul de multe si ii dam frumos un downhill prin bezna dar cu mare grija. Este o experienta faina, de povestit, dar pe care nu tinem neaparat sa o repetam prea curand. Dumul a fost ciclabil si cred ca daca era ziua am fi avut o experienta mai faina si o coborare mai placuta dar cand nu vezi pe unde mergi parca nici nu te poti bucura de coborare :))) sau cel putin noi nu am putut, asa ca am coborat destul de precauti. La sfarsit am facut si un bike rafting deoarece drumul merge prin rau cativa metri buni :))). Daca ne suparam putin mai stateam sa ne spalam si biclele la lumina frontalei :D.

Per total tura a fost frumoasa, o adevarata aventura care va fi cu siguranta repetata si anul urmator. Ajunsi la Cabana Voina, i-am gasit pe restul cu burtile pline, dar am recuperat si noi rapid si am inchinat un paharel de tarie in cinstea turei facute :D.

Ca si detalii, tura a avut 47 de km cu 1700m elevatie iar ca si dificultate am zice medie din cauza drumului mai accidentat atat la urcare cat si la coborare. Se poate si mai rau totusi :D.

Trakul facut de noi il regasiti la acest link. O sa revenim si cu un filmulet, stim, am tot promis filmulete dar cu siguranta o sa ne tinem curand de promisiuni :D.

Pana atunci va lasam cu pozele de mai jos. Enjoy!