Urlati, 5 km, si nu va opriti. In continuare zona ramane ultimul bastion impotriva vremii urate.Si weekendul asta s-au anuntat ploi, si vant si vreme urata si iara s-a dovedit ca nu a fost asa iar cararile de pe langa Urlati nici nu puteau fi mai uscate de atat. Parca prognoza proasta nu a avut nici o legatura cu vremea de afara. Intradevar, duminica, cand am ajuns la masina, au si inceput picaturile de ploaie sa apara. Totusi, vremea de sambata a fost perfecta si parca ar fi mers o tura pe carari de munte avand in vedere ce se intampla acum pe acolo, zapada numai buna de inceput de sezon. Practic, sezonul de escaladat muntii cu bicicleta s-a incheiat si trebuie sa ne orientam spre zone cu mai putina altitudine unde zapada ajunge mai greu.
Tura de duminica este o derivatie a ultimei ture facute in zona. De traseu stia Cosmin, care l-a mai facut recent si a zis sa ni-l impartaseasca si nou. Este putin mai salbatic decat cel facut anterior, deoarece se merge mult pe camp si are vreo 2 portiuni unde cararea nu se prea observa si ai impresia ca ar trebui sa faci cale intoarsa. Totusi, daca aveti trackul gps incarcat pe telefon sau pe orice device, mergeti cu incredere :D.
In rest, zona este asa cum ne-am amintit, plina de dealuri, desi altitudinea maxima nu depaseste 450m. Merge ce mergi li la final, in 50 de km te trezesti cu o frumoasa diferenta de nivel de 1000m. Si despre coborarea din Dj238 pana in Rotari, numai de bine. A ramas la fel de bestiala si pe pamantul asta uscat am fi fost instare sa mai urcam odata panta doar pentru coborarea asta. Mai jos aveti dovada, de ce am fi urcat, intr-un scurt clip ce suprinde mare parte din coborare :D.
La intoarcere am trecut pe la Iulian Barbiuceanu,pe laDIY Ceptura, un proiect despre care am mai povestit si care prinde contur pe zi ce trece. Dupa ce am trecut in agenda prograsele facute de Iulian, am plecat impreuna cu el la o scurta tura pe langa Ceptura, portiune care sa inchida lunga tura facuta de noi.
Colectionarii de momente, nu de obiecte. Acesta ar fi urmatorul pas al evolutiei, in viziunea noastra.
In weekendul ce a trecut, am mai adaugat unul la colectie, un alt moment, un alt traseu prin niste munti batrani si semeti, Fagarasii. Chiar daca vremea nu ne-a suras, orice plimbare pe munte este un moment frumos ce se adauga la colectia fara de sfarsit.
Fagarasii ii consideram fratele cel mare din familia Carpatilor, coloana vertebrala a acestor muntii, si asta se vede din orice unghi te-ai uita la ei. Creasta ca a lor mai rar intalnesti, iar imaginile surprinse in orice tura pe care am facut-o in Fagaras sunt superbe.
Tinta noastra era si de data aceasta varful Moldoveanu. Plecarea am facut-o din Valea Rea, de la stana lui Burnei, pe dunga albastra ce indica 4-5 ore pana pe varf. Planul era sa mergem pe varf si apoi sa coboram la refugiu la Vistea pentru a inopta acolo. Am plecat pe la 11:30 din vale, pe un cer relativ senin, iar pe la 13 cred ca ieseam in Curmatura Pojarnei, 2045 m. Cam pe acum se pune si un vant naprasnic sa ne bata din fata. Uitandu-ne pe cer observam viteza cu care se misca norii nou aparuti si nu ne putem intreba decat cum va fi cand iesim in creasta si sa speram ca pana atunci se mai domoleste.
Dupa ce trecem Izvorul Rosu si incepem urcarea spre varful Galbena (2419m), se lasa si o ceata densa. Vedem ca din creasta coboara un alt grup de 6 persoane dar rapid il pierdem in ceata si nu ne mai intersectam cu el.
Prin caldarile Galbenei, orientarea este destul de ciudata. Oricum ai taia caldarile, daca sti aproximativ directia unde trebuie sa iesi, ai mari sanse sa nu te ratacesti. Noi, desi am urmat relativ traseul, celalalt grup era clar ca mergea paralel dar foarte distantat de el. Este marcat destul de prost si iarba din caldare ce mascheaza poteca nu ajuta deloc. Trebuie sa sti directia in care te indrepti ca sa nu te ratacesti. O harta pe telefon ajuta destul de mult :).
Odata iesiti in creasta incercam sa facem cativa pasi si vedem cu aproape suntem culcati la pamant de vant. Deja ne intrebam daca are rost sa continuam. Mai avem 1-1.5 ore pana pe varf si vantul puternic ar face deplasarea foarte greoaie daca nu imposibila. Ne mai gandim si la portiunea intre Vistea si Moldoveanu care ar fi destul de dificila pe ceata si cu un vant ca asta. Ca sa va dati seama de cum batea vantul, verificati video-ul de mai jos :).
Stam 15 minute in creasta ca sa vedem daca este vreo schimbare meteo si speram la o minune. Totusi, stand asa in vantul ala, incepem sa simtim frigul si nu dupa mult timp ne gandim ca ar cam fi timpul sa o luam inapoi :(. Regretam deja decizia sa urcam pe aici. Urcarea prin valea rea ne-ar fi scos direct la refugiu si atunci am fi avut perspectiva de a urca a 2-a zi pe varf. Asa, va trebui sa ne intoarcem la masina si cel mai probabil inapoi acasa. Incepem sa coboram usor si parca la intoarcere nimerim si mai bine traseul, vazand parca mai des marcajele. Incepem sa folosim si dslr-ul pe care credeam ca l-am carat degeaba. Odata coborati sub plafonul de nori, peisajele sunt superbe si norii intunecati de deasupra capului ajuta la acest lucru. Surprindem cadrele de mai jos in care Fagarasul apare asa cum este el defapt, semet, impunator, grandios si lista poate continua.
Dupa ce ne sadisfacem poftele fotografice continuam coborarea fara oprire si aproape cand terminam coborarea prindem si grupul cu care ne-am intersectat la urcare. Acestia ne confirma conditiile vitrege din creasta si cum s-au chinuit si ei sa coboare mergand pe unele protiuni in 4 “labe”. Ne dam seama ca am facut alegerea buna si ne punem pe infulecat caci am cam stat nemancati toata ziua.
Ne uitam la stana din vale si parca ne atrage la o sedere peste noapte dar dupa ce evaluam putin situatia, si oboseala din picioare, parca am sta degeaba, doar ca sa o luam inapoi a 2-a zi de dimineata.
Cu burtile pline ne suim in masina si facem cale intoarsa. Pe drumul de intoarcere filmam putin din dezastrul ce are loc pe Valea Rea. Defrisari multe, busteni mari zac pe marginea drumului. Din creasta se vede mai bine dezastrul. Nu cred ca asa se fac defrisarile corecte si legale. Suprafete foarte mari, fete intregi ale muntelui par rase cu masina de tuns. Nu se obseva nimic plantat in loc si starea proasta a drumului forestier pe care am venit confirma faptul ca defrisarile au loc pe suprafete foarte intinse :(. Speram totusi la o schimbare caci nu este chiar in puterea noastra, unitara sa facem ceva. Momentan nu putem decat sa aratam ce se intampla acolo prin filmuletul de mai jos…
Trakul ture il gasiti aici. Nu luati in considerare ultima portiune ce coboara de la 1450 m prin vale deoarece am oprit inregistrarea mult mai tarziu. Tura a avut cam 9 km si 1600m elevatie iar timpul de parcurs pana in creasta (vf Galbena 2419m) a fost de 3 ore.
Mai jos aveti cateva imagini si 2 clipuri din tura, unul cu conditiile meteorologice din creasta si altul cu defrisarile de pe valea Rea, filmate noapte pe drumul de intoarcere :(.
In weekend am reglat un vechi cont cu Bucegii, o tura incercata acum ceva timp care s-a terminat brusc dupa cateva neintelegeri cu vremea. Vorbim de drumul Granicerului din Bucegi, pe care l-am facut acum 2 ani si am reusit sa il refacem acum cu o diferenta, coborarea la Padina. Atunci coborarea a fost in Simon. Nu exista comparatie intre cele 2, daca cea din Padina e faina si scurta, cea in Simon este super faina si super lunga, deci, daca vreti sa faceti aceasta tura si nu va deranjeaza sa pedalati din Simon pana in Brasov la gara, sau daca are cine sa va ridice din Simon, atunci va recomand acea coborare. Daca in schimb tineti neaparat sa faceti un circuit, atunci coborati in Padina si apoi recuperati-va masina care probabil o veti lasa in saua Dichiu sau la Piatra Arsa.
Asa am facut si noi, am dat plecarea de la Piatra arsa, cu un start intarziat, aproape de ora 12 cred iar participantii la tura am fost eu, Dan, Viorel si Razvan. Vremea, desi incerta la plecarea din Bucuresti, ne-a suras pe masura ce ne-am apropiat de valea Prahovei unde ne astepta un soare de toata frumusetea. Cand am urcat in platou cerul era sticla si nici vantul nu batea prea tare. Astfel, am scapat repede de cateva articole vestimentare ce le indesasem nu prea ok in rucsac.
Odata plecati incepem sa ne incalzim repede si la Babele luam o pauza de regrupare apoi dupa cateva poze cu batranele pietre o luam spre punctul culminant al traseului. Ajungem repede la cabana Omu unde asteptam sa ne regrupam. De aici grupul se desparte, eu cu Viorel continuam traseul si Dan cu Razvan se intorc spre masina cu mici abateri spre Costila si spre cruce.
Cand am plecat de la cabana vantul se intetise putin si ne-am imbract cu windstopperele din dotare. Dupa ce trecem de pietrele Doamnei imi dau seama ca in stilul caracteristic mi-am uitat rucsacul la cabana. Cam ciudat sa nu iti dai seama ca ai plecat fara ceva in spate dar in ultimul timp nu ma mai surpinde nimic :(, uit orice, oriunde.
Norocul a fost ca Dan si cu Razvan nu au plecat inca de la cabana si am reusit sa luam legatura cu ei prin statie si sa le spunem sa imi ia si mie rucsacul. Gata, am scapat de 2-3 kg, pot sa ma dau in liniste :))).
Continuam traseul cu urcari si coborari faine in lumina soarelui. Traseul este cu mi-l amintesc parca mai fain cu soarele ce ne incalzeste. Ajungem repede la Batrana la refugiu asta dupa ce am injurat toti jepii prin care trebuie sa trecem pana acolo. Am ajuns sa ne ridicam bicicletele peste cap ca sa putem sa le trecem. De la Batrana nu stam pe ganduri si o luam spre Strunga. Dupa ce facem si ultimul push/carry bike pana in creasta incepem coborarea pana in Saua Strunga si la refugiul cu acelasi nume. Aici deja soarele era aproape apus, fiind aproape ora 17. Incepem coborarea faina si scurta si ajungem la Padina pe inserate si ne uitam suprinsi la privelistea din spate. Se vedea tot traseul nostru…
Plecam pe asfalt spre intampinarea lui Dan si Razvan care se pregateau si ei sa plece de la Piatra Arsa spre noi. Ne-am intalnit la baraj, la Bolboci cand deja se intunecase. Se pare ca in ultimul timp toate turele se termina pe inserate sau pe intunecate 🙂 Ne trebuiesc lumini mai puternice. Oricum, daca stau sa ma gandesc, poti sa iti iei la tine si cea mai puternica frontala, daca ti-o lasi in rucsacul pe care il uiti undeva pe traseu, tot degeaba :)))).
Ca si date, tura a avut 32km si cam 1250m elevatie. Daca am fi inchis circuitul am fi ajuns la 1700m elevatie si am fi incadrat tura undeva la medie spre ridicata. Asa, este clar medie, dar o medie foarte frumoasa pe care o vom reface in fiecare an :). Trakul turei il gasiti la acest link.
Pana la postul viitor va lasam cu pozele si filmuletele de mai jos. Enjoy!
De biciclit prin Postavaru nu am avut ocazia pana acum desi stim ca zona are foarte mult potential. Mereu am considerat ca este putin cam comerciala si, fiind in cautare de locuri ceva mai naturale si neumblate, nu am luat-o niciodata in considerare.
Am reusit sa ajungem weekendul asta si am vazut ce am pierdut. Am coborat pe saua Tampa si ni s-a parut cel putin bestial. Poate a ajutat si peisajul de toamna si faptul ca nu a plouat recent dar tot traseul a fost super fain.
Este chiar ok ca ai cabina pana sus si daca esti o persoana care iti place mai mult la vale decat la deal, poti face coborarea de 2-3 ori intr-o zi chiar, cu amendamentul ca ar trebui sa revii pe bicicleta de fiecare data din Brasov pana in Poiana , asta daca cumva nu ai un sofer dedicat :)).
Noi am ales sa plecam pe biciclete din Brasov si sa urcam pe ele pana sus pe Postavaru. Ne gandeam pe urcare ca ar fi o idee sa luam cabina pana sus dar pana la urma am zis ca nu strica putin exercitiu fizic. Urcarea pe drumul rosu/partie era sub semnul intrebarii dar pana la urma am descoperit ca este destul de ciclabila, cam 90%, mai putin o portiune mica inainte de telescaunul de pe Lupului si apoi ultima portiune pana pe varf.
Pentru antrenamet este fain sa urci Postavaru sub orice forma, alergare, ski sau bicla, muntele asta reuseste sa scoata untul din tine.
Pe urcare am facut o pauza la cabana Postavaru unde am infulecat repede cate o placinta si 2 ceaiuri si ne-am uscat putin la soarele ce batea bine. Vremea a fost foarte frumoasa si am putut sa admiram atat de la cabana cat si de pe varf toate gruparile de muntii dimprejur, Bucegi, Crai, Leaota, Piatra Mare etc.
Dupa ce ne-am ambitionat sa ne urcam bicicletele pe varful Postavaru, in ochii mirati ai oamenilor ce urcau si coborau (cine a fost acolo stie mica portiune cu pietre ce trebuie escaladata ca sa ajungi pe varf), a sosit timpul coborarii.
Aici incepe surpriza, caci ne miscam repede si ii dam blana pana inapoi la cabana si apoi la bazinul cu apa unde cararea noastra intra in padure. De aici doar singletrack de nota 10 pana in Brasov cu portiuni bune unde poti sa ii dai viteza dar si cu coborari abrupte pe pietre si radacini, care te solicita destul de bine. Mai sunt pe alocuri si cateva portiuni in care trebuie sa urci dar cand sti ce carare urmeaza dupa, deja nu iti mai pasa ca te mai obosesti putin. Era sa incurcam traseul undeva pe la jumatate caci apare o bifurcatie, ambele marcaje fiind dunga albastra. Am apucat-o pe cel care o ia inainte, cel mai putin umblat si dupa ce am vazut ca cararea era acoperita de frunze si nu parea sa fi trecut cineva recent pe acolo, am verificat bikemap-ul si am vazut ca ne-am abatut putin asa ca am facut cale intoarsa la intersectie. Cel gresit mai este marcat si cu un triunghi galben parca. Ambele duc in Brasov dar am zis ca de data aceasta sa tinem traseul planificat. Data viitoare poate incercam si varianta 2.
Ne ducem glont spre finish cu niste zambete tampite pe fata caci traseul pare sa fie de vis. Pe final reusesc sa fac o pana, desi merg tubeless. Speram sa fie mai rezistent de atat, cauciucul fiind nou :(. Se pare ca o piatra mai ascutita, probabil, l-a perforat si a facut o taietura faina de 2-3 milimetrii. Deja am in minte un cauciuc mai fain si mai adecvat ce il va inlocui, dar nu este nici o graba fiind final de sezon. Probabil ca voi pastra setupul asta pana la primavara iar atunci vad cu ce schimb :D.
Dupa ce reparam pana nu mai mergem 10 minute prin padure si deja ajungem in oras si cautam drumul spre masina lasata pe strada Tampei.
Per total tura a fost de nota 10, si urcare zdravana sa ne solicite din plin si coborare pe masura. Data viitoare luam in considerare sa urcam cu cabina ca sa ne bucuram odihniti de aceasta coborare, una sau mai multe.
Tura a avut putin peste 30 de km si aproape 1500m elevatie iar trakul in gasiti la acest link pentru movescount sau acesta pentru bikemap. In continuare, diferenta de rigoare intre bikemap si movescount :).
Va lasam cu pozele si filmuletele needitate de mai jos. Enjoy!
Acum fix 1 luna faceam o super tura prin Iezer cu o plecare tarzie de la cabana Voina.
Ne-a prins noaptea prin padure si rau nu ne-a parut caci a fost o experienta faina. Am ramas datori cu un filmulet din acea tura si acum am reusit sa il si incropim. Nu e cine stie ce dar bine ca e. Am actualizat si postul initial :).
Mai jos aveti varianta lunga a clipului. Mai multe filmulete gasiti pe canalul de youtube. Enjoy!
Cum povesteam si in postul anterior, traseul asta ar putea sa devina o traditie. Asa ne gandeam inainte de tura de weekendul trecut si asa ne gandim si acum, dar nu asta gandeam in timpul turei. In timpul turei, dupa cateva pushbike-uri mai serioase, prin minte ne trecea gandul: “Dracu’ mai vine pe aici!” :)))
Totusi, dupa ce termini tura parca iti vine sa o iei inapoi in creasta muntilor, asta a fost sigur sentimentul de a 2-a zi, si da, s-ar putea sa facem o traditie pentru ca au aparut intre timp si alti pretendenti la cucerirea acestui varf in acest fel, si trebuie sa mearga cineva sa ii indrume :P.
Tura era asteptata de ceva timp, si ar fi fost mai ok sa o facem undeva la sfarsitul lui august, inceputul lui spetembrie, nu atat de tarziu, deoarece vremea a fost destul de friguroasa, iar temperatura de 0 grade ne-a insotit mare parte din ziua de sambata.
Pentru acest weekend am planificat 2 ture, varianta scurta care urca din Slatina (Arges) pe valea Cernatului pana in culmea Malita si coboara apoi in Slatina, si varianta lunga care din culmea Malita urma directia Varfului Moldoveanu si undeva pe la 2200m drumul forestier dispare si se transforma intr-o carare, si de aici incepe o combinatie de pushbike/carrybike + dh pana la varf.
O chestie interesanta constat la bikemap, calculeaza o diferenta de nivel mai mica decat dispozitivele care au inregistrat trackul. Pentru inregistrare am folosit un ceas Suunto Ambit 2 care avea setat refreshrate-ul la GPS la 2 secunde si din ce am constatat la ultimele trasee, diferenta intre elevatiile traseelor inainte si dupa ce sunt urcate in bikemap poate ajunge si la 200m. Dar asta este doar o constatare :D, traseele raman neschimbate.
Ca sa revenim la povestea noastra, cu o saptamana inainte, pretendenti la tura eram doar eu si Tiberiu, dar pe finalul saptamanii am strans o gasca zdravana pentru tura scurta.
Astfel, ne-am gasit la punctul de plecare din Slatina cu Lucian, Bogdan, Cristi, Cosmin si Victor. Plecarea din Bucuresti a fost destul de matinala, pe la un 6 ieseam pe autostrada, si pe la un 8:30 eram parcati in Slatina. Cu micile pregatiri de rigoare, pe la 9 si ceva eram pe bicle pedaland.
Traseul prin valea Cernatului este frumos, mai lejer la inceput si apoi spre final panta se accentueaza. La un moment dat, undeva aproape de jumatatea traseului este un punct de exploatare forestiera, unul din multele din aceasta zona, si aici trebuie sa fiti atenti caci traseul urmareste raul mai mare, inainte, si nu urca in stanga asa cum era sa facem noi daca nu ne indrumau lucratorii de acolo. In acel loc se vede si cata distrugere aduc aceste defrisari, locul fiind plin de noroi si aratand ca un front de razboi proaspat bombardat….
Ne-am continuat drumul cu temperatura scazuta insotindu-ne, si intr-un final, cu ceva intarziere fata de cum am calculat (ora 14:00), am ajuns si la punctul de despartire, sus in culmea Malita la 2050 m langa un refigiu usor devastat. Aici am servit masa si ne-am facut pozele de rigoare inainte de despartire.
Astfel, eu si Tiberiu ne-am suit pe bicle si i-am dat la deal pe ultima portiune de drum forestier pana la 2200 si restul au continuat bucla pana inapoi in Slatina. Atentie, traseul inapoi pe culmea Malita nu este doar coborare asa cum speri dupa ce ai urcat atata amar de vreme ci primesti cateva urcari mai serioase desi pe bikemap ar aparea doar 3.
Vremea a tinut cu noi pana acum si desi temperaturile au fost scazute nu au fost nori si soarele a stralucit toata ziua, cu dinti dar a stralucit.
De pe la 2200 incepem sa impingem la biciclete spre un mototoi ce se afisa inaintea noastra. Aici am avut o mica nedumerire pentru ca traseul turistic il ocolea, iar traseul de pe bikemap trecea fix peste el. Pana la urma am continuat traseul turisitic dupa ce am impins totusi jumatatea din panta spre varf. Dupa ce am mai mers ceva, nu am mai gasit nici marcajele, se pare ca stam prost cu orientarea in gol alpin :))) si am sfarsit prin a ne invarti putin in cerc pentru a deslusi misterul celor 2 trasee, cel turistic si cel de pe Bikemap. Astfel, dupa ce am lasat bicicletele deoparte si am plecat la picior in recunoastere, am reusit sa ne elucidam doar dupa ce am urcat in creasta si am vazut unde este Varful Moldoveanu, cat mai avem pana la el si pe unde ar fi mai bine sa o luam… pe traseul turistic. Nu prea stiu cum a fost marcat traseul de pe Bikemap dar include o mica portiune nemarcata de creasta care chiar nu pare sa iti permita nici macar sa iti cari bicicleta.
Aici apare si a 2-a dilema, Avem timp? Planul nostru era sa ajungem pe varf si apoi sa ne intoarcem in aceeasi zi si sa dormim la un “refugiu” intalnit in drum sau sa facem trecerea spre Vistea si sa dormim la refugiul de acolo. Totusi, ceasul indica ora 17 si noi mai avem peste 2 ore pana pe varf. Asta insemna ca ne prinde clar noaptea si parca perspectiva nu ne surade mai ales ca odata cu lasarea serii temperatura incepe sa scada si se observa si o chiciura care se lasa pe iarba si pe pietre si pratic traseul va devenii ceva mai alunecos.
Aici luam decizia sa inoptam undeva in creasta si sa continuam traseul a 2-a zi. Numai bine ca am observat o stana parasita in drum care ne-ar fi oferit adapost peste noapte. Astfel, ne intoarcem din drum pana cand zarim iar stana. Lasam bicicletele in carare si coboram spre stana sa verificam daca se poate dormi in ea, fiind destul de micuta si daca are o usa pe care sa o inchidem. Lucrurile ne surand si mica stana arata promitator, usor gaurita fiind facuta din pietre de munte dar care isi va servi scopul pentru noaptea asta.
Astfel, urcam sa recuperam bicicletele si pe la ora 19, odata cu lasarea intunericului reusim sa ne asezam in stana cu tot cu bicle si sa “baricadam” usa :D. Numai bine ca incepuse si un vant rece care sigur nu ne-ar fi fost prieten daca am fi continuat traseul. De dormit, am dormit…nu putem spune ca bine. A fost destul de frig si eu cel putin aveam un sac de dormit destul de subtire si am avut si un “pat” micut pe care am incercat sa ne inghesuim. Astfel, ne mai trezeam din cand in cand sa ne incalzim picioarele si alte membre usor inghetate. Per total, cu pauzele de rigoare, am reusit sa dormim destul de ok si pe la ora 7 eram in picioare si ne apucam sa ne strangem lucrurile si sa mancam cate ceva. Privelistea de dimineata a fost superba si mica stana arata intr-un mare fel, in razele soarelui de dimineata, parca rupta dintr-un frumos film de aventura.
Reusim pe la ora 8:30 sa ne urnim, cu “ghiozdanele” pline, si ne luptam eroic cu pushbikeul pana inapoi in carare caci pana la stana am avut de coborat cam 200m altitudine. Odata ajunsi in carare, mai mancam ceva ca sa recapatam energia consumata si continuam traseul. Mergem la sigur pe marcaj si pe masura ce inaintam vedem si varful Moldoveanu, punctul culminant al calatoriei. Cum am spus, la deal se impinge sau se cara bicicleta si la vale drumul este in mare parte practicabil. Pana la Moldoveanu, mai dificile sunt o mica portiune stancoasa de creasta si ultima portiune de pushbike/carrybike, pe piciorul moldoveanului care este destul de lunga si ne stoarce destul de mult de energie.
Am ajuns pe varf in acelasi timp cu 2 germani, in vizita prin Romania, care veneau dinspre Vistea. In momentul in care ne-au zarit, primul dintre ei a spus: “Hey, man, that’s not how you ride a bicycle!” :)))).
Facem pozele de rigoare, si stam putin de vorba cu putinii muntomani de pe varf. Apoi, conform planului ne pregatim pentru trecerea catre Vistea si coborarea prin Valea Rea. Ne ancoram bine bicicletele pe rucsaci si o luam la pas. Trecerea, cu bicicleta in spate, intre Moldoveanu si Vistea trebuie incadrata in seria “ambitii prostesti”. Este o portiune cu lanturi iar bicicleta in spate nu face decat sa te incurce. Trebuie avut in vedere ca ai gabaritul depasit iar cand faci miscari trebuie sa fi atent sa nu lovesti bicla de vreo piatra caci te va dezechilibra. Cu grija reusim sa trecem si coboram spre refugiu.
Aici ne dam bicicletele jos si ne punem sa mai mancam ceva. Se pare ca ne-a luat destul de mult timp toata portiunea asta si ne gandim cam pe la ce ora vom fi jos la stana din vale caci de acolo stim ca avem 35 de km drum forestier, predominant coborare. De la refugiu mai mergem putin pe langa bicle si apoi reusim sa ne suim pe ele si sa parcurgem coboarea si cam toata caldarea Vaii Rele. Reusesc eu sa dau o tranta zdravana dupa ce m-am abatut putin de la carare si am nimerit in niste hartoape. Norocul a fost ca era o portiune cu iarba multa si nu m-am ales dacat cu cateva vanatai si un rucsac usor deteriorat. Dupa ce fac verificarile de rigoare la bicla continuam traseul si ajungem rapid la coborarea finala spre valea rea, coborare care din pacate nu este ciclabila. Ne luam furmos biclele de coarne si pe langa ele reusim in vreo 40 de minute sa coboram pana la stana. Aici nu mai stam pe ganduri, ne mai verificam odata rucsacii ne imbracam ca de coborare si ii dam la vale cu 100-200km :))).
Deja este a 5 -a oara cand mergem pe drumul asta, eu cel putin, si incepe sa mi se para cel mai plictisitor drum forestier iar lasarea serii nu ajuta deloc. Nu este o coborare zdravana si esti nevoit constant sa dai la pedale ca sa iti mentii viteza. Tot drumul sunt insotit de un ticait enervant dar nu mai aveam chef sa ma opresc sa verific. Constat a 2-a zi ca roata spate mergea usor infranata asta dupa ce am lovit discul de o piatra pe coborarea pana in vale :(.
Ajungem in Slatina pe intuneric, ora data in urma facand posibil acest lucru :)). Cand vedem masina avem un sentimet de usurare si multumire in acelasi timp si abia asteptam sa ne schimbam rapid si sa ne asternem la drum, lucruri care se intampla rapid. Pe drum gandul acela cu “Dracu’ mai calca pe aici” dispare si treaba cu tranformarea traseului intr-o traditie vine iara la putere :D. Totusi, un lucru este clar, trecerea intre Vistea si Moldoveanu va fi scoasa din plan, parca este putin trasa de par mai ales ca pana ajungi in Valea Rea, tot ai de tras de bicicleta. La anul urcam si coboram pe aceasi ruta, eventual de la cota 2000 o luam pe culmea Malita ca sa fie totusi o coborarea diferita.
Pana atunci va lasam cu pozele de mai jos si micul filmulet demo. Va urma si un filmulet mai detaliat dar cand ne facem timp sa il montam caci material avem destul si trebuie sa vedem la ce renuntam.
Traseul in prima zi il gasiti la acest link iar cel din ziua 2 la acesta.Ca si date generale vorbim de 2 zile, 90 km si aproximativ 3000m elevatie. Enjoy!
Vertical Riding Romania 