Ca sa sarbatorim acest final de luna, si ziua libera ce s-a nimarit intr-o zi de lucru :D, am zis sa incercam o tura pe sosea, caci parca vremea era in continuare incerta si cu ploile si ninsorile din ultima vreme nu am fi incercat un munte. Nu de alta dar se intrevede o indreptare a vremii ce va tine pana in weekend inclusiv. Asta se traduce in carari mai uscate, numai bune de biciclit. Cu ideea asta in minte am planificat o tura pe sosea unde altundeva decat, la Urlati :)). Da, si de data asta punctul de plecare a fost deja celebrul orasel mahmur odata cu venirea toamnei, cunoscatorii situ de ce :)).
Plecarea a fost tarzie, undeva pe la 12:30 cu o alta intarziere din cauza ca doream sa schimbam pedalele la una din bicle, dar cheia din dotare, o relicva de pe vremea raposatului ne-a dezamagit lamentabil si dupa ce am incercat la o vulcanizare sa gasim ceva mai vrednic, dar fara succes, ne-am dat batuti si am pus pedala veche la loc, singura pe care am reusit sa o dam jos.
Astfel plecam tarziu si pe un ger neasteptat. Marian nu a vrut sa renunte nicicum la geaca si bine a facut ca nu m-a ascultat ca la ce frig sa lasat in a 2-a parte a zilei ….
Plecare a fost cum am spus, din Urlati, si am urmat drumul paralel cu DNul, ce duce in Cherba si apoi in Ceptura de jos pe la Iulian, la DIY Ceptura. Din Ceptura, am continuat drumul spre Fantanele. Inainte de Gura Vadului drumul face stanga destul de strans spre Valea Scheilor, in urcare usoara. Calitatea drumului lasa de dorit si pe cursiera te zgaltaie din toate incheieturile dar e asfalt…merge.
Din Valea Scheilor incepe o epica urcare, nu ca durata ci ca inclinatie unde ne chinuim eroic sa ramane in seile bicicletelor. Daca o sa faceti traseul o sa vedeti despre ce inclinatie vorbim, asa ca nu va stricam surpriza Trebuie totusi sa mergeti pe trakul nostru ca sa dati de ea caci altfel nu cred ca is multi care au descoperit-o. Dupa ce ii dam de cap ne rasplatim cu cate ceva d’ale gurii si mergem mai departe spre Marginea Padurii de unde incepe si coborarea mult asteptata dar care trece prea repede. Coborarea e faina, pe o portiune destul de buna de asfalt cu mici intreruperi. La un moment dat asfaltul se termina subit pentru 4-5 metri asa ca mare grija. In rest, coborare faina prin padure unde prinzi lejer 70km/h si mai mult.
Dupa coborarea mult asteptata ne indreptam spre Glod, dar cu putin inainte de acesta trebuie avut grija caci trebuie luata o curba la stanga in urcare pentru a revenii pe directia Urlati sau mai bine zis Comuna Lapos. De aici mai urmeaza o urcare mica, si o coborare faina dar scurta si apoi o alternare de urcari scurte, coborari scurte si mult plat in care puteti sa mentineti o viteza constanta destul de bunicica. Trebuie sa urmati drumul principal Prin Apostolache, Valea Cricovului si apoi Urlati. Se trece prin cateva sate mai dubioase unde senzatia de mahala este la ea acasa dar care au farmecul lor. Am prins un grup de cativa copii ce ieseau de pe un teren de fotbal si care in lipsa de altceva au aruncat vreo 2-3 pietre in noi. Nu dam mai multe detalii despre ei, sau despre etnia lor… 😦
O varianta ca sa cresteti dificultatea traseului ar fi ca in Tarculesti sa urmati indicatorul de Rotari (4km) respectiv Ceptura (10km). Asta lugeste tot trackul cu vreo 6-7 km dar si cu o diferenta de nivel de 200m si il duce in 80 km cu peste 1000m elevatie. Altfel trakul facut de noi a avut 73 km si 850m elevatie. Un traseu cat de cat ok, zona fiind super frumoasa cu portiuni lungi unde nu te intersectezi cu nici o masina, exact ce cautam pentru ultima zi din noiembrie:).
Trakul gps si detaliile turei le gasiti la acest link iar tura de pe bikemap din care ne-am inspirat o gasiti aici. Totusi, tura de pe bikemap nu va duce pe frmoasa urcare despre care va povesteam. Va urca in acelasi punct dar pe o portiune mai lunga si nu lafel de abrupta. Daca doriti senzatii tari incercati trakul de la primul link :D.
In rest, concluziile ar fi ca zona este numai buna si pentru ciclismul de sosea, noi acum am descoperit si cred ca o sa ne prelungim viza aici, cel putin in sezonul rece :D. Pana la urmatoarea postare va lasam cu cateva poze de pe traseu. Enjoy!
Cum povesteam si in postul anterior, traseul asta ar putea sa devina o traditie. Asa ne gandeam inainte de tura de weekendul trecut si asa ne gandim si acum, dar nu asta gandeam in timpul turei. In timpul turei, dupa cateva pushbike-uri mai serioase, prin minte ne trecea gandul: “Dracu’ mai vine pe aici!” :)))
Totusi, dupa ce termini tura parca iti vine sa o iei inapoi in creasta muntilor, asta a fost sigur sentimentul de a 2-a zi, si da, s-ar putea sa facem o traditie pentru ca au aparut intre timp si alti pretendenti la cucerirea acestui varf in acest fel, si trebuie sa mearga cineva sa ii indrume :P.
Tura era asteptata de ceva timp, si ar fi fost mai ok sa o facem undeva la sfarsitul lui august, inceputul lui spetembrie, nu atat de tarziu, deoarece vremea a fost destul de friguroasa, iar temperatura de 0 grade ne-a insotit mare parte din ziua de sambata.
Pentru acest weekend am planificat 2 ture, varianta scurta care urca din Slatina (Arges) pe valea Cernatului pana in culmea Malita si coboara apoi in Slatina, si varianta lunga care din culmea Malita urma directia Varfului Moldoveanu si undeva pe la 2200m drumul forestier dispare si se transforma intr-o carare, si de aici incepe o combinatie de pushbike/carrybike + dh pana la varf.
O chestie interesanta constat la bikemap, calculeaza o diferenta de nivel mai mica decat dispozitivele care au inregistrat trackul. Pentru inregistrare am folosit un ceas Suunto Ambit 2 care avea setat refreshrate-ul la GPS la 2 secunde si din ce am constatat la ultimele trasee, diferenta intre elevatiile traseelor inainte si dupa ce sunt urcate in bikemap poate ajunge si la 200m. Dar asta este doar o constatare :D, traseele raman neschimbate.
Ca sa revenim la povestea noastra, cu o saptamana inainte, pretendenti la tura eram doar eu si Tiberiu, dar pe finalul saptamanii am strans o gasca zdravana pentru tura scurta.
Astfel, ne-am gasit la punctul de plecare din Slatina cu Lucian, Bogdan, Cristi, Cosmin si Victor. Plecarea din Bucuresti a fost destul de matinala, pe la un 6 ieseam pe autostrada, si pe la un 8:30 eram parcati in Slatina. Cu micile pregatiri de rigoare, pe la 9 si ceva eram pe bicle pedaland.
Traseul prin valea Cernatului este frumos, mai lejer la inceput si apoi spre final panta se accentueaza. La un moment dat, undeva aproape de jumatatea traseului este un punct de exploatare forestiera, unul din multele din aceasta zona, si aici trebuie sa fiti atenti caci traseul urmareste raul mai mare, inainte, si nu urca in stanga asa cum era sa facem noi daca nu ne indrumau lucratorii de acolo. In acel loc se vede si cata distrugere aduc aceste defrisari, locul fiind plin de noroi si aratand ca un front de razboi proaspat bombardat….
Ne-am continuat drumul cu temperatura scazuta insotindu-ne, si intr-un final, cu ceva intarziere fata de cum am calculat (ora 14:00), am ajuns si la punctul de despartire, sus in culmea Malita la 2050 m langa un refigiu usor devastat. Aici am servit masa si ne-am facut pozele de rigoare inainte de despartire.
Astfel, eu si Tiberiu ne-am suit pe bicle si i-am dat la deal pe ultima portiune de drum forestier pana la 2200 si restul au continuat bucla pana inapoi in Slatina. Atentie, traseul inapoi pe culmea Malita nu este doar coborare asa cum speri dupa ce ai urcat atata amar de vreme ci primesti cateva urcari mai serioase desi pe bikemap ar aparea doar 3.
Vremea a tinut cu noi pana acum si desi temperaturile au fost scazute nu au fost nori si soarele a stralucit toata ziua, cu dinti dar a stralucit.
De pe la 2200 incepem sa impingem la biciclete spre un mototoi ce se afisa inaintea noastra. Aici am avut o mica nedumerire pentru ca traseul turistic il ocolea, iar traseul de pe bikemap trecea fix peste el. Pana la urma am continuat traseul turisitic dupa ce am impins totusi jumatatea din panta spre varf. Dupa ce am mai mers ceva, nu am mai gasit nici marcajele, se pare ca stam prost cu orientarea in gol alpin :))) si am sfarsit prin a ne invarti putin in cerc pentru a deslusi misterul celor 2 trasee, cel turistic si cel de pe Bikemap. Astfel, dupa ce am lasat bicicletele deoparte si am plecat la picior in recunoastere, am reusit sa ne elucidam doar dupa ce am urcat in creasta si am vazut unde este Varful Moldoveanu, cat mai avem pana la el si pe unde ar fi mai bine sa o luam… pe traseul turistic. Nu prea stiu cum a fost marcat traseul de pe Bikemap dar include o mica portiune nemarcata de creasta care chiar nu pare sa iti permita nici macar sa iti cari bicicleta.
Aici apare si a 2-a dilema, Avem timp? Planul nostru era sa ajungem pe varf si apoi sa ne intoarcem in aceeasi zi si sa dormim la un “refugiu” intalnit in drum sau sa facem trecerea spre Vistea si sa dormim la refugiul de acolo. Totusi, ceasul indica ora 17 si noi mai avem peste 2 ore pana pe varf. Asta insemna ca ne prinde clar noaptea si parca perspectiva nu ne surade mai ales ca odata cu lasarea serii temperatura incepe sa scada si se observa si o chiciura care se lasa pe iarba si pe pietre si pratic traseul va devenii ceva mai alunecos.
Aici luam decizia sa inoptam undeva in creasta si sa continuam traseul a 2-a zi. Numai bine ca am observat o stana parasita in drum care ne-ar fi oferit adapost peste noapte. Astfel, ne intoarcem din drum pana cand zarim iar stana. Lasam bicicletele in carare si coboram spre stana sa verificam daca se poate dormi in ea, fiind destul de micuta si daca are o usa pe care sa o inchidem. Lucrurile ne surand si mica stana arata promitator, usor gaurita fiind facuta din pietre de munte dar care isi va servi scopul pentru noaptea asta.
Astfel, urcam sa recuperam bicicletele si pe la ora 19, odata cu lasarea intunericului reusim sa ne asezam in stana cu tot cu bicle si sa “baricadam” usa :D. Numai bine ca incepuse si un vant rece care sigur nu ne-ar fi fost prieten daca am fi continuat traseul. De dormit, am dormit…nu putem spune ca bine. A fost destul de frig si eu cel putin aveam un sac de dormit destul de subtire si am avut si un “pat” micut pe care am incercat sa ne inghesuim. Astfel, ne mai trezeam din cand in cand sa ne incalzim picioarele si alte membre usor inghetate. Per total, cu pauzele de rigoare, am reusit sa dormim destul de ok si pe la ora 7 eram in picioare si ne apucam sa ne strangem lucrurile si sa mancam cate ceva. Privelistea de dimineata a fost superba si mica stana arata intr-un mare fel, in razele soarelui de dimineata, parca rupta dintr-un frumos film de aventura.
Reusim pe la ora 8:30 sa ne urnim, cu “ghiozdanele” pline, si ne luptam eroic cu pushbikeul pana inapoi in carare caci pana la stana am avut de coborat cam 200m altitudine. Odata ajunsi in carare, mai mancam ceva ca sa recapatam energia consumata si continuam traseul. Mergem la sigur pe marcaj si pe masura ce inaintam vedem si varful Moldoveanu, punctul culminant al calatoriei. Cum am spus, la deal se impinge sau se cara bicicleta si la vale drumul este in mare parte practicabil. Pana la Moldoveanu, mai dificile sunt o mica portiune stancoasa de creasta si ultima portiune de pushbike/carrybike, pe piciorul moldoveanului care este destul de lunga si ne stoarce destul de mult de energie.
Am ajuns pe varf in acelasi timp cu 2 germani, in vizita prin Romania, care veneau dinspre Vistea. In momentul in care ne-au zarit, primul dintre ei a spus: “Hey, man, that’s not how you ride a bicycle!” :)))).
Facem pozele de rigoare, si stam putin de vorba cu putinii muntomani de pe varf. Apoi, conform planului ne pregatim pentru trecerea catre Vistea si coborarea prin Valea Rea. Ne ancoram bine bicicletele pe rucsaci si o luam la pas. Trecerea, cu bicicleta in spate, intre Moldoveanu si Vistea trebuie incadrata in seria “ambitii prostesti”. Este o portiune cu lanturi iar bicicleta in spate nu face decat sa te incurce. Trebuie avut in vedere ca ai gabaritul depasit iar cand faci miscari trebuie sa fi atent sa nu lovesti bicla de vreo piatra caci te va dezechilibra. Cu grija reusim sa trecem si coboram spre refugiu.
Aici ne dam bicicletele jos si ne punem sa mai mancam ceva. Se pare ca ne-a luat destul de mult timp toata portiunea asta si ne gandim cam pe la ce ora vom fi jos la stana din vale caci de acolo stim ca avem 35 de km drum forestier, predominant coborare. De la refugiu mai mergem putin pe langa bicle si apoi reusim sa ne suim pe ele si sa parcurgem coboarea si cam toata caldarea Vaii Rele. Reusesc eu sa dau o tranta zdravana dupa ce m-am abatut putin de la carare si am nimerit in niste hartoape. Norocul a fost ca era o portiune cu iarba multa si nu m-am ales dacat cu cateva vanatai si un rucsac usor deteriorat. Dupa ce fac verificarile de rigoare la bicla continuam traseul si ajungem rapid la coborarea finala spre valea rea, coborare care din pacate nu este ciclabila. Ne luam furmos biclele de coarne si pe langa ele reusim in vreo 40 de minute sa coboram pana la stana. Aici nu mai stam pe ganduri, ne mai verificam odata rucsacii ne imbracam ca de coborare si ii dam la vale cu 100-200km :))).
Deja este a 5 -a oara cand mergem pe drumul asta, eu cel putin, si incepe sa mi se para cel mai plictisitor drum forestier iar lasarea serii nu ajuta deloc. Nu este o coborare zdravana si esti nevoit constant sa dai la pedale ca sa iti mentii viteza. Tot drumul sunt insotit de un ticait enervant dar nu mai aveam chef sa ma opresc sa verific. Constat a 2-a zi ca roata spate mergea usor infranata asta dupa ce am lovit discul de o piatra pe coborarea pana in vale :(.
Ajungem in Slatina pe intuneric, ora data in urma facand posibil acest lucru :)). Cand vedem masina avem un sentimet de usurare si multumire in acelasi timp si abia asteptam sa ne schimbam rapid si sa ne asternem la drum, lucruri care se intampla rapid. Pe drum gandul acela cu “Dracu’ mai calca pe aici” dispare si treaba cu tranformarea traseului intr-o traditie vine iara la putere :D. Totusi, un lucru este clar, trecerea intre Vistea si Moldoveanu va fi scoasa din plan, parca este putin trasa de par mai ales ca pana ajungi in Valea Rea, tot ai de tras de bicicleta. La anul urcam si coboram pe aceasi ruta, eventual de la cota 2000 o luam pe culmea Malita ca sa fie totusi o coborarea diferita.
Pana atunci va lasam cu pozele de mai jos si micul filmulet demo. Va urma si un filmulet mai detaliat dar cand ne facem timp sa il montam caci material avem destul si trebuie sa vedem la ce renuntam.
Traseul in prima zi il gasiti la acest link iar cel din ziua 2 la acesta.Ca si date generale vorbim de 2 zile, 90 km si aproximativ 3000m elevatie. Enjoy!
Am stat in dubii daca sa mai incerc tura asta. Nu parea un weekend cu vreme buna si nici nu ma odihnisem cine stie ce in saptamana aceea. Totusi, parca trebuie sa mai incerc odata tura, eram nelinistit.
Astfel, desi mi-am pus ceasul sa sune la 4:45 reusesc iara sa ma trezesc inaintea lui asa ca petrec cateva minute bune pe net studiind daca s-a schimbat ceva la vreme… tot 45% sanse de ploaie.
Pana la urma ma hotarasc, trebuie sa plec asa ca ma ridic din pat si intrun tip record, mai putin de 15 min sunt la masina cu rucsacul in spate si cu bicicleta langa mine (bagajul il aveam facut cu o seara inainte).
Dupa ce imi pun toate catrafusele la locul lor si bicla pe masina, plec uitandu-ma la ceas si calculand la cat o sa ajung.
Reusesc pe la 6:30 sa ies din Bucuresti si dupa alte 2 ore ma aflu la destinatie, satul Corbi judetul Arges. De aici incepe drumul forestier de vreo 37 km pana la stana din Valea Rea.
Parchez masina la intrarea pe drumul forestier in dreptul ultimelor case si ma dau jos ca sa constat ca… picura :(.
Imi zic totusi ca daca tot am condus pana aici trebuie sa merg putin pe bicicleta si, cu gandul ca daca vremea se inrautateste ma intorc, dau bicicleta jos, imi iau bagajul in spate si plec la drum. Nici nu merg 10 m ca deja sunt inconjurat de cainii de la o stana care isi avea locul exact langa sat. Dupa ce stau sa ma imprietenesc cat de cat cu ei reusesc sa ma urc iar pe bicla sa ii dau la pedale.
Drumul este asa cum mi-l aduc aminte cu pietre cu noroaie si lung, parca prea lung cand il faci de unul singur. Totusi imi propun sa nu ma opresc decat la jumatate si la final, asa, ca sa treaca timpul mai repede, dar nu reusesc, ca dau peste tot felul de caini care ma fac fie sa dau la pedale pina imi pierd rasuflarea fie sa ma opresc si sa trec tiptil.
Intr-un final pe la 11:30 sunt la finele drumului forestier, in Valea Rea, pregatit sa intru in traseul de picior. Imi alimentez cat pot bateriile, beau multa apa si incep, incet si sigur. De aici mai sunt circa 10 km pana pe varf. Nu imi propun sa dobor vreun record ci doar sa rezist pana sus asa ca fac pasi mici si constanti fara opriri lungi si impart din priviri traseul in…melodii. Practic imi propun ca dupa 2-3 melodii sa fiu in punctul ala de il vad eu in departare si dupa alte 4 sa fiu in celalalt si tot asa.
Bicicleta sta bine ancorata de rucsacul proaspat achizitionat dar nu este deloc confortabila. In partea stanga imi apasa tare rau cadrul pe spate si sper doar sa inceapa sa ma doar si in alta pare asta ca sa mai imi ia gandul de la durerea sacaitoare. Si se intampla, reusesc ba sa calc stramb ba sa ma zgarii la mana si deja nu ma mai gandesc la cat de incomoda este bicicleta :)).
Incetul cu incetul ma apropii de prima portita de unde se lasa cascada vaii Rele. Tot in apropiere de portita dau si de primii oameni care coboara (probabil ca au fost foarte matinali). Raman suprinsi de silueta mea cu bicicleta in spate, ma intreaba daca merge cu bicla pe aici si le zic ca da, cu ea in spate. Ne uram drum bun si pornesc mai departe, iesind in caldarea de dupa portita de unde se vede atat varful Moldoveanu cat si portita Vistei care este urmatorul punct intermediar. Imi propun sa mai fac inca o ora pana in portita Vistei asa ca ma tin de traseu fiind astfel in jur de ora 15:00 in portita Vistei. Cum nu stiam sigur daca doresc sa dorm la refugiu Vistea in seara aceea sau sa ma intorc stau in dubii daca sa ma duc spre refugiu sa ma odihnesc putin sau sa urc pe varf. Ma hotarasc sa o iau spre varf si dupa primi metri imi aduc aminte cat de abrupta este panta Vistei si ma tot gandesc cum o sa cobor eu cu bicla pe acolo. Pe acele portiuni abrupte ma tot intalnesc cu alti oameni care raman surprinsi si ma tot felicita facandu-mi in acelasi timp poze, poze cu maimuta :))).
Odata ajuns pe Vistea imi dau sama ca nu este asa de greu, singura difcultate fiind gabaritul bicicletei care se tot lovea cu rotile de stanci. Daca faci incet si cu grija acele portinui chiar nu ai probleme. Urmeaza si cele 2 lanturi si ultima panta pana pe Moldoveanu unde ma intalnesc cu ultimii 2 turisti ramasi acolo. Desi tot drumul varful se vedea in ceata cand am ajuns acolo s-au si lasta norii, parca in intampinarea mea si am putut sa vad vrumosul peisaj. Dupa o mica discutie, pozele de rigoare si un sandwich mancat rapid ma gandesc ca ar fi timpul sa o iau inapoi asa ca imi iau la revedere si plec.
Toata coborarea ma tot gandeam daca sa ma opresc la refugiu sau sa merg mai departe. Odata ajuns in portita vistei pe la 17:45 ma hotarasc sa cobor asa ca incep sa ma grabesc stiind ca nu mai este foarte mult timp pana se intuneca. Realizez acum ca de fapt partea mai grea este coborarea si nu urcarea si dupa ce trec de portita cu cascada vaii rele deja incep sa ma doara si sa nu ma mai asculte picioarele. Reusesc pana la urma sa ajung pe la standa din valea rea pe la 19:45 tocmai cand incepea sa se intunece si stiam ca ma asteapta inca 37 km de drum forestier. Cu frontala pe cap si cu becul aprins la spate incep sa ii dau la pedale pe coborarea usoara. Deja ma gandeam cum sa trec pe langa cainii intalniti la urcare, cu viteza, sau mai pasnic. Cand s-a lasat intunericul deja varianta pasnica a iesit din discutie si unde vedeam ochi de caine sau orice tip de ochi dadeam ca turbatul la pedale. Faza interesanta este ca, acesti caini, noaptea nu te latra ca ziua, ci te pandesc si alearga dupa tine in sperata sa te prinda si doar dupa ce realizeaza ca le-ai scapat incep sa latre, ca niste pradatori adevarati :))). Bine macar ca le sticleau ochii in lumina frontalei si imi dadeam seama ce urmeaza. Drumul mi s-a parut destul de lung si fericit am fost cand am vazut un ultim podet intro curba care marca faptul ca mai aveam 5 min pana la masina. Trec in viteza si de ultimii caini de la prima stana intalnita de dimineata, injurand si latrand la ei :))) si gata… am ajuns la masina cu un mare sentiment de usuroare acaparandu-mi tot creierul :))).
Tura este faina, grea, lunga dar faina. Nu este tura de urmat daca vrei sa te duci cu bicla pe Moldoveanu. Aceea incepe din Nucsoara pe un drum forestier mai inalt care te scoate direct in golul alpin si apoi tot inainte pana ajungi pe piciorul Moldoveanului dar acel traseu face obiectul unei ture viitoare care cel mai probabil va fi un circuit, urcat pe acolo si coborat pe unde am coborat acum sau invers.
Mai jos aveti o harta cu traseul efectiv dar si cateva poze din traseu.
Ca si specificatii vorbim de paroximativ 85-90km cu o diferenta de nivel pozitiva de peste 2000m. Din cei 85 km ciclati au fost cam 37*2 adica 74 si restul mai putin si mai mult impins si carat bicicleta in spate! Scurta recapitulare: sat Corbi – Valea Rea – Caldarea Valea Rea – Portita Vistei – Vistea – Moldoveanu – Retur.
Vin sa va relatez putine detalii despre o tura super faina ce am reuist sa o fac acum 2 saptamani. Putine pentru ca oricum va las cateva poze si filmulete din care sa va dati seama cat merita aceasta tura sa fie facuta.
Este vorba de o tura pe platoul bucegilor cu plecarea din Busteni si coborarea in Bran dar si intoarcere pe bicle inapoi in Busteni.
Plecarea nu a fost tocmai din Busteni pentru ca de acolo am luat cabina pana pe platou, la Babele caci daca era sa si urcam pe ele pana acolo deja eram prea hardcore.
Asa ca, va recomanda sa fiti cat mai de dimineata la cabina, primii, sa nu prindeti aglomeratia. Noi asa am facut si la 8:30 eram la cabina, la 9 si ceva eram pe platou, calare pe bicle si in drum spre varful Omu. Traseul spre vf Omu este arhicunoscut, aproape ca o strada mai putin ultima parte unde am ales sa mergem pe drumul de vara si unde am reusit probabil sa am si cele mai faine filmari din tura, la un metru de moarte cum a comentat cineva la acel filmulet.
Odata ajunsi la Omu mancam, ne incarcam bateriile si ale noastre si ale gadgeturilor, ne pozam si plecam mai departe catre saua si refugiul Batrana. Drumul daca pana la Omu poate fi facut in proportie de 80% pe bicla si de aici inainte proportia se mentine inafara de o portiune de jnepenis unde ne mai dam jos mai ne suim pe ele si tot asa.
La refugiul Batrana, acelasi program, poze, mancat, incarcat baterii si mers mai departe spre refugiul si saua Strunga unde ajungem pe la ora 15 dupa ce ne-am oprit inaitne pentru ca nu eram hotarati daca sa mergem la Strunga sau sa coboram in Padina. Pana la urma am zis sa o luam pe calea mai lunga pentru ca nu stiam cand mai apucam sa facem acest traseu. Decizia nu am regretat-o caci fost mult mai fain pe partea asta.
O chestie la tura asta este ca ne-am in talnit si cu 3 ciobani calare, un fel de cowboy de Romania, dar parca ceva mai originali, mai true :))). Si caii lor aratau intr-un mare fel, ceva mai faini decat ai nostri.
Dupa ce mai facem o pauza la refugiul Strunga incepem coborarea spre Simon care este foarte faina atat pentru faptul ca poate fi facuta pe bicla intr-o proportie foarte mare cat si din cauza peisajului si imaginea Bucegilor care este mult mai faina pe partea asta.
Din Simon, coboram in Bran si o luam spre Brasov cu intentia de a prinde trenul de 6. Totusi, se pare ca suntem in ceva intarziere si cum urmatorul tren era la 17 si ceva, alegem sa mergem pe bicle pana in Busteni, urcand astfel toata panta de la Rasnoave :D. Belea belea dar putin cam mult. Totusi, ne tinem bine si pana la 8 seara suntem in Busteni. Practic am plecat la 8 de dimineata si ne-am intors la 8 seara.
Ca si mentiuni legate de traseu, cum am spus, el poate fi facut pe bicla in proportie de 85-90%. Ce nu poate fi facut pe bicla ar fi, drumul de vara pana la Omu daca nu va doriti, ultimul urcus pana la Omu, jnepenisul dinainte de refugiul Batrana, o panta si o cobarare inaitne de refugiul strunga si cam atat + unele mici zone cu bolovani unde daca nu ai o bicicleta facuta pentru asa ceva nu este bine sa incerci o coborare pe acolo.
In rest tot traseul este foarte fain, cu niste peisaje impresionante. Am avut de asemenea noroc cu vremea buna ce a tinut cu noi.
Va las mai jos cateva poze si 2 filmulete de pe traseu. Mai am un filmulet final de facut pe care il voi urca ulterior.
Pe 26.04.2014 am facut o tura usoara pe care o recomand in lipsa de altceva si daca va doriti sa va pastrati jumatate de zi si pentru alte activitati.
Tura se desfasoara intre localitatea Mihai Bravu unde se ajunge foarte usor si Dunare, sub forma unui circuit. Recomandarea personala ar fi sa lasati daca se poate masina in localitatea Uzunu adica in drumul principal deoarece drumul pana in Mihai Bravu pare a fi bombardat recent de un raid aerian.
Odata lasata masina traseul incepe lejer spre centrul localitatii si coboara spre Dunare si spre localitatea Baneasa (alta Baneasa decat cea cunoscuta). Puteti intreba localnicii pentru directii dar va sugerez sa aveti un spartphone cu harti preinstalate sau aplicatia bikemap.
Mai jos regasiti si o harta. Traseul este foarte frumos deoarece va duce prin campuri de grau, rapita si alte plantatii si intr-un final va scoate la dunare unde va puteti odihni. Apoi, inapoi trebuie sa o luati pe alt traseu a.i. sa fie un circuit iar la final trebuie sa serviti o bere la una din bodegile din Mihai Bravu sau Vlad Tepes.
Tot mai jos ar fi cateva poze de pe traseu.
Inca o idee personala, traseul ar fi foarte ok pentru un concurs. Distanta optima, plat, accesibil si daca ploua nu vor fi multe portiuni cu noroi. Ba chiar se pot structura 2-3 nivele/lungimi de traseu. Poate pe viitor o sa vedem “Maratonul Dunarii” :).
Vertical Riding Romania 