Weekendul trecut am plecat in Muntii Fagaras la vantoarea de singletrack-uri si am fost socati de ce am descoperit… :))) suna ca unul din titlurile acelea de te fac sa dai repede unlike la o pagina…
Totusi, fara nici o exagerare, am avut parte de toate tipurile de poteci si ne-a placut mult, desi va zic sincer ca nu as mai face acest traseu, trase pe care l-as incadra usor la seria “ambitii prostesti”. Daca credeam ca pushbike-ul de anul trecut de pe creasta estica a Fagarasului a fost greu, uite ca weekendul asta am resit sa facem de 5 ori mai mult pushbike/carrybike, adica gen 10 ore de asa ceva :)).
Pe scurt traseul nostru a implicat urcarea din Avrig la Cabana Barcaciu, apoi urcarea in creasta spre varful Scara, coborarea inapoi la Barcaciu si a 2-a zi urcarea in creasta, coborarea la lacul Avrig, urcarea unapoi in creasta, si coborarea pe la Cabana Suru in Sebesul de Sus.
Am facut traseul in 2 zile, cu dormit la cabana Barcaciu, unde ne-am odihnit si am mancat bine, ca de obicei caci altfel nu se poate la #barcaciu. In prima zi ne-a insotit si Mihai, Alex si gasca lor de biciclisti fanatici si ne-am bucurat cu totii de frumosul singletrail ce cobora dinspre vf. Scara. A 2-a zi ne astepta agonia si extazul :D.
Acum, hai sa intram mai in detaliu :). Daca ar fi sa impartim traseul, vorbim de o super coborare din platou de sub varful Scara pana in poteca de uneste cabana Barcaciu cu Negoiu. Sunt peste 10 min de super coborare (2h pushbike de la cabana) pe un singletrail ca in povesti dupa cum se poate observa si in primul filmulet de mai jos.
Apoi, ar fi drumul de creasta, coborarea la lacul Avrig, si urcarea inapoi in creasta care este segmentul ce incadreaza tura la “ambitii prostesti”. Sectiunea este foarte putin ciclabila, putin pe langa vf. Scara si dupa, vreo 20m pe coborarea la lacul Avrig si dupa urcarea inapoi in creasta devine ciclabil.
Apoi ar fi coborarea dupa vf Budislavul care este una grea dar faina pe niste pietre maricele si care tot continuau sa o ia la vale odata cu rotile bicicletei :D.
La final incepe coborarea din creasta din dreptul vf Suru spre cabana cu acelasi nume si apoi spre Sebesul de Sus. Aici vb de doua segmente distincte si total diferite. Coborarea din creasta pana la cabana Suru este daca nu grea, foarte grea, cel putin asa mi s-a parut mie. Iti trebuie skilluri serioase de trial ca sa stai toata coborarea pe bicla. Sunt bolovani mari si odata ce te apropii de padure sunt pietre desprinse care o iau cu tine la vale si daca mai iei in calcul si panta abrupta, coborarea noastra enduro/freeride se transforma in proba de supravietuire :).
La final, precum cireasa dupa tort, vine coborarea de la cabana Suru pana in Sebesul de sus. Aici vorbim despre cel mai fain singletrack pe care m-am dat pana acum. Chiar mi-a placut si nu cred ca exagerez. este plin de contrapante naturale si toate radacinile si pietrele sunt fain asezate parca plasate sa iti faca coborarea mai faina. Poti sa pompezi peste tot, mai ai 2-3 gaturi de pedalat dar in rest este vorba de singletrack de cea mai buna calitate!
Se interesecteaza la un moment data cu un forestier proaspat sapat dar pe care il pierde la scurt timp. Chiar a meritat tot efortul coborarea asta, dar, sincer, data viitoare daca mai vrem sa dam aceasta coborare urcam fie direct din Sebesul de Sus fie pe marcaj triunghi albastru ce vine dinspre Avig pe forestier. Nicicum pe creasta :).
Traseul din prima si a 2-a zi le gasit la acest link respectiv acest link. Mai jos va lasam cate un filmulet cu segmentele interesante ale turei si pozele ce s-au adunat. Pana data viitoare, ride safe!
Creasta estica a Fagarasului pe bicicleta, un nume ambitios dar si o tura pe masura :).
Profitam din plin de vremea stabila si ne avanturam pana in creasta Fagarasilor. Tura asta este posibil sa fie cea mai faina de anul asta, trebuie doar sa asteptam sa vedem daca o mai detronam cu o alta :D.
Weekendul ce tocmai a trecut am reusit sa facem o tura faina prin Fagaras. Ideea i-a venit lui Tiberiu care a propus sa combina doua ture facute de Radu Diaconescu a.i. sa ne bucuram atat de creasta Fagarasilor cat si de o coborare pe masura pana in Plaiul Foii. Initial vroiam sa mergem iara pe Moldoveanu dar vremea putin instabila ce aparea in prognoze ne-a facut sa revizuim putin planul. Astfel, schimbam tura pe ultima 100m si ne hotaram sa fentam varful si sa urcam in creasta prin Valea Rea si apoi prin Valea Bandei.
De plecat am plecat de joi seara si am dormit la o pensiune in Nucsoara. Noroc cu Ionut, fratele lui Tiberiu care si-a sacrificat seara oferindu-se sa ne duca pana acolo, astfel dandu-ne libertatea de a ne face traseul dupa cum vrem.
A 2-a zi ne trezim pe la 6:30 si pe la 7 reusim sa iesim din pensiune si sa ne suim pe bicle. Luam cu entuziasm valea Rea si cu doar 2 mici pauze, pe la 10:30 reusim sa intram pe valea Bandei, prima necunoscuta a turei. Dupa ce servim al 2-lea mic dejun continuam cu un pushbike pe un drum de exploatare urmand trackul lui Radu. La scurt timp incepem sa balaurim prin boscheti si abia, abia razbatem. Drumul de exploatare este surpat in mai multe locuri din cauza alunecarilor de teren asa ca nu recomandam sa o luati dupa urmele noastre. Banuiala mea este ca cararea pe valea Bandei incepe de fapt pe albia raului undeva in spatele stanei ce se vede jos la inceputul vaii si la inceputul drumurilor de exploatare. De acolo sigur este o poteca ce duce sus pe vale si nu trebuie sa urcati pe drumurile de exploatare. Noi am balaurit ceva si am pierdut cam 1h incercand sa ne dam seama cum mama naibi sa o luam si sa fentam alunecarile de teren. Intr-un final dam in poteca nemarcata ce ne poarta sus in vale. Se bicicleste foarte putin pe aici, toata valea fiind foarte salbatica. Iarba mare si poteca aproape inexistenta. Se trece pe langa o stana, si de 2 ori peste rau, odata din stanga raului in drepata si apoi invers. Se ajunge intr-o caldare mare unde este alta stana mica si de aici drumul urca in serpentine pe o poteca ciobaneasca, pana in traseul de creasta. Pushbikeul este de cea mai buna calitate si este acompaniat din cand in cand de carrybike :))). Intr-un final si dupa vreo 3 ore de balaurit ajungem si noi in creasta, undeva dupa fereastra mare a Sambetei si inainte de varful Urlea. Dupa ce ne odihnim putin incepem curajosi traseul de creasta. Se cicleaza destul de greu dar merge. Ne bucuram de cateva portiuni faine si mai impingem la bicle pe unele mai accidentate. Intr-un final, in jurul orei 5 ajungem in curmatura Zarnei si la regugiul cu acelasi nume. Alegem sa ne oprim aici si sa continuam traseul maine. Urmatorul refugiu ar fi Bratila dar este intr-o stare mai proasta decat acesta. Dupa vreo 2 ore apare si un grup de 5 drumeti din sens opus si ne asezam cu acestia la vorba. Facem si schimb de tuica si ne frigem putin cu kerosenul de il carau :))) a noastra era ceva de hidratare pe langa a lor :))).
Dimineata ne prinde intorcandu-ne de pe o parte pe alta pe palul dur din care erau facute paturile din refugiu. Din motive de ergonomie ne-am lasat izoprenele acasa :D.
Ne echipam greoi si mancam ce mai avem prin bagaj. Ne luam la revedere de la drumeti si continuam traseul in lumina puternica a diminetii. Cararea urca si coboara de mai multe ori pana trece de refugiul Bratila si ajunge intr-un final in dreptul refugiului Berevoiescu. De aici numai coborare de cea mai buna calitate pana in Plaiul foii. Cararea este super faina si gata sa multumeasca dorintele oricarui mountainbiker. Daca pana sa intre in padure o poti aborda cu viteza si iti ofera destula adrenalina, cand intra in padure capata cateva accente enduro si tehnicitatea creste o bucata. De asemenea poteca este destul de salbatica trecandu-ne calea atat o vulpe cat si o vipera neagra. Asta din urma ne-a cam facut inima sa stea in loc :))). Dupa incidentul cu vipera continuam pe cea mai faina si abrupta coborare ce ne scoate in forestierul de duce in Plaiul foii. Mare atentie sa nu va pacaliti, incercati sa tineti marcajul si sa nu o apucati pe reteaua de drumuri de exploatare nou aparute si care nu au nici un farmec. Noi era sa ne pacalim dar dorinta de a gasi carari noi si faine a invins asa ca am mai balaurit putin ca sa revenim in poteca, asta dupa ce am apucat-o din gresala pe unul din forestiere. Si nu am regretat caci, dupa cum povesteam, a urmat cea mai faina, abrupta si tehnica parte a traseului de am reusit sa incingem franele la maxim :D.
Odata ajunsi in forestier ii dam cu spor pana in plai unde servim o bere, o cola un bulz si o portie de papanasi de zici ca n-am mai mancat nimci de 2 zile :))).
Apoi a urmat plictisitorul drum pana in Zarnesti unde am prins trenul de la ora 5. Va lasam in continuare un mic filmulet demostrativ si imaginile de rigoare precum si 2 linkuri cu traseele din cele 2 zile: link 1, link 2. Tura este superba si chiar merita sa faci tot pushbikeul din prima zi. Alternativa ar fi o tura de 3 zile cu urcare pe Malita apoi varful Moldoveanu si o bucata ceva mai mare din creasta. Scutesti astfel 3 ore de pushbike dar te pricopsesti cu trecerea Moldoveanu – Viste cu bicla in spate, nu ca nu am fi obisnuiti cu ea si cred ca la anu’ asta ne va fi traseul :D. Pana atunci, enjoy and ride safe!
Colectionarii de momente, nu de obiecte. Acesta ar fi urmatorul pas al evolutiei, in viziunea noastra.
In weekendul ce a trecut, am mai adaugat unul la colectie, un alt moment, un alt traseu prin niste munti batrani si semeti, Fagarasii. Chiar daca vremea nu ne-a suras, orice plimbare pe munte este un moment frumos ce se adauga la colectia fara de sfarsit.
Fagarasii ii consideram fratele cel mare din familia Carpatilor, coloana vertebrala a acestor muntii, si asta se vede din orice unghi te-ai uita la ei. Creasta ca a lor mai rar intalnesti, iar imaginile surprinse in orice tura pe care am facut-o in Fagaras sunt superbe.
Tinta noastra era si de data aceasta varful Moldoveanu. Plecarea am facut-o din Valea Rea, de la stana lui Burnei, pe dunga albastra ce indica 4-5 ore pana pe varf. Planul era sa mergem pe varf si apoi sa coboram la refugiu la Vistea pentru a inopta acolo. Am plecat pe la 11:30 din vale, pe un cer relativ senin, iar pe la 13 cred ca ieseam in Curmatura Pojarnei, 2045 m. Cam pe acum se pune si un vant naprasnic sa ne bata din fata. Uitandu-ne pe cer observam viteza cu care se misca norii nou aparuti si nu ne putem intreba decat cum va fi cand iesim in creasta si sa speram ca pana atunci se mai domoleste.
Dupa ce trecem Izvorul Rosu si incepem urcarea spre varful Galbena (2419m), se lasa si o ceata densa. Vedem ca din creasta coboara un alt grup de 6 persoane dar rapid il pierdem in ceata si nu ne mai intersectam cu el.
Prin caldarile Galbenei, orientarea este destul de ciudata. Oricum ai taia caldarile, daca sti aproximativ directia unde trebuie sa iesi, ai mari sanse sa nu te ratacesti. Noi, desi am urmat relativ traseul, celalalt grup era clar ca mergea paralel dar foarte distantat de el. Este marcat destul de prost si iarba din caldare ce mascheaza poteca nu ajuta deloc. Trebuie sa sti directia in care te indrepti ca sa nu te ratacesti. O harta pe telefon ajuta destul de mult :).
Odata iesiti in creasta incercam sa facem cativa pasi si vedem cu aproape suntem culcati la pamant de vant. Deja ne intrebam daca are rost sa continuam. Mai avem 1-1.5 ore pana pe varf si vantul puternic ar face deplasarea foarte greoaie daca nu imposibila. Ne mai gandim si la portiunea intre Vistea si Moldoveanu care ar fi destul de dificila pe ceata si cu un vant ca asta. Ca sa va dati seama de cum batea vantul, verificati video-ul de mai jos :).
Stam 15 minute in creasta ca sa vedem daca este vreo schimbare meteo si speram la o minune. Totusi, stand asa in vantul ala, incepem sa simtim frigul si nu dupa mult timp ne gandim ca ar cam fi timpul sa o luam inapoi :(. Regretam deja decizia sa urcam pe aici. Urcarea prin valea rea ne-ar fi scos direct la refugiu si atunci am fi avut perspectiva de a urca a 2-a zi pe varf. Asa, va trebui sa ne intoarcem la masina si cel mai probabil inapoi acasa. Incepem sa coboram usor si parca la intoarcere nimerim si mai bine traseul, vazand parca mai des marcajele. Incepem sa folosim si dslr-ul pe care credeam ca l-am carat degeaba. Odata coborati sub plafonul de nori, peisajele sunt superbe si norii intunecati de deasupra capului ajuta la acest lucru. Surprindem cadrele de mai jos in care Fagarasul apare asa cum este el defapt, semet, impunator, grandios si lista poate continua.
Dupa ce ne sadisfacem poftele fotografice continuam coborarea fara oprire si aproape cand terminam coborarea prindem si grupul cu care ne-am intersectat la urcare. Acestia ne confirma conditiile vitrege din creasta si cum s-au chinuit si ei sa coboare mergand pe unele protiuni in 4 “labe”. Ne dam seama ca am facut alegerea buna si ne punem pe infulecat caci am cam stat nemancati toata ziua.
Ne uitam la stana din vale si parca ne atrage la o sedere peste noapte dar dupa ce evaluam putin situatia, si oboseala din picioare, parca am sta degeaba, doar ca sa o luam inapoi a 2-a zi de dimineata.
Cu burtile pline ne suim in masina si facem cale intoarsa. Pe drumul de intoarcere filmam putin din dezastrul ce are loc pe Valea Rea. Defrisari multe, busteni mari zac pe marginea drumului. Din creasta se vede mai bine dezastrul. Nu cred ca asa se fac defrisarile corecte si legale. Suprafete foarte mari, fete intregi ale muntelui par rase cu masina de tuns. Nu se obseva nimic plantat in loc si starea proasta a drumului forestier pe care am venit confirma faptul ca defrisarile au loc pe suprafete foarte intinse :(. Speram totusi la o schimbare caci nu este chiar in puterea noastra, unitara sa facem ceva. Momentan nu putem decat sa aratam ce se intampla acolo prin filmuletul de mai jos…
Trakul ture il gasiti aici. Nu luati in considerare ultima portiune ce coboara de la 1450 m prin vale deoarece am oprit inregistrarea mult mai tarziu. Tura a avut cam 9 km si 1600m elevatie iar timpul de parcurs pana in creasta (vf Galbena 2419m) a fost de 3 ore.
Mai jos aveti cateva imagini si 2 clipuri din tura, unul cu conditiile meteorologice din creasta si altul cu defrisarile de pe valea Rea, filmate noapte pe drumul de intoarcere :(.
Cum povesteam si in postul anterior, traseul asta ar putea sa devina o traditie. Asa ne gandeam inainte de tura de weekendul trecut si asa ne gandim si acum, dar nu asta gandeam in timpul turei. In timpul turei, dupa cateva pushbike-uri mai serioase, prin minte ne trecea gandul: “Dracu’ mai vine pe aici!” :)))
Totusi, dupa ce termini tura parca iti vine sa o iei inapoi in creasta muntilor, asta a fost sigur sentimentul de a 2-a zi, si da, s-ar putea sa facem o traditie pentru ca au aparut intre timp si alti pretendenti la cucerirea acestui varf in acest fel, si trebuie sa mearga cineva sa ii indrume :P.
Tura era asteptata de ceva timp, si ar fi fost mai ok sa o facem undeva la sfarsitul lui august, inceputul lui spetembrie, nu atat de tarziu, deoarece vremea a fost destul de friguroasa, iar temperatura de 0 grade ne-a insotit mare parte din ziua de sambata.
Pentru acest weekend am planificat 2 ture, varianta scurta care urca din Slatina (Arges) pe valea Cernatului pana in culmea Malita si coboara apoi in Slatina, si varianta lunga care din culmea Malita urma directia Varfului Moldoveanu si undeva pe la 2200m drumul forestier dispare si se transforma intr-o carare, si de aici incepe o combinatie de pushbike/carrybike + dh pana la varf.
O chestie interesanta constat la bikemap, calculeaza o diferenta de nivel mai mica decat dispozitivele care au inregistrat trackul. Pentru inregistrare am folosit un ceas Suunto Ambit 2 care avea setat refreshrate-ul la GPS la 2 secunde si din ce am constatat la ultimele trasee, diferenta intre elevatiile traseelor inainte si dupa ce sunt urcate in bikemap poate ajunge si la 200m. Dar asta este doar o constatare :D, traseele raman neschimbate.
Ca sa revenim la povestea noastra, cu o saptamana inainte, pretendenti la tura eram doar eu si Tiberiu, dar pe finalul saptamanii am strans o gasca zdravana pentru tura scurta.
Astfel, ne-am gasit la punctul de plecare din Slatina cu Lucian, Bogdan, Cristi, Cosmin si Victor. Plecarea din Bucuresti a fost destul de matinala, pe la un 6 ieseam pe autostrada, si pe la un 8:30 eram parcati in Slatina. Cu micile pregatiri de rigoare, pe la 9 si ceva eram pe bicle pedaland.
Traseul prin valea Cernatului este frumos, mai lejer la inceput si apoi spre final panta se accentueaza. La un moment dat, undeva aproape de jumatatea traseului este un punct de exploatare forestiera, unul din multele din aceasta zona, si aici trebuie sa fiti atenti caci traseul urmareste raul mai mare, inainte, si nu urca in stanga asa cum era sa facem noi daca nu ne indrumau lucratorii de acolo. In acel loc se vede si cata distrugere aduc aceste defrisari, locul fiind plin de noroi si aratand ca un front de razboi proaspat bombardat….
Ne-am continuat drumul cu temperatura scazuta insotindu-ne, si intr-un final, cu ceva intarziere fata de cum am calculat (ora 14:00), am ajuns si la punctul de despartire, sus in culmea Malita la 2050 m langa un refigiu usor devastat. Aici am servit masa si ne-am facut pozele de rigoare inainte de despartire.
Astfel, eu si Tiberiu ne-am suit pe bicle si i-am dat la deal pe ultima portiune de drum forestier pana la 2200 si restul au continuat bucla pana inapoi in Slatina. Atentie, traseul inapoi pe culmea Malita nu este doar coborare asa cum speri dupa ce ai urcat atata amar de vreme ci primesti cateva urcari mai serioase desi pe bikemap ar aparea doar 3.
Vremea a tinut cu noi pana acum si desi temperaturile au fost scazute nu au fost nori si soarele a stralucit toata ziua, cu dinti dar a stralucit.
De pe la 2200 incepem sa impingem la biciclete spre un mototoi ce se afisa inaintea noastra. Aici am avut o mica nedumerire pentru ca traseul turistic il ocolea, iar traseul de pe bikemap trecea fix peste el. Pana la urma am continuat traseul turisitic dupa ce am impins totusi jumatatea din panta spre varf. Dupa ce am mai mers ceva, nu am mai gasit nici marcajele, se pare ca stam prost cu orientarea in gol alpin :))) si am sfarsit prin a ne invarti putin in cerc pentru a deslusi misterul celor 2 trasee, cel turistic si cel de pe Bikemap. Astfel, dupa ce am lasat bicicletele deoparte si am plecat la picior in recunoastere, am reusit sa ne elucidam doar dupa ce am urcat in creasta si am vazut unde este Varful Moldoveanu, cat mai avem pana la el si pe unde ar fi mai bine sa o luam… pe traseul turistic. Nu prea stiu cum a fost marcat traseul de pe Bikemap dar include o mica portiune nemarcata de creasta care chiar nu pare sa iti permita nici macar sa iti cari bicicleta.
Aici apare si a 2-a dilema, Avem timp? Planul nostru era sa ajungem pe varf si apoi sa ne intoarcem in aceeasi zi si sa dormim la un “refugiu” intalnit in drum sau sa facem trecerea spre Vistea si sa dormim la refugiul de acolo. Totusi, ceasul indica ora 17 si noi mai avem peste 2 ore pana pe varf. Asta insemna ca ne prinde clar noaptea si parca perspectiva nu ne surade mai ales ca odata cu lasarea serii temperatura incepe sa scada si se observa si o chiciura care se lasa pe iarba si pe pietre si pratic traseul va devenii ceva mai alunecos.
Aici luam decizia sa inoptam undeva in creasta si sa continuam traseul a 2-a zi. Numai bine ca am observat o stana parasita in drum care ne-ar fi oferit adapost peste noapte. Astfel, ne intoarcem din drum pana cand zarim iar stana. Lasam bicicletele in carare si coboram spre stana sa verificam daca se poate dormi in ea, fiind destul de micuta si daca are o usa pe care sa o inchidem. Lucrurile ne surand si mica stana arata promitator, usor gaurita fiind facuta din pietre de munte dar care isi va servi scopul pentru noaptea asta.
Astfel, urcam sa recuperam bicicletele si pe la ora 19, odata cu lasarea intunericului reusim sa ne asezam in stana cu tot cu bicle si sa “baricadam” usa :D. Numai bine ca incepuse si un vant rece care sigur nu ne-ar fi fost prieten daca am fi continuat traseul. De dormit, am dormit…nu putem spune ca bine. A fost destul de frig si eu cel putin aveam un sac de dormit destul de subtire si am avut si un “pat” micut pe care am incercat sa ne inghesuim. Astfel, ne mai trezeam din cand in cand sa ne incalzim picioarele si alte membre usor inghetate. Per total, cu pauzele de rigoare, am reusit sa dormim destul de ok si pe la ora 7 eram in picioare si ne apucam sa ne strangem lucrurile si sa mancam cate ceva. Privelistea de dimineata a fost superba si mica stana arata intr-un mare fel, in razele soarelui de dimineata, parca rupta dintr-un frumos film de aventura.
Reusim pe la ora 8:30 sa ne urnim, cu “ghiozdanele” pline, si ne luptam eroic cu pushbikeul pana inapoi in carare caci pana la stana am avut de coborat cam 200m altitudine. Odata ajunsi in carare, mai mancam ceva ca sa recapatam energia consumata si continuam traseul. Mergem la sigur pe marcaj si pe masura ce inaintam vedem si varful Moldoveanu, punctul culminant al calatoriei. Cum am spus, la deal se impinge sau se cara bicicleta si la vale drumul este in mare parte practicabil. Pana la Moldoveanu, mai dificile sunt o mica portiune stancoasa de creasta si ultima portiune de pushbike/carrybike, pe piciorul moldoveanului care este destul de lunga si ne stoarce destul de mult de energie.
Am ajuns pe varf in acelasi timp cu 2 germani, in vizita prin Romania, care veneau dinspre Vistea. In momentul in care ne-au zarit, primul dintre ei a spus: “Hey, man, that’s not how you ride a bicycle!” :)))).
Facem pozele de rigoare, si stam putin de vorba cu putinii muntomani de pe varf. Apoi, conform planului ne pregatim pentru trecerea catre Vistea si coborarea prin Valea Rea. Ne ancoram bine bicicletele pe rucsaci si o luam la pas. Trecerea, cu bicicleta in spate, intre Moldoveanu si Vistea trebuie incadrata in seria “ambitii prostesti”. Este o portiune cu lanturi iar bicicleta in spate nu face decat sa te incurce. Trebuie avut in vedere ca ai gabaritul depasit iar cand faci miscari trebuie sa fi atent sa nu lovesti bicla de vreo piatra caci te va dezechilibra. Cu grija reusim sa trecem si coboram spre refugiu.
Aici ne dam bicicletele jos si ne punem sa mai mancam ceva. Se pare ca ne-a luat destul de mult timp toata portiunea asta si ne gandim cam pe la ce ora vom fi jos la stana din vale caci de acolo stim ca avem 35 de km drum forestier, predominant coborare. De la refugiu mai mergem putin pe langa bicle si apoi reusim sa ne suim pe ele si sa parcurgem coboarea si cam toata caldarea Vaii Rele. Reusesc eu sa dau o tranta zdravana dupa ce m-am abatut putin de la carare si am nimerit in niste hartoape. Norocul a fost ca era o portiune cu iarba multa si nu m-am ales dacat cu cateva vanatai si un rucsac usor deteriorat. Dupa ce fac verificarile de rigoare la bicla continuam traseul si ajungem rapid la coborarea finala spre valea rea, coborare care din pacate nu este ciclabila. Ne luam furmos biclele de coarne si pe langa ele reusim in vreo 40 de minute sa coboram pana la stana. Aici nu mai stam pe ganduri, ne mai verificam odata rucsacii ne imbracam ca de coborare si ii dam la vale cu 100-200km :))).
Deja este a 5 -a oara cand mergem pe drumul asta, eu cel putin, si incepe sa mi se para cel mai plictisitor drum forestier iar lasarea serii nu ajuta deloc. Nu este o coborare zdravana si esti nevoit constant sa dai la pedale ca sa iti mentii viteza. Tot drumul sunt insotit de un ticait enervant dar nu mai aveam chef sa ma opresc sa verific. Constat a 2-a zi ca roata spate mergea usor infranata asta dupa ce am lovit discul de o piatra pe coborarea pana in vale :(.
Ajungem in Slatina pe intuneric, ora data in urma facand posibil acest lucru :)). Cand vedem masina avem un sentimet de usurare si multumire in acelasi timp si abia asteptam sa ne schimbam rapid si sa ne asternem la drum, lucruri care se intampla rapid. Pe drum gandul acela cu “Dracu’ mai calca pe aici” dispare si treaba cu tranformarea traseului intr-o traditie vine iara la putere :D. Totusi, un lucru este clar, trecerea intre Vistea si Moldoveanu va fi scoasa din plan, parca este putin trasa de par mai ales ca pana ajungi in Valea Rea, tot ai de tras de bicicleta. La anul urcam si coboram pe aceasi ruta, eventual de la cota 2000 o luam pe culmea Malita ca sa fie totusi o coborarea diferita.
Pana atunci va lasam cu pozele de mai jos si micul filmulet demo. Va urma si un filmulet mai detaliat dar cand ne facem timp sa il montam caci material avem destul si trebuie sa vedem la ce renuntam.
Traseul in prima zi il gasiti la acest link iar cel din ziua 2 la acesta.Ca si date generale vorbim de 2 zile, 90 km si aproximativ 3000m elevatie. Enjoy!
Am ajuns pe varf in acelasi timp cu 2 germani, in vizita prin Romania, care veneau dinspre Vistea. In momentul in care ne-au zarit, primul dintre ei a spus: “Hey, man, that’s not how you ride a bicycle!” :)))).
S-ar putea sa facem o traditie anuala din acest traseu epic! Chiar daca am avut parte de cele mai zdravene pushbike-uri, au fost si coborari pe masura. A meritat tot efortul!
Acesta este un preview la postul urmator. Pana atunci, RIDE SAFE!
Pana la urma vremea frumoasa ce se intrevedea ne-a scos din casa si in weekendul ce a trecut. De data asta am cedat schiatul si bicicleta pentru o drumetie si nu am regretat deloc. Zicem vremea frumoasa pentru ca asa se zvonea desi sambata dimineata in Bucuresti turna cu galeata. Pana la urma ne-am urnit pe vremea mohorata care s-a mentinut pana pe Valea Prahovei dar odata trecuti de Predeal parca incepea sa se intrevada soarele. Deja cand am ajuns in Zarnesti regretam ca nu ne-am luat un aparat foto mai zdravan cu noi pentru ca in Crai batea cel mai frumos soare pe care l-am vazut de la inceputul iernii si era cel mai albastru cer :(. Pana la urma ne-am descurcat cu ce am avut.
Ca si destinatie am ales Piatra Craiului, ceva clasic, un munte de care nu ne saturam. Vrand sa facem o tura de 1 zi, am ales un trasu mai scurt: Fantana lui Botorog – Poiana Zanoaga – Vf Piatra Mica – Cabana Curmatura – Poiana Zanoaga si inapoi la Fantana.
Desi la fantana nu prea era zapada, cand am iesit in poiana totul era alb si ar fi prins bine niste ochelari de soare, din pacate nu toata lumea a venit pregatita :P. Eu si Bradu il asteptam pe Ionut in poiana, care se pare ca, in graba lui de a seta un nou record de viteza a ratat cel mai bine marcat traseu si a trebuit sa faca un ocol de peste 20 de minute :))). Noi l-am vazut ca a o ia inainte cand marcajul cotea dar am zis ca stie el vreo scurtatura, nu ne imaginam ca poate rata traseul. E genul de traseu pe care il faci si noaptea, beat fiind si nu prea ai cum sa il ratezi :))).
Din poiana, dupa regrupare incepem sa spargem zapada spre Piatra Mica caci se pare ca nu a mai incercat careva traseul de curand. Pana iesim din padure nu putem spune ca a fost ceva greu dar dupa ce trecem de cruce incepem sa ne afundam in zapada pana la brau si vedem cu 50 m ii parcurgem in 30 min. Mai aveam putin si inotam prin zapada. Incercam sa apreciem pe unde ar fi radacinile de jneapeni si sa mergem pe ele dar nu mereu calcam unde trebuie. Dupa ce facem jumatate din creasta ne intalnim cu un grup ce venea din sens opus si ne bucuram ca ne-a spart si noua cineva zapada. Totusi, pe partea nordica a pietrei mici zapada este mereu viscolita fiind mai stancoasa si cu mai putini copaci deci practic portiunea mai grea si cu zapada mai mare noi am parcurs-o :(.
Urmeaza o portiune faina si ascutita apoi cele 3 lanturi, ultimul printr-un hornulet :). Inafara de pioletii pe care nu i-am folosit, doar Ion avea coltarii la el dar nu a considerat ca sunt necesari desi lumea cu care ne intalneam ne tot intreba daca avem coltari la noi.
De aici grabim pasul pana la Curmatura unde mancam o ciorba, o placinta, bem o bere sau un ceai, dupa preferinte, si ne organizam repede sa plecam spre masina. Reusim sa ajungem la masina in 1 h si cateva minute. Practic am plecat pe la 11 de la fantana si ne-am intors pe la 18.
In Bucuresti am ajuns pe la 21 si am avut timp sa iesim si in oras la o carafa de vin si sa povestim ce fain a fost :D.
Mai jos sunt cateva poze de pe traseu sa va dati seama ce vreme faina am prins. Enjoy!
Vertical Riding Romania 
