Tag Archives: stana


This one has to be one of the best ski touring days of this season. Second time I have been on Lespezi Peak, both on skis. This beautiful 2.5k peak is also known as Corporate Everest because of its shape and relatively easy access even in winter conditions, making it pretty crowdedā€¦šŸ˜…ā„ā›·

Itā€™s a nice peak that offers a terrific view over Făgăraș mountains range. As you climb you can see the whole south valley of Transfăgărășan road with great peaks on each side and when you reach the top you can see Negoiou peak and Călțun lake with the great Călțun wall in all of its steepnessā€¦

As a descent route you can either go back the way you climbed, or get back 100m elevation and then enter the valley beneath the peak, or, if conditions are good, as we catch them, you can enter the valley almost directly from the peak on one of the ridges (almost spines) that forms underneath the peak.

Either way, check the conditions and get all information.

For us, was a great climb, a little windy, and a wonderful descent on a sunny afternoon.

For sure we will try it next year too. Cheers and ride safe! Enjoy!

Fagaras mountains skitouring day on Lespezi Peak

This one is from last weekend, best day so far this season. It was a close call, we were not so sure we wanna go to Lespezi peak but decided in the last moment and it turned out to be the best decision. It was the perfect day, the weather was as such that we felt the harness of the mountain because of the cold (-15 degrees Celsius) but also the beauty of it because of the bright sunny day and the beautiful pow that awaited for us on descent…

Lespezi peak is also called corporate Everest because it is an easy accessible peak from Fagaras mountains that happens to have a good height of 2517m. We took the ridge track that takes us from Transfagarasan road (Piscu Negru) and passes near a shepherd hut where you can sleep in the winter (1h from the road) and up on the highest ground till the very peak (4h from the road).

All the way, if you have good weather, you will have great view over Fagaras mountain range.

You can find the track right here, don’t mind the ending point, I forgot to stop the activity when we reach our car, but I stopped it when we reached Conacul Ursului where we had a great meal!

We leave you the video and the pics bellow. Until next time, ride safe!

Oslea Hiride si Scorota Valea

In ultimul weekend din iarna ce a trecut,Ā am ajuns la Oslea chiar la deja renumitul concurs Hiride si unde mai pui ca am si participat :P. Nu cu prea mari sperate ci mai degraba sa ne dam un reality check, lucru care a si functionat :D. Totusi, eu personal pot spune ca m-am cam indragostit de zona. Arata intr-un mare fel, ca sa il citez peĀ geograful Bogdan A., un fel de Piatra Craiului mai inierbita.

Oslea face parte din muntii Valcan si de ceva ani este locul in care se tine Oslea Hiride care a ajuns deja la a 6 -a editie. Este foarte faina zona cat si concursul. Nu este un concurs cu pretentii si asa cum a spus unul dintre organizatori, nu este concursul vietii noastre asa ca pe primul loc trebuie sa fie mereu siguranta, te dai in limitele tale si conform cu conditiile oferite de munte.

Entuziasti ca de obicei noi am plecat de vineri dimineata, cu noapte in cap chiar, si dupa 6 ore de condus am ajuns la poalele munteleui pe la ora 11. Ne-am echipat cat de repede am putut si i-am dat la deal pe traseul de la concurs. De data asta am inteles ca traseul s-a schimbat, urcarea fiind mai lunga cu aproape 1 km si pe un forestier usor plictisitor pana cand iesi in golul alpin si vezi frumusete de creasta ce te asteapta. De cand iesi din padure si treci pe langa stana toata creasta ti se dezvaluie si vezi cat are de oferit in materie de ski… wow! Am stiut clar ca locul asta va fi si pe lista de anul viitor.

De la stana incepe o portiune mai plata si apoi urcusul final pana in creasta. Ziua de vineriĀ nu a fost cea mai faina. In mod ciudat zapada era grea ca si cum ar fi batut-o soarele toata ziua dar afara batea un vant puternic. Am inteles ca in ultimele zile a tot batut un aer cald care a schimbat radical conditia zapezii. Ba chiar exact pe valcelul pe care urma sa se tina concursul se vedea scursa o avalansa destul de maricica exact pe vaiuga pana in dreptul finishului.

Ajungem sus in bataia nu chiar blanda a vantului. La un moment dat mai mai sa ne darame si pe partea cealalta nu i chiar asa de domoale panta :))). Apucam sa ne dam de 2 ori dar pe partea mai lina a coborarii caci chiar nu banuiam ca concursul va fi pe vaiuga cu avalansa. Pare ok, putin cam greu de schiat deoarece zapada alterna ba crusta baĀ zapada grea si tot asa.

Duap 2 urcari si coborari ne intoarcem la masina si direct la cazare, Cabana Liliacu, aaaaaa Cabana Mihai pardon :))). Asa am poreclit cabana dupa ce ne-am trezit seara ca, pe langa colonia de paienjeni mai trebuie sa impartim camerele si cu un liliac :)))).

Seara am tras putin pe la Cheile Butii, pentru a ne ridica kiturile de concurs si a asculta brieful dinainte de concurs, tinut de organizatori.

A 2-a zi la ora 11 eram in zonta de start si asteptam nerabdatori numaratoarea inversa. Incepem la ora 12 sa urcam si dupa scurt timp ficatul protesteaza si avantul ni se taie. Scoatem un timp ceva mai modest pe urcare si odata ajunsi in creasca constatam ca vantul bate mai tare ca cu o zi inainte. Stam cuminti si ne asteptam randul in timp ce emotiile se acumulau. Ne vine timpul si START! start, start dar pe unde?! Acum am inteles cat conteaza alegerea unei linii clare la un concurs de freeride, asta pe langa restul conditiilor de indeplinit. Aici se puncteaza mai intai linia aleasa, fluiditatea cu care o cobori si sariturile si trickurile ce le faci. De cele din urma nici nu se punea problema dar si cu primele 2 am avut disesiuni. Linia a fost cea mai safe si am mai facut si cateva opriri de orientare pe drum :). Overall a fost bine, acm coborat in siguranta si ne asteptam revansa de la anu’ :D.

Mie unul mi-a placut super mult si abia astept sa revin in zona dar si la concurs. Mai pierdem vremea putin prin zona de finish si apoi incepem retragerea. Sincer cred ca si asta trebuia punctata caci retragerea s-a facut pe stilul freeride ciobanesc pe un traseu improvizat pe care am transpirat mai mult ca la urcare….

Ajunsi jos infulecam ceva si ne retragem la cabana si apoi la Cheile Butii pentru premiere si pentru petrecerea de dupa. Dupa ce sorbim cateva beri, e timpul sa ne bagam la somn caci ne asteapta o ultima zi de tura, Valea Scorota.

In ultima zi vremea este mai mult decat superba si plecam de dimineata spre Valea Scorota. Lasam masina pe marginea drumului si ii dam usor prin fromoasele chei. Chiar superb traseul si am avut destula zapada cat sa urcam direct de pe marginea drumului. Ajungem in 2 ore la stana si apoi mai urcam putin pe un valcel ce venea dinspre cabana Buta. Il coboram de 2-3 ori si apoi ne intoarcem la stana pentru a servi pranzul. De la masa de pe prispa stanii stam si admiram Osle, coama dragonului….

Frumoasa si stana, sau mai bine zisĀ eurostana care iarna se dpare ca are regim de refugiu. Chiar arata mai bine decatĀ majoritatea refugiilor pe care le-am intalnit prin alti muntii. Ar merge o excursie de ski aici, caci chiar ai pe unde schia.

Dupa masa ii dam la vale prin padure prin cheile ce le-am urcat. Distractie maxima cu schiurile pe carare, cel putin ultima portiune printre peretii de piatra Ā chiar a fost spectaculoasa. Nu prindeai nici cea mai mare viteza dar nici nu dadeai prea mult la bete.

Cam asa ne-am petrecut ultimul weekendi din iarna ce a trecut. Va lasam mai jos materialul foto-video. Sa ne revedem cu bine si la anu’, Oslea. Enjoy!

Iezer de primavara

Din seria oameni si melci a iesit Iezerul de primavara, asta in pregatirea turei ce va urma :).

Nu stiam daca mai apucam sa mergem in Iezer. Din punct de vedere al zapezii, nici nu stiu daca sa zic ca este un sezon mai bun sau mai rau. Anul trecut am schiat pana la sfarsitul lui mai, anul asta am dubii. Am tras anul trecut de Sinaia si Bucegi cat s-a putut dar anul cred ca trebuie sa ne orientam spre alte meleaguri…

Totusi, cum am prins ocazia am si fugit in Iezer. La inceput de saptamana pe meteoblue arata 10-15 sau chiar 20 de cm de zapada proaspata. Mai pe joi s-a schimbat si a reiesit prognoza aproape reala, 5-10 cm si vant puternic de 40-50 km. Cu prima au nimerit-o dar cu vantul sincer nu. Am prins un vant usor si mai mult cald, numai bine sa poti urca in tihna la refugiu.

Pretendentii la tura am fost doar eu si cu Bogdan A. cautatorii de pudra, si cu deviza asta am carat schiurile in carca 3 ore de la Voina pana in golul alpin la stana din Iezer pe cruce albastra. Din cauza prognozei de vant am luat-o pe aici caci am zis sa nu ne bata vantul pe toata Vacarea, si bine am facut caci a parut mai scurt si pe la ora 14 eram la refugiu, numai bine sa ne odihnim si sa bagam 2 ture inainte de culcare.

Ne adjudecam locurile in refugiu, desi nimeni nu ne va tine de urat, infulecam ceva rapid si ii dam la deal pe cei 10cm proaspat ninsi si pe o vreme nesperat de buna. Bagam 2 urcari si 2 coborari cat sa ne epuizam destul si sa ne taram usor pana in sacii de dormit. Faina zi si cu o vreme nesperat de buna. Traseul pe cruce albastra nu este chiar atat de rau si de la iesirea din padure am putut pune schiurile in picioare chiar daca am mai mers si pe smocuri de iarba si le-am mai dat jos putin inainte de ultimul traverseu pana la refugiu.

Oricum pe Vacarea am fi facut o vesnicie si nici urcarea pe forestierul innoroit nu mai pare asa atragatoare. Vacarea este pentru coborare si daca o prinzi cu zapada nu cum am prins-o noi te distrezi maxim pe acolo.

Adormim cu burtile pline si sorbind putine tuica gasita in geamul refugiului. Am vruti si noi sa aducem o dusca dar se pare ca la Voina au ramas fara tarie pe gerurile astea :))). Bogdan A. pune niste muzica de cabana si adorm instant inainte de termen. Dimineata ne trezim la timp sa prindem cel mai fain rasarit si incepem sa ne pregatim usor, usor pentru urcarile ce vor urma, nu multe la numar. Prima tura o facem peĀ un soare superb ce razbea printre 2 plafoane de nori, unul sub noi si unul deasupra. A 2 a tura, vremea inca tine si ma ambitionez sa urc pana pe varful Iezer. La scurt timp se ridica si ceata si se duce si momentul meu de glorie asa ca fac slalom inapoi printre pietre si cobor cu coada intre picioare pe principiul better safe den sorry :D.

Mai facem o ultima coborare pe o ceata densa in speranta ca vom prinde o fereastra cat de mica de senin dar nu a fost asa. Cel mai dubios sa te dai prin ceata, iti pierzi mult din simtul orientarii si nu mai sti unde e sus si unde e jos si te trezesti intorcand schiurile la deal…

Stam la refugiu sa ne strangem bagajul si cand vedem ca ceata nu se ridica ii dam spre crucea Ateneului. Noroc cu Bogdan A. si simtul sau de orientare imbatabil ca daca era dupa mine cred ca urcam iara pe varful Iezer :))).

Odata ajunsi la curce mai urcam putin si apoi urmam forestierul de coboara pe Vacarea. Este cam singurul segment schiabil caci in rest zapada este topita si spulberata. Nu e cea mai faina coborare dar este un antrenament bun. Mai facem o pauza la jumatate sa admiram muntii presati de nori, adica prima poza de mai jos. Trebuia sa fiti acolo sa vedeti densitatea norului care reteaza muntele ca sa intelegeti frumusetea momentului. Mai ales cand sti ca din norul ala tocmai ai coborat :).

Pe ultimii 200 de metrii inainte de stana prindem o super zapada si ii dam cateva viraje, probabil cele mai faine din weekendul ce se incheie. Stam la stana sa mancam ce mai avem prin rucsac si apoi ii dam la vale cu schiurile in carca asa cum am inceput… la ora 5 eram la masina. Super tura si super vreme, chiar si cu ceata prin care ne-am intors. Iezerul ramane una din turele consacrate, atat pe schiuri cat si pe bicla. Pana la anul va lasam dovezile de mai jos pentru a va convinge. Enjoy!

Aventuri pe bicicleta prin Naratu, Capatanii si Buila

Desi pe munte este zapada, iar temperaturile tind spre 0 grade, uite ca a mai fost loc de o tura epica pe acest final de sezon. Ideea turei a venit din partea dl geograf Bogdan Andora, care, dupa ce a epuizat toate turele prin toti muntii, s-a gandit la una cel putin verticala ce includea atingerea mai mult sau mai putin tangetiala a celor 3 munti din titlu.

Traseul initial asa cum l-a gandit avea vreo 97 km si aproape 4000m elevatie dar dupa ce ne-a dat grav cu virgula de pushbike in prima zi, si Naratu ne-a cam venit de hac, am mai taiat din ele si l-am scos-o la vreo 90 km si 3200m elevatie.

Plecarea am facut-o dis de dimineata din Calimanesti. La bordul masinii aratau vreo -2 grade dar nu ne-am lasat descurajati. Dupa ce ne impachetam tot ce ne trebuie prin rucsaci plecam usor pe asfat pe valea Oltului. O placere sa biciclesti pe aici, cu toate TIR-urile si tot traficul din lume la cativa centimetrii de tine. Bine macar ca nu am mers decat cativa km pana am facut stanga pe valea Lotrisorului. In scurt timp ajungem la cascada Lotrisor si in si mai scurt timp ajungem la finalul drumului :). Acesta dispare in albia unui rausor. Ne uitam pe harta si alegem varianta mai grea si mai uscata, de-a dreptul pe culmea din fata, dar care a implicat cel mai zdravan pushbike prin cei mai inversunati boscheti. Si “poteca” a tot continuat asa pana am ajunsĀ in culmea aia mai de sus si am vazutĀ Naratu cum se ridica stancos uneva in dreapta noastra. Ne oprim sa mancam ceva caciĀ de peste 1h caram bicicletele in spate.

Apoi, ne facem curaj si incepem coborarea. Cum povesteam, calea aleasa, de cand am parasit forestierul nu mai implica nici un traseu ci trecea de-a dreptul o portiune din Naratu. Astfel, la scurt timp dupa ce am inceput coborarea, ne-am trezit tragand de bicle si la vale, pe albia unui rau, fiind singura ruta mai acesibila identificata in acel moment. Deja frustrarea se acumulase pentru ca ne-a luat alte 2 ore sa coboram de acolo. Intr-un final dam intr-un alt forestier si incepem sa ne indreptam spre Muntii Capatanii, locul de odihna pentru noaptea ce incet incet isi face aparitia. Nu coboram mult pe acest drum, cateva minute, ca si incepem urcarea. In urcare trecem pesteĀ langa niste porci mistreti care au si luat-o la deal cum ne-au vazut si apoi ne confruntam cu prima pb tehnica a turei. Bogdan reuseste sa dea cu schimbatorul intr-un bustean, strambandu-l. Dupa ce ne chinuim vreo 30 de min sa il reparam, il montam la loc. Ghinion, acum Bogdan nu mai poate sa foloseasca ultimele 2 pinioane, ca nici nu avea nevoie de ele :)))).

II dam la deal si la scurt timp drumul devine iara abrupt si ne trezim impingand la bicle. Seara se lasa si lafel si aerul rece dar la cat de incinsi eram de la pushbike, nici ca am simtit ceva. Cu ceva eforturi iesim intr-o poiana pe la 1500m doar ca sa admiram muntii dinprejur, mai ales Fagarasii care se vad mareti si inzapeziti in departare. Se vede si lumina de la cabana Cozia. Ne uitam pe harta, aproximam distanta pana la urmatoarea stana din drumul nostru si ii dam inainte. Noaptea se instaleaza dea dreptul si prin intuneric incepem sa numaram urmele lasate de labele animalelor trecand pe zapada…. simtiti suspansul :)))).

Intr-un final, inainte de a ajunge la stana propusa ca loc de dormit, dam de o troita foarte faina si foarte bine izolata in care incapem la fix. Oricum, stana de o cautam era 200m mai inainte de unde ne-am oprit asa ca troita ne-a iesit in cale la marele fix :D. Ne acomodam repede, ne schimbam de hainele ude si imediat ce atingem confortul termic dorit, ne punem pe halit si pe planificat ziua de maine :D.

Dormim chiar bine, fara prea multe zvarcoleli si dimineata ne prinde chiar odihniti si gata de drum. Stam sa ne dezmortim, facem ordine prin troita sa nu lasam deranj, mancam si la putin timp dupa ora 8 ne punem in misacre. Peste noapte s-a cam incalzit si majoritatea zapezii pe care ne-au tot scartaiti rotile noaptea trecuta, s-a cam topit. Afara este ceata si ne cam bate vantul. Ajungem repede pe verful Gerea unde ne facem 2 poze si ii dam repede la vale dupa ce consultam rapid harta. UrmamĀ marcaj triunghi rosu care se vede doar pe harta caci pe munte el este cam inexistent. Ne ghidam dupa fadele urme ce par a fi drum sau carare si, dupa ce trecem de o stana si un canton si de o portiune mai dubioasa prin padure, ajungem la un forestier fain ce pare sa duca in jos spre cantonul Cheia din Buila. Deci am nimerit drumul si tot tinem forestierul fain ce merge pe curba de nivel si apoi incepe sa coboare prin niste serpentine faine pe care ne distram de minune. Fiecare curba era insotita de o contrapanta pe care ne tot suiam si daca nu avea contrapanta mergea sa faci un drift fain pe pietrele si frunzele ude de pe drum. Chiar distractiva coborare pe acest forestier si in scurt timp ne gasim la indicatorul din Buila ce ne semnalizeaza cantonul Cheia la 20 min distana. Alegem sa nu mai coboram la canton ci sa urmam forestierul pana jos in sat Cheia. Drumul e lung si devine plictisitor spre final. A mai ajutat peisajulĀ tomnatic si raul absolut superb ce ne-a insotit pana in sat. In sat nu intram bine ca deja trebuie sa facem stanga ca sa fentam asfaltul. Ne oprim totusi putin sa curatam bicicletele in rau dupa care ii dam pe dealuri spre Baile Olanesti. Cum iesim din sat dam de o livara de mere care pare sa fie a nimanui si bagam bine la ghiozdan. Facem ceva pushbike si pe aici si dupa 40 de min ne gasim iara la vale. Coboram in Baile Olanesti si apoi urcam iara un deal ca sa facem trecerea spre Calimanesti. Scopul este sa fentam asfaltulĀ cat se poate. Coboram iara printre pomi fructiferi si ajungem intr-un sat al carui nume imi scapa acuma. De aici ne asteapta ultimul pushbike pana in Calimanesti. Il dovedim cu greu si dupa ce cerem asistenta tehnica unui satean care ne ajuta cu ceva apa din put, ii dam la vale visand la o cola rece. Ajungem pe la 5 la masina, exact inainte sa se lase intunericul si incepem sa ne descotorosim de bagaje si de hainele ponosite… Daca bicicleta lui Bogdan a supravietuit traseului, cu mici probleme tehnice, era sa isi dea obstescul sfarsit in parcare, chiar langa manastirea Cozia unde, un ametit era sa dea cu masina peste ea. Eram doar noi, si el in toata parcarea si ce crezi, nu a vazut bicicletele. Noroc ca a miscat bicicleta din loc si nu a trecut peste ea caci altfel era panica totala!

Va lasam mai jos cateva imagini din frumosul traseu precum si un filmulet cu experientele nocturne de sambata. Pana data viitoare, ride safe and have fun! Enjoy!

Update: era sa uit sa pun linkurile cu traseul asa ca le aveti aici (ziua 1) si aici (ziua 2). De asemenea am bagat o poza in galerie cu traseul. Cu rosu is marcate zonele de push/carry bike. Enjoy again :D!


Muntii Lotrului si Cindrel, o tura prea faina sa fie descrisa in cuvinte…

Muntii Lotrului si Cindrel, o tura prea faina sa fie descrisa in cuvinte, dar o sa incercam :).

Ideea turei i-a venit lui Mountain BikeDude, cel mai cel mtb-ist din Timisoara šŸ˜€ si dupa cateva discutii pe FB am zis sa ii dam curs actiunii asa ca vinerea trecuta, imediat dupa munca am fugit sa imi iau bagajul deja facut si bicla si sa o intind spre Sibiu. In mod traditional, la ora aia am reusit sa fac peste o ora pana la iesirea din Bucuresti astfel abia dupa 18:30 ma gaseam pe autostrada visand in continuare la tura de maine.

Ajung in jur de ora 22 la Talmaciu si ma duc spre pensiunea unde am facut rezervarea ca sa iau cheia caci altfel ajungeam prea tarziu si nu vroiam sa deranjez, apoi fug la gara. Ne intalnim, ne salutam, punem bicla pe masina si dam sa ne suim cand apare si Mary din Germania venita cu couchsurfing in RO si care incerca sa gaseasca o adresa anume. Ne oferim sa o ajutam si dupa inca 30 de min reusim sa gasim persoana la care urma sa doarma. Ii urma multa distractie si bafta si ii zicem sa ne contacteze daca trece prin Bucuresti, apoi o taiem spre Talmaciu. Ajungem intr-un final, dam biclele jos si le legam in curtea pensiunii ne ducem in camera unde mai stam la o tigara si sa aruncam o privire peste harta si peste traseul de maine.

Dimineata suna ceasul putin cam cu noaptea in cap, pe la un 5:45. Ne urnim cu greu, ne echipam si ne deplasam la bicle. Le mai dam cu putin ulei, mai aruncam o privire prin bagaj si o intindem la birtul din sat care este cam lafel de matinal ca si noi. Abia deschis toata lumea se oprea la cafea aici, faina atmosfera de birt.

Cred ca se facuse 7 cand o intindem si noi din loc. Nu mergem nici 15 min ca ne vine un miros de tuica de la una din case unde si oprim. Doamna ne invita la o cafea dar noi nu vrem decat oĀ sticluta de tuica pe care o si adjudecam. In timpul asta cazanul de tuica isi facea treaba nestingherit si operat cu dibacie de unu nene cam animat pentru ora asta a diminetii.

Continuam drumul spre muntii Lotrului si varful Prejba, primul obstacol al zilei. Trebuie sa zicem ca tura a implicat destule portiuni de pushbike si de asemenea drumurile is cam neumblate pe aici. Gasesti marcaje dar tarziu, cand dai in creasta Lotrului dar cararile sunt umblate mai multĀ de animale. Am vazut in poteca de toate, serpi, cocosi de munte, bufnite etc, doar pe regele beriiĀ nu l-am vazut :))).

Dupa Preja coboram la o stana sa luam niste apa. Ciobanul de treaba ne si invita la un unt pe paine, probabil cel mai bun unt pe care l-am mancat. Stam la ceva povesti si apoi o intindem din loc. Creasta incepe cu varful Voinasita dar pana acolo mai avem ceva varfuriĀ de trecut. Desi ne bucuram de un timp bun, probabil ca pauzele adunate incep sa ne decaleze orarul. Ajungem pe la ora 14 pe varful Voinasita si realizam ca ne este usor imposibil sa facem creasta si apoi sa luam la mana si Cindrelul ca sa ajungem a 2-a zi la 15 in Sibiu ca sa prindem trenul deĀ Timisoara. Atunci luam decizia sa ne indreptam spre varful Negovanu dar sa nu il mai urcam ci sa coboram la lacul NegoveanuĀ pe un forestier care pe harta este marcat ca drum judeteanĀ :))). Coborarea lunga devine in curand plictisitoare. Ajungem dupa ceva timp jos la drumul de vine din Raul Sadului si apoi o luam in urcare usoara spre lac si baraj. Cand ajungem la lac se facuse ceasul aproape 18 si acumulasem cam 2600m elevatie. Mai avem inca 2-3 km de urcare usoara pana la marcajul spre refugiul Canaia prin muchia Canaia. Ajungem rapid si incercam sa depistam triunghiul albastru de pe indicator care de fapt era rosu. Dupa 15 minute ne convingem ca alt marcaj nu are cum sa fie dar ne si demoralizam cand vedem pushbike-ul ce urmeaza. Practic mai avem 3-4 km de push/carry bike de cea mai buna calitate. Urcam prima parte si apoi stam sa ne odihnim. Cu ocazia asta incep si roata de cascaval de o car dupa mine inca de dimineata si care e cam singura mancare de o am la mine caci in rest am doar cateva batoane de cereale si 2 geluri. Mananc infometat din cascaval si simt cum puterile imi revin… sau nu :)))). Doar cu gandul la lasarea intunericului si la frigul ce va veni inevitabil ne ridicam si dam iara la impins de bicle. In alte conditii as fi vazut poteca asta cu alti ochii. Este abrupta dar ar face o coborare cel putin bestiala, mai ales daca ar fi putin curatata. Totusi, nu stiu daca merita sa urci atata doar ca sa cobori 4-5 minute… in fine, desi pe marcaj scria 1.5h pana la refugiu, cred ca am facut vreo 2. Oricum am stat de vorba a 2-a zi cu cabanierul dar si cu un salvamontisit care ne-au confirmat ca antrenat si fara bagaj prea mare faci 1.5h… LOL :))).

Ajungem la refugiul care pana la urma s-a dovedit a fi o cabana in toata regula, pe la 21:30 seara doar ca sa ocupam ultimul pat disponibil, si ce bine am dormit, aproape neintors pana cand a rasarit soarele. De dimineata am stat de vorba putin cu cabanierul, am mancat o omleta si i-am dat repede spre Paltinis. Drumul este ok, urcare si coborare de optotriva. Ultima parte pe marcajul turistic, stanga cand ajungeti in saua Batrana, este chiar faina de coborat, atat bolovanis cat si singletrail deopotriva. In Paltinis servim o bere si ii dam spre Rasinari dar nu pe clasicul drum forestier. O apucam pe un marcaj spre Cisnadie (cruce rosie) si apoi pe altul spre Rasinari (Cruce Albastr) pe ce s-ar putea sa fie cel mai accidentat drum forestier pe care am mers. Daca era o potecuta sau o carare nu ma plangeam dar era un drum forestier destul de lat dar plin plin de bolovani si luuuung de ne-am plictisit. Ajungem intr-un final in Rasinari si apoi in Sibiu. Stam la un suc si o tigara si apoi ne despartim, unul spre gara si altul sa recupereze masina din Talmaciu. Tin sa spun ca cei 20km de asfalt au fost crunti pe o caldura aproape insuportabila. Mai, mai ca imi venea sa o iau inapoi :P.

Per total tura a fost super faina si putem afirma ca a fost si reusita chiar daca nu am facut toata bucla propusa initial. A ramas sa ne regasim la anu in aceasi formula si cu ceva mai mult timp la dispozitie ca sa o dovedim. Sigur o sa ne iasa si ne vom intoarce cu povesti noi. Pana atunci va lasam mai jos materialul foto si o mica mostra video. Revenim si cu una mai detaliata curand, dar dupa ce mai facem o tura prin fagaras :P, stay tuned :D! Enjoy!

Info bagaj: 1 pereche pantaloni subtiri polar, 2 bluze de corp din care una de lana, o geaca subtireĀ cu puf, 1 tricou, 1 pereche de sosete mai groase, sac de dormit, buf, pelerina, frontala, 1l apa, multitool si alte chestii pt bicla 4 batoane cereale, 2 ciocolata, 2 geluri, 1 roata cascaval, 1 sac de dormit, 2 gopro-uri, o baterie externa si alte cateva accesorii si lucruri marunte + tuica de rigoare.Ā Suplimentar, harta pe telefon, track pe ceas cu gps. Traseu: link 1 – Talmaciu – Voinasita – Canaia, link 2 – ref Canaia – Paltinis, link 3 – Paltinis – Sibiu – Talmaciu.

Leresti, pentru ca Leru’i Ler :D

Leresti, pentru ca Leru’i Ler :D. Un alt titlu pentru postarea asta ar fi putut fi “in cautare cararilor ascunse de langa Leresti” caci parca de fiecare data cand mergem pe aici, nu dam peste singletrackurile mult visate :D.

Si de data asta am plecat cu gandul ca nu ne trebuie un track clar, nu avem cum sa nu gasim o carare faina, asa ne-am spus si acum si data trecuta, prin decembrie cand am balaurit pe un track dubios facut probabil din canapea.

Nu a fost rau, a fost interesant, dar dupa ce urci 2 ore parca vrei sa cobori putin mai mult de 10-15 minute :))). Desi, acum ca reflect asupra coborarii, cu putin efort se poate transforma intr-un frumos traseu de DH, dar in lipsta unei instalatii sau a unui drum care sa te scoata deasupra punctuluid e plecare, degeaba.

Am plecat din Bucuresti cu gandul de a face fie traseul pana la Stana Stramtu cu o coborare adecvata, fie traseele de pe langaĀ manastirea Ciocanu fie ambele. Nu prea a iesit nici una nici altaĀ si nu am atinsi decat partial obiectivele propuse :)).

Astfel, iesim pe la ora 8 din Bucuresti eu cu Bogdan si cu Andrei, putin cam lenti ca de obicei. In 2 ore suntem la Campulung si ne vedem intr-o benzinarie cu Tibi si Gabi care au venit de la Pucioasa. Facem un mic plan si ne mutam cu masinile din benzinarie la intrarea in Voinesti (langa mai mult cunoscutul Leresti Ā :D)Ā unde si lasam masinile. Dupa ce ne mai organizam putin bagajele, o luam la drum intorcandu-ne facand prima la stanga pe straduta cu biserica. Urcam putin fata de soseaua principala si intram in drumul spre stana Stramtu la prima trecere pe sub calea ferata, nu departe de biserica. Urcarea incepe bine pe un drum plinĀ de bolovani si iesim rapid intr-un punct de unde se vede frumos orasul Campulung in luminile diminetii. Drumul continua in urcare pana la stana Stramtu, undeva la 1400m. Se intersecteaza si cu alte trasee asa ca cine se duce prima data pe aici e bine sa aibe un track cu el. Tot traseul are vreo 2 pante mai serioase si cu aderenta mai putina unde ne-am chinuit sa stam in sa si cred ca doar Tibi a reusit sa le faca fata. In rest este ciclabil complet si chiar umbrit deoarece merge destul de multĀ prin padure, mai putin la inceput pana intri in ea si la sfarsit, ultima portiune pana la stana.

Odata ajunsi la stana admiram panorama superba. Oriunde te-ai uita ai ce vede, Iezer, Bucegi, Leaota, Crai, Fagaras si orasul Campulung, toate se vad de la stana Stramtu si daca ai noroc de vereme senina, totul este chiar superb! Aici am stat putin sa ne pozam si sa mancam cate ceva si apoi am inceput sa facem planul de coborare. Tot am vazut filmulete cu o coborare bestiala prin zona si tot incercam sa o identificam dar nici de data asta nu am avut noroc. De la stana am tinut-o tot inainte spre padure pana cand drumul a devenit din ce in ce mai abrupt si mai neingrijit… era clar ca nu a mai trecut de mult vreun biciclist pe aici. Atunci era deja prea tarziu ca nici unul dintre noi nu vroia sa se intoarca, asa ca ii dam inainte cu tupeu si reusim sa coboram destul de rapid toata diferenta de nivel de ne-am chinuit sa o facem pana la stana :(… sa dus si singletrackul mult visat. Data viitoare ne luam ghid :)).
Ajungem in Leresti si ne oprim la o carcium pentru o bere regulamentara si pentru a 2-a masa a zilei, sau chiar a 3-a. Ne reorganizam rapid si ne propunem s a o luam spre manastirea Ciocanu. Urcam iara pe deal si mergem pe forestier in urcare usoara si apoi caborare, pana in Bughea de Sus. De aici ne indreptam spre Bughea de Jos dar abandonam planul la iesirea din oras cand vedem ca traseul pe care vroiam sa il urcam era si scurt si marcat ca si coborare. Am zis sa incheiem mai devreme ziua si sa lasam Ciocanu pentru alta tura caci parca nu aveam chef de o alta dezamagire. Nu-i bai, revenim si atunci incercam ceva la sigur, care sa merite.
Oricum, cu zona asta ne vom tot revedea caci are mult de oferit. Si asa planul este sa refacem tura din Iezer si sa o facem si mai epica, cu trecerea in Fagaras dar asta este alta povesteĀ in stadiul “draft”Ā :D.

Pana atunci lasam cateva poze si edit-ul de mai jos si un track alterat caci am pornit gpsul prea tarziu si l-am oprit tot asa… link traseu. Enjoy!

Varful Moldoveanu “pe bicicleta”, un traseu enduro Fagaras

Cum povesteam si in postul anterior, traseul asta ar putea sa devina o traditie. Asa ne gandeam inainte de tura de weekendul trecut si asa ne gandim si acum, dar nu asta gandeam in timpul turei. In timpul turei, dupa cateva pushbike-uri mai serioase, prin minte ne trecea gandul: “Dracu’ mai vine pe aici!” :)))

Totusi, dupa ce termini tura parca iti vine sa o iei inapoi in creasta muntilor, asta a fost sigur sentimentul de a 2-a zi, si da, s-ar putea sa facem o traditie pentru ca au aparut intre timp si alti pretendenti la cucerirea acestui varf in acest fel, si trebuie sa mearga cineva sa ii indrume :P.

Tura era asteptata de ceva timp, si ar fi fost mai ok sa o facem undeva la sfarsitul lui august, inceputul lui spetembrie, nu atat de tarziu, deoarece vremea a fost destul de friguroasa, iar temperatura de 0 grade ne-a insotit mare parte din ziua de sambata.

Pentru acest weekend am planificat 2 ture, varianta scurta care urca din Slatina (Arges) pe valea Cernatului pana in culmea Malita si coboara apoi in Slatina, si varianta lunga care din Ā culmea Malita urma directia Varfului Moldoveanu si undeva pe la 2200m drumul forestier dispare si se transforma intr-o carare, si de aici incepe o combinatie de pushbike/carrybike + dh pana la varf.

Traseu scurt:Ā http://www.bikemap.net/en/route/2646273-fagaras-culmea-malita/

Traseul lung (Moldoveanu): http://www.bikemap.net/en/route/3175852-malita-moldoveanu-valea-rea/

O chestie interesanta constat la bikemap, calculeaza o diferenta de nivel mai mica decat dispozitivele care au inregistrat trackul. Pentru inregistrare am folosit un ceas Suunto Ambit 2 care avea setat refreshrate-ul la GPS la 2 secunde si din ce am constatat la ultimele trasee, diferenta intre elevatiile traseelor inainte si dupa ce sunt urcate in bikemap poate ajunge si la 200m.Ā Dar asta este doar o constatare :D, traseele raman neschimbate.

Ca sa revenim la povestea noastra, cu o saptamana inainte, pretendenti la tura eram doar eu si Tiberiu, dar pe finalul saptamanii am strans o gasca zdravana pentru tura scurta.

Astfel, ne-am gasit la punctul de plecare din Slatina cu Lucian, Bogdan, Cristi, Cosmin si Victor. Plecarea din Bucuresti a fost destul de matinala, pe la un 6 ieseam pe autostrada, si pe la un 8:30 eram parcati in Slatina. Cu micile pregatiri de rigoare, pe la 9 si ceva eram pe bicle pedaland.

Traseul prin valea Cernatului este frumos, mai lejer la inceput si apoi spre final panta se accentueaza. La un moment dat, undeva aproape de jumatatea traseului este un punct de exploatare forestiera, unul din multele din aceasta zona, si aici trebuie sa fiti atenti caci traseul urmareste raul mai mare, inainte, si nu urca in stanga asa cum era sa facem noi daca nu ne indrumau lucratorii de acolo. In acel loc se vede si cata distrugere aduc aceste defrisari, locul fiind plin de noroi si aratand ca un front de razboi proaspat bombardat….

Ne-am continuat drumul cu temperatura scazuta insotindu-ne, si intr-un final, cu ceva intarziere fata de cum am calculat (ora 14:00), am ajuns si la punctul de despartire, sus in culmea Malita la 2050 m langa un refigiu usor devastat. Aici am servit masa si ne-am facut pozele de rigoare inainte de despartire.

Astfel, eu si Tiberiu ne-am suit pe bicle si i-am dat la deal pe ultima portiune de drum forestier pana la 2200 si restul au continuat bucla pana inapoi in Slatina. Atentie, traseul inapoi pe culmea Malita nu este doar coborare asa cum speri dupa ce ai urcat atata amar de vreme ci primesti cateva urcari mai serioase desi pe bikemap ar aparea doar 3.

Vremea a tinut cu noi pana acum si desi temperaturile au fost scazute nu au fost nori si soarele a stralucit toata ziua, cu dinti dar a stralucit.

De pe la 2200 incepem sa impingem la biciclete spre un mototoi ce se afisa inaintea noastra. Aici am avut o mica nedumerire pentru ca traseul turistic il ocolea, iar traseul de pe bikemap trecea fix peste el. Pana la urma am continuat traseul turisitic dupa ce am impins totusi jumatatea din panta spre varf. Dupa ce am mai mers ceva, nu am mai gasit nici marcajele, se pare ca stam prost cu orientarea in gol alpin :))) si am sfarsit prin a ne invarti putin in cerc pentru a deslusi misterul celor 2 trasee, cel turistic si cel de pe Bikemap. Astfel, dupa ce am lasat bicicletele deoparte si am plecat la picior in recunoastere, am reusit sa ne elucidam doar dupa ce am urcat in creasta si am vazut unde este Varful Moldoveanu, cat mai avem pana la el si pe unde ar fi Ā mai bine sa o luam… pe traseul turistic. Nu prea stiu cum a fost marcat traseul de pe Bikemap dar include o mica portiune nemarcata de creasta care chiar nu pare sa iti permita nici macar sa iti cari bicicleta.

Aici apare si a 2-a dilema, Avem timp? Planul nostru era sa ajungem pe varf si apoi sa ne intoarcem in aceeasi zi si sa dormim la un “refugiu” intalnit in drum sau sa facem trecerea spre Vistea si sa dormim la refugiul de acolo. Totusi, ceasul indica ora 17 si noi mai avem peste 2 ore pana pe varf. Asta insemna ca ne prinde clar noaptea si parca perspectiva nu ne surade mai ales ca odata cu lasarea serii temperatura incepe sa scada si se observa si o chiciura care se lasa pe iarba si pe pietre si pratic traseul va devenii ceva mai alunecos.

Aici luam decizia sa inoptam undeva in creasta si sa continuam traseul a 2-a zi. Numai bine ca am observat o stana parasita in drum care ne-ar fi oferit adapost peste noapte. Astfel, ne intoarcem din drum pana cand zarim iar stana. Lasam bicicletele in carare si coboram spre stana sa verificam daca se poate dormi in ea, fiind destul de micuta si daca are o usa pe care sa o inchidem. Lucrurile ne surand si mica stana arata promitator, usor gaurita fiind facuta din pietre de munte dar care isi va servi scopul pentru noaptea asta.

Astfel, urcam sa recuperam bicicletele si pe la ora 19, odata cu lasarea intunericului reusim sa ne asezam in stana cu tot cu bicle si sa “baricadam” usa :D. Numai bine ca incepuse si un vant rece care sigur nu ne-ar fi fost prieten daca am fi continuat traseul. De dormit, am dormit…nu putem spune ca bine. A fost destul de frig si eu cel putin aveam un sac de dormit destul de subtire si am avut si un “pat” micut pe care am incercat sa ne inghesuim. Astfel, ne mai trezeam din cand in cand sa ne incalzim picioarele si alte membre usor inghetate. Per total, cu pauzele de rigoare, am reusit sa dormim destul de ok si pe la ora 7 eram in picioare si ne apucam sa ne strangem lucrurile si sa mancam cate ceva. Privelistea de dimineata a fost superba si mica stana arata intr-un mare fel, in razele soarelui de dimineata, parca rupta dintr-un frumos film de aventura.

Reusim pe la ora 8:30 sa ne urnim, cu “ghiozdanele” pline, si ne luptam eroic cu pushbikeul pana inapoi in carare caci pana la stana am avut de coborat cam 200m altitudine. Odata ajunsi in carare, mai mancam ceva ca sa recapatam energia consumata si continuam traseul. Mergem la sigur pe marcaj si pe masura ce inaintam vedem si varful Moldoveanu, punctul culminant al Ā calatoriei. Cum am spus, la deal se impinge sau se cara bicicleta si la vale drumul este in mare parte practicabil. Pana la Moldoveanu, mai dificile sunt o mica portiune stancoasa de creasta si ultima portiune de pushbike/carrybike, pe piciorul moldoveanului care este destul de lunga si ne stoarce destul de mult de energie.

Am ajuns pe varf in acelasi timp cu 2 germani, in vizita prin Romania, care veneau dinspre Vistea. In momentul in care ne-au zarit, primul dintre ei a spus: ā€œHey, man, thatā€™s not how you ride a bicycle!ā€ :)))).

Facem pozele de rigoare, si stam putin de vorba cu putinii muntomani de pe varf. Apoi, conform planului ne pregatim pentru trecerea catre Vistea si coborarea prin Valea Rea. Ne ancoram bine bicicletele pe rucsaci si o luam la pas. Trecerea, cu bicicleta in spate, intre Moldoveanu si Vistea trebuie incadrata inĀ seria “ambitii prostesti”. Este o portiune cu lanturi iar bicicleta in spate nu face decat sa te incurce. Trebuie avut in vedere ca ai gabaritul depasit iar cand faci miscari trebuie sa fi atent sa nu lovesti bicla de vreo piatra caci te va dezechilibra. Cu grija reusim sa trecem si coboram spre refugiu.

Aici ne dam bicicletele jos si ne punem sa mai mancam ceva. Se pare ca ne-a luat destul de mult timp toata portiunea asta si ne gandim cam pe la ce ora vom fi jos la stana din vale caci de acolo stim ca avem 35 de km drum forestier, predominant coborare. De la refugiu mai mergem putin pe langa bicle si apoi reusim sa ne suim pe ele si sa parcurgem coboarea si cam toata caldarea Vaii Rele. Reusesc eu sa dau o tranta zdravana dupa ce m-am abatut putin de la carare si am nimerit in niste hartoape. Norocul a fost ca era o portiune cu iarba multa si nu m-am ales dacat cu cateva vanatai si un rucsac usor deteriorat. Dupa ce fac verificarile de rigoare la bicla continuam traseul si ajungem rapid la coborarea finala spre valea rea, coborare care din pacate nu este ciclabila. Ne luam furmos biclele de coarne si pe langa ele reusim in vreo 40 de minute sa coboram pana la stana. Aici nu mai stam pe ganduri, ne mai verificam odata rucsacii ne imbracam ca de coborare si ii dam la vale cu 100-200km :))).

Deja este a 5 -a oara cand mergem pe drumul asta, eu cel putin, si incepe sa mi se para cel mai plictisitor drum forestier iar lasarea serii nu ajuta deloc. Nu este o coborare zdravana si esti nevoit constant sa dai la pedale ca sa iti mentii viteza. Tot drumul sunt insotit de un ticait enervant dar nu mai aveam chef sa ma opresc sa verific. Constat a 2-a zi ca roata spate mergea usor infranata asta dupa ce am lovit discul de o piatra pe coborarea pana in vale :(.

Ajungem in Slatina pe intuneric, ora data in urma facand posibil acest lucru :)). Ā Cand vedem masina avem un sentimet de usurare si multumire in acelasi timp si abia asteptamĀ sa ne schimbam rapid si sa ne asternem la drum, lucruri care se intampla rapid. Pe drum gandul acela cu “Dracu’ mai calca pe aici” dispare si treaba cu tranformarea traseului intr-o traditie vine iara la putere :D. Totusi, un lucru este clar, trecerea intre Vistea si Moldoveanu va fi scoasa din plan, parca este putin trasa de par mai ales ca pana ajungi in Valea Rea, tot ai de tras de bicicleta. La anul urcam si coboram pe aceasi ruta, eventual de la cota 2000 o luam pe culmea Malita ca sa fie totusi o coborarea diferita.

Pana atunci va lasam cu pozele de mai jos si micul filmulet demo. Va urma si un filmulet mai detaliat dar cand ne facem timp sa il montam caci material avem destul si trebuie sa vedem la ce renuntam.

Traseul in prima zi il gasiti la acest link iar cel din ziua 2 la acesta.Ā Ca si date generale vorbim de 2 zile, 90 km si aproximativ 3000m elevatie.Ā Enjoy!


Hey, man, that’s not how you ride a bicycle!

Am ajuns pe varf in acelasi timp cu 2 germani, in vizita prin Romania, care veneau dinspre Vistea. In momentul in care ne-au zarit, primul dintre ei a spus: “Hey, man, that’s not how you ride a bicycle!” :)))).

S-ar putea sa facem o traditie anuala din acest traseu epic! Chiar daca am avut parte de cele mai zdravene pushbike-uri, au fost si coborari pe masura. A meritat tot efortul!

Acesta este un preview la postul urmator. Pana atunci, RIDE SAFE!

Punctul culminat al turei, Vf. Moldoveanu!

Masivul Buila – Vanturita, un fel de Piatra Craiului olteneasca

Tura in Buila – Vanturita, de care va aminteam si in postul trecut a fost cireasa de pe tort printre turele planificate in zona. Masivul este superb si parca prea putin umblat fata de ce stim din traseele mai accesibile de pe valea prahovei sau din masivele mai cunoscute.

Nu am intalnit nici picior de drumetĀ … ci in schimb multe schituri, biserici, troienite etc. Parca tot muntele ar fi proprietatea bisericii :))). Mai si scria intr-un punct ca innoptarea femeilor la unul din schituri este nepermisa. Ma intreb totusi daca au voie sa isi puna cortul langa…

Oricum, infrastructura dezvoltata pe la aceste schituri este destul de spectaculoasa si chiar nu te astepti sa vezi atata constructia in mijlocul parcului, aici vorbim de schitul Patrunsa pe langa care am trecut la coborare.

Ca si localizare, masivul se afla in partea centrala a judetului Valcea si face parte din Muntii Capatanii prin care ne-am tot plimbat cu bicicleta si am povestiti in postul intitulat :

Vaideeni si trasee de bicicleta la greu (OlteniaĀ Biking)

Masivul are 6 puncte de intrare dintre care 3 in comuna Costesti, 1 inĀ Barbatesti de unde am plecat si noi, 1 in Cheia si alta in Baile Olanesti. Mai multe detalii gasiti pe www.buila.ro, un alt site fain si bine pus la punct de catre organizatia Kogayon (http://www.kogayon.ro/). Gasiti acolo detalii despre orice aspect al masivului asa ca nu mai facem alte mentiuni dacat cele despre traseul nostru.

Cum am spus, traseul pleaca din Barbatesti pe drum forestier din capul satului. Drumul este mai mult decat ok si poate fi facut in mare parte cu masina pana aproape de baza masivului, in dreptul unei asezari tot a bisericii unde o sa regasiti un prim marcaj ce arata 1.5 – 2 ore pana la schitul Patrunsa. De aici noi nu am luat-o spre schit ci am urmat traseul marcat Cruce Albastra. Traseul nu este chiar asa de vizibil marcat asa ca cascati ochii. De asemenea, nefiind foarte umblat nici poteca nu este batuta si cand se mai iese din padure te poti dezorienta usor asa ca atentia este recomandata, cel putin la inceput caci odata ce incepe urcarea mai sustinuta spre Curmatura Builei deja traseul este mai usor de urmarit. Traseul urmeazaĀ Valea Otăsăului,Ā Valea Bulzului si apoiĀ Vf. Tucla si ar avea cam 4.5 ore pana in Curmatura Builei dar se poate ajunge si mai repede de atat cu un ritm ok. Mai mutle detali gasiti la acest link, inclusiv un grafic al elevatiei si un track GPS.

Pe drum va veti intalni cu o rascruce ce indica schitul Patrunsa la 15 minute distanta si curmatura Builei la alte 2 ore. De asemenea veti trece pe langa 2 stane deci sa aveti grija daca mergeti pe timp de vara la cainii de la stana, nu sunt chiar cei mai prieteneosi. Izvor gasiti doar la inceput si apoi cand va apropiati de curmatura Builei, deci cam 3 ore nu o sa vedeti apa.

Padurea este frumoasa, deasa si umbrita si are ceva aparte. Copacii sunt mari si contorsionati cu radacini noduroase intinse, pietrele albe ca in Crai iar pamantul negru da un contrast foarte frumos.Ā Va garantam poze faine cum o sa vedeti si la finalul postului.

Odata ajunsi in Curmatura Builei, 1560m, dam de refugiu si de indicatorul ce arata directia varfului Vanturita care se afla la 2-2.5 ore distanta.

O luam spre varf dar destinatia noastra finala este Varful Buila de unde vrem sa coboram spre schit. In apropiere de refugiu se afla si o stana, care la vremea asta era parasita. Totusi, dam de 2 pufoseii de caini ciobanesti si de mama lor, lasati parca sa pazeasca stana. Prima data ne-am speriat de latratul lor dar dupa ce am vazut ca sunt doar niste pui de cateva luni ne-am linistit. A fost de ajuns sa le dam cativa biscuiti ca nu am mai scapat de ei si ne-au urmari pana pe “varf”.

Acest varf Buila nu este tocmai un varf cum va imaginati, marcat, ci mai mult o denivelare care nu este nici pe departe cel mai inalt din zona. Da, Vanturita este inalt dar noi am vrut pe Buila si nu ne-a ajuns asa ca am mai urcat inca putin spre varful Albu care parea mai inalt. Aici am stat de am infulecat ceva si ne-am jucat cu pufoseniile pana cand a venit timpul sa o luam inapoi. Cu harta pornita pe telefon am incercat sa ne orientam putin in golul alpin si sa identificam valea prin care coboara “traseul”, care din pacate s-a dovedit a fi un nemarcat usor abrupt in ultima portiune pana se intersecteaza cu traseul Punct Galben ce urca tot in curmatura, de la schit pe o poteca ce seamana putin a brana.

Practic de la varful Buila te lasi in jos spre o cruce mare de lemn ce nu ai cum sa o ratezi. De la acea cruce tot cobori drept si apoi usor la dreapta pana aproape de padure unde ar trebui sa te intersectezi cu bulina galbena. Totusi, daca nu ai o harta pe telefon sau un track gps, recomandam sa te intorci pe unde ai urcat, in curmatura Builei si de aici sa identifici traseul punct galben deoarece imediat ce cobori din curmatura ar trebui sa te intersectezi cu el.

Oricum, noua, mai greu ne-a fost sa scapam de catei decat sa gasim traseul. Am urlat la ei, am aruncat cu pietricele dupa ei si dupa lungi tentative am reusit sa scapam si sa ii lasam in urma.

De la marcaj pana la schit nu am mai facut foarte mult. La schit am facut o pauza de masa si ne-am imprietenit cu necuvantatoarele de acolo, apoi am luat-o in jos spre locul de unde am inceput tura. Coborarea se face de la schit pe marcaj cruce rosie. Coborarea este faina si traseul mai bine ingrijit si marcat. Se vede ca pe aici coboara cei de la schit cu magari si cu bagaje spre satul Barbatesti. Pe aici ne-am si imaginat o coborare faina pe bicla. Din punctul nostru de vedere arata destul de ciclabil, la vale, si pare a fi un singletrack de toata frumusetea :D. Ba chiar, daca stam sa ne gandim, ar merge o urcare dinspre Cheia pe la schitul Pahomie, apoi schitul Patrunsa, cu coborare pe aceasta carare spre satul Barbatesti :D.

Pana ajungem noi sa facem acest traseu pe bicicleta, va lasam cu trakul turei la acest link si cu frumoasele poze de mai jos. Speram sa va fi convins prin aceste randuri si prin dovezile de mai jos sa va ganditi serios sa faceti o tura in Masivul Buila-Vanturita. Enjoy!

Vaideeni si trasee de bicicleta la greu (Oltenia Biking)

Cand spui Vaideeni este ca si cum ai spune MTB. Asta este concluzia trasa de noi dupa ce am petrecut cateva zile in aceasta zona subcarpatica :D.

Vaideeni este o comunaĀ situata deasupra orasului Horezu, la baza muntilor Capatanii, in extremitateaĀ nordica a depresiunii subcarpatice Horezu si de asemenea foarte aproape de masivul Buila-Vanturita. Practic este genial atat pentru MTB cat si pentru hiking sau trail running. Zona mai este cunoscut sub denumirea de Oltenia de sub Munte si a fost recent marcata de catre asociata Kogayon,Ā ce a creat si unĀ site fain cu traseele marcate din zona, descrieri + trakuri gps,Ā http://www.oltenia-biking.ro/. Felicitari Kogayon pentru ce ati reusit sa faceti!

Comuna cuprinde mai multe sate precumĀ Cerna, Cornet, Izvoru Rece, Marița, Vaideeni, toate invecinate si toate avand cate unul sau mai multe drumuri forestiere ce duc spre munte si care se intersecteaza la un moment dat, majoritatea pe la o altitudine de 1700 m. Practic poti pleca pe un drum, traseu, si te poti intoarce pe altul. Pe langa aceste drumuri forestiere, intr-o stare foarte buna, unele fiind in plan sa fie asfaltate, mai exista si o multime de carari sau drumuri de tractor ce coboara prin padure. Daca intrebati localnicii, va vor spune sa nu coborati prin padure caci drumurile sunt proaste, darĀ ei nu isi imagineaza ca poti merge cu bicicleta pe acolo.Ā In principiu sunt destul de practicabile. De asemenea, am gasit la pensiunea la care am stat, care este si singura din localitatea Vaideeni, MoaraĀ Viselor, o harta turistica foarte bine marcata si care indica faptul ca in zona sunt si foarte multe animale, lucru confirmat si de ciobanii cu care am mai vorbit. Vorbim aici de ursi, lupi, cerbi etc.

Cu defrisarile, din ce am constatat, zona sta ok, multa padure si putine drujbe care fac zgomot, desi unul din ciobani ne-a aratat o bucata buna de padure care cica a fost deja licitata si urmeaza sa fie defrisata. Speram sa nu ajunga si aceasta zona precum altele, unde muntele a fost parca ras cu o masina uriasa de tuns :(.

Comuna se afla la o altitudine intre 550 si 650 iar traseele urca pana sus in creasta la peste 2000 m si coboara dincolo pana in Munti Latoritei. Practic, daca vrei un traseu serios, poti urma oricare din drumurile forestiere pana in creasta si sigur te alegi cu pana la 2000 m elevatie. Noi, fiind si in concediu, am facut trasee intre 1000 si 1500 m elevatie si circa 40 km.

Am reusit doar 3 trasee de bicla, 1 de hiking + valea OltetuluiĀ pe care am facut-o cu masina, asta pentru ca in una din zile am avut o mica pb de sanatate si a trebuit sa stam pe bara. Totusi, a fost mai mult decat suficient pentru a ne da seama cat de multe are de oferit zona si cat de putin descoperita este.

Primul traseu incercat de noi a fost cel pana la lacul Balota, care poate continua pana la Stana Balota.Ā Ajunsi in localitate si la cazare destul de tarziu ne-am propus un traseu usor de recunoastere si la recomandarea gazdei am plecat spre lac. Drumul forestier este fain si merge pe albia raului Luncavat si il pareseste la un moment dat intr-o serie de serpentine ce urca in stanga. Practic o sa dati dupa cam 10 km de un pod ce trece raul si drumul pare sa se intoarca invers pe partea cealalta. El de fapt urca in padure pe serpentine pana la lac si mai departe.

Traseul realizeaza legatura intre localitatea Vaideeni si Vf. Capatanii pe unde trece poteca de culme, principala a Muntilor Capatanii. Daca ar fi facut la picior, traseul ar avea intre 6 si 8 ore doar dus pana in varful crestei.

De intors ne-am intors pe aceeasi ruta in lipsa de alta alternativa deoarece nu am facut traseul pana sus. Trakul in gasiti aici.Ā Vorbim de 30 km cu 625 m elevatie.

Al 2-lea traseu a fost cel pana pe varful lui Roman. Un traseu frumos ce pleaca tot din Vaideeni dar care o ia usor la dreapta cum te uiti la munte. Acesta, spre deosebire de cel de ieri care pleca din coada satului, pleaca din centru, si urca pe langa biserica si cimitir si iese destul de repede din padure, majoritatea drumului fiind expus. Ofera totusi o frumoasa priveliste si asupra muntelui si asupra satelor sau a drumurilor invecinate. Aici au iesit probabil unele din cele mai reusite poze ale concediului dupa cum o sa observati si din galeriile de mai jos.

Traseul este putin mai greu si urcarea mai sustinuta, oamenii cu care ne-am intalnit mirandu-se ca ne-am aventurat pe aici cu bicicleta. Daca ar sti pe unde am coborat :D. De pierdut nu aveti cum sa va pierdeti, traseul este marcat, am uitat acum semnul, dar il veti observa in poze. El urca, urca apoi intra in padure unde panta se mai domoleste putin si incepe iara sa urce la iesirea din padure.

In apropierea varfului este o mare bisericoaie ca altfel nu ii putem spune. Este surprinzator cum construiesc cei de la biserica asa cladiri mari si frumoase in zone asa greu accesibile cand in zona nu pare ca lumea sa o duca asa de bine. Tot de o chestie mare si foarte stralucitoare, si tot a bisericii, am dat si in Buila – Vanturita, tot intr-un loc in care cu greu ajungi. Se pare ca oamenii bisericii nu duc lipsa de mijloace de transport sau de utilaje cand vine vorba de constructii. Nici nu ne gandim ca mare parte din pamanturile din zona le apartin…

Acum sa revenim la traseu. Dupa ce treceti de bisericoaie, mergeti mai departe si drumul se observa cum face o mare curba la dreapta intr-o zona cu cateva case si 3-4 pensiuni. La dreapta este drumul spre varf, 1700 si ceva de metri. Ne-am aventurat pana pe varf doar sa constatam ca nu este marcat in nici un fel si arata mai mult ca o movila mare. A fost totusi distractiva coborarea pe bicla de pe el. Apoi ne-am continuat drumul. De aici incepe coborarea. Desi drumul se lasa spre satul Romanii de Sus, si din cate am inteles era destul de bun, ba chiar asfaltat in ultima portiune, am cautat o alternativa si am gasit un forestier mai mic ce mergea paralel cu drumul principal. Totusi, acest forestier este foarte fain, cu coborari abrupte pe bolovani unde ne-am straduit sa ne tinem eroic pe biciclete. In ultima portiune drumul pare a fi mai mult drum de tractor si daca nimeresti dupa o ploaie nu o sa te bucuri prea mult de el deoarece este pamant moale si ravasit de roti si sigur o sa ramai impotmolit in el asa ca recomandam aceasta coborare doar daca nu a plouat recent. In rest, coborarea a fost super faina si destul de salbatica mai ales ca se lasa seara si pe aici nu era nici tipenie de om si nu se auzea nici un zgomot. Forestierul asta te scoate direct in Romanii sau in Tanasesti. Trakul il gasiti aici.Ā Vorbim de 45 km cu peste 1500m elevatie, putin mai greu dar merita!

A 3-a zi nu ne-am simtit bine deloc, ceva din ce am mancat sau am baut nu ne-a priit asa ca am stat pe bara, iar a 4-a zi am facut Cheile CerneiĀ dar cu masina. Nu este vorba de cheile Cernei, cele din Mehedinti ci cheileĀ Cernei cele din Valcea. Mai este un rau Cerna ce pleaca din muntii Capatanii si se lasa in localitatea cu acelasi nume ce se afla in comuna Vaideeni. Daca aveti o masina cu o garda la sol ok (ex. logan) puteti sa va aventurati fara probleme. Drumul este practicabil in mare parte, pana la un moment dat cand se surpa si trebuie sa faceti cale intoarsa. Totusi, am recomanda practicarea lui tot pe bicicleta :), nu cum am facut noi.

Al 3-lea traseu a fost cel din Buila – Vanturita, pe care l-am facut la picior si pe care il vom detalia intr-un post separat. Masivul este superb, ne-a placut foarte mult si ne-amĀ intors cu poze foarte frumoase, asa ca o sa ii dedicam un post separat. Va lasam totusi trakul aici.

Al 4-lea traseu a fost spre Pietrele Gauriciu si stana cu acelasi nume. Dumul urca tot din Vaideeni dar de pe partea cealalta a raului. Merge spre munte si urca prin tiganime, cum i-ar zice lumea din sat. LaĀ inceput chiar ai impresia ca treci prin curtea unor oameni. De aici incepe un serios push-bike, la cum am ales noi traseul. Mai este o varianta care urca pe niste serpentine si probabil ca este mai practicabila, asa ca unde vedeti marcaj de drum forestier sau offroad, la stanga, sa o luati pe acolo caci sigur veti impinge mai putin de biciclete.

Drumul trece pe langa multe stane. Noi am avut noroc si inafara de ultima stana, restul erau deja parasite. Totusi, ne-au ajuns cainii de la ultima, parca au tinut sa compenseze si pentru restul. Mare atentie, drumul intoarce si cobora pe albia Izvorului rece direct in satul cu acelasi nume. Totusi, din cate ne-am dat seama, sunt 2 variante, fie urmati drumul si va uitati sa coteasca la un moment dat la stanga, fie va lasati spre stana Gauriciu de unde se lasa un drum forestier ce coboara in albia raului. A 2 a varianta este mai scurta dar si mai greu de dibuit si drumul trece fix prin stana, deci aveti grija la caini. Noi am patit- o :(.

In rest , coborarea pe albia raului este faina pana pe la jumate unde deja am dat de utilaje. Se pare ce este in desfasurare o mare asfaltare a acestui drum.

In rest, traseul a fost super frumos, chiar si cu pushbikeul de la inceput si stana de la jumatate. Nu am facut la fel de multe poze dar a fost frumos, trebuie sa ne credeti pe cuvant. Trakul il gasiti aici. Am facut cam 36 km cu 1200 m elevatie.

Cam aici ne-am incheiat socotelile cu aceasta frumoasa zona, momentan :D. Am plecat mai departe spre Isverna, Mehedinti, o alta zona superba careia ii vom dedica de asemenea un post intreg.

Mai facem o mica recomandare totusi, daca ajungeti in zona, mancati in Horezu la pensiuneaĀ SIVA, se mananca foarte bine si deloc scump. Noi, dupa ce am descoperit locul, numai aici am mancat.

De asemenea, nu cumparati ceramica de Horezu de la comerciantii de pe DNu ci faceti o vizita in satul Olari la adevaratele ateliere de olarit si ii veti vedea pe mesteri la lucru.

Sper ca v-am determinat sa luati in considerare aceasta zona ca si destinatie de vacanta, mai ales daca aveti de gand sa va bicicliti concediul :). Noi vom reveni cu siguranta deoarece nu am facut nici jumatate din traseele din zona, asta ca sa va faceti o imagine. Tot pentru a va face o imagine :D, va lasam cu galeriile de mai jos si vom reveni curand si cu niste filmulete mai concludente. Sa urmariti si postarile viitoare despre Buila si Isverna, nu veti regreta.


Traseu 1 spre lacul Balota

Traseul 2 spre varful lui Roman

Traseu 4Ā spre Stana Gauriciu

Alte poze din zona šŸ™‚

Tura bicicleta varful Moldoveanu 2544m – Vertical Riding!

Am stat in dubii daca sa mai incerc tura asta. Nu parea un weekend cu vreme buna si nici nu ma odihnisem cine stie ce in saptamana aceea. Totusi, parca trebuie sa mai incerc odata tura, eram nelinistit.

Astfel, desi mi-am pus ceasul sa sune la 4:45 reusesc iara sa ma trezesc inaintea lui asa ca petrec cateva minute buneĀ pe net studiind daca s-a schimbat ceva la vreme… tot 45% sanse de ploaie.

Pana la urma ma hotarasc, trebuie sa plec asa ca ma ridic din pat si intrun tip record, mai putin de 15 min sunt la masina cu rucsacul in spate si cu bicicleta langa mine (bagajul il aveam facut cu o seara inainte).

Dupa ce imi pun toate catrafusele la locul lor si bicla pe masina, plec uitandu-ma la ceas si calculand la cat o sa ajung.

Reusesc pe la 6:30 sa ies din Bucuresti si dupa alte 2 ore ma aflu la destinatie, satul Corbi judetul Arges. De aici incepe drumul forestier de vreo 37 km pana la stana din Valea Rea.

Parchez masina la intrarea pe drumul forestier in dreptul ultimelor case si ma dau jos ca sa constat ca… picura :(.

Imi zic totusi ca daca tot am condus pana aici trebuie sa merg putin pe bicicleta si, cu gandul ca daca vremea se inrautateste ma intorc, dau bicicleta jos, imi iau bagajul in spate si plec la drum. Nici nu merg 10 m ca deja sunt inconjurat de cainii de la o stana care isi avea locul exact langa sat. Dupa ce stau sa ma imprietenesc cat de cat cu ei reusesc sa ma urc iar pe bicla sa ii dau la pedale.

Drumul este asa cum mi-l aduc aminte cu pietre cu noroaie si lung, parca prea lung cand il faci de unul singur. Totusi imi propun sa nu ma opresc decat la jumatate si la final, asa, ca sa treaca timpul mai repede, dar nu reusesc, ca dau peste tot felul de caini care ma fac fie sa dau la pedale pina imi pierd rasuflarea fie sa ma opresc si sa trec tiptil.

Intr-un final pe la 11:30 sunt la finele drumului forestier, in Valea Rea, pregatit sa intru in traseul de picior. Imi alimentez cat pot bateriile, beau multa apa si incep, incet si sigur. De aici mai sunt circa 10 km pana pe varf. Nu imi propun sa dobor vreun record ci doar sa rezist pana sus asa ca fac pasi mici si constanti fara opriri lungi si impart din priviri traseul in…melodii. Practic imi propun ca dupa 2-3 melodii sa fiu in punctul ala de il vad eu in departare si dupa alte 4 sa fiu in celalalt si tot asa.

Bicicleta sta bine ancorata de rucsacul proaspat achizitionat dar nu este deloc confortabila. In partea stanga imi apasa tare rau cadrul pe spate si sper doar sa inceapa sa ma doar si in alta pare asta ca sa mai imi ia gandul de la durerea sacaitoare. Si se intampla, reusesc ba sa calc stramb ba sa ma zgarii la manaĀ si deja nu ma mai gandesc la cat de incomoda este bicicleta :)).

Incetul cu incetul ma apropii de prima portita de unde se lasa cascada vaii Rele. Tot in apropiere de portita dau si de primii oameni care coboara (probabil ca au fost foarte matinali). Raman suprinsi de silueta mea cu bicicleta in spate, ma intreaba daca merge cu bicla pe aici si le zic ca da, cu ea in spate. Ne uram drum bun si pornesc mai departe, iesind in caldarea de dupa portita de unde se vede atat varful Moldoveanu cat si portita Vistei care este urmatorul punct intermediar. Imi propun sa mai fac inca o ora pana in portita VisteiĀ asa ca ma tin de traseu fiind astfelĀ in jur de ora 15:00 in portita Vistei. Cum nu stiam sigur daca doresc sa dorm la refugiu Vistea in seara aceea sau sa ma intorc stau in dubii daca sa ma duc spre refugiu sa ma odihnesc putin sau sa urc pe varf. Ma hotarasc sa o iau spre varf si dupa primi metri imi aduc aminte cat de abrupta este panta Vistei si ma tot gandesc cum o sa cobor eu cu bicla pe acolo. Pe acele portiuni abrupte ma tot intalnesc cu alti oameni careĀ raman surprinsi si ma tot felicita facandu-mi in acelasi timp poze, poze cu maimuta :))).

Odata ajuns pe Vistea imi dau sama ca nu este asa de greu, singura difcultate fiind gabaritul bicicletei care se tot lovea cu rotile de stanci. DacaĀ faci incet si cu grija acele portinui chiar nu ai probleme. Urmeaza si cele 2 lanturi si ultima panta pana pe Moldoveanu unde ma intalnesc cu ultimii 2 turistiĀ ramasi acolo. Desi tot drumul varful se vedea in ceata cand am ajuns acolo s-au si lasta norii, parca in intampinarea mea si am putut sa vad vrumosul peisaj. Dupa o mica discutie, pozele de rigoare si un sandwich mancat rapid ma gandesc ca ar fi timpul sa o iau inapoi asa ca imi iau la revedere si plec.

Toata coborarea ma tot gandeam daca sa ma opresc la refugiu sau sa merg mai departe. Odata ajuns in portita vistei pe la 17:45Ā ma hotarasc sa cobor asa ca incep sa ma grabesc stiind ca nu mai este foarte mult timp pana se intuneca. Realizez acum ca de fapt partea mai grea este coborarea si nu urcarea si dupa ce trec de portita cu cascada vaii rele deja incep sa ma doara si sa nu ma mai asculte picioarele. Reusesc pana la urma sa ajung pe la standa din valea rea pe la 19:45 tocmai cand incepea sa se intuneceĀ si stiam ca ma asteapta inca 37 km de drum forestier. Cu frontala pe cap si cu becul aprins la spate incep sa ii dau la pedale pe coborarea usoara. Deja ma gandeam cum sa trec pe langa cainii intalniti la urcare, cu viteza, sau mai pasnic. Cand s-a lasat intunericul deja varianta pasnica a iesit din discutie si unde vedeam ochi de caine sau orice tip de ochi dadeam ca turbatul la pedale. Faza interesanta este ca, acesti caini, noaptea nu te latra ca ziua, ci te pandesc si alearga dupa tine in sperata sa te prinda si doar dupa ce realizeaza ca le-ai scapat incep sa latre, ca niste pradatori adevarati :))). Bine macar ca le sticleau ochii in lumina frontalei si imi dadeam seama ce urmeaza. Drumul mi s-a parut destul de lung si fericit am fost cand am vazut un ultim podet intro curba care marca faptul ca mai aveam 5 min pana la masina. Trec in viteza si de ultimii caini de la prima stana intalnita de dimineata, injurand si latrand la ei :))) si gata… am ajuns la masina cu un mare sentiment de usuroare acaparandu-mi tot creierul :))).

Tura este faina, grea, lunga dar faina. Nu este tura de urmat daca vrei sa te duci cu bicla pe Moldoveanu. Aceea incepe din Nucsoara pe un drum forestier mai inalt care te scoate direct in golul alpin si apoi tot inainte pana ajungi pe piciorul Moldoveanului dar acel traseu face obiectulĀ unei ture viitoare care cel mai probabil va fi un circuit, urcat pe acolo si coborat pe unde am coborat acum sau invers.

Mai jos aveti o harta cu traseul efectiv dar si cateva poze din traseu.

Ca si specificatii vorbim de paroximativ 85-90km cu o diferenta de nivel pozitiva de peste 2000m. Din cei 85 km ciclati au fost cam 37*2 adica 74 si restul mai putin si mai mult impins si carat bicicleta in spate! Scurta recapitulare:Ā sat Corbi – Valea Rea –Ā Caldarea Valea Rea –Ā Portita Vistei – Vistea – Moldoveanu – Retur.


Harta Traseu:

Harta Fagara


AGOPR1508 AGOPR1510 AGOPR1515 AGOPR1531 G0011547 G0041579 G0051601

GOPR1609 GOPR1614