Tag Archives: ciucas

Grohotis and Ciucas XC to enduro and road trip

Grohotis XC to enduro and road trip! Acesta ar fi cel mai adecvat titlu pentru tura din weekend. A fost prima tura in care am folosit toate pinioanele bicicletei mele enduro, chiar toate. Nici nu credeam ca pot sa ii dau cu 30km pe plat pe sosea :))) cui ii trebe cursiera :P.

Dupa Resita (Metal Enduro) parca vroiam o tura usoara, eventual ceva nou. Accidental am dat pe calculator peste un track din muntii Grohotis. Nici nu stiu de unde il aveam, probabil ca l-am salvat cine stie cand. Urcand trackul pe bikemap si cautand putin pe net, mi-am dat seama ca este ce trebuie, aproximativ :P. Trackul era clar de XC, o urcare din Valea Doftanei pana in apropierea varfului si apoi coborare inapoi pe un drum putin mai accidentat dar nu carare. Dupa mai multe negocieri cu colegii de tura, in speta Cosmin, am venit cu o derivatie, ceva mai hardcore a acelui track. Uite asa am ajuns sa facem 2 munti la pachet, in aceasi tura, si undeva la 90 de km cu ceva mai multa diferenta de nivel.

Planul final era sa plecam din Homoraciu, sa urcam in muntii Grohotis, sa ii traversam coborand in Bratocea de unde sa urcam in Ciucas si sa ii traversam si pe acestia pana in pasul Boncuta si apoi la final sa bagam si 20km de asfalt pana la masina. Practic incepeam cu ceva XC prin Grohotis, o dam in Enduro prin Ciucas si bagam si ceva asfalt in pluton pana la masina. Zis si facut si asa plecam noi de la masina dimineata pe la 8 in Homoraciu.

De aici se merge mult pe forestier pana aproape de creasta muntelui. Drumul este frumos si foarte putin umblat, ca doar deaia a vazut Alex 2 ursi de am rupt-o la fuga instant cand l-am vazut ca se intoarce in viteza spre noi. Am tras o spaima dar ne-am facut curaj si am continuat urland si facand ca toate cele doar doar sa se sperie ei mai tare decat eram noi deja. Dupa ce am urlat vreo 30 de minute de nu dureau gaturile, ajungem la capatul forestierului si incepe o usoara balaureala pana in creasta. Marcaj este dar se pierde rapid cum iesi din padure. In creasta dam de forestierul ce vine din Valea Doftanei si il urmam pana in Bratocea. Coborarea pe el nu este chiar plictisitoare, ai unde sa ii dai viteza si ai o multime de dropuri micute cu care te poti distra. La un moment dat devenise chiar scary din cauza vitezei :P.

Pe finalul coborarii, Cosmin reuseste sa taie cauciucul spate, exact inainte sa dam in DN1A. Stam sa il reparam si apoi ne indreptam spre celebrul pushbike din Bratocea. Daca exista ceva care ma face sa urasc pushbike-ul, pai atunci asta e. Te chinui sa impingi bicla printre niste braduleti care parca incearca sa te traga inapoi la fiecare pas….

Ajungem morti de sete si fara apa sus in culme. Stiti vorba aia, cere si ti se va da… merge, asa am facut si noi si am cerut apa la drumetii de coborau, altfel cred ca muream de sete pana la cabana :D.

Ii dam constant pe creasta pana la cabana unde ajungem la ora 5, insetati si morti de foame. Bem fiecare cate o cafea, o cola si o apa minerala si mancam ce mai avem prin ghiozdane si off we go spre pasul Boncuta. Distractia continua pe potecuta faina pana acolo, probabil cel mai fain segment al turei, dar deja cand dam in forestier se lasa intunericul si este chiar dificil sa il coboram mai ales ca este presarat cu muuulte crengi si pietre.

Intrun final ajungem la asfalt unde ne asteapta 20km de sosea pana in Homoraciu, de unde am plecat de dimineata. Se pare ca porcii astia enduro (la bicle ma refer :)))) sunt destul de polivalenti, am tras un pluton pe sosea si i-am dat o viteza prin bezna noptii … :D.

Linkul cu traseul, mai putin partea de asfalt de la final, il gasiti aici. In total, conform trackului lui Alex, ne-au iesit cam 93 km cu vreo 2700m elevatie, o gresala pe care nu o vom repeta prea curand :)))).

Va lasam mai jos filmuletul si pozele de rigoare si pana data viitoare, ride safe!

CIUCAS ENDURO 2017 TRACK PREVIEW

Anul acesta Ciucas Enduro are 4 speciale, spre deosebire de anii trecuti, si sunt sigur ca pe viitor acestea vor mai suferi si alte modificari :D. Este ciudat ca scriu un articol despre traseele de la un concurs la care nu am participat niciodata, si, nici anul asta nu am sa particip :)), lol.

Singurul concurs de Enduro la care am participat a fost cel de anul trecut de la Resita, metal Enduro, si as putea spune ca este singurul cu care il pot compara, dar, ne-am dat pe atatea trasee si coborari de tip enduro si cred ca ne putem da putin cu presupusul chiar daca nu vom participa :).

Traseele dupa parerea mea is faine rau, sunt exact genul de trasee care mie imi pac cel mai mult, in care pleci din zona alpina si sfarsesti in padure.

Ca si caracteristici pentru Ciucas Enduro cred ca ar fi diferenta de nivel acoperita, traseele fiind destul de abrupte si dificultatea catorva sectiuni mai ales cele care pleaca din zona alpina.

Cele mai grele mi se par PS2 si PS3, nu in totalitate dar sectiuni din acestea.

Astfel, avem un PS1 destul de scurt, probabil cea mai scurta proba dintre toate dar cu un final fain. Este singura proba unde partea finala este mai dificila decat partea de inceput. La finalul acesteia dai de o contrapanta, o rampa si cateva curbe stranse cat sa te surprinda si sa iti faca o incalzire ca la carte pentru ceea ce urmeaza.

Odata ajunsi la PS2, dupa un pushbike serios :D, treburile se complica putin. PS2 de cum intra in padure are o serie de curbe stranse, cam toate offcamber. Mie mi-a placut mult chiar daca am dat o tranta pe acolo. Si acesta este scrut, dar nu lafel ca PS1.

Dupa PS2 urmeaza iara un pushbike inapoi in creasta si nu dupa mult timp ajungi la PS3 care pleaca din zona numita La Tigai unde traseul de creasta se bifurca sau mai bine zis se furcheaza :))) pentru a se duce fie pe varf fie la cabana Ciucas fie spre Babarunca.

Traseul coboara spre cabana Babarunca. Partea de inceput de la PS3, pana cand se intra calumea in padure, dupa parerea mea este cea mai dificila. Sunt vreo 2 stanci ce au potential sa iti puna probleme, la inceputul traseului. Eu era sa mi-o fur la prima deoarece am intrat cam tare fara sa stiu ce linie sa iau si am iesit cu rotile putin cam la limita aderentei :). Apoi va urma o sectiune abrupta pe niste bolovani destul de seriosi iar intre bolovani vei avea pietre razlete care nu prezinta vreun fel de aderenta. Daca supravietuiesti acestei portiuni deja ai trecut greul probei si zic eu greul concursului, dar asta nu inseamna ca trebuies a te relaxezi.

PS4 vine in continuarea lui PS3. Ultima proba este cea mai de viteza, doar la final are ceva curbe si o portiune unde tre sa ai putina grija la cioturile copacilor taiati. Totusi, e si cea mai fun proba.

Cam asta ar fi scurta descriere a traseelor asa ca va lasam mai jos un filmulet artistic, facut in singurul moment de plictiseala de pe traseu :))) pe care va rog sa il vizionati si sa ne spuneti daca avem vreun pic de talent :D, apoi cate un filmulet cu fiecare proba speciala (PS), si cateva poze. Linkul cu traseul il gasiti aici. Enjoy and ride safe in weekend! Bafta!

P.S. inca un mic detaliu, sper sa nu ploua caci atunci e groasa treaba :))

 

Un traseu XC si unul mai enduro :D

Weekend plin, plin! pacat ca a trecut… 2 zile si 2 trasee super faine, de nici nu ne asteptam sa fie atat de faine. Sambata l-am ales pe cel mai “lejer” care tin sa spun ca nu este chiar asa lejer :D. Am zis sa facem ceva mai de “XC” dar sicer l-as trece la alta categorie la ce coborari a avut :D. Astfel am plecat sambata, nu chiar dis de dimineata sa facem traseul mediu de la Surmont MTB. Cum nu prea am participat la concursuri nici nu prea cunosc unele trasee si de multe ori nu am mari asteptari de la ele dar se pare ca asta este chiar tare si cu aproape de toate. Plecam toti din Bucuresti si la Azuga la partie ne regrupam si ii dam usor spre Cabana Susai unde stam la un suc, intindem un hamac si lasam o parte din grup sa leneveasca in voie. Apoi incepe distractia, o sumedenie de coborari faine ba abrupte ba pe ragalii ba singletrackuri intercalate de o sumedenie de urcari care mai de care mai sustinute. Super fain traseul si chiar merita. Ne intoarcem nu chiar repede la cabana sa le culegem pe fete si apoi ii dam inainte pe traseu pe ultima portiune unde prindem iara cateva coborari faine si apoi cativa  kilometrii plictisitori prin mocirla si bolovani. Pe ultima coborare faina reuseste natura moarta sa ne-o traga bine, cel putin lui Andrei care se alege cu o spita rupta dupa ce un bustean a incercat sa ii faca felul… ghinion mare si se pare ca Andrei va rata tura de diminica din Ciucas :(.

Punem camera, legam spita rupta si ii dam mai grijulii la vale. Ajungem chiar tarziu la masini si gonim spre un loc in care sa halim ceva.

A 2 a zi ne trezim iara de dimineata si o luam de la capat… pus bicicleta pe masina, cules lumea din drum plecat pe DN de data asta cu alta destinatie. Lasam masina in pasul Bratocea si luam cu avant Ciucasul si culmea Bratocea. Planul de data asta este sa facem traseul de la Ciucas Enduro, cel putin ps2 si ps3 ca vrem sa ajungem si devreme acasa. Urcam cu ele in carca pana in culme si incepem sa ii dam rapid pana ajungem la Tigai. Aici odihna de voie, echipare si dat la vale pe unul din cele mai faine trasee incercate pana acum. Traseul chiar este tare si are de toate, pante abrupte, pietre, radacini si cele mai faine singletrackuri. PS2 este ceva mai dificil la inceput cu un pasaj pe bolovani care chiar iti solicita toate skillurile iar ps3 are cele mai faini ST unde ii poti da blana… desi sfatul dupa cazatura de la final ar fi sa fiti putini precauti, macar daca il faceti prima data. Noi nu am aplicat tactica asta si cu 50m inainte de final am reusit sa dam o tranta ca in filme, la vreo peste 40+ km/h conform garminului, si dupa ce un ciot ceva mai ascuns in iarba a muscat putin din cauciucul nostru. Este nasol sa vezi in ultima clipa obstacolul si sa iti dai seama ca nu ai ce face sa il mai eviti decat sa te incordezi si sa astepti deznodamantul :(… Bine ca nu s-a soldat cu nimic grav decat niste denivelari pe tibie si un umar care a inceput sa doara doar a 2-a zi :D. Exceptand faptul ca regret cazatura de la final care putea fi evitata cu putin mai multa precautie, traseul este super tare si sigur vom mai reveni in Ciucas in viitorul apropiat.

Traseul de sambata il gasiti aici iar cel de duminica aici :D. Vorbim de 50 km cu 1400m elevatie si 24 km cu 1000m elevatie, nu cine stie ce dar pentru unii destul :))).

Mai jos va lasam cu materialul foto video. Ride safe! si de data asta chiar stim la ce se refera vorba 😀

Freeride ciobanesc in muntii Ciucas sau mai bine zis boschetareala de cea mai buna calitate

Cam asa am botezat ce am facut noi duminica, 24.01 prin muntii Ciucas, freeride ciobanesc. De ce? pai a inceput ok si s-a terminat cu o boschetareala de toata frumusetea :)).

Tura, cel putin pentru mine era usor neplanificata. Stiam ca Tibi mergea la un schi de tura dar stateam inca in cumpana daca sa ma alatur sau nu, dupa ce sambata am dat o fuga la Sinaia si m-am bucurat jumatate de zi de partia care a fost cel putin perfecta de data asta.

Totusi, parca nu era destul si uite ca duminica m-am prezentat regulamentar in parcare la IKEA unde m-am alaturat grupului format din Tibi, Catalin, Mircea, Adrian, Cosmin si Lucian. Ne distribuim care cum putem in masini, lasam vreo 2 in parcare, si plecam. Pe drum facem oprirea de rigoare la benzinarie pentru cafea si mic dejun, unde mai discutam dar prea putin detaliile turei. Eu mergeam caine surd la vanatoare caci n-am mai fost pe schie in Ciucas, sau mai bine zis nu prea am mai fost pe schie pe munte :))). Ma bazam pe coechipierii mai experimentati. Din ce ma documentasem eu, ma gandeam ca ar merge o tura pe culmea Bratocea pe care am facut-o asta vara pe bicla si am relatat-o in postul “Ciucas, nu doar berea favorita a naturii :D”Am vazut ca lumea urca in culme si din culme isi alege o vale pe care o coboara si o urca de mai multe ori pana se plictiseste. Apoi, am auzit ca sunt trasee si de la muntele rosu. Totusi, ajunsi la fata locului si vazand zapada nu chiar destula, am ales un traseu pe culmea Bratocea, dar deja se spera la un traseu pana pe varf :|… haidam!

Ajungem in pas si ne pregatim echipamentul. Eu unul dupa ce ma chinui 5 minute sa imi pun pieile pe schie deja nu mai imi simteam degetele de frig  :)). Ma grabesc sa le pun asa cum pot si sa imi bag manusa la loc, ba chiar le termin de pus cu manusile groase in mana ca deja nu mai simteam ce ating cu degetele. Dupa ce reusesc operatiunea, vine randul claparilor care si ei sunt manevrati cu “delicatetea” necesara si uite ca suntem gata de plecare.

Am uitat sa spun ca in pas erau cel putin alte 5 masini, si un numar considerabil de persoane care vroiau sa urce pe munte, unii tot cu schie altii la picior. Chiar ma gandeam “stai sa vezi autostrada acum”, dar ne-am imprastiat bine si nu ne-am calcat pe cozi.

Zapada prin padure arata bestial, si speram la o coborare in genul… odata ce iesi in creasta, se schimba treaba si dai de crusta, gheata si pe alocuri zapada viscolita. Este zapada dar cum am spus viscolita si nu atat cat ar fi putut sa fie. Creasta o parcurgem relativ repede, mai repede decat ma asteptatm, chiar se merge ok, si acum ca niciodata ma impac bine cu claparii care nu mi-au lasat nici o batatura considerabila pana la finalul zilei. Vorbim de un Movement Antidote cu un liner mai ciudat de tip melc si care ma cam jeneaza cand ii strang tare. Dar uite ca in tura asta au fost cel putin ok :D.

In tot traseul, singura portiune mai dubioasa a fost inainte de ascensiunea finala pe varf, unde, intro vaioaga, din cauza stratului consistet de zapada, poteca nu se mai observa si am ales sa traversam portiunea undeva pe langa stanca. Totusi, pe masura ce calcam, ne afundam destul de mult in zapada care o putea lua oricand la vale asa ca ne-a luat cel putin 30 min ca sa trecem toti o portiune de 10-20 m :), asta cu schiele in spate. Cred ca mergea si pe ele, aveai mai mult grip in acea portiune dar tot dubios ar fi fost.

Odata trecuti, mai urcam putin cu ele in spate pana iesim de acolo si apoi le aruncam in picioare si ii dam tare pana pe varf. Sus, aglomeratie ca de obicei pe Ciucas, si un vanticel care iti merge la inima, dar nu intr-un mod placut :))). Deja aici nu mai stiam pe unde coboram, cu schiele in spate, cu ele in picioare, deja eram confuz total. Unii si le puneau in spate, altii in picioare, ma uitam si ma intrebam daca ne spargem cumva in 2 grupuri :))). Dupa ce am  facut poza de grup si am discutat putin am conchis sa coboram pe ele prin vaioaga pe care am urcat. Ne urcam pe ele, mai facem un mic brief la traseul de coborare si ii dam usor, usor. Nu coboram 20 m ca Lucian o ia in stanga pe prima vale si nu pe aia pe care credeam eu ca trebuie sa coboram. Vorbesc de exact prima vale care se lasa de pe varf in partea dreapta cum te uiti spre valea berii. Ma uit la restul care si ei erau putin nedumeriti, mai ales Adrian care spusese clar ca nu vrea sa coboare pe acolo si, in lipsa de alte variante, ma iau dupa Mircea care era urmatorul dupa Lucian. Cu ceva distanta intre noi, coboram cu totii safe si fara regrete pana unde valea se ingusta. Aici ne oprim si discutam variantele. Una ar fi sa urcam la cabana si sa coboram pe valea Berii. Alta ar fi sa balaurim prin valea asta care, dupa cunostintele lui Lucian, ne scoate tot in valea Berii dar nu stim cat de schiabila este. Alegem a 2-a varianta si uite ca incepe boschetareala aia faina care mentine spiritul de aventura pana spre finalul oricarei ture :D. Mergem printr-un culoar ingust si ne dam schiurile jos la 2 mici saritori de 2 metri pana cand ajungem intro zona unde trebuie sa le dam definitiv jos daca vrem sa ajungem cu ele cat de cat intregi. De aici nu mai facem chiar mult pana in vale de unde incepem drumul spre masini. Noroc ca tovarasul lui Lucian al carui nume imi scapa acum, si care nu a urcat pe varf ci a ramas sa se dea din culme pe vreo vale, a venit in intampinarea noastra si a cules restul de soferi pe care i-a dus sa isi recupereze machinutele. Asa ca nu am fost nevoiti sa mergem pana in pas ci pana la sosea unde deja Tibi si Adrian au reusit sa se intoarca cu masinile sa ne recupereze.

Per total tura a fost muuuult mai faina decat ma asteptam, si boschetareala de la final a fost sarea si piperul. Titulatura de freeride ciobanesc data de Catalin se potriveste manusa :))) si o vom folosi mult si bine  :D. Mai jos regasiti poze de pe traseu si un filmulet mai concludent u boschetareala. Poate o sa mai apara un edit mai tarziu cand o fi timp. Traseul il gasiti la urmatorul link.

Vorbim de 800m elevatie si 1100 coborare in aproximativ 14-15 km.

Enjoy!

Ciucas, nu doar berea favorita a naturii :D

Ce inseamna sa fi “mafiot”… sa pleci in tura de 2 zile si sa te intorci intr-o zi. Pe seama acestei glume zise de Eugen, radeam cu lacrimi sambata seara asteptand dupa o bere rece si o mancare calda la o bodega din Cheia… si ce am mai ras.

Cam asa a fost, am plecat weekendul acesta cu gandul ca o sa biciclim 2 munti si ne-am intors doar cu unul. Asa a fost sa fie, dar ne luam revansa cat de curand. Planul initial era sa facem Ciucasul si Iezerul, sambata si duminica, dar numai ca tura de sambata ne a dat cu virgula ca si timp si am avut si un mic incident care ne-a determinat sa amanam tura de duminica, dar asta nu inseamna ca nu a meritat sau ca avem vreun regret. Nu-i nici o graba caci muntii nu pleaca nicaieri.

Am plecat sambata dimineata cu gandul la tura ce ne asteapta. Din Bucuresti am fost eu, Eugen si Bradu care ne-am gasit si ne-am asezat la drum, urmand sa ne intalnim cu Tiberiu undeva in Cheia, el venind de la Pucioasa de la parinti. Pornirea a fost grea, parca suntem din ce in ce mai putin matinali. Am reusit intr-un tarziu sa iesim din Bucuresti pe la 6:30 iar pe la 8 si ceva eram in Valenii de Munte si mai cumparam una, alta, necesare turei. Atunci am zarit si o masina cu o bicla deasupra si ne-am dat seama ca este Tiberiu. Ne-am suit repede in masina si l-am prins din urma la prima benzinarie si asa ne-am asezat toti in formatie, la drum. Masinile le-am lasat undeva in Cheia si dupa mici pregatiri ne-am us pe biciclit cu Ciucasul in fata. Se vede clar din Cheia care este traseul de urmat. Noi am ales sa urcam pe culmea Bratocea , sa facem varful Ciucas si apoi sa coboram prin pasul Boncuta. Aveti trackul mai jos iar ca si detalii tura a avut la final cam 49 km cu 1700m elevatie.

Din Cheia se merge pe asfalt spre Brasov, cu o mica scurtatura prin statiune si apoi pe drum forestier care va scoate tot in DNul. Apoi am urmat DNul pana la primele marcaje turistice ce arata traseul montan spre varful Ciucas pe culmea Bratocea. Multa lume urmeaza acest traseu nefiind nici lung si nici foarte solicitant, cel putin la pas. Drumul forestier serpuieste usor in bataia soarelui si dupa nici 30 de minute urca destul de abrupt in padure. Aici este o prima portiune in care biclele sunt luate in carca caci altfel te impotmolesti la toate crengile sau toti braduletii de pe carare. Acest mic pushbike/carrybike scoate putin zeama din noi si consumam multe lichide ca sa ii facem fata. Ce nu stiam este faptul ca ne astepta o distanta lunga pana la urmatoarea sursa de apa, dar, convinsi ca o sa dam de un izvor, ne-am adapat cu incredere din proviziile ce le aveam. Din punctul asta de vedere, pe partea asta, Ciucasul seamana mult cu Piatra Craiului… neam de apa nu am vazut pana pe varf si apoi pana la cabana :(.

Dupa ce am razbit in culme am inceput sa ne bucuram de singletrackul superb ce te indreapta spre varf. Culmea am parcurs-o repede si nu dupa mult timp aveam varful in departare si cele 2 trasee, unul care duce la cabana si altul pe varf. Se intrevedea un pushbike serios si proviziile noastre de apa constau in cateva guri de fiecare. I-am dat inainte increzatori fiind in fortele noastre si ne-am luptat cu panta prostului pana pe varf doar ca sa ajungem epuizati si cu o sete careia nu aveam ce sa ii facem ca sa o potolim. Pe varf, multa lume, aglomeratie ca la Unirii, unii ne felicitau, altii se uitau la noi si se intrebau ce o fi in capul nostru si ce avem de gand sa facem cu bicicletele pe aici… pai cum adica, sa coboram pe ele :D.

Stam sa ne odihnim si facem pozele de rigoare si impartim ultimele picaturi de apa. Apoi ne grabim sa ii dam la vale. Cu mici intreruperi, coborarea este ciclabila, binenteles cu un mic risc deoarece in partea stanga se lasa o vale lunga pe care cu greu te opreai daca Doamne fereste se intampla ceva.

Am ajuns cu bine la rascrucea de unde pornea traseul spre varf si ne-am dat seama ca mai avem vreo 3 pante de catarat pana la cabana. Ne facem curaj si ii dam inainte. Deja lipsa de apa se facea simtita si ne descurcam tot mai greu cu biclele la deal. La ultimul din ele stam sa ne tragem sufletul si ne intindem greoi pe iarba… am fi adormit acolo daca nu aveam setea asta care nu ne dadea pace.

Ne suim pe bicle si ii dam la vale pe coborarea frumoasa pana la cabana unde dam de si mai multi oameni. Ne luam rapid de la bar apa, cola si bere si stam pe treptele cabanei sa le savuram. Mancam si din ce ne-am luat la noi si mai asteptam putin sa ne refacem fortele inainte sa continuam traseul.

In punctul acesta nu am facut decat 40% din traseu restul fiind predominant coborare dar si 2 mici pante de urcat. Am fost preveniti ca drumul nu este chiar ciclabil si eram curiosi daca intradevar asa este. Oare cine ne a prevenit nu a vazut pe unde am coborat pana acum :))).

Mare ne a fost surprinderea sa dam de cele mai faine carari, aproape 100% ciclabile. Un lung singletrack de peste 20 de km pe care ne-am ratacit usor de vreo 2 ori si ne-am oprit odata inconjurati fiind de cainii unei satnii din drum. Aceasta coborare nu se compara decat cu coborarea din Bucegi de la Saua Strunga pana in Simon desi parca aceasta din urma nu are tot atatia kilometri.

Peisajul era perfect, lumina soarelui la asfintit era perfecta si sentimentul nostru cum ca am reusit sa facem o tura superba era pe masura. Cararile prin padure au fost geneiale si doar putin spre final drumul sa stricat usor fiind probabil mai umblat de tractoare si alte utilaje dar pana la aceasta ultima portiune totul a fost perfect. Ajungem la ultimii km de drum forestier pana in DNu unde ne asteapta o ultima urcare de vreo 5 km pe care o facem destul de lejer.

De mentionat ca pe ultima parte a coborarii, Eugen a reusit sa dea o cazatura in stilul caracteristic si si-a stricat putin schimbatorul spate si s-a lovit usor la genunchi…. parca unii nu se invata niciodata minte :))).

Concluziile le puteti trage singuri din pozele si micul filmulet de mai jos, noi cu siguranta vom reveni in Ciucas pentru a reface frumosul traseu.

Ca si dificultate, ar fi medie cu 49k  si 1700m elevatie. Trakul turei de pe bike-map, dar fara abaterea pana pe varf il gasiti aici, iar trackul nostru aici.

Enjoy!

 

Ciucas, realm of singletracks (teaser)

Ciucasul pe bicicleta este cel putin bestial. Am reusit ieri sa facem o tura faina cu urcare pe culmea Bratocea si coborare prin pasul Boncuta si cu o mica abatere pana pe varf. Ce putem spune este ca pushbikeul/carrybikeul pana pe varf merita tot efortul. Coborarea este spectaculoasa si, in general Ciucas se pare ca este plin de singletrackuri bestiale ce iti lasa un zambet stupid pe fata dupa ce le faci. Cu siguranta ne vom intoarce pe aceste carari, dar momentan va lasam cu acest mic teaser ce surprinde coborarea de pe varf. Va urma si un post mai detaliat… Enjoy!

Drumetie in muntii Ciucas

Drumetie in muntii Ciucas.

De mers in acesti munti ne planuisem de ceva vreme dar abea acum am reusit sa ne gasim timpul (examene, munca,..) si sa ne mobilizam asa ca neam hotarat ca in primul weekend al lui iulie sa o luam la picior spre acestia. Mari pregatiri nu ne-am facut, putina mancare, minimul de echipament ce il avem si un traseu listat la imprimata datat 2007 :).

Plecam de dim, fara graba din Bucuresti si pe la orele 11 ajungem in localitatea Cheia (Bucuresti – Ploiesti DN1, Ploiesti – Cheia DN1A).

Ajunsi parcam la hotel Zaganu, dupa ce dam un tur al localitatii, luam micul dejun si suntem gata de drumetie, ora 12:00.

O luam pe traseul marcat dunga galbena ce pleaca de langa hotel Zaganu si dupa 5 minute dam iara in DN1A si ne dam imediat seama ca puteam urca ceva mai sus cu masina si sa scutim chiar 1 ora de mers pe jos. Din supresstitie nu ne mai intoarcem urcand agale cand prin padure cand pe sosea.

Dupa aproximativ 1,5 h ajungem la cabana Muntele Rosu unde facem un mic popas. O luam iara la drum pe acelasi traseu marcat care urca acum din fata cabanei spre dreapta pe pajiste si apoi prin padure. Dupa inca 1,5 h traseul se intersecteaza cu alt traseu marcat cruce albastra care venea din Valea Berii ambele ducand catre Fosta cabana Ciucas, destinatia noastra finala. Inca de la plecare planuiam sa dormim la aceasta cabana care este (sau mai bine zis era) folosita pe post de refugiu de catre drumeti.

Durata parcursa 3 H, ramas 1 h.

Dupa intersectia celor 2 trasee in locul numit “La trei izvoare” (1350 m) urmeaza un drum forestier cu o inclinare destul de mare ce ne-a epuizat puterile.

In final, dupa acest drum greu si plicticos iesim din padure ajungand pe o vale unde ar trebui sa zarim cabana. Surprinsi am fost cand am vazul la aceasta ionaltime o ditamai basculanta si vre-o 2 escavatoare antrenate in constuctia unui ditamai cabanoiu. Surprinsi si ingandurati citim pe pancarda de langa constructie : “reconstructie fosta cabana Ciucas”. :))

Dupa ce dam cateva tarcoale la constructie ne ducem sa vedem un indicator din spatele cabanei. Nici nu ajungem bine la acesta ca incep a se auzi caini unei stane ce latrau de mama focului. O las pe Elena in urma si ma duc inainte spre a cerceta zona. Status: O stana cu oile intarcate si 2 caini legati.

O chem pe Elena la indicator si citim impreuna: 1 ,5 pana pe varful Ciucas.

Dupa o  mica discutie si din cauza ca am zarit un alt grup de oameni care pareau sa urmeze acelasi traseu, ne-am hotarat sa urcam pe varf si apoi sa coboram, pana se intuneca, inapoi la cabana Muntele Rosu.

Zis si facut, dupa ca infulecam ceva o luam la picior spre varf. Nu apucam sa prindem grupul zarit din urma ca deja vedem 2 stane in calea lor si automat si in a noastra si cainii acestora cum se apropie latrand de drumeti. Speriati facem un mic popas sa observam grupul respectiv daca reuseste sa treaca de stane. Dupa cateva minute de urmarit desfasurarea actiunilor pe langa noi trece un grup de 2 persoane. Ne hotaram sa ne lipit de acestia si sa trecem pe langa stane.

In 30 de min eram scapati, teferi si nevatamati cainii dovedindu-se chiar prietenosi. Apoi, in 1 ora am ajuns pe varf unde am prins o vreme minunata, soare cat cuprinde si o priveliste superba. Pe varf, defapt cu ceva vreme inainte, am prins grupul initial zarit din urma.

Dupa un mic repaus am facut cateva poze si am inceput coborarea. Cobararea nu a fost marcata de evenimente doar ce ne-am mai oprit inainte de stane sa asteptam celalt grup.

In jurul orei 8 am ajuns la cabana Muntele Rosu. Ne-am hotarat sa inoptam la cabana Silva, o cabana din apropiere si sa coboram in Cheia a 2-a zi. Nici nu ne-am cazat bine ca a si inceput furtuna, cu grindina, fulgere, tunete…..

A doua zi un cer senin si un soare placut. Am coborat in cheia si la hotel Zaganu, dupa ce am scos masina din curtea acestuia, pe furis pentru a nu plati parcarea, ne-am hotarat sa mai facem un mic traseu, de 3 h dus intors si anume Cheile Cheitei.

Traseul a fost frumos, dar complicat deoarece rauletul s-a umflat ceva din cauza ploilor si trecerea pe langa acesta a fost dificila. La intoarcere ne-a prins iar ploaia iar cand am dat sa plecam cu masina din Cheia, grindina a inceput iar. Am tras pe dreapta si am asteptat domolirea ei. Dupa 30 de minute am si plecat spre Bucuresti.

The end.

“La trei izvoare” (circa 1350m).