Odata cu primavara vine si Ski de tura la Cabana Barcaciu, iar evenimentul asta este precum vinul, parca devine mai fain pe an ce trece. La noi a fost a 2-a editie la care participam dar evenimentul este la a 7 a si deja s-a format un grup omogen in centrul eventului care nu doar participa ci se si implica. Eu unul ma bucur ca l-am descoperit, imi face placere sa particip in fiecare an si sper sa ajung cat mai des la Barcaciu.

Anul asta am avut considerabil mai multa zapada dar si riscul de avalansa a fost mai mare. Am plecat dupa acelasi model, de vineri dimineata doar din dorinta de a prinde si vineri o zi de schi. Tiberiu din pacate nu m-a insotit dar cu siguranta nu va rata editaia de anul viitor :D.

Am ajuns pe la 10 in Poiana Neamtului, Avrig, si pe la 10:30 eram cu rucsacul si schiurile in spinare, pregatiti de urcare, eu si Daniel. Singurul lucru care nu imi place la traseul pana la cabana, este noroiul din prima parte a drumului cauzat de exploatarile forestiere din zona. Traseul pana la cabana este foarte frumos dar doar daca faci abstractie de mocirla de la inceput… Pe la jumatatea traseului deja am dat de destula zapada cat sa ne punem schiele in picioare si sa ii dam mai cu spor la deal asa ca pe la 12:30 eram la cabana si faceam o mica pauza. In 30 de minute am halit ceva rapid, am golit mare parte din bagaj si i-am dat inainte sa il prind pe Mihai Petre si brigada, care au plecat cu vreo 2 ore mai devreme. Mihai Petre schiorul nu dansatorul :))) sau ii poti spune si dansatorul daca se apuca de balet pe schiuri :P.

I-am prins in traseu spre platou, facand un profil de zapada. Si ce profil, cica doar a pus lopata pe el si a luat-o la vale :(… oups!

Urcam pana aproape de platou si ii dam la vale pe marcaj si apoi in drepapta pana in traseul catre cabana Negoiu. O coborare distractiva, mereu o facem de incalzire si chiar imi place segmentul asta, poti sa ii dai viteza, nu este nici un risc si mai ai si cateva movile cu care te poti distra :D. In carere ne punem schiurile in picioare si mai facem o urcare pana in platou si apoi o coborare pana la cabana. Cam asta a fost prima zi, total regulamentara avand in vedere ora la care am ajuns la cabana.

Seara am stat la clasicele povesti, am halit cea mai delicioasa mancare si am stabilit ce facem a 2-a zi. Ne-am primit si pachetul de “concurs” format dintr-un tricou marca Barcaciu si deja traditionalul buff :D.

A 2-a zi vremea s-a schimbat radical. De la ziua insorita de ieri am trecut la ceata si vant care batea cu 60km/h. Super! Urcam pe acerlasi traseu ca in prima zi, facem coborarea de incalzire si apoi o luam iara la deal. Pe o vreme ca asta doar Puha ramane ultima reduta. Ajungem in platou si grupul se sparge in 2. O parte o apucam spre Puha in “adierea” vantului si o parte ramane sa se dea pe traseu. Dupa ce infruntam cu vitejie iuresul reusim sa coboram in caldare unde conditiile erau mult mai bune. Zapada putin cam dubioasa caci dadeai ba de crusta (probabil a si plouat putin cu o seara inainte) ba de zapada viscolita si daca aveai noroc de putin pufulete. Facem caldarea de 2 ori si apoi coboram iara in traseul de Negoiu doar ca sa vedem restul grupului cum incearca sa urce in puha pe muchea opusa, cea din stanga cum te uiti la caldare.

Aici ne mai despartim iara, un grup care o apucam spre cabana cu speranta sa mai faca o ultima coborare pe fata de coboara din platou spre cabana si un grup care se iau dupa ceilalti ce incearca sa urce pe muchie.

Ajungem iara in apropierea cabanei dar nu e rost sa iesim in platou. Ceata mare si viscolul ceva mai starnit. Am inteles ca grupul din spate, i-a mai dat si ultima coborare dar aveau ghidul cu ei :P.

Ajungem repede la cabana pe la ora 15 si ne bagam la uscat cu totul. Seara 2 se termina tot cu stat la povesti ba din ziua ce a trecut ba din alte evenimente. Seara are loc si o tombola, premiul fiind o pereche de piei de foca date de catre Lucian Clinciu, Charpatian Man :D. Mihai A. a fost norocosul castigator ca tot zicea el ca nu urca bine din cauza focilor :D.

Ultima zi nu aduce nici o schimbare in materie de vreme. Se anunta ceva ninsoare mai tarziu dar vantul pe sus bate cam lafe. Alegem ceva mai clasic, o tura spre valea Avrigului. Ne chinuim putin pe carare dar ajungem repede la stana din vale. Stam sa ne halim pachetelul si apoi facem o mica urcare spre unul din culoare si bagam o coborare prin cel mai fain pulver. Ne intoarcem devreme la cabana, mai mancam ceva si ne pregatim de coborare. S-a mai dus o editie dar stim ca cabana nu pleaca nicaieri si muntele nici atat. Sper doar sa mai apuc sa mai fac o tura pana la cabana sa cobor si eu odata de pe Scara, ca de Ciortea nici nu mai zic. Acum am si motiv ca a trecut Mihai pe tricou toate varfurile pe care nu le-am facut :)))).

Facem o ultima coborare pe schie pana la masina lui Mihai lasata la jumatatea drumului. De acolo ne ia el bagajul si noi ii dam in pas alergator pana jos. Plecam spre Bucuresti parca cu parere de rau caci mie unul dupa un astfel de weekend prelungit, nici ca imi mai vine sa ma mai intorc la “dragul” meu Bucuresti. Sigur ma asteapta o zi depresiva de luni :)))).

Va las mai jos materialul foto/video cu care v-am obisnuit. Sper sa va convinga de frumusetea locului si sa ii faceti o vizita cat de curand. Eu unul, daca nu mai ajung anul asta sa cobor pe schie de pe Scara, o sa ajung cu siguranta cu bicicleta. Deja am stabilit cu Alex sa facem o nefacuta :D, abia astept. Pana atunci, enjoy! life!