Astăzi, pe 21 mai, atât biserica ortodoxă, cât şi cea romano-catolică, îi sărbătoresc pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Trecutele lor vieţi sunt considerate adevărate modele de urmat, Constantin rămânând în istorie ca împăratul roman care a acordat adevărata libertate creştinismului. Dar cum a început totul? Iată ce povestesc istoricii bisericeşti Eusebiu de Cezareea şi Lactantiu: în anul 312, în ajunul bătăliei din 28 octombrie, în care s-a confruntat cu Maxenţiu, la Pons Milvius (Podul Vulturului), Constantin a văzut pe cer, ziua, deasupra soarelui, o cruce luminoasă. Pe aceasta scria “in hoc signo vinces” (prin acest semn vei învinge).

Trecerea la creştinism

Iar în noaptea dinaintea luptei, împăratului i s-a arătat în vis chiar Iisus Hristos, care i-a cerut să pună Sfânta Cruce pe steagurile armatei sale, ca semn protector. A doua zi, minunea s-a produs: armata lui Constantin, de doar 20.000 de soldaţi, a învins mult mai numeroasa oştire a lui Maxenţiu, care număra 150.000 de luptători. Considerând reuşita acestei victorii drept un ajutor de la Dumnezeu, împăratul i-a mărturisit lui Eusebiu, sub jurământ, că semnele care i s-au arătat l-au făcut să treacă de partea creştinilor.
La scurt timp, în ianuarie 313, Constantin cel Mare da Edictul de la Milano, prin care creştinismul devine “religio licita” (adică, religie permisă), sfătuindu-i pe romani să adopte această credinţă. Totuşi, Constantin nu a declarat creştinismul religie de stat, acest lucru făcându-l, mai târziu, în anul 380, împăratul Teodosie cel Mare.
Prin Edictul de la Milano, Constantin devine un adevărat protector al creştinismului, toate deciziile sale politice demonstrând acest lucru. Astfel, sub conducerea sa au fost adoptate mai multe măsuri în favoarea Bisericii, preoţilor le-au fost acordate subvenţii şi au fost scutiţi de anumite obligaţii municipale.

Duminica, zi de odihnă

Spiritul creştin a influenţat şi sistemul legislativ: s-a renunţat la pedepsele mult prea aspre, viaţa celor din închisori s-a îmbunătăţit, eliberarea sclavilor a fost simplificată (dându-li-se dreptul episcopilor şi preoţilor de a-i putea declara liberi în biserici). Legea a fost modificată în scopul de a proteja pe săraci, pe orfani şi pe văduve. De asemenea, tot împăratul Constantin a fost cel care a generalizat în întreg Imperiul Roman, în anul 321, considerarea duminicii drept zi de odihnă. Astfel, aceasta a devenit o sărbătoare săptămânală, în care până şi soldaţii asistau la slujbe.
Cu aceeaşi credinţă în Dumnezeu ca a fiului ei, Elena, mama lui Constantin, merge la Ierusalim, în fruntea unei sfinte solii, pentru a căuta crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos şi pentru a descoperi locul în care Mântuitorul a fost îngropat. Şi nu a abandonat căutările până când, la 14 septembrie 326, nu a adus Sfânta Cruce în faţa credincioşilor din imperiu. Iar descoperirea locului în care Iisus a fost îngropat a fost cinstită prin ridicarea Bisericii Mormântul lui Iisus (în anul 330), chiar acolo unde existase cavoul familiei lui Iosif de Aritmathia. De asemenea, Sfânta Elena şi-a susţinut fiul în toate realizările sale, una dintre cele mai mari fiind ctitorirea unei noi capitale a imperiului: Constantinopolul (oraşul lui Constantin). Inaugurat în anul 330, pe locurile fostului Bizanţ (şi ale actualului oraş turc Istanbul), Constantinopolul devine capitala creştină a imperiului, cu multe biserici şi foarte pitoresc.
De aceea, la vremea respectivă, a fost numit “Roma cea nouă”, strălucind mai puternic decât Roma antică.
Domnia primului împărat creştin al Imperiului Roman a durat peste 30 de ani (306 – 337), fiind o mare binecuvântare pentru Biserică – a fost momentul în care acesteia i s-a dat libertate, după o lungă perioadă de interdicţie şi persecuţii. Constantin cel Mare a murit la 22 mai 337, în Duminica Rusaliilor, şi a fost înmormântat în Biserica Sfinţii Apostoli, una dintre multele aşezăminte religioase construite chiar sub conducerea sa.

Noi, Constantin si Elena le uram tuturor celor ce poarta aceste nume LA MULTI ANI!!!