Tag Archives: bicicleta

Tura bicicleta Vulcanii Noroiosi

Uite ca luna decembrie nu reuseste sa ne tina bicicletele in casa asa ca weekendul asta am reusit sa dam iara o tura frumoasa, si insorita, surprinzator, pe la vulcanii noroiosi.
Cand am plecat nu stiam exact care va fi traseul, vroiam  doar sa ajungem la vulcani si apoi sa vedem cum o luam mai departe. Aveam harta zonei si ne gandeam sa ne intoarcem prin Bratilesti pe unde am fost ultima data dar bine ca nu am facut asa ca ar fi fost cam greu pentru perioada asta si sigur ne ar fi prins noaptea.
Astfel plecati fiind din Bucuresti pe la ora 8:30, ajungem in Berca, punctul de plecare, pe la 10:30 si curand ne punem in miscare. Vremea se pare ca a tinut cu noi pentru ca soarele a batut toata ziua si desi era frig, parca razele lui ne au ajutat destul de mult.
Traseul a urmat ruta Berca – Vulcanii Noroiosi paclele mici unde ne am inoroit bine – apoi Paclele mari – am continuat drumul spre Beciu si exact inainte de localitate, in dreptul unei centrale sau ceva asemanator am urmat un drum forestier care cotea dreapta in sus pe dealul din apropiere. Aici am prins un ditamai noroiul de iti ramaneau incaltarile blocate in el. Drumul trebuie urmat pana in localitatea Arbanasi dar mare atentie caci sunt cateva intersectii. Ar ajuta destul de mult o harta cu gps. Coborarea din deal pana in Arbanasi este foarte faina, o serie de serpentine pe care trebuie avuta grija din cauza pietrisului si a pamantului moale.
Din Arbanasi am coborat mai departe in Margariti si de aici am continuat drumul pe care am mai fost pana in Sapoca si inapoi in Berca via Plescoi dar nu inaine de a ne opri la magaziunul cu bunatati traditionale din Plescoi de unde ne am alimentat cu carnati, sorici, slana si pastrama :D.
Particularitatile traseului ar fi cursul specific zonei cu multe dealuri unde urci, cobori, urci, cobori si tot asa.
De asemenea daca mergeti in perioada asta sau intro perioada mai ploioasa, sa va asteptati la mult noroi.
Distanta ar fi de 58 km cu o diferenta de nivel pozitiva de 850 m.

L-am cataloga ca mediu din cauza diferentei si a drumului nu foarte bun dar avand in vedere distanta si faptul ca este circuit este mai mult decat ok pentru o tura de 1 zi cu revenit seara acasa pentru a mai apuca sa faceti cate ceva :).

Este un traseu foarte frumos, scurt si condensat ce va permite sa ajungeti si devreme acasa.
Eu unul cu siguranta am sa mai incerc si alte trasee din zona. Mai jos regasiti cateva poze de pe traseu precum si un link catre movescount.com cu traseul mai detaliat.

Enjoy!

Movescount link traseu

traseu vulcani

G0012699 G0052881 G0072928 G0092940 G0133010 G0133021 G0143039 G0163076 G0183145 GOPR2815 GOPR2872 GOPR3095

Ture de bicicleta in Piatra Craiului

Piatra Craiului pe bicicleta, asta este ce va recomand. Anul asta am fost de 4 ori acolo si pot spune ca traseele sunt superbe si impaca toate gusturile posesorilor de MTB, de la cross country la enduro si dh :D.

Prima data a fost o tura usoara al carei punct terminus a fost cabana Curmatura. Scopul era sa ajungem la cabana si sa petrecem deci nu eram setati pe sport. A 2-a oara a fost aceasi tura dar cu coborarea pe traseul cruce galbena care merge de la Curmatura la Fantana lui Botorog. Coborarea este pe carere si initial nu credeam ca poate fi facuta in proportii prea mari pe bicicleta dar s-a dovedit ca peste 90% poate fi biciclita. Este super calumea coborarea, tehnica dar si cu portiuni drepte unde, cu o bicicleta bine echipata poti sa ii dai fara sa iti pese :D. As mai face acea coborare de 10 ori, este incredibila cand esti pe bicicleta.

A 3-a oara am reeditat tura pana la curmatura dar imreuna cu Elena. Si ei i-a placut dar mai mult coborarea decat urcarea :P.

A 4-a oara am reusit pana la urma sa fac o tura mai lunga si probabil cea mai frumoasa de pana acum in acea zona. Este vorba de tura prin satele Dambovicioara, Sirnea, Pestere, Magura. Zona este renumita pentru peisaje si satele rasfirate pe dealurile frumoase de langa Piatra Craiului.

Plecarea si aici ca si la celelate trasee s-a facut tot de la cabana Gura Raului din Zarnesti cu urcare prin Prapastiile Zarnestilor. Ca sa o iei spre Dambovicioara trebuie fie sa faci stanga la indicatorul spre refugiul Grind, prin Cheile Pisicii, segment care nu este ciclabil dar foarte frumos, fie urcati spre curmatura si la iesirea din prapastii dupa ce mai urcati 15-20 de minute o sa vedeti un marcaj pe piatra care arata in partea dreapta spre Curmatura iar in partea stanga se lasa alt drum care se intersecteaza cu drumul ce urca din Cheile Pisicii. Cum am spus, daca urmati drumul direct din prapastii, dupa indicator spre Grind, cam 30-40 min nu o sa ciclati ci o sa carati bicla in spate iar daca mergeti prin prapastii spre Curmatura si faceti stanga unde vedeti cabana curmatura scris pe piatra, atunci o sa mergeti pe biciclete.

De aici se urmareste drumul forestier pana cand acesta o apuca spre Crai iar noi trebuie sa intram iara in padure pe marcaj triunghi rosu prin Poiana Vladusca, apoi prin locul numit La Table, de aici coborare pana in Poiana din Grind si cu o coborare super faina prin cheile Brusturetului pana in Dambocicioara. Aici va recomand o pauza caci pana aici ati avut o urcare sustinuta si o coborare super faina si urmeaza iara acelasi tipar :D.

Din Dumbavicioara trebuie sa urmati drumul spre satul Sirnea si aici vorbim de o urcare pe asfalt dar cu o panta destul de serioasa. Din Sirnea o tineti tot inainte spre satele Pestera si Magura. Drumul pe aici o sa se piarda si prin curtile oamenilor asa ca daca nu stiti exact pe unde sa o luati sau nu aveti o harta, este bine sa intrebati. Oricum, pe aici nu va recomandam sa va grabiti pentru ca, de fapt, pentru zona asta ati pornit in aceasta tura. Peisajele sunt superbe si daca va gasiti in zona undeva la orele dupa-amiezii, atunci lumina o sa va ajute mult si o sa puteti sa surprindeti niste cadre superbe.

Dupa ce ajungeti in Magura nu o sa aveti decat coborare pana la Fantana lui Botorog si pana la Gura Raului. Desi este un traseu de doar 50 km el este foarte bine condensat avand 2 urcari serioase si 2 coborari serioase si o diferenta de nivel apreciabila.

Este intradevar o zona in care o sa revin deoarece a mai ramas un traseu fain de incercat. Este un traseu ce da turul masivului Pietrei Craiului, ce pleaca din Zarnesti spre Plaiul Foii si inconjoara masivul prin Curmatura Foii si ajunge La Table de unde am intra pe drumurile deja umblate. Avand in vedere ca ne aflam aproape in noiembire, planul asta il lasam pentru anul viitor :D.

Mai jos ar fi cateva poze de prin traseele respective, un filmulet si o harta, Enjoy!

Filmuletul cu coborarea de la curmatura la fantana lui Botorog:

https://www.youtube.com/watch?v=UTgqSp34Aeo

_DSC2741-2 _DSC2758-2 _DSC2791-2 _DSC2801-2 _DSC2815-2 _DSC2821-2 _DSC2823-2 _DSC2831-2 G0112140-2 G0162189-2 G0182210-2 G0192220-2 G0202230-2 Untitled

Tura bicicleta Braesti, Ivanetu, Bratilesti – judetul Buzau … la temperaturi scazute

Desi weekendul nu se arata deloc promitator, sambata venind si cu 5 cm de zapada, am zis sa respectam planurile facute si sa mergem totusi la tura stabilita inca din cursul saptamanii. Tura era una pe langa Buzau, un traseu fain de bicicleta propus de tovarasul Andrei Adrian. Pana la urma s-a dovedit a fi nu fain ci superb cu tot cu temperaturile scazute peste care am dat acolo :).

Astfel, fiind un traseu de o zi stabilim sa mergem duminica asa ca reusesc sa ma trezesc la 5:30 cu o alarma si un apel de la Adrian, pregatesc repede bagajul, imi uit dulcurile si ce mi-am mai luat cu o zi inainte si ies pe usa. Cred ca asta mi se intampla de fiecare data, imi iau cate ceva doar ca sa le uit acasa :(.

Cum ies pe usa blocului si vad sratul de zapada si faptul ca inca ningea, primul lucru care imi trece prin minte este: “unde naiba te duci ma pe vremea asta”  :))). Imi ia 20 min sa dezapezesc masina si sa urc bicla sus, imi fac fleasca manusile de bicla si plec inghetat sa ii culeg pe ceilalti 2 participanti, Alex Timohi si Adrian Andrei.

Acelasi feedback mi-l da si Alex, “asta nu e vreme de bicla” dar totusi am zis ca daca ninge si acolo macar sa mancam un covrig de Buzau de la mama lui.

Iesim din Bucuresti intr-un final si ne indreptam cu viteza melcului spre Buzau ca batea un vant de promitea sa ne smulga biclele de pe masina. Ajungem pana la urma pe la 9:30-10 in localitatea Berca de langa Buzau unde lasam masina si ne urcam pe bicle.

Traseul este circuit si pleaca din Berca. Noi am luat-o spre Unguriu unde am facut dreapta spre Parscov si am tot mers in sus spre Cozieni, Buzioru etc. Sunt putine intersectii dar tot e bine sa intrebati daca nu stiti exact drumul. Tinta finala a fost localitatile Braesti, Ivanetu si Bratilesti unde drumul incepe sa urce si panta este super faina animata de localitatile respective. Drumul prin aceste zone este neasfaltat dar bun iar zona subcarpatica este foarte frumoasa mai ales toamna. Din Brailesti drumul incepe sa coboare si deja prin Luncile, Lopatari incepe iara sa se intrevada asfaltul.

Planul nostru era ca intr-o localitate careia nu ii stiam numele (Niculesti), sa facem dreapta pe drumul spre vulcanii noroiosi. Totusi, localnicii nestiind intentiile noastre, la intrebare “cum ajungem in Berca”, ne-au directionat pe varianta ocolita pe asfalt ratand astfel vulcanii noroiosi si marind traseul cu inca 15 km. Nu am regretat deoarece din cauza frigului ne-am miscat cu o viteza foarte buna si la 5:30 eram iara la masina si ne gandeam ce sa mancam cand ajungem in Buzau.

Tura este super frumoasa si o recomand impatimitiolor de MTB. Este o urcare lunga si faina pana in Brailesti dar si coborarea este pe masura.

In total au fost cam 110 km cu o urcare si o coborare de +-1400 m diferenta de nivel. La linkul de mai jos gasiti mai multe informatii dar si o gresala pentru ca am oprit inregistrarea traseului pentru vreo 5 km urcare, din gresala :).

http://www.movescount.com/moves/move43961946

Mai sunt si pozele care sa va ajute sa va faceti o idee despre cum arata zona. Enjoy!

G0292319-2 G0352353-2 G0392390-2 G0402403-2 G0412410-2 GOPR2267-2 GOPR2294-2 GOPR2387-2IMAG0063IMAG0061harta buzau

Tura bicicleta varful Moldoveanu 2544m – Vertical Riding!

Am stat in dubii daca sa mai incerc tura asta. Nu parea un weekend cu vreme buna si nici nu ma odihnisem cine stie ce in saptamana aceea. Totusi, parca trebuie sa mai incerc odata tura, eram nelinistit.

Astfel, desi mi-am pus ceasul sa sune la 4:45 reusesc iara sa ma trezesc inaintea lui asa ca petrec cateva minute bune pe net studiind daca s-a schimbat ceva la vreme… tot 45% sanse de ploaie.

Pana la urma ma hotarasc, trebuie sa plec asa ca ma ridic din pat si intrun tip record, mai putin de 15 min sunt la masina cu rucsacul in spate si cu bicicleta langa mine (bagajul il aveam facut cu o seara inainte).

Dupa ce imi pun toate catrafusele la locul lor si bicla pe masina, plec uitandu-ma la ceas si calculand la cat o sa ajung.

Reusesc pe la 6:30 sa ies din Bucuresti si dupa alte 2 ore ma aflu la destinatie, satul Corbi judetul Arges. De aici incepe drumul forestier de vreo 37 km pana la stana din Valea Rea.

Parchez masina la intrarea pe drumul forestier in dreptul ultimelor case si ma dau jos ca sa constat ca… picura :(.

Imi zic totusi ca daca tot am condus pana aici trebuie sa merg putin pe bicicleta si, cu gandul ca daca vremea se inrautateste ma intorc, dau bicicleta jos, imi iau bagajul in spate si plec la drum. Nici nu merg 10 m ca deja sunt inconjurat de cainii de la o stana care isi avea locul exact langa sat. Dupa ce stau sa ma imprietenesc cat de cat cu ei reusesc sa ma urc iar pe bicla sa ii dau la pedale.

Drumul este asa cum mi-l aduc aminte cu pietre cu noroaie si lung, parca prea lung cand il faci de unul singur. Totusi imi propun sa nu ma opresc decat la jumatate si la final, asa, ca sa treaca timpul mai repede, dar nu reusesc, ca dau peste tot felul de caini care ma fac fie sa dau la pedale pina imi pierd rasuflarea fie sa ma opresc si sa trec tiptil.

Intr-un final pe la 11:30 sunt la finele drumului forestier, in Valea Rea, pregatit sa intru in traseul de picior. Imi alimentez cat pot bateriile, beau multa apa si incep, incet si sigur. De aici mai sunt circa 10 km pana pe varf. Nu imi propun sa dobor vreun record ci doar sa rezist pana sus asa ca fac pasi mici si constanti fara opriri lungi si impart din priviri traseul in…melodii. Practic imi propun ca dupa 2-3 melodii sa fiu in punctul ala de il vad eu in departare si dupa alte 4 sa fiu in celalalt si tot asa.

Bicicleta sta bine ancorata de rucsacul proaspat achizitionat dar nu este deloc confortabila. In partea stanga imi apasa tare rau cadrul pe spate si sper doar sa inceapa sa ma doar si in alta pare asta ca sa mai imi ia gandul de la durerea sacaitoare. Si se intampla, reusesc ba sa calc stramb ba sa ma zgarii la mana si deja nu ma mai gandesc la cat de incomoda este bicicleta :)).

Incetul cu incetul ma apropii de prima portita de unde se lasa cascada vaii Rele. Tot in apropiere de portita dau si de primii oameni care coboara (probabil ca au fost foarte matinali). Raman suprinsi de silueta mea cu bicicleta in spate, ma intreaba daca merge cu bicla pe aici si le zic ca da, cu ea in spate. Ne uram drum bun si pornesc mai departe, iesind in caldarea de dupa portita de unde se vede atat varful Moldoveanu cat si portita Vistei care este urmatorul punct intermediar. Imi propun sa mai fac inca o ora pana in portita Vistei asa ca ma tin de traseu fiind astfel in jur de ora 15:00 in portita Vistei. Cum nu stiam sigur daca doresc sa dorm la refugiu Vistea in seara aceea sau sa ma intorc stau in dubii daca sa ma duc spre refugiu sa ma odihnesc putin sau sa urc pe varf. Ma hotarasc sa o iau spre varf si dupa primi metri imi aduc aminte cat de abrupta este panta Vistei si ma tot gandesc cum o sa cobor eu cu bicla pe acolo. Pe acele portiuni abrupte ma tot intalnesc cu alti oameni care raman surprinsi si ma tot felicita facandu-mi in acelasi timp poze, poze cu maimuta :))).

Odata ajuns pe Vistea imi dau sama ca nu este asa de greu, singura difcultate fiind gabaritul bicicletei care se tot lovea cu rotile de stanci. Daca faci incet si cu grija acele portinui chiar nu ai probleme. Urmeaza si cele 2 lanturi si ultima panta pana pe Moldoveanu unde ma intalnesc cu ultimii 2 turisti ramasi acolo. Desi tot drumul varful se vedea in ceata cand am ajuns acolo s-au si lasta norii, parca in intampinarea mea si am putut sa vad vrumosul peisaj. Dupa o mica discutie, pozele de rigoare si un sandwich mancat rapid ma gandesc ca ar fi timpul sa o iau inapoi asa ca imi iau la revedere si plec.

Toata coborarea ma tot gandeam daca sa ma opresc la refugiu sau sa merg mai departe. Odata ajuns in portita vistei pe la 17:45 ma hotarasc sa cobor asa ca incep sa ma grabesc stiind ca nu mai este foarte mult timp pana se intuneca. Realizez acum ca de fapt partea mai grea este coborarea si nu urcarea si dupa ce trec de portita cu cascada vaii rele deja incep sa ma doara si sa nu ma mai asculte picioarele. Reusesc pana la urma sa ajung pe la standa din valea rea pe la 19:45 tocmai cand incepea sa se intunece si stiam ca ma asteapta inca 37 km de drum forestier. Cu frontala pe cap si cu becul aprins la spate incep sa ii dau la pedale pe coborarea usoara. Deja ma gandeam cum sa trec pe langa cainii intalniti la urcare, cu viteza, sau mai pasnic. Cand s-a lasat intunericul deja varianta pasnica a iesit din discutie si unde vedeam ochi de caine sau orice tip de ochi dadeam ca turbatul la pedale. Faza interesanta este ca, acesti caini, noaptea nu te latra ca ziua, ci te pandesc si alearga dupa tine in sperata sa te prinda si doar dupa ce realizeaza ca le-ai scapat incep sa latre, ca niste pradatori adevarati :))). Bine macar ca le sticleau ochii in lumina frontalei si imi dadeam seama ce urmeaza. Drumul mi s-a parut destul de lung si fericit am fost cand am vazut un ultim podet intro curba care marca faptul ca mai aveam 5 min pana la masina. Trec in viteza si de ultimii caini de la prima stana intalnita de dimineata, injurand si latrand la ei :))) si gata… am ajuns la masina cu un mare sentiment de usuroare acaparandu-mi tot creierul :))).

Tura este faina, grea, lunga dar faina. Nu este tura de urmat daca vrei sa te duci cu bicla pe Moldoveanu. Aceea incepe din Nucsoara pe un drum forestier mai inalt care te scoate direct in golul alpin si apoi tot inainte pana ajungi pe piciorul Moldoveanului dar acel traseu face obiectul unei ture viitoare care cel mai probabil va fi un circuit, urcat pe acolo si coborat pe unde am coborat acum sau invers.

Mai jos aveti o harta cu traseul efectiv dar si cateva poze din traseu.

Ca si specificatii vorbim de paroximativ 85-90km cu o diferenta de nivel pozitiva de peste 2000m. Din cei 85 km ciclati au fost cam 37*2 adica 74 si restul mai putin si mai mult impins si carat bicicleta in spate! Scurta recapitulare: sat Corbi – Valea Rea – Caldarea Valea Rea – Portita Vistei – Vistea – Moldoveanu – Retur.

Enjoy!

Harta Traseu:

Harta Fagara

Poze:

AGOPR1508 AGOPR1510 AGOPR1515 AGOPR1531 G0011547 G0041579 G0051601

GOPR1609 GOPR1614

Tura bicicleta muntii baiului. Tura de dupa mahmureala

Tura asta o sa o numesc “tura de dupa mahmureala, remediu contra ficatului” :). Practic vineri seara am iesit in oras iar sambata dimineata am aj acasa usor inconstient. Asa se mai intampla cand prieteni apropiati isi serbeaza ziua. Pb era ca vb sa merg cu bicla in muntii Baiului, iar plecarea era la 10 din Busteni :))).
Ma trezesc cu greu la 10, foarte mahmur si cu o mega durere de cap. Imi dau seama de eroarea facuta, dar groaza de a mai petrece un weekend in Bucuresti invinge asa ca la 10 30 sunt in masina si in drum spre destinatie.
Practic se pleca pe bicle din Busteni in Azuga de unde se urca cu cabina pe platou si apoi se mergea pe bicle pana in Traisteni, offroad, si apoi pe sosea pana in Campina de unde luam trenul inapoi in Busteni. Ca sa scurtez m am dus cu masina direct in Azuga si am inceput tura cu un handicap de 1 ora si ceva in urma celorlalti. Totusi traseul a fost atat de fain incat dupa 30 de min mi am revenit total, sau cel putin asa am avut impresia.
Mare atentie daca vreti sa coborati in Traisteni de pe Baiului. Traseulul se lasa in stanga undeva pe langa vf Baiu mic. Eu l am ratat si dupa ce am trecut si de Baiu mare mi am dat seama ca in ritmul asta o sa aj in Secaria :D. Fac cale intoarsa, ma uit pe gps si aleg o rata nemarcata :))). Treaba e ca am scurtat ceva si m am intalnit cu restul in Traisteni, asta dupa ce au facut si ei o pauza binemeritata de bere. Bere, sa nu mai aud o perioada….
Partea faina a fost ca pe ruta aleasa de mine am iesit mai putin inoroit  decat ceilalti.
Dupa regruparea din Traisteni mai mergem 30 km pana la gara din Campina, la fix sa bem o cola si sa prindem trenul Regio de 18 39 cu super compartiment de biciclete.

Concluzi:
Nimic nu este mai infricosator decat un weekend in Bucuresti.
Bicla bate mahmureala.
Ficatul nu are mereu dreptate.
Casca ochii la marcaje, mai ales cand esti mahmur :D.

Poze:

image

image

image

image

image

image

image

image

image

Bucegi Mountain Biking

Vin sa va relatez putine detalii despre o tura super faina ce am reuist sa o fac acum 2 saptamani. Putine pentru ca oricum va las cateva poze si filmulete din care sa va dati seama cat merita aceasta tura sa fie facuta.

Este vorba de o tura pe platoul bucegilor cu plecarea din Busteni si coborarea in Bran dar si intoarcere pe bicle inapoi in Busteni.

Plecarea nu a fost tocmai din Busteni pentru ca de acolo am luat cabina pana pe platou, la Babele caci daca era sa si urcam pe ele pana acolo deja eram prea hardcore.

Asa ca, va recomanda sa fiti cat mai de dimineata la cabina, primii, sa nu prindeti aglomeratia. Noi asa am facut si la 8:30 eram la cabina, la 9 si ceva eram pe platou, calare pe bicle si in drum spre varful Omu. Traseul spre vf Omu este arhicunoscut, aproape ca o strada mai putin ultima parte unde am ales sa mergem pe drumul de vara si unde am reusit probabil sa am si cele mai faine filmari din tura, la un metru de moarte cum a comentat cineva la acel filmulet.

Odata ajunsi la Omu mancam, ne incarcam bateriile si ale noastre si ale gadgeturilor, ne pozam si plecam mai departe catre saua si refugiul Batrana. Drumul daca pana la Omu poate fi facut in proportie de 80% pe bicla si de aici inainte proportia se mentine inafara de o portiune de jnepenis unde ne mai dam jos mai ne suim pe ele si tot asa.

La refugiul Batrana, acelasi program, poze, mancat, incarcat baterii si mers mai departe spre refugiul si saua Strunga unde ajungem pe la ora 15 dupa ce ne-am oprit inaitne pentru ca nu eram hotarati daca sa mergem la Strunga sau sa coboram in Padina. Pana la urma am zis sa o luam pe calea mai lunga pentru ca nu stiam cand mai apucam sa facem acest traseu. Decizia nu am regretat-o caci fost mult mai fain pe partea asta.

O chestie la tura asta este ca ne-am in talnit si cu 3 ciobani calare, un fel de cowboy de Romania, dar parca ceva mai originali, mai true :))). Si caii lor aratau intr-un mare fel, ceva mai faini decat ai nostri.

Dupa ce mai facem o pauza la refugiul Strunga incepem coborarea spre Simon care este foarte faina atat pentru faptul ca poate fi facuta pe bicla intr-o proportie foarte mare cat si din cauza peisajului si imaginea Bucegilor care este mult mai faina pe partea asta.

Din Simon, coboram in Bran si o luam spre Brasov cu intentia de a prinde trenul de 6. Totusi, se pare ca suntem in ceva intarziere si cum urmatorul tren era la 17 si ceva, alegem sa mergem pe bicle pana in Busteni, urcand astfel toata panta de la Rasnoave :D. Belea belea dar putin cam mult. Totusi, ne tinem bine si pana la 8 seara suntem in Busteni. Practic am plecat la 8 de dimineata si ne-am intors la 8 seara.

Ca si mentiuni legate de traseu, cum am spus, el poate fi facut pe bicla in proportie de 85-90%. Ce nu poate fi facut pe bicla ar fi, drumul de vara pana la Omu daca nu va doriti, ultimul urcus pana la Omu, jnepenisul dinainte de refugiul Batrana, o panta si o cobarare inaitne de refugiul strunga si cam atat + unele mici zone cu bolovani unde daca nu ai o bicicleta facuta pentru asa ceva nu este bine sa incerci o coborare pe acolo.

In rest tot traseul este foarte fain, cu niste peisaje impresionante. Am avut de asemenea noroc cu vremea buna ce a tinut cu noi.

Va las mai jos cateva poze si 2 filmulete de pe traseu. Mai am un filmulet final de facut pe care il voi urca ulterior.

Enjoy!

Si ultima parte…intrun final 😀

Poze…

14251789478_5f56443546_z 14251790039_91f1ec9fb4_z 14251982817_d8d4c55f6a_z 14251987327_69dc7c7c09_z 14415282116_d178ca218a_z 14435035221_336dd38bf9_z 14437085962_644a58c6a3_z 14437290804_a793921fd7_z 14437326464_9cafd68724_z 14437354404_a0c63bbaa1_z 14438399465_c3ddd42195_z 14458574753_bd2e9a67c9_z 14458611513_bd5aa3d9f4_z

 

Cheile Nerei Bike Trip

Weekendul trecut am reusit sa facem o tura foarte frumoasa prin Parcul National Cheile Nerei.

Toata excursia nu s-a rezumat doar la Cheile Nerei pe care le poti face in 1-2 zile ci si la drumul pana acolo.

Astfel, la dus ne-am oprit in Orsova la manastirea Sf. Ana, la Cazanele Dunari si la cascada Bigar (votata cea mai frumoasa cascada de catre NG)  iar la intoarcere luand alta ruta ne-am oprit in Resita la muzeul locomotivei de aur, in Sarmisegetuza si in Hunedoara la castelul Hunianzilor :D.

Legat de manastirea sf Ana care cik ar fi una din cele mai fromoase din tara, nucontest, am de zis doar 2 lucruri.

Manastirea este pusa pe un deal. Urci pana acolo in speranta ca o sa ai o super priveliste asupra defileului Dunarii. Totusi, odata ajuns in spatele manastirii, constat ca jumatate din priveliste este octurata de chlia sau mai bine zis “pensiunea” maicutelor de acolo care nu au gasit alt loc unde sa o puna a.i. sa nu acapareze jumatate din priveliste :(.

Apoi, cu dorinta de a aprinde cateva lumanari constat ca acestea erau din ceara curata?! si erau 3 ron lumanarea. Dupa ce pun 12 ron in cutie langa lumanari, vine o maicuta sa imi spuna ca cele de 3 ron se aprind in biserica si daca vreau sa le aprind afara, ar costa doar 0.5 ron ?! wtf. Apoi ma uit mai bine pe cutia de lumanari unde scrie clar ca daca doresti sa cumperi o lumanare si sa ti sa faca si acatiste sau cum le zice timp de 1 an, poti plati lejer 150 ron. Cred ca cea mai profitabila afacere in zilele noastra a devenit biserica :(.

Asa, sa ne mutam mai departe. Dupa Orsova am trecut pe la cazanele Dunari si cascada Bigar care este foarte faina dar noi am prins-o si foarte aglomerata.

Pentru a ajunge in punctul de intrare in parcul national Cheile Nerei, adica localitatile Sasca Montana si Potoc, trebuie sa te intorci de la cazane in Orsova si apoi sa o iei in sus si sa ocolesti tot parcul pentru a cobor in localitatile respective. Nu este un drum direct de la cazane in localitatile respective desi pe harta sunt destul de apropiate.

Drumul este obositor si cu multe serpentine asa ca va propun sa plecati odihniti din Bucuresti sau alte localitati indepartate.

Scopul era sa ajungem in parcul national prin localitatea Potoc sau Sasca Montana si apoi pana la campingul Valea Beiului, pozitionat foarte aproape de ochiul Beiului si cascada Beusnita.

Am ajuns seara pe la ora 20:00 ceea ce a fost foarte ok deoarece drumul pana la camping care este un drum forestier cu o singura banda , NU O BANDA PE SENS, EFECTIV O SINGURA BANDA si este bine sa il prinzi cand nu este aglomerat pentru a nu-ti zgaria masina de toate cracile incercand sa treci de ceilalti participanti la trafic ce vin din sens opus.

Campingul este foarte ok, iarba, lemne, vatra si voie buna. Plata se face la padurar si noi am platit 5 lei de masina si 12 de cort parca.

De asemenea este si o rulota cu mancare (mici, carnati, pastrav si clatite) si bere, adik tot ce iti trebuie.

Izvorul este langa camping.

A 2-a zis, ziua de tura ne trezim de dimineata pentru a ajunge si la cascada si pe chei.

Plecam pe la 08:30 spre ochiul beiului si cascada Beusnita. Drumul e scurt si ajungem foarte repede, 1 h, el putand fi parcurs integral pe bicicleta. Atat ochiul cat si cascadele sunt superbe, chiar ca in poze. Nu stiu daca era din cauza luminii din acea dimineata dar totul parea superb. Dupa ce admiram frumusetile naturii o luam inapoi pentru a face si cheile.

Pentru asta trebuie sa ne intoarcem la locul de unde incepe drumul forestier pentru a o lua in alta directie pe alt drum forestrier spre cantonul Damian.

La canton ajungem in 1 H de la indicator(acesta este in paragina asa ca nu va asteptati sa gasiti ceva) si de aici se si termina drumul forestier si incepe cararea. Cararea merge facuta si pe bicla si pe langa ea. Prima portiune mai mult pe bicla iar spre finalul cheilor mai mult pe langa ea. De unde incepe drumul forestier pana la Lacul Dracului, adica spre finalul cheilor scrie ca ar fi 8 h de mers pe jos. Noi am facut cam 4 din cele 8 h trecand de primul perete si primele lanturi. Deja cand am ajuns acolo am lasat bicicletele caci nu aveam chef sa le caram in spate pe lanturi. Oricum, si pana acolo a fost fain. Am luat decizia sa ne intoarcem pentru ca era clar ca nu am fi reusit sa terminam traseul si sa ne intoarcem si pe lumina. A fost o decizie inteleapta caci, la intoarcere ploaia a inceput exact cu 5 minute ca noi sa ajungem in camping si a tinut mai bine de 1 h :D. Fain este sa termini cheile si sa iesi in localitati si apoi sa te intorci la camping prin satele din jur. O astfel de tura iti cam ocupa toata ziua dar am de gand sa ma intorc sa o fac.

Oricum am prins o zi plina de biciclit prin niste locuri super faine.

Dupa ce ne-am umflat de bere mici si clatite la rulota campingului, ne-am bagat usor in cort caci iarba era prea uda sa stai pe ea.

A 2-a zi dimineata inafara faptului ca cortul era plin de apa totul a decrus rapid a.i. la 7.30 eram deja pe drum.

Drumul de intoarcere prin Resita, Sarmisegetuza si Hunedoara vi-l recomand. Sunt mai putine serpentine decat pe alternativa si aveti ce vedea. Din Hunedoara am continuat spre Sibiu si apoi Bucuresti a.i. la ora 21 eram deja acasa.

Cum am spus, o tura faina ce merita facuta si nu doar pentru 1 zi. Noi am facut-o in graba dar, din cate m-am documentat poti lejer sa petreci 3 zile in acel camping fara se te plictisesti deoarece trasee de bicla sunt destule inclusiv prin satele de langa parcul national care sunt foarte faine. De asemenea in muntii Locvei se pot face trasee de mtb si poti ajunge imediat din cheile Nerei in Locvei deoarece sunt vis a vis.

Cum am spus merita tura si eu cred ca o sa mai trec pe acolo in anii ce urmeaza.

Mai jos aveti atat un film ce l-am postat pe YouTube cat si cateva poze :D. Enjoy!

Mica harta neconcludenta. Studiati hartile sau luatile cu voi ;).

Untitled

Youtube movie:

Poze:

DCIM100GOPRO DCIM100GOPRO DCIM100GOPRO DCIM100GOPRO DCIM100GOPRO DCIM100GOPRO DCIM100GOPRO DCIM100GOPRO DCIM100GOPRO DCIM100GOPRO DCIM100GOPRO DCIM100GOPRO DCIM100GOPRO DCIM100GOPRO DCIM100GOPRO DCIM100GOPRO DCIM100GOPRO DCIM100GOPRO DCIM100GOPRO

 

Tura Bicicleta Mihai Bravu, Dunare si inapoi

Pe 26.04.2014 am facut o tura usoara pe care o recomand in lipsa de altceva si daca va doriti sa va pastrati jumatate de zi si pentru alte activitati.

Tura se desfasoara intre localitatea Mihai Bravu unde se ajunge foarte usor si Dunare, sub forma unui circuit. Recomandarea personala ar fi sa lasati daca se poate masina in localitatea Uzunu adica in drumul principal deoarece drumul pana in Mihai Bravu pare a fi bombardat recent de un raid aerian.

Odata lasata masina traseul incepe lejer spre centrul localitatii si coboara spre Dunare si spre localitatea Baneasa (alta Baneasa decat cea cunoscuta). Puteti intreba localnicii pentru directii dar va sugerez sa aveti un spartphone cu harti preinstalate sau aplicatia bikemap.

Mai jos regasiti si o harta. Traseul este foarte frumos deoarece va duce prin campuri de grau, rapita si alte plantatii si intr-un final va scoate la dunare unde va puteti odihni. Apoi, inapoi trebuie sa o luati pe alt traseu a.i. sa fie un circuit iar la final trebuie sa serviti o bere la una din bodegile din Mihai Bravu sau Vlad Tepes.

Tot mai jos ar fi cateva poze de pe traseu.

Inca o idee personala, traseul ar fi foarte ok pentru un concurs. Distanta optima, plat, accesibil si daca ploua nu vor fi multe portiuni cu noroi. Ba chiar se pot structura 2-3 nivele/lungimi de traseu. Poate pe viitor o sa vedem “Maratonul Dunarii” :).

Distanta: aproximativ 60 km

Diferenta de nivel: 90 hm

Suprafata: asfalt, piatra, pamant

Bike map:

http://www.bikemap.net/en/route/2546143-vlad-tepes-dunare/#/z11/44.05897,26.13716/terrain

bikemap

Poze:

_DSC0187_DSC0195 _DSC0197 _DSC0206 _DSC0212 _DSC0217 _DSC0221 _DSC0229 _DSC0242 _DSC0245 _DSC0251 _DSC0262 DSC_0185

Masini Vs. Biciclete

Cu toti stim ca mersul pe bicicleta ia amploare iar in ultimul timp vedem tot mai multi oameni folosindu-si bicicletele sa se deplaseze pana la munca, inapoi si nu numai. In alte locatii de pe mapamond mersul pe bicicleta este mult mai dezvoltat existand pe strada benzi dedicate pentru biciclisti chiar la fel de late ca si benzile pentru masini (nu ca la noi). Australienii au trecut chiar la introducerea pe strazi de mesaje de propaganda promovand aceasta alternativa. Mai jos este o imagine foarte concludenta privind motivul pentru care ati lasa masina acasa in favoarea bicicletei: