Author Archives: Bogdan Vlad

Unknown's avatar

About Bogdan Vlad

Project manager at GROUP IT SOLUTIONS. Studied Master of Leadership and HR Management at 'Hyperion' University of Bucharest. Lives in Bucharest. Born on November 11, 1986.

Masivul Buila – Vanturita, un fel de Piatra Craiului olteneasca

Leave a reply

Tura in Buila – Vanturita, de care va aminteam si in postul trecut a fost cireasa de pe tort printre turele planificate in zona. Masivul este superb si parca prea putin umblat fata de ce stim din traseele mai accesibile de pe valea prahovei sau din masivele mai cunoscute.

Nu am intalnit nici picior de drumet … ci in schimb multe schituri, biserici, troienite etc. Parca tot muntele ar fi proprietatea bisericii :))). Mai si scria intr-un punct ca innoptarea femeilor la unul din schituri este nepermisa. Ma intreb totusi daca au voie sa isi puna cortul langa…

Oricum, infrastructura dezvoltata pe la aceste schituri este destul de spectaculoasa si chiar nu te astepti sa vezi atata constructia in mijlocul parcului, aici vorbim de schitul Patrunsa pe langa care am trecut la coborare.

Ca si localizare, masivul se afla in partea centrala a judetului Valcea si face parte din Muntii Capatanii prin care ne-am tot plimbat cu bicicleta si am povestiti in postul intitulat :

Vaideeni si trasee de bicicleta la greu (Oltenia Biking)

Masivul are 6 puncte de intrare dintre care 3 in comuna Costesti, 1 in Barbatesti de unde am plecat si noi, 1 in Cheia si alta in Baile Olanesti. Mai multe detalii gasiti pe www.buila.ro, un alt site fain si bine pus la punct de catre organizatia Kogayon (http://www.kogayon.ro/). Gasiti acolo detalii despre orice aspect al masivului asa ca nu mai facem alte mentiuni dacat cele despre traseul nostru.

Cum am spus, traseul pleaca din Barbatesti pe drum forestier din capul satului. Drumul este mai mult decat ok si poate fi facut in mare parte cu masina pana aproape de baza masivului, in dreptul unei asezari tot a bisericii unde o sa regasiti un prim marcaj ce arata 1.5 – 2 ore pana la schitul Patrunsa. De aici noi nu am luat-o spre schit ci am urmat traseul marcat Cruce Albastra. Traseul nu este chiar asa de vizibil marcat asa ca cascati ochii. De asemenea, nefiind foarte umblat nici poteca nu este batuta si cand se mai iese din padure te poti dezorienta usor asa ca atentia este recomandata, cel putin la inceput caci odata ce incepe urcarea mai sustinuta spre Curmatura Builei deja traseul este mai usor de urmarit. Traseul urmeaza Valea Otăsăului, Valea Bulzului si apoi Vf. Tucla si ar avea cam 4.5 ore pana in Curmatura Builei dar se poate ajunge si mai repede de atat cu un ritm ok. Mai mutle detali gasiti la acest link, inclusiv un grafic al elevatiei si un track GPS.

Pe drum va veti intalni cu o rascruce ce indica schitul Patrunsa la 15 minute distanta si curmatura Builei la alte 2 ore. De asemenea veti trece pe langa 2 stane deci sa aveti grija daca mergeti pe timp de vara la cainii de la stana, nu sunt chiar cei mai prieteneosi. Izvor gasiti doar la inceput si apoi cand va apropiati de curmatura Builei, deci cam 3 ore nu o sa vedeti apa.

Padurea este frumoasa, deasa si umbrita si are ceva aparte. Copacii sunt mari si contorsionati cu radacini noduroase intinse, pietrele albe ca in Crai iar pamantul negru da un contrast foarte frumos. Va garantam poze faine cum o sa vedeti si la finalul postului.

Odata ajunsi in Curmatura Builei, 1560m, dam de refugiu si de indicatorul ce arata directia varfului Vanturita care se afla la 2-2.5 ore distanta.

O luam spre varf dar destinatia noastra finala este Varful Buila de unde vrem sa coboram spre schit. In apropiere de refugiu se afla si o stana, care la vremea asta era parasita. Totusi, dam de 2 pufoseii de caini ciobanesti si de mama lor, lasati parca sa pazeasca stana. Prima data ne-am speriat de latratul lor dar dupa ce am vazut ca sunt doar niste pui de cateva luni ne-am linistit. A fost de ajuns sa le dam cativa biscuiti ca nu am mai scapat de ei si ne-au urmari pana pe “varf”.

Acest varf Buila nu este tocmai un varf cum va imaginati, marcat, ci mai mult o denivelare care nu este nici pe departe cel mai inalt din zona. Da, Vanturita este inalt dar noi am vrut pe Buila si nu ne-a ajuns asa ca am mai urcat inca putin spre varful Albu care parea mai inalt. Aici am stat de am infulecat ceva si ne-am jucat cu pufoseniile pana cand a venit timpul sa o luam inapoi. Cu harta pornita pe telefon am incercat sa ne orientam putin in golul alpin si sa identificam valea prin care coboara “traseul”, care din pacate s-a dovedit a fi un nemarcat usor abrupt in ultima portiune pana se intersecteaza cu traseul Punct Galben ce urca tot in curmatura, de la schit pe o poteca ce seamana putin a brana.

Practic de la varful Buila te lasi in jos spre o cruce mare de lemn ce nu ai cum sa o ratezi. De la acea cruce tot cobori drept si apoi usor la dreapta pana aproape de padure unde ar trebui sa te intersectezi cu bulina galbena. Totusi, daca nu ai o harta pe telefon sau un track gps, recomandam sa te intorci pe unde ai urcat, in curmatura Builei si de aici sa identifici traseul punct galben deoarece imediat ce cobori din curmatura ar trebui sa te intersectezi cu el.

Oricum, noua, mai greu ne-a fost sa scapam de catei decat sa gasim traseul. Am urlat la ei, am aruncat cu pietricele dupa ei si dupa lungi tentative am reusit sa scapam si sa ii lasam in urma.

De la marcaj pana la schit nu am mai facut foarte mult. La schit am facut o pauza de masa si ne-am imprietenit cu necuvantatoarele de acolo, apoi am luat-o in jos spre locul de unde am inceput tura. Coborarea se face de la schit pe marcaj cruce rosie. Coborarea este faina si traseul mai bine ingrijit si marcat. Se vede ca pe aici coboara cei de la schit cu magari si cu bagaje spre satul Barbatesti. Pe aici ne-am si imaginat o coborare faina pe bicla. Din punctul nostru de vedere arata destul de ciclabil, la vale, si pare a fi un singletrack de toata frumusetea :D. Ba chiar, daca stam sa ne gandim, ar merge o urcare dinspre Cheia pe la schitul Pahomie, apoi schitul Patrunsa, cu coborare pe aceasta carare spre satul Barbatesti :D.

Pana ajungem noi sa facem acest traseu pe bicicleta, va lasam cu trakul turei la acest link si cu frumoasele poze de mai jos. Speram sa va fi convins prin aceste randuri si prin dovezile de mai jos sa va ganditi serios sa faceti o tura in Masivul Buila-Vanturita. Enjoy!

Prin Iezer si prin noapte cu bicicleta

1 Reply

Iezerul si Fagarasul vor deveni traditii din cate se pare. In fiecare an trebuie neaparat sa ne programam cel putin o tura de bicla in acesti munti. De ce? Pai au ceva aparte si cele mai faine aventuri prin muntii astia le-am avut. Daca anul trecut am facut peste jumatate din creasta cu dormit la refugiu si cu cuceritul celor mai inalte varfuri, anul asta am vrut sa facem o tura de o zi cu urcare pe Portareasa (cel mai inalt drum forestier de la noi din tara, ce te duce pana la 2350m altitudine) si cu coborare pe culmea Vacarea. Zis si facut numai ca, dupa cum zice un vechi si intelept proverb, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ.

Dupa ce ca ne-am urnit destul de greu, am mai avut si o frumoasa intarziere pe drum, o pana la una din masini. Si cum pana nu vine niciodata singura, nici cricul nu era bun asa ca stai prin Campulung si cauta cric si apoi fa pana… dar mai bine stie Vlad caci el a patit-o. Noi eram deja la cabana Voina, asteptand cuminti si fara semnal. Pe la ora 11:30 ajunge si a 2-a masina cu Vlad, Ionut si Cristi.

Dupa detaliile de rigoare si pregatirile rapide, la 12 ne suim pe bicle si ii dam inapoi spre barajul Rausor unde ajungem rapid pe singura bucatica de asfalt a traseului. Traversam barajul si o luam pe drumul forestier ce merge frumos pe langa lacul Rausor si apoi pe langa rau. La inceput drumul este lejer, cu o panta frumoasa si destul de racoros din cauza padurii. Exceptand noroiul de la inceput care se datoreaza utilajelor si camioanelor sosite in zona pentru defrisari, drumul se indreapta pe masura ce urca si la iesirea din padure se transforma intr-un drum pietruit si pe masura ce te apropii de creasta, intr-un drum plin de bolovani. Treptat panta se mai accentueaza si pe la 1600m altitudine iese si din padure. Prin padure am facut 2 mici pauze pentru apa si pentru regrupare si apoi inca una la iesirea din padure unde ne-am mai intalnit cu un alt biciclist ce venise la o tura de antrenament.

Dupa regrupare si dupa ce am infulecat cate ceva, i-am dat inainte pe drumul plin de pietre. Pe aici drumul urca usor in 4-5 serpentine si apoi continua drept cu tinta finala in fata. Parca de aici nu pare asa aproape cum ne aminteam, asta si pentru ca anul trecut am avut parte de o ceata de abia vedeam la 5 metri in fata. Pe la 1900m am mai facut o regrupare si aici ne-am splituit in 2 grupuri, cei care au hotarat sa se intoarca caci era clar ca o sa ne prinda seara prin padure si cei care au tinut mortis sa faca tot traseul. Astfel, eu am continuat cu Cosmin si cu Vlad, iar Lucian, Cristi si Ionut, care din pacate avea si o glezna luxata, s-au intors la masini.

Din punctul asta drumul coboara cam 50m altitudine si apoi incepe iar sa urce sustinut si in serpentine. Urcarea este frumoasa si solicitanta iar drumul accidentat te pune des in dificultate dar ne luptam eroic cu panta si cu o intarziere de 30 de minute fata de ora propusa ajungem la 18:30 la Crucea Ateneului. Nici nu apuc sa ma linistesc si sa ma asez sa mananc ceva ca imi dau seama ca nu mai am telefonul in buzunar. Intradevar, nu este cea mai inteleapta decizie sa iti tii telefonul in buzunar pe terenul asta accidentat si sper sa ma fi invatat minte :(. Trist e ca de la 2350m drumul coboara destul de mult pana la Cruce si doar cand ma uit in spate ce panta am de urcat pentru a-mi gasi telefonul parca ma demoralizez. Stiu sigur ca l-am pierdut undeva pe panta asta pentru ca am coborat in viteza asa ca o iau repede inapoi in pas alergator. Si, cum legile lui Murphy se aplica intodeauna, telefonul meu era aproape in varful dealului :))). Dar bine ca era caci deja ma gandeam la bugetul de care trebuia sa fac rost pentru unul nou :))). Unde mai pui ca a scapat ieftin cu 2-3 zgarieturi si fara ecran spart.

Ma intorc rapid la coechipieri si nici sa mananc nu mai imi vine caci deja soarele era aproape apus si noi aveam o hatamai coborarea de dat. Ne urcam repede pe bicle si ii dam rapid la vale pe culmea Vacarea pe marcaj dunga rosie. Marcajul la urcare a fost triunghi rosu.

Ii dam viteza cat mai avem lumina si la intrarea in padure deja suntem inconjurati de intuneric asa ca scoatem frontalele si ce lumini mai aveam pe la noi, care nu erau destul de multe si ii dam frumos un downhill prin bezna dar cu mare grija. Este o experienta faina, de povestit, dar pe care nu tinem neaparat sa o repetam prea curand. Dumul a fost ciclabil si cred ca daca era ziua am fi avut o experienta mai faina si o coborare mai placuta dar cand nu vezi pe unde mergi parca nici nu te poti bucura de coborare :))) sau cel putin noi nu am putut, asa ca am coborat destul de precauti. La sfarsit am facut si un bike rafting deoarece drumul merge prin rau cativa metri buni :))). Daca ne suparam putin mai stateam sa ne spalam si biclele la lumina frontalei :D.

Per total tura a fost frumoasa, o adevarata aventura care va fi cu siguranta repetata si anul urmator. Ajunsi la Cabana Voina, i-am gasit pe restul cu burtile pline, dar am recuperat si noi rapid si am inchinat un paharel de tarie in cinstea turei facute :D.

Ca si detalii, tura a avut 47 de km cu 1700m elevatie iar ca si dificultate am zice medie din cauza drumului mai accidentat atat la urcare cat si la coborare. Se poate si mai rau totusi :D.

Trakul facut de noi il regasiti la acest link. O sa revenim si cu un filmulet, stim, am tot promis filmulete dar cu siguranta o sa ne tinem curand de promisiuni :D.

Pana atunci va lasam cu pozele de mai jos. Enjoy!

Vaideeni si trasee de bicicleta la greu (Oltenia Biking)

1 Reply

Cand spui Vaideeni este ca si cum ai spune MTB. Asta este concluzia trasa de noi dupa ce am petrecut cateva zile in aceasta zona subcarpatica :D.

Vaideeni este o comuna situata deasupra orasului Horezu, la baza muntilor Capatanii, in extremitatea nordica a depresiunii subcarpatice Horezu si de asemenea foarte aproape de masivul Buila-Vanturita. Practic este genial atat pentru MTB cat si pentru hiking sau trail running. Zona mai este cunoscut sub denumirea de Oltenia de sub Munte si a fost recent marcata de catre asociata Kogayon, ce a creat si un site fain cu traseele marcate din zona, descrieri + trakuri gps, http://www.oltenia-biking.ro/. Felicitari Kogayon pentru ce ati reusit sa faceti!

Comuna cuprinde mai multe sate precum Cerna, Cornet, Izvoru Rece, Marița, Vaideeni, toate invecinate si toate avand cate unul sau mai multe drumuri forestiere ce duc spre munte si care se intersecteaza la un moment dat, majoritatea pe la o altitudine de 1700 m. Practic poti pleca pe un drum, traseu, si te poti intoarce pe altul. Pe langa aceste drumuri forestiere, intr-o stare foarte buna, unele fiind in plan sa fie asfaltate, mai exista si o multime de carari sau drumuri de tractor ce coboara prin padure. Daca intrebati localnicii, va vor spune sa nu coborati prin padure caci drumurile sunt proaste, dar ei nu isi imagineaza ca poti merge cu bicicleta pe acolo. In principiu sunt destul de practicabile. De asemenea, am gasit la pensiunea la care am stat, care este si singura din localitatea Vaideeni, Moara Viselor, o harta turistica foarte bine marcata si care indica faptul ca in zona sunt si foarte multe animale, lucru confirmat si de ciobanii cu care am mai vorbit. Vorbim aici de ursi, lupi, cerbi etc.

Cu defrisarile, din ce am constatat, zona sta ok, multa padure si putine drujbe care fac zgomot, desi unul din ciobani ne-a aratat o bucata buna de padure care cica a fost deja licitata si urmeaza sa fie defrisata. Speram sa nu ajunga si aceasta zona precum altele, unde muntele a fost parca ras cu o masina uriasa de tuns :(.

Comuna se afla la o altitudine intre 550 si 650 iar traseele urca pana sus in creasta la peste 2000 m si coboara dincolo pana in Munti Latoritei. Practic, daca vrei un traseu serios, poti urma oricare din drumurile forestiere pana in creasta si sigur te alegi cu pana la 2000 m elevatie. Noi, fiind si in concediu, am facut trasee intre 1000 si 1500 m elevatie si circa 40 km.

Am reusit doar 3 trasee de bicla, 1 de hiking + valea Oltetului pe care am facut-o cu masina, asta pentru ca in una din zile am avut o mica pb de sanatate si a trebuit sa stam pe bara. Totusi, a fost mai mult decat suficient pentru a ne da seama cat de multe are de oferit zona si cat de putin descoperita este.

Primul traseu incercat de noi a fost cel pana la lacul Balota, care poate continua pana la Stana Balota. Ajunsi in localitate si la cazare destul de tarziu ne-am propus un traseu usor de recunoastere si la recomandarea gazdei am plecat spre lac. Drumul forestier este fain si merge pe albia raului Luncavat si il pareseste la un moment dat intr-o serie de serpentine ce urca in stanga. Practic o sa dati dupa cam 10 km de un pod ce trece raul si drumul pare sa se intoarca invers pe partea cealalta. El de fapt urca in padure pe serpentine pana la lac si mai departe.

Traseul realizeaza legatura intre localitatea Vaideeni si Vf. Capatanii pe unde trece poteca de culme, principala a Muntilor Capatanii. Daca ar fi facut la picior, traseul ar avea intre 6 si 8 ore doar dus pana in varful crestei.

De intors ne-am intors pe aceeasi ruta in lipsa de alta alternativa deoarece nu am facut traseul pana sus. Trakul in gasiti aici. Vorbim de 30 km cu 625 m elevatie.

Al 2-lea traseu a fost cel pana pe varful lui Roman. Un traseu frumos ce pleaca tot din Vaideeni dar care o ia usor la dreapta cum te uiti la munte. Acesta, spre deosebire de cel de ieri care pleca din coada satului, pleaca din centru, si urca pe langa biserica si cimitir si iese destul de repede din padure, majoritatea drumului fiind expus. Ofera totusi o frumoasa priveliste si asupra muntelui si asupra satelor sau a drumurilor invecinate. Aici au iesit probabil unele din cele mai reusite poze ale concediului dupa cum o sa observati si din galeriile de mai jos.

Traseul este putin mai greu si urcarea mai sustinuta, oamenii cu care ne-am intalnit mirandu-se ca ne-am aventurat pe aici cu bicicleta. Daca ar sti pe unde am coborat :D. De pierdut nu aveti cum sa va pierdeti, traseul este marcat, am uitat acum semnul, dar il veti observa in poze. El urca, urca apoi intra in padure unde panta se mai domoleste putin si incepe iara sa urce la iesirea din padure.

In apropierea varfului este o mare bisericoaie ca altfel nu ii putem spune. Este surprinzator cum construiesc cei de la biserica asa cladiri mari si frumoase in zone asa greu accesibile cand in zona nu pare ca lumea sa o duca asa de bine. Tot de o chestie mare si foarte stralucitoare, si tot a bisericii, am dat si in Buila – Vanturita, tot intr-un loc in care cu greu ajungi. Se pare ca oamenii bisericii nu duc lipsa de mijloace de transport sau de utilaje cand vine vorba de constructii. Nici nu ne gandim ca mare parte din pamanturile din zona le apartin…

Acum sa revenim la traseu. Dupa ce treceti de bisericoaie, mergeti mai departe si drumul se observa cum face o mare curba la dreapta intr-o zona cu cateva case si 3-4 pensiuni. La dreapta este drumul spre varf, 1700 si ceva de metri. Ne-am aventurat pana pe varf doar sa constatam ca nu este marcat in nici un fel si arata mai mult ca o movila mare. A fost totusi distractiva coborarea pe bicla de pe el. Apoi ne-am continuat drumul. De aici incepe coborarea. Desi drumul se lasa spre satul Romanii de Sus, si din cate am inteles era destul de bun, ba chiar asfaltat in ultima portiune, am cautat o alternativa si am gasit un forestier mai mic ce mergea paralel cu drumul principal. Totusi, acest forestier este foarte fain, cu coborari abrupte pe bolovani unde ne-am straduit sa ne tinem eroic pe biciclete. In ultima portiune drumul pare a fi mai mult drum de tractor si daca nimeresti dupa o ploaie nu o sa te bucuri prea mult de el deoarece este pamant moale si ravasit de roti si sigur o sa ramai impotmolit in el asa ca recomandam aceasta coborare doar daca nu a plouat recent. In rest, coborarea a fost super faina si destul de salbatica mai ales ca se lasa seara si pe aici nu era nici tipenie de om si nu se auzea nici un zgomot. Forestierul asta te scoate direct in Romanii sau in Tanasesti. Trakul il gasiti aici. Vorbim de 45 km cu peste 1500m elevatie, putin mai greu dar merita!

A 3-a zi nu ne-am simtit bine deloc, ceva din ce am mancat sau am baut nu ne-a priit asa ca am stat pe bara, iar a 4-a zi am facut Cheile Cernei dar cu masina. Nu este vorba de cheile Cernei, cele din Mehedinti ci cheile Cernei cele din Valcea. Mai este un rau Cerna ce pleaca din muntii Capatanii si se lasa in localitatea cu acelasi nume ce se afla in comuna Vaideeni. Daca aveti o masina cu o garda la sol ok (ex. logan) puteti sa va aventurati fara probleme. Drumul este practicabil in mare parte, pana la un moment dat cand se surpa si trebuie sa faceti cale intoarsa. Totusi, am recomanda practicarea lui tot pe bicicleta :), nu cum am facut noi.

Al 3-lea traseu a fost cel din Buila – Vanturita, pe care l-am facut la picior si pe care il vom detalia intr-un post separat. Masivul este superb, ne-a placut foarte mult si ne-am intors cu poze foarte frumoase, asa ca o sa ii dedicam un post separat. Va lasam totusi trakul aici.

Al 4-lea traseu a fost spre Pietrele Gauriciu si stana cu acelasi nume. Dumul urca tot din Vaideeni dar de pe partea cealalta a raului. Merge spre munte si urca prin tiganime, cum i-ar zice lumea din sat. La inceput chiar ai impresia ca treci prin curtea unor oameni. De aici incepe un serios push-bike, la cum am ales noi traseul. Mai este o varianta care urca pe niste serpentine si probabil ca este mai practicabila, asa ca unde vedeti marcaj de drum forestier sau offroad, la stanga, sa o luati pe acolo caci sigur veti impinge mai putin de biciclete.

Drumul trece pe langa multe stane. Noi am avut noroc si inafara de ultima stana, restul erau deja parasite. Totusi, ne-au ajuns cainii de la ultima, parca au tinut sa compenseze si pentru restul. Mare atentie, drumul intoarce si cobora pe albia Izvorului rece direct in satul cu acelasi nume. Totusi, din cate ne-am dat seama, sunt 2 variante, fie urmati drumul si va uitati sa coteasca la un moment dat la stanga, fie va lasati spre stana Gauriciu de unde se lasa un drum forestier ce coboara in albia raului. A 2 a varianta este mai scurta dar si mai greu de dibuit si drumul trece fix prin stana, deci aveti grija la caini. Noi am patit- o :(.

In rest , coborarea pe albia raului este faina pana pe la jumate unde deja am dat de utilaje. Se pare ce este in desfasurare o mare asfaltare a acestui drum.

In rest, traseul a fost super frumos, chiar si cu pushbikeul de la inceput si stana de la jumatate. Nu am facut la fel de multe poze dar a fost frumos, trebuie sa ne credeti pe cuvant. Trakul il gasiti aici. Am facut cam 36 km cu 1200 m elevatie.

Cam aici ne-am incheiat socotelile cu aceasta frumoasa zona, momentan :D. Am plecat mai departe spre Isverna, Mehedinti, o alta zona superba careia ii vom dedica de asemenea un post intreg.

Mai facem o mica recomandare totusi, daca ajungeti in zona, mancati in Horezu la pensiunea SIVA, se mananca foarte bine si deloc scump. Noi, dupa ce am descoperit locul, numai aici am mancat.

De asemenea, nu cumparati ceramica de Horezu de la comerciantii de pe DNu ci faceti o vizita in satul Olari la adevaratele ateliere de olarit si ii veti vedea pe mesteri la lucru.

Sper ca v-am determinat sa luati in considerare aceasta zona ca si destinatie de vacanta, mai ales daca aveti de gand sa va bicicliti concediul :). Noi vom reveni cu siguranta deoarece nu am facut nici jumatate din traseele din zona, asta ca sa va faceti o imagine. Tot pentru a va face o imagine :D, va lasam cu galeriile de mai jos si vom reveni curand si cu niste filmulete mai concludente. Sa urmariti si postarile viitoare despre Buila si Isverna, nu veti regreta.

Enjoy!

Traseu 1 spre lacul Balota

Traseul 2 spre varful lui Roman

Traseu 4 spre Stana Gauriciu

Alte poze din zona 🙂

Urlati, ultima frontiera

2 Replies

Urlati, utima frontiera impotriva ploii… sau cel putin asa am crezut… dar rau nu ne-a parut caci am dat un traseu frumos pe drumuri neumblate, cu iarba pan’ la coate.

Prin Urlati, Ceptura, ne-am tot plimbat dar de data asta, si datorita prognozelor sumbre de ploaie in toata tara, care parca nu s-au adeverit :(, am reusit sa facem o tura superba cu plecare din Urlati. Am urmat drumul arhicunoscut , cel de la maratonul vinului cu urcare directa din localitate spre camp. Aveti trakul mai jos dar pana la track hai sa dam si noi cateva detalii.

Dupa urcarea usoara, si zicem usoara acum, caci acum 3 ani cand am facut prima data traseul parca nu a fost chiar asa, tot mergem pe dealuri si tinem drumul lung de la maraton, cel care coboara in satul Rotari si nu in Ceptura. Drumul este superb daca vremea si lumina tine cu voi, o sa observati din pozele de mai jos ca, desi am nimerit intr-o perioada a zilei nu prea fericita pentru a face poze, tot am reusit, cu telefonul din dotare sa suprindem cateva privelisti superbe :D. Din graba, in afara de telefon, alt dispozitiv nu am mai avut, dar parca nu e chiar asa de rau si deja ne gandim sa renuntam la anumite grame daca nu kilograme din rucsac si sa investim intr-un telefon cu o camera mai performanta. Poate din comoditate sau poate din eficienta dar parca aceste telefoane, cel putin in materie de foto, devin un compromis din ce in ce mai acceptabil.

Odata ajunsi in Rotari, facem stanga spre Tarculesti. Avand in vedere perioada anului, pe langa faptul ca curtile oamenilor miros a must, a vin, a tuica, te tot intalnesti cu oameni animati, veseli si pe sapte carari :))), care mai de care mai prietenosi. Ce sa mai, o perioada frumoasa in care chiar e pacat sa nu treci prin astfel de locuri, mai ales zona Dealu Mare, recunoscuta pentru licorile sale :D… nu ca am fi plecat fara 6 litri acasa :)))).

Din Tarculesti facem dreapta si o luam spre Gornet-Cricov unde, imediat dupa pod si dupa o curba la dreapta, incepe o frumoasa urcare, pe asfaltul ce se termina rapid si dam intr-un drum de tara si apoi un drum de deal ce urca pana intr-un punct de unde se vad frumos ogoarele si campurile pline de verdeata. Pe drum am dat de multi nuci asa ca ne-am facut provizii pentru pauza urmatoare.

Drumul este super frumos, peisaje si in stanga si in dreapta doar lumina sa tina cu voi. Pacat ca nu am avut cu ce asa ca ne-am folosit de telefonul din dotare la greu. Totusi, cu putina postprelucrare, parca nu au iesit atat de rau :P.

Pe drum ne-am mai intalit cu 2 ATV-isti si o stana. Dupa pauza de mancat nuci, am inceput coborarea. Mare atentie ca traseul coboara in drumul judetean 238, dar exact cand se intersecteaza cu acesta trebuie sa faceti dreapta pe un drum mai putin bun si mai putin observabil dar care merita umblat neaparat. Este un drum pe camp, care pare sa nu fie foarte practicat si din cauza asta iarba iti ajunge pan’ la coate in unele locuri dar acesta da direct in Rotari si este de o frumusete maxima. Aici chiar am regretat ca nu am avut un aparat foto mai potent caci culorile in perioada asta si cerul innorat erau o combinatie perfecta :(. Asta e, ne simtim nevoiti sa revenim prin aceste locuri… curand :D.

Din Rotari aveti mai multe variate. Noi am ales sa ne intoarcem tot pe asfalt pana in Tarculesti si apoi sa facem stanga spre Urlati. Recomandarea ar fi sa faceti stanga spre Ceptura de Sus si apoi Jos :D, sa mergeti spre Urlati dar nu dupa mult timp sa urcati iara pe deal. Este un drum printre vii care va scoate in Drumul de la inceput pe care ati urcat din Urlati. Este drumul de la Maratonul Vinului, pentru cine a participat.

Odata ajunsi in Urlati, am cautat sa mancam ceva la restaurantul la care ne opream de obicei pentru un carnat si niste muraturi dar din pacate era ocupat cu un parastas si a trebuit sa ne suim in masina si sa ne continuam drumul. Totusi am avut noroc si in Valea Calugareasca am dat de sarbatoarea vinului, sarbatorita cum trebuie si ne-am oprit sa halim cate ceva. Imaginea de mahala, de balci, de la aceasta sarbatoare ne-a placut maxim si parca daca am mai fi baut un pahar de vin, n-am mai fi plecat de acolo :D.

Per total, chiar daca am fost speriati degeaba de meteorologi, nu ne pare rau de traseul ales. Ne intoarcem mereu cu drag in aceasta zona caci este superba. Este o zona foarte buna atat pentru cei care vor sa descopere tainele acestui sport dar si pentru cei care vor sa aibe parte de un antrenamet pe cinste deoarece toate trasele alterneaza foarte fain, urcari cu coborari multiple si parca dupa ce urci, cobori, urci, cobori, urci, cobori, picioarele se simt altfel lucrate decat daca ai urca, urca, urca si apoi ai cobora, cobora, cobora :D. Un exercitiu super fain ce trebuie repetat cat mai des.

Ca si dificultate, tura este usoara spre medie cu o distanta de 40 km si cu o elevatie de 800 de metri.

Aveti trakul aici, si mai jos va lasam cu superbele poze facute un telefonul din dotare :D.

Promitem ca urmatoare postari vor fi despre Vaideeni (alias Vai de ei), Muntii capatanii, Muntii Buila si Isverna, locuri superbe de le-am vizitat saptamana trecuta si pe care le recomandam cu mare drag pentru doritorii de bicicleala prin locuri mai putin atinse :D.

Enjoy!

 

A fi sau a nu fi

Un sfat simplu pe care ajungi sa il intelegi dar uneori prea tarziu: Fii recunoscator ca sa fii mai fericit.

Fii recunoscator pentru ceea ce ai sau ceea ce primesti. Daca te concentrezi pe ceea ce nu ai, niciodata nu vei avea suficient. 

_DSC6155

Penteleu, mai mult decat un cascaval!

Leave a reply

Da, asa este! Pentru cei care stiti de penteleu doar de pe rafturile supermarketurilor, de la raionul de produse lactate, aflati ca este mai mult decat un cascaval :))), este chiar un varf de munte foarte frumos… ba chair atat de frumos incat l-am urcat de 2 ori in aceasi zi :))).

Sa va mintim si sa zicem ca l-am urcat de 2 ori pt ca ne-a placut atat de mult, sau sa o spunem pe aia dreapta si sa recunoastem ca ne-am ratacit si dupa 2 ore de balaurit prin padure am zis ca ar fi cazul sa ne intoarcem si asa am resuit sa facem varful de 2 ori in aceasi zi.

Da, muntele, pe cat de frumos este, pe atat de marcat nu este asa ca, desi aveam un track pe telefon dupa ce am ajuns pe varf, s-a ales praful de el si am coborat pe unde nu trebuia.

Acum, sa o luam cu inceputul. Tura planificata avea 60km cu vreo 1530 m diferenta de nivel parca. Am plecat din Bucuresti in numar de 6, eu, Bradu, Ionut (www.jurnaldecalator.ro), Cosmin, Nicu, si Lucian. Plecarea s-a facut pe la ora 6 si la ora 6.30 am facut o mica regrupare la Rompetrolul de la iesirea din Otopeni ca sa ne numaram si sa ne cunoasteam eventual, pentru ca Nicu si Lucian erau noii membrii ai turei si ai grupului. Am urmat drumul spre Ploiesti, centura, apoi drumul de Valenii de Munte, am facut dreapta dar putin inainte de Valeni si am mers prin niste sate foarte frumoase pana am iesit iara in DN-u. Nu am nimerit drumul care trebuia dar barem era lipsit de radare si plin de peisaje frumoase, desi putin mai lung decat cel normal. Am ajuns pe la 9.30 in Gura Teghii si apoi in Varlaam unde am lasat si masinile si ne-am echipat de drum.

Am pornit timizi cu ochii pe harta. Traseul , imediat din Varlaam face stanga peste garla si merge pe malul stang al acesteia pana la primul pod de beton de va trece iara pe malul drept. De aici incepe drumul forestier si recomandarea ar fi sa aveti harta cu trackul la voi caci sunt cateva intersectii pana cand drumul intra clar in padure si de acolo nu prea mai aveti cum sa va rataciti.

Urcarea prin padure este ok, ciclabila , dar daca nimeriti dupa o zi ploioasa o sa aveti mici probleme cu noroiul, fiind si noroi rau care se cam lipeste de tot ce prinde. Prin padure vedeti ca nu o sa dati decat de un singur izvor si ar fi bine sa va opriti sa va umpleti rezervele de apa.

Drumul continua pana cand incep copacii sa se rareasca si se intrevede golul alpin. Din pacate si in aceasta zona am constatat defrisari masive, multi busteni lasati pe marginea drumului forestier in asteptarea camioanelor, dupa cum o sa observati si singuri din filmuletul de mai jos. Am inteles de la prietenii din zona ca noaptea pleaca cate 10 camioane plinde de busteni… de ce noaptea… pentru ca vorbim de furturi :(. Speram ca in curand sa vedem o schimbare si institutiile statului sa inceapa sa isi faca treaba nu doar activistii si populatia mai putin ignoranta.

La iesirea din padure o sa dati de o stana frumoasa, loc de odihna. Ciobanii deja au plecat dar daca ar fi fost, si am fi scapat cu bine de caninii lor, poate ii tocmeam la un bulz ca la cioban acasa :D.

De aici incepe usor, usor pushbikeul… si ce pushbike. Sa fim sinceri, este ceva de impins la bicle pana pe varf. Mai sunt 2-3 locuri in care iti mai poti incerca norocul cu panta dar cam atat, iar ultima panta pana pe varf poti sa o iei cu incredere si in spate, s-ar putea sa fie mai bine asa :))).

Pe varf cand am ajuns, batea vantul si nu mai era nimeni. Am stat la pozele de grup si am bagat ceva la ghiozdan si ne-am tot gandit pe unde o ia traseul de pe bikemap. El descria o curba nu chiar larga la drepata doar ca sa se intoarca in aceasi directie. Cararea de pe varf se lasa pe partea cealalta pe acelasi traseu dunga rosie dar marcajul pe partea cealalta nu mai parea lafel de bun. Am ales sa ne coboram pe marcaj. Am mai mers 5 metri pe bicle si apoi le-am luat iar in carca caci coborarea era prea abrupta si nu aveai cum sa stai pe bicicleta. Dupa ce am coborat panta asta ne-am putut urca pe ele si am mers pe un frumos singletrack dar care ne-a pus destul probleme, tufele fiind crescute si aproape ca au acoperit cararea asa ca ne-am ales cu frumoase zgarieturi pe picioare de la tura asta. Am tot continuat cararea si am observat ca mergem paralel cu trackul de pe bikemap si am sperat ca o sa ne intersectam. Nu dupa mult timp am reusit sa dau o tranta dupa ce m-am infipt intr-un bradulet, de am aterizat la 2m de bicla. Bine ca am aterizat pe moale, pe niste tufe de afine 😀 si bine ca bicla nu a patit nimic :P.

Dupa ce m-am verificat bine si mi-am recuperat si telefonul care mi-a sarit din buzunar, am continuat cararea care intra usor, usor in padure. Aici am pierdut traseul si am inceput sa balaurim vreo ora pana am luat decizia sa ne intoarcem ca sa cautam si in alta parte. Telefonul nu ne prea ajuta caci trackul parea sa fie udneva sub noi, sub dealul pe care tot am mers. Ne-am intors la ultimul loc unde am vazut marcajul si am incercat sa ne dam seama pe unde este traseul. Se pare ca traseul cobora din varf, pe alta parte si mergea printr-o vale care era mult sub noi. Ceasul se apropia deja de ora 16 asa ca am decis sa ne intoarcem pe unde am venit. O placere sa urci inapoi pe varf din partea asta, caci aici nu mai vorbim de pushbike ci de carrybike clar. Am impins la inceput biclele si apoi am inceput sa le caram frumos in spate. Pe varf se vedeau 3 biciclisti pe care i-am depasit la urcare si am tot sperat ca ii prindem dar au plecat inainte sa ajungem. A prins totusi Bradu un om pe varf care ne-a sfatuit si el sa coboram pe unde am venit. Ne-a explicat pe unde ar fi fost traseul de pe bikemap dar ne-a zis ca sunt destul de prost marcate si ca nu s-ar merita. Totusi, regretul ramane si sigur o sa revenim sa ii dam de cap turei asteia, asa cum ne-am propus initial.

Pana atunci, e timpul sa ne bucuram de coborare, ca parca prea am impinsi si am carat la bicle astazi :D.

Mai bagam ceva la ghiozdan, bem si ultimele picaturi de apa si ii dam la vale. Dupa varf se coboara cam toata portiunea pe bicla. Este o mica bucata mai abrupta unde pietrele si pamantul fuge destul de rau de sub roti si acolo ar fi bine sa o abordati cu grija, eventual pe langa bicle. Mai departe cu atentia cuvenita, drumul il veti face pe tot in sa. Lucian a reusit sa mai dea o tranta dar a scapat fara probleme :).

Ne-am bucurat maxim de coborare, si cat ai clipi am ajuns la ultima intersectie unde drumul intra in padure, si ne-am asteptat pentru regrupare. Aici a resuit si Cosmin sa isi desfinteze casca dupa ce a lasat-o pe ghidonul bicicletei iar bicla a cazut fix in aceasta. Casca aceea o mai fi buna doar la o bataie cu perne poate :))).

Dupa regrupare i-am dat spre masini unde ne-am curatat superficial si ne-am asezat la drum. Am mai facut o mica oprire in Gura Teghii unde ne-am vazut cu Bogdan si riderii lui si am povestit putin despre traseu. Speram sa ne intoarcem curand aici si sa facem o tura impreuna.

Pana atunci va lasam cu filmuletul si pozele de mai jos.

Aici aveti trakul initial pe care am plecat si aici trakul nostru.

Tura ar fi de dificultate medie cu putin peste 40 km si 1600m elevatie, in cazul nostru care am urcat varful de 2 ori. Fara gresala noastra ar fi avut 1200-1300m elevatie.

Enjoy!

Ciucas, nu doar berea favorita a naturii :D

1 Reply

Ce inseamna sa fi “mafiot”… sa pleci in tura de 2 zile si sa te intorci intr-o zi. Pe seama acestei glume zise de Eugen, radeam cu lacrimi sambata seara asteptand dupa o bere rece si o mancare calda la o bodega din Cheia… si ce am mai ras.

Cam asa a fost, am plecat weekendul acesta cu gandul ca o sa biciclim 2 munti si ne-am intors doar cu unul. Asa a fost sa fie, dar ne luam revansa cat de curand. Planul initial era sa facem Ciucasul si Iezerul, sambata si duminica, dar numai ca tura de sambata ne a dat cu virgula ca si timp si am avut si un mic incident care ne-a determinat sa amanam tura de duminica, dar asta nu inseamna ca nu a meritat sau ca avem vreun regret. Nu-i nici o graba caci muntii nu pleaca nicaieri.

Am plecat sambata dimineata cu gandul la tura ce ne asteapta. Din Bucuresti am fost eu, Eugen si Bradu care ne-am gasit si ne-am asezat la drum, urmand sa ne intalnim cu Tiberiu undeva in Cheia, el venind de la Pucioasa de la parinti. Pornirea a fost grea, parca suntem din ce in ce mai putin matinali. Am reusit intr-un tarziu sa iesim din Bucuresti pe la 6:30 iar pe la 8 si ceva eram in Valenii de Munte si mai cumparam una, alta, necesare turei. Atunci am zarit si o masina cu o bicla deasupra si ne-am dat seama ca este Tiberiu. Ne-am suit repede in masina si l-am prins din urma la prima benzinarie si asa ne-am asezat toti in formatie, la drum. Masinile le-am lasat undeva in Cheia si dupa mici pregatiri ne-am us pe biciclit cu Ciucasul in fata. Se vede clar din Cheia care este traseul de urmat. Noi am ales sa urcam pe culmea Bratocea , sa facem varful Ciucas si apoi sa coboram prin pasul Boncuta. Aveti trackul mai jos iar ca si detalii tura a avut la final cam 49 km cu 1700m elevatie.

Din Cheia se merge pe asfalt spre Brasov, cu o mica scurtatura prin statiune si apoi pe drum forestier care va scoate tot in DNul. Apoi am urmat DNul pana la primele marcaje turistice ce arata traseul montan spre varful Ciucas pe culmea Bratocea. Multa lume urmeaza acest traseu nefiind nici lung si nici foarte solicitant, cel putin la pas. Drumul forestier serpuieste usor in bataia soarelui si dupa nici 30 de minute urca destul de abrupt in padure. Aici este o prima portiune in care biclele sunt luate in carca caci altfel te impotmolesti la toate crengile sau toti braduletii de pe carare. Acest mic pushbike/carrybike scoate putin zeama din noi si consumam multe lichide ca sa ii facem fata. Ce nu stiam este faptul ca ne astepta o distanta lunga pana la urmatoarea sursa de apa, dar, convinsi ca o sa dam de un izvor, ne-am adapat cu incredere din proviziile ce le aveam. Din punctul asta de vedere, pe partea asta, Ciucasul seamana mult cu Piatra Craiului… neam de apa nu am vazut pana pe varf si apoi pana la cabana :(.

Dupa ce am razbit in culme am inceput sa ne bucuram de singletrackul superb ce te indreapta spre varf. Culmea am parcurs-o repede si nu dupa mult timp aveam varful in departare si cele 2 trasee, unul care duce la cabana si altul pe varf. Se intrevedea un pushbike serios si proviziile noastre de apa constau in cateva guri de fiecare. I-am dat inainte increzatori fiind in fortele noastre si ne-am luptat cu panta prostului pana pe varf doar ca sa ajungem epuizati si cu o sete careia nu aveam ce sa ii facem ca sa o potolim. Pe varf, multa lume, aglomeratie ca la Unirii, unii ne felicitau, altii se uitau la noi si se intrebau ce o fi in capul nostru si ce avem de gand sa facem cu bicicletele pe aici… pai cum adica, sa coboram pe ele :D.

Stam sa ne odihnim si facem pozele de rigoare si impartim ultimele picaturi de apa. Apoi ne grabim sa ii dam la vale. Cu mici intreruperi, coborarea este ciclabila, binenteles cu un mic risc deoarece in partea stanga se lasa o vale lunga pe care cu greu te opreai daca Doamne fereste se intampla ceva.

Am ajuns cu bine la rascrucea de unde pornea traseul spre varf si ne-am dat seama ca mai avem vreo 3 pante de catarat pana la cabana. Ne facem curaj si ii dam inainte. Deja lipsa de apa se facea simtita si ne descurcam tot mai greu cu biclele la deal. La ultimul din ele stam sa ne tragem sufletul si ne intindem greoi pe iarba… am fi adormit acolo daca nu aveam setea asta care nu ne dadea pace.

Ne suim pe bicle si ii dam la vale pe coborarea frumoasa pana la cabana unde dam de si mai multi oameni. Ne luam rapid de la bar apa, cola si bere si stam pe treptele cabanei sa le savuram. Mancam si din ce ne-am luat la noi si mai asteptam putin sa ne refacem fortele inainte sa continuam traseul.

In punctul acesta nu am facut decat 40% din traseu restul fiind predominant coborare dar si 2 mici pante de urcat. Am fost preveniti ca drumul nu este chiar ciclabil si eram curiosi daca intradevar asa este. Oare cine ne a prevenit nu a vazut pe unde am coborat pana acum :))).

Mare ne a fost surprinderea sa dam de cele mai faine carari, aproape 100% ciclabile. Un lung singletrack de peste 20 de km pe care ne-am ratacit usor de vreo 2 ori si ne-am oprit odata inconjurati fiind de cainii unei satnii din drum. Aceasta coborare nu se compara decat cu coborarea din Bucegi de la Saua Strunga pana in Simon desi parca aceasta din urma nu are tot atatia kilometri.

Peisajul era perfect, lumina soarelui la asfintit era perfecta si sentimentul nostru cum ca am reusit sa facem o tura superba era pe masura. Cararile prin padure au fost geneiale si doar putin spre final drumul sa stricat usor fiind probabil mai umblat de tractoare si alte utilaje dar pana la aceasta ultima portiune totul a fost perfect. Ajungem la ultimii km de drum forestier pana in DNu unde ne asteapta o ultima urcare de vreo 5 km pe care o facem destul de lejer.

De mentionat ca pe ultima parte a coborarii, Eugen a reusit sa dea o cazatura in stilul caracteristic si si-a stricat putin schimbatorul spate si s-a lovit usor la genunchi…. parca unii nu se invata niciodata minte :))).

Concluziile le puteti trage singuri din pozele si micul filmulet de mai jos, noi cu siguranta vom reveni in Ciucas pentru a reface frumosul traseu.

Ca si dificultate, ar fi medie cu 49k  si 1700m elevatie. Trakul turei de pe bike-map, dar fara abaterea pana pe varf il gasiti aici, iar trackul nostru aici.

Enjoy!

 

Ciucas, realm of singletracks (teaser)

Ciucasul pe bicicleta este cel putin bestial. Am reusit ieri sa facem o tura faina cu urcare pe culmea Bratocea si coborare prin pasul Boncuta si cu o mica abatere pana pe varf. Ce putem spune este ca pushbikeul/carrybikeul pana pe varf merita tot efortul. Coborarea este spectaculoasa si, in general Ciucas se pare ca este plin de singletrackuri bestiale ce iti lasa un zambet stupid pe fata dupa ce le faci. Cu siguranta ne vom intoarce pe aceste carari, dar momentan va lasam cu acest mic teaser ce surprinde coborarea de pe varf. Va urma si un post mai detaliat… Enjoy!

Intre Bucegi si Piatra Craiului… nu ne putem decide

Leave a reply

Tura de sambata a fost incoronata cu peisaje superbe si asta din 2 motive: Bucegi si Piatra Craiului. Tura a reprezentat un tur pe la poalele acestor 2 muntii prin sate superbe ce ne-au aratat inca odata de ce Romania este cea mai frumoasa tara… si credem cu adevarat ceea ce zicem :D.

Plecarea s-a facut din Moeciu de Jos pe drumul spre Cheile Gradistei. Prima parte a traseului a fost si cea mai putin placuta deoarece a fost foarte insorita si plina de masini ce urcau la Cheile Gradistei… si a fost numai asfalt.

Odata ajunsi sus, ne uitam pe harta sa vedem cum dam de drumul ce duce spre Fundatica si Valea Cheii. Drumul ducea spre un gard cu o poarta pe care scria proprietate privata. Nici nu ajungem bine la poarta ca hop ne sare o tanti de la un butic din apropiere sa ne spuna ca nu putem trece. Ii explicam ca drumul nostru este dincolo de acea curte care nu avea nici o amenajare ci era pur si simplu un camp ingradit si ne zice ca nu putem, ca au animale acolo, vaci, boi… Ii spunem ca si noi suntem boi si ca cel mai probabil o sa ne integram foarte bine dar tot nu ne lasa. Ne resemnam si incercam sa gasim alt drum dar… usor de zis, greu de facut caci drumul parea blocat din cauza unui concurs de biatlon ce era in desfasurare in zona. Mai multe detalii despre concurs gasiti aici. Ne invartim putin si dupa cateva indicatii eronate ale unor oameni neavizati reusim pana la urma sa gasim o cale ocolitoare ce ne duce pe langa zona concursului pana la un drum ce se unea cumva cu track-ul nostru. Odata reveniti in traseu ii dam la vale ca de urcat am tot urcat pana aici.

Drumul are mai multe intersectii si va sugeram sa aveti harta la voi pentru a o nu lua gresit spre Leaota sau spre Fundata.

Nu dupa mult timp o sa intrati pe Valea Cheii ce ocoleste Fundatica si duce direct spre Podul Dambovitei unde veti da iara de asfalt. Inainte de asfalt dam de ospitalitatea romaneasca in fata unei curti unde noi ne-am intins dupa merele unui copac iar un domn ne-a si adus binevoitor niste mere din curte :).

De unde iese drumul trebuie sa o luati pe DN pana la indicatorul de Dambovicioara unde o sa faceti dreapta. Desi este alta zona cu asfalt, drumul este placut, umbrit dar si circulat si nu mare ne-a fost surprinderea cand am primit 2 claxoane de la soferi nerabdatori sa ajunga …. unde or fi vrut sa ajunga. Nu inteleg, de parca nu ne-am fi dat deoparte cand am fi simtit masina in spatele nostru. Si sa claxonezi in cheile astea unde oricum se formeaza un ecou destul de puternic mi se pare deplasat, mai ales ca claxonul se foloseste in cu totul alte conditii. Acestor oameni le dedicam cu drag acest ARTICOL!

Odata ajunsi la Dambovicioara urmam  indicatorul de Ciocanu si ne luptam eroic cu panta de 4.5 km. Panta asta e faina, numa’ buna de antrenament dar cand soarele lucreaza la capacitate maxima parca iti taie din suflu.

Odata ajunsi sus ne mai oprim la niste poze si la un suc la una din pensiuni si ii dam inainte spre Sirnea si Pestera dar nu inainte de a imparti merele dobandite cu niste caluti draguti din curtea unui localnic.

Urmam apoi drumul arhi umblat de noi, spre Magura, cu coborarea faina pe bolovani unde Claudiu a si dat o tranta neadaptand viteza si franarea corecta la conditiile de teren :D. A scapat ieftin cu cateva julituri dar nu s-a descurajat deloc.

De aici nu mai mergem mult ca incepe si o ploaie pe care o tot urmaream ca vine ba dinspre Bucegi ba dinspre Crai. Desi parea o ploaie de vara sa tot fi durat vreo 45 de minute. Mai departe coboram pe camp prin curtile oamenilor numai ca sa urcam iara spre Magura. Din Magura ii dam la vale spre Moeciu ca sa recuperam vertmobilul si sa fugim cu regret acasa. Tura a fost foarte faina plina de peisaje suprebe cum se poate observa si din imaginile de mai jos. Ca si dificultate ar fi un traseu mediu cu vreo 60 de km si 1400 m diferenta de nivel. Multe urcusuri si coborasuri ce fac traseul si o varianta buna de antrenament.

Trakul turei pe bikemap il gasiti aici iar tracul nostru pe movescount aici :).

Va lasam mai jos cu pozele despre care povesteam. Enjoy!

BI-CI-CLETE, MII DE BICICLETE

me: Man, what’s with all the bicycles!
other: Don’t know, I think they don’t have money for cars.
me: That must be it, poor bastards…
other: Yeah, glad we were born in Romania.
me: Yeah, me to.
other: Tell you what i’ll do. When I change my car next year, I’ll sell the old one to one of these poor Belgian bastards at a cheep price.
me: Yeah man, you do that. That way you will let them know that we, Romanians, are goodfellas that care. Stoked!
other: Yeah, it’s on!
me: Now, let’s go have some more beers! 😀
other: Right, let’s head on… poor bastards…

On top of the world… fara numar

Leave a reply

Cand le dam, le dam grupate, asa ca daca saptamana trecuta am fost in Bucegi cu bicla pana la Padina, ne-am gandit ca si saptamana asta ar merge un traseu tot in Bucegi :D. Traseul ales ar fi acesta,  un traseu fain, epic si plin de peisaje superbe, asta daca si vremea tine cu tine.

Din pacate cu noi nu a tinut si ne-a burnitat si plouat destul de mult si o ceata pacatoasa ne-a insotit tot drumul de nu am putut sa vedem nimic, nici un peisaj nici o priveliste frumoasa, nimic. Vina o purtam caci inca de cand am plecat se intrevedea o vreme nu prea frumoasa iar cand am ajuns in Sinaia un nor pacatos trona deasupra Bucegilor. Ne-am fi putut schimba planurile si sa fugim rapid spre Crai sau spre alt traseu dar cu speranta in inima am zis sa facem traseul planificat. Brigada avea 4 membri de data aceasta, Bogdan, Cristi, Cosmin si Damian si ne-am zis ca nu prea are rost sa renuntam la ce ne-am propus.

Un lucru a fost fain totusi, racoarea placuta de care o sa ne amintim cu drag o perioada mai ales la ce temperaturi incendiare ne asteapta in Bucuresti….

Plecarea s-a facut din saua Dichiu exact din parcarea cabanei cu acelasi nume. Cand am plecat norul se ridicase putin si nici de burnitat nu burnita, era aproape perfect. Ne-am echipat rapid si am luat-o pe bicle, pe asfalt, spre Piatra Arsa. Drumul asta asfaltat , trans-bucegi care nu tranziteaza nimic, exact in inima parcului natural, nu o sa il intelegem niciodata. O mizerie ce nu ar trebui sa existe… dar hai…

Asfaltul s-a dus repede si am ajuns pe drumul pietruit ce duce de la Piatra Arsa la Babele. Deja ceata s-a lasat, sau mai bine zis noi am intrat cu capul in nori si apa se lasa neplacut pe hainele noastre. Aici ne-am dat seama ca ne-am sincronizat tura cu concursul On top of the world care avea finishul la punctul Omu. Ne dam in laturi sa facem loc concurentilor si ne tinem usor in urma lor. La un moment dat, din cauza cetii o apucam gresit spre Costila. Dupa 15 minute ne dam seama ca am apucat-o gresit si ne intoarcem dar pe drum vedem cativa concurenti care ii dadeau tare spre Costila… nimic neobisnuit. Revenim in traseu pe o carare mai putin ciclabila si ii dam inainte cu tupeu. Dupa ce trecem de saua Sugarilor , unde drumul se bifurca, traseu de vara si de iarna , dam de unul din organizatori care ne incuraja si ne facea poze. Il dezamagim scurt zicandu-i ca nu suntem concurenti dar poze poate sa ne faca in continuare si il intrebam unde mai exact este finishul sau care este traseul. Dupa ce ne convingem ca traseul concursului nu avea nici o treaba cu releul de la Costila ii explicam ca are cativa rataciti. Nu e de mirare cu ceata nabadaioasa … dar si traseul era marcat razlatic cu panglici albe… v-ati prins, ceata densa si panglici albe :)))) … cum naiba sa nu te ratacesti…

Dupa o mica discutie si impotriva indicatiilor individului ii dam inainte pe drumul de vara unde avem parte de cel mai fain singletrack de pana acum care ne-a cam facut ziua. Pe aici ne intalnim si cu cativa concurenti care deja erau pe coborare asa ca le facem loc. Odata terminata si portiunea asta incepe lupta cu ultima panta pana la vf Omu care a fost facuta partial pe langa bicla partial pe bicla. Ultima bucata pana la cabana o facem in sa si in aplauzele spectatorilor :D… desi eram fara numar, fara numar, fara numar de concurs :))).

La cabana Omu aglomeratie mare din cauza concursului atat afara cat si inauntru asa ca stam putin sa ne uscam putin si ne dregem cu o ciorba de legume, un ceai si ceapa carata de Damian. Dupa o jumatate de ora de stat ne hotaram sa ii dam inainte. Daca pana la Omu am urmat dunga galbena de la Omu spre saua Batrana si mai departe trebuie urmata dunga rosie. Dupa ce facem cateva coborari pe pietre si incepem sa intram pe traseul ce merge pe muchia Bucegilor ne dam seama ca Damian a ramas putin mai in urma asa ca il asteptam. Cand soseste, ghinion, si-a luxat o glezna care avea si ceva pb anterioare. Fortata cam mult acum ii pune mari probleme si dupa ce discutam putin posibilitatile ne hotaram sa ne intoarcem pe unde am venit. Desi facusem aproape jumatate din traseu, acum urma o portiune cu multe urcari/coborari si multe pietre + coborarea pana la Padina si sigur nu ar fi fost decizia cea mai inteleapta sa continuam, si bine am facut caci pe intoarcere burnita s-a transformat in ploaie si pana la Babele ne-a tot picurat. Fain a fost ca am reusit sa facem de 2 ori in aceasi zi acea portiune singletrack pe traseul de vara de langa saua Sugarilor :D… belea!

Ii dam inainte cu tupeu si ne bucuram de coborarea pana la Babele care este absolut geneiala avand o multime de variante pe unde sa ne dam. De la Babele drum pe pietre si apoi asfalt pana la masina, nimic de povestit, doar ceata :D.

Per total tura a fost super faina si va lasam mai jos cu poze si filmulete de pe traseu. La acest link gasiti tura initiala iar la acesta trackul nostru.

Enjoy!

 

Teaser pentru articolul urmator. Enjoy!

Este a 2-a oara cand ajungem pe cararea asta si este cel putin fantastica. Pacat ca vremea nu a tinut cu noi dar si cu toata ceata si ploaia parca i se adauga un farmec.

Acesta este un teaser pentru articolul urmator. Enjoy!

Bike Padina Fest sau Padina Bike Fest

1 Reply

Daca data trecuta am facut bike-hike acum am dat un bike Padina fest de toata frumusete sau mai exact am fost cu bicla la Padina Fest :))). De ales aveam intre o  tura in Bucegi cu ocazia festivalului sau o tura in Ciucas. Am ales Bucegiul si am lasat Ciucasul pentru alta data. Nu pot spune ca ne-a parut bine. De ce, pentru ca dupa cateva experiente neplacute cu cabinele din Busteni si Sinaia am reusit foarte tarziu sa ajungem la o cota 1400 si sa incepem cu adevarat tura. De ce? pentru ca cabina din Busteni este blocata daca ajungi dupa ora 07:30-8 (la 8:40 era coada de 30m la cabina) iar in Sinaia totul era blocat din cauza unei etape de raliu sau ceva de genul. Dupa ce am gasit un loc de parcare la mama naibi aproape la iesirea din Sinaia incepem drumul pe bicle, o luam spre Peles si apoi incercam sa dam in drumul de conta 1400. Nu dupa mult timp suntem intorsi din drum din cauza raliului si ni se indica un drum prin padure care ar duce la gondola cumva. Dupa ce orbecaim putin, ne intoarcem din drum, gasim cararea, asa zisul drum al regelui ce duce atat la Poiana Tapului cat si in Poiana Stanii (stana regala) si de aici reusim sa ajungem la gondola. De aici urcam rapid la 1400 si recuperam din timpul pierdut. Intre timp ne hotaram sa ii dam pe bicle pana la cota 2000.

Panta este sustinuta si ne chinuim sa ramanem cat mai mult in sa. Totusi, a trebuit sa capitulam pe ultimele pante deoarece erau parca prea abrupte si prea putin aderente ca sa aibe vreun rost sa ne omoram cu ele. Impingem usor biclele pana la cota 2000 si ne hotaram sa urmam traseul dunga rosie ce pleaca din Valea Dorului pana la Padina trecand peste Dichiu.

Initial vroiam sa plecam din Busteni si sa facem Omu, saua Batrana, saua Strunga si apoi sa coboram la Padina dar am lasat ruta asta pentru alta data din cauza impedimentelor mentionate mai sus.

Coboram repede la cabana din valea Soarelui doar sa constatam ca nu au nimic de vanzare asa ca nu stam mult si mergem mai departe. Drumul pe aici pare plictisitor si parca regretam ca nu am reusit sa mergem pe drumul initial propus. Avem deaface cu un platou intins, multa pajiste alpina, o stana si nici un pic de umbra :(.

Cand trecem totusi de Dichiu incepe padurea si parca umbra si coborarea ne ridica moralul. Marcajul nu se schimba si ne duce pana la Padina. Pe aici coborarea este mai tehnica si plina de bolovani si radacini de aici si grija cu care am coborat prin unele portiuni. Sunt cateva portiuni totusi la care nu ne-am incumetat sa le trecem pe bicicleta…. bolovani prea mari si prea abrupti.

Totusi, per total coborarea ne-a placut si parca a meritat tot drumul plictisitor. Dupa nu mult timp ajungem la Padina si ne croim drum printre corturi ca sa ajungem sa ne procuram o bere, poate doua si niste cartofi prajiti :P.

Stam si ascultam muzica intrerupta ce se mai auzea din cand in cand si ne bem linistiti berea si parca reusim sa ne si odihnim putin pe iarba… un mod placut de a-ti petrece sambata :).

Dupa ce ne simtim destul de odihniti plecam spre Sinaia dar pe drumul pe langa lacul Bolboci. Odata ajunsi la prima bifurcatie o luam la dreapta, practic tinem drumul drept deoarece cel asfaltat si foarte circulat o ia in stanga asa ca preferam alternativa mai putin poluata si galagioasa prin Cheile Tatarului. Drumul pe langa lac este frumos si linistitor. Odata ajunsi in coada cealalta a lacului trecem de baraj si dupa inca 2-3 curbe ajungem la asfalt si incepe drumul plictisitor pana in Saua Dichiului. De aici numai coborare pana in Sinaia iar la sfarsit… pana pe asfalt in oras :))) asa ca ii dam pe langa bicle pana la masina.

Tura a fost frumoasa dar parca ar fi fost si mai si daca o faceam asa cum am gandit-o initial. Asta inseamna ca trebuie sa revenim prin locurile astea :D.

O harta a traseului o gasiti la acest link iar mai jos va lasam cateva poze de pe traseu si un mic filmulet. Enjoy!

La cabana Cuca cu bicicleta. Tura cu plecare din Pitesti via Mioveni si Campulung

2 Replies

Cred ca una din cele mai faine ture, desi destul de grea la acel moment si la care am plecat usor nepregatit a fost tura pana la Cabana Cuca din mutii Iezer, cu plecare din Pitesti via Mioveni si Campulung.

De plecat am plecat cu un tren Regiotrans din Gara de nord, vechi dar care avea un vagon doar pentru biciclete unde ne-am facut si veacul. In tren, ce sa vezi, camera bicicletei lui Gabriel bubuie neanuntata lasand un snake bite greu daca nu imposibil de reparat. Belea, pana pe loc nu am mai patit si nici petice care sa acopere problema nu aveam. De asemenea, fiind singurul care avea o bicicleta de trekking cu roti de 28 foarte subtiri, nici camere pentru asa ceva nu am avut. Facem o carpeala ieftina din ce petice am avuta dar era clar ca nu o sa tina. In Pitesti cautam un magazin de biciclete deschis. Pana la urma gasim unul inchis si deranjam proprietarul care si-a lasat numarul de telefon pe usa magazinului. Intre timp bicicleta lui Gabi mai capata o problema cu frana care pierdea ulei. Intr-un tarziu vine si domnul la magazin si se apuca de bicicleta lui Gabi. Dupa ceva timp roata este reparata dar verdictul pentru frana nu este bun, aceasta avand nevoie de mai multe reparatii. Plecam cu ea asa pentru ca deja se facuse ceasul 12 si noi parcursesem doar 2 km si aia in sens invers.

Tura te pacaleste de la inceput prin falsul plat de care incepi sa te prinzi dupa primii km de pedalat atunci atunci cand incepi sa resimti fiecare kilometru in picioare. Pe drum zici ca sunt doar cateva dealuri si ca in rest este plat dar daca verifici elevatia te prinzi ca este un nenorocit de fals plat care iti joaca feste.

Si ce nu ajuta deloc sunt canii ciobanestii de ii au toti localnicii din zonele astea, dar cum ii au… dezlegati, dupa ce ca nu au nici garduri zdravene la case. Practic orice caine care ne vedea hop in strada si hop dupa noi. Eu, cel care scriu aceste randuri, cum am ramas si ultimul, toti cainii ma asteptau deja in strada dupa ce alergasera dupa bunii mei prietenii care au luat-o ceva in fata fara sa se gandeasca la aspectul asta. Si uite asa cred ca am avut 10 intreceri cot la cot pe 2-300 de metrii cu diverse cotarle.

La un moment dat, cand ne-am regrupat, ne-am oprit in fata unei curti unde erau nici mai mult nici mai putin de 6 caini care latrau si abia asteptau sa ne suim pe biciclete. Printre ei, parca la deruta era si un porc, ceva mai inchis la culoare. Daca nu erai atent nici nu il observai. Se misca si el odata cu haita si pot sa jur ca daca ar fi stiu sa latre ar fi latrat si el.

Exceptand neintelegerea avuta cu falsul plat si cu cainii, tura este foarte frumoasa iar drumul din Mioveni spre Campulung prin Valea Stanii, Comuna Vulturesti si Suslanesti este cel putin superb. Satele sunt necirculate si ai destula liniste sa te bucuri de peisaj iar ca si tura de antrenament este perfecta pentru ca dupa primele ore incepi sa resimti fiecare kilomentru in picioare, asa cum cred ca am mai zis :P.

O alta gresala a fost ca, traind cu impresia ca ne ducem la munte unii dintre noi am fost echipati cu cauciucuri de mtb desi 90% din drum este pe asfalt :))). Pe acest traseu, din Pitesti pana in Campulung sunt 70 km cu aproximativ 500m elevatie iar din Campulung pana la cabana Cuca inca aproape 30 de km cu vreo 900 m elevatie.

Odata ajunsi in Campulung ne-am refacut energia, atat cat s-a putut cu prajiturile de la cofetaria Iepurasul, ieftine si bune, cine stie cunoaste :D. Totusi, oboseala era la cote ridicate si asa as fi incheiat tura aici, dar uite ca la indemnele grupului am continuat pana la Cuca unde am ajuns pe intuneric. Totusi, am mai stat ceva la un foc si la un pahar de vin.

Pe drumul pana la Cuca am mai patit o pana si ne-am bagat in vorba cu un copil care avea o bicicleta fara cauciucuri, doar jante, si care mergea mai repede ca noi :))).

Am dormit bine in podul cabanei unde nea Romica a amenajat un frumos dormitor cu muuuulte paturi. A 2-a zi dimineata ne-am trezit cu fortele refacute si hotarati sa ne intoarcepe pe biciclete pana in Pitesti, de data asta pe drumul european mult circulat E574 prin Lazaresti si Livezeni.

Partea proasta a fost ploaia care ne-a insotit cea mai mare parte a drumului ajungand la gara din Pitesti uzi si plini de noroi, dar si cu o multumire intiparite pe chipuri. Per total tura a fost faina si merita incercata dar va sfatuim sa o faceti pe biciclete de sosea si aventual sa ramaneti la cabana Voina unde se termina asfaltul.

Ca si dificultate ar fi medie spre ridicata deoarece am avut aproximativ 100km in prima zi cu 1400 m elevatie. La intoarcere este predominant coborare. Doar vremea sa tina cu voi.

Traseul il gasiti la acest link (google maps) sau la aceste 2 linkuri care prezinta drumul dus si intors impartit in 3 bucati pe bikemap Link 1 (asta e marcat invers de aici si doar 150m elevatie), Link 2 si Link 3.

Lasam aici si cateva poze din tura ca sa aveti cu ce sa asociati cuvintele de mai sus. Enjoy!

Bike-hike prin Crai. O corcitura de tura ce trebuie repetata!

Leave a reply

Uite ca ne-am saturat de atat MTB si nu chiar asa ca am pus la cale o corcitura de tura in care sa combinam putin de MTB cu putin de hiking cat sa le sada bine impreuna. Parerea generala e ca a iesit tare bine si ca trebuie repetata experienta.

In posturile anterioare povesteam ca nu ne mai saturam de Piatra Craiului, alias Crai, si asa si este. Parca mai vad vreo 3-4 ture pe acolo sezonul asta, nu prea multe ca strica. Trebuie totusi sa ne intoarcem ca sa tragem un singletrack de la Curmatura pana la fantana lui Botorog prin padure caci e pacat. Am fi facut asta weekendul asta daca nu ne-am fi uitat castile acasa :(. Altfel, ne-am multumit cu arhibiciclitul drum forestier prin prapastii… bun si asta, mai ales ca ii poti da viteza maxima :D.

Acum, ca sa dam si cateva detalii legate de tura noi aveam in minte sa mergem pe bicle de la Gura Raului pana la cabana Curmatura prin prapastiile Zarnestilor, sa facem o mica pauza la cabana pentru refacerea energiei si apoi sa o luam spre varful Ascutit in creasta. Totusi, stiind ca pana la Ascutit faci intr-un caz fericit 2-2.5 ore am zis sa mai scurtam putin asa ca am ales punctul rosu ce pleaca din dreapta cabanei spre varful Turnu. Traseul este marcat bine numai ca este plin de lanturi. Credeam ca is doar 3, ca asa ne aduceam aminte din zilele mai indepartate de mers pe carari dar uite ca sunt vreo 5-6 lanturi unele chiar lungute. Totusi, le-am dovedit pe toate si ne-am incadrat bine in marcajul de pe traseu de 1.5 h. Dupa ce ne-am prins o mica ploaie in padure de ne-am adapostit sub o surplomba a unei stanci uite ca norul ne-a urmarit pana in creasta doar ca sa ne sperie putin. Nu e prea fain sa te prind ploaia in creasta prin Crai cu toate pietrele alea calcaroase si cu toata expunerea aia… cine stie cunoaste. Totusi, parca norul ala a fost tinut departe din calea noastra de cineva ca de plouat, ploua si peste Bucegi si peste Fagarasi :))).

Am mers 0.5 ore pe creasta ca sa dam in Saua Padinei Inchise si in traseul dunga albastra ce se lasa din creasta inapoi la cabana Curmatura. Deja genunchii se resimteau putin obositi dupa combinatia de bicla si drumetie si dupa urcusul sustinut pana la Turnu.

Odata ajunsi la cabana ne-am delectat rapid cu ciorba si cu bere, care am putut, si i-am dat tare la vale ca sa fentam acel nor ce ne-a tot urmarit jumatate de zi. Am ajuns rapid, intregi si uscati la masini, mai putin Eugen care si-a slefuit putin cotul si piciorul la o tranta ce a reusit sa o dea incercand sa evite o balega?! cum mai sa incerci sa eviti in ultima secunda o balega cand oricum esti murdar, transpirat, plin de noroi si iti trebuie clar un dus, si sa mai dai si o tranta din cauza asta :))). Doar el stie… oricum, a iesit pe filmare si urmeaza sa revenim cu dovada :D.

Va lasam cu trackul turei pe care il gasiti la acest LINK, si cu pozele de mai jos. Tura ca si dificultate ar fi medie spre ridicata vorbind de 22.5 km cu 1225 m elevatie. Enjoy!

Povestim de ce ne aducem aminte :P. Tura bicla de prin Brasov pana in Valea Doftanei si apoi Bucuresti via Campina

Leave a reply

Daca ture nu am dat de peste o saptamana uite ca povestim si noi despre ce ne aducem aminte iar la rand a venit o tura faina facuta anul trecut cu plecare din Brasov si finish in Bucuresti via Sacale, Traisteni, Valea Doftanei si Campina. Tura a fost de 2 zile iar peste noapte am ramas in Traisteni cred, la o pensiune faina si primitoare unde am stat la povesti si la un pahar de vorba pana in toi de noapte.

Drumul este fain iar partea de MTB compenseaza oarecum tot asfaltul parcurs, desi nu l-am mai face inca odata :P. De asemenea nu trebuie sa va simtiti obligati sa mergeti pe bicle pana in Bucuresti :P, putand lafel de usor sa luati un tren fain, frumos din Campina pana in Bucuresti. Nu am mai repeta experienta nicicum. 120km de asfalt cu cauciucuri de mtb nu este cea mai placuta senzatie, garantat!

Acum, legat de traseu, cum povesteam, el pleaca din Brasov, de la gara. Pana aici va descurcati cum puteti. Acum trenuri avem de unde alege si cred ca stau si mai bine la capitolul “loc pentru bicicleta mea”. Noi nu am nimerit asa ceva, asa ca am stat ca sardinele pe culoar cu bicicletele lipite de noi dupa cum se observa si din imagini. Nici nasul nu a fost prea ingaduitor si dupa ce ca nu aveam loc pentru biciclete ne-a si taxat ca si cand am fi avut.
_DSC6934-2Odata ajunsi in Brasov, dupa cafeluta de rigoare si o mica plangere din partea unuia dintre noi la CFR, imi scapa acum motivul exact, ne pornim la drum in directia Sacele. Trecem usor de Sacele si de o gloata de cetateni de etnie roma care numai prietenosi nu au fost (nu o sa ii inteleg niciodata, desi nu toti sunt asa) si ne apropiem in urcare de lacul Sacele pe care il avem in partea stanga pe directia noastra de mers. Cand lacul se termina, exact la coada lui de unde se lasa raul Doftana, in dreptul pensiunii Gentiana se va lasa un drum neasfaltat la dreapta (mai mult inainte defapt pentru ca drumul principal face o curba la stanga). Drumul este exact inaintea a 2 serpentine ce se lasa la vale si esti indemnat sa le cobori. Noi asa am facut dar ne-am trezit la timp ca am apucat-o gresit si am facut cale intoarsa. Am urcat laloc cele 2 serpentine si am facut acum stanga pe sensul invenrs si am intrat pe drumul nepavat care se va strica usor, usor in decursul a cativa km. Drumul o tine pe la Complexul turistic Fortul Doftanei si pe la manastirea Bradet, manastire marcata dealungul drumului si la care puteti face un mic popas pentru apa si altele.

De aici continuati drumul care urca usor si care mai si serpuieste putin. El urca in padure la putin peste 1000m altitudine. La un moment dat se trece pe sub niste stalpi de inalta tensiune iar de acolo ar trebui sa inceapa si coborarea. Locul e fain pentru popas atat pentru priveliste cat si pentru poiana faina. Daca nu ar fi fost acei stalpi de tensiune probabil ca ar fi fost perfect.

De aici drumul se lasa la vale si trece prin dreptul unor zone de exloatare forestiera. Noroiul devine din ce in ce mai mare si trebuie sa aveti putina grija la cainii ce s-ar putea sa va iasa in cale. Nu stim exact daca mai sunt acolo acei taietori de lemne dar acum peste 1 an erau. Cum povesteam o sa dati de noroi mai ales daca a plouat in ultimele zile asa ca sa fiti pregatiti :D.

Nu mult dupa acest punct o sa ajungeti la limita dintre judetele Brasov si Prahova si imediat la locatia numita Podurile Vaii Negre unde o sa dati de Pastravaria Doftana. De aici nu mai aveti mult pana in Traisteni respectiv Valea Doftanei. Nu va relaxati totusi si fiti atenti la cainii ciobanesti ce s-ar putea sa iasa din curtile oamenilor, noi era sa o patim la un moment de relaxare :))). Noi in Traisteni ne-am oprit la o bere de recuperare apoi ne-am cautat cazare si am fost sa mancam o Scorbura Veveritei, serios, asa se numeste, la Cabana Veverita (mancare buna, recomandam!). Distractia a mai continuat la cazare si la somn ne-am bagat dupa miezul noptii.

_DSC7045-2

A 2-a zi lafel de senin ca in prima si deja in minte se isca gandul sa ii dam pe bicle pana in Bucuresti. Am zis ca vedem cum ne simtim cand ajungem in Campina si ne hotaram atunci. Cu gandul asta ne suim pe bicle si ii dam la vale. Pana in Campina este predominant vale exceptand ultimul deal dinainte de oras care te face sa transpiri putin. Atentie, din traisteni se lasa 2 drumuri la dreapta care te scot in Muntii Baiului si care trebuie sa le faceti neaparat pe bicla, unul dintre ele, dar in sens invers, il gasiti relatat aici. Apoi, din Valea Doftanei se lasa tot la dreapta drumul catre Secaria care te scoate fie in Comarnic fie tot in Muntii Baiului, depinde ce urmaresti sa faci :D.

Odata ajunsi in Campina, ne hotaram totusi sa mergem pe bicle pana in Bucuresti. NU va recomandam decat daca sunteti echipati de sosea. Noi nu am urmat DN1 ci DJ101P şi DN1A care din Campina te duce Novacesti, Filipesti si apoi te scote la intrarea in Bucuresti prin localitatea Mogosoaia. Este mai putin circulat decat DN1 si mai ok de facut pe bicla. Dupa o mica oprire de noapte la palatul Mogosoaia am ajuns cu bine in Bucuresti unde am spalat bicicletele si ne-am grabit sa ajungem la casile noastre. Faina tura, cel putin partea dintre Brasov si Campina pe care o recomandam cu placere, iar restul daca ai bicla de sosea cu tine :). Va lasam cu cateva poze de pe traseu si cu o mica harta din care nu se intelege mare lucru a traseului dintre brasov si Traisteni. O harta mai detaliata veti gasi la acest link de pe bikemap: link harta. Enjoy!

Untitled