Tag Archives: traseu

Urlati reloaded

1 Reply

Cum povesteam intr-un post anterior, Urlati pare sa fie ultima frontiera impotriva vremii urate. Lucrul asta s-a dovedit si in acest weekend. Daca toate prognozele aratau ploaie si ninsori la munte, am zis ca alta varianta nu avem decat sa verificam si prognoza pentru Urlati. Ce sa vezi, pana seara, probabilitate de ploaie 5%. Marturisim ca ne-am dus cu regret in Urlati deoarece vroiam sa facem o tura in Fagaras weekendul acesta dar cum arata ca pe sus la peste 2000m era posibil sa ii dea cu lapovita si ninsoare si cum pe jos aparea probabilitate de ploaie intre 35 si 55%, + temperaturile care cu greu depaseau 0 grade am zis ca nu e chiar asa de biciclit.

Apoi, dupa ce nu am reusit sa strangem o brigada si toata lumea si-a cam luat gandul de la biciclit pe ultima 100 de metri am zis ca Urlati chiar ramane ultima solutie. Astfel, am pus la cale o tura faina cu 4 urcari si 4 coborari care pana la final a strans cam 1300m elevatie. Este o suma frumoasa avand in vedere ca cel mai inalt punct al turei abia depasa altitudinea de 450m. Practic am incercat sa urcam si sa coboram toate dealurile de ne-au iesit in cale, pe unele chiar de 2 ori :))). Si da, am reusit sa facem acea coborare faina din drumul judetean 238, un drum parca uitat de lume, in Rotari, iar de data aceasta am si filmat coborarea :D. Punem si 1-2 filmulete la final sa vedeti ce faina este.

Cu detaliile turei nu o sa insistam caci le gasiti si in postarea “Urlati, ultima frontiera“, asa ca o sa mentionam doar ce am facut in plus.

Astfel, traseul este clasic, urcare din Urlati, mers pe coama dealului, coborare in Rotari, facut stanga spre Tarculesti, din Tarculesti dreapta spre Gornet-Cricov unde dupa primul pod luam drumul ce duce in sus spre deal, la inceput asfaltat dupa aceea drum de deal.

La intersectia cu drumul judetean 238 facut dreapta spre Rotari. Aici incepe coborarea faina. Mare atentie ca aveti sansa sa ratati acest drum deoarece este acoperit de iarba si nu prea se observa.

Aici intervine diferenta turei fata de data trecuta caci din Rotari am facut stanga spre Ceptura de Jos unde am oprit sa il vizitam pe Iulian Barbuceanu la DIY Ceptura, un proiect personal ce incepe sa prinda contur si despre care am mai povestit intr-una din postarile anterioare.

Din Ceptura am luat-o spre Cherba, si dupa localitate am facut dreapta iara spre deal prin Valea Urloii. Aici drumul trece fain printre vii si parca te afli in Toscana nu in Romania :P. Din deal am incercat o cobarare scurta si faina doar ca sa ne dam seama ca drumul nu duce undeva anume, ba chiar dispare asa ca am luat bicicleta in carca si am urcat iara in drumul principal. Printre boscheti am dat si de 2 bostani pe care i-am bagat repede in rucsac doar ca sa ingreunam putin urcarea :)). Odata reveniti in drum am inceput coborarea spre Urlati numai ca tura nu capatase destula elevatie asa ca am mai coborat odata din deal spre Plavia sau Jercalai doar ca sa urcam inapoi pe acelasi drum. Asa am capatat si elevatia dorita si am putut sa ii dam fericiti la vale spre Urlati si spre masina.

Cand ne uitam acum pe geam la cum toarna cu galeata parca vremea de ieri nici nu putea fi mai prietenoasa. Si racoare si drum uscat fara un dram de noroi. Sa tot ai parte de asa vreme si speram sa mai prindem 2-3 weekenduri sa facem niste ture serioase pe munte, asta pana cand lasam bicicletele deoparte si ne punem schiurile in picioare.

Pana atunci va lasam cu pozele si filmuletele de rigoare, si detaliile de mai jos. Enjoy!

Distanta 54km, Elevatie 1300m, dificultate medie, link traseu aici.

 

Masivul Buila – Vanturita, un fel de Piatra Craiului olteneasca

Leave a reply

Tura in Buila – Vanturita, de care va aminteam si in postul trecut a fost cireasa de pe tort printre turele planificate in zona. Masivul este superb si parca prea putin umblat fata de ce stim din traseele mai accesibile de pe valea prahovei sau din masivele mai cunoscute.

Nu am intalnit nici picior de drumet … ci in schimb multe schituri, biserici, troienite etc. Parca tot muntele ar fi proprietatea bisericii :))). Mai si scria intr-un punct ca innoptarea femeilor la unul din schituri este nepermisa. Ma intreb totusi daca au voie sa isi puna cortul langa…

Oricum, infrastructura dezvoltata pe la aceste schituri este destul de spectaculoasa si chiar nu te astepti sa vezi atata constructia in mijlocul parcului, aici vorbim de schitul Patrunsa pe langa care am trecut la coborare.

Ca si localizare, masivul se afla in partea centrala a judetului Valcea si face parte din Muntii Capatanii prin care ne-am tot plimbat cu bicicleta si am povestiti in postul intitulat :

Vaideeni si trasee de bicicleta la greu (Oltenia Biking)

Masivul are 6 puncte de intrare dintre care 3 in comuna Costesti, 1 in Barbatesti de unde am plecat si noi, 1 in Cheia si alta in Baile Olanesti. Mai multe detalii gasiti pe www.buila.ro, un alt site fain si bine pus la punct de catre organizatia Kogayon (http://www.kogayon.ro/). Gasiti acolo detalii despre orice aspect al masivului asa ca nu mai facem alte mentiuni dacat cele despre traseul nostru.

Cum am spus, traseul pleaca din Barbatesti pe drum forestier din capul satului. Drumul este mai mult decat ok si poate fi facut in mare parte cu masina pana aproape de baza masivului, in dreptul unei asezari tot a bisericii unde o sa regasiti un prim marcaj ce arata 1.5 – 2 ore pana la schitul Patrunsa. De aici noi nu am luat-o spre schit ci am urmat traseul marcat Cruce Albastra. Traseul nu este chiar asa de vizibil marcat asa ca cascati ochii. De asemenea, nefiind foarte umblat nici poteca nu este batuta si cand se mai iese din padure te poti dezorienta usor asa ca atentia este recomandata, cel putin la inceput caci odata ce incepe urcarea mai sustinuta spre Curmatura Builei deja traseul este mai usor de urmarit. Traseul urmeaza Valea Otăsăului, Valea Bulzului si apoi Vf. Tucla si ar avea cam 4.5 ore pana in Curmatura Builei dar se poate ajunge si mai repede de atat cu un ritm ok. Mai mutle detali gasiti la acest link, inclusiv un grafic al elevatiei si un track GPS.

Pe drum va veti intalni cu o rascruce ce indica schitul Patrunsa la 15 minute distanta si curmatura Builei la alte 2 ore. De asemenea veti trece pe langa 2 stane deci sa aveti grija daca mergeti pe timp de vara la cainii de la stana, nu sunt chiar cei mai prieteneosi. Izvor gasiti doar la inceput si apoi cand va apropiati de curmatura Builei, deci cam 3 ore nu o sa vedeti apa.

Padurea este frumoasa, deasa si umbrita si are ceva aparte. Copacii sunt mari si contorsionati cu radacini noduroase intinse, pietrele albe ca in Crai iar pamantul negru da un contrast foarte frumos. Va garantam poze faine cum o sa vedeti si la finalul postului.

Odata ajunsi in Curmatura Builei, 1560m, dam de refugiu si de indicatorul ce arata directia varfului Vanturita care se afla la 2-2.5 ore distanta.

O luam spre varf dar destinatia noastra finala este Varful Buila de unde vrem sa coboram spre schit. In apropiere de refugiu se afla si o stana, care la vremea asta era parasita. Totusi, dam de 2 pufoseii de caini ciobanesti si de mama lor, lasati parca sa pazeasca stana. Prima data ne-am speriat de latratul lor dar dupa ce am vazut ca sunt doar niste pui de cateva luni ne-am linistit. A fost de ajuns sa le dam cativa biscuiti ca nu am mai scapat de ei si ne-au urmari pana pe “varf”.

Acest varf Buila nu este tocmai un varf cum va imaginati, marcat, ci mai mult o denivelare care nu este nici pe departe cel mai inalt din zona. Da, Vanturita este inalt dar noi am vrut pe Buila si nu ne-a ajuns asa ca am mai urcat inca putin spre varful Albu care parea mai inalt. Aici am stat de am infulecat ceva si ne-am jucat cu pufoseniile pana cand a venit timpul sa o luam inapoi. Cu harta pornita pe telefon am incercat sa ne orientam putin in golul alpin si sa identificam valea prin care coboara “traseul”, care din pacate s-a dovedit a fi un nemarcat usor abrupt in ultima portiune pana se intersecteaza cu traseul Punct Galben ce urca tot in curmatura, de la schit pe o poteca ce seamana putin a brana.

Practic de la varful Buila te lasi in jos spre o cruce mare de lemn ce nu ai cum sa o ratezi. De la acea cruce tot cobori drept si apoi usor la dreapta pana aproape de padure unde ar trebui sa te intersectezi cu bulina galbena. Totusi, daca nu ai o harta pe telefon sau un track gps, recomandam sa te intorci pe unde ai urcat, in curmatura Builei si de aici sa identifici traseul punct galben deoarece imediat ce cobori din curmatura ar trebui sa te intersectezi cu el.

Oricum, noua, mai greu ne-a fost sa scapam de catei decat sa gasim traseul. Am urlat la ei, am aruncat cu pietricele dupa ei si dupa lungi tentative am reusit sa scapam si sa ii lasam in urma.

De la marcaj pana la schit nu am mai facut foarte mult. La schit am facut o pauza de masa si ne-am imprietenit cu necuvantatoarele de acolo, apoi am luat-o in jos spre locul de unde am inceput tura. Coborarea se face de la schit pe marcaj cruce rosie. Coborarea este faina si traseul mai bine ingrijit si marcat. Se vede ca pe aici coboara cei de la schit cu magari si cu bagaje spre satul Barbatesti. Pe aici ne-am si imaginat o coborare faina pe bicla. Din punctul nostru de vedere arata destul de ciclabil, la vale, si pare a fi un singletrack de toata frumusetea :D. Ba chiar, daca stam sa ne gandim, ar merge o urcare dinspre Cheia pe la schitul Pahomie, apoi schitul Patrunsa, cu coborare pe aceasta carare spre satul Barbatesti :D.

Pana ajungem noi sa facem acest traseu pe bicicleta, va lasam cu trakul turei la acest link si cu frumoasele poze de mai jos. Speram sa va fi convins prin aceste randuri si prin dovezile de mai jos sa va ganditi serios sa faceti o tura in Masivul Buila-Vanturita. Enjoy!

Prin Iezer si prin noapte cu bicicleta

1 Reply

Iezerul si Fagarasul vor deveni traditii din cate se pare. In fiecare an trebuie neaparat sa ne programam cel putin o tura de bicla in acesti munti. De ce? Pai au ceva aparte si cele mai faine aventuri prin muntii astia le-am avut. Daca anul trecut am facut peste jumatate din creasta cu dormit la refugiu si cu cuceritul celor mai inalte varfuri, anul asta am vrut sa facem o tura de o zi cu urcare pe Portareasa (cel mai inalt drum forestier de la noi din tara, ce te duce pana la 2350m altitudine) si cu coborare pe culmea Vacarea. Zis si facut numai ca, dupa cum zice un vechi si intelept proverb, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ.

Dupa ce ca ne-am urnit destul de greu, am mai avut si o frumoasa intarziere pe drum, o pana la una din masini. Si cum pana nu vine niciodata singura, nici cricul nu era bun asa ca stai prin Campulung si cauta cric si apoi fa pana… dar mai bine stie Vlad caci el a patit-o. Noi eram deja la cabana Voina, asteptand cuminti si fara semnal. Pe la ora 11:30 ajunge si a 2-a masina cu Vlad, Ionut si Cristi.

Dupa detaliile de rigoare si pregatirile rapide, la 12 ne suim pe bicle si ii dam inapoi spre barajul Rausor unde ajungem rapid pe singura bucatica de asfalt a traseului. Traversam barajul si o luam pe drumul forestier ce merge frumos pe langa lacul Rausor si apoi pe langa rau. La inceput drumul este lejer, cu o panta frumoasa si destul de racoros din cauza padurii. Exceptand noroiul de la inceput care se datoreaza utilajelor si camioanelor sosite in zona pentru defrisari, drumul se indreapta pe masura ce urca si la iesirea din padure se transforma intr-un drum pietruit si pe masura ce te apropii de creasta, intr-un drum plin de bolovani. Treptat panta se mai accentueaza si pe la 1600m altitudine iese si din padure. Prin padure am facut 2 mici pauze pentru apa si pentru regrupare si apoi inca una la iesirea din padure unde ne-am mai intalnit cu un alt biciclist ce venise la o tura de antrenament.

Dupa regrupare si dupa ce am infulecat cate ceva, i-am dat inainte pe drumul plin de pietre. Pe aici drumul urca usor in 4-5 serpentine si apoi continua drept cu tinta finala in fata. Parca de aici nu pare asa aproape cum ne aminteam, asta si pentru ca anul trecut am avut parte de o ceata de abia vedeam la 5 metri in fata. Pe la 1900m am mai facut o regrupare si aici ne-am splituit in 2 grupuri, cei care au hotarat sa se intoarca caci era clar ca o sa ne prinda seara prin padure si cei care au tinut mortis sa faca tot traseul. Astfel, eu am continuat cu Cosmin si cu Vlad, iar Lucian, Cristi si Ionut, care din pacate avea si o glezna luxata, s-au intors la masini.

Din punctul asta drumul coboara cam 50m altitudine si apoi incepe iar sa urce sustinut si in serpentine. Urcarea este frumoasa si solicitanta iar drumul accidentat te pune des in dificultate dar ne luptam eroic cu panta si cu o intarziere de 30 de minute fata de ora propusa ajungem la 18:30 la Crucea Ateneului. Nici nu apuc sa ma linistesc si sa ma asez sa mananc ceva ca imi dau seama ca nu mai am telefonul in buzunar. Intradevar, nu este cea mai inteleapta decizie sa iti tii telefonul in buzunar pe terenul asta accidentat si sper sa ma fi invatat minte :(. Trist e ca de la 2350m drumul coboara destul de mult pana la Cruce si doar cand ma uit in spate ce panta am de urcat pentru a-mi gasi telefonul parca ma demoralizez. Stiu sigur ca l-am pierdut undeva pe panta asta pentru ca am coborat in viteza asa ca o iau repede inapoi in pas alergator. Si, cum legile lui Murphy se aplica intodeauna, telefonul meu era aproape in varful dealului :))). Dar bine ca era caci deja ma gandeam la bugetul de care trebuia sa fac rost pentru unul nou :))). Unde mai pui ca a scapat ieftin cu 2-3 zgarieturi si fara ecran spart.

Ma intorc rapid la coechipieri si nici sa mananc nu mai imi vine caci deja soarele era aproape apus si noi aveam o hatamai coborarea de dat. Ne urcam repede pe bicle si ii dam rapid la vale pe culmea Vacarea pe marcaj dunga rosie. Marcajul la urcare a fost triunghi rosu.

Ii dam viteza cat mai avem lumina si la intrarea in padure deja suntem inconjurati de intuneric asa ca scoatem frontalele si ce lumini mai aveam pe la noi, care nu erau destul de multe si ii dam frumos un downhill prin bezna dar cu mare grija. Este o experienta faina, de povestit, dar pe care nu tinem neaparat sa o repetam prea curand. Dumul a fost ciclabil si cred ca daca era ziua am fi avut o experienta mai faina si o coborare mai placuta dar cand nu vezi pe unde mergi parca nici nu te poti bucura de coborare :))) sau cel putin noi nu am putut, asa ca am coborat destul de precauti. La sfarsit am facut si un bike rafting deoarece drumul merge prin rau cativa metri buni :))). Daca ne suparam putin mai stateam sa ne spalam si biclele la lumina frontalei :D.

Per total tura a fost frumoasa, o adevarata aventura care va fi cu siguranta repetata si anul urmator. Ajunsi la Cabana Voina, i-am gasit pe restul cu burtile pline, dar am recuperat si noi rapid si am inchinat un paharel de tarie in cinstea turei facute :D.

Ca si detalii, tura a avut 47 de km cu 1700m elevatie iar ca si dificultate am zice medie din cauza drumului mai accidentat atat la urcare cat si la coborare. Se poate si mai rau totusi :D.

Trakul facut de noi il regasiti la acest link. O sa revenim si cu un filmulet, stim, am tot promis filmulete dar cu siguranta o sa ne tinem curand de promisiuni :D.

Pana atunci va lasam cu pozele de mai jos. Enjoy!

Urlati, ultima frontiera

2 Replies

Urlati, utima frontiera impotriva ploii… sau cel putin asa am crezut… dar rau nu ne-a parut caci am dat un traseu frumos pe drumuri neumblate, cu iarba pan’ la coate.

Prin Urlati, Ceptura, ne-am tot plimbat dar de data asta, si datorita prognozelor sumbre de ploaie in toata tara, care parca nu s-au adeverit :(, am reusit sa facem o tura superba cu plecare din Urlati. Am urmat drumul arhicunoscut , cel de la maratonul vinului cu urcare directa din localitate spre camp. Aveti trakul mai jos dar pana la track hai sa dam si noi cateva detalii.

Dupa urcarea usoara, si zicem usoara acum, caci acum 3 ani cand am facut prima data traseul parca nu a fost chiar asa, tot mergem pe dealuri si tinem drumul lung de la maraton, cel care coboara in satul Rotari si nu in Ceptura. Drumul este superb daca vremea si lumina tine cu voi, o sa observati din pozele de mai jos ca, desi am nimerit intr-o perioada a zilei nu prea fericita pentru a face poze, tot am reusit, cu telefonul din dotare sa suprindem cateva privelisti superbe :D. Din graba, in afara de telefon, alt dispozitiv nu am mai avut, dar parca nu e chiar asa de rau si deja ne gandim sa renuntam la anumite grame daca nu kilograme din rucsac si sa investim intr-un telefon cu o camera mai performanta. Poate din comoditate sau poate din eficienta dar parca aceste telefoane, cel putin in materie de foto, devin un compromis din ce in ce mai acceptabil.

Odata ajunsi in Rotari, facem stanga spre Tarculesti. Avand in vedere perioada anului, pe langa faptul ca curtile oamenilor miros a must, a vin, a tuica, te tot intalnesti cu oameni animati, veseli si pe sapte carari :))), care mai de care mai prietenosi. Ce sa mai, o perioada frumoasa in care chiar e pacat sa nu treci prin astfel de locuri, mai ales zona Dealu Mare, recunoscuta pentru licorile sale :D… nu ca am fi plecat fara 6 litri acasa :)))).

Din Tarculesti facem dreapta si o luam spre Gornet-Cricov unde, imediat dupa pod si dupa o curba la dreapta, incepe o frumoasa urcare, pe asfaltul ce se termina rapid si dam intr-un drum de tara si apoi un drum de deal ce urca pana intr-un punct de unde se vad frumos ogoarele si campurile pline de verdeata. Pe drum am dat de multi nuci asa ca ne-am facut provizii pentru pauza urmatoare.

Drumul este super frumos, peisaje si in stanga si in dreapta doar lumina sa tina cu voi. Pacat ca nu am avut cu ce asa ca ne-am folosit de telefonul din dotare la greu. Totusi, cu putina postprelucrare, parca nu au iesit atat de rau :P.

Pe drum ne-am mai intalit cu 2 ATV-isti si o stana. Dupa pauza de mancat nuci, am inceput coborarea. Mare atentie ca traseul coboara in drumul judetean 238, dar exact cand se intersecteaza cu acesta trebuie sa faceti dreapta pe un drum mai putin bun si mai putin observabil dar care merita umblat neaparat. Este un drum pe camp, care pare sa nu fie foarte practicat si din cauza asta iarba iti ajunge pan’ la coate in unele locuri dar acesta da direct in Rotari si este de o frumusete maxima. Aici chiar am regretat ca nu am avut un aparat foto mai potent caci culorile in perioada asta si cerul innorat erau o combinatie perfecta :(. Asta e, ne simtim nevoiti sa revenim prin aceste locuri… curand :D.

Din Rotari aveti mai multe variate. Noi am ales sa ne intoarcem tot pe asfalt pana in Tarculesti si apoi sa facem stanga spre Urlati. Recomandarea ar fi sa faceti stanga spre Ceptura de Sus si apoi Jos :D, sa mergeti spre Urlati dar nu dupa mult timp sa urcati iara pe deal. Este un drum printre vii care va scoate in Drumul de la inceput pe care ati urcat din Urlati. Este drumul de la Maratonul Vinului, pentru cine a participat.

Odata ajunsi in Urlati, am cautat sa mancam ceva la restaurantul la care ne opream de obicei pentru un carnat si niste muraturi dar din pacate era ocupat cu un parastas si a trebuit sa ne suim in masina si sa ne continuam drumul. Totusi am avut noroc si in Valea Calugareasca am dat de sarbatoarea vinului, sarbatorita cum trebuie si ne-am oprit sa halim cate ceva. Imaginea de mahala, de balci, de la aceasta sarbatoare ne-a placut maxim si parca daca am mai fi baut un pahar de vin, n-am mai fi plecat de acolo :D.

Per total, chiar daca am fost speriati degeaba de meteorologi, nu ne pare rau de traseul ales. Ne intoarcem mereu cu drag in aceasta zona caci este superba. Este o zona foarte buna atat pentru cei care vor sa descopere tainele acestui sport dar si pentru cei care vor sa aibe parte de un antrenamet pe cinste deoarece toate trasele alterneaza foarte fain, urcari cu coborari multiple si parca dupa ce urci, cobori, urci, cobori, urci, cobori, picioarele se simt altfel lucrate decat daca ai urca, urca, urca si apoi ai cobora, cobora, cobora :D. Un exercitiu super fain ce trebuie repetat cat mai des.

Ca si dificultate, tura este usoara spre medie cu o distanta de 40 km si cu o elevatie de 800 de metri.

Aveti trakul aici, si mai jos va lasam cu superbele poze facute un telefonul din dotare :D.

Promitem ca urmatoare postari vor fi despre Vaideeni (alias Vai de ei), Muntii capatanii, Muntii Buila si Isverna, locuri superbe de le-am vizitat saptamana trecuta si pe care le recomandam cu mare drag pentru doritorii de bicicleala prin locuri mai putin atinse :D.

Enjoy!

 

Penteleu, mai mult decat un cascaval!

Leave a reply

Da, asa este! Pentru cei care stiti de penteleu doar de pe rafturile supermarketurilor, de la raionul de produse lactate, aflati ca este mai mult decat un cascaval :))), este chiar un varf de munte foarte frumos… ba chair atat de frumos incat l-am urcat de 2 ori in aceasi zi :))).

Sa va mintim si sa zicem ca l-am urcat de 2 ori pt ca ne-a placut atat de mult, sau sa o spunem pe aia dreapta si sa recunoastem ca ne-am ratacit si dupa 2 ore de balaurit prin padure am zis ca ar fi cazul sa ne intoarcem si asa am resuit sa facem varful de 2 ori in aceasi zi.

Da, muntele, pe cat de frumos este, pe atat de marcat nu este asa ca, desi aveam un track pe telefon dupa ce am ajuns pe varf, s-a ales praful de el si am coborat pe unde nu trebuia.

Acum, sa o luam cu inceputul. Tura planificata avea 60km cu vreo 1530 m diferenta de nivel parca. Am plecat din Bucuresti in numar de 6, eu, Bradu, Ionut (www.jurnaldecalator.ro), Cosmin, Nicu, si Lucian. Plecarea s-a facut pe la ora 6 si la ora 6.30 am facut o mica regrupare la Rompetrolul de la iesirea din Otopeni ca sa ne numaram si sa ne cunoasteam eventual, pentru ca Nicu si Lucian erau noii membrii ai turei si ai grupului. Am urmat drumul spre Ploiesti, centura, apoi drumul de Valenii de Munte, am facut dreapta dar putin inainte de Valeni si am mers prin niste sate foarte frumoase pana am iesit iara in DN-u. Nu am nimerit drumul care trebuia dar barem era lipsit de radare si plin de peisaje frumoase, desi putin mai lung decat cel normal. Am ajuns pe la 9.30 in Gura Teghii si apoi in Varlaam unde am lasat si masinile si ne-am echipat de drum.

Am pornit timizi cu ochii pe harta. Traseul , imediat din Varlaam face stanga peste garla si merge pe malul stang al acesteia pana la primul pod de beton de va trece iara pe malul drept. De aici incepe drumul forestier si recomandarea ar fi sa aveti harta cu trackul la voi caci sunt cateva intersectii pana cand drumul intra clar in padure si de acolo nu prea mai aveti cum sa va rataciti.

Urcarea prin padure este ok, ciclabila , dar daca nimeriti dupa o zi ploioasa o sa aveti mici probleme cu noroiul, fiind si noroi rau care se cam lipeste de tot ce prinde. Prin padure vedeti ca nu o sa dati decat de un singur izvor si ar fi bine sa va opriti sa va umpleti rezervele de apa.

Drumul continua pana cand incep copacii sa se rareasca si se intrevede golul alpin. Din pacate si in aceasta zona am constatat defrisari masive, multi busteni lasati pe marginea drumului forestier in asteptarea camioanelor, dupa cum o sa observati si singuri din filmuletul de mai jos. Am inteles de la prietenii din zona ca noaptea pleaca cate 10 camioane plinde de busteni… de ce noaptea… pentru ca vorbim de furturi :(. Speram ca in curand sa vedem o schimbare si institutiile statului sa inceapa sa isi faca treaba nu doar activistii si populatia mai putin ignoranta.

La iesirea din padure o sa dati de o stana frumoasa, loc de odihna. Ciobanii deja au plecat dar daca ar fi fost, si am fi scapat cu bine de caninii lor, poate ii tocmeam la un bulz ca la cioban acasa :D.

De aici incepe usor, usor pushbikeul… si ce pushbike. Sa fim sinceri, este ceva de impins la bicle pana pe varf. Mai sunt 2-3 locuri in care iti mai poti incerca norocul cu panta dar cam atat, iar ultima panta pana pe varf poti sa o iei cu incredere si in spate, s-ar putea sa fie mai bine asa :))).

Pe varf cand am ajuns, batea vantul si nu mai era nimeni. Am stat la pozele de grup si am bagat ceva la ghiozdan si ne-am tot gandit pe unde o ia traseul de pe bikemap. El descria o curba nu chiar larga la drepata doar ca sa se intoarca in aceasi directie. Cararea de pe varf se lasa pe partea cealalta pe acelasi traseu dunga rosie dar marcajul pe partea cealalta nu mai parea lafel de bun. Am ales sa ne coboram pe marcaj. Am mai mers 5 metri pe bicle si apoi le-am luat iar in carca caci coborarea era prea abrupta si nu aveai cum sa stai pe bicicleta. Dupa ce am coborat panta asta ne-am putut urca pe ele si am mers pe un frumos singletrack dar care ne-a pus destul probleme, tufele fiind crescute si aproape ca au acoperit cararea asa ca ne-am ales cu frumoase zgarieturi pe picioare de la tura asta. Am tot continuat cararea si am observat ca mergem paralel cu trackul de pe bikemap si am sperat ca o sa ne intersectam. Nu dupa mult timp am reusit sa dau o tranta dupa ce m-am infipt intr-un bradulet, de am aterizat la 2m de bicla. Bine ca am aterizat pe moale, pe niste tufe de afine 😀 si bine ca bicla nu a patit nimic :P.

Dupa ce m-am verificat bine si mi-am recuperat si telefonul care mi-a sarit din buzunar, am continuat cararea care intra usor, usor in padure. Aici am pierdut traseul si am inceput sa balaurim vreo ora pana am luat decizia sa ne intoarcem ca sa cautam si in alta parte. Telefonul nu ne prea ajuta caci trackul parea sa fie udneva sub noi, sub dealul pe care tot am mers. Ne-am intors la ultimul loc unde am vazut marcajul si am incercat sa ne dam seama pe unde este traseul. Se pare ca traseul cobora din varf, pe alta parte si mergea printr-o vale care era mult sub noi. Ceasul se apropia deja de ora 16 asa ca am decis sa ne intoarcem pe unde am venit. O placere sa urci inapoi pe varf din partea asta, caci aici nu mai vorbim de pushbike ci de carrybike clar. Am impins la inceput biclele si apoi am inceput sa le caram frumos in spate. Pe varf se vedeau 3 biciclisti pe care i-am depasit la urcare si am tot sperat ca ii prindem dar au plecat inainte sa ajungem. A prins totusi Bradu un om pe varf care ne-a sfatuit si el sa coboram pe unde am venit. Ne-a explicat pe unde ar fi fost traseul de pe bikemap dar ne-a zis ca sunt destul de prost marcate si ca nu s-ar merita. Totusi, regretul ramane si sigur o sa revenim sa ii dam de cap turei asteia, asa cum ne-am propus initial.

Pana atunci, e timpul sa ne bucuram de coborare, ca parca prea am impinsi si am carat la bicle astazi :D.

Mai bagam ceva la ghiozdan, bem si ultimele picaturi de apa si ii dam la vale. Dupa varf se coboara cam toata portiunea pe bicla. Este o mica bucata mai abrupta unde pietrele si pamantul fuge destul de rau de sub roti si acolo ar fi bine sa o abordati cu grija, eventual pe langa bicle. Mai departe cu atentia cuvenita, drumul il veti face pe tot in sa. Lucian a reusit sa mai dea o tranta dar a scapat fara probleme :).

Ne-am bucurat maxim de coborare, si cat ai clipi am ajuns la ultima intersectie unde drumul intra in padure, si ne-am asteptat pentru regrupare. Aici a resuit si Cosmin sa isi desfinteze casca dupa ce a lasat-o pe ghidonul bicicletei iar bicla a cazut fix in aceasta. Casca aceea o mai fi buna doar la o bataie cu perne poate :))).

Dupa regrupare i-am dat spre masini unde ne-am curatat superficial si ne-am asezat la drum. Am mai facut o mica oprire in Gura Teghii unde ne-am vazut cu Bogdan si riderii lui si am povestit putin despre traseu. Speram sa ne intoarcem curand aici si sa facem o tura impreuna.

Pana atunci va lasam cu filmuletul si pozele de mai jos.

Aici aveti trakul initial pe care am plecat si aici trakul nostru.

Tura ar fi de dificultate medie cu putin peste 40 km si 1600m elevatie, in cazul nostru care am urcat varful de 2 ori. Fara gresala noastra ar fi avut 1200-1300m elevatie.

Enjoy!

Ciucas, nu doar berea favorita a naturii :D

1 Reply

Ce inseamna sa fi “mafiot”… sa pleci in tura de 2 zile si sa te intorci intr-o zi. Pe seama acestei glume zise de Eugen, radeam cu lacrimi sambata seara asteptand dupa o bere rece si o mancare calda la o bodega din Cheia… si ce am mai ras.

Cam asa a fost, am plecat weekendul acesta cu gandul ca o sa biciclim 2 munti si ne-am intors doar cu unul. Asa a fost sa fie, dar ne luam revansa cat de curand. Planul initial era sa facem Ciucasul si Iezerul, sambata si duminica, dar numai ca tura de sambata ne a dat cu virgula ca si timp si am avut si un mic incident care ne-a determinat sa amanam tura de duminica, dar asta nu inseamna ca nu a meritat sau ca avem vreun regret. Nu-i nici o graba caci muntii nu pleaca nicaieri.

Am plecat sambata dimineata cu gandul la tura ce ne asteapta. Din Bucuresti am fost eu, Eugen si Bradu care ne-am gasit si ne-am asezat la drum, urmand sa ne intalnim cu Tiberiu undeva in Cheia, el venind de la Pucioasa de la parinti. Pornirea a fost grea, parca suntem din ce in ce mai putin matinali. Am reusit intr-un tarziu sa iesim din Bucuresti pe la 6:30 iar pe la 8 si ceva eram in Valenii de Munte si mai cumparam una, alta, necesare turei. Atunci am zarit si o masina cu o bicla deasupra si ne-am dat seama ca este Tiberiu. Ne-am suit repede in masina si l-am prins din urma la prima benzinarie si asa ne-am asezat toti in formatie, la drum. Masinile le-am lasat undeva in Cheia si dupa mici pregatiri ne-am us pe biciclit cu Ciucasul in fata. Se vede clar din Cheia care este traseul de urmat. Noi am ales sa urcam pe culmea Bratocea , sa facem varful Ciucas si apoi sa coboram prin pasul Boncuta. Aveti trackul mai jos iar ca si detalii tura a avut la final cam 49 km cu 1700m elevatie.

Din Cheia se merge pe asfalt spre Brasov, cu o mica scurtatura prin statiune si apoi pe drum forestier care va scoate tot in DNul. Apoi am urmat DNul pana la primele marcaje turistice ce arata traseul montan spre varful Ciucas pe culmea Bratocea. Multa lume urmeaza acest traseu nefiind nici lung si nici foarte solicitant, cel putin la pas. Drumul forestier serpuieste usor in bataia soarelui si dupa nici 30 de minute urca destul de abrupt in padure. Aici este o prima portiune in care biclele sunt luate in carca caci altfel te impotmolesti la toate crengile sau toti braduletii de pe carare. Acest mic pushbike/carrybike scoate putin zeama din noi si consumam multe lichide ca sa ii facem fata. Ce nu stiam este faptul ca ne astepta o distanta lunga pana la urmatoarea sursa de apa, dar, convinsi ca o sa dam de un izvor, ne-am adapat cu incredere din proviziile ce le aveam. Din punctul asta de vedere, pe partea asta, Ciucasul seamana mult cu Piatra Craiului… neam de apa nu am vazut pana pe varf si apoi pana la cabana :(.

Dupa ce am razbit in culme am inceput sa ne bucuram de singletrackul superb ce te indreapta spre varf. Culmea am parcurs-o repede si nu dupa mult timp aveam varful in departare si cele 2 trasee, unul care duce la cabana si altul pe varf. Se intrevedea un pushbike serios si proviziile noastre de apa constau in cateva guri de fiecare. I-am dat inainte increzatori fiind in fortele noastre si ne-am luptat cu panta prostului pana pe varf doar ca sa ajungem epuizati si cu o sete careia nu aveam ce sa ii facem ca sa o potolim. Pe varf, multa lume, aglomeratie ca la Unirii, unii ne felicitau, altii se uitau la noi si se intrebau ce o fi in capul nostru si ce avem de gand sa facem cu bicicletele pe aici… pai cum adica, sa coboram pe ele :D.

Stam sa ne odihnim si facem pozele de rigoare si impartim ultimele picaturi de apa. Apoi ne grabim sa ii dam la vale. Cu mici intreruperi, coborarea este ciclabila, binenteles cu un mic risc deoarece in partea stanga se lasa o vale lunga pe care cu greu te opreai daca Doamne fereste se intampla ceva.

Am ajuns cu bine la rascrucea de unde pornea traseul spre varf si ne-am dat seama ca mai avem vreo 3 pante de catarat pana la cabana. Ne facem curaj si ii dam inainte. Deja lipsa de apa se facea simtita si ne descurcam tot mai greu cu biclele la deal. La ultimul din ele stam sa ne tragem sufletul si ne intindem greoi pe iarba… am fi adormit acolo daca nu aveam setea asta care nu ne dadea pace.

Ne suim pe bicle si ii dam la vale pe coborarea frumoasa pana la cabana unde dam de si mai multi oameni. Ne luam rapid de la bar apa, cola si bere si stam pe treptele cabanei sa le savuram. Mancam si din ce ne-am luat la noi si mai asteptam putin sa ne refacem fortele inainte sa continuam traseul.

In punctul acesta nu am facut decat 40% din traseu restul fiind predominant coborare dar si 2 mici pante de urcat. Am fost preveniti ca drumul nu este chiar ciclabil si eram curiosi daca intradevar asa este. Oare cine ne a prevenit nu a vazut pe unde am coborat pana acum :))).

Mare ne a fost surprinderea sa dam de cele mai faine carari, aproape 100% ciclabile. Un lung singletrack de peste 20 de km pe care ne-am ratacit usor de vreo 2 ori si ne-am oprit odata inconjurati fiind de cainii unei satnii din drum. Aceasta coborare nu se compara decat cu coborarea din Bucegi de la Saua Strunga pana in Simon desi parca aceasta din urma nu are tot atatia kilometri.

Peisajul era perfect, lumina soarelui la asfintit era perfecta si sentimentul nostru cum ca am reusit sa facem o tura superba era pe masura. Cararile prin padure au fost geneiale si doar putin spre final drumul sa stricat usor fiind probabil mai umblat de tractoare si alte utilaje dar pana la aceasta ultima portiune totul a fost perfect. Ajungem la ultimii km de drum forestier pana in DNu unde ne asteapta o ultima urcare de vreo 5 km pe care o facem destul de lejer.

De mentionat ca pe ultima parte a coborarii, Eugen a reusit sa dea o cazatura in stilul caracteristic si si-a stricat putin schimbatorul spate si s-a lovit usor la genunchi…. parca unii nu se invata niciodata minte :))).

Concluziile le puteti trage singuri din pozele si micul filmulet de mai jos, noi cu siguranta vom reveni in Ciucas pentru a reface frumosul traseu.

Ca si dificultate, ar fi medie cu 49k  si 1700m elevatie. Trakul turei de pe bike-map, dar fara abaterea pana pe varf il gasiti aici, iar trackul nostru aici.

Enjoy!

 

Ciucas, realm of singletracks (teaser)

Ciucasul pe bicicleta este cel putin bestial. Am reusit ieri sa facem o tura faina cu urcare pe culmea Bratocea si coborare prin pasul Boncuta si cu o mica abatere pana pe varf. Ce putem spune este ca pushbikeul/carrybikeul pana pe varf merita tot efortul. Coborarea este spectaculoasa si, in general Ciucas se pare ca este plin de singletrackuri bestiale ce iti lasa un zambet stupid pe fata dupa ce le faci. Cu siguranta ne vom intoarce pe aceste carari, dar momentan va lasam cu acest mic teaser ce surprinde coborarea de pe varf. Va urma si un post mai detaliat… Enjoy!

Intre Bucegi si Piatra Craiului… nu ne putem decide

Leave a reply

Tura de sambata a fost incoronata cu peisaje superbe si asta din 2 motive: Bucegi si Piatra Craiului. Tura a reprezentat un tur pe la poalele acestor 2 muntii prin sate superbe ce ne-au aratat inca odata de ce Romania este cea mai frumoasa tara… si credem cu adevarat ceea ce zicem :D.

Plecarea s-a facut din Moeciu de Jos pe drumul spre Cheile Gradistei. Prima parte a traseului a fost si cea mai putin placuta deoarece a fost foarte insorita si plina de masini ce urcau la Cheile Gradistei… si a fost numai asfalt.

Odata ajunsi sus, ne uitam pe harta sa vedem cum dam de drumul ce duce spre Fundatica si Valea Cheii. Drumul ducea spre un gard cu o poarta pe care scria proprietate privata. Nici nu ajungem bine la poarta ca hop ne sare o tanti de la un butic din apropiere sa ne spuna ca nu putem trece. Ii explicam ca drumul nostru este dincolo de acea curte care nu avea nici o amenajare ci era pur si simplu un camp ingradit si ne zice ca nu putem, ca au animale acolo, vaci, boi… Ii spunem ca si noi suntem boi si ca cel mai probabil o sa ne integram foarte bine dar tot nu ne lasa. Ne resemnam si incercam sa gasim alt drum dar… usor de zis, greu de facut caci drumul parea blocat din cauza unui concurs de biatlon ce era in desfasurare in zona. Mai multe detalii despre concurs gasiti aici. Ne invartim putin si dupa cateva indicatii eronate ale unor oameni neavizati reusim pana la urma sa gasim o cale ocolitoare ce ne duce pe langa zona concursului pana la un drum ce se unea cumva cu track-ul nostru. Odata reveniti in traseu ii dam la vale ca de urcat am tot urcat pana aici.

Drumul are mai multe intersectii si va sugeram sa aveti harta la voi pentru a o nu lua gresit spre Leaota sau spre Fundata.

Nu dupa mult timp o sa intrati pe Valea Cheii ce ocoleste Fundatica si duce direct spre Podul Dambovitei unde veti da iara de asfalt. Inainte de asfalt dam de ospitalitatea romaneasca in fata unei curti unde noi ne-am intins dupa merele unui copac iar un domn ne-a si adus binevoitor niste mere din curte :).

De unde iese drumul trebuie sa o luati pe DN pana la indicatorul de Dambovicioara unde o sa faceti dreapta. Desi este alta zona cu asfalt, drumul este placut, umbrit dar si circulat si nu mare ne-a fost surprinderea cand am primit 2 claxoane de la soferi nerabdatori sa ajunga …. unde or fi vrut sa ajunga. Nu inteleg, de parca nu ne-am fi dat deoparte cand am fi simtit masina in spatele nostru. Si sa claxonezi in cheile astea unde oricum se formeaza un ecou destul de puternic mi se pare deplasat, mai ales ca claxonul se foloseste in cu totul alte conditii. Acestor oameni le dedicam cu drag acest ARTICOL!

Odata ajunsi la Dambovicioara urmam  indicatorul de Ciocanu si ne luptam eroic cu panta de 4.5 km. Panta asta e faina, numa’ buna de antrenament dar cand soarele lucreaza la capacitate maxima parca iti taie din suflu.

Odata ajunsi sus ne mai oprim la niste poze si la un suc la una din pensiuni si ii dam inainte spre Sirnea si Pestera dar nu inainte de a imparti merele dobandite cu niste caluti draguti din curtea unui localnic.

Urmam apoi drumul arhi umblat de noi, spre Magura, cu coborarea faina pe bolovani unde Claudiu a si dat o tranta neadaptand viteza si franarea corecta la conditiile de teren :D. A scapat ieftin cu cateva julituri dar nu s-a descurajat deloc.

De aici nu mai mergem mult ca incepe si o ploaie pe care o tot urmaream ca vine ba dinspre Bucegi ba dinspre Crai. Desi parea o ploaie de vara sa tot fi durat vreo 45 de minute. Mai departe coboram pe camp prin curtile oamenilor numai ca sa urcam iara spre Magura. Din Magura ii dam la vale spre Moeciu ca sa recuperam vertmobilul si sa fugim cu regret acasa. Tura a fost foarte faina plina de peisaje suprebe cum se poate observa si din imaginile de mai jos. Ca si dificultate ar fi un traseu mediu cu vreo 60 de km si 1400 m diferenta de nivel. Multe urcusuri si coborasuri ce fac traseul si o varianta buna de antrenament.

Trakul turei pe bikemap il gasiti aici iar tracul nostru pe movescount aici :).

Va lasam mai jos cu pozele despre care povesteam. Enjoy!

On top of the world… fara numar

Leave a reply

Cand le dam, le dam grupate, asa ca daca saptamana trecuta am fost in Bucegi cu bicla pana la Padina, ne-am gandit ca si saptamana asta ar merge un traseu tot in Bucegi :D. Traseul ales ar fi acesta,  un traseu fain, epic si plin de peisaje superbe, asta daca si vremea tine cu tine.

Din pacate cu noi nu a tinut si ne-a burnitat si plouat destul de mult si o ceata pacatoasa ne-a insotit tot drumul de nu am putut sa vedem nimic, nici un peisaj nici o priveliste frumoasa, nimic. Vina o purtam caci inca de cand am plecat se intrevedea o vreme nu prea frumoasa iar cand am ajuns in Sinaia un nor pacatos trona deasupra Bucegilor. Ne-am fi putut schimba planurile si sa fugim rapid spre Crai sau spre alt traseu dar cu speranta in inima am zis sa facem traseul planificat. Brigada avea 4 membri de data aceasta, Bogdan, Cristi, Cosmin si Damian si ne-am zis ca nu prea are rost sa renuntam la ce ne-am propus.

Un lucru a fost fain totusi, racoarea placuta de care o sa ne amintim cu drag o perioada mai ales la ce temperaturi incendiare ne asteapta in Bucuresti….

Plecarea s-a facut din saua Dichiu exact din parcarea cabanei cu acelasi nume. Cand am plecat norul se ridicase putin si nici de burnitat nu burnita, era aproape perfect. Ne-am echipat rapid si am luat-o pe bicle, pe asfalt, spre Piatra Arsa. Drumul asta asfaltat , trans-bucegi care nu tranziteaza nimic, exact in inima parcului natural, nu o sa il intelegem niciodata. O mizerie ce nu ar trebui sa existe… dar hai…

Asfaltul s-a dus repede si am ajuns pe drumul pietruit ce duce de la Piatra Arsa la Babele. Deja ceata s-a lasat, sau mai bine zis noi am intrat cu capul in nori si apa se lasa neplacut pe hainele noastre. Aici ne-am dat seama ca ne-am sincronizat tura cu concursul On top of the world care avea finishul la punctul Omu. Ne dam in laturi sa facem loc concurentilor si ne tinem usor in urma lor. La un moment dat, din cauza cetii o apucam gresit spre Costila. Dupa 15 minute ne dam seama ca am apucat-o gresit si ne intoarcem dar pe drum vedem cativa concurenti care ii dadeau tare spre Costila… nimic neobisnuit. Revenim in traseu pe o carare mai putin ciclabila si ii dam inainte cu tupeu. Dupa ce trecem de saua Sugarilor , unde drumul se bifurca, traseu de vara si de iarna , dam de unul din organizatori care ne incuraja si ne facea poze. Il dezamagim scurt zicandu-i ca nu suntem concurenti dar poze poate sa ne faca in continuare si il intrebam unde mai exact este finishul sau care este traseul. Dupa ce ne convingem ca traseul concursului nu avea nici o treaba cu releul de la Costila ii explicam ca are cativa rataciti. Nu e de mirare cu ceata nabadaioasa … dar si traseul era marcat razlatic cu panglici albe… v-ati prins, ceata densa si panglici albe :)))) … cum naiba sa nu te ratacesti…

Dupa o mica discutie si impotriva indicatiilor individului ii dam inainte pe drumul de vara unde avem parte de cel mai fain singletrack de pana acum care ne-a cam facut ziua. Pe aici ne intalnim si cu cativa concurenti care deja erau pe coborare asa ca le facem loc. Odata terminata si portiunea asta incepe lupta cu ultima panta pana la vf Omu care a fost facuta partial pe langa bicla partial pe bicla. Ultima bucata pana la cabana o facem in sa si in aplauzele spectatorilor :D… desi eram fara numar, fara numar, fara numar de concurs :))).

La cabana Omu aglomeratie mare din cauza concursului atat afara cat si inauntru asa ca stam putin sa ne uscam putin si ne dregem cu o ciorba de legume, un ceai si ceapa carata de Damian. Dupa o jumatate de ora de stat ne hotaram sa ii dam inainte. Daca pana la Omu am urmat dunga galbena de la Omu spre saua Batrana si mai departe trebuie urmata dunga rosie. Dupa ce facem cateva coborari pe pietre si incepem sa intram pe traseul ce merge pe muchia Bucegilor ne dam seama ca Damian a ramas putin mai in urma asa ca il asteptam. Cand soseste, ghinion, si-a luxat o glezna care avea si ceva pb anterioare. Fortata cam mult acum ii pune mari probleme si dupa ce discutam putin posibilitatile ne hotaram sa ne intoarcem pe unde am venit. Desi facusem aproape jumatate din traseu, acum urma o portiune cu multe urcari/coborari si multe pietre + coborarea pana la Padina si sigur nu ar fi fost decizia cea mai inteleapta sa continuam, si bine am facut caci pe intoarcere burnita s-a transformat in ploaie si pana la Babele ne-a tot picurat. Fain a fost ca am reusit sa facem de 2 ori in aceasi zi acea portiune singletrack pe traseul de vara de langa saua Sugarilor :D… belea!

Ii dam inainte cu tupeu si ne bucuram de coborarea pana la Babele care este absolut geneiala avand o multime de variante pe unde sa ne dam. De la Babele drum pe pietre si apoi asfalt pana la masina, nimic de povestit, doar ceata :D.

Per total tura a fost super faina si va lasam mai jos cu poze si filmulete de pe traseu. La acest link gasiti tura initiala iar la acesta trackul nostru.

Enjoy!

 

Bike Padina Fest sau Padina Bike Fest

1 Reply

Daca data trecuta am facut bike-hike acum am dat un bike Padina fest de toata frumusete sau mai exact am fost cu bicla la Padina Fest :))). De ales aveam intre o  tura in Bucegi cu ocazia festivalului sau o tura in Ciucas. Am ales Bucegiul si am lasat Ciucasul pentru alta data. Nu pot spune ca ne-a parut bine. De ce, pentru ca dupa cateva experiente neplacute cu cabinele din Busteni si Sinaia am reusit foarte tarziu sa ajungem la o cota 1400 si sa incepem cu adevarat tura. De ce? pentru ca cabina din Busteni este blocata daca ajungi dupa ora 07:30-8 (la 8:40 era coada de 30m la cabina) iar in Sinaia totul era blocat din cauza unei etape de raliu sau ceva de genul. Dupa ce am gasit un loc de parcare la mama naibi aproape la iesirea din Sinaia incepem drumul pe bicle, o luam spre Peles si apoi incercam sa dam in drumul de conta 1400. Nu dupa mult timp suntem intorsi din drum din cauza raliului si ni se indica un drum prin padure care ar duce la gondola cumva. Dupa ce orbecaim putin, ne intoarcem din drum, gasim cararea, asa zisul drum al regelui ce duce atat la Poiana Tapului cat si in Poiana Stanii (stana regala) si de aici reusim sa ajungem la gondola. De aici urcam rapid la 1400 si recuperam din timpul pierdut. Intre timp ne hotaram sa ii dam pe bicle pana la cota 2000.

Panta este sustinuta si ne chinuim sa ramanem cat mai mult in sa. Totusi, a trebuit sa capitulam pe ultimele pante deoarece erau parca prea abrupte si prea putin aderente ca sa aibe vreun rost sa ne omoram cu ele. Impingem usor biclele pana la cota 2000 si ne hotaram sa urmam traseul dunga rosie ce pleaca din Valea Dorului pana la Padina trecand peste Dichiu.

Initial vroiam sa plecam din Busteni si sa facem Omu, saua Batrana, saua Strunga si apoi sa coboram la Padina dar am lasat ruta asta pentru alta data din cauza impedimentelor mentionate mai sus.

Coboram repede la cabana din valea Soarelui doar sa constatam ca nu au nimic de vanzare asa ca nu stam mult si mergem mai departe. Drumul pe aici pare plictisitor si parca regretam ca nu am reusit sa mergem pe drumul initial propus. Avem deaface cu un platou intins, multa pajiste alpina, o stana si nici un pic de umbra :(.

Cand trecem totusi de Dichiu incepe padurea si parca umbra si coborarea ne ridica moralul. Marcajul nu se schimba si ne duce pana la Padina. Pe aici coborarea este mai tehnica si plina de bolovani si radacini de aici si grija cu care am coborat prin unele portiuni. Sunt cateva portiuni totusi la care nu ne-am incumetat sa le trecem pe bicicleta…. bolovani prea mari si prea abrupti.

Totusi, per total coborarea ne-a placut si parca a meritat tot drumul plictisitor. Dupa nu mult timp ajungem la Padina si ne croim drum printre corturi ca sa ajungem sa ne procuram o bere, poate doua si niste cartofi prajiti :P.

Stam si ascultam muzica intrerupta ce se mai auzea din cand in cand si ne bem linistiti berea si parca reusim sa ne si odihnim putin pe iarba… un mod placut de a-ti petrece sambata :).

Dupa ce ne simtim destul de odihniti plecam spre Sinaia dar pe drumul pe langa lacul Bolboci. Odata ajunsi la prima bifurcatie o luam la dreapta, practic tinem drumul drept deoarece cel asfaltat si foarte circulat o ia in stanga asa ca preferam alternativa mai putin poluata si galagioasa prin Cheile Tatarului. Drumul pe langa lac este frumos si linistitor. Odata ajunsi in coada cealalta a lacului trecem de baraj si dupa inca 2-3 curbe ajungem la asfalt si incepe drumul plictisitor pana in Saua Dichiului. De aici numai coborare pana in Sinaia iar la sfarsit… pana pe asfalt in oras :))) asa ca ii dam pe langa bicle pana la masina.

Tura a fost frumoasa dar parca ar fi fost si mai si daca o faceam asa cum am gandit-o initial. Asta inseamna ca trebuie sa revenim prin locurile astea :D.

O harta a traseului o gasiti la acest link iar mai jos va lasam cateva poze de pe traseu si un mic filmulet. Enjoy!

La cabana Cuca cu bicicleta. Tura cu plecare din Pitesti via Mioveni si Campulung

2 Replies

Cred ca una din cele mai faine ture, desi destul de grea la acel moment si la care am plecat usor nepregatit a fost tura pana la Cabana Cuca din mutii Iezer, cu plecare din Pitesti via Mioveni si Campulung.

De plecat am plecat cu un tren Regiotrans din Gara de nord, vechi dar care avea un vagon doar pentru biciclete unde ne-am facut si veacul. In tren, ce sa vezi, camera bicicletei lui Gabriel bubuie neanuntata lasand un snake bite greu daca nu imposibil de reparat. Belea, pana pe loc nu am mai patit si nici petice care sa acopere problema nu aveam. De asemenea, fiind singurul care avea o bicicleta de trekking cu roti de 28 foarte subtiri, nici camere pentru asa ceva nu am avut. Facem o carpeala ieftina din ce petice am avuta dar era clar ca nu o sa tina. In Pitesti cautam un magazin de biciclete deschis. Pana la urma gasim unul inchis si deranjam proprietarul care si-a lasat numarul de telefon pe usa magazinului. Intre timp bicicleta lui Gabi mai capata o problema cu frana care pierdea ulei. Intr-un tarziu vine si domnul la magazin si se apuca de bicicleta lui Gabi. Dupa ceva timp roata este reparata dar verdictul pentru frana nu este bun, aceasta avand nevoie de mai multe reparatii. Plecam cu ea asa pentru ca deja se facuse ceasul 12 si noi parcursesem doar 2 km si aia in sens invers.

Tura te pacaleste de la inceput prin falsul plat de care incepi sa te prinzi dupa primii km de pedalat atunci atunci cand incepi sa resimti fiecare kilometru in picioare. Pe drum zici ca sunt doar cateva dealuri si ca in rest este plat dar daca verifici elevatia te prinzi ca este un nenorocit de fals plat care iti joaca feste.

Si ce nu ajuta deloc sunt canii ciobanestii de ii au toti localnicii din zonele astea, dar cum ii au… dezlegati, dupa ce ca nu au nici garduri zdravene la case. Practic orice caine care ne vedea hop in strada si hop dupa noi. Eu, cel care scriu aceste randuri, cum am ramas si ultimul, toti cainii ma asteptau deja in strada dupa ce alergasera dupa bunii mei prietenii care au luat-o ceva in fata fara sa se gandeasca la aspectul asta. Si uite asa cred ca am avut 10 intreceri cot la cot pe 2-300 de metrii cu diverse cotarle.

La un moment dat, cand ne-am regrupat, ne-am oprit in fata unei curti unde erau nici mai mult nici mai putin de 6 caini care latrau si abia asteptau sa ne suim pe biciclete. Printre ei, parca la deruta era si un porc, ceva mai inchis la culoare. Daca nu erai atent nici nu il observai. Se misca si el odata cu haita si pot sa jur ca daca ar fi stiu sa latre ar fi latrat si el.

Exceptand neintelegerea avuta cu falsul plat si cu cainii, tura este foarte frumoasa iar drumul din Mioveni spre Campulung prin Valea Stanii, Comuna Vulturesti si Suslanesti este cel putin superb. Satele sunt necirculate si ai destula liniste sa te bucuri de peisaj iar ca si tura de antrenament este perfecta pentru ca dupa primele ore incepi sa resimti fiecare kilomentru in picioare, asa cum cred ca am mai zis :P.

O alta gresala a fost ca, traind cu impresia ca ne ducem la munte unii dintre noi am fost echipati cu cauciucuri de mtb desi 90% din drum este pe asfalt :))). Pe acest traseu, din Pitesti pana in Campulung sunt 70 km cu aproximativ 500m elevatie iar din Campulung pana la cabana Cuca inca aproape 30 de km cu vreo 900 m elevatie.

Odata ajunsi in Campulung ne-am refacut energia, atat cat s-a putut cu prajiturile de la cofetaria Iepurasul, ieftine si bune, cine stie cunoaste :D. Totusi, oboseala era la cote ridicate si asa as fi incheiat tura aici, dar uite ca la indemnele grupului am continuat pana la Cuca unde am ajuns pe intuneric. Totusi, am mai stat ceva la un foc si la un pahar de vin.

Pe drumul pana la Cuca am mai patit o pana si ne-am bagat in vorba cu un copil care avea o bicicleta fara cauciucuri, doar jante, si care mergea mai repede ca noi :))).

Am dormit bine in podul cabanei unde nea Romica a amenajat un frumos dormitor cu muuuulte paturi. A 2-a zi dimineata ne-am trezit cu fortele refacute si hotarati sa ne intoarcepe pe biciclete pana in Pitesti, de data asta pe drumul european mult circulat E574 prin Lazaresti si Livezeni.

Partea proasta a fost ploaia care ne-a insotit cea mai mare parte a drumului ajungand la gara din Pitesti uzi si plini de noroi, dar si cu o multumire intiparite pe chipuri. Per total tura a fost faina si merita incercata dar va sfatuim sa o faceti pe biciclete de sosea si aventual sa ramaneti la cabana Voina unde se termina asfaltul.

Ca si dificultate ar fi medie spre ridicata deoarece am avut aproximativ 100km in prima zi cu 1400 m elevatie. La intoarcere este predominant coborare. Doar vremea sa tina cu voi.

Traseul il gasiti la acest link (google maps) sau la aceste 2 linkuri care prezinta drumul dus si intors impartit in 3 bucati pe bikemap Link 1 (asta e marcat invers de aici si doar 150m elevatie), Link 2 si Link 3.

Lasam aici si cateva poze din tura ca sa aveti cu ce sa asociati cuvintele de mai sus. Enjoy!

Povestim de ce ne aducem aminte :P. Tura bicla de prin Brasov pana in Valea Doftanei si apoi Bucuresti via Campina

Leave a reply

Daca ture nu am dat de peste o saptamana uite ca povestim si noi despre ce ne aducem aminte iar la rand a venit o tura faina facuta anul trecut cu plecare din Brasov si finish in Bucuresti via Sacale, Traisteni, Valea Doftanei si Campina. Tura a fost de 2 zile iar peste noapte am ramas in Traisteni cred, la o pensiune faina si primitoare unde am stat la povesti si la un pahar de vorba pana in toi de noapte.

Drumul este fain iar partea de MTB compenseaza oarecum tot asfaltul parcurs, desi nu l-am mai face inca odata :P. De asemenea nu trebuie sa va simtiti obligati sa mergeti pe bicle pana in Bucuresti :P, putand lafel de usor sa luati un tren fain, frumos din Campina pana in Bucuresti. Nu am mai repeta experienta nicicum. 120km de asfalt cu cauciucuri de mtb nu este cea mai placuta senzatie, garantat!

Acum, legat de traseu, cum povesteam, el pleaca din Brasov, de la gara. Pana aici va descurcati cum puteti. Acum trenuri avem de unde alege si cred ca stau si mai bine la capitolul “loc pentru bicicleta mea”. Noi nu am nimerit asa ceva, asa ca am stat ca sardinele pe culoar cu bicicletele lipite de noi dupa cum se observa si din imagini. Nici nasul nu a fost prea ingaduitor si dupa ce ca nu aveam loc pentru biciclete ne-a si taxat ca si cand am fi avut.
_DSC6934-2Odata ajunsi in Brasov, dupa cafeluta de rigoare si o mica plangere din partea unuia dintre noi la CFR, imi scapa acum motivul exact, ne pornim la drum in directia Sacele. Trecem usor de Sacele si de o gloata de cetateni de etnie roma care numai prietenosi nu au fost (nu o sa ii inteleg niciodata, desi nu toti sunt asa) si ne apropiem in urcare de lacul Sacele pe care il avem in partea stanga pe directia noastra de mers. Cand lacul se termina, exact la coada lui de unde se lasa raul Doftana, in dreptul pensiunii Gentiana se va lasa un drum neasfaltat la dreapta (mai mult inainte defapt pentru ca drumul principal face o curba la stanga). Drumul este exact inaintea a 2 serpentine ce se lasa la vale si esti indemnat sa le cobori. Noi asa am facut dar ne-am trezit la timp ca am apucat-o gresit si am facut cale intoarsa. Am urcat laloc cele 2 serpentine si am facut acum stanga pe sensul invenrs si am intrat pe drumul nepavat care se va strica usor, usor in decursul a cativa km. Drumul o tine pe la Complexul turistic Fortul Doftanei si pe la manastirea Bradet, manastire marcata dealungul drumului si la care puteti face un mic popas pentru apa si altele.

De aici continuati drumul care urca usor si care mai si serpuieste putin. El urca in padure la putin peste 1000m altitudine. La un moment dat se trece pe sub niste stalpi de inalta tensiune iar de acolo ar trebui sa inceapa si coborarea. Locul e fain pentru popas atat pentru priveliste cat si pentru poiana faina. Daca nu ar fi fost acei stalpi de tensiune probabil ca ar fi fost perfect.

De aici drumul se lasa la vale si trece prin dreptul unor zone de exloatare forestiera. Noroiul devine din ce in ce mai mare si trebuie sa aveti putina grija la cainii ce s-ar putea sa va iasa in cale. Nu stim exact daca mai sunt acolo acei taietori de lemne dar acum peste 1 an erau. Cum povesteam o sa dati de noroi mai ales daca a plouat in ultimele zile asa ca sa fiti pregatiti :D.

Nu mult dupa acest punct o sa ajungeti la limita dintre judetele Brasov si Prahova si imediat la locatia numita Podurile Vaii Negre unde o sa dati de Pastravaria Doftana. De aici nu mai aveti mult pana in Traisteni respectiv Valea Doftanei. Nu va relaxati totusi si fiti atenti la cainii ciobanesti ce s-ar putea sa iasa din curtile oamenilor, noi era sa o patim la un moment de relaxare :))). Noi in Traisteni ne-am oprit la o bere de recuperare apoi ne-am cautat cazare si am fost sa mancam o Scorbura Veveritei, serios, asa se numeste, la Cabana Veverita (mancare buna, recomandam!). Distractia a mai continuat la cazare si la somn ne-am bagat dupa miezul noptii.

_DSC7045-2

A 2-a zi lafel de senin ca in prima si deja in minte se isca gandul sa ii dam pe bicle pana in Bucuresti. Am zis ca vedem cum ne simtim cand ajungem in Campina si ne hotaram atunci. Cu gandul asta ne suim pe bicle si ii dam la vale. Pana in Campina este predominant vale exceptand ultimul deal dinainte de oras care te face sa transpiri putin. Atentie, din traisteni se lasa 2 drumuri la dreapta care te scot in Muntii Baiului si care trebuie sa le faceti neaparat pe bicla, unul dintre ele, dar in sens invers, il gasiti relatat aici. Apoi, din Valea Doftanei se lasa tot la dreapta drumul catre Secaria care te scoate fie in Comarnic fie tot in Muntii Baiului, depinde ce urmaresti sa faci :D.

Odata ajunsi in Campina, ne hotaram totusi sa mergem pe bicle pana in Bucuresti. NU va recomandam decat daca sunteti echipati de sosea. Noi nu am urmat DN1 ci DJ101P şi DN1A care din Campina te duce Novacesti, Filipesti si apoi te scote la intrarea in Bucuresti prin localitatea Mogosoaia. Este mai putin circulat decat DN1 si mai ok de facut pe bicla. Dupa o mica oprire de noapte la palatul Mogosoaia am ajuns cu bine in Bucuresti unde am spalat bicicletele si ne-am grabit sa ajungem la casile noastre. Faina tura, cel putin partea dintre Brasov si Campina pe care o recomandam cu placere, iar restul daca ai bicla de sosea cu tine :). Va lasam cu cateva poze de pe traseu si cu o mica harta din care nu se intelege mare lucru a traseului dintre brasov si Traisteni. O harta mai detaliata veti gasi la acest link de pe bikemap: link harta. Enjoy!

Untitled

 

Tura de biciclit prin Vulcan, Holbav si Paltin

1 Reply

Uite ca nici weekendul asta nu am ascultat de prognozele meteo, ca bine am facut, si am reusit sa dam o tura faina prin Holbav, ca tot ne vovestea lumea ca ar fi fain prin locurile alea. Btw, prognozele meteo sunt o mare tampenie. Daca nu sunt semne clare ca vine un uragan sau ceva de genul asta, ar fi bine sa faceti ceva mai bun cu timpul decat sa il petreceti in casa.

Revenind la tura faina care am reusit sa o facem, aceasta a avut ca principal punct de atins, satul Holbav de care am auzit ca e fain si ca ar trebui vizitat. Punctul de plecare a fost din localitatea Vulcan, dar in tura, avand in vedere ca este un circuit, puteti pleca de oriunde din zona, chiar si din Brasov, Cristian, Zarnesti etc, deoarece traseul nu este unul greu si nici lung deci puteti sa il lungiti voi cu cativa km in plus ca nu strica, asta daca nu va displace asfaltul. Oricum tura este predominat asfalt nu asa cum credeam noi. Ne asteptam la mai multe suprafete nepavate dar n-a fost sa fie. Totusi am reparat putin situatia In Holbav unde am modificat planificarea si am mers pe un drum forestier care pana la urma s-a dovedit a fi alegerea buna.

Cum povesteam, plecarea a fost din Vulcan direct de la primarie unde am lasat si vehiculele motorizate. De aici am tinut drumul principal si prima la stanga. Nu insistam cu detalii de orientare decat acolo unde trebuie pentru ca aveti o harta mai jos.

Drumul o tine spre satul Holbav iar distanta dintre Vulcan si Holbav este destul de mica, citiva kilometri, predominant urcare dar nu o urcare care sa te epuizeze ci mai mult o urcare placuta. Cand am ajuns in Holbav nu am ramas prea impresionati pentru ca satul nu pare la inceput prea deosebit si nici o priveliste cine stie ce nu te intampina. Nu tu belvedere asupra Pietrei Craiului sau asupra caselor rasfirate pe dealuri etc. Tot iti vine sa compari cu privelistea de o ai din satele Magura, Pestera dar nu e chiar asa. Aici in Holbav, dupa primele  case, la indicatorul cu comuna Holbav, ne-am gandit sa nu tinem drumul planificat conform unui traseu gasit pe Bikemap ci sa luam un drum neasfaltat care urca usor lasandu se la dreapta din drumul principal care cobora. Am mers pe drumul asta si am tot intrebat ciobanii daca drumul va cobora la un moment dat inapoi in sat sau in drumul spre Poiana Marului. Dupa 2 raspunsuri afirmative am tot tinut drumul si deja peisajul incepea sa devina din ce in ce mai frumos. La un moment dat drumul are o bifurcatie. Cel principal o ia inainte trecand peste o coama de deal iar drumul de urmat daca vreti sa ajungeti in In localitate Paltin si apoi in Poiana Marului face la stanga. Am mai intrebat pe cineva care se intampla sa treaca cu tractorul pe acolo in momentul ala si am aflat pe unde trebuie sa o luam. Totusi, merita sa urci putin pana in acea coama de deal doar pentru priveliste.

Apoi de acolo te intorci in drumul de Paltin pe o carare ce se lasa in spate prin padure si da in drumul de urmat daca ai fi facut stanga la bifurcatie. De aici urmeaza o panta faina ce te pune la incercare si ajungi la o casa izolata si frumoasa cu un caine, un vitel, un tractor si 3 capite de fan la poarta :). Privelistea este superba si de aici incepe partea cea mai faina. Mai urci putin si apoi mergi pe coama dealului printre cateva case rasfirate, unele deja abandonate. Cum spuneam, privelistea este superba si merita sa faci o pauza pe udneva pe aceste dealuri doar ca sa admiri privelistea.

Din coama dupa ce mai mergi 12-20 min incepe si cobararea care te duce in localitatea Paltin. Coborarea e faina pe drum forestier si cu cateva curbe stranse asa ca trebuie sa ai grija cum le abordezi. Noi ne-am ajutat cum trebuie si cand trebuie de frane si am reusit sa ramanem pe drum :D.

Din Paltin continua drumul neasfaltat printre casele oamenilor dar peisajul e fain si drumul de tara parca te bucura si te face sa speri ca nu vei mai da de asfalt. Totusi, acesta vine curand  odata ce dai de DN73A ce vine din Sinca Noua si te duce in Poiana Marului. Nu este un drum urat dar cand vi de pe un drum neasfaltat si aproape necirculat pe un DN pe care trece totusi o masina doua la cateva minute parca tot nu e bine.

De aici drumul continua pe asfalt pana in Poiana Marului si apoi pana in Zarnestei Partea faina a traseului s-a incheiat. Din Zarnesti tot asfalt pana in Vulcan. Parca am regretat putin ca nu am inceput tura din Zarnesti a.i. portiunea faina sa fie oarecum pozitionata la jumatatea traseului si nu in prima parte doar ca apoi sa ii tot dam pe asfalt si sa regretam drumurile de le-am lasat in urma.

Ca si specificatii drumul este 70 asfaltat si 30 drum de tara sau forestier, daca vorbim de distanta iar daca vorbim de timp sa zicem ca proportia ar fi 50-50 cu pauzele facute prin acele locuri :).

Dificultatea traseului ar fi scazuta cu 47 km si 530 m diferenta de nivel. Va lasam cu cateva poze de prin traseu si harta de la linkul urmator: harta traseu Holbav. Enjoy!

Traseu bicicleta Dealu Mare Prahova – Toscana de Romania

1 Reply

In acest weekend am reusit sa mai vizitam odata Toscana de Romania, mai exact podgoriile de la Dealu Mare pozitionate in preajma localitatilor Ceptura, Ungureni, Tohani etc.

Si aceasta zona, ca si zona inrudita a Buzaului este geniala pentru impatimitii de mtb dar si pentru cei de sosea, care cauta diversitate in trasee si nu se feresc de diferente de nivel serioase. De data asta si noi am ales un traseu de sosea pentru a ne pregati de tura ce ne asteapta saptamana viitoare prin Croatia si Slovenia. Am zis ca este traseul perfect de antrenament, multe dealuri si asfalt, pe o zapusala ca de vara.

Participantii la tura am fost: Bogdan, Iulian, Ionut, Bogdan si Adrian.

Plecarea s-a dat de acasa de la Iulian, din Ceptura, un loc frumos ce merita vizitat – DIY CEPTURA.

Aici am ajuns pe la ora 9 si dupa cateva pregatiri rapide si dupa ce am facut un tur al proprietatii si am vazut ce a mai reusit Iulian sa incropeasca la #diyceptura, am reusit sa ne miscam din loc. Tura mai intai a fost creonata de Iulian pe bikemap si avea undeva la 100km si aproape 1500m diferenta de nivel. Noi am reusit sa o scurtam putin pana la sfarsit am facut 87 km cu 1250m diferenta de nivel fentand o ultima panta destul de abrupta. Traseul facut de noi il gasiti la urmatorul link!

Traseul pleaca din Ceptura , trece in Fantanele si apoi Ungureni, apoi o ia spre Gura Vadului dar inainte de a intra in localitate cam cu 2 km trebuie sa faceti stanga spre Valea Scheilor. Pana aici drumul este predominant plat cu vii pe ambele parti mai ceva ca in Toscana.

In Valea Scheilor avem parte de prima urcare zdravana cat sa ne faca sa dam tot din noi pe o urcare sustinuta unde ne tinem eroic in sa. Urcarea se mentine pe toata distanta dintre Valea Scheilor, Boboci si pana in Jugureni. Inainte de Jugureni la umbra unui nuc batran, langa o troita, avem un prim punct de belvedere daca ne deplasam cativa metri la dreapta pe drumul de duce in camp. Merita vazut!

IMAG0530

Daca in acest punct al treseului ramaneti fara apa sau alte provizii ar fi bine sa coborati pana la magazinul din Jugureni, langa primarie pentru ca acolo gasiti singurul magazin din sat. Magazinul este ceva de genul “orice produs la 1 leu”, nu conteaza ca e ciocolata, biscuiti, apa sau suc :). Dupa acesta, pana la urmatorul magazin mai este ceva de mers.

Din Jugureni se urmeaza drumul la stanga spre Marginea Paduri si apoi spre Valea Unghiului. Inainte de localitatea Glod se face stanga si se urmeaza drumul catre Lapos. Aici ar mai fi o mica urcare si apoi se continua drumul, predominant plat sau coborare pana in apropierea localitatii Valea Seaca. Pana in Valea Seaca se urmeaza localitatile Sangeru, Marlogea, Apostolache, Valea Cricovului, Priseaca iar in localitatea Chiojedanca se face stanga.

Din Valea Seaca incepe a 2-a mare urcare a traseului prin localitatile Silistea pana in Podgoria. Daca ati dori sa scurtati traseul, in Chiojedanca ar fi fost momentul deoarece aveti un drum ce va duce in Tarculesti si apoi in Ceptura.

Urcarea pana in Podgoria dar si drumul de dupa este plin de peisaje superbe si puncte de belvedere asa ca incercati sa nu le ratati :).

DCIM100GOPRO

DCIM100GOPRO

Din Podgoria se coboara in Tataru si apoi in Valea Scheilor de unde daca doriti puteti face iara urcarea pana in Jugureni. Noi asa am facut dar cu 1km inainte de Jugureni am facut dreapta si am urmat drumul de Tohani si apoi Gura Vadului unde am facut iar drepta spre Ceptura. Bilantul zilei a fost de 87 km cu 1250m dif de nivel, nici prea, prea nici foarte, foarte dar perfect pentru o zi de sambata :). Va lasam cu cateva poze faine de pe traseu. Enjoy!

 

Tura bicicleta Toscana – Italia

Leave a reply

Ca tot se apropie vremea unei noi ture prin Europa, revenim cu relatarea turei facute anul trecut in Italia, mai precis in regiunea Toscana, tura ce s-a intins dealungul unei saptamani si ne-a permis sa vedem cu lux de amanunte frumusetea acestei regiuni.

Anul acesta vom face o tura in Coratia si Slovenia, cu plecarea din Dubrovnik (Croatia) si sosirea in Bled (Slovenia), tura ce se va intinde pe parcursul a 2 saptamani si va avea intre 1200 si 1400 km. Vom parcurge tot drumul de coasta al Croatiei, vom ajunge in Slovenia unde vom urca pe continent pana in Lublijana si apoi in Bled. Totusi, aceasta tura o vom detalia intr-un post viitor asa ca hai sa nu mai irosim caracterele si sa povestim tura de anul trecut prin Toscana.

Participantii la tura am fost 5, Iulian, Ionut, Vlad, Gabi si Bogdan, eu , cam maximum pentru o astfel de tura sau mai lunga. Deja de la 5 se pot forma grupuri care sa mearga in ritmuri diferite si automat nu mai vorbim de ceva compact. Ideal ar fi mereu un grup de 2-3 persoane, sau cel putin asta ar fi una din concluziile trase de noi.

Tura din Toscana, asa cum am mentionat a avut 1 saptamana si aproximativ 700-800 km, cu plecare din Milano si sosire tot aici dar dupa ce am fentat o parte din traseu cu trenul, altfel ne era imposibil de terminat totul in timpul avut la dispozitie.

Mai intai hai sa incepem cu costurile:

– Am dat aproximativ 850 RON pe biletul de avion dus intors, bicicleta inclusa la bagaj de cala;

– Am cheltuit aproximativ 250 EUR acolo in mare parte pe mancare, 1 noapte dormita la camping si cateva suveniruri;

– 50 EUR pe bilete de tren, odata din Milano pana in Florenta si apoi din Riomaggiore pana in Milano;

– Inca 500 Ron pe pregatiri si necesar aici incluzand, cauciucuri de asfalt pentru bicicleta, portbagaj, coburi (de proasta calitate) si cateva echipamente conexe (lant de rezerva, vesta reflectorizanta, chei multifunctionale etc). In total, undeva la 500 EUR.

Cam acesta ne-a fost bugetul pe scurt. Intradevar, lista de necesar facuta la vremea respectiva cuprindea foarte multe lucruri, ce le vom detalia intr-un post viitor dar nu are rost sa insiram acum tot bagajul. O sa facem un post dedicat cu necesar bagaj pe tipuri de ture.

Revenind la tura, asa cum v-am spus, noi ne-am propus sa parcurgem toata Toscana intr-o singura saptamana trecand prin toate orasele cheie ale acesteia.

Astfel, am ajuns in Milano in dimineata zilei de …..  mai, undeva spre finalul lunii, aterizand la aeroportul situat la 50 km de oras. In prima zi am mers pe bicicleta de la aeroport pana in Milano si de aici am luat trenul pana in Florenta. Am ajuns seara in Florenta si am cautat un loc de cort undeva la marginea orasului, pe care l-am si gasit intr-un parc. Nu credem ca aveam voie sa campam acolo dar avand in vedere ora tarzie si faptul ca nu stiam exact unde putem campa am zis sa ne oprim acolo si daca ceva este in neregula ne mutam.

Am dormit foarte bine fiind epuizati ora matinala la care ne-am trezit, dupa zborul cu avionul, montatul bicicletelor, mersul pe biciclete cu coburi si bagaje multe, etc. Prima zi nu a fost prea lunga, undeva la 70 km. Neplacerea a fost modul in care ne-au fost transportate bicicletele, faptul ca a trebuit sa le montam si sa le pregatim pentru drum, in fata aeroportului.

De vizitat in Florenta:

– Santa Cruoce – Cea mai fascinanta bazilica a Forentei nu este numai un altar artistic – decorat cu fresce de Giotto si altii -, dar si locul de ingropaciune a 270 dintre cei mai de seama locuitori ai orasului, printre care Galileo, Michelangelo si Machiavelli;

– Piazza del Duomo este centrul religios al Florentei;

– Santa Maria Novella – Este una dintre cele mai importante bazilici ale Florentei;

– Palazzo Pitti – Putine palate au o structura atat de impozanta precum Palazzo Pitti, a carui constructie a fost inceputa de familia Pitti, o dinastie de bancheri, in 1460;

– Piazza della Signoria, a fost considerata centrul civic, fiind a 2-a ca marime din florenta;

– Muzeul San Marco, Baptisteriul, Basilica San Lorenzo etc.

10259179_703041933092258_6665019791797457468_o

A 2-a zi trebuia sa plecam din Florenta si sa ajungem in Arezzo. Spunem ca trebuia deoarece ne-am inecat ca tiganii la mal ajungand pana in apropiere de Arezzo. Portiunea asta, ca si restul turei a fost plina de dealuri si am facut gresala sa facem un popas la o crama de pe drum unde am dat de o romanca. Dupa ce am stat de vorba 2 ore si am “degustat” 3-4 pahare de vin, numai buni de tura nu eram. A trebuit sa tragem tare ca sa ne apropiem de Arezzo. Aici am mai facut o boacana si ne-am abatut de la drum crezand ca o sa scurtam ceva dar pana la urma am reusit sa o lungim zdravan deoarece drumul ales ne cobora foarte mult pana la firul unei ape doar ca sa ne urce la loc. Pe urcare lui Iulian i s-a rupt lantul si aia a fost, am sistat traseul pe ziua aia si ne-am pus corturile. Deja, pe mine, cel care scriu randurile simteam ca ma ia o mica raceala, am simtit-o inca de cand am plecat de acasa dar am zis ca trece repede. Se pare ca nu deoarece dimineata in ziua 3 m-am trezit putin cu gatul imflamat si cu vocea ragusita, urma calvarul :D. Ziua 2 a avut putin peste 80 km nu 100 cat trebuia si o diferenta de nivel maricica tot drumul dintre Florenta si Arezzo fiind plin de dealuri.

De vizitat in Arezzo:

– Fraternita dei Laici, un palat gotic renumit pentru sculpturile de pe usi si luneta (1434), cea de-a doua fiind opera lui Bernardo Rossellino;

– Piazza Grande – Majoritatea celorlalte atractii turistice din Arezzo se afla in sau aproape de Piazza Grande, ciudata piata inclinata a orasului. in capul pantei se inalta Palazzo delle Logge (1573), cu a sa atractiva logie renascentista;

– In nordul pietei Grande se desfasoara Passeggio del Prato, un parc incantator flancat de catedrala si ruinele Castelului Fortezza Medicea, construit in secoiul al XVI-lea de catre familia Medici (Florenta a cucerit Arezzo in 1384);

– Bazilica San Francesco, Scoala din Montrechi.

14150697800_e65d88eec3_k

A 3-a zi am plecat din apropiere de Arezzo si am reusit sa ajungem relativ repede in oras. Orasul este foarte frumos, ca mai toate din aceasta zona, o piata imensa in centru inconjurata de cladiri monumete instorice, multe statui dar un pic cam aglomerat pentru a te plimba cu bicicleta. Italienii sunt foarte relaxati, intre 12 si 14 majoritatea sunt la terase, la cafele sau prin parcuri facand putina miscare. Desi sunt parca mai lenesi ca noi, daca vorbim de conditie fizica par mai fit si nu prea vezi oamenii de varsata a 2-a supraponderali cum se intampla pe la noi. Totusi, sunt lenesi avand in vedere ce pauze isi iau, si faptul ca pe la ora 18 nu prea mai gasesti mare lucru deschis inafara de terase si baruri, mai ales prin orasele acestea turistice.

Dupa ce am vizitat Arezzo ne-am indreptat spre Siena. Mai tot drumul nostru a trebuit sa pacalim autostrazile si sa mergem pe drumuri nationale, judetene, etc. Am reusit sa facem si o bucatica din Eroica, un drum de biciclit foarte cunoscut al acestei zone, ce te plimba printre campuri de culturi, foarte frumos. Tot incercand sa gasim drumurile ciclabile am reusit sa dam de 1 bucata autostrada cand mai aveam cam 40 km pana in Siena. Am tras o fuga de 10 km la trena pe autostrada numai cu 30 km/h timp in care am fost claxonati de cel putin 10 ori sa parasim autostrada. Bine ca nu ne-a oprit politia. Deja la iesirea de pe autostrada era ceasul in jur de 21 si se intuneca rapid. Am mai mers cam 20 km doar ca sa vedem orasul Siena in departare si sa nu ne prindem cum sa ajungem la el. Pe la ora 10:30 am pus cortul pe unul din dealurile din apropierea orasului. Eu unul am sarit de pe bicicleta si am pus sacul de dormit pe mine. Facusem febra si tremuram de frig. Cred ca am bagat 5 ceaiuri in seara aia si n pastile. Urmatoarea zi abia mai vorbeam dar parca ma lasase capul si febra. Ziua 3 a avut putin peste 100 km din cauza ca a trebuit sa recuperam si ce am pierdut cu o zi inainte si diferenta de nivel acceptabila.

De vizitat in Siena:

– Piazza del Duomo – Este dominata de Dom, o cladire pe care doar catedralele din Milano si Orvieto o pot egala in maretie;

– Palazzo Pubblico – se afla in jurul pietei Campo si astazi este sediul primariei;

– Turnul Mangia se afla alaturi de Palazzo Pubblico. A fost construit in perioada 1338 – 1348 si a fost numit astfel in onoarea primului sau clopotar;

– Campo, o piata in forma de scoica folosit secole de-a randul drept centrul civic si social al orasului;

– Muzeul Domului, Biserica din Sant Agostino, Gradina botanica etc.

14314175186_f8394017bc_k

 A 4-a zi strangem corturile si plecam spre Siena. Ne invartim putin pana ne dam seama cum sa fentam intrarea in oras pe autostrada. Ne ratacim chiar incercand sa o luam pe un camp, ne intoarcem, Gabi da o tranta pe o portiune nepavata, Iulian in “doftoreste” cum stie fiind cel mai in masura sa faca asta, continuam si cand ne prindem care e drumul ne oprim la o cafea si 3 ceaiuri cu lamaie… pentru gat.

Intram in Siena si vizitam ce e de vizitat. Daca piata din Arezzo n-i s-a parut mare, uite ca cea din Siena n-i s-a parut imensa si chiar plina de oameni. Foarte impresionanta , cladirile foarte bine renovate si conservate si o atmosfera chiar relaxata desi iti lasa impresia de forfota de la numarul mare de turisti. Aici mancam o felie, doua de pizza si ne continuam drumul. Asta va fi cea mai lunga zi, o urcare continua si sustinuta pana in Volterra si apoi o coborare zdravana cu tunete, fulgere si ploaie pana in Cecina. La iesirea din Siena dam de un magazin Decathlon si ne aprovizionam cu niste energizante. Eu unul aveam nevoie si chiar m-au ajutat in ziua asta plina de dealuri si multi kilometri. Din Siena pana in Volterra drumul este foarte frumos, verde, plin de dealuri si peisaje frumoase… dar numai urcare. Ajungem pe la ora 5-6 in Volterra, ultima portiune fiind un deal foarte nesimtit plin de serpentine unde abia se strecurau masinile pe langa tine. In Volterra ne prinde un pic de ploaie, exact la timp cant sa ne lasam bicicletele si sa ne adapostim care pe unde am putut, unii printr-un bar altii la o benzinarie. Dupa 30 min ploaia se opreste si noi ne regrupam. Vizitam centrul orasului, foarte frumos si acesta, cu multe stradute inguse cu cladiri bine conservate si cu un amfiteatru roman de toata splendoarea. Din Volterra pana in Cecina ai parte de o coborare zdravana si vreo 10  – 15 km de plat la sfarsit. Peisajul a fost genial prinzand un asfintit exact peste linia orizontului. Pe final, exact pe portiunea de plat ne-a prins si ploaia, sau cel putin pe mine caci am ramas mai in urma la facut poze. Ajungem pe la 10 in Cecina si ne apucam sa cautam camping. Pana la urma, cu ajutorul unui localnic gasim si campingul mult dorit, care arata foarte bine si avea niste dusuri generoase cu apa fierbinte de care am profitat la maxim in acea seara. Am dormit foarte bine si ne-am trezit plini de energie. Mie intre timp a inceput sa imi treaca putin inflamatia din gat si nu mai vorbeam ca Vader :D. Ionut si Iulian nu au rezistat si s-au dus in acea seara sa vada marea. Noi restul am lasat treaba asta pe ziua urmatoare. Bilantul zilei, 120 km jumatate numai urcare.

De vizitat in Volterra:

– Teatrul Roman, Piazza del Priori, Palazzo Incontri, Palazzo Pretorio, Arcada Etrusca – Porta all Arco, Fortezza Medicea etc.

14337308855_61c815d597_k

A 5-a zi ne-am trezit, ne-am luat micul dejun in camping si apoi am plecat sa vedem marea, cu bagaje cu tot.

Am parcurs o portiune faina prin padurea din apropierea plajei pana sa intram iara in oras si apoi am mers pe drumul de coasta pana in Livorno de unde am inceput sa urcam spre Pisa. Pe aici nu prea ai ce vizita fiind mai mult orase port si mai putin orase istorice. In Pisa am mers si noi sa vedem celebrul turn de care se “sprijina” toata lumea. Foarte amuzante pozle de au iesit :))).

Desi ne planificam sa dormim pe langa Pisa, forfota si traficul orasului ne-a determinat sa ne continuam drumul spre Lucca, un oras foarte frumos la poalele Alpilor Apuani, unde am dormit foarte bine pe o pajiste care s-a dovedit a 2-a zi ca era curtea unui om. In noaptea aceea am vazut foarte multi licurici, cum nu am mai vazut din copilarie, si ne-a placut foarte mult :). La final de zi am vazut ca am parcurs cam 100 km predominant plat si cu urcare din Pisa spre Lucca.

De vizitat in Cecina, Livorno, Pisa, Lucca: Turnul inclinat din Pisa, Campo dei Miracoli – Pisa, Biserica San Jacolo d’Acquaviva – Livorno, Piazza del Mercato – Lucca etc.

14357503413_7939e4b53d_k

 A 6-a zi am plecat din Lucca spre Barga, pe malul raului Serchio. La Barga am dat de cea mai abrupta panta a traseului si ne-am ambitionat sa o urcam integral pe bicicleta. Avea un unghi destul de mare si coburile pline nu ne ajutau deloc. A meritat totusi deoarece orasul ofera o priveliste superba asupra Alpilor Apuani si a intregii vai. Din Barga am continuat drumul spre La Spezia si am campat in cel mai inalt punct al turei, undeva la peste 1000m altitudine in apropierea localitatii Varliano unde aveam de asemenea o priveliste de neuitat asupra muntilor. Bilantul zilei a fost de aproximativ 70 km dar in mare parte numai urcare.

De vizitat ar fi orasul Barga si Ponte del Diavolo din Borgo a Mozzano. Despre acesta din urma,  Legenda “infernală” spune că a fost odată, tare demult, un meşter priceput care primi poruncă să construiască un pod,  dar ce meşterul lucra ziua, noaptea dispărea. Lunile treceau, iar construcţia nu avansa. Într-o noapte meşterului îi apăru Diavolul, care îi propuse să-i dea o mână de ajutor, pretinzând în schimb dreptul de lua primul suflet care va păşi apoi pe pod. Meşterul acceptă târgul şi ca prin miracol podul fu ridicat chiar în acea noapte. Meşterul reuşi însă să-l înşele pe diavol făcând în aşa fel încât primul care păşi pe pod să fie un porc. Diavolul, furios că a fost tras pe sfoară, luă porcul şi se aruncă în apele raului dar înainte de a dispărea făcu că podul să ia forma ciudata pe care o poarta si astazi. (sursa: http://lumeamare.ro/)

14336552884_9ad77e1caa_k

A 7-a zi am pelcat spre La Spezia si ne-am bucurat de o coborare de toata frumusetea care a compensat pe deplin urcarea din ziua precedenta. La spezia este un oras mare, port, in care inafara de ambarcatiunile spectaculoase nu prea ai ce sa vezi asa ca si noi am plecat repede spre Cinque Terre, destinatia finala a calatoriei. Din La Spezia pana in Cinque Terre e ceva de urcat si la sfarsit te asteapta un luuuung tunel unde risti sa te traga zdravan curentul venind transpirat de pe urcare :P.

Totusi, destinatia merita tot efortul. Vorbim de cinci foste sate pescaresti care si-au pastrat autenticitate transformandu-se in sate turistice dar cu o pozitionare incredibila. Locatia beneficiaza de o faleza foarte inalta, la 4-500 m altitudine iar satele sunt pozitionate foarte aproape de mare pe un relief foarte stancos, doar vreo 2 dintre ele avand si acces la plaja. Ele sunt legate fie prin drumul de pe faleza inalta fie de calea ferata ce face legatura si cu Genova. In sate nu se ajunge cu masina si aceasta trebuie lasata aproape de faleza in parcari amenajate. Fiind acolo cu bicicletele, va marturisim, este un chin sa urci cu ele din sate inapoi in faleze, desi am facut acest lucru de 2 ori. In rest ne-am invatat minte si am mers cu trenul, desi ne-am pacalit de 2 ori deoarece trenurile nu opresc toate in fiecare sat :(.

De campat am campat in unul din sate, imi scapa numele acum, unde am dat de un grup de tineri foarte binevoitori dar si foarte trotilati care ne-au spus ca au ei un loc de cort si ne-au condus fain frumos printr-un tunel abandonat doar ca sa iesim pe un coclau unde ei isi amenajasera o gradina si un acoperis cu cateva paturi si unde o petrecere era in derulare. Ne-am retras rapid in gradina, noi si un cuplu din Israel si am mai stat ceva de vorba inainte sa ne ia somnul. Dimineata, ca prin farmec, locul era pustiu si tot grupul de petrecareti disparuse. Ne-am simtit putin ca in filmul Plaja, daca il stiti :D. Bilantul zilei anterioare ar fi de 70 km , jumatate coborare jumatate urcare.

De vizitat in Cinque Terre, cele cinci sate si anume: Monterosso al Mare, Vernazza, Corniglia, Manarola, Riomaggiore.

14336554654_20a2267dcb_k

In ultima zi am mai vizitat un sat si am luat trenul catre Milano via Genova. In Milano nu s-au mai intamplat prea multe, am fost pana in centru si la Catedrala Santa Maria Nascente (Domul din Milano) unde forfota de turisti era la cote maxime. Am mancat un kebab la un fastfood turcesc unde am fost intampinati cu clasicul “Ooooo Romaniaaaaa, Hagiiiii!!!!!” si apoi ne-am cautat drumul spre aeroport ca sa mai scurtam din drumul de a 2-a zi. A fost fain si contrastul din Milano, capitala modei, unde noi am ajuns transpirati, murdari si obositi, iar eu chiar aveam pantalonii rupti intre picioare si toata lumea era imbracata foarte dichisit. Unde mai pui ca prin tot orasul erau niste machete mari sub forma unor masini de cusut :)))).

Am pedalat ceva si in seara aceea pana aproape de aeroport ca a 2-a zi dimineata sa ne incadram in termen. De campat am campat pe camp la 10-20 km de aeroport. A 2-a zi desi ne-am facut calculul si nu ar fi trebuit sa fim in intarziere, tot am tras ca sa fim gata la aeroport si cu bicicletele desfacute si impachetate. La pranz eram deja in avion in drum spre casa, sarbatorind tura cu un rand de beri, cheltuind maruntul ramas :D. Am mai avut o surpriza la sosire cand am constata ca una din biciclete avea axul si furca strambe de la transport. Se pare ce italienii, dupa ce ca sunt lenesi nici prea grijulii nu putem afirma ca sunt…. Ne-am asamblat/reparat biclele in aeroport si i-am dat tare spre casa. Bilantul total ar fi, sau cel putin ce imi arata mie ciclocomputerul, 780km. Din calcule nu ar reiesi atat dar cand am notat distantele nu am tinut cont si de faptul ca prin orase ne-am invartit tot cu bicicletele ci am calculat distante din punctul a in punctul b unde am pus iara cortul. O super tura ce ne-a permis sa vedem una din cele mai frumoase parti ale Italiei cu lux de amanunte. Acest aspect este cel mai fain la mersul pe bicicleta, faptul ca te poti concentra, ca ai timp sa gandesti sa privesti sa analizezi si sa te bucuri de ce te inconjoara.

Cum mentionam la inceputul articolului, in curand plecam iara intr-o tura, de data aceasta de 2 saptamani in alte 2 tari frumoase ale acestui continent. Reveneim cum muuuulte detalii la intoarcere! Va lasam cu o galerie foto a traseului. Enjoy!

 

Traseu bicicleta Buzioru – Gavanele – Bratilesti

1 Reply

Weekendul ce tocmai a trecut nu am putut sta departe de biciclete dar si de dealurile din Buzau asa ca am ales iarasi un traseu in aceasta zona. De data asta am vrut sa ajungem iara in Bratilesti dar pe alta cale, prin tara Luanei. Traseul l-am gasit pe bikemap, cam 56 km si 1400m diferenta de nivel (link traseu bikemap) dar am reusit sa il scurtam, neintentionat din cauza ca am ratacit drumul corect. Nu regretam ca ne-am abatut de la traseul planificat deoarece am tras o boschetareala zdravana prin mijlocul padurii si am reusit in cele din urma sa iesim exact unde ne doream, in Bratilesti. Am ratat totusi tara Luanei asa ca trebuie sa ne intoarce pentru a reface corect traseul :D.

Traseul planificat pleca din comuna Buzioru, Buzau si se urmareste la mijlocul localitatii indicatorul de Fisici ce face la stanga dupa al 2 lea pod din localitate… parca era al 2-lea.

De aici incepe o urcare zdravana si o tine asa o buna bucata din drum. Se trece prin localitatile Fisici, Gavanele si apoi spre Nucu. Dupa localitatea Nucu ar trebui sa inceapa una din partile faine ale traseului, numita si tara Luanei. Noi am reusit sa o ratam deoarece dupa Gavanele, drumul are o bifurcatie si noi am tinut dreapta deoarece pare drumul firesc. Aici este bine sa consultati harta deoarece drumul principal ar fi cel care se abate la stanga. Drumul urmat de noi incepe sa coboare pe un drum forestier si se afunda in padure. Dupa ceva coborare cu noroaie nu ne-a mai venit sa ne intoarcem si ne-am hotarat sa parcurgem drumul forestier deoarece ne scotea direct in Bratilesti. Am reusit repede sa il pierdem si pe acesta si am tras o boschetareala zdravana pana l-am regasit. Aceasta portiune intre Gavanele si Bratilesti pe drum forestier nu este complet ciclabila, cam 30% fiind mai mult de pushbike. Recomandam sa aveti asupra voastra o harta offline in genul aplicatiei offline maps de pe android market deoarece va ajuta sa apreciati distanta, terenul si va arata si acest gen de carari.

Nu am regretat ca am incurcat traseul deoarece am parcurs o portiune foarte frumoasa a padurii. Daca am fi avut un cort la noi nu am fi ezitat prea mult sa il instalam pe undeva :).

Drumul forestier asa cum am spus te scoate direct in Bratilesti, in mijlocul satului. De aici pentru a ne intoarce in Buzioru am facut dreapta spre Ivanetu si am urmarit coborare prin satele Braesti si Valea Fantanei si apoi Buzioru unde circuitul s-a inchis.

Traseul scurtat a avut cam 36 km si 1000m diferenta de nivel pozitiva. Scurt si condensat. O detaliere a hartii o regasiti pe suunto movescount aici.

Ca si dificultate ar fi medie din cauza diferentei de nivel maricica in doar 36 km si a faptului ca parcurgi si o bucatica de padure usor neciclabila. Recomandam traseul pentru naturaletea lui. Mai jos aveti cateva poze de pe traseu. Enjoy!