“Inconjurul crestei Gropsoare – Zaganu, de la Cheia peste culmea Buzoianu spre Poiana Stanii apoi spre pasul Boncuta – Curmatura Stanii- saua Chirusca – valea Berii – Cab. Muntele Rosu – Cheia. Unii au mai dovedit un Zaganu si seara, acasa…asa la reconstituire…” – Lucian Marculescu
In ultimul weekend din iarna ce a trecut, am ajuns la Oslea chiar la deja renumitul concurs Hiride si unde mai pui ca am si participat :P. Nu cu prea mari sperate ci mai degraba sa ne dam un reality check, lucru care a si functionat :D. Totusi, eu personal pot spune ca m-am cam indragostit de zona. Arata intr-un mare fel, ca sa il citez pe geograful Bogdan A., un fel de Piatra Craiului mai inierbita.
Oslea face parte din muntii Valcan si de ceva ani este locul in care se tine Oslea Hiride care a ajuns deja la a 6 -a editie. Este foarte faina zona cat si concursul. Nu este un concurs cu pretentii si asa cum a spus unul dintre organizatori, nu este concursul vietii noastre asa ca pe primul loc trebuie sa fie mereu siguranta, te dai in limitele tale si conform cu conditiile oferite de munte.
Entuziasti ca de obicei noi am plecat de vineri dimineata, cu noapte in cap chiar, si dupa 6 ore de condus am ajuns la poalele munteleui pe la ora 11. Ne-am echipat cat de repede am putut si i-am dat la deal pe traseul de la concurs. De data asta am inteles ca traseul s-a schimbat, urcarea fiind mai lunga cu aproape 1 km si pe un forestier usor plictisitor pana cand iesi in golul alpin si vezi frumusete de creasta ce te asteapta. De cand iesi din padure si treci pe langa stana toata creasta ti se dezvaluie si vezi cat are de oferit in materie de ski… wow! Am stiut clar ca locul asta va fi si pe lista de anul viitor.
De la stana incepe o portiune mai plata si apoi urcusul final pana in creasta. Ziua de vineri nu a fost cea mai faina. In mod ciudat zapada era grea ca si cum ar fi batut-o soarele toata ziua dar afara batea un vant puternic. Am inteles ca in ultimele zile a tot batut un aer cald care a schimbat radical conditia zapezii. Ba chiar exact pe valcelul pe care urma sa se tina concursul se vedea scursa o avalansa destul de maricica exact pe vaiuga pana in dreptul finishului.
Ajungem sus in bataia nu chiar blanda a vantului. La un moment dat mai mai sa ne darame si pe partea cealalta nu i chiar asa de domoale panta :))). Apucam sa ne dam de 2 ori dar pe partea mai lina a coborarii caci chiar nu banuiam ca concursul va fi pe vaiuga cu avalansa. Pare ok, putin cam greu de schiat deoarece zapada alterna ba crusta ba zapada grea si tot asa.
Duap 2 urcari si coborari ne intoarcem la masina si direct la cazare, Cabana Liliacu, aaaaaa Cabana Mihai pardon :))). Asa am poreclit cabana dupa ce ne-am trezit seara ca, pe langa colonia de paienjeni mai trebuie sa impartim camerele si cu un liliac :)))).
Seara am tras putin pe la Cheile Butii, pentru a ne ridica kiturile de concurs si a asculta brieful dinainte de concurs, tinut de organizatori.
A 2-a zi la ora 11 eram in zonta de start si asteptam nerabdatori numaratoarea inversa. Incepem la ora 12 sa urcam si dupa scurt timp ficatul protesteaza si avantul ni se taie. Scoatem un timp ceva mai modest pe urcare si odata ajunsi in creasca constatam ca vantul bate mai tare ca cu o zi inainte. Stam cuminti si ne asteptam randul in timp ce emotiile se acumulau. Ne vine timpul si START! start, start dar pe unde?! Acum am inteles cat conteaza alegerea unei linii clare la un concurs de freeride, asta pe langa restul conditiilor de indeplinit. Aici se puncteaza mai intai linia aleasa, fluiditatea cu care o cobori si sariturile si trickurile ce le faci. De cele din urma nici nu se punea problema dar si cu primele 2 am avut disesiuni. Linia a fost cea mai safe si am mai facut si cateva opriri de orientare pe drum :). Overall a fost bine, acm coborat in siguranta si ne asteptam revansa de la anu’ :D.
Mie unul mi-a placut super mult si abia astept sa revin in zona dar si la concurs. Mai pierdem vremea putin prin zona de finish si apoi incepem retragerea. Sincer cred ca si asta trebuia punctata caci retragerea s-a facut pe stilul freeride ciobanesc pe un traseu improvizat pe care am transpirat mai mult ca la urcare….
Ajunsi jos infulecam ceva si ne retragem la cabana si apoi la Cheile Butii pentru premiere si pentru petrecerea de dupa. Dupa ce sorbim cateva beri, e timpul sa ne bagam la somn caci ne asteapta o ultima zi de tura, Valea Scorota.
In ultima zi vremea este mai mult decat superba si plecam de dimineata spre Valea Scorota. Lasam masina pe marginea drumului si ii dam usor prin fromoasele chei. Chiar superb traseul si am avut destula zapada cat sa urcam direct de pe marginea drumului. Ajungem in 2 ore la stana si apoi mai urcam putin pe un valcel ce venea dinspre cabana Buta. Il coboram de 2-3 ori si apoi ne intoarcem la stana pentru a servi pranzul. De la masa de pe prispa stanii stam si admiram Osle, coama dragonului….
Frumoasa si stana, sau mai bine zis eurostana care iarna se dpare ca are regim de refugiu. Chiar arata mai bine decat majoritatea refugiilor pe care le-am intalnit prin alti muntii. Ar merge o excursie de ski aici, caci chiar ai pe unde schia.
Dupa masa ii dam la vale prin padure prin cheile ce le-am urcat. Distractie maxima cu schiurile pe carare, cel putin ultima portiune printre peretii de piatra chiar a fost spectaculoasa. Nu prindeai nici cea mai mare viteza dar nici nu dadeai prea mult la bete.
Cam asa ne-am petrecut ultimul weekendi din iarna ce a trecut. Va lasam mai jos materialul foto-video. Sa ne revedem cu bine si la anu’, Oslea. Enjoy!
Din seria oameni si melci a iesit Iezerul de primavara, asta in pregatirea turei ce va urma :).
Nu stiam daca mai apucam sa mergem in Iezer. Din punct de vedere al zapezii, nici nu stiu daca sa zic ca este un sezon mai bun sau mai rau. Anul trecut am schiat pana la sfarsitul lui mai, anul asta am dubii. Am tras anul trecut de Sinaia si Bucegi cat s-a putut dar anul cred ca trebuie sa ne orientam spre alte meleaguri…
Totusi, cum am prins ocazia am si fugit in Iezer. La inceput de saptamana pe meteoblue arata 10-15 sau chiar 20 de cm de zapada proaspata. Mai pe joi s-a schimbat si a reiesit prognoza aproape reala, 5-10 cm si vant puternic de 40-50 km. Cu prima au nimerit-o dar cu vantul sincer nu. Am prins un vant usor si mai mult cald, numai bine sa poti urca in tihna la refugiu.
Pretendentii la tura am fost doar eu si cu Bogdan A. cautatorii de pudra, si cu deviza asta am carat schiurile in carca 3 ore de la Voina pana in golul alpin la stana din Iezer pe cruce albastra. Din cauza prognozei de vant am luat-o pe aici caci am zis sa nu ne bata vantul pe toata Vacarea, si bine am facut caci a parut mai scurt si pe la ora 14 eram la refugiu, numai bine sa ne odihnim si sa bagam 2 ture inainte de culcare.
Ne adjudecam locurile in refugiu, desi nimeni nu ne va tine de urat, infulecam ceva rapid si ii dam la deal pe cei 10cm proaspat ninsi si pe o vreme nesperat de buna. Bagam 2 urcari si 2 coborari cat sa ne epuizam destul si sa ne taram usor pana in sacii de dormit. Faina zi si cu o vreme nesperat de buna. Traseul pe cruce albastra nu este chiar atat de rau si de la iesirea din padure am putut pune schiurile in picioare chiar daca am mai mers si pe smocuri de iarba si le-am mai dat jos putin inainte de ultimul traverseu pana la refugiu.
Oricum pe Vacarea am fi facut o vesnicie si nici urcarea pe forestierul innoroit nu mai pare asa atragatoare. Vacarea este pentru coborare si daca o prinzi cu zapada nu cum am prins-o noi te distrezi maxim pe acolo.
Adormim cu burtile pline si sorbind putine tuica gasita in geamul refugiului. Am vruti si noi sa aducem o dusca dar se pare ca la Voina au ramas fara tarie pe gerurile astea :))). Bogdan A. pune niste muzica de cabana si adorm instant inainte de termen. Dimineata ne trezim la timp sa prindem cel mai fain rasarit si incepem sa ne pregatim usor, usor pentru urcarile ce vor urma, nu multe la numar. Prima tura o facem pe un soare superb ce razbea printre 2 plafoane de nori, unul sub noi si unul deasupra. A 2 a tura, vremea inca tine si ma ambitionez sa urc pana pe varful Iezer. La scurt timp se ridica si ceata si se duce si momentul meu de glorie asa ca fac slalom inapoi printre pietre si cobor cu coada intre picioare pe principiul better safe den sorry :D.
Mai facem o ultima coborare pe o ceata densa in speranta ca vom prinde o fereastra cat de mica de senin dar nu a fost asa. Cel mai dubios sa te dai prin ceata, iti pierzi mult din simtul orientarii si nu mai sti unde e sus si unde e jos si te trezesti intorcand schiurile la deal…
Stam la refugiu sa ne strangem bagajul si cand vedem ca ceata nu se ridica ii dam spre crucea Ateneului. Noroc cu Bogdan A. si simtul sau de orientare imbatabil ca daca era dupa mine cred ca urcam iara pe varful Iezer :))).
Odata ajunsi la curce mai urcam putin si apoi urmam forestierul de coboara pe Vacarea. Este cam singurul segment schiabil caci in rest zapada este topita si spulberata. Nu e cea mai faina coborare dar este un antrenament bun. Mai facem o pauza la jumatate sa admiram muntii presati de nori, adica prima poza de mai jos. Trebuia sa fiti acolo sa vedeti densitatea norului care reteaza muntele ca sa intelegeti frumusetea momentului. Mai ales cand sti ca din norul ala tocmai ai coborat :).
Pe ultimii 200 de metrii inainte de stana prindem o super zapada si ii dam cateva viraje, probabil cele mai faine din weekendul ce se incheie. Stam la stana sa mancam ce mai avem prin rucsac si apoi ii dam la vale cu schiurile in carca asa cum am inceput… la ora 5 eram la masina. Super tura si super vreme, chiar si cu ceata prin care ne-am intors. Iezerul ramane una din turele consacrate, atat pe schiuri cat si pe bicla. Pana la anul va lasam dovezile de mai jos pentru a va convinge. Enjoy!
Ski Sureanu, asta am facut weekendul trecut, si chiar ne-a placut.
Stateam in cumpana daca sa dam o fuga la Voineasa sau la Straja dar pana la urma am zis sa incercam o “statiune” noua, chiar daca am condus cam 6.5h pana acolo. Regrete nu sunt caci zona este absolut superba, seamna putin cu Voineasa dar parca are ceva in plus. Pare a fi un rai al backcountry-ului si chiar are cateva fete unde poti face freeride in toata regula, iar legat de partii, suntmai mult decat ok. Astfel, relatam mai jos aspectele de retinut.
Cazarea: Cazarea, daca vreti sa mergeti la Sureanu, ar fi bine sa o aranjati cu cel putin 2 saptamani inainte. Cele mai apropiate pensiuni sunt in Luncile Prigoanei, localitate aflata la 7-8 km distanta de domeniul schiabil. Am impreisa ca este un hotel ceva mai aproape, sf Petru parca ii zice, dar destul de scump, cel putin pentru gusturile mele.
Daca nu gasiti cazare in Luncile Prigoanei, mai gasiti la Oasa, la 22km distanta de partii. Noi aici am gasit dar doar cu cateva zile inainte, deci a fost mai multe decat ok. Am gasit cazare la cabana Oasa, o pensiune mai mult decat cabana, cu camere faine si mancare buna, deci o recomandam cu incredere. Camera a fost 120 ron pe noapte cu mic dejun inclus, paturi comfortabile, caldura din plin si dush in camera… lux ;). Cazarile la pensiunile din Luncile Prigoanei incep cam de pe la 240 ron pe noapte, asta din cauza ca si distanta pana la partie se injumatateste :P.
Drumul: Drumul daca e sa pleci din Bucuresti, este, lung…. dar frumos. Ultimii 22 km de la barajul Oasa sunt neasfaltati, drum forestier. Totusi, am impresia ca este mai bun iarna decat vara. Noi l-am prins inghetat si inzapezit. S-ar putea ca in conditii de zapada abundenta sau de polei, sa trebuiasca sa va puneti lanturile la roti. Totusi, este perfect ca este neasfaltat caci esti nevoit sa te deplasezi cu o viteza mica care iti permite sa observi frumusetea locului ;).
Partiile: Domeniul schiabil Sureanu are cateva partii, cea mai lunga avand 1.6 km. Are 1 telescaun si 2 teleschiuri sau mai bine zis tragalete asa cum le numesc localnicii :))) sa mor de ras cand am auzit, tragalet :))), adica te trage….
Partiile sunt rosii spre albastre si nu sunt batute chiar bine. Am impresia ca in zona asta chiar nu prea stie lumea cum sa le bata si lasa niste santuri pe partie de iti poti rupe usor fashul daca vi mai adormit pe partie… Una dintre partii este marcata ca si neagra dar asta petru o singura portiune de 5 mentri putin mai abrupta :D. Totusi, intre partii te cam poti da pe oriunde iar daca prinzi si cativa centimetrii de zapada proaspata, poti avea cea mai faina distractie prin afara partiei. Optiunile de offpiste sunt nenumarate. Copacii sunt rari si iti va face o placere deosebita sa te dai printre ei.
Exista mai multe baruri/apreskiuri in preajma partiilor si toate is faine si pline de voie buna. Skipassul este 100 lei pe zi si 65 pe 4 ore, o cartela de 20 puncte este 80 de lei iar o urcare cu teleschiul este 1 punct iar cu telescaunul 2 puncte.
Backcountry: Asa cum am mentionat la inceputul postului, Muntii Sureanu ofera nenumarate posibilitati pentru ski de tura si chiar freeride. Are atat dealuri domoale cat si fete abrupte si pare sa fie o zona care tine chiar bine zapada. Am avut timp sa incercam si putina tura pe langa schiatul printre partii si chiar am descoperit o zona in apropierea partieii care ofera multe coborari faine. Dezavantajul ar fi ca este cam batuta de soare si ar fi fost bine sa o exploram in prima parte a zilei ci nu la finalul acesteia cand, dupa o zi insorita, zapada era grea si necooperanta :P. Totusi, asta este doar un loc incercat de noi dar zona are atatea locuri ce asteapta sa fie descoperite, veti observa singuri din pozele de mai jos ;).
Ca si concluzie, ne-a placut mult la Sureanu, vom reveni, eventual cu mai multe zile de concediu ca sa avem timp sa exploram cum trebuie zona :). Pana atunci va lasam mai jos cateva poze si filmulete din zona ce surprind experienta noastra de weekendul trecut. Enjoy!
In urma noastra ramane o poveste, uneori nici macar atat… mesaj citit pe luneta unei masni, o masina speciala… Putin cam dramatic totusi ca si titlu de postare, dar m-a miscat putin…
Weekendul trecut, sau mai bine zis weekendurile trecute, am reusit sa facem o tura/ture prin Bucegi. Oarecum mult asteptata caci de la cursul cu Adventureguide, nu am reusit sa ne mai punem schiurile in picioare la marsaluit prin munti. Am tot schiat pe partie si pe langa dar nicicum nu am mai ajuns la un ski de tura.
Desi zapada este cam putina prin creste, ne-am propus totusi o tura in Bucegi, cu plecare si intoarcere la Padina unde am si lasat masina. Obiectivul era sa urcam pe valea Sugarilor, sa ajungem pe Omu si apoi sa coboram pe valea Obarsiei. Vemea chiar a tinut cu noi caci am avut parte de soare si nici un pic de vant, doar cateva adieri.
Traseul prin cele 2 vai este frumos, daca nu chiar superb. Peisajele sunt spectaculoase si variantele de schiat sunt chiar multe. Zapada este indeajuns pe ambele vai si nu prea ai de ce sa iti dai schiurile jos. Daca esti dibaci, faci integal pe schiuri traseul. Te ajuta totusi niste crampoane de schiuri daca ai caci din cauza soarelui care a tot batut si a vantului si temperaturilor scazute, s-a format pe alocuri fie crusta fie gheata si sunt cateva portiuni destul de dificil de abordat alfel pe schiuri si crampoanele ar rezolva situatia. Eu unul am dat o tranta incercand sa urc pe schiuri Cerdacul. Pana la urma l-am urcat dar cu un ocol mai mare, in timp ce Bubulu cu care ne-am intalnit pe Cerdac, urca ca tancul rusesc ca de, a venit pregatit cu ce trebuie. Cine stie, cunoaste ;).
Acum ca stau sa ma gandesc, degeaba ne plangem de zapada. Chiar e, si daca ii mai da o ninsoare sigur avem pana in Aprilie-Mai. Si vremea insorita dar cu temperaturi scazute chiar ne-a oferit destul ragaz ca sa ne bucuram cum trebuie si sa ne rasfatam cu ture faine. Sa nu uitam totusi ca suntem in toi de iarna si avem vreme care sa ne permita sa ne bucuram de zapada.
Fata de anul trecut se schiaza mai bine pe partii, exceptie facand Sinaia. Prin padure este destula zapada si sigur o sa tina pana tarziu in primavara. Cum am spus, daca mai da o ninsoare, ne asigura si firnul de primavara :D.
Legat de zona asta a Bucegilor, odata cu tura asta, o gasesc din ce in ce mai atractiva, caci are de toate. Are si caldari largi ce iti ofera multe variante, are si vaiugi inguste si lungi, are si peisaje superbe si are si km destui cat sa iti ocupe toata ziua si este si mult mai sigura ca alte zone. Sigur o sa tot revenim pentru ca din cate am inteles, sunt variante si variante de abordat. De asemenea te scoate relativ rapid in zona Omu si te poti intoarce linistit la Padina unde ai lasat masina, fara sa depinzi de vreo cabina sau de lumina. Te poti intoarce pe oricare din vai si la lumina frontalei ;).
Va lasam mai jos cateva poze si secvente de pe traseu iar locurile prin care ne-am dat le gasiti la aceste linkuri: Link 1, Link 2. Enjoy and ride safe!
Curs de ski alpinism si studiul zapezii cu Adventureguide, acesta este postul ce trebuia sa il scriu de o luna si ceva :). Am o scuza totusi caci s-au petrecut si niste sarbatori intre timp, dupa care greu mi-am revenit. Totusi, acum mi-am zis ca ar fi timpul sa ajung cu postarile la zi caci ar urma seria de aventuri pe schiuri, fiecare insotita de un post… sau cel putin asa speram, vor urma :P.
Revenind la subiectul de fata, acum ceva timp, peste 1 luna, am participat la un crus de ski alpinism si studiul zapezii, curs tinut de Adventureguide, Adrian Valean si Ovidiu Tanase. A fost prima data cand am schiat in zona Balea Lac si pot spune ca mi-a placut enorm. Si cursul in sine a fost mai mult decat interesant si chiar il recomand. Totusi, trebuie sa aveti in vedere ca un curs de 3 zile nu este de ajuns. Nu este nimic rau in a participa la cat mai multe astfel de cursuri, si, mai importand de atat, ar fi sa exersati ce ati invatat de fiecare data cand aveti ocazia. Nu este o pierdere de timp sa exersati cautarea cu transceiver-ul, sau sa faceti cate un profil de zapada. Nu mergeti mereu pe ce a zis X sau Y. Da, este bine sa va informati dar in plus de asta, sa si verificati. Facand acest curs mi-am dat seama ce greseli am facut anul precedent in unele ture. Ma pot gandi la cel putin 2 iesiri in care ar fi trebuit sa verific mai mult starea zapezii inainte de a cobora.
Asa ca exersati, exersati, exersati, nu asteptati o situatie reala pentru a va pune in practica cunostintele!
Revenind la curs, acesta a cuprins urmatoarele:
Tehnici alpinism:
Tehnici ski:
Curs de avalanse:
Toate cele de mai sus sunt condensate in 3 zile faine si daca vremea tine cu voi, veti avea parte de cel mai fain weekend prelungit. Exceptand temperaturile scazute, am avut 3 zile senine si o zapada pe cinste.
Atentie, trecerea prin tehnicile de mai sus se face destul de rapid si trebuie ca, dupa curs sa mai si exersati, asa cum am spus si la inceputul postarii, din cand in cand. Este foarte important caci altfel, atunci cand veti avea nevoie, va trebui mai intai sa va aduceti aminte si nu veti avea siguranta ca puneti cum trebuie in practica.
Programul pe scurt a fost cam urmatorul:
Ziua 1 – tura spre Laitel ce a implicat mai multe coborari. A fost o tura in care ne-am cunoscut mai bine si am si reusit sa facem cateva coborari faine :). Seara am exersat cautarea in avalansa si ni s-au explicat mai multe detalii despre studiul zapezii + un seminar mai explicit dupa, in cabana.
Ziua 2 – am stat in zona Balea Lac si am incercat atat tehnici de coborare pe schiuri cat si de urcare. De asemenea am incercat tehnici de coltari si piolet, tranzitii, amaraj etc.
Ziua 3 – am facut tura spre Vaiuga, urcare la coltar/piolet, tranzitie si coborare pe schiuri, retur la cabana. Pe scurt asa s-au desfasurat cele 3 zile.
Cazare se face asa cum am zis in zona Balea Lac. Noi am stat la cabana Paltinul, foarte fain, am avut chiar apa cald la baie, ceva neasteptat 😛 si mancarea la cabana a fost foarte buna.
In rest, numai de bine, instructorii de nota 10, atat Adrian cat si Ovidiu, Oana si Aurel. Le multumesc pe aceasta cale pentru cunostintele transmise si sper sa ne revedem cu bine la o tura de ski sau chiar la un alt curs :P. Pana atunci va las mai jos cateva poze din timpul cursului precum si un filmulet prea putin concludent :). Enjoy!
Un record si 2 vai. Asta ar fi cea mai scurta sinteza pentru weekendul ce tocmai a trecut… si recordul nu este ca am dat si noi 2 vai intr-o zi, ci ca am reusit sa facem cea mai lenta tura pe bicla, asta sambata, 23 km in 7 ore…. da, ati citit bine :)))
In fine, la acest record au contribuit puternic cele 6 pene si traseul de la Paulesti (livada cu ciresi) care, daca il faci prima data si nu cunosti zona, fara gps in mana esti mancat. Fiind un traseu scurt, si cu multe intersectii, daca vrei sa il nimeresti tre sa stai sa te uiti la gps mereu, si cum nu aveam un dispozitiv gps de purtat pe bike, trebuia sa stam sa ne uitam mereu la trackul de pe telefon.
Iar de cele 6 pene, ce sa mai zic. Pe ultima nici nu ne-am mai chinuit sa o facem ci am mers pe langa bicle pana la masini, sau cel putin Laurentiu, victima cu 4 pene la activ intr-o singura tura, s-a sacrificat si a mers pe langa bicla pana la masina:))).
Totusi, exceptand recordul nostru si faptul ca eram pierduti fara gps, adica nu ne iesea deloc traseul propus, este frumos la Paulesti, un traseu bun de antrenament, un fel de parc Tineretului la superlativ cu catarari mai faine, mai lungi si solicitante si cu 2 coorari de nota 10 :D. Recomandarea ar fi sa nu calcati pe acolo daca a plouat recent caci zona nu se usuca asa repede si cu noroiul nu e de joaca, strica orice distractie ;)… aaa, si fara gps…
Aveti AICI trackul nostru cules de pe bikemap si mai jos cateva poze de pe traseu. Si ultima recomadnare ar fi sa nu plecati fara camere/petice/rabdare caci la cati salcami sunt prin zona aveti toate sansele sa stabiliti si voi cate un record… numai va rugam sa nu ni-l bateti pe al nostru :D.
Si povestea continua cu ziua de duminica, care a fost cel putin bestiala, cu soare, nori si 2 vai, Malinul si Alba, exact in ordinea asta :D. Dupa ziua de sambata, extrem de obositoare, mai mult psihic decat fizic :))), ma trezesc cu noaptea in cap, mai exact la 5:30 sar in haine imi fac rucsacul si umplu termosul cu ceai doar ca sa uit acasa multe alte lucruri mai importante. Dar bine ca am ajuns la 6:30 in parcare la IKEA unde ma intalnesc cu Mihai aka Cab. Barcaciu, Alex si Tiberiu. Ne grupam cate 2 in 2 masini si gonim ca nebunii sa prindem prima cabina, lucru pe care il si reusim, doar ca sa il asteptam pe Tiberiu sa coboare si sa revina cu a 4 a cabina… caci si-a uitat betele in masina … futu-i mama ma-sii de rima…. :))).
La cabina ne-am intregit si fortele adaugandu-l pe Ovidiu la brigada de soc. Dupa 45 de min de asteptare si cu planul facut o luam si noi usor spre Costila. Ajungem in buza vaii Malinului doar sa ne minunam cata zapada e, si aici si pe cerb si pe unde ne mai uitatm. Ne facem guraj si dam drumu la distractie. Concluziile la finalul vaii ar fi ca ar mai tine inca 2 saptamani. La final, dupa ce ne odihnim putin stabilim si sa o luam inapoi ca sa ne indreptam spre Alba. Usor de zis, greu de facut. Dupa 2 ore de urcat si spart zapada suntem si noi iara sus unde stam 30 de min sa ne intregim iara fortele. Dupa ce mai stam devorba cu un grup venit din spate, o luam usor spre Alba, pe o vreme ceva mai inorata si dupa ce ne-a picurat putin pe finalul urcusului din Malin.
Ajungem destul de rapid in Alba doar sa o gasim ingusta si intrerupta. Incepem coborarea usor obisiti si dupa o mica peripetie pe la saritoarea Carnului, unde Alex a fost eroul principal cu in derapaj pe fund de cativa metrii buni, continuam putin mai grijulii pana la finalul vaii. Dupa saritoare pana aproape la verdeata am cam schiat si pe un covor de pietre :D. Zapada nu mai tine pana jos la verdeata asa ca trebuie sa dati schiurile jos ceva mai devreme. Ne schimbam, ne curatam echipamentul si ii dam usor la vale pana la caminul alpin si mai departe dar nu inainte de a ne lua o bere de la primul chiosc iesit in cale… caci ne era o sete…
Fruoasa zi, si frumos mod de a incheia sezonul… poate…:D
Va lasam mai jos cateva poze faine din cele 2 zile si promitem a revenim si cu un filmulet cat de curand. Foto credit pentru pozele cele mai dinamice i se cuvine lui Mihai Petre, nu dansatorul ci schiorul :)))). Enjoy!
Ski de tura la Barcaciu, un eveniment ce nu va fi ratat nici la anul.
Weekendul ce a trecut am fost la cabana Barcaciu pentru o portie zdravana de ski de tura sub indrumarea lui Mihai Petre, o persoana de nota 12 cu o atitudine atat de prietenoasa cum rar intalnesti :).
Evenimentul in sine a fost super reusit, si cu drag ne vom revedea cu cabana, cu Mihai si cu restul de participanti ce au fost si ce or mai fi, si la anu pe vremea asta, eventual pe o iarna mai zdravana, desi, nu am avea nici o plangere legata de conditiile de desfasurare. Am avut vreme de toate tipurile si zapada de calitate si ne-am dat dupa pofta inimii :D, desigur dupa ce am bagat mii de metri altitudine de s-a intarit bulanu’ pe noi ca pe Chuck Norris :))). Dar e altceva cand urci prin forte prorii sute de metrii ca sa ii cobori in cinci minute. La coborare simti fiecare metru si te bucuri cu totul altfel de el :D.
Acum ca sa revenim la jurnalul evenimentului lucurile au stat ca in randurile de mai jos.
Evenimentul a durat 3 zile, incepand de vineri pana duminica. Totusi, majoritatea care au venit de vineri au ajuns in a 2-a partea a zilei la cabana si nu au mai bagat deloc schi. Singurii care am facut nota discordanta am fost eu si Tiberiu care ne-am grabit putin sa ajungem cat mai devreme ca sa bagam o tura, doua si in ziua de vineri. Am plecat pe la 6.30 din Bucuresti, desi puteam sa ne urnim si mai devreme si undeva pe la 10:30 eram in Poiana Neamtului (Avrig) si ne chinuiam sa ne facem bagajul, sa ne punem schiurile pe rucsaci si tot asa. Ne astepta in poiana o racoare placuta, dupa ce tot drumul ne-a batut sorinelu. E superba apropierea de Poiana Neamtului, cand vezi Fagarasii inalti si te gandesti ca trebuie sa ii urci pana sus, sus…
Dupa ce terminam bagajul si o luam la pas in racoarea placuta si sunetul de drujbe de se tot intensifica pe masura ce intram in padure. Dam si de Mihai Petre care cobora din padure si care urma sa ii recupereze pe restul pe masura ce soseau in poiana. I-am zis ca suntem mai entuziasmati si ca vrem sa bagam o tura si astazi si ne-a explicat cam pe unde ar trebui sa ne ducem sa fie safe si fara incidente :D.
Ii dam inainte si ne luptam cu panta pana la Barcaciu si cam dupa 2 ore de mers ajungem si noi la cabana. Prin padure, inafara de o intalnire surpriza cu o doamna bufnita, vedeti filmuletul de mai jos, nimic notabil.
La cabana scapam de mare parte din bagaj, ne punem claparii in picioare, infulecam ceva, stam de vorba putin cu nea Petre, mai cerem o parere despre traseu si ii dam inainte. Entuziasmat imi pun schiurile in picioare aproape de la cabana doar ca sa mi le dau jos la prima vaioaga de trecut. Apoi, de lene nici ca mi le-am mai pus pe rucsac si vreo 20 de minute le-am carat ca la partie la Predeal :))) de mi-au rupt carca.
Ajungem la indicatorul de cruce galbena ce te scoate spre Scara, le punem in picioare si ii dam la deal pana sus la 2000m doar ca sa admiram privelistea caci nu ne incumetam sa facem mai mult de atat. Dam o coborare pe unde am urcat, le punem in carca de data asta si ne intoarcem iara la 2000m iar de data asta coboram spre cabana doar ca sa tragem o mica boschetareala asa, ca de final de zi. Ajungem la cabana sa facem cunostinta cu restul grupului care tot crestea pe masura ce se lasa seara. Mihai era inca plecat dupa ultima parte a grupului. Ne facem comozi, ne schimbam si intram si noi in vorba ba despre traseu ba despre schiuri :).
Mancam bine, mult mai bine decat v-ati asteptat, aviz celor care dau 30 de lei pe un fel de mancare la te miri ce restaurante fanci pe acilea prin oras, stam de vorba cu Mihai care ne face un mic brief si ne jucam putin cu transciverele pe langa cabana.
A 2-a zi de dimineata trezirea se face pe la 7, masa undeva intre 7:30 si 8:30 si undeva pe la 9 incepem sa ne urnim. Afara, ceata, ca in prognoza si stratul nou de zapada de 2 cm lipsea. De data asta urcam direct de la cabana pe langa prima vaioaga. O panta abrupta, putin mai dificil de facut pe schie. Eu unul aleg sa o iau la picior cu ele in carca si sparg la zapada cot la cot cu Ioana care m-a surprins cu energia ei ce si-a mentinut o pana la finalul zilei.
Ajungem primii sus la 2000 doar ca sa facem frigul pana cand ajung si restul…proasta alegere graba asta.
Dupa regrupare o luam spre caldarea Puha, cea mai safe alegere pentru conditiile date. De aici nu mai facem mai multe de 30 de min pana cand dam de intrarea in caldare, care, in conditii de ceata si cand nu sti exact cum arata caldarea, te cam intimideaza, dar dupa 2 viraje ajungi safe in caldare unde incepe si distractia. Caldarea este super, riscul de avalansa este mic, panta de asemenea mica si te poti da dupa voie o zi intreaga. Toata caldarea pana in cararea de negoiu este schiabila, undeva la 2km. In total am facut vreo 4 ture prin caldare cu plecari din diferite puncte, ultima, la care am ramas doar eu cu Tiberiu si Ioana a fost pe o ceata de abia vedeai la 3-4 m in fata. Cand mai pui si o ninsoare abundenta ai solutia perfecta sa nu mai vezi pe unde te dai :))). Practic ultima tura a fost la ghici ca nu vedeam nici unu pe une ne dam, doar ne distingeam unul pe altul. Noroc cu intrumarile lui Mihai care ne-a zis sa coboram cat mai mult pe dreapta caldarii pana dam de rau si la scurt timp ni s-a alaturat si el :).
Seara la cabana am fost asteptati cu mancare calda prajituri, crema de zahar ars si multe bunatati. Dupa ce ne-am ghiftuit cat am putut am picat ca trazniti :D.
A 3-a zi, trezirea ca de obicei. Afara ne astepta o ceata ca in ziua precedenta. Dupa ce mancam bine si ne refacem puterile o luam spre Scara. Pe masura ce urcam ne dam seama ca vremea era putin mai rea decat in ziua precedenta si cum trecem de 2000m realizam ca nu prea are rost sa continuam asa ca luam in grup decizia sa ne intoarcem si sa ne dam pe unde am urcat. Coboram mai greu pe ceata si pe zapada viscolita. Cand iesim din ceata ne bucuram de pulvarul depus cu o noapte inainte si coboram frumos pana in cararea de Negoiu. Faina coborarea, probabil cea mai faina, zapada fiind de nota 10. Alegem sa mai urcam odata si apoi inca odata si ajungem la cabana undeva pe la 14 si ne grabim sa ne facem bagajele ca sa incepem coborarea spre Poiana Neamtului.
Plecam fericiti de la cabana Barcaciu si de la acest eveniment reusit si ne promitem ca si la anum vom reveni. Este o placere sa schiezi in Fagaras si in compania acestor oameni care iti impart pasiunile :). Mihai, ne revedem cu siguranta si la anu, sau poate mai devreme :D. Valabil si pentru restul trupei ;).
Ca si cifre, in cele 3 zile am urcat cam 4200m elevatie, 40km parcursi si ne-am dat la vale de vreo 8 ori :)) iar trakurile din fiecare zi le gasiti la urmatoarele linkuri: ziua 1, ziua 2, ziua 3.
Pana la asteptata revedere va lasam mai jos dovezile unui eveniment reusit. Va exista si un edit video mai de doamne-ajuta dar ceva mai tarziu caci lenea-i mare :D. Enjoy!
Nu-i aici, sfarsitul nu-i aici, si avem dovezile necesare sa aratam acest lucru :D.
Tura din Iezer a venit mai din timp anul asta ca de, daca si iarna lasa semne ca isi da ultimele rasuflari, am zis ca putem incerca fara probleme Iezerul. Si dreptate am avut caci, am avut parte de cel mai fain ski de tura din sezon :D.
Despre tura am tot povestit cu Tiberiu si Bradu si odata ce am nominalizat un weekend am inceput sa dam de veste despre planul nostru. Astfel am reusit sa il convingem si pe Dinu care ni s-a alaturat pe schie si pe Cristina, Diana, Bogdan si, surpriza, Vlad Bogdan, altul decat subsemnatul si altul decat cel peste care am dat in Ciucasi si in Bucegi. Cum zicea No 2, suntem multi si vom invinge. Deja o sa ne zicem dupa numarul de ordine, No 1, No 2, No 3….. :)))
Prognoza arata bine, 2 zile cu zapada de 5-10 cm inclusiv sambata cand era plecarea. Entuziasmul era la cote maxime iar vineri abia asteptam sa ajung acasa sa imi pregatesc bagajul. Cu greu am indesat tot ce aveam nevoie in rucsacul de 38L si dupa ce am mai discuat cu Bradu si Tiberiu si dupa ce m-am uitat la The Program, asa, ca sa am la ce sa visez, m-am bagat pe la un 12 la somn cu ceasul pus sa sune la 5:20. Am reusit iara sa ma trezesc inaintea alarmei asta dupa un somn sacadat… np, numai bine sa nu plecam in graba. Il iau pe Tiberiu pe la 6 :10 si zburam spre autostrada. Cu Bradu ne gasim pe drum, pe la km 80 si mergem impreuna pana la destinatie, Cabana Voina. Este surprinzator drumul din Pitesti spre Campulung. Acesta se intersecteaza cu aceasi cale ferata de 4 ori si daca ai ghinion, asa cum am avut noi, poti sta la 4 treceri peste calea farata ca sa dai prioritate aceluiasi tren, fantastic :))).
Ajungem cu o intarziere de 20 min la Voina unde Dinu ne astepta cuminte de ceva vreme. Aici incepe forfota dinainte de plecarea efective, cu scos chestii din bagaj, pus la loc, aranjat schiuri, facut schimb de diverse ciurucuri, bagat ceva de haleu prin buzunare si tot asa. Reusim pe la un 10 sa ne urnim din loc. Grupului nostru s-a mai alaturat si Stoica Teodor Cosmin, unchiul lui Vlad Bogdan No 3 , doctor si salvamontist in Campulung, un om de nota 10 care desi ne depaseste in varsta ne-a cam dat-o cu ceasul de la gara pe traseu :))).
Pe carare ne impotmolim putin in noroaiele lasate in urma de cei ce defriseaza in zona, care, la propriu au distrus traseul turistic in prima parte a acestuia. Prin padure pe masura ce urcam incepe sa fulguie frumos si deja gandul ne sta la ce ne asteapta sus la peste 2000m. Ajungem relativ repede la stana de la iesirea din padure unde halim ceva, si asteptam sa ne regrupam. De aici incepe lupta cu ceata care pe masura ce urcam era din ce in ce mai deasa de nu vedeai la 5 m in fata. Ne separam usor doar sa ne regrupam aproape in totalitate mai in fata undeva la peste 2000m. Aici Cosmin ne sfatuieste sa nu incercam sa ajungem la refugiu caci pe ceata asta riscam sa ne pierdem nitel mai mult. Noroc cu Tibireu care si-a incarcat trackul pe gps si care ne-a scos din belea. Ajungem intr-un final, parca dupa prea mult timp la crucea Ateneului si orbecaim putin pe acolo pana dibuim pe unde ar trebui sa coboram cel mai ok. Dupa nici 5 minute ceata se ridica putin si vedem si noi refugiul pentru prima data, dar si superba caldare unde urma sa ne distram de minune :D.
Ajungem cu bine la refugiu si ne acomodam rapid scapand de bagajul greu din spate. Dinu cu Cristina inca aveau sa vina din spate si desi egoistii din noi au luat-o inainte, inca speram ca s-au tinut dupa urmele noastre si vor ajunge curand.
Dupa ce halim ceva, ne gandim ca ar merge totusi un schi rapid si in seara asta asa ca iesim sa vedem cum se arata conditiile. Afara ceata densa, conditii de nota 10. Nu stam mult pe ganduri, punem focile si ii dam la deal cu gandul sa incercam o experienta noua. Pe masura ce urcam, auzim zgomote din creasta, dinspre cruce, si dupa ce urlam putin ii auzim si glasul suav a lu Dinu :))). Brici, a ajuns, impreuna cu alti 5 muntomani ce si ei se pregateau de plecare de la Voina cam in acelasi timp cu noi.
Ii dam linistiti la deal cu speranta ca ne va mai lasa ceata o leaca sa vedem si noi pe unde ne dam. Nici o sansa. Ajungem aproape de creasta dam pieile jos, strangem claparau si haidam. Dupa cateva viraje prin ceata nu mai stiam unde e sus si unde e jos :))) ne intorceam ca betii cu schiurile la deal crezand ca ii dam la vale :))) o experienta de neuitat. Dibuim coborarea si ajungem muuuult mai rapid decat am urcat, la refugiu. Aici, gasca mare, voie buna, se preconiza o petrecere :D. Mai bagam ceva la ghiozdan si ne hotaram sa mai facem o tura, poate asta e mai cu noroc. II dam tare si urcam ceva mai sus de data asta. La 18:30, ultima coborare, conditii lafel de “prielnice” si intunericul incepea sa se lase zdravan. Ii dam usor si grijului la vale si ajugem cu bine la refugiu. Ar mai fi mers si o urcare si o coborare la frontala dar asta fara ceata ca in asa conditii eram cainii surzi la vanatoare :))).
Ne bagam la refugiu si dam drumu la muzica si share la care ce a aduse de pe acasa. Cu totii am invatat geografie in seara aia, cu cate feluri de licori din colturi diferite ale tarii au circulat prin acel refugiu :))). Fain rau, nu iti trebuie club ca sa te simt ca intrun club. E de ajuns o adunatura de oameni voiosi, un numar egal de frontale, un refugiu in varf de munte si multa voie buna stimulata de …
Dupa o trezire timpurie, la 4:30 sa admiram cerul senin si vantul ce batea cu putere, ne bagam iara la somn, parca cu un regret ca nu am incercat si ceva in noaptea aia. A 2-a zi dimineata, trezeirea la 7, bagat ceva la ghiozdan si sus la ture. Am bagat 3 ture superbe, cu urcat pana in creasta, admirat soarele cum rasare dinspre Bucegi si Crai si cu niste coborari faine pe o zapada care te tot indemna sa mai faci inca o tura si inca una si inca una…
Aveam in gand vreo 4 ture dar deja pe la a 3 se intrevedea un nor ce venea dinspre Vacarea. Deja eu si cu Tiberiu ramasesem ultimii la refugiu, nesatui de schi, restul plecasera iar pe Bradu si Dinu ii tot vedeam cum se luptau cu panta pana la crucea Ateneului. Atunci am decis sa incheiem si noi ziua de schi, ne-am bagat la refugiu pentru o ultima masa si apoi ne-am facut bagajul si am plecat. Cand ajungeam la jumatatea pantei pana la cruce deja Bradu cu Dinu nu se mai vedeau si tot atunci ne dam seama ca au uitat catelul in refugiu. Care catel? :))) pai o potaie ce ne-a urmarit de la Voina si a petrecut si el noaptea cu noi la refugiu. L-am uitat inauntru si am inchis si usa :))). Dar norocul era dupa colt, sau mai bine zis sus in creasta si il chema Stoica Teodor Cosmin doctor si salvamontist :))), unchiul lui Vlad Bogdan No 3. El nu a venit cu noi pana la refugiu ci s-a intors undeva inainte de crucea ateneului doar ca a 2-a zi sa mai faca o tura pe alt traseu. Cand l-am vazut sus in creasta am asteptat sa coboare si i-am spus de potaia uitata in refugiu. S-a dus repede si l-a eliberat :D, deci puteam sa ne continuam si noi urcarea linistiti.
Ajungem intr-un tarziu la cruce sii ii dam inainte cu tupeu prin vantul care tot incerca sa ne culce la pamant. Cand treceam de mamaile de pe la 2300, din varful culmei Vacarea, ii zarim si pe Bradu si Dinu care ne asteapta sa coboram impreuna.
Ne punem schiele si ii dam inainte pe drumul dubios care curand se transforma in cea mai faina “partie” cu un firn inmuiat cum trebuie de soare. Inainte de stana ne prinde din urma si domnu’ Cosmin insotit de Claudiu Calcai, alt muntoman si schior entuziast cu care ma stiam de anul trecut, tot din Iezer, tot de la ski :D.
Stam la stana sa schimbam cateva vorbe si apoi ii dam in jos aruncand o privire peste umar la muntele lasat in spate si la aventura ce se apropie de sfarsit. Coborarea ne toaca marunt si ajungem intrun tarziu la Voina, usor indoiti de spate si plini de noroi de pe forestierul distrus de tractoare. Deja regretul ca s-a terminat isi face loc in mintea noastra… dar sigur nu vom sta departe de acest loc prea mult timp….
Va lasam mai jos cu cateva dovezi din tura noastra cea faina, sa va dati seama de pontentialul acestui loc pentru skiul de tura. Noi vom face o traditie din aceasta tura, ca si din altele :D.
Trasele din cele 2 zile le gasiti la aceste 2 linkuri: ziua 1, ziua 2. Tura de anul trecut o gasiti aici. Enjoy!
Cam asa am botezat ce am facut noi duminica, 24.01 prin muntii Ciucas, freeride ciobanesc. De ce? pai a inceput ok si s-a terminat cu o boschetareala de toata frumusetea :)).
Tura, cel putin pentru mine era usor neplanificata. Stiam ca Tibi mergea la un schi de tura dar stateam inca in cumpana daca sa ma alatur sau nu, dupa ce sambata am dat o fuga la Sinaia si m-am bucurat jumatate de zi de partia care a fost cel putin perfecta de data asta.
Totusi, parca nu era destul si uite ca duminica m-am prezentat regulamentar in parcare la IKEA unde m-am alaturat grupului format din Tibi, Catalin, Mircea, Adrian, Cosmin si Lucian. Ne distribuim care cum putem in masini, lasam vreo 2 in parcare, si plecam. Pe drum facem oprirea de rigoare la benzinarie pentru cafea si mic dejun, unde mai discutam dar prea putin detaliile turei. Eu mergeam caine surd la vanatoare caci n-am mai fost pe schie in Ciucas, sau mai bine zis nu prea am mai fost pe schie pe munte :))). Ma bazam pe coechipierii mai experimentati. Din ce ma documentasem eu, ma gandeam ca ar merge o tura pe culmea Bratocea pe care am facut-o asta vara pe bicla si am relatat-o in postul “Ciucas, nu doar berea favorita a naturii :D”. Am vazut ca lumea urca in culme si din culme isi alege o vale pe care o coboara si o urca de mai multe ori pana se plictiseste. Apoi, am auzit ca sunt trasee si de la muntele rosu. Totusi, ajunsi la fata locului si vazand zapada nu chiar destula, am ales un traseu pe culmea Bratocea, dar deja se spera la un traseu pana pe varf :|… haidam!
Ajungem in pas si ne pregatim echipamentul. Eu unul dupa ce ma chinui 5 minute sa imi pun pieile pe schie deja nu mai imi simteam degetele de frig :)). Ma grabesc sa le pun asa cum pot si sa imi bag manusa la loc, ba chiar le termin de pus cu manusile groase in mana ca deja nu mai simteam ce ating cu degetele. Dupa ce reusesc operatiunea, vine randul claparilor care si ei sunt manevrati cu “delicatetea” necesara si uite ca suntem gata de plecare.
Am uitat sa spun ca in pas erau cel putin alte 5 masini, si un numar considerabil de persoane care vroiau sa urce pe munte, unii tot cu schie altii la picior. Chiar ma gandeam “stai sa vezi autostrada acum”, dar ne-am imprastiat bine si nu ne-am calcat pe cozi.
Zapada prin padure arata bestial, si speram la o coborare in genul… odata ce iesi in creasta, se schimba treaba si dai de crusta, gheata si pe alocuri zapada viscolita. Este zapada dar cum am spus viscolita si nu atat cat ar fi putut sa fie. Creasta o parcurgem relativ repede, mai repede decat ma asteptatm, chiar se merge ok, si acum ca niciodata ma impac bine cu claparii care nu mi-au lasat nici o batatura considerabila pana la finalul zilei. Vorbim de un Movement Antidote cu un liner mai ciudat de tip melc si care ma cam jeneaza cand ii strang tare. Dar uite ca in tura asta au fost cel putin ok :D.
In tot traseul, singura portiune mai dubioasa a fost inainte de ascensiunea finala pe varf, unde, intro vaioaga, din cauza stratului consistet de zapada, poteca nu se mai observa si am ales sa traversam portiunea undeva pe langa stanca. Totusi, pe masura ce calcam, ne afundam destul de mult in zapada care o putea lua oricand la vale asa ca ne-a luat cel putin 30 min ca sa trecem toti o portiune de 10-20 m :), asta cu schiele in spate. Cred ca mergea si pe ele, aveai mai mult grip in acea portiune dar tot dubios ar fi fost.
Odata trecuti, mai urcam putin cu ele in spate pana iesim de acolo si apoi le aruncam in picioare si ii dam tare pana pe varf. Sus, aglomeratie ca de obicei pe Ciucas, si un vanticel care iti merge la inima, dar nu intr-un mod placut :))). Deja aici nu mai stiam pe unde coboram, cu schiele in spate, cu ele in picioare, deja eram confuz total. Unii si le puneau in spate, altii in picioare, ma uitam si ma intrebam daca ne spargem cumva in 2 grupuri :))). Dupa ce am facut poza de grup si am discutat putin am conchis sa coboram pe ele prin vaioaga pe care am urcat. Ne urcam pe ele, mai facem un mic brief la traseul de coborare si ii dam usor, usor. Nu coboram 20 m ca Lucian o ia in stanga pe prima vale si nu pe aia pe care credeam eu ca trebuie sa coboram. Vorbesc de exact prima vale care se lasa de pe varf in partea dreapta cum te uiti spre valea berii. Ma uit la restul care si ei erau putin nedumeriti, mai ales Adrian care spusese clar ca nu vrea sa coboare pe acolo si, in lipsa de alte variante, ma iau dupa Mircea care era urmatorul dupa Lucian. Cu ceva distanta intre noi, coboram cu totii safe si fara regrete pana unde valea se ingusta. Aici ne oprim si discutam variantele. Una ar fi sa urcam la cabana si sa coboram pe valea Berii. Alta ar fi sa balaurim prin valea asta care, dupa cunostintele lui Lucian, ne scoate tot in valea Berii dar nu stim cat de schiabila este. Alegem a 2-a varianta si uite ca incepe boschetareala aia faina care mentine spiritul de aventura pana spre finalul oricarei ture :D. Mergem printr-un culoar ingust si ne dam schiurile jos la 2 mici saritori de 2 metri pana cand ajungem intro zona unde trebuie sa le dam definitiv jos daca vrem sa ajungem cu ele cat de cat intregi. De aici nu mai facem chiar mult pana in vale de unde incepem drumul spre masini. Noroc ca tovarasul lui Lucian al carui nume imi scapa acum, si care nu a urcat pe varf ci a ramas sa se dea din culme pe vreo vale, a venit in intampinarea noastra si a cules restul de soferi pe care i-a dus sa isi recupereze machinutele. Asa ca nu am fost nevoiti sa mergem pana in pas ci pana la sosea unde deja Tibi si Adrian au reusit sa se intoarca cu masinile sa ne recupereze.
Per total tura a fost muuuult mai faina decat ma asteptam, si boschetareala de la final a fost sarea si piperul. Titulatura de freeride ciobanesc data de Catalin se potriveste manusa :))) si o vom folosi mult si bine :D. Mai jos regasiti poze de pe traseu si un filmulet mai concludent u boschetareala. Poate o sa mai apara un edit mai tarziu cand o fi timp. Traseul il gasiti la urmatorul link.
Vorbim de 800m elevatie si 1100 coborare in aproximativ 14-15 km.
Enjoy!
Weekendul ce tocmai a trecut am reusit sa facem o tura mult dorita in muntii Iezer, pe schiuri.
Ca si conformatie, muntii Iezer sunt geniali pentru asa ceva fiind intinsi aproape ca un platou si cu multe vai largi pe care poti cobora. Totusi, fiind niste muntii saraci in ceea ce priveste cararile montane, nu este recomandat sa cobori in padure pe toate vaile ce se intrevad deoarece risti sa balauresti foarte mult prin padure si sa sfarsesti sunand la salvamont dupa ajutor. Asa am fost si noi tentati si facem numai ca ne-am calmat cand a trebuit si am ramas la planul initial de a cobora pe o carare marcata.
Ca tot veni vorba planul a fost urmatorul:
Ziua 1: ajuns la cabana Voina, urcat pe dunga rosie in creasta pe culmea Vacarea, parcurs traseul pana la crucea Ateneului si coborat la refugiul Iezer;
Ziua 2: Urcat iara in creasta, urcat pe varful Iezer, apoi varful Rosu si parcurs creasta pana la varful Batrana si coborat prin Plaiul lui Patru inapoi la cabana Voina.
Cam ce ne-am propus am si facut cu mici deviatii.
Avand in vedere iarna generoasa ce tocmai si-a dat ultima rasuflare, de la cabana Voina am carat schiurile si claparii cam 1.5 ore pana am reusit sa ne echipam cu ele. De acolo am mers pe ele pana la Crucea Ateneului si inca putin, in dreptul seii de langa varful Iezer de unde am tras o coborare pana la refugiu. Refugiul nu era aglomerat si am prins ultimele 2 saltele pe care am putut dormii deoarece noi ne-am lasat izoprenele la masina. O mare gresala si va recomandam sa va carati izoprenele. Chiar daca sunt voluminoase au doar cateva grame si nu sti niciodata cand esti nevoit sa dormi pe jos 🙂.
la refugiu puteti sa faceti focul daca gasiti lemne sau daca va carati lemne din padure. Mare atentie la soba deoarece este destul de gaurita si scapa destul de mult fum in refugiu. Fiind paturi suprapuse, recomandam dormitul jos deoarece tot fumul se duce sus 🙂.
Seara am incheiat-o cu savurarea celor 2 beri de caciula si a tiucii de prune carate de la cabana Voina. Am sfintit si locul asta cu o aghiazma faina ce nu ne-a dat nici o durere de cap 😀.
A 2-a zi la 7 eram in picioare gata de drum. Am mancat, ne-am strans lucrurile si la 8:30 eram deja pe schiuri luptandu-ne cu panta lunga ce ne-a scos in creasta.
Spre deosebire de prima zi, a 2-a zi a inceput cu un cer senin fara nici un nor care ne-a taiat putin elanul.
Odata ajunsi in creasta am urmat traseul pana pe varful Iezer. De aici am ales sa coboram prin dreapta crestei inc aldarea din dreptul varfului Rosu. Coborarea este abrupta si recomandat ar fi sa tai caldarea pe curba de nivel a.i. sa scurtezi cat mai mult din distanta catre uratoarea culme. Cam asa am procedat si la urmatoarea caldare de unde am fost nevoiti sa ne punem iara pieile de foca pentru a urca iara in creasta. Desi intitial noi estimam ca o sa putem parcurge toata creasta si sa coboram pe la varful Papusa, curand ne-am dat seama ca daca dorim totusi sa ajungem la o ora rezonabila acasa ar fi ok sa ne tinem de planul initial si de coborarea prin Plaiul lui Patru. Astfel, pe la ora 15 eram in dreptul varfului Batrana gata sa coboram. Aici am intalnit al 2-lea grup de drumeti din masiv, deja ne intrebam daca suntem singuri in tot masivul. Erau 2 muntomani din Campulung, Claudiu Calcai si Viorel Micu, care au urcat prin Plaiul lui Patru pana pe Batrana si am coborat imreuna cu acestia pe acelasi traseu, Claudiu carandu-si schiurile si coborand pe ele impreuna cu noi pana la stana din plai.
De pe Batrana am tras un pseudo-ski pana la stana ba pe zapada ba pe iarba dar a fost fain si distractiv.
La stana ne-am pus schiurile si claparii pe rucsaci si am coborat la Voina pe drum forestier, timpul de parcurs fiind de aproximativ 1h din cauza rucsacilor grei si a pantei abrupte.
Ca si detalii exacte in prima zi am parcurs 11.17 km cu o diferenta de nivel pozitiva de 1500 m si 330 m coborare in 6.5 ore iar in a 2-a zi 17.82 km cu 450 m diferenta pozitiva si 1650 coborare in 8.5 ore. Mai jos regasiti 2 imagini cu traseul si datele tehnice precum si multe alte poze din tura.
Participantii la tura: Andrei Stefan, Vlad Bogdan si binenteles VRR 🙂.
Enjoy!
Vertical Riding Romania 