Tag Archives: vrr

Valea Cerbului pe doua roti :D

Era pe planificarea de anul asta, si weekendul ce tocmai a trecut, i-a venit vremea :D. Am incercat Valea Cerbului din Bucegi si putem spune ca am supravietuit… pana si bicla e recunoscatoare ca a scapat intreaga :))).

Dar hai sa revenim la inceputul zilei cand iesit din casa era sa calc intr-un rahat de pisica fix la mine pe pres. Mirat, m-am uitat sa vad daca Dizi, pisica proprietate personala :P, era inca prin casa. Il vad cuminte in sufragerie. Ma mai uit la rahatul de pe pres mirat…. ies, inchid usa si cand sa cobor dau peste o pisica. Imi aduc aminte ca vecina de la 2 si-a pierdut pisica. O prind, ma duc la anuntul lipit pe usa din spate, iau numarul si sun. Dupa 10 minute coboara si vecina. Ii zic in fuga “CU PLACERE!” inainte sa imi si multumeasca si dau sa fug la gara ca am un tren de prins. Ajung cu 10 minute inainte, unde ma intalnesc cu restul grupului, Andrei, Vlad si Eugen. Pe tren discutii despre CFR, calcule si realizarea faptului ca nu este asa avantajos sa mergi cu trenul. Ne-ar costa toata treaba cu CFR-ul in jur de 100 RON de caciula, in conditiile in care daca ne combinam la o masina cred ca puneam maxim 25 lei de fiecare …

Desi nu aveau locuri pentru toate biclele, nasul ne zice ca ne taxeaza si extra… de ce?! pentru ca ne luam bilet de bicla din treb… fuck offf! ma-ta de CFR!

Imediat dupa ce imi zice, opreste si trenul in statie si vad biclele cum incep sa se darame prin vagon ca piese de domino. Imi venea sa il si injur…

In fine, ajungem in Sinaia, oprim la mega sa mai luam cate ceva, ne consultam cu Ionut care era pe drum dinspre Moroieni si apoi ne indreptam spre cabina. Ii lasam pe Vlad si pe Eugen la cabina si eu cu Andrei ii dam la pedale spre cota 1400 deoarece Ionut era oricum in usoara intarziere. Pe urcare Andrei se duce glont si raman in urma asa ca iau rapid decizia sa ma bag la gondola si daca ajung prea rapid sa dau si o coborare pe unul din traseele amenajate. Odata ajuns sus pun genunchierele si trag un fairy trail de toata frumusetea. Parca e mai fain cand e terminat si uscat :D. Ma urc la fix iara in gondola ca Andrei tocmai ce ajunsese la 1400. Il recuperez din drum si luam gondola pana la 2000 unde ne astepta deja restul grupului. Ne facem curaj si ii dam la vale de pe Furnica pe coborarea super abrupta, marcaj dunga galbena parca. De aici ii dam inainte spre piatra arsa, babele si apoi vf Omu. Nimic de povestit ci doar aglomeratie mare si… gunoaie multe. M-a surprins o imagine, cand am ajuns la piatra arsa era plin de masini. O familie numeroasa de bipezi nevertrebrati stateau la masa pe o stanca. In jurul lor era plin de gunoaie dar nu ii deranja, erau in natura, aer curat, munte, 1 tona de gunoaie si 50 de masini pe 100m patrati. Si ii mai si auzeai zicand “Oooo da ce frumos eeee, ce aer curat….” sta-v-ar parizerul in gat…

… ajunsi la Omu, lafel de aglomerat, dar mai putini bipedus nevertebratus… ca de, se triaza putin lantul trofic pana la 2500m… dar nu de tot :(, bem un ceai, mancam ce avem prin rucsaci si stam de vorba sa vedem ce facem mai departe. Eu unul vreu sa incerc Valea Cerbului si ceilalti stau in dubii daca au timp sa faca potcoava Bucegilor pe drumul Granicerului, sa coboare in Simon din saua Strunga si sa prinda trenul de 18:50 din Brasov. La un mic calcul, ar fi cam la limita. Dupa o lunga discutie grupul hotaraste sa se intoarca pe unde am venit iar eu sa cobor pe Valea Cerbului. Zis si facut, ma echipez ceva mai zdravan, ne luam la revedere si ii dam fiecare la vale cum poate. Ce pot spune despre Valea Cerbului este ca… am supravietuit :))). Glumesc putin dar intradevar a fost cam greu si as incadra-o in seria ambtitii prostesti :P. este cam 85-90% ciclabila ca si distanta. Mi-a luat 2 ore sa ajung de pe varf pana in Busteni la Gara. Totusi, cei 15% nu-s chiar asa usori de facut cu bicla in carca sau tragand de ea iar cei 85% au destule portiuni grele. Recomand echipament de protectie si casca fullface. Asta din urma nu am avut-o si parca am avut o retinere din cauza asta caci ai portiuni unde esti la limita, cu haul intr-o parte sau coborari abrupte unde poti cadea in cap oricand daca nu te tii bine sau nu ai cat de cat experienta. De asemenea, recomand sa se faca intr-un grup de minim 2, nu ca idiotul de fata :(.

Oricum, o experienta nu pot sa zic unica ca au mai fost, dar cu un grad ridicat de dificultate. Credeam ca traseul Ribcev Laz din Slovenia a fost greu dar asta se bate cot la cot cu el. Partea de sus de pe varf pana la stana din vale si inca putin dupa este ok ciclabila aproape complet. Apoi urmeaza o portiune in care tragi de bicla si te dai pe ea in egala masura. Inainte de intrarea in padure iara te dai destu de mult pe bicla. Dupa, iara urmeaza o portiune de carat de bicla prin niste locuri ba inguste ba abrupte. Dupa urmeaza iara portiune de dat pe bicla si dupa ce treci de poiana costilei te tot dai pe ea. Mai urmeaza parca o portiune nasoala de pushbike si apoi o super coborare pana in Busteni la caminul Alpin si apoi… ura si la gara :D.

Va lasam mai jos materialul foto-video de rigoare. A, si era sa uit, Multam Laurentiu Baidan pentru liftoff-ul din Busteni, ce ma fac eu fara tine :D, dau o lada de bere rece la Isverna!!! Enjoy!

Prima tura la Pucioasa si un fain traseu la Azuga

Leave a reply

Weekend fain cu 2 trasee faine. Am reusit sa ajungem si la Pucioasa si am facut traseul mediu de la Bikexpert Alpine Challenge care este foarte fain. Daca ar fi sa il compar cu ceva as zice ca prima parte seamana foarte mult cu zona Urlati si maratonul vinului, dar cu ceva mai multa vegetatie si padure iar ultima parte este diferita, mai faina, cu o coborare lunga prin padure pe cel mai bun forestier intalnit pana acum. Traseul mediu are cam 40 km si cu 1200m elevatie, desi pe bikemap apare mai scurt si cu vreo 900m elevatie.
Am inteles de la Tiberiu ca s-a cam stricat in prima parte, acesta fiind mai accidentat de la urmele lasate de animale si de la rotile tractoarelor sau ale carutelor. Oricum, fiind aproape de Bucuresti (max 2h by car) este o idee faina de tura si ultima bucla ofera si o priveliste superba asupra locului. Are 3 urcari si coborari, sau 4 daca o punem la socoteala si pe ultima care ii ceva mai mica si toate dau in asfalt si te poti retrage oricand daca tura ti se pare prea lunga, desi nu cred ca este cazul. Catararile faine sunt in prima parte iar ultima bucla, dupa ce urci pe un drum de macadam ceva mai domol si plictisitor ajungi in punctul cel mai inalt al turei ce iti ofera o priveliste superba asupra muntilor din apropiere, Leaota, Bucegi, Iezer si chiar Fagaras. De aici incepe coborarea faina prin padure pe un forestier foarte bine intretinut. Tura ii faina si o recomand cu pacere. Daca vremea ii mai rea prin alte locuri sau daca cautati o tura mai la deal si vreti sa evitati aglomeratia de pe valea Prahovei, pentru cei din Bucuresti, pe langa zona Urlati asta ar fi chiar o alegere mai ok.
A 2-a zi am continuat cu o tura lafel de faina, pe care am mai facut-o anul acesta, deja obisnuita tura pe la Azuga, pe traseul de la Surmont MTB care intre timp a ramas lafel de fain, dar cu ceva mai mult noroi pe el, dupa cum veti observa in pozele de mai jos :P. Totusi, este un traseu de parcurs cel putin odata pe an, care iti ofera niste catarari scurte si tehnice pe radacini si teren accidentat si niste coborari pe masura. Am incheiat traseul modificandu-l putin si coborand in valea Azugii pe marcajul triunghi rosu ce coboara de la Cabana Susai. Aceasta dupa parerea mea este cea mai faina parte de coborare din zona, un singletrail nu prea stiut cu un flow extraordinar si cu o parte finala tehnica si abrupta. Este o coborare scurta, de 3-4 minute dar care vine precum cireasa de pe tort.
Totusi, de data aceasta am mai servit o cireasa de care chiar nu stiam, traseul verde (traseu 2) de la Azuga cel pe care il poti incerca urcand cu gondola pana sus in creasta Baiului.
Dupa ce am ajuns la masina, parca nici eu si nici Cosmin nu aveam chef sa ne indreptam asa devreme spre Bucuresti asa ca am zis sa incercam inca o coborare. Dupa ce stam 30 de min sa repare baietii de la gondola… gondola 😀 care intre timp si-a dat foc la cateva sigurante, reusim intr-un final sa urcam pana sus. Odata ajunsi aici ne luam dupa niste baieti care au urcat inainte noastra, caci chiar nu stiam pe unde ii coborarea. E, odata intrati in padure am descoperit ca traseul nu numai ca nu ii rau deloc, ci este chiar super fain, un trail lung de 6km fara parti dificile dar care curge foarte fain pana in oras. Chiar ne-a placut traseul si am zis ca in viitorul apropiat vom face un maraton de “Bikeparcuri” si vom incepe cu Postavarul apoi Azuga si la final Sinaia, toate intr-o singura zi … sa vedem ce o sa iasa :D.

Dupa coborarea faina ajunsi in Azuga printre coloana de masini il las pe Cosmin sa isi faca pana la roata spate ce a reusit sa o faca exact cand am ajuns pe asfalt si ma duc sa recuperez masina de la partie. Chiar faina ziua si traseele incercate sau reincercate :). Va lasam mai jos materialul fotovideo de rigoare. Enjoy!

asa se bea cafeaua, dupa 10 km de urcare :D

Guess who’s back in the game :D… si o Buila intre 2 schituri ;)

Leave a reply

Bine ai revenit Cosmine!!! La mai multe! ture binenteles :D.

Weekendul asta, ca sa sarbatorim revenirea lui Cosmin dupa o operatie reusita de refacere de ligament am ales o tura de tipul… vertical riding. Ca sa va faceti o idee, o tura marca VRR este acea tura la care nu sti absolut deloc in ce te bagi dar care cel mai probabil va contine cel putin un pushbike serios, o coborare cu care sa te lauzi putina balaureala si mult spirit de aventura :D.

Ne-am propus sa dam turul Builei, o tura ambitioasa intr-o zi de duminica care nu prea iti lasa mult loc de manevra. Plecati de dimineata din Bucuresti ajungem intr-un final in Barbatesti, locul unde ne despartim de vehicule motorizate si ne suim pe bicle. Tura incepe lejer cu un drum forestier foarte bun dar dupa scurt timp ne vedem in fata unui pushbike serios. Traseul este cel spre schitul Patrunsa. De unde se termina forestierul pana la schit este mai mult pushbike si foarte putin biciclit pe alocuri desi traiam cu impresia ca ar fi mai ciclabil, impresie formata la o tura de picior facuta anul trecut.

La Patrunsa ajungem inainte de 12. Daca mai zaboveam 30 min ne asezam la masa cu toti calugarii de la schit dar am zis sa ne tinem de traseu. Trackul nostru continua spre schitul Pahomie unde ajungem relativ repede. Intre cele 2 ai parte atat de urcare cat si de coborare. De la Pahomie incepe coborarea pe un forestier lat de masina pana spre Cheia. Aici ratam prima data trakul caci acesta era de fapt un mare pushbike prin curmatura din oale. Ne intoarcem, intrebam la schit si suntem sfatuiti sa o luam spre cantonul Cheia. Coboram iara si la intersectia cu drumul de vine din localitatea Cheia spre canton vedem si marcajul de picior care indica 3-4 ore, urcare. Stam de vorba cu un biciclist si acesta ne spune ca mai facem peste 1.5 h pana la canton si ca nu prea avem pe unde bicicli dupa decat daca urcam sus in creasta caci pe partea cealalta nu ar fi nici un drum umblat recent, desi pe harta de pe bikemap se vede ceva. Avand in vedere ca ora era deja 3, ca era duminica si ca eu unul trebuia sa fiu a 2-a zi la Timisoara am zis sa nu incercam o aventura prea trasa de par si sa ne multumim cu pushbikeul de la inceput si coborarea ce va urma. Supunem la vot si o luam inapoi cu coada intre picioare pe unde am venit. Dar parca drumul la intoarcere a fost mai fain si odata ajunsi inapoi la Patrunsa, suntem invitati la masa de catre un calugar. Nu ezitam prea mult si ne gasim in sala de mese, intr-o liniste totala, caci la masa nu se vorbeste si avem parte de cea mai buna ciorba de fasole, cel mai bun piure si o cana de lapte cald ca la bunica la tara. Parca tot ce tine de scena aceea ma duce cu gandul la bunicii la care am copilarit. Icoanele de pe pereti, musamaua de pe masa, mancarea simpla dar gustoasa si naturala, pisicile de se joaca pe la piciore, musca de bazaie usor si da tarcoale… totul.

Parca masa luata la schit ne-a fericit pe toti si a facut implinita tura. Nu sunt o persoana credincioasa dar va spun ca intamplarea m-a miscat.

Dupa masa ne plimbam putin prin curtile schitului, stam putin cu burtile la soare si apoi ne pregatim de coborare. Urmeaza 3 km de coborare, initial pushbike, dar de cea mai buna calitate, enduro all the way! 😀 Si ce coborare faina, greu de uitat. Pai acum tura e chiar completa, indiferent ca nu ne-a iesit trakul propus, a fost o zi suuuuper faina!

Va lasam mai jos pozele din tura si filmuletul cu coborarea de la Patrunsa spre Barbatesti pe marcaj. Enjoy! aaaa si era sa uit. Cosmine, RIDE SAFE!

Animalele nu mint 😉

ca la bunica acasa 😀

happy out here…

Un traseu XC si unul mai enduro :D

Leave a reply

Weekend plin, plin! pacat ca a trecut… 2 zile si 2 trasee super faine, de nici nu ne asteptam sa fie atat de faine. Sambata l-am ales pe cel mai “lejer” care tin sa spun ca nu este chiar asa lejer :D. Am zis sa facem ceva mai de “XC” dar sicer l-as trece la alta categorie la ce coborari a avut :D. Astfel am plecat sambata, nu chiar dis de dimineata sa facem traseul mediu de la Surmont MTB. Cum nu prea am participat la concursuri nici nu prea cunosc unele trasee si de multe ori nu am mari asteptari de la ele dar se pare ca asta este chiar tare si cu aproape de toate. Plecam toti din Bucuresti si la Azuga la partie ne regrupam si ii dam usor spre Cabana Susai unde stam la un suc, intindem un hamac si lasam o parte din grup sa leneveasca in voie. Apoi incepe distractia, o sumedenie de coborari faine ba abrupte ba pe ragalii ba singletrackuri intercalate de o sumedenie de urcari care mai de care mai sustinute. Super fain traseul si chiar merita. Ne intoarcem nu chiar repede la cabana sa le culegem pe fete si apoi ii dam inainte pe traseu pe ultima portiune unde prindem iara cateva coborari faine si apoi cativa kilometrii plictisitori prin mocirla si bolovani. Pe ultima coborare faina reuseste natura moarta sa ne-o traga bine, cel putin lui Andrei care se alege cu o spita rupta dupa ce un bustean a incercat sa ii faca felul… ghinion mare si se pare ca Andrei va rata tura de diminica din Ciucas :(.

Punem camera, legam spita rupta si ii dam mai grijulii la vale. Ajungem chiar tarziu la masini si gonim spre un loc in care sa halim ceva.

A 2 a zi ne trezim iara de dimineata si o luam de la capat… pus bicicleta pe masina, cules lumea din drum plecat pe DN de data asta cu alta destinatie. Lasam masina in pasul Bratocea si luam cu avant Ciucasul si culmea Bratocea. Planul de data asta este sa facem traseul de la Ciucas Enduro, cel putin ps2 si ps3 ca vrem sa ajungem si devreme acasa. Urcam cu ele in carca pana in culme si incepem sa ii dam rapid pana ajungem la Tigai. Aici odihna de voie, echipare si dat la vale pe unul din cele mai faine trasee incercate pana acum. Traseul chiar este tare si are de toate, pante abrupte, pietre, radacini si cele mai faine singletrackuri. PS2 este ceva mai dificil la inceput cu un pasaj pe bolovani care chiar iti solicita toate skillurile iar ps3 are cele mai faini ST unde ii poti da blana… desi sfatul dupa cazatura de la final ar fi sa fiti putini precauti, macar daca il faceti prima data. Noi nu am aplicat tactica asta si cu 50m inainte de final am reusit sa dam o tranta ca in filme, la vreo peste 40+ km/h conform garminului, si dupa ce un ciot ceva mai ascuns in iarba a muscat putin din cauciucul nostru. Este nasol sa vezi in ultima clipa obstacolul si sa iti dai seama ca nu ai ce face sa il mai eviti decat sa te incordezi si sa astepti deznodamantul :(… Bine ca nu s-a soldat cu nimic grav decat niste denivelari pe tibie si un umar care a inceput sa doara doar a 2-a zi :D. Exceptand faptul ca regret cazatura de la final care putea fi evitata cu putin mai multa precautie, traseul este super tare si sigur vom mai reveni in Ciucas in viitorul apropiat.

Traseul de sambata il gasiti aici iar cel de duminica aici :D. Vorbim de 50 km cu 1400m elevatie si 24 km cu 1000m elevatie, nu cine stie ce dar pentru unii destul :))).

Mai jos va lasam cu materialul foto video. Ride safe! si de data asta chiar stim la ce se refera vorba 😀

In Cozia pe la cabana Curmatura… enduro ciobanesc…

Leave a reply

welcome to the jungle, we’ve got fun ‘n’ games

Weekendul asta am fost iara in Cozia trecand pe la cabana Curmatura, ca sa facem o tura epica de enduro ciobanesc cu motive oltenesti :))).

Radem noi acuma dar Cozia ne-a surprins dar doar pentru ca avem memoria scurta. Cred ca am fost in Cozia de vreo 3-4 ori la picior si de data asta, inspirati fiind de un filmulet aparut pe net am zis ca trebuie sa iasa ceva si daca mergem cu biclele pe acolo. Zis si facut, si astfel a rezultat o super tura, ceva mai hardcore decat cele “obisnuite” :D.

Daca ar fi sa comparam ziua de sambata cu cea de duminica ar fi pozitionate la 2 poli opusi. Daca sambata am dat o tura frumoasa si relaxanta pana la Cabana Curmatura, cu plecat la ora 10 din Bucuresti, cu stat la o ciorba de legume la cabana, cu intins hamacul si lenevit prin padure, duminica am reusit sa facem o tura faina de freeride ciobanesc ca tot am inventat termenul asta in tura de asta iarna din Ciucas (Freeride ciobanesc in M-tii Ciucas).

De data asta trezirea s-a dat cu noaptea’n cap si la 6:30 eram la Victoriei pregatiti de plecare. Dupa ce ne mai fofilam prin Bucuresti la cafele, benzinarii si altele reusim sa ajungem intr-un tarziu in Calimanesti, punctul de plecare in tura. Undeva pe la ora 11 reusim sa ne si urcam pe bicle si sa incepem aventura. Tura incepe pe asfalt si dupa cativa km facem stanga spre munte si in curand dam de drumul forestier ce urca constant si fara nimic suprinzator pana sus la cabana. Drumul e placut si desi cam plictisitor si ceva mai circulat de vehicule decat de biciclisti. Ajungem dupa 2 ore si ceva la cabana si cand sa comandam si noi ceva de mancare ce sa vezi, nu aveau decat ciorba de pui si oua ochii…. oki, oua sa fie :(. Stam sa ne odihnim in acorduri de muzica populara si sunet de mici sfaraind pe gratar sic a sa nu incepem sa ne simtim chiar ca in tineretului, ii dam pe marcaj Banda rosie pe culmea Turneanu. Incepe bine cu niste radacini cam imposibil de trecut si dupa ce dam 2 pedale ajungem la un bolovan mare de escaladat cu biclele in carca. Dupa bolovan incepe si distractia, un traseu tehnic si foarte solicitant, cam greu de descris caci are si acesta de toate. De la single trail la rockgardenuri, la coborari foarte abrupte, la plantatii de urzici :))) la zone de impins, carat, azvarlit bicla, la zone prost marcate de te intrebi 10 minute pe unde sa o iei. Si in postul trecut aveam o descriere similara despre postavaru. Diferenta este semnificativa. Traseul din Postavaru are mult flow si il faci cap coada pe bicla pe cand acesta…. cam nu. Dupa ce lasam stana Turneanu in spate si orbecaim putin prin padure ajugem la o coliba unde marcajul Banda rosie se desparte de triunghi rosu. Din cate stim triunghiul rosu, chiar daca pare greu de crezut, este mai inabordabil pe bicla. Tot de la aceasta coliba incepe si distractia. O coborare super abrupta pe pamant nu foarte aderent unde eu personal am reusit sa musc tarana de 2 ori. Dupa zona asta te mai dai putin si dupa ce treci de o fantana incepe iara hardcoreala de carat bicla si la deal si la vale… moartea brandului in 2-3 acte :)). E bine ca stim ca mai urmeaza o portiune faina. Coboram ultimele hartoape si radacin pe bicla si ajungem la cararea finala unde putem sa dam liber la frane sa se mai si odihneasca. Zburam ca gandul pe ultima portiune si reusim sa ajungem parca mai tarziu decat speram la Manastirea Turnu si intr-un final la masini in Calimanesti.

Nu am insistat pe toate detaliile turei dar am avut si ghinionisti/pagubiti, un abandon, o sa rupta, ceva cam costisitoare, o bicicleta dezmebrata din cauza unui surub si o capusa in plus adusa pana in Bucuresti si descoperita in timp ce scriam aceste randuri asa ca ma grabesc sa termin sa vad cum ma despart de ea :))).

Per total tura a fost deosebita, cred ca asta este cuvantul cel mai indicat, genul de tura la care nu te astepti dar parca stiai ca o sa fie asa… cred ca trebuie sa ma opresc ca incep sa vorbesc ca Hagi :))).

Oricum, lasam mai jos dovezile vredniciei noastre si sper ca cine se mai duce pe acolo, sa nu ii fi inselat cumva asteptarile. Atentie, tura se preteaza unor bicilete de trail/enduro sau DH daca le cara cineva pana la Cabana. Desi printre noi au fost 3 cu bicle de xc, nu prea am recomanda traseul unei astfel de echipari. Cum am spus, sunt zone abrupte, sune destul de “neingrijite” si zone destule de pushbike/carrybike. Dar hai sa nu mai detaliem atata si sa va lasam cu materialul foto/video de mai jos. Enjoy! Trackul turei AICI, 43 km cu 1550m elevatie.

Postavaru trails

Leave a reply

Postavaru trails, cat de bine suna :D.

Si nu doar ca suna, este, caci aici se regaseste una din cele mai faine carari ce trece de la rockgardenuri pana la singletrackuri de toata frumusetea, portiuni abrupte si pline de radacini, curbe stranse, ce sa mai, tot tacamul :).

Si mai ai si varianta cabinei, desi nu suntem fanii urcatului pe cablu, dar pentru cei ce is setati mai mult pe coborare, pica numai bine setupul asta. Cine nu, ii poate da direct din Brasov pe bike si pana sus pe Postavaru aduna foarte fain cam 1300m elevatie in 14 km si unde mai pui ca in astia 14 mai ai parte si de o mica coborare. Nu este cel mai epic traseu daca ca forma de antrenamet este brici si urcarea pe partie este chiar interesanta panta fiind destul de serioasa. Nu si coborarea pe partie, caci la coborare ai atatea variante, trebuie doar sa intri in padure.

Asa am facut si noi, dupa ce am bagat fiecare cate o ciorba si o bere la cabana, ne-am indreptat spre coborarea prin saua tampa. Sincer, nu suntem cei mai mari cunoscatori ai traseelor din zona, de fapt asta e singurul pe care l-am facut pana acum, odata anul trecut si odata acum, cu o mica diferenta la final, dar vor urma si alte trasee in zona. Oricum, coborarea este suuuper faina si chiar daca am face traseul asta 4 weekenduri la rand, tot nu ne-am plictisi.

Cum povesteam la inceput, traseul este plin de lucruri faine, de la singletrackuri lungi si bestiale la curbe stranse, zone cu radacini, rampe naturale si rockgardenuri, le are pe toate.

Unde mai pui ca este si lunga coborarea si spre final ai 2 variante, la stanga continui coborarea abrupta si tehnica pe pietre si radacini, la dreapta dai de cea mai faina portiune de single track cu 2 rampe naturale de toata frumusetea si un flow de numa numa…

Alte argumente de ce ar trebui sa veniti in zona nu am avea dar cred ca is de ajuns asa ca va lasam si materialul foto si video de mai jos asa, ca sa nu ne credeti doar pe cuvant. Traseul il gasiti la acest link. Enjoy!

O deltă si o brâna

Leave a reply

Ce au in comun o deltă si o brâna…. un miniconcediu :D.

Au fost Rusaliile si cine a fost pe faza s-a bucurat cum trebuie de miniconcediul meritat avand in vedere vremea de afara. Cine a fost mai inspirat si-a mai luat o zi libera ca sa maximizeze voia buna. Asa am facut si noi si am programat un weekend prelungit de voie buna asa ca sambata eram in drum spre ilustrul Sfantu Gheorghe, nu cel din nord ci cel din est. Pentru cine a mai fost, si stie drumul, singurul dezavantaj la concediile in Delta ar fi ca pierzi aproape 2 zile pe drum. Daca te nimeresti pe nava Clasica faci 4-5 ore din Tulcea pana in Sfantu Gheorghe iar cu catamaranul doar 3. Si pana acolo mai faci cam 4 ore la volan, din Bucuresti. Drumul totusi este superb si odata ce treci de Harsova incepe deliciul vizual in materie de peisaje. Daca ar fi sa ma oblige cineva sa conduc as alege sa conduc pe astfel de drumuri :D.

O alta chestie aiurea pe care nu o rezolva nimeni ar fi programul navelor. Acestea pleaca din Tulcea la ora 13 iar din Sfantu Gheorghe la ora 7 dimineata… why? si daca ar inversa ar fi mai bine. Adica pierzi o zi pe drum la dus iar la intors trebuie sa te trezesti cu noapte in cap ca sa iei barca si sa pierzi inca o zi de plaja & stuff.

Noi am avut noroc cu Ion care a fost inspirat si a gasit o alternativa la intoarcere, cu plecare la ora 14 din Sf.GH. Deci am mai prins jumatate de zi de concediu bine meritat.

In rest, locul pare neschimbat, poate doar in materie de detalii ce doar cunoscatorii adevarati le stiu. Noua ne place la nebunie acest loc si am revenii in fiecare an pentru cateva zile.

Puncte minus capata doar campingul Delfinul (sau green vilage) caci daca in trecut acesta era foarte curat si nici nu ieseai bine de la baie ca venea cineva sa mai puna un sul de hartie sau sa mai faca curat, anul asta nu am vazut asa ceva. Bai murdare usi care nu se inchid, fara hartie igenica la toalete… multe puncte minus. Am impresia ca bolovanii se concentreaza prea mult pe resortul ala de lux in detrimentul campingului…

Anul asta nu ne-am mai plimbat prin rezervatie ci doar am lenevit pe plaja, am dat la peste si mancat pe la localnici si am sustinut echipa de … , Euro 2016. Eu zic sa ne lasam de fotbal. Avem atatia alti sportivi fruntasi in clasamente la nivel mondial si noi tot la mizeria asta de sport ne uitam. Nu ma intelegeti gresit, nu am nimic cu sportul asta ci doar cu felul in care este practicat la noi in tara… daca s-ar juca in felul acesta, as fi cel mai mare fan 😉

Dupa 3 zile de delta eram inapoi in Bucuresti si incropeam un mic plan pentru ultima zi de concediu. Eu si Cristi cel fara de telefon caci a reusit sa intre in mare cu el in buzunar si acum crede ca i l-a furat o sirena ciorditoare :))).

Plecam spre valea Prahovei ca boierii pe la 10:30. Ne simteam si prost cand vedeam prin oras forfota din timpul unei zile lucratoare iar noi ne indreptam spre o noua aventura. Ajungem intr-un final la Piatra Arsa, undeva pe la ora 13:00 si dupa mici reglaje pe la biciclete incepem sa urcam spre Babele pe un soare arzator. Noroc cu vantul care mai adia din cand in cand astfel facand temperatura mai suportabila.

Ne miscam bine si ajungem rapid in punctul culminat ca sa ne bucuram de coborarea pana la Crucea Caraiman. Planul era sa ajungem la cruce pe marcaj si sa ne intoarcem apoi spre Piatra Arsa pe brâna Caraiman, un frumos traseu “de bicicleta” :D. Peisajul cu crucea si cu valea Prahovei in spate este superb, mie personal mi se pare unul din cele mai frumoase peisaje din Romania, destul de reprezentativ, Crucea Eroilor, caci au cam disparut… seamana foarte mult cu peisajul oferit de Piatra Craiului, de pe varful Turnu.

Dupa o pauza de 15 min la cruce, dam drumul la aventura coborand pe Brana Caraiman asa cum am tinut sa mentionez :D. Concluzia la finalul coborarii ar fi ca da, este ciclabila cam 70%. Are vreo 3 sectiuni mici de coborare abrupta unde recomandam sa te bagi doar daca te cheama Danny Macaskill, nu de alta dar orice gresala in sectiunile astea poate fi tragica 😉 + o sectiune cu lant unde iara trebuie sa o iei in mana… bicla :)))

In rest foarte faina si iti stimuleaza destul de mult adrenalina. Era in plan de ceva timp tura asta si a venit ca un bonus la un miniconcediu dealtfel destul de reusit.

Prea multe nu ar mai fi de spus legat de tura asta faina de bicicleta. Ca si distanta am facut vreo 14 km cu 600m diferenta pozitiva dar oricum nu este o tura epica ci mai mult spectaculoasa. Aveti aici linkul cu traseul, vedeti ca am pornit inregistrarea putin intarziat, si va lasam mai jos un frumos materila foto/video. Enjoy!

But most of times I like to ride you…

Leave a reply

“Sometimes I like to look at you, sometimes just to hold you, but most of times I like to ride you…” Vertical Riding ~ 2016 😛

Un weekend pe cat de frumos, pe atat de dificil, si nu vorbesc de carare ci de alt fel de dificultate… si ce coborari frumoase am impartit impreuna…

Cu planuri multe si cu putin timp, ne facem loc si pentru tura de sambata, mai ales ca pentru cineva este cam ultima, si mai ales ca am vorbit cu Florian sa iesim negresit la o tura scurta si faina. Singurul impediment ar fi fost vremea, unde astia anuntatu peste tot in weekend cod portocaliu de ploi. Intradevar, potopul s-a dezlantuit prin multe zone dar parca pe noi ne-a ocolit. Sambata la Sinaia au cazut doar cativa stropi. Ce-i drept, cu o sara inainte cred ca a plouat bine caci cararile erau cam moi, cam fleasca. Cel putin coborarea din Poiana stanii pana in poiana Tapului era cel putin inundata mai pe la inceput.

Planul era simplu, sa ajungem pe la Sinaia si sa ne dam pe un traseu scurt dar fain. Daca vremea ar fi fost faina si sus pe platou, poate dadeam o coborare de la Piatra arsa in poiana stanii, dar unde, ca nu a fost sa fie, asa ca ne-am multumit cu deja clasicul Cota 1400 – Stana regala – Poiana tapului. Frumos traseu, mai ales daca cobori cel putin in prima parte pe traseul amenajat Old school :D. Si singletrackul de la Stana Regala la Poiana Tapului e foarte fain numai sa fie uscat ca sa puteti profita la maxim de el.

Noi am reusit sa ne miscam destul de repede, desi plecare a fost tarzie si nici de grabit nu ne-am grabit prea tare. Dupa putin peste 2 ore eram inapoi la masini si parca nesadisfacuti complet asa ca am mai urcat odata, de data asta cu cabina si am coborat pe viitorul traseu allmountain ce urmeaza sa capete si un nume cat de curand. Foarte fain traseul, cu portiuni abrupte dar predominant cu portiuni mai line si cu mult flow, chiar fain. Cararea umeda ne-a pus ceva dificultati dar parca asta a facut si experienta mai interesanta.

Cu siguranta vom reveni pe acest traseu, perfect pentru antrenament si distractie :D. Dar cam atat cu bicicleala din weekendul asta asa ca ne urcam repede in masini si gonim spre Bucuresti caci trebuie sa onoram o invitatie la distractie si voie buna caci al nostru tovaras OLee, karatistul nu biciclistul 😛 isi petrece una din cele mai fericite zi si nu avem cum sa nu ne bucuram alaturi de el. Casa de piatra Olivian si Olivia! OUPS! Oana :P. Sa fiti fericiti!

Pana data viitoare, goodbye, it’s been a fun ride!

Un paste biciclit

Leave a reply

Un paste biciclit, putin cam diferit fata de cel de anul trecut, dat tot sportiv, asta ca sa compensam cantitatile de bunataturi infulecate… Daca anul trecut reuseam sa tinem schiurile in picioare, si asta pe partie, anul asta zapada tinde sa se duca cam repede, desi, daca m-as uita pe fereastra nu as fi asa sigur de asta… la Balea cica a nins bine rau…

Anul asta am lasat astfel schiurile si ne-am suit pe bicle si rau nu a fost caci in fiecare zi din miniconcediul ce a trecut am reusit sa facem cate un traseu foarte frumos combinand urcari faine si pushbike-uri cu coborari pe masura.

Astfel, am facut 3 trasee, scurte si condensate, dupa cum urmeaza.

ziua 1 – Busteni -> Poiana Tapului -> Drumul de cota -> Stana Regala -> Poiana Tapului pe carare prin padure ==> LINK TRASEU;

ziua 2 – Busteni – Azuga – Cabana Susai – Coborare triunghi rosu de la cabana in valea Azugii (foarte tare coborarea, dar scurta) – Busteni ==> LINK TRASEU;

ziua 3- Busteni – Cabana Diham – Dihamul Militar – Muchia lunga – Busteni (coborare absolut bestiala) ==> LINK TRASEU;

Toate traseele sunt scurte si daca se pleaca de dimineata, la putin timp dupa 12 puteti fi inapoi la punctul de plecare. Practic puteti incerca 2 trasee in aceasi zi, sau daca sunteti hardcoristi, toate 3 sau acelasi de mai multe ori :))). De asemenea fiecare are cate un singletrack bestial, scrut dar foarte fain pe care ii puteti da bine, pana cand va iese un bustean de-a curmezisul in fata :)))

Noua ne plac si le recomandam cu placere 🙂 si cu siguranta le vom mai da de cateva ori anul asta :D.

Mai jos, materialul doveditor de rigoare, revenim curand si cu filmuletul de pe Muchia Lunga ;). Pana atunci… enjoy and have fun!

In cautarea iepurasului de paste…

In cautarea iepurasului de paste… dar fara succes ca se da prea bine… iepurele :D.

Paste fericit sa aveti!!!

Cararile va asteapta…

Leresti, pentru ca Leru’i Ler :D

Leave a reply

Leresti, pentru ca Leru’i Ler :D. Un alt titlu pentru postarea asta ar fi putut fi “in cautare cararilor ascunse de langa Leresti” caci parca de fiecare data cand mergem pe aici, nu dam peste singletrackurile mult visate :D.

Si de data asta am plecat cu gandul ca nu ne trebuie un track clar, nu avem cum sa nu gasim o carare faina, asa ne-am spus si acum si data trecuta, prin decembrie cand am balaurit pe un track dubios facut probabil din canapea.

Nu a fost rau, a fost interesant, dar dupa ce urci 2 ore parca vrei sa cobori putin mai mult de 10-15 minute :))). Desi, acum ca reflect asupra coborarii, cu putin efort se poate transforma intr-un frumos traseu de DH, dar in lipsta unei instalatii sau a unui drum care sa te scoata deasupra punctuluid e plecare, degeaba.

Am plecat din Bucuresti cu gandul de a face fie traseul pana la Stana Stramtu cu o coborare adecvata, fie traseele de pe langa manastirea Ciocanu fie ambele. Nu prea a iesit nici una nici alta si nu am atinsi decat partial obiectivele propuse :)).

Astfel, iesim pe la ora 8 din Bucuresti eu cu Bogdan si cu Andrei, putin cam lenti ca de obicei. In 2 ore suntem la Campulung si ne vedem intr-o benzinarie cu Tibi si Gabi care au venit de la Pucioasa. Facem un mic plan si ne mutam cu masinile din benzinarie la intrarea in Voinesti (langa mai mult cunoscutul Leresti :D) unde si lasam masinile. Dupa ce ne mai organizam putin bagajele, o luam la drum intorcandu-ne facand prima la stanga pe straduta cu biserica. Urcam putin fata de soseaua principala si intram in drumul spre stana Stramtu la prima trecere pe sub calea ferata, nu departe de biserica. Urcarea incepe bine pe un drum plin de bolovani si iesim rapid intr-un punct de unde se vede frumos orasul Campulung in luminile diminetii. Drumul continua in urcare pana la stana Stramtu, undeva la 1400m. Se intersecteaza si cu alte trasee asa ca cine se duce prima data pe aici e bine sa aibe un track cu el. Tot traseul are vreo 2 pante mai serioase si cu aderenta mai putina unde ne-am chinuit sa stam in sa si cred ca doar Tibi a reusit sa le faca fata. In rest este ciclabil complet si chiar umbrit deoarece merge destul de mult prin padure, mai putin la inceput pana intri in ea si la sfarsit, ultima portiune pana la stana.

Odata ajunsi la stana admiram panorama superba. Oriunde te-ai uita ai ce vede, Iezer, Bucegi, Leaota, Crai, Fagaras si orasul Campulung, toate se vad de la stana Stramtu si daca ai noroc de vereme senina, totul este chiar superb! Aici am stat putin sa ne pozam si sa mancam cate ceva si apoi am inceput sa facem planul de coborare. Tot am vazut filmulete cu o coborare bestiala prin zona si tot incercam sa o identificam dar nici de data asta nu am avut noroc. De la stana am tinut-o tot inainte spre padure pana cand drumul a devenit din ce in ce mai abrupt si mai neingrijit… era clar ca nu a mai trecut de mult vreun biciclist pe aici. Atunci era deja prea tarziu ca nici unul dintre noi nu vroia sa se intoarca, asa ca ii dam inainte cu tupeu si reusim sa coboram destul de rapid toata diferenta de nivel de ne-am chinuit sa o facem pana la stana :(… sa dus si singletrackul mult visat. Data viitoare ne luam ghid :)).
Ajungem in Leresti si ne oprim la o carcium pentru o bere regulamentara si pentru a 2-a masa a zilei, sau chiar a 3-a. Ne reorganizam rapid si ne propunem s a o luam spre manastirea Ciocanu. Urcam iara pe deal si mergem pe forestier in urcare usoara si apoi caborare, pana in Bughea de Sus. De aici ne indreptam spre Bughea de Jos dar abandonam planul la iesirea din oras cand vedem ca traseul pe care vroiam sa il urcam era si scurt si marcat ca si coborare. Am zis sa incheiem mai devreme ziua si sa lasam Ciocanu pentru alta tura caci parca nu aveam chef de o alta dezamagire. Nu-i bai, revenim si atunci incercam ceva la sigur, care sa merite.
Oricum, cu zona asta ne vom tot revedea caci are mult de oferit. Si asa planul este sa refacem tura din Iezer si sa o facem si mai epica, cu trecerea in Fagaras dar asta este alta poveste in stadiul “draft” :D.

Pana atunci lasam cateva poze si edit-ul de mai jos si un track alterat caci am pornit gpsul prea tarziu si l-am oprit tot asa… link traseu. Enjoy!

: cararea care iti pune gand rau…

: berea regulamentara #drunkcyclist

Urlati! pt ca sezonul a inceput

2 Replies

Urlati! pentru ca sezonul a inceput si pentru ca Urlati is the bomb in materie de vreme buna. Iara au anuntat astia cod verde, galben, albastru, portocaliu de ploi si vreme rea :(. Stateam in cumpana cu tura asta, daca incepea ploaia nu mai plecam nicaieri, dar totusi…

am plecat pe ploaie din Bucuresti ca sa murim de cald pe la Urlati, pe un teren sec, chiar desertic, parca e cam pe bune treaba cu desertificarea ;).

Urlati-ul, in materie de carari, neschimbat :D. Am facut o combinatie din traseele incercate anul trecut, si ne-a iesit o tura frumoasa de inceput de sezon de vreo 47 km si 1200m elevatie.

Pe scurt traseul a fost cam urmatorul. Plecarea din Urlati din centru, am urcat pe traseul de la maratonul vinului, in punctul culminant al urcarii am tinut stanga si apoi dreapta si am coborat in Rotari, de aici am facut stanga si am luat-o spre Tarculesti (nu Malul Rosu sau Ceptura), apoi inainte de o coborare pe asfalt am facut drepapta si am luat-o iar pe deal pana ne-am intersectat cu DJ238, am mers putin pe acesta si am coborat iara in Rotari pe un drum mai putin stiut, o coborare foarte faiana ce o aveti mai jos. De aici am facut stanga spre Ceptura dar la prima curba stransa de 90 grade am luat-o iar spre deal pe o catarare si printr-o boschetareala mai putin umblata. Dupa boschetareala ne-am intersectat iara cu traseul de la maratonul vinului si l-am urmat putin spre Cepturra, apoi dreapta la 90 grade pe coborare si apoi iara urcare pe deal pana am ajuns exact in acelasi punct de unde am venit dupa boschetareala. De aici inca putina urcare si coborare pana in Urlati. Nu cred ca ati inteles ceva din indicatiile de mai sus :)) asa ca gasiti harta traseului la acest link :D.

Fain traseul, si fain ca am mai schimbat putin cu boschetareala asta de la final. Deja avem in minte o combinatie interesanta pentru urmatoarea tura pe aici. Va implica cel putin 2 boschetareli :)).. si ceva mai multa diferenta de nivel :D. Overall tura a fost reusita, si ne-a deschis zdravan apetitul pentru bicicleala. Participantii la tura fuseram eu, Ionut (www.jurnaldecalator.ro), Vlad, Nicu si Cristi.

Lasam mai jos materialul foto video al turei, ca sa il asociati scurtei descrieri de mai sus :), enjoy. Pana data viitoare, ride safe!

Sfarsitul nu-i aici…

1 Reply

Nu-i aici, sfarsitul nu-i aici, si avem dovezile necesare sa aratam acest lucru :D.

Tura din Iezer a venit mai din timp anul asta ca de, daca si iarna lasa semne ca isi da ultimele rasuflari, am zis ca putem incerca fara probleme Iezerul. Si dreptate am avut caci, am avut parte de cel mai fain ski de tura din sezon :D.

Despre tura am tot povestit cu Tiberiu si Bradu si odata ce am nominalizat un weekend am inceput sa dam de veste despre planul nostru. Astfel am reusit sa il convingem si pe Dinu care ni s-a alaturat pe schie si pe Cristina, Diana, Bogdan si, surpriza, Vlad Bogdan, altul decat subsemnatul si altul decat cel peste care am dat in Ciucasi si in Bucegi. Cum zicea No 2, suntem multi si vom invinge. Deja o sa ne zicem dupa numarul de ordine, No 1, No 2, No 3….. :)))

Prognoza arata bine, 2 zile cu zapada de 5-10 cm inclusiv sambata cand era plecarea. Entuziasmul era la cote maxime iar vineri abia asteptam sa ajung acasa sa imi pregatesc bagajul. Cu greu am indesat tot ce aveam nevoie in rucsacul de 38L si dupa ce am mai discuat cu Bradu si Tiberiu si dupa ce m-am uitat la The Program, asa, ca sa am la ce sa visez, m-am bagat pe la un 12 la somn cu ceasul pus sa sune la 5:20. Am reusit iara sa ma trezesc inaintea alarmei asta dupa un somn sacadat… np, numai bine sa nu plecam in graba. Il iau pe Tiberiu pe la 6 :10 si zburam spre autostrada. Cu Bradu ne gasim pe drum, pe la km 80 si mergem impreuna pana la destinatie, Cabana Voina. Este surprinzator drumul din Pitesti spre Campulung. Acesta se intersecteaza cu aceasi cale ferata de 4 ori si daca ai ghinion, asa cum am avut noi, poti sta la 4 treceri peste calea farata ca sa dai prioritate aceluiasi tren, fantastic :))).

Ajungem cu o intarziere de 20 min la Voina unde Dinu ne astepta cuminte de ceva vreme. Aici incepe forfota dinainte de plecarea efective, cu scos chestii din bagaj, pus la loc, aranjat schiuri, facut schimb de diverse ciurucuri, bagat ceva de haleu prin buzunare si tot asa. Reusim pe la un 10 sa ne urnim din loc. Grupului nostru s-a mai alaturat si Stoica Teodor Cosmin, unchiul lui Vlad Bogdan No 3 , doctor si salvamontist in Campulung, un om de nota 10 care desi ne depaseste in varsta ne-a cam dat-o cu ceasul de la gara pe traseu :))).

Pe carare ne impotmolim putin in noroaiele lasate in urma de cei ce defriseaza in zona, care, la propriu au distrus traseul turistic in prima parte a acestuia. Prin padure pe masura ce urcam incepe sa fulguie frumos si deja gandul ne sta la ce ne asteapta sus la peste 2000m. Ajungem relativ repede la stana de la iesirea din padure unde halim ceva, si asteptam sa ne regrupam. De aici incepe lupta cu ceata care pe masura ce urcam era din ce in ce mai deasa de nu vedeai la 5 m in fata. Ne separam usor doar sa ne regrupam aproape in totalitate mai in fata undeva la peste 2000m. Aici Cosmin ne sfatuieste sa nu incercam sa ajungem la refugiu caci pe ceata asta riscam sa ne pierdem nitel mai mult. Noroc cu Tibireu care si-a incarcat trackul pe gps si care ne-a scos din belea. Ajungem intr-un final, parca dupa prea mult timp la crucea Ateneului si orbecaim putin pe acolo pana dibuim pe unde ar trebui sa coboram cel mai ok. Dupa nici 5 minute ceata se ridica putin si vedem si noi refugiul pentru prima data, dar si superba caldare unde urma sa ne distram de minune :D.

Ajungem cu bine la refugiu si ne acomodam rapid scapand de bagajul greu din spate. Dinu cu Cristina inca aveau sa vina din spate si desi egoistii din noi au luat-o inainte, inca speram ca s-au tinut dupa urmele noastre si vor ajunge curand.

Dupa ce halim ceva, ne gandim ca ar merge totusi un schi rapid si in seara asta asa ca iesim sa vedem cum se arata conditiile. Afara ceata densa, conditii de nota 10. Nu stam mult pe ganduri, punem focile si ii dam la deal cu gandul sa incercam o experienta noua. Pe masura ce urcam, auzim zgomote din creasta, dinspre cruce, si dupa ce urlam putin ii auzim si glasul suav a lu Dinu :))). Brici, a ajuns, impreuna cu alti 5 muntomani ce si ei se pregateau de plecare de la Voina cam in acelasi timp cu noi.

Ii dam linistiti la deal cu speranta ca ne va mai lasa ceata o leaca sa vedem si noi pe unde ne dam. Nici o sansa. Ajungem aproape de creasta dam pieile jos, strangem claparau si haidam. Dupa cateva viraje prin ceata nu mai stiam unde e sus si unde e jos :))) ne intorceam ca betii cu schiurile la deal crezand ca ii dam la vale :))) o experienta de neuitat. Dibuim coborarea si ajungem muuuult mai rapid decat am urcat, la refugiu. Aici, gasca mare, voie buna, se preconiza o petrecere :D. Mai bagam ceva la ghiozdan si ne hotaram sa mai facem o tura, poate asta e mai cu noroc. II dam tare si urcam ceva mai sus de data asta. La 18:30, ultima coborare, conditii lafel de “prielnice” si intunericul incepea sa se lase zdravan. Ii dam usor si grijului la vale si ajugem cu bine la refugiu. Ar mai fi mers si o urcare si o coborare la frontala dar asta fara ceata ca in asa conditii eram cainii surzi la vanatoare :))).

Ne bagam la refugiu si dam drumu la muzica si share la care ce a aduse de pe acasa. Cu totii am invatat geografie in seara aia, cu cate feluri de licori din colturi diferite ale tarii au circulat prin acel refugiu :))). Fain rau, nu iti trebuie club ca sa te simt ca intrun club. E de ajuns o adunatura de oameni voiosi, un numar egal de frontale, un refugiu in varf de munte si multa voie buna stimulata de …

Dupa o trezire timpurie, la 4:30 sa admiram cerul senin si vantul ce batea cu putere, ne bagam iara la somn, parca cu un regret ca nu am incercat si ceva in noaptea aia. A 2-a zi dimineata, trezeirea la 7, bagat ceva la ghiozdan si sus la ture. Am bagat 3 ture superbe, cu urcat pana in creasta, admirat soarele cum rasare dinspre Bucegi si Crai si cu niste coborari faine pe o zapada care te tot indemna sa mai faci inca o tura si inca una si inca una…

Aveam in gand vreo 4 ture dar deja pe la a 3 se intrevedea un nor ce venea dinspre Vacarea. Deja eu si cu Tiberiu ramasesem ultimii la refugiu, nesatui de schi, restul plecasera iar pe Bradu si Dinu ii tot vedeam cum se luptau cu panta pana la crucea Ateneului. Atunci am decis sa incheiem si noi ziua de schi, ne-am bagat la refugiu pentru o ultima masa si apoi ne-am facut bagajul si am plecat. Cand ajungeam la jumatatea pantei pana la cruce deja Bradu cu Dinu nu se mai vedeau si tot atunci ne dam seama ca au uitat catelul in refugiu. Care catel? :))) pai o potaie ce ne-a urmarit de la Voina si a petrecut si el noaptea cu noi la refugiu. L-am uitat inauntru si am inchis si usa :))). Dar norocul era dupa colt, sau mai bine zis sus in creasta si il chema Stoica Teodor Cosmin doctor si salvamontist :))), unchiul lui Vlad Bogdan No 3. El nu a venit cu noi pana la refugiu ci s-a intors undeva inainte de crucea ateneului doar ca a 2-a zi sa mai faca o tura pe alt traseu. Cand l-am vazut sus in creasta am asteptat sa coboare si i-am spus de potaia uitata in refugiu. S-a dus repede si l-a eliberat :D, deci puteam sa ne continuam si noi urcarea linistiti.

Ajungem intr-un tarziu la cruce sii ii dam inainte cu tupeu prin vantul care tot incerca sa ne culce la pamant. Cand treceam de mamaile de pe la 2300, din varful culmei Vacarea, ii zarim si pe Bradu si Dinu care ne asteapta sa coboram impreuna.

Ne punem schiele si ii dam inainte pe drumul dubios care curand se transforma in cea mai faina “partie” cu un firn inmuiat cum trebuie de soare. Inainte de stana ne prinde din urma si domnu’ Cosmin insotit de Claudiu Calcai, alt muntoman si schior entuziast cu care ma stiam de anul trecut, tot din Iezer, tot de la ski :D.

Stam la stana sa schimbam cateva vorbe si apoi ii dam in jos aruncand o privire peste umar la muntele lasat in spate si la aventura ce se apropie de sfarsit. Coborarea ne toaca marunt si ajungem intrun tarziu la Voina, usor indoiti de spate si plini de noroi de pe forestierul distrus de tractoare. Deja regretul ca s-a terminat isi face loc in mintea noastra… dar sigur nu vom sta departe de acest loc prea mult timp….

Va lasam mai jos cu cateva dovezi din tura noastra cea faina, sa va dati seama de pontentialul acestui loc pentru skiul de tura. Noi vom face o traditie din aceasta tura, ca si din altele :D.

Trasele din cele 2 zile le gasiti la aceste 2 linkuri: ziua 1, ziua 2. Tura de anul trecut o gasiti aici. Enjoy!

Cozia cea mereu surprinzatoare

Leave a reply

“Cozia nu este un munte nici greu, nici ușor, este un munte care trebuie urcat de orice adolescent înainte de bacalaureat. Este deja o cutumă printre liceeni că fără a urca pe Cozia nu poți deveni major”, afirmă profesorul în biologie Gheorghe Ploaie.

Noi inseamna ca am devenit majori ceva mai tarziu :))) dar bine ca am devenit :D.

Cozia este un munte de care te indragostesti cu usurinta si la care revii mereu cu placere. Raman la parerea ca apus de soare mai frumos sau rasarit de soare mai superb nu am vazut inca la vreo alta cabana. Soarele apune de dupa muntii Buila-Vanturita si rasare de undeva hat departe de langa Bucegi luminand tot Oltul pana la Valcea si Pitesti daca ai noroc si de o zi senina si fara ceata.

Cabana (www.cabana-cozia.ro) are 50 de locuri in camere de 2 pana la 7 persoane, distribuite in cele 2 corpuri ale sale. Preturile sunt mult mai decente, 25 lei locul de persoana, 2 lei ceaiul, 5 lei o bere, 6 lei o ciorba si tot asa, ceva mai mici decat la alte cabane dar si accesul cu masina (4×4) este mai facil existand un forestier ce te scoate de jos pana in spatele cabanei. Este primitoare si cabanierul este cel putin de treaba. De data asta ne-a suportat eroic pana dupa 12 noaptea cu muzica si galagia facuta… dar hai ca rar am mai iesit la o cabana si parca e pacat sa nu te distrezi putin la un pahar de vorba dupa un traseu asa fain.

Traseele din masiv sunt si ele lafel de surprinzatoare. Putin se gandesc ca au atata de urcat cand afla ca altitudinea la care se afla cabana este de 1573m. Cand ajung in traseu si le zici ca au de urcat 5 ore ii cam bufneste rasul. Si eu cand ma gandesc ca urci constant 4-5 ore doar sa ajungi la 1570m mi se pare ciudat. Si urcarea nu-i chiar cea mai blanda :))).

Traseele cu acces la cabana ar fi urmatoarele – sursa www.cozia.ro:

Gara Turnu (310m)-Curmatura la Troita (673 m.)-Muntele Scortaru-Muchia Turneanu-Cabana Cozia (1573). Diferenţă de nivel 1263 m. Timp de mers 5-5 1\2 ore. Marcaj : bandă roşie. Traseu dificil iarna pe zapada.
Gara Turnu (310m)-Pietrele Roşiei ( 750 m.)- Muchia Turneanu-Vf. Cozia(1668). Diferenţă de nivel : 1358 m. Timp de mers 5-5 ½ ore.Marcaj : triunghi roşu, apoi bandă roşie. Traseu dificil iarna pe zapada.
Gara Turnu (310m)-Pietrele Roşiei ( 750 m.)- Muchia Turneanu-Vf. Cozia(1668). Diferenţă de nivel : 1358 m. Timp de mers 5-5 ½ ore.Marcaj : triunghi roşu, apoi bandă roşie. Traseu dificil iarna pe zapada.
Gara Lotru (317m)-Vărateca-Muchia Urzicii- Stâna din Rotunda-Vf. Cozia(1668m). Diferenţă de nivel 1351 m. Timp de mers 4-5 ore. Marcaj : bandă albastră. Traseu dificil iarna pe zapada.

Mai jos aveti dovada frumusetii acestui parc natural ce trebuie vizitat macar odata. Cum povesteam mai sus, apusul si rasaritul sunt atractia principala a acestui traseu, pe langa privelistea constanta asupra oltului, in cazul unei zile senine. Va lasam cu pozele.

Enjoy!

Schi de tura pe varful Omu

Leave a reply

Fara prea multe planuri pentru weekendul ce a trecut deja de mai bine de 8 zile, am ales o tura pe schie pana pe varful Omu. Pretentii prea mari nu aveam, stiam doar ca vrem sa ajungem pe varf si eventual sa ne alegem un loc, o vale mica in care sa ne dam de 2-3 ori. Planul initial era sa plecam de la Babele, sa ajungem pe varf si apoi sa coboram in Sinaia. Pe motivul asta, Tibi si-a lasat masina in parcare la cabina in Sinaia, de unde l-am luat eu si am mers la cabina in Busteni de unde sa incepem tura.

Sus pe platou am dat de o alta grupa de 5 schiori cam cu acelasi obiectiv ca si noi si cu care am impartit drumul pana pe varf. Printre ei, surpriza, un alt Vlad Bogdan :D. Deci, lucrurile sunt clare, “Suntem peste tot! Suntem multi si vom invinge!” :)))

Pe platou, soare si caldura, fara nici un pic de vant. Temperatura resimtita in jur de 10 grade. Doar cand mai adia putin vantul iti aduceai aminte ca esti la peste 2000m si este iarna.

Zapada din parti, se vedea iarba peste tot, parca e aprilie nu ianuarie. Mergem incet si sigur si parca dupa prea mult timp ajungem pe varf, aproape de ora 1. Ne-a luat cam 2.5 h sa ajungem ceva mai mult decat ma gandeam si parca ne ramane prea putin timp sa mai dam niste ture, avand in vedere ca ultima cabina cik ar fi la 15:45. Pe motivul asta nici nu poposim prea mult si o luam inapoi. Deja cand urcam iara pe cerdac parca incep regretele ca nu am dat si noi o coborare faina. Dam repede pieile jos si coboram putin de pe Cerdan spre valea Sugări, cat sa facem si noi 10 viraje si sa nu regretam total tura. Cand privim in spate si vedem urmele asa ne venea sa punem pieile si sa o luam inapoi. Totusi, este aproape ora 15 si hotaram sa continuam drumul inapoi la cabina. Ajungem la cabina exact inainte de ora 16 doar ca sa ne punem la coada imensa ce se formase. In momentul asta realizam cu puteam sa mai dam 1-2 coborari si regretam ca ne-am grabit :(.

Oricum, gresala noastra a fost ca am ajuns tarziu la cabina si ca nu am grabit pasul la urcare. Daca am fi ajuns inainte de 12 pe varf ne-am fi dat dupa pofta inimii.

Oricum, la cum e zapada pe sus, clar mai dam o tura weekendurile viitoare. Va lasam mai jos cateva poze superbe de pe traseu iar la acest link, trakul turei.

Enjoy!

Freeride ciobanesc in muntii Ciucas sau mai bine zis boschetareala de cea mai buna calitate

2 Replies

Cam asa am botezat ce am facut noi duminica, 24.01 prin muntii Ciucas, freeride ciobanesc. De ce? pai a inceput ok si s-a terminat cu o boschetareala de toata frumusetea :)).

Tura, cel putin pentru mine era usor neplanificata. Stiam ca Tibi mergea la un schi de tura dar stateam inca in cumpana daca sa ma alatur sau nu, dupa ce sambata am dat o fuga la Sinaia si m-am bucurat jumatate de zi de partia care a fost cel putin perfecta de data asta.

Totusi, parca nu era destul si uite ca duminica m-am prezentat regulamentar in parcare la IKEA unde m-am alaturat grupului format din Tibi, Catalin, Mircea, Adrian, Cosmin si Lucian. Ne distribuim care cum putem in masini, lasam vreo 2 in parcare, si plecam. Pe drum facem oprirea de rigoare la benzinarie pentru cafea si mic dejun, unde mai discutam dar prea putin detaliile turei. Eu mergeam caine surd la vanatoare caci n-am mai fost pe schie in Ciucas, sau mai bine zis nu prea am mai fost pe schie pe munte :))). Ma bazam pe coechipierii mai experimentati. Din ce ma documentasem eu, ma gandeam ca ar merge o tura pe culmea Bratocea pe care am facut-o asta vara pe bicla si am relatat-o in postul “Ciucas, nu doar berea favorita a naturii :D”. Am vazut ca lumea urca in culme si din culme isi alege o vale pe care o coboara si o urca de mai multe ori pana se plictiseste. Apoi, am auzit ca sunt trasee si de la muntele rosu. Totusi, ajunsi la fata locului si vazand zapada nu chiar destula, am ales un traseu pe culmea Bratocea, dar deja se spera la un traseu pana pe varf :|… haidam!

Ajungem in pas si ne pregatim echipamentul. Eu unul dupa ce ma chinui 5 minute sa imi pun pieile pe schie deja nu mai imi simteam degetele de frig :)). Ma grabesc sa le pun asa cum pot si sa imi bag manusa la loc, ba chiar le termin de pus cu manusile groase in mana ca deja nu mai simteam ce ating cu degetele. Dupa ce reusesc operatiunea, vine randul claparilor care si ei sunt manevrati cu “delicatetea” necesara si uite ca suntem gata de plecare.

Am uitat sa spun ca in pas erau cel putin alte 5 masini, si un numar considerabil de persoane care vroiau sa urce pe munte, unii tot cu schie altii la picior. Chiar ma gandeam “stai sa vezi autostrada acum”, dar ne-am imprastiat bine si nu ne-am calcat pe cozi.

Zapada prin padure arata bestial, si speram la o coborare in genul… odata ce iesi in creasta, se schimba treaba si dai de crusta, gheata si pe alocuri zapada viscolita. Este zapada dar cum am spus viscolita si nu atat cat ar fi putut sa fie. Creasta o parcurgem relativ repede, mai repede decat ma asteptatm, chiar se merge ok, si acum ca niciodata ma impac bine cu claparii care nu mi-au lasat nici o batatura considerabila pana la finalul zilei. Vorbim de un Movement Antidote cu un liner mai ciudat de tip melc si care ma cam jeneaza cand ii strang tare. Dar uite ca in tura asta au fost cel putin ok :D.

In tot traseul, singura portiune mai dubioasa a fost inainte de ascensiunea finala pe varf, unde, intro vaioaga, din cauza stratului consistet de zapada, poteca nu se mai observa si am ales sa traversam portiunea undeva pe langa stanca. Totusi, pe masura ce calcam, ne afundam destul de mult in zapada care o putea lua oricand la vale asa ca ne-a luat cel putin 30 min ca sa trecem toti o portiune de 10-20 m :), asta cu schiele in spate. Cred ca mergea si pe ele, aveai mai mult grip in acea portiune dar tot dubios ar fi fost.

Odata trecuti, mai urcam putin cu ele in spate pana iesim de acolo si apoi le aruncam in picioare si ii dam tare pana pe varf. Sus, aglomeratie ca de obicei pe Ciucas, si un vanticel care iti merge la inima, dar nu intr-un mod placut :))). Deja aici nu mai stiam pe unde coboram, cu schiele in spate, cu ele in picioare, deja eram confuz total. Unii si le puneau in spate, altii in picioare, ma uitam si ma intrebam daca ne spargem cumva in 2 grupuri :))). Dupa ce am facut poza de grup si am discutat putin am conchis sa coboram pe ele prin vaioaga pe care am urcat. Ne urcam pe ele, mai facem un mic brief la traseul de coborare si ii dam usor, usor. Nu coboram 20 m ca Lucian o ia in stanga pe prima vale si nu pe aia pe care credeam eu ca trebuie sa coboram. Vorbesc de exact prima vale care se lasa de pe varf in partea dreapta cum te uiti spre valea berii. Ma uit la restul care si ei erau putin nedumeriti, mai ales Adrian care spusese clar ca nu vrea sa coboare pe acolo si, in lipsa de alte variante, ma iau dupa Mircea care era urmatorul dupa Lucian. Cu ceva distanta intre noi, coboram cu totii safe si fara regrete pana unde valea se ingusta. Aici ne oprim si discutam variantele. Una ar fi sa urcam la cabana si sa coboram pe valea Berii. Alta ar fi sa balaurim prin valea asta care, dupa cunostintele lui Lucian, ne scoate tot in valea Berii dar nu stim cat de schiabila este. Alegem a 2-a varianta si uite ca incepe boschetareala aia faina care mentine spiritul de aventura pana spre finalul oricarei ture :D. Mergem printr-un culoar ingust si ne dam schiurile jos la 2 mici saritori de 2 metri pana cand ajungem intro zona unde trebuie sa le dam definitiv jos daca vrem sa ajungem cu ele cat de cat intregi. De aici nu mai facem chiar mult pana in vale de unde incepem drumul spre masini. Noroc ca tovarasul lui Lucian al carui nume imi scapa acum, si care nu a urcat pe varf ci a ramas sa se dea din culme pe vreo vale, a venit in intampinarea noastra si a cules restul de soferi pe care i-a dus sa isi recupereze machinutele. Asa ca nu am fost nevoiti sa mergem pana in pas ci pana la sosea unde deja Tibi si Adrian au reusit sa se intoarca cu masinile sa ne recupereze.

Per total tura a fost muuuult mai faina decat ma asteptam, si boschetareala de la final a fost sarea si piperul. Titulatura de freeride ciobanesc data de Catalin se potriveste manusa :))) si o vom folosi mult si bine :D. Mai jos regasiti poze de pe traseu si un filmulet mai concludent u boschetareala. Poate o sa mai apara un edit mai tarziu cand o fi timp. Traseul il gasiti la urmatorul link.

Vorbim de 800m elevatie si 1100 coborare in aproximativ 14-15 km.

Enjoy!