Trail Riding Postavaru with Scoala de Mountain Bike and Benghea Florin.
La anu’ ori o dam si noi in Benghea, ori ne lasam de MTB :P… acum 2 weekenduri ne-am intalnit in Poiana cu Benghea Florin si a sa scoala de MTB. Pentru cine doreste cateva lectii de dat pe bicla, va recomandam cu drag Scoala de Mountain Bike, Florin chiar stie ce zice si trebuie doar sa il vedeti cum rupe traseele din Postavaru cu un hardtail 29er de carbon. Va garantam ca abia va veti tine dupa el! are Skill la kil :D. Va lasam videoul de mai jos ca si dovada si daca va intalniti cu Scoala de Mountain Bike prin Poiana, veti intelege despre ce vorbim :). Ne foarte bucura sa vedem asa oameni talentati pe cararile noastre. Enjoy!
Metal Enduro Resita 2016, primul concurs de enduro la care am luat parte… si virusul s-a instalat :P.
Am ajuns in weekend si in Resita sa participam si noi pt prima data la un concurs de Enduro si putem spune ca nu am regretat deloc caci am dat acolo peste cele mai faine trasee, fara nici o exagerare.
Concursul se desfasoara in principal intr-un format tip raliu cu 4 probe speciale cronometrate, pe poteci care coboara dar care au si mici zone de plat sau urcus. Acest concurs este deja unul cu traditie fiind primul de acest gen si ajungand deja la a 4-a editie. Este ultima proba din campionatul national de enduro CNE. Mai jos va lasam descrierea oficiala a evenimentului asa cum este ea postata pe siteul www.metal-enduro.ro.
“METAL Enduro are loc pe cele 4 probe speciale deja consacrate care anul acesta au primit si nume inspirate de cei care le-au parcurs de-a lungul timpului: PS1 – Fluturelu, PS2 – Cioara’, PS3 – Canada si PS4 – Poezie. Cele 4 probe speciale “au crescut” prin modificarile aduse si la aceasta editie s-au facut modificari in anumite zone pentru a ridica nivelul tehnic dar si pentru ca s-a tinut cont de sugetiile participantilor de la editiile precedente.
Exista si etape de legatura intre probele speciale, care au un timp maxim de parcurgere, dar acesta este unul relaxat (care le permite participantilor sa se mai detaseze de competitie sau sa socializeze in timp ce le parcurg). Traseul de concurs este in zona centrul Resitei pe dealurile din jurul acestuia, Poiana Golului si Dealul Ciorii.
Este un concurs tip Enduro, iar traseele de acest fel nu sunt recomandate incepatorilor sau ciclistilor neantrenati. Potecile pe care se desfasoara probele speciale au mai multe sectiuni de nivel tehnic ridicat.
Cele 4 probe speciale au distante intre 1,5 km si 3 km iar distanta totala, cu tot cu sectiunile de legatura, este de aprox. 37 km.“
Desi am facut peste 7 ore pana la Resita am ajuns sambata dupamasa in parcare la LIDL ca sa vedem o droaie de biciclete si bicicliste care se tot invarteau intre cele 4 probe speciale. Ne echipam si noi usor si incepem sa intrebam in stanga si in dreapta ca sa aflam pe unde is probele si sa incercam si noi sa ajungem sa le facem macar odata. Frigul lasat peste tara nu ne ajuta prea mult si temperatura nu cred ca depasea 10 grade. Cu greu, pana la finalul zilei ajungem sa fecem cele 4 speciale, ultima fiid bine la vreme de seara de ar fi mers o luminita pe coborare. Oricum, am inteles repede despre ce este vorba si ce se vede inainte in poze nu este chiar peste ce dai acolo. Traseele asa cum am mai spus sunt foarte faine dar asa cum spun si ei pe site, au destule zone tehnice de iti ridica adrenalina nu gluma. Baietii au facut destule kickere si rampe pe toate traseele si ai unde sa te distrezi, obligat fortat :D.
Si modul in care au pus probele are oarecum sens.
PS1, fluturelu’, este cel mai usor avand o singura zona abrupta cu 2 rute si apoi o zona lunga de pedalat terminandu-se cu o zona plina de bolovani ce trebuie abordata nu cu grija ci cu cap :). Este scurta si numai buna de incalzire.
PS2, cioara, seamana cu PS4, deoarece nu prea are zone cu pietre, are ceva mai mult flow, se termina pe aceasi portiune ca PS4, are 2-3 rampe naturale din care a 3-a chiar maricica + o zona zdravana de pedalat pe la jumatate unde poti castiga destul timp daca te tine inima si plamanii. De asemenea este o speciala scurta si pica numai bine dupa PS1.
PS3, canada, pleaca tot din aceasi zona cu PS1, putin mai sus, si am putea spune ca este un PS1 la superlativ. Cum incepi vei avea o coborare abrupta si un drop mic peste care trebuie sa lasi bicla sa curga neaparat. Are si ruta ocolitoare dar chiar merita sa o incerci. Apoi urmeaza o combinatie de pietre, radacini, singletrail, un halfpipe intr-un canal unde daca vii cu viteza sari destul de mult (atentie cum intrii in el caci nu e bine sa ai prea mare viteza!) iar la final mama rockgardenurilor. Din poze chiar nu titi dai seama ce e acolo :))). Finalul este acelasi ca la PS1.
PS4, poezia, este probabil cea mai faina speciala. Este similara cu PS2 dar are mai multe rampe, mai mari, si mai mult flow. Poti prinde super viteza si daca sti cum, o poti folosi in avantajul tau, daca nu, te vei trezi franand inainte de curbe sau zone care au contrapante. Asta trebuie data de mai multe ori inainte ca sa intelegi cum poti lucra cu ea, afirmatie valabila si pentru PS3.
Spre deosebire de anii trecuti, din cate am inteles, PS4 se termina fix la zona initiala de start, in oras si inainte ai parte de o coborare pe strazi, scari si printr-un pasaj pietonal, lucru chiar fain si posibil, din cate am inteles, datorita noului primar care a fost mai deschis spre sugestiile organizatorilor… traiasca dom’ Primar!
Cam asta ar fi descrierea noastra asupra traseelor. Organizarea a fost super faina, exact ce trebuie, vii, te distrezi, socializezi si te dati, fara batai de cap.
Ca vii sa concurezi, ca vii doar sa te dai, trebuie sa vii caci asa cum am spus, traseele sunt printre cele mai faine pe care ne-am dat si un concurs de genul asta chiar iti da un boost la skilluri :).
Participantii la concurs am fost eu si Cosmin iar Bogdan si Elena au venit sa ne sustina :D. Bogdan, cat noi am participat la concurs, a dat o tura de recunoastere prin Parcul National Semenic si ne confirma faptul ca este foarte superb pe acolo. L-am cules din drum la plecare, din Garana, unde ne-am si oprit sa mancam ceva la un local foarte fain unde se tine si festivalul de jazz de la Garana, hanul La Rascruce, mancare foarte buna!
Mai jos va lasam cate un filmulet cu fiecare proba speciala precum si poze culese de pe pagina evenimentului. Enjoy & scuzati unele injuraturi de se regasesc prin filmulete :)!
Ciupi de la Bike Expert pregatindu-se de ps4
Cosmin in actiune 😀
Startul la ps4
Start la una din speciale
deja celebra poza cu modul in care Kelemen Arpad a tratat ultima rampa de pe PS4… stima si respect!
Tzimi de la Kronstadt cycling in actiune
Patricia Plumbota – Campioana, felicitari!
Matei Moisil – campion la juniori, felicitari!
Sorin Parau, Campion, felicitari!
Domunul geograf Bogdan Andora intors din peripetiile prin Semenic 😀
Creasta estica a Fagarasului pe bicicleta, un nume ambitios dar si o tura pe masura :).
Profitam din plin de vremea stabila si ne avanturam pana in creasta Fagarasilor. Tura asta este posibil sa fie cea mai faina de anul asta, trebuie doar sa asteptam sa vedem daca o mai detronam cu o alta :D.
Weekendul ce tocmai a trecut am reusit sa facem o tura faina prin Fagaras. Ideea i-a venit lui Tiberiu care a propus sa combina doua ture facute de Radu Diaconescu a.i. sa ne bucuram atat de creasta Fagarasilor cat si de o coborare pe masura pana in Plaiul Foii. Initial vroiam sa mergem iara pe Moldoveanu dar vremea putin instabila ce aparea in prognoze ne-a facut sa revizuim putin planul. Astfel, schimbam tura pe ultima 100m si ne hotaram sa fentam varful si sa urcam in creasta prin Valea Rea si apoi prin Valea Bandei.
De plecat am plecat de joi seara si am dormit la o pensiune in Nucsoara. Noroc cu Ionut, fratele lui Tiberiu care si-a sacrificat seara oferindu-se sa ne duca pana acolo, astfel dandu-ne libertatea de a ne face traseul dupa cum vrem.
A 2-a zi ne trezim pe la 6:30 si pe la 7 reusim sa iesim din pensiune si sa ne suim pe bicle. Luam cu entuziasm valea Rea si cu doar 2 mici pauze, pe la 10:30 reusim sa intram pe valea Bandei, prima necunoscuta a turei. Dupa ce servim al 2-lea mic dejun continuam cu un pushbike pe un drum de exploatare urmand trackul lui Radu. La scurt timp incepem sa balaurim prin boscheti si abia, abia razbatem. Drumul de exploatare este surpat in mai multe locuri din cauza alunecarilor de teren asa ca nu recomandam sa o luati dupa urmele noastre. Banuiala mea este ca cararea pe valea Bandei incepe de fapt pe albia raului undeva in spatele stanei ce se vede jos la inceputul vaii si la inceputul drumurilor de exploatare. De acolo sigur este o poteca ce duce sus pe vale si nu trebuie sa urcati pe drumurile de exploatare. Noi am balaurit ceva si am pierdut cam 1h incercand sa ne dam seama cum mama naibi sa o luam si sa fentam alunecarile de teren. Intr-un final dam in poteca nemarcata ce ne poarta sus in vale. Se bicicleste foarte putin pe aici, toata valea fiind foarte salbatica. Iarba mare si poteca aproape inexistenta. Se trece pe langa o stana, si de 2 ori peste rau, odata din stanga raului in drepata si apoi invers. Se ajunge intr-o caldare mare unde este alta stana mica si de aici drumul urca in serpentine pe o poteca ciobaneasca, pana in traseul de creasta. Pushbikeul este de cea mai buna calitate si este acompaniat din cand in cand de carrybike :))). Intr-un final si dupa vreo 3 ore de balaurit ajungem si noi in creasta, undeva dupa fereastra mare a Sambetei si inainte de varful Urlea. Dupa ce ne odihnim putin incepem curajosi traseul de creasta. Se cicleaza destul de greu dar merge. Ne bucuram de cateva portiuni faine si mai impingem la bicle pe unele mai accidentate. Intr-un final, in jurul orei 5 ajungem in curmatura Zarnei si la regugiul cu acelasi nume. Alegem sa ne oprim aici si sa continuam traseul maine. Urmatorul refugiu ar fi Bratila dar este intr-o stare mai proasta decat acesta. Dupa vreo 2 ore apare si un grup de 5 drumeti din sens opus si ne asezam cu acestia la vorba. Facem si schimb de tuica si ne frigem putin cu kerosenul de il carau :))) a noastra era ceva de hidratare pe langa a lor :))).
Dimineata ne prinde intorcandu-ne de pe o parte pe alta pe palul dur din care erau facute paturile din refugiu. Din motive de ergonomie ne-am lasat izoprenele acasa :D.
Ne echipam greoi si mancam ce mai avem prin bagaj. Ne luam la revedere de la drumeti si continuam traseul in lumina puternica a diminetii. Cararea urca si coboara de mai multe ori pana trece de refugiul Bratila si ajunge intr-un final in dreptul refugiului Berevoiescu. De aici numai coborare de cea mai buna calitate pana in Plaiul foii. Cararea este super faina si gata sa multumeasca dorintele oricarui mountainbiker. Daca pana sa intre in padure o poti aborda cu viteza si iti ofera destula adrenalina, cand intra in padure capata cateva accente enduro si tehnicitatea creste o bucata. De asemenea poteca este destul de salbatica trecandu-ne calea atat o vulpe cat si o vipera neagra. Asta din urma ne-a cam facut inima sa stea in loc :))). Dupa incidentul cu vipera continuam pe cea mai faina si abrupta coborare ce ne scoate in forestierul de duce in Plaiul foii. Mare atentie sa nu va pacaliti, incercati sa tineti marcajul si sa nu o apucati pe reteaua de drumuri de exploatare nou aparute si care nu au nici un farmec. Noi era sa ne pacalim dar dorinta de a gasi carari noi si faine a invins asa ca am mai balaurit putin ca sa revenim in poteca, asta dupa ce am apucat-o din gresala pe unul din forestiere. Si nu am regretat caci, dupa cum povesteam, a urmat cea mai faina, abrupta si tehnica parte a traseului de am reusit sa incingem franele la maxim :D.
Odata ajunsi in forestier ii dam cu spor pana in plai unde servim o bere, o cola un bulz si o portie de papanasi de zici ca n-am mai mancat nimci de 2 zile :))).
Apoi a urmat plictisitorul drum pana in Zarnesti unde am prins trenul de la ora 5. Va lasam in continuare un mic filmulet demostrativ si imaginile de rigoare precum si 2 linkuri cu traseele din cele 2 zile: link 1, link 2. Tura este superba si chiar merita sa faci tot pushbikeul din prima zi. Alternativa ar fi o tura de 3 zile cu urcare pe Malita apoi varful Moldoveanu si o bucata ceva mai mare din creasta. Scutesti astfel 3 ore de pushbike dar te pricopsesti cu trecerea Moldoveanu – Viste cu bicla in spate, nu ca nu am fi obisnuiti cu ea si cred ca la anu’ asta ne va fi traseul :D. Pana atunci, enjoy and ride safe!
Muntii Lotrului si Cindrel, o tura prea faina sa fie descrisa in cuvinte, dar o sa incercam :).
Ideea turei i-a venit lui Mountain BikeDude, cel mai cel mtb-ist din Timisoara 😀 si dupa cateva discutii pe FB am zis sa ii dam curs actiunii asa ca vinerea trecuta, imediat dupa munca am fugit sa imi iau bagajul deja facut si bicla si sa o intind spre Sibiu. In mod traditional, la ora aia am reusit sa fac peste o ora pana la iesirea din Bucuresti astfel abia dupa 18:30 ma gaseam pe autostrada visand in continuare la tura de maine.
Ajung in jur de ora 22 la Talmaciu si ma duc spre pensiunea unde am facut rezervarea ca sa iau cheia caci altfel ajungeam prea tarziu si nu vroiam sa deranjez, apoi fug la gara. Ne intalnim, ne salutam, punem bicla pe masina si dam sa ne suim cand apare si Mary din Germania venita cu couchsurfing in RO si care incerca sa gaseasca o adresa anume. Ne oferim sa o ajutam si dupa inca 30 de min reusim sa gasim persoana la care urma sa doarma. Ii urma multa distractie si bafta si ii zicem sa ne contacteze daca trece prin Bucuresti, apoi o taiem spre Talmaciu. Ajungem intr-un final, dam biclele jos si le legam in curtea pensiunii ne ducem in camera unde mai stam la o tigara si sa aruncam o privire peste harta si peste traseul de maine.
Dimineata suna ceasul putin cam cu noaptea in cap, pe la un 5:45. Ne urnim cu greu, ne echipam si ne deplasam la bicle. Le mai dam cu putin ulei, mai aruncam o privire prin bagaj si o intindem la birtul din sat care este cam lafel de matinal ca si noi. Abia deschis toata lumea se oprea la cafea aici, faina atmosfera de birt.
Cred ca se facuse 7 cand o intindem si noi din loc. Nu mergem nici 15 min ca ne vine un miros de tuica de la una din case unde si oprim. Doamna ne invita la o cafea dar noi nu vrem decat o sticluta de tuica pe care o si adjudecam. In timpul asta cazanul de tuica isi facea treaba nestingherit si operat cu dibacie de unu nene cam animat pentru ora asta a diminetii.
Continuam drumul spre muntii Lotrului si varful Prejba, primul obstacol al zilei. Trebuie sa zicem ca tura a implicat destule portiuni de pushbike si de asemenea drumurile is cam neumblate pe aici. Gasesti marcaje dar tarziu, cand dai in creasta Lotrului dar cararile sunt umblate mai mult de animale. Am vazut in poteca de toate, serpi, cocosi de munte, bufnite etc, doar pe regele berii nu l-am vazut :))).
Dupa Preja coboram la o stana sa luam niste apa. Ciobanul de treaba ne si invita la un unt pe paine, probabil cel mai bun unt pe care l-am mancat. Stam la ceva povesti si apoi o intindem din loc. Creasta incepe cu varful Voinasita dar pana acolo mai avem ceva varfuri de trecut. Desi ne bucuram de un timp bun, probabil ca pauzele adunate incep sa ne decaleze orarul. Ajungem pe la ora 14 pe varful Voinasita si realizam ca ne este usor imposibil sa facem creasta si apoi sa luam la mana si Cindrelul ca sa ajungem a 2-a zi la 15 in Sibiu ca sa prindem trenul de Timisoara. Atunci luam decizia sa ne indreptam spre varful Negovanu dar sa nu il mai urcam ci sa coboram la lacul Negoveanu pe un forestier care pe harta este marcat ca drum judetean :))). Coborarea lunga devine in curand plictisitoare. Ajungem dupa ceva timp jos la drumul de vine din Raul Sadului si apoi o luam in urcare usoara spre lac si baraj. Cand ajungem la lac se facuse ceasul aproape 18 si acumulasem cam 2600m elevatie. Mai avem inca 2-3 km de urcare usoara pana la marcajul spre refugiul Canaia prin muchia Canaia. Ajungem rapid si incercam sa depistam triunghiul albastru de pe indicator care de fapt era rosu. Dupa 15 minute ne convingem ca alt marcaj nu are cum sa fie dar ne si demoralizam cand vedem pushbike-ul ce urmeaza. Practic mai avem 3-4 km de push/carry bike de cea mai buna calitate. Urcam prima parte si apoi stam sa ne odihnim. Cu ocazia asta incep si roata de cascaval de o car dupa mine inca de dimineata si care e cam singura mancare de o am la mine caci in rest am doar cateva batoane de cereale si 2 geluri. Mananc infometat din cascaval si simt cum puterile imi revin… sau nu :)))). Doar cu gandul la lasarea intunericului si la frigul ce va veni inevitabil ne ridicam si dam iara la impins de bicle. In alte conditii as fi vazut poteca asta cu alti ochii. Este abrupta dar ar face o coborare cel putin bestiala, mai ales daca ar fi putin curatata. Totusi, nu stiu daca merita sa urci atata doar ca sa cobori 4-5 minute… in fine, desi pe marcaj scria 1.5h pana la refugiu, cred ca am facut vreo 2. Oricum am stat de vorba a 2-a zi cu cabanierul dar si cu un salvamontisit care ne-au confirmat ca antrenat si fara bagaj prea mare faci 1.5h… LOL :))).
Ajungem la refugiul care pana la urma s-a dovedit a fi o cabana in toata regula, pe la 21:30 seara doar ca sa ocupam ultimul pat disponibil, si ce bine am dormit, aproape neintors pana cand a rasarit soarele. De dimineata am stat de vorba putin cu cabanierul, am mancat o omleta si i-am dat repede spre Paltinis. Drumul este ok, urcare si coborare de optotriva. Ultima parte pe marcajul turistic, stanga cand ajungeti in saua Batrana, este chiar faina de coborat, atat bolovanis cat si singletrail deopotriva. In Paltinis servim o bere si ii dam spre Rasinari dar nu pe clasicul drum forestier. O apucam pe un marcaj spre Cisnadie (cruce rosie) si apoi pe altul spre Rasinari (Cruce Albastr) pe ce s-ar putea sa fie cel mai accidentat drum forestier pe care am mers. Daca era o potecuta sau o carare nu ma plangeam dar era un drum forestier destul de lat dar plin plin de bolovani si luuuung de ne-am plictisit. Ajungem intr-un final in Rasinari si apoi in Sibiu. Stam la un suc si o tigara si apoi ne despartim, unul spre gara si altul sa recupereze masina din Talmaciu. Tin sa spun ca cei 20km de asfalt au fost crunti pe o caldura aproape insuportabila. Mai, mai ca imi venea sa o iau inapoi :P.
Per total tura a fost super faina si putem afirma ca a fost si reusita chiar daca nu am facut toata bucla propusa initial. A ramas sa ne regasim la anu in aceasi formula si cu ceva mai mult timp la dispozitie ca sa o dovedim. Sigur o sa ne iasa si ne vom intoarce cu povesti noi. Pana atunci va lasam mai jos materialul foto si o mica mostra video. Revenim si cu una mai detaliata curand, dar dupa ce mai facem o tura prin fagaras :P, stay tuned :D! Enjoy!
Info bagaj: 1 pereche pantaloni subtiri polar, 2 bluze de corp din care una de lana, o geaca subtire cu puf, 1 tricou, 1 pereche de sosete mai groase, sac de dormit, buf, pelerina, frontala, 1l apa, multitool si alte chestii pt bicla 4 batoane cereale, 2 ciocolata, 2 geluri, 1 roata cascaval, 1 sac de dormit, 2 gopro-uri, o baterie externa si alte cateva accesorii si lucruri marunte + tuica de rigoare. Suplimentar, harta pe telefon, track pe ceas cu gps. Traseu: link 1 – Talmaciu – Voinasita – Canaia, link 2 – ref Canaia – Paltinis, link 3 – Paltinis – Sibiu – Talmaciu.
Era pe planificarea de anul asta, si weekendul ce tocmai a trecut, i-a venit vremea :D. Am incercat Valea Cerbului din Bucegi si putem spune ca am supravietuit… pana si bicla e recunoscatoare ca a scapat intreaga :))).
Dar hai sa revenim la inceputul zilei cand iesit din casa era sa calc intr-un rahat de pisica fix la mine pe pres. Mirat, m-am uitat sa vad daca Dizi, pisica proprietate personala :P, era inca prin casa. Il vad cuminte in sufragerie. Ma mai uit la rahatul de pe pres mirat…. ies, inchid usa si cand sa cobor dau peste o pisica. Imi aduc aminte ca vecina de la 2 si-a pierdut pisica. O prind, ma duc la anuntul lipit pe usa din spate, iau numarul si sun. Dupa 10 minute coboara si vecina. Ii zic in fuga “CU PLACERE!” inainte sa imi si multumeasca si dau sa fug la gara ca am un tren de prins. Ajung cu 10 minute inainte, unde ma intalnesc cu restul grupului, Andrei, Vlad si Eugen. Pe tren discutii despre CFR, calcule si realizarea faptului ca nu este asa avantajos sa mergi cu trenul. Ne-ar costa toata treaba cu CFR-ul in jur de 100 RON de caciula, in conditiile in care daca ne combinam la o masina cred ca puneam maxim 25 lei de fiecare …
Desi nu aveau locuri pentru toate biclele, nasul ne zice ca ne taxeaza si extra… de ce?! pentru ca ne luam bilet de bicla din treb… fuck offf! ma-ta de CFR!
Imediat dupa ce imi zice, opreste si trenul in statie si vad biclele cum incep sa se darame prin vagon ca piese de domino. Imi venea sa il si injur…
In fine, ajungem in Sinaia, oprim la mega sa mai luam cate ceva, ne consultam cu Ionut care era pe drum dinspre Moroieni si apoi ne indreptam spre cabina. Ii lasam pe Vlad si pe Eugen la cabina si eu cu Andrei ii dam la pedale spre cota 1400 deoarece Ionut era oricum in usoara intarziere. Pe urcare Andrei se duce glont si raman in urma asa ca iau rapid decizia sa ma bag la gondola si daca ajung prea rapid sa dau si o coborare pe unul din traseele amenajate. Odata ajuns sus pun genunchierele si trag un fairy trail de toata frumusetea. Parca e mai fain cand e terminat si uscat :D. Ma urc la fix iara in gondola ca Andrei tocmai ce ajunsese la 1400. Il recuperez din drum si luam gondola pana la 2000 unde ne astepta deja restul grupului. Ne facem curaj si ii dam la vale de pe Furnica pe coborarea super abrupta, marcaj dunga galbena parca. De aici ii dam inainte spre piatra arsa, babele si apoi vf Omu. Nimic de povestit ci doar aglomeratie mare si… gunoaie multe. M-a surprins o imagine, cand am ajuns la piatra arsa era plin de masini. O familie numeroasa de bipezi nevertrebrati stateau la masa pe o stanca. In jurul lor era plin de gunoaie dar nu ii deranja, erau in natura, aer curat, munte, 1 tona de gunoaie si 50 de masini pe 100m patrati. Si ii mai si auzeai zicand “Oooo da ce frumos eeee, ce aer curat….” sta-v-ar parizerul in gat…
… ajunsi la Omu, lafel de aglomerat, dar mai putini bipedus nevertebratus… ca de, se triaza putin lantul trofic pana la 2500m… dar nu de tot :(, bem un ceai, mancam ce avem prin rucsaci si stam de vorba sa vedem ce facem mai departe. Eu unul vreu sa incerc Valea Cerbului si ceilalti stau in dubii daca au timp sa faca potcoava Bucegilor pe drumul Granicerului, sa coboare in Simon din saua Strunga si sa prinda trenul de 18:50 din Brasov. La un mic calcul, ar fi cam la limita. Dupa o lunga discutie grupul hotaraste sa se intoarca pe unde am venit iar eu sa cobor pe Valea Cerbului. Zis si facut, ma echipez ceva mai zdravan, ne luam la revedere si ii dam fiecare la vale cum poate. Ce pot spune despre Valea Cerbului este ca… am supravietuit :))). Glumesc putin dar intradevar a fost cam greu si as incadra-o in seria ambtitii prostesti :P. este cam 85-90% ciclabila ca si distanta. Mi-a luat 2 ore sa ajung de pe varf pana in Busteni la Gara. Totusi, cei 15% nu-s chiar asa usori de facut cu bicla in carca sau tragand de ea iar cei 85% au destule portiuni grele. Recomand echipament de protectie si casca fullface. Asta din urma nu am avut-o si parca am avut o retinere din cauza asta caci ai portiuni unde esti la limita, cu haul intr-o parte sau coborari abrupte unde poti cadea in cap oricand daca nu te tii bine sau nu ai cat de cat experienta. De asemenea, recomand sa se faca intr-un grup de minim 2, nu ca idiotul de fata :(.
Oricum, o experienta nu pot sa zic unica ca au mai fost, dar cu un grad ridicat de dificultate. Credeam ca traseul Ribcev Laz din Slovenia a fost greu dar asta se bate cot la cot cu el. Partea de sus de pe varf pana la stana din vale si inca putin dupa este ok ciclabila aproape complet. Apoi urmeaza o portiune in care tragi de bicla si te dai pe ea in egala masura. Inainte de intrarea in padure iara te dai destu de mult pe bicla. Dupa, iara urmeaza o portiune de carat de bicla prin niste locuri ba inguste ba abrupte. Dupa urmeaza iara portiune de dat pe bicla si dupa ce treci de poiana costilei te tot dai pe ea. Mai urmeaza parca o portiune nasoala de pushbike si apoi o super coborare pana in Busteni la caminul Alpin si apoi… ura si la gara :D.
Va lasam mai jos materialul foto-video de rigoare. A, si era sa uit, Multam Laurentiu Baidan pentru liftoff-ul din Busteni, ce ma fac eu fara tine :D, dau o lada de bere rece la Isverna!!! Enjoy!
Weekend fain cu 2 trasee faine. Am reusit sa ajungem si la Pucioasa si am facut traseul mediu de la Bikexpert Alpine Challenge care este foarte fain. Daca ar fi sa il compar cu ceva as zice ca prima parte seamana foarte mult cu zona Urlati si maratonul vinului, dar cu ceva mai multa vegetatie si padure iar ultima parte este diferita, mai faina, cu o coborare lunga prin padure pe cel mai bun forestier intalnit pana acum. Traseul mediu are cam 40 km si cu 1200m elevatie, desi pe bikemap apare mai scurt si cu vreo 900m elevatie.
Am inteles de la Tiberiu ca s-a cam stricat in prima parte, acesta fiind mai accidentat de la urmele lasate de animale si de la rotile tractoarelor sau ale carutelor. Oricum, fiind aproape de Bucuresti (max 2h by car) este o idee faina de tura si ultima bucla ofera si o priveliste superba asupra locului. Are 3 urcari si coborari, sau 4 daca o punem la socoteala si pe ultima care ii ceva mai mica si toate dau in asfalt si te poti retrage oricand daca tura ti se pare prea lunga, desi nu cred ca este cazul. Catararile faine sunt in prima parte iar ultima bucla, dupa ce urci pe un drum de macadam ceva mai domol si plictisitor ajungi in punctul cel mai inalt al turei ce iti ofera o priveliste superba asupra muntilor din apropiere, Leaota, Bucegi, Iezer si chiar Fagaras. De aici incepe coborarea faina prin padure pe un forestier foarte bine intretinut. Tura ii faina si o recomand cu pacere. Daca vremea ii mai rea prin alte locuri sau daca cautati o tura mai la deal si vreti sa evitati aglomeratia de pe valea Prahovei, pentru cei din Bucuresti, pe langa zona Urlati asta ar fi chiar o alegere mai ok.
A 2-a zi am continuat cu o tura lafel de faina, pe care am mai facut-o anul acesta, deja obisnuita tura pe la Azuga, pe traseul de la Surmont MTB care intre timp a ramas lafel de fain, dar cu ceva mai mult noroi pe el, dupa cum veti observa in pozele de mai jos :P. Totusi, este un traseu de parcurs cel putin odata pe an, care iti ofera niste catarari scurte si tehnice pe radacini si teren accidentat si niste coborari pe masura. Am incheiat traseul modificandu-l putin si coborand in valea Azugii pe marcajul triunghi rosu ce coboara de la Cabana Susai. Aceasta dupa parerea mea este cea mai faina parte de coborare din zona, un singletrail nu prea stiut cu un flow extraordinar si cu o parte finala tehnica si abrupta. Este o coborare scurta, de 3-4 minute dar care vine precum cireasa de pe tort.
Totusi, de data aceasta am mai servit o cireasa de care chiar nu stiam, traseul verde (traseu 2) de la Azuga cel pe care il poti incerca urcand cu gondola pana sus in creasta Baiului.
Dupa ce am ajuns la masina, parca nici eu si nici Cosmin nu aveam chef sa ne indreptam asa devreme spre Bucuresti asa ca am zis sa incercam inca o coborare. Dupa ce stam 30 de min sa repare baietii de la gondola… gondola 😀 care intre timp si-a dat foc la cateva sigurante, reusim intr-un final sa urcam pana sus. Odata ajunsi aici ne luam dupa niste baieti care au urcat inainte noastra, caci chiar nu stiam pe unde ii coborarea. E, odata intrati in padure am descoperit ca traseul nu numai ca nu ii rau deloc, ci este chiar super fain, un trail lung de 6km fara parti dificile dar care curge foarte fain pana in oras. Chiar ne-a placut traseul si am zis ca in viitorul apropiat vom face un maraton de “Bikeparcuri” si vom incepe cu Postavarul apoi Azuga si la final Sinaia, toate intr-o singura zi … sa vedem ce o sa iasa :D.
Dupa coborarea faina ajunsi in Azuga printre coloana de masini il las pe Cosmin sa isi faca pana la roata spate ce a reusit sa o faca exact cand am ajuns pe asfalt si ma duc sa recuperez masina de la partie. Chiar faina ziua si traseele incercate sau reincercate :). Va lasam mai jos materialul fotovideo de rigoare. Enjoy!
Weekendul asta am fost iara in Cozia trecand pe la cabana Curmatura, ca sa facem o tura epica de enduro ciobanesc cu motive oltenesti :))).
Radem noi acuma dar Cozia ne-a surprins dar doar pentru ca avem memoria scurta. Cred ca am fost in Cozia de vreo 3-4 ori la picior si de data asta, inspirati fiind de un filmulet aparut pe net am zis ca trebuie sa iasa ceva si daca mergem cu biclele pe acolo. Zis si facut, si astfel a rezultat o super tura, ceva mai hardcore decat cele “obisnuite” :D.
Daca ar fi sa comparam ziua de sambata cu cea de duminica ar fi pozitionate la 2 poli opusi. Daca sambata am dat o tura frumoasa si relaxanta pana la Cabana Curmatura, cu plecat la ora 10 din Bucuresti, cu stat la o ciorba de legume la cabana, cu intins hamacul si lenevit prin padure, duminica am reusit sa facem o tura faina de freeride ciobanesc ca tot am inventat termenul asta in tura de asta iarna din Ciucas (Freeride ciobanesc in M-tii Ciucas).
De data asta trezirea s-a dat cu noaptea’n cap si la 6:30 eram la Victoriei pregatiti de plecare. Dupa ce ne mai fofilam prin Bucuresti la cafele, benzinarii si altele reusim sa ajungem intr-un tarziu in Calimanesti, punctul de plecare in tura. Undeva pe la ora 11 reusim sa ne si urcam pe bicle si sa incepem aventura. Tura incepe pe asfalt si dupa cativa km facem stanga spre munte si in curand dam de drumul forestier ce urca constant si fara nimic suprinzator pana sus la cabana. Drumul e placut si desi cam plictisitor si ceva mai circulat de vehicule decat de biciclisti. Ajungem dupa 2 ore si ceva la cabana si cand sa comandam si noi ceva de mancare ce sa vezi, nu aveau decat ciorba de pui si oua ochii…. oki, oua sa fie :(. Stam sa ne odihnim in acorduri de muzica populara si sunet de mici sfaraind pe gratar sic a sa nu incepem sa ne simtim chiar ca in tineretului, ii dam pe marcaj Banda rosie pe culmea Turneanu. Incepe bine cu niste radacini cam imposibil de trecut si dupa ce dam 2 pedale ajungem la un bolovan mare de escaladat cu biclele in carca. Dupa bolovan incepe si distractia, un traseu tehnic si foarte solicitant, cam greu de descris caci are si acesta de toate. De la single trail la rockgardenuri, la coborari foarte abrupte, la plantatii de urzici :))) la zone de impins, carat, azvarlit bicla, la zone prost marcate de te intrebi 10 minute pe unde sa o iei. Si in postul trecut aveam o descriere similara despre postavaru. Diferenta este semnificativa. Traseul din Postavaru are mult flow si il faci cap coada pe bicla pe cand acesta…. cam nu. Dupa ce lasam stana Turneanu in spate si orbecaim putin prin padure ajugem la o coliba unde marcajul Banda rosie se desparte de triunghi rosu. Din cate stim triunghiul rosu, chiar daca pare greu de crezut, este mai inabordabil pe bicla. Tot de la aceasta coliba incepe si distractia. O coborare super abrupta pe pamant nu foarte aderent unde eu personal am reusit sa musc tarana de 2 ori. Dupa zona asta te mai dai putin si dupa ce treci de o fantana incepe iara hardcoreala de carat bicla si la deal si la vale… moartea brandului in 2-3 acte :)). E bine ca stim ca mai urmeaza o portiune faina. Coboram ultimele hartoape si radacin pe bicla si ajungem la cararea finala unde putem sa dam liber la frane sa se mai si odihneasca. Zburam ca gandul pe ultima portiune si reusim sa ajungem parca mai tarziu decat speram la Manastirea Turnu si intr-un final la masini in Calimanesti.
Nu am insistat pe toate detaliile turei dar am avut si ghinionisti/pagubiti, un abandon, o sa rupta, ceva cam costisitoare, o bicicleta dezmebrata din cauza unui surub si o capusa in plus adusa pana in Bucuresti si descoperita in timp ce scriam aceste randuri asa ca ma grabesc sa termin sa vad cum ma despart de ea :))).
Per total tura a fost deosebita, cred ca asta este cuvantul cel mai indicat, genul de tura la care nu te astepti dar parca stiai ca o sa fie asa… cred ca trebuie sa ma opresc ca incep sa vorbesc ca Hagi :))).
Oricum, lasam mai jos dovezile vredniciei noastre si sper ca cine se mai duce pe acolo, sa nu ii fi inselat cumva asteptarile. Atentie, tura se preteaza unor bicilete de trail/enduro sau DH daca le cara cineva pana la Cabana. Desi printre noi au fost 3 cu bicle de xc, nu prea am recomanda traseul unei astfel de echipari. Cum am spus, sunt zone abrupte, sune destul de “neingrijite” si zone destule de pushbike/carrybike. Dar hai sa nu mai detaliem atata si sa va lasam cu materialul foto/video de mai jos. Enjoy! Trackul turei AICI, 43 km cu 1550m elevatie.
Si nu doar ca suna, este, caci aici se regaseste una din cele mai faine carari ce trece de la rockgardenuri pana la singletrackuri de toata frumusetea, portiuni abrupte si pline de radacini, curbe stranse, ce sa mai, tot tacamul :).
Si mai ai si varianta cabinei, desi nu suntem fanii urcatului pe cablu, dar pentru cei ce is setati mai mult pe coborare, pica numai bine setupul asta. Cine nu, ii poate da direct din Brasov pe bike si pana sus pe Postavaru aduna foarte fain cam 1300m elevatie in 14 km si unde mai pui ca in astia 14 mai ai parte si de o mica coborare. Nu este cel mai epic traseu daca ca forma de antrenamet este brici si urcarea pe partie este chiar interesanta panta fiind destul de serioasa. Nu si coborarea pe partie, caci la coborare ai atatea variante, trebuie doar sa intri in padure.
Asa am facut si noi, dupa ce am bagat fiecare cate o ciorba si o bere la cabana, ne-am indreptat spre coborarea prin saua tampa. Sincer, nu suntem cei mai mari cunoscatori ai traseelor din zona, de fapt asta e singurul pe care l-am facut pana acum, odata anul trecut si odata acum, cu o mica diferenta la final, dar vor urma si alte trasee in zona. Oricum, coborarea este suuuper faina si chiar daca am face traseul asta 4 weekenduri la rand, tot nu ne-am plictisi.
Cum povesteam la inceput, traseul este plin de lucruri faine, de la singletrackuri lungi si bestiale la curbe stranse, zone cu radacini, rampe naturale si rockgardenuri, le are pe toate.
Unde mai pui ca este si lunga coborarea si spre final ai 2 variante, la stanga continui coborarea abrupta si tehnica pe pietre si radacini, la dreapta dai de cea mai faina portiune de single track cu 2 rampe naturale de toata frumusetea si un flow de numa numa…
Alte argumente de ce ar trebui sa veniti in zona nu am avea dar cred ca is de ajuns asa ca va lasam si materialul foto si video de mai jos asa, ca sa nu ne credeti doar pe cuvant. Traseul il gasiti la acest link. Enjoy!
Cam asta ne era gandul cand am selectat o poza de ieri sa o postam pe net…
Cum mai sa vrei sa cobori din saua Strunga in Simon si sa ajungi de fapt in Moeciu… si sa mori de oftica ca ai ratat ce mai faina coborare si sa vezi privirile colegilor de tura, mai ales ale fetelor care dupa ce ca au carat de bicle de la Padina la Strunga, nici de coborare nu s-au putut bucura. Sinceri, si mie imi pare rau caci asteptatm sa se bucure toata lumea de o coborare faina si am reusit sa incurc traseele :(. Ca bolovanul am facut la un moment dat stanga desi dupa cateva minute imi era aproape clar ca nu pe acolo era traseul. Laurentiu parea singurul neafectat de situatie caci nu el a ales traseul, omu a scapat bazma curata si s-a bucurat si de coborare.
Stiti vorba aia, in spatele unei fete suparate sta mereu un baiat care nu stie ce a facut… e uite ca de data asta cam stie :))).
Oki, exceptand incurcarea traseelor, daca ar fi sa eliminam partea feminina a gastii din schema, traseul se pare ca este practicabil si spre Moeciu. Nu va veti bucura de aceasi viteza si aceasi senzatie dar daca vreti sa vedeti pe ce pante puteti sau nu sa stati pe bicla, va sfatuiesc sa o incercati. Traseul este “practicabil” dar depinde de calitatile fiecaruia si nu este recomandat biclelor de xc. Ori cu o bicla de trail ori nu prea are rost sa incerci. Este destul de abrupt, se merge in mare parte prin niste santuri destul de inalte sau pe niste pietre de o iau la vale cu tine si are multe curbe scurte. Da, a mers sa il coboram dar nici ca l-am mai incerca vreodata in detrimentul altui traseu :).
Urcarea din Padina in Strunga ne-a luat cam 1h si 30 min cu vreo 2-3 pauze. Prima parte pana la prima stana este ciclabila, apoi predominant pushbike. Se poate face si mai repede daca sacrifici pauzele, desi pe marcaj jos la Padina scria ca timpul de parcurgere ar fi de 2h.
De la saua Strunga incepe coborarea, pe bolovani mai intai si cum se intra in padure incepe partea cea mai faina. Recomandarea ar fi sa fiti atenti la traseu si sa o apucati spre Simon nu spre Moeciu caci altfel e pacat de traseu. Si nici biclele nu se vor supara ca le duceti pe acolo si nu spre Moeciu ;).
Noi, dupa ce ca am coborat spre Moeciu, ne asteptau cuminti inca 45 km de asfalt pana in Brasov, in loc de 25 cat ar fi fost din Simon, si am ratat si trenul de 6 cu compartiment de biciclete :).
De nervi pentru ca am reusit sa stric tura pentru partea feminina a grupului, m-am oprit la primul magazin si mi-am luat un pachet de tigari, nefumator fiind… sau cel putin ocazional.. profil de rider depresiv :))).
Per total traseul e frumos dar nu l-as recomanda, asa cum am zis, in detrimentul altor trasee :D. Trackul traseului il gasiti aici, inregistrat de Laurentiu. Participantii la tura, eu, Laurentiu, Ana, Cati si Elena alias Lulusu. Mai jos, poze si filmulete. Enjoy!
Ce au in comun o deltă si o brâna…. un miniconcediu :D.
Au fost Rusaliile si cine a fost pe faza s-a bucurat cum trebuie de miniconcediul meritat avand in vedere vremea de afara. Cine a fost mai inspirat si-a mai luat o zi libera ca sa maximizeze voia buna. Asa am facut si noi si am programat un weekend prelungit de voie buna asa ca sambata eram in drum spre ilustrul Sfantu Gheorghe, nu cel din nord ci cel din est. Pentru cine a mai fost, si stie drumul, singurul dezavantaj la concediile in Delta ar fi ca pierzi aproape 2 zile pe drum. Daca te nimeresti pe nava Clasica faci 4-5 ore din Tulcea pana in Sfantu Gheorghe iar cu catamaranul doar 3. Si pana acolo mai faci cam 4 ore la volan, din Bucuresti. Drumul totusi este superb si odata ce treci de Harsova incepe deliciul vizual in materie de peisaje. Daca ar fi sa ma oblige cineva sa conduc as alege sa conduc pe astfel de drumuri :D.
O alta chestie aiurea pe care nu o rezolva nimeni ar fi programul navelor. Acestea pleaca din Tulcea la ora 13 iar din Sfantu Gheorghe la ora 7 dimineata… why? si daca ar inversa ar fi mai bine. Adica pierzi o zi pe drum la dus iar la intors trebuie sa te trezesti cu noapte in cap ca sa iei barca si sa pierzi inca o zi de plaja & stuff.
Noi am avut noroc cu Ioncare a fost inspirat si a gasit o alternativa la intoarcere, cu plecare la ora 14 din Sf.GH. Deci am mai prins jumatate de zi de concediu bine meritat.
In rest, locul pare neschimbat, poate doar in materie de detalii ce doar cunoscatorii adevarati le stiu. Noua ne place la nebunie acest loc si am revenii in fiecare an pentru cateva zile.
Puncte minus capata doar campingul Delfinul (sau green vilage) caci daca in trecut acesta era foarte curat si nici nu ieseai bine de la baie ca venea cineva sa mai puna un sul de hartie sau sa mai faca curat, anul asta nu am vazut asa ceva. Bai murdare usi care nu se inchid, fara hartie igenica la toalete… multe puncte minus. Am impresia ca bolovanii se concentreaza prea mult pe resortul ala de lux in detrimentul campingului…
Anul asta nu ne-am mai plimbat prin rezervatie ci doar am lenevit pe plaja, am dat la peste si mancat pe la localnici si am sustinut echipa de … , Euro 2016. Eu zic sa ne lasam de fotbal. Avem atatia alti sportivi fruntasi in clasamente la nivel mondial si noi tot la mizeria asta de sport ne uitam. Nu ma intelegeti gresit, nu am nimic cu sportul asta ci doar cu felul in care este practicat la noi in tara… daca s-ar juca in felul acesta, as fi cel mai mare fan 😉
Dupa 3 zile de delta eram inapoi in Bucuresti si incropeam un mic plan pentru ultima zi de concediu. Eu si Cristi cel fara de telefon caci a reusit sa intre in mare cu el in buzunar si acum crede ca i l-a furat o sirena ciorditoare :))).
Plecam spre valea Prahovei ca boierii pe la 10:30. Ne simteam si prost cand vedeam prin oras forfota din timpul unei zile lucratoare iar noi ne indreptam spre o noua aventura. Ajungem intr-un final la Piatra Arsa, undeva pe la ora 13:00 si dupa mici reglaje pe la biciclete incepem sa urcam spre Babele pe un soare arzator. Noroc cu vantul care mai adia din cand in cand astfel facand temperatura mai suportabila.
Ne miscam bine si ajungem rapid in punctul culminat ca sa ne bucuram de coborarea pana la Crucea Caraiman. Planul era sa ajungem la cruce pe marcaj si sa ne intoarcem apoi spre Piatra Arsa pe brâna Caraiman, un frumos traseu “de bicicleta” :D. Peisajul cu crucea si cu valea Prahovei in spate este superb, mie personal mi se pare unul din cele mai frumoase peisaje din Romania, destul de reprezentativ, Crucea Eroilor, caci au cam disparut… seamana foarte mult cu peisajul oferit de Piatra Craiului, de pe varful Turnu.
Dupa o pauza de 15 min la cruce, dam drumul la aventura coborand pe Brana Caraiman asa cum am tinut sa mentionez :D. Concluzia la finalul coborarii ar fi ca da, este ciclabila cam 70%. Are vreo 3 sectiuni mici de coborare abrupta unde recomandam sa te bagi doar daca te cheama Danny Macaskill, nu de alta dar orice gresala in sectiunile astea poate fi tragica 😉 + o sectiune cu lant unde iara trebuie sa o iei in mana… bicla :)))
In rest foarte faina si iti stimuleaza destul de mult adrenalina. Era in plan de ceva timp tura asta si a venit ca un bonus la un miniconcediu dealtfel destul de reusit.
Prea multe nu ar mai fi de spus legat de tura asta faina de bicicleta. Ca si distanta am facut vreo 14 km cu 600m diferenta pozitiva dar oricum nu este o tura epica ci mai mult spectaculoasa. Aveti aici linkul cu traseul, vedeti ca am pornit inregistrarea putin intarziat, si va lasam mai jos un frumos materila foto/video. Enjoy!
Un record si 2 vai. Asta ar fi cea mai scurta sinteza pentru weekendul ce tocmai a trecut… si recordul nu este ca am dat si noi 2 vai intr-o zi, ci ca am reusit sa facem cea mai lenta tura pe bicla, asta sambata, 23 km in 7 ore…. da, ati citit bine :)))
In fine, la acest record au contribuit puternic cele 6 pene si traseul de la Paulesti (livada cu ciresi) care, daca il faci prima data si nu cunosti zona, fara gps in mana esti mancat. Fiind un traseu scurt, si cu multe intersectii, daca vrei sa il nimeresti tre sa stai sa te uiti la gps mereu, si cum nu aveam un dispozitiv gps de purtat pe bike, trebuia sa stam sa ne uitam mereu la trackul de pe telefon.
Iar de cele 6 pene, ce sa mai zic. Pe ultima nici nu ne-am mai chinuit sa o facem ci am mers pe langa bicle pana la masini, sau cel putin Laurentiu, victima cu 4 pene la activ intr-o singura tura, s-a sacrificat si a mers pe langa bicla pana la masina:))).
Totusi, exceptand recordul nostru si faptul ca eram pierduti fara gps, adica nu ne iesea deloc traseul propus, este frumos la Paulesti, un traseu bun de antrenament, un fel de parc Tineretului la superlativ cu catarari mai faine, mai lungi si solicitante si cu 2 coorari de nota 10 :D. Recomandarea ar fi sa nu calcati pe acolo daca a plouat recent caci zona nu se usuca asa repede si cu noroiul nu e de joaca, strica orice distractie ;)… aaa, si fara gps…
Aveti AICI trackul nostru cules de pe bikemap si mai jos cateva poze de pe traseu. Si ultima recomadnare ar fi sa nu plecati fara camere/petice/rabdare caci la cati salcami sunt prin zona aveti toate sansele sa stabiliti si voi cate un record… numai va rugam sa nu ni-l bateti pe al nostru :D.
Si povestea continua cu ziua de duminica, care a fost cel putin bestiala, cu soare, nori si 2 vai, Malinul si Alba, exact in ordinea asta :D. Dupa ziua de sambata, extrem de obositoare, mai mult psihic decat fizic :))), ma trezesc cu noaptea in cap, mai exact la 5:30 sar in haine imi fac rucsacul si umplu termosul cu ceai doar ca sa uit acasa multe alte lucruri mai importante. Dar bine ca am ajuns la 6:30 in parcare la IKEA unde ma intalnesc cu Mihai aka Cab. Barcaciu, Alex si Tiberiu. Ne grupam cate 2 in 2 masini si gonim ca nebunii sa prindem prima cabina, lucru pe care il si reusim, doar ca sa il asteptam pe Tiberiu sa coboare si sa revina cu a 4 a cabina… caci si-a uitat betele in masina … futu-i mama ma-sii de rima…. :))).
La cabina ne-am intregit si fortele adaugandu-l pe Ovidiu la brigada de soc. Dupa 45 de min de asteptare si cu planul facut o luam si noi usor spre Costila. Ajungem in buza vaii Malinului doar sa ne minunam cata zapada e, si aici si pe cerb si pe unde ne mai uitatm. Ne facem guraj si dam drumu la distractie. Concluziile la finalul vaii ar fi ca ar mai tine inca 2 saptamani. La final, dupa ce ne odihnim putin stabilim si sa o luam inapoi ca sa ne indreptam spre Alba. Usor de zis, greu de facut. Dupa 2 ore de urcat si spart zapada suntem si noi iara sus unde stam 30 de min sa ne intregim iara fortele. Dupa ce mai stam devorba cu un grup venit din spate, o luam usor spre Alba, pe o vreme ceva mai inorata si dupa ce ne-a picurat putin pe finalul urcusului din Malin.
Ajungem destul de rapid in Alba doar sa o gasim ingusta si intrerupta. Incepem coborarea usor obisiti si dupa o mica peripetie pe la saritoarea Carnului, unde Alex a fost eroul principal cu in derapaj pe fund de cativa metrii buni, continuam putin mai grijulii pana la finalul vaii. Dupa saritoare pana aproape la verdeata am cam schiat si pe un covor de pietre :D. Zapada nu mai tine pana jos la verdeata asa ca trebuie sa dati schiurile jos ceva mai devreme. Ne schimbam, ne curatam echipamentul si ii dam usor la vale pana la caminul alpin si mai departe dar nu inainte de a ne lua o bere de la primul chiosc iesit in cale… caci ne era o sete…
Fruoasa zi, si frumos mod de a incheia sezonul… poate…:D
Va lasam mai jos cateva poze faine din cele 2 zile si promitem a revenim si cu un filmulet cat de curand. Foto credit pentru pozele cele mai dinamice i se cuvine lui Mihai Petre, nu dansatorul ci schiorul :)))). Enjoy!
Un paste biciclit, putin cam diferit fata de cel de anul trecut, dat tot sportiv, asta ca sa compensam cantitatile de bunataturi infulecate… Daca anul trecut reuseam sa tinem schiurile in picioare, si asta pe partie, anul asta zapada tinde sa se duca cam repede, desi, daca m-as uita pe fereastra nu as fi asa sigur de asta… la Balea cica a nins bine rau…
Anul asta am lasat astfel schiurile si ne-am suit pe bicle si rau nu a fost caci in fiecare zi din miniconcediul ce a trecut am reusit sa facem cate un traseu foarte frumos combinand urcari faine si pushbike-uri cu coborari pe masura.
Astfel, am facut 3 trasee, scurte si condensate, dupa cum urmeaza.
ziua 1 – Busteni -> Poiana Tapului -> Drumul de cota -> Stana Regala -> Poiana Tapului pe carare prin padure ==> LINK TRASEU;
ziua 2 – Busteni – Azuga – Cabana Susai – Coborare triunghi rosu de la cabana in valea Azugii (foarte tare coborarea, dar scurta) – Busteni ==> LINK TRASEU;
ziua 3- Busteni – Cabana Diham – Dihamul Militar – Muchia lunga – Busteni (coborare absolut bestiala) ==> LINK TRASEU;
Toate traseele sunt scurte si daca se pleaca de dimineata, la putin timp dupa 12 puteti fi inapoi la punctul de plecare. Practic puteti incerca 2 trasee in aceasi zi, sau daca sunteti hardcoristi, toate 3 sau acelasi de mai multe ori :))). De asemenea fiecare are cate un singletrack bestial, scrut dar foarte fain pe care ii puteti da bine, pana cand va iese un bustean de-a curmezisul in fata :)))
Noua ne plac si le recomandam cu placere 🙂 si cu siguranta le vom mai da de cateva ori anul asta :D.
Mai jos, materialul doveditor de rigoare, revenim curand si cu filmuletul de pe Muchia Lunga ;). Pana atunci… enjoy and have fun!
Urlati, 5 km, si nu va opriti. In continuare zona ramane ultimul bastion impotriva vremii urate.Si weekendul asta s-au anuntat ploi, si vant si vreme urata si iara s-a dovedit ca nu a fost asa iar cararile de pe langa Urlati nici nu puteau fi mai uscate de atat. Parca prognoza proasta nu a avut nici o legatura cu vremea de afara. Intradevar, duminica, cand am ajuns la masina, au si inceput picaturile de ploaie sa apara. Totusi, vremea de sambata a fost perfecta si parca ar fi mers o tura pe carari de munte avand in vedere ce se intampla acum pe acolo, zapada numai buna de inceput de sezon. Practic, sezonul de escaladat muntii cu bicicleta s-a incheiat si trebuie sa ne orientam spre zone cu mai putina altitudine unde zapada ajunge mai greu.
Tura de duminica este o derivatie a ultimei ture facute in zona. De traseu stia Cosmin, care l-a mai facut recent si a zis sa ni-l impartaseasca si nou. Este putin mai salbatic decat cel facut anterior, deoarece se merge mult pe camp si are vreo 2 portiuni unde cararea nu se prea observa si ai impresia ca ar trebui sa faci cale intoarsa. Totusi, daca aveti trackul gps incarcat pe telefon sau pe orice device, mergeti cu incredere :D.
In rest, zona este asa cum ne-am amintit, plina de dealuri, desi altitudinea maxima nu depaseste 450m. Merge ce mergi li la final, in 50 de km te trezesti cu o frumoasa diferenta de nivel de 1000m. Si despre coborarea din Dj238 pana in Rotari, numai de bine. A ramas la fel de bestiala si pe pamantul asta uscat am fi fost instare sa mai urcam odata panta doar pentru coborarea asta. Mai jos aveti dovada, de ce am fi urcat, intr-un scurt clip ce suprinde mare parte din coborare :D.
La intoarcere am trecut pe la Iulian Barbiuceanu,pe laDIY Ceptura, un proiect despre care am mai povestit si care prinde contur pe zi ce trece. Dupa ce am trecut in agenda prograsele facute de Iulian, am plecat impreuna cu el la o scurta tura pe langa Ceptura, portiune care sa inchida lunga tura facuta de noi.
Colectionarii de momente, nu de obiecte. Acesta ar fi urmatorul pas al evolutiei, in viziunea noastra.
In weekendul ce a trecut, am mai adaugat unul la colectie, un alt moment, un alt traseu prin niste munti batrani si semeti, Fagarasii. Chiar daca vremea nu ne-a suras, orice plimbare pe munte este un moment frumos ce se adauga la colectia fara de sfarsit.
Fagarasii ii consideram fratele cel mare din familia Carpatilor, coloana vertebrala a acestor muntii, si asta se vede din orice unghi te-ai uita la ei. Creasta ca a lor mai rar intalnesti, iar imaginile surprinse in orice tura pe care am facut-o in Fagaras sunt superbe.
Tinta noastra era si de data aceasta varful Moldoveanu. Plecarea am facut-o din Valea Rea, de la stana lui Burnei, pe dunga albastra ce indica 4-5 ore pana pe varf. Planul era sa mergem pe varf si apoi sa coboram la refugiu la Vistea pentru a inopta acolo. Am plecat pe la 11:30 din vale, pe un cer relativ senin, iar pe la 13 cred ca ieseam in Curmatura Pojarnei, 2045 m. Cam pe acum se pune si un vant naprasnic sa ne bata din fata. Uitandu-ne pe cer observam viteza cu care se misca norii nou aparuti si nu ne putem intreba decat cum va fi cand iesim in creasta si sa speram ca pana atunci se mai domoleste.
Dupa ce trecem Izvorul Rosu si incepem urcarea spre varful Galbena (2419m), se lasa si o ceata densa. Vedem ca din creasta coboara un alt grup de 6 persoane dar rapid il pierdem in ceata si nu ne mai intersectam cu el.
Prin caldarile Galbenei, orientarea este destul de ciudata. Oricum ai taia caldarile, daca sti aproximativ directia unde trebuie sa iesi, ai mari sanse sa nu te ratacesti. Noi, desi am urmat relativ traseul, celalalt grup era clar ca mergea paralel dar foarte distantat de el. Este marcat destul de prost si iarba din caldare ce mascheaza poteca nu ajuta deloc. Trebuie sa sti directia in care te indrepti ca sa nu te ratacesti. O harta pe telefon ajuta destul de mult :).
Odata iesiti in creasta incercam sa facem cativa pasi si vedem cu aproape suntem culcati la pamant de vant. Deja ne intrebam daca are rost sa continuam. Mai avem 1-1.5 ore pana pe varf si vantul puternic ar face deplasarea foarte greoaie daca nu imposibila. Ne mai gandim si la portiunea intre Vistea si Moldoveanu care ar fi destul de dificila pe ceata si cu un vant ca asta. Ca sa va dati seama de cum batea vantul, verificati video-ul de mai jos :).
Stam 15 minute in creasta ca sa vedem daca este vreo schimbare meteo si speram la o minune. Totusi, stand asa in vantul ala, incepem sa simtim frigul si nu dupa mult timp ne gandim ca ar cam fi timpul sa o luam inapoi :(. Regretam deja decizia sa urcam pe aici. Urcarea prin valea rea ne-ar fi scos direct la refugiu si atunci am fi avut perspectiva de a urca a 2-a zi pe varf. Asa, va trebui sa ne intoarcem la masina si cel mai probabil inapoi acasa. Incepem sa coboram usor si parca la intoarcere nimerim si mai bine traseul, vazand parca mai des marcajele. Incepem sa folosim si dslr-ul pe care credeam ca l-am carat degeaba. Odata coborati sub plafonul de nori, peisajele sunt superbe si norii intunecati de deasupra capului ajuta la acest lucru. Surprindem cadrele de mai jos in care Fagarasul apare asa cum este el defapt, semet, impunator, grandios si lista poate continua.
Dupa ce ne sadisfacem poftele fotografice continuam coborarea fara oprire si aproape cand terminam coborarea prindem si grupul cu care ne-am intersectat la urcare. Acestia ne confirma conditiile vitrege din creasta si cum s-au chinuit si ei sa coboare mergand pe unele protiuni in 4 “labe”. Ne dam seama ca am facut alegerea buna si ne punem pe infulecat caci am cam stat nemancati toata ziua.
Ne uitam la stana din vale si parca ne atrage la o sedere peste noapte dar dupa ce evaluam putin situatia, si oboseala din picioare, parca am sta degeaba, doar ca sa o luam inapoi a 2-a zi de dimineata.
Cu burtile pline ne suim in masina si facem cale intoarsa. Pe drumul de intoarcere filmam putin din dezastrul ce are loc pe Valea Rea. Defrisari multe, busteni mari zac pe marginea drumului. Din creasta se vede mai bine dezastrul. Nu cred ca asa se fac defrisarile corecte si legale. Suprafete foarte mari, fete intregi ale muntelui par rase cu masina de tuns. Nu se obseva nimic plantat in loc si starea proasta a drumului forestier pe care am venit confirma faptul ca defrisarile au loc pe suprafete foarte intinse :(. Speram totusi la o schimbare caci nu este chiar in puterea noastra, unitara sa facem ceva. Momentan nu putem decat sa aratam ce se intampla acolo prin filmuletul de mai jos…
Trakul ture il gasiti aici. Nu luati in considerare ultima portiune ce coboara de la 1450 m prin vale deoarece am oprit inregistrarea mult mai tarziu. Tura a avut cam 9 km si 1600m elevatie iar timpul de parcurs pana in creasta (vf Galbena 2419m) a fost de 3 ore.
Mai jos aveti cateva imagini si 2 clipuri din tura, unul cu conditiile meteorologice din creasta si altul cu defrisarile de pe valea Rea, filmate noapte pe drumul de intoarcere :(.
In weekend am reglat un vechi cont cu Bucegii, o tura incercata acum ceva timp care s-a terminat brusc dupa cateva neintelegeri cu vremea. Vorbim de drumul Granicerului din Bucegi, pe care l-am facut acum 2 ani si am reusit sa il refacem acum cu o diferenta, coborarea la Padina. Atunci coborarea a fost in Simon. Nu exista comparatie intre cele 2, daca cea din Padina e faina si scurta, cea in Simon este super faina si super lunga, deci, daca vreti sa faceti aceasta tura si nu va deranjeaza sa pedalati din Simon pana in Brasov la gara, sau daca are cine sa va ridice din Simon, atunci va recomand acea coborare. Daca in schimb tineti neaparat sa faceti un circuit, atunci coborati in Padina si apoi recuperati-va masina care probabil o veti lasa in saua Dichiu sau la Piatra Arsa.
Asa am facut si noi, am dat plecarea de la Piatra arsa, cu un start intarziat, aproape de ora 12 cred iar participantii la tura am fost eu, Dan, Viorel si Razvan. Vremea, desi incerta la plecarea din Bucuresti, ne-a suras pe masura ce ne-am apropiat de valea Prahovei unde ne astepta un soare de toata frumusetea. Cand am urcat in platou cerul era sticla si nici vantul nu batea prea tare. Astfel, am scapat repede de cateva articole vestimentare ce le indesasem nu prea ok in rucsac.
Odata plecati incepem sa ne incalzim repede si la Babele luam o pauza de regrupare apoi dupa cateva poze cu batranele pietre o luam spre punctul culminant al traseului. Ajungem repede la cabana Omu unde asteptam sa ne regrupam. De aici grupul se desparte, eu cu Viorel continuam traseul si Dan cu Razvan se intorc spre masina cu mici abateri spre Costila si spre cruce.
Cand am plecat de la cabana vantul se intetise putin si ne-am imbract cu windstopperele din dotare. Dupa ce trecem de pietrele Doamnei imi dau seama ca in stilul caracteristic mi-am uitat rucsacul la cabana. Cam ciudat sa nu iti dai seama ca ai plecat fara ceva in spate dar in ultimul timp nu ma mai surpinde nimic :(, uit orice, oriunde.
Norocul a fost ca Dan si cu Razvan nu au plecat inca de la cabana si am reusit sa luam legatura cu ei prin statie si sa le spunem sa imi ia si mie rucsacul. Gata, am scapat de 2-3 kg, pot sa ma dau in liniste :))).
Continuam traseul cu urcari si coborari faine in lumina soarelui. Traseul este cu mi-l amintesc parca mai fain cu soarele ce ne incalzeste. Ajungem repede la Batrana la refugiu asta dupa ce am injurat toti jepii prin care trebuie sa trecem pana acolo. Am ajuns sa ne ridicam bicicletele peste cap ca sa putem sa le trecem. De la Batrana nu stam pe ganduri si o luam spre Strunga. Dupa ce facem si ultimul push/carry bike pana in creasta incepem coborarea pana in Saua Strunga si la refugiul cu acelasi nume. Aici deja soarele era aproape apus, fiind aproape ora 17. Incepem coborarea faina si scurta si ajungem la Padina pe inserate si ne uitam suprinsi la privelistea din spate. Se vedea tot traseul nostru…
Plecam pe asfalt spre intampinarea lui Dan si Razvan care se pregateau si ei sa plece de la Piatra Arsa spre noi. Ne-am intalnit la baraj, la Bolboci cand deja se intunecase. Se pare ca in ultimul timp toate turele se termina pe inserate sau pe intunecate 🙂 Ne trebuiesc lumini mai puternice. Oricum, daca stau sa ma gandesc, poti sa iti iei la tine si cea mai puternica frontala, daca ti-o lasi in rucsacul pe care il uiti undeva pe traseu, tot degeaba :)))).
Ca si date, tura a avut 32km si cam 1250m elevatie. Daca am fi inchis circuitul am fi ajuns la 1700m elevatie si am fi incadrat tura undeva la medie spre ridicata. Asa, este clar medie, dar o medie foarte frumoasa pe care o vom reface in fiecare an :). Trakul turei il gasiti la acest link.
Pana la postul viitor va lasam cu pozele si filmuletele de mai jos. Enjoy!
Vertical Riding Romania 