Tag Archives: romania

Prin Iezer si prin noapte cu bicicleta

1 Reply

Iezerul si Fagarasul vor deveni traditii din cate se pare. In fiecare an trebuie neaparat sa ne programam cel putin o tura de bicla in acesti munti. De ce? Pai au ceva aparte si cele mai faine aventuri prin muntii astia le-am avut. Daca anul trecut am facut peste jumatate din creasta cu dormit la refugiu si cu cuceritul celor mai inalte varfuri, anul asta am vrut sa facem o tura de o zi cu urcare pe Portareasa (cel mai inalt drum forestier de la noi din tara, ce te duce pana la 2350m altitudine) si cu coborare pe culmea Vacarea. Zis si facut numai ca, dupa cum zice un vechi si intelept proverb, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ.

Dupa ce ca ne-am urnit destul de greu, am mai avut si o frumoasa intarziere pe drum, o pana la una din masini. Si cum pana nu vine niciodata singura, nici cricul nu era bun asa ca stai prin Campulung si cauta cric si apoi fa pana… dar mai bine stie Vlad caci el a patit-o. Noi eram deja la cabana Voina, asteptand cuminti si fara semnal. Pe la ora 11:30 ajunge si a 2-a masina cu Vlad, Ionut si Cristi.

Dupa detaliile de rigoare si pregatirile rapide, la 12 ne suim pe bicle si ii dam inapoi spre barajul Rausor unde ajungem rapid pe singura bucatica de asfalt a traseului. Traversam barajul si o luam pe drumul forestier ce merge frumos pe langa lacul Rausor si apoi pe langa rau. La inceput drumul este lejer, cu o panta frumoasa si destul de racoros din cauza padurii. Exceptand noroiul de la inceput care se datoreaza utilajelor si camioanelor sosite in zona pentru defrisari, drumul se indreapta pe masura ce urca si la iesirea din padure se transforma intr-un drum pietruit si pe masura ce te apropii de creasta, intr-un drum plin de bolovani. Treptat panta se mai accentueaza si pe la 1600m altitudine iese si din padure. Prin padure am facut 2 mici pauze pentru apa si pentru regrupare si apoi inca una la iesirea din padure unde ne-am mai intalnit cu un alt biciclist ce venise la o tura de antrenament.

Dupa regrupare si dupa ce am infulecat cate ceva, i-am dat inainte pe drumul plin de pietre. Pe aici drumul urca usor in 4-5 serpentine si apoi continua drept cu tinta finala in fata. Parca de aici nu pare asa aproape cum ne aminteam, asta si pentru ca anul trecut am avut parte de o ceata de abia vedeam la 5 metri in fata. Pe la 1900m am mai facut o regrupare si aici ne-am splituit in 2 grupuri, cei care au hotarat sa se intoarca caci era clar ca o sa ne prinda seara prin padure si cei care au tinut mortis sa faca tot traseul. Astfel, eu am continuat cu Cosmin si cu Vlad, iar Lucian, Cristi si Ionut, care din pacate avea si o glezna luxata, s-au intors la masini.

Din punctul asta drumul coboara cam 50m altitudine si apoi incepe iar sa urce sustinut si in serpentine. Urcarea este frumoasa si solicitanta iar drumul accidentat te pune des in dificultate dar ne luptam eroic cu panta si cu o intarziere de 30 de minute fata de ora propusa ajungem la 18:30 la Crucea Ateneului. Nici nu apuc sa ma linistesc si sa ma asez sa mananc ceva ca imi dau seama ca nu mai am telefonul in buzunar. Intradevar, nu este cea mai inteleapta decizie sa iti tii telefonul in buzunar pe terenul asta accidentat si sper sa ma fi invatat minte :(. Trist e ca de la 2350m drumul coboara destul de mult pana la Cruce si doar cand ma uit in spate ce panta am de urcat pentru a-mi gasi telefonul parca ma demoralizez. Stiu sigur ca l-am pierdut undeva pe panta asta pentru ca am coborat in viteza asa ca o iau repede inapoi in pas alergator. Si, cum legile lui Murphy se aplica intodeauna, telefonul meu era aproape in varful dealului :))). Dar bine ca era caci deja ma gandeam la bugetul de care trebuia sa fac rost pentru unul nou :))). Unde mai pui ca a scapat ieftin cu 2-3 zgarieturi si fara ecran spart.

Ma intorc rapid la coechipieri si nici sa mananc nu mai imi vine caci deja soarele era aproape apus si noi aveam o hatamai coborarea de dat. Ne urcam repede pe bicle si ii dam rapid la vale pe culmea Vacarea pe marcaj dunga rosie. Marcajul la urcare a fost triunghi rosu.

Ii dam viteza cat mai avem lumina si la intrarea in padure deja suntem inconjurati de intuneric asa ca scoatem frontalele si ce lumini mai aveam pe la noi, care nu erau destul de multe si ii dam frumos un downhill prin bezna dar cu mare grija. Este o experienta faina, de povestit, dar pe care nu tinem neaparat sa o repetam prea curand. Dumul a fost ciclabil si cred ca daca era ziua am fi avut o experienta mai faina si o coborare mai placuta dar cand nu vezi pe unde mergi parca nici nu te poti bucura de coborare :))) sau cel putin noi nu am putut, asa ca am coborat destul de precauti. La sfarsit am facut si un bike rafting deoarece drumul merge prin rau cativa metri buni :))). Daca ne suparam putin mai stateam sa ne spalam si biclele la lumina frontalei :D.

Per total tura a fost frumoasa, o adevarata aventura care va fi cu siguranta repetata si anul urmator. Ajunsi la Cabana Voina, i-am gasit pe restul cu burtile pline, dar am recuperat si noi rapid si am inchinat un paharel de tarie in cinstea turei facute :D.

Ca si detalii, tura a avut 47 de km cu 1700m elevatie iar ca si dificultate am zice medie din cauza drumului mai accidentat atat la urcare cat si la coborare. Se poate si mai rau totusi :D.

Trakul facut de noi il regasiti la acest link. O sa revenim si cu un filmulet, stim, am tot promis filmulete dar cu siguranta o sa ne tinem curand de promisiuni :D.

Pana atunci va lasam cu pozele de mai jos. Enjoy!

Vaideeni si trasee de bicicleta la greu (Oltenia Biking)

1 Reply

Cand spui Vaideeni este ca si cum ai spune MTB. Asta este concluzia trasa de noi dupa ce am petrecut cateva zile in aceasta zona subcarpatica :D.

Vaideeni este o comuna situata deasupra orasului Horezu, la baza muntilor Capatanii, in extremitatea nordica a depresiunii subcarpatice Horezu si de asemenea foarte aproape de masivul Buila-Vanturita. Practic este genial atat pentru MTB cat si pentru hiking sau trail running. Zona mai este cunoscut sub denumirea de Oltenia de sub Munte si a fost recent marcata de catre asociata Kogayon, ce a creat si un site fain cu traseele marcate din zona, descrieri + trakuri gps, http://www.oltenia-biking.ro/. Felicitari Kogayon pentru ce ati reusit sa faceti!

Comuna cuprinde mai multe sate precum Cerna, Cornet, Izvoru Rece, Marița, Vaideeni, toate invecinate si toate avand cate unul sau mai multe drumuri forestiere ce duc spre munte si care se intersecteaza la un moment dat, majoritatea pe la o altitudine de 1700 m. Practic poti pleca pe un drum, traseu, si te poti intoarce pe altul. Pe langa aceste drumuri forestiere, intr-o stare foarte buna, unele fiind in plan sa fie asfaltate, mai exista si o multime de carari sau drumuri de tractor ce coboara prin padure. Daca intrebati localnicii, va vor spune sa nu coborati prin padure caci drumurile sunt proaste, dar ei nu isi imagineaza ca poti merge cu bicicleta pe acolo. In principiu sunt destul de practicabile. De asemenea, am gasit la pensiunea la care am stat, care este si singura din localitatea Vaideeni, Moara Viselor, o harta turistica foarte bine marcata si care indica faptul ca in zona sunt si foarte multe animale, lucru confirmat si de ciobanii cu care am mai vorbit. Vorbim aici de ursi, lupi, cerbi etc.

Cu defrisarile, din ce am constatat, zona sta ok, multa padure si putine drujbe care fac zgomot, desi unul din ciobani ne-a aratat o bucata buna de padure care cica a fost deja licitata si urmeaza sa fie defrisata. Speram sa nu ajunga si aceasta zona precum altele, unde muntele a fost parca ras cu o masina uriasa de tuns :(.

Comuna se afla la o altitudine intre 550 si 650 iar traseele urca pana sus in creasta la peste 2000 m si coboara dincolo pana in Munti Latoritei. Practic, daca vrei un traseu serios, poti urma oricare din drumurile forestiere pana in creasta si sigur te alegi cu pana la 2000 m elevatie. Noi, fiind si in concediu, am facut trasee intre 1000 si 1500 m elevatie si circa 40 km.

Am reusit doar 3 trasee de bicla, 1 de hiking + valea Oltetului pe care am facut-o cu masina, asta pentru ca in una din zile am avut o mica pb de sanatate si a trebuit sa stam pe bara. Totusi, a fost mai mult decat suficient pentru a ne da seama cat de multe are de oferit zona si cat de putin descoperita este.

Primul traseu incercat de noi a fost cel pana la lacul Balota, care poate continua pana la Stana Balota. Ajunsi in localitate si la cazare destul de tarziu ne-am propus un traseu usor de recunoastere si la recomandarea gazdei am plecat spre lac. Drumul forestier este fain si merge pe albia raului Luncavat si il pareseste la un moment dat intr-o serie de serpentine ce urca in stanga. Practic o sa dati dupa cam 10 km de un pod ce trece raul si drumul pare sa se intoarca invers pe partea cealalta. El de fapt urca in padure pe serpentine pana la lac si mai departe.

Traseul realizeaza legatura intre localitatea Vaideeni si Vf. Capatanii pe unde trece poteca de culme, principala a Muntilor Capatanii. Daca ar fi facut la picior, traseul ar avea intre 6 si 8 ore doar dus pana in varful crestei.

De intors ne-am intors pe aceeasi ruta in lipsa de alta alternativa deoarece nu am facut traseul pana sus. Trakul in gasiti aici. Vorbim de 30 km cu 625 m elevatie.

Al 2-lea traseu a fost cel pana pe varful lui Roman. Un traseu frumos ce pleaca tot din Vaideeni dar care o ia usor la dreapta cum te uiti la munte. Acesta, spre deosebire de cel de ieri care pleca din coada satului, pleaca din centru, si urca pe langa biserica si cimitir si iese destul de repede din padure, majoritatea drumului fiind expus. Ofera totusi o frumoasa priveliste si asupra muntelui si asupra satelor sau a drumurilor invecinate. Aici au iesit probabil unele din cele mai reusite poze ale concediului dupa cum o sa observati si din galeriile de mai jos.

Traseul este putin mai greu si urcarea mai sustinuta, oamenii cu care ne-am intalnit mirandu-se ca ne-am aventurat pe aici cu bicicleta. Daca ar sti pe unde am coborat :D. De pierdut nu aveti cum sa va pierdeti, traseul este marcat, am uitat acum semnul, dar il veti observa in poze. El urca, urca apoi intra in padure unde panta se mai domoleste putin si incepe iara sa urce la iesirea din padure.

In apropierea varfului este o mare bisericoaie ca altfel nu ii putem spune. Este surprinzator cum construiesc cei de la biserica asa cladiri mari si frumoase in zone asa greu accesibile cand in zona nu pare ca lumea sa o duca asa de bine. Tot de o chestie mare si foarte stralucitoare, si tot a bisericii, am dat si in Buila – Vanturita, tot intr-un loc in care cu greu ajungi. Se pare ca oamenii bisericii nu duc lipsa de mijloace de transport sau de utilaje cand vine vorba de constructii. Nici nu ne gandim ca mare parte din pamanturile din zona le apartin…

Acum sa revenim la traseu. Dupa ce treceti de bisericoaie, mergeti mai departe si drumul se observa cum face o mare curba la dreapta intr-o zona cu cateva case si 3-4 pensiuni. La dreapta este drumul spre varf, 1700 si ceva de metri. Ne-am aventurat pana pe varf doar sa constatam ca nu este marcat in nici un fel si arata mai mult ca o movila mare. A fost totusi distractiva coborarea pe bicla de pe el. Apoi ne-am continuat drumul. De aici incepe coborarea. Desi drumul se lasa spre satul Romanii de Sus, si din cate am inteles era destul de bun, ba chiar asfaltat in ultima portiune, am cautat o alternativa si am gasit un forestier mai mic ce mergea paralel cu drumul principal. Totusi, acest forestier este foarte fain, cu coborari abrupte pe bolovani unde ne-am straduit sa ne tinem eroic pe biciclete. In ultima portiune drumul pare a fi mai mult drum de tractor si daca nimeresti dupa o ploaie nu o sa te bucuri prea mult de el deoarece este pamant moale si ravasit de roti si sigur o sa ramai impotmolit in el asa ca recomandam aceasta coborare doar daca nu a plouat recent. In rest, coborarea a fost super faina si destul de salbatica mai ales ca se lasa seara si pe aici nu era nici tipenie de om si nu se auzea nici un zgomot. Forestierul asta te scoate direct in Romanii sau in Tanasesti. Trakul il gasiti aici. Vorbim de 45 km cu peste 1500m elevatie, putin mai greu dar merita!

A 3-a zi nu ne-am simtit bine deloc, ceva din ce am mancat sau am baut nu ne-a priit asa ca am stat pe bara, iar a 4-a zi am facut Cheile Cernei dar cu masina. Nu este vorba de cheile Cernei, cele din Mehedinti ci cheile Cernei cele din Valcea. Mai este un rau Cerna ce pleaca din muntii Capatanii si se lasa in localitatea cu acelasi nume ce se afla in comuna Vaideeni. Daca aveti o masina cu o garda la sol ok (ex. logan) puteti sa va aventurati fara probleme. Drumul este practicabil in mare parte, pana la un moment dat cand se surpa si trebuie sa faceti cale intoarsa. Totusi, am recomanda practicarea lui tot pe bicicleta :), nu cum am facut noi.

Al 3-lea traseu a fost cel din Buila – Vanturita, pe care l-am facut la picior si pe care il vom detalia intr-un post separat. Masivul este superb, ne-a placut foarte mult si ne-am intors cu poze foarte frumoase, asa ca o sa ii dedicam un post separat. Va lasam totusi trakul aici.

Al 4-lea traseu a fost spre Pietrele Gauriciu si stana cu acelasi nume. Dumul urca tot din Vaideeni dar de pe partea cealalta a raului. Merge spre munte si urca prin tiganime, cum i-ar zice lumea din sat. La inceput chiar ai impresia ca treci prin curtea unor oameni. De aici incepe un serios push-bike, la cum am ales noi traseul. Mai este o varianta care urca pe niste serpentine si probabil ca este mai practicabila, asa ca unde vedeti marcaj de drum forestier sau offroad, la stanga, sa o luati pe acolo caci sigur veti impinge mai putin de biciclete.

Drumul trece pe langa multe stane. Noi am avut noroc si inafara de ultima stana, restul erau deja parasite. Totusi, ne-au ajuns cainii de la ultima, parca au tinut sa compenseze si pentru restul. Mare atentie, drumul intoarce si cobora pe albia Izvorului rece direct in satul cu acelasi nume. Totusi, din cate ne-am dat seama, sunt 2 variante, fie urmati drumul si va uitati sa coteasca la un moment dat la stanga, fie va lasati spre stana Gauriciu de unde se lasa un drum forestier ce coboara in albia raului. A 2 a varianta este mai scurta dar si mai greu de dibuit si drumul trece fix prin stana, deci aveti grija la caini. Noi am patit- o :(.

In rest , coborarea pe albia raului este faina pana pe la jumate unde deja am dat de utilaje. Se pare ce este in desfasurare o mare asfaltare a acestui drum.

In rest, traseul a fost super frumos, chiar si cu pushbikeul de la inceput si stana de la jumatate. Nu am facut la fel de multe poze dar a fost frumos, trebuie sa ne credeti pe cuvant. Trakul il gasiti aici. Am facut cam 36 km cu 1200 m elevatie.

Cam aici ne-am incheiat socotelile cu aceasta frumoasa zona, momentan :D. Am plecat mai departe spre Isverna, Mehedinti, o alta zona superba careia ii vom dedica de asemenea un post intreg.

Mai facem o mica recomandare totusi, daca ajungeti in zona, mancati in Horezu la pensiunea SIVA, se mananca foarte bine si deloc scump. Noi, dupa ce am descoperit locul, numai aici am mancat.

De asemenea, nu cumparati ceramica de Horezu de la comerciantii de pe DNu ci faceti o vizita in satul Olari la adevaratele ateliere de olarit si ii veti vedea pe mesteri la lucru.

Sper ca v-am determinat sa luati in considerare aceasta zona ca si destinatie de vacanta, mai ales daca aveti de gand sa va bicicliti concediul :). Noi vom reveni cu siguranta deoarece nu am facut nici jumatate din traseele din zona, asta ca sa va faceti o imagine. Tot pentru a va face o imagine :D, va lasam cu galeriile de mai jos si vom reveni curand si cu niste filmulete mai concludente. Sa urmariti si postarile viitoare despre Buila si Isverna, nu veti regreta.

Enjoy!

Traseu 1 spre lacul Balota

Traseul 2 spre varful lui Roman

Traseu 4 spre Stana Gauriciu

Alte poze din zona 🙂

Penteleu, mai mult decat un cascaval!

Leave a reply

Da, asa este! Pentru cei care stiti de penteleu doar de pe rafturile supermarketurilor, de la raionul de produse lactate, aflati ca este mai mult decat un cascaval :))), este chiar un varf de munte foarte frumos… ba chair atat de frumos incat l-am urcat de 2 ori in aceasi zi :))).

Sa va mintim si sa zicem ca l-am urcat de 2 ori pt ca ne-a placut atat de mult, sau sa o spunem pe aia dreapta si sa recunoastem ca ne-am ratacit si dupa 2 ore de balaurit prin padure am zis ca ar fi cazul sa ne intoarcem si asa am resuit sa facem varful de 2 ori in aceasi zi.

Da, muntele, pe cat de frumos este, pe atat de marcat nu este asa ca, desi aveam un track pe telefon dupa ce am ajuns pe varf, s-a ales praful de el si am coborat pe unde nu trebuia.

Acum, sa o luam cu inceputul. Tura planificata avea 60km cu vreo 1530 m diferenta de nivel parca. Am plecat din Bucuresti in numar de 6, eu, Bradu, Ionut (www.jurnaldecalator.ro), Cosmin, Nicu, si Lucian. Plecarea s-a facut pe la ora 6 si la ora 6.30 am facut o mica regrupare la Rompetrolul de la iesirea din Otopeni ca sa ne numaram si sa ne cunoasteam eventual, pentru ca Nicu si Lucian erau noii membrii ai turei si ai grupului. Am urmat drumul spre Ploiesti, centura, apoi drumul de Valenii de Munte, am facut dreapta dar putin inainte de Valeni si am mers prin niste sate foarte frumoase pana am iesit iara in DN-u. Nu am nimerit drumul care trebuia dar barem era lipsit de radare si plin de peisaje frumoase, desi putin mai lung decat cel normal. Am ajuns pe la 9.30 in Gura Teghii si apoi in Varlaam unde am lasat si masinile si ne-am echipat de drum.

Am pornit timizi cu ochii pe harta. Traseul , imediat din Varlaam face stanga peste garla si merge pe malul stang al acesteia pana la primul pod de beton de va trece iara pe malul drept. De aici incepe drumul forestier si recomandarea ar fi sa aveti harta cu trackul la voi caci sunt cateva intersectii pana cand drumul intra clar in padure si de acolo nu prea mai aveti cum sa va rataciti.

Urcarea prin padure este ok, ciclabila , dar daca nimeriti dupa o zi ploioasa o sa aveti mici probleme cu noroiul, fiind si noroi rau care se cam lipeste de tot ce prinde. Prin padure vedeti ca nu o sa dati decat de un singur izvor si ar fi bine sa va opriti sa va umpleti rezervele de apa.

Drumul continua pana cand incep copacii sa se rareasca si se intrevede golul alpin. Din pacate si in aceasta zona am constatat defrisari masive, multi busteni lasati pe marginea drumului forestier in asteptarea camioanelor, dupa cum o sa observati si singuri din filmuletul de mai jos. Am inteles de la prietenii din zona ca noaptea pleaca cate 10 camioane plinde de busteni… de ce noaptea… pentru ca vorbim de furturi :(. Speram ca in curand sa vedem o schimbare si institutiile statului sa inceapa sa isi faca treaba nu doar activistii si populatia mai putin ignoranta.

La iesirea din padure o sa dati de o stana frumoasa, loc de odihna. Ciobanii deja au plecat dar daca ar fi fost, si am fi scapat cu bine de caninii lor, poate ii tocmeam la un bulz ca la cioban acasa :D.

De aici incepe usor, usor pushbikeul… si ce pushbike. Sa fim sinceri, este ceva de impins la bicle pana pe varf. Mai sunt 2-3 locuri in care iti mai poti incerca norocul cu panta dar cam atat, iar ultima panta pana pe varf poti sa o iei cu incredere si in spate, s-ar putea sa fie mai bine asa :))).

Pe varf cand am ajuns, batea vantul si nu mai era nimeni. Am stat la pozele de grup si am bagat ceva la ghiozdan si ne-am tot gandit pe unde o ia traseul de pe bikemap. El descria o curba nu chiar larga la drepata doar ca sa se intoarca in aceasi directie. Cararea de pe varf se lasa pe partea cealalta pe acelasi traseu dunga rosie dar marcajul pe partea cealalta nu mai parea lafel de bun. Am ales sa ne coboram pe marcaj. Am mai mers 5 metri pe bicle si apoi le-am luat iar in carca caci coborarea era prea abrupta si nu aveai cum sa stai pe bicicleta. Dupa ce am coborat panta asta ne-am putut urca pe ele si am mers pe un frumos singletrack dar care ne-a pus destul probleme, tufele fiind crescute si aproape ca au acoperit cararea asa ca ne-am ales cu frumoase zgarieturi pe picioare de la tura asta. Am tot continuat cararea si am observat ca mergem paralel cu trackul de pe bikemap si am sperat ca o sa ne intersectam. Nu dupa mult timp am reusit sa dau o tranta dupa ce m-am infipt intr-un bradulet, de am aterizat la 2m de bicla. Bine ca am aterizat pe moale, pe niste tufe de afine 😀 si bine ca bicla nu a patit nimic :P.

Dupa ce m-am verificat bine si mi-am recuperat si telefonul care mi-a sarit din buzunar, am continuat cararea care intra usor, usor in padure. Aici am pierdut traseul si am inceput sa balaurim vreo ora pana am luat decizia sa ne intoarcem ca sa cautam si in alta parte. Telefonul nu ne prea ajuta caci trackul parea sa fie udneva sub noi, sub dealul pe care tot am mers. Ne-am intors la ultimul loc unde am vazut marcajul si am incercat sa ne dam seama pe unde este traseul. Se pare ca traseul cobora din varf, pe alta parte si mergea printr-o vale care era mult sub noi. Ceasul se apropia deja de ora 16 asa ca am decis sa ne intoarcem pe unde am venit. O placere sa urci inapoi pe varf din partea asta, caci aici nu mai vorbim de pushbike ci de carrybike clar. Am impins la inceput biclele si apoi am inceput sa le caram frumos in spate. Pe varf se vedeau 3 biciclisti pe care i-am depasit la urcare si am tot sperat ca ii prindem dar au plecat inainte sa ajungem. A prins totusi Bradu un om pe varf care ne-a sfatuit si el sa coboram pe unde am venit. Ne-a explicat pe unde ar fi fost traseul de pe bikemap dar ne-a zis ca sunt destul de prost marcate si ca nu s-ar merita. Totusi, regretul ramane si sigur o sa revenim sa ii dam de cap turei asteia, asa cum ne-am propus initial.

Pana atunci, e timpul sa ne bucuram de coborare, ca parca prea am impinsi si am carat la bicle astazi :D.

Mai bagam ceva la ghiozdan, bem si ultimele picaturi de apa si ii dam la vale. Dupa varf se coboara cam toata portiunea pe bicla. Este o mica bucata mai abrupta unde pietrele si pamantul fuge destul de rau de sub roti si acolo ar fi bine sa o abordati cu grija, eventual pe langa bicle. Mai departe cu atentia cuvenita, drumul il veti face pe tot in sa. Lucian a reusit sa mai dea o tranta dar a scapat fara probleme :).

Ne-am bucurat maxim de coborare, si cat ai clipi am ajuns la ultima intersectie unde drumul intra in padure, si ne-am asteptat pentru regrupare. Aici a resuit si Cosmin sa isi desfinteze casca dupa ce a lasat-o pe ghidonul bicicletei iar bicla a cazut fix in aceasta. Casca aceea o mai fi buna doar la o bataie cu perne poate :))).

Dupa regrupare i-am dat spre masini unde ne-am curatat superficial si ne-am asezat la drum. Am mai facut o mica oprire in Gura Teghii unde ne-am vazut cu Bogdan si riderii lui si am povestit putin despre traseu. Speram sa ne intoarcem curand aici si sa facem o tura impreuna.

Pana atunci va lasam cu filmuletul si pozele de mai jos.

Aici aveti trakul initial pe care am plecat si aici trakul nostru.

Tura ar fi de dificultate medie cu putin peste 40 km si 1600m elevatie, in cazul nostru care am urcat varful de 2 ori. Fara gresala noastra ar fi avut 1200-1300m elevatie.

Enjoy!

Ciucas, nu doar berea favorita a naturii :D

1 Reply

Ce inseamna sa fi “mafiot”… sa pleci in tura de 2 zile si sa te intorci intr-o zi. Pe seama acestei glume zise de Eugen, radeam cu lacrimi sambata seara asteptand dupa o bere rece si o mancare calda la o bodega din Cheia… si ce am mai ras.

Cam asa a fost, am plecat weekendul acesta cu gandul ca o sa biciclim 2 munti si ne-am intors doar cu unul. Asa a fost sa fie, dar ne luam revansa cat de curand. Planul initial era sa facem Ciucasul si Iezerul, sambata si duminica, dar numai ca tura de sambata ne a dat cu virgula ca si timp si am avut si un mic incident care ne-a determinat sa amanam tura de duminica, dar asta nu inseamna ca nu a meritat sau ca avem vreun regret. Nu-i nici o graba caci muntii nu pleaca nicaieri.

Am plecat sambata dimineata cu gandul la tura ce ne asteapta. Din Bucuresti am fost eu, Eugen si Bradu care ne-am gasit si ne-am asezat la drum, urmand sa ne intalnim cu Tiberiu undeva in Cheia, el venind de la Pucioasa de la parinti. Pornirea a fost grea, parca suntem din ce in ce mai putin matinali. Am reusit intr-un tarziu sa iesim din Bucuresti pe la 6:30 iar pe la 8 si ceva eram in Valenii de Munte si mai cumparam una, alta, necesare turei. Atunci am zarit si o masina cu o bicla deasupra si ne-am dat seama ca este Tiberiu. Ne-am suit repede in masina si l-am prins din urma la prima benzinarie si asa ne-am asezat toti in formatie, la drum. Masinile le-am lasat undeva in Cheia si dupa mici pregatiri ne-am us pe biciclit cu Ciucasul in fata. Se vede clar din Cheia care este traseul de urmat. Noi am ales sa urcam pe culmea Bratocea , sa facem varful Ciucas si apoi sa coboram prin pasul Boncuta. Aveti trackul mai jos iar ca si detalii tura a avut la final cam 49 km cu 1700m elevatie.

Din Cheia se merge pe asfalt spre Brasov, cu o mica scurtatura prin statiune si apoi pe drum forestier care va scoate tot in DNul. Apoi am urmat DNul pana la primele marcaje turistice ce arata traseul montan spre varful Ciucas pe culmea Bratocea. Multa lume urmeaza acest traseu nefiind nici lung si nici foarte solicitant, cel putin la pas. Drumul forestier serpuieste usor in bataia soarelui si dupa nici 30 de minute urca destul de abrupt in padure. Aici este o prima portiune in care biclele sunt luate in carca caci altfel te impotmolesti la toate crengile sau toti braduletii de pe carare. Acest mic pushbike/carrybike scoate putin zeama din noi si consumam multe lichide ca sa ii facem fata. Ce nu stiam este faptul ca ne astepta o distanta lunga pana la urmatoarea sursa de apa, dar, convinsi ca o sa dam de un izvor, ne-am adapat cu incredere din proviziile ce le aveam. Din punctul asta de vedere, pe partea asta, Ciucasul seamana mult cu Piatra Craiului… neam de apa nu am vazut pana pe varf si apoi pana la cabana :(.

Dupa ce am razbit in culme am inceput sa ne bucuram de singletrackul superb ce te indreapta spre varf. Culmea am parcurs-o repede si nu dupa mult timp aveam varful in departare si cele 2 trasee, unul care duce la cabana si altul pe varf. Se intrevedea un pushbike serios si proviziile noastre de apa constau in cateva guri de fiecare. I-am dat inainte increzatori fiind in fortele noastre si ne-am luptat cu panta prostului pana pe varf doar ca sa ajungem epuizati si cu o sete careia nu aveam ce sa ii facem ca sa o potolim. Pe varf, multa lume, aglomeratie ca la Unirii, unii ne felicitau, altii se uitau la noi si se intrebau ce o fi in capul nostru si ce avem de gand sa facem cu bicicletele pe aici… pai cum adica, sa coboram pe ele :D.

Stam sa ne odihnim si facem pozele de rigoare si impartim ultimele picaturi de apa. Apoi ne grabim sa ii dam la vale. Cu mici intreruperi, coborarea este ciclabila, binenteles cu un mic risc deoarece in partea stanga se lasa o vale lunga pe care cu greu te opreai daca Doamne fereste se intampla ceva.

Am ajuns cu bine la rascrucea de unde pornea traseul spre varf si ne-am dat seama ca mai avem vreo 3 pante de catarat pana la cabana. Ne facem curaj si ii dam inainte. Deja lipsa de apa se facea simtita si ne descurcam tot mai greu cu biclele la deal. La ultimul din ele stam sa ne tragem sufletul si ne intindem greoi pe iarba… am fi adormit acolo daca nu aveam setea asta care nu ne dadea pace.

Ne suim pe bicle si ii dam la vale pe coborarea frumoasa pana la cabana unde dam de si mai multi oameni. Ne luam rapid de la bar apa, cola si bere si stam pe treptele cabanei sa le savuram. Mancam si din ce ne-am luat la noi si mai asteptam putin sa ne refacem fortele inainte sa continuam traseul.

In punctul acesta nu am facut decat 40% din traseu restul fiind predominant coborare dar si 2 mici pante de urcat. Am fost preveniti ca drumul nu este chiar ciclabil si eram curiosi daca intradevar asa este. Oare cine ne a prevenit nu a vazut pe unde am coborat pana acum :))).

Mare ne a fost surprinderea sa dam de cele mai faine carari, aproape 100% ciclabile. Un lung singletrack de peste 20 de km pe care ne-am ratacit usor de vreo 2 ori si ne-am oprit odata inconjurati fiind de cainii unei satnii din drum. Aceasta coborare nu se compara decat cu coborarea din Bucegi de la Saua Strunga pana in Simon desi parca aceasta din urma nu are tot atatia kilometri.

Peisajul era perfect, lumina soarelui la asfintit era perfecta si sentimentul nostru cum ca am reusit sa facem o tura superba era pe masura. Cararile prin padure au fost geneiale si doar putin spre final drumul sa stricat usor fiind probabil mai umblat de tractoare si alte utilaje dar pana la aceasta ultima portiune totul a fost perfect. Ajungem la ultimii km de drum forestier pana in DNu unde ne asteapta o ultima urcare de vreo 5 km pe care o facem destul de lejer.

De mentionat ca pe ultima parte a coborarii, Eugen a reusit sa dea o cazatura in stilul caracteristic si si-a stricat putin schimbatorul spate si s-a lovit usor la genunchi…. parca unii nu se invata niciodata minte :))).

Concluziile le puteti trage singuri din pozele si micul filmulet de mai jos, noi cu siguranta vom reveni in Ciucas pentru a reface frumosul traseu.

Ca si dificultate, ar fi medie cu 49k  si 1700m elevatie. Trakul turei de pe bike-map, dar fara abaterea pana pe varf il gasiti aici, iar trackul nostru aici.

Enjoy!

 

Ciucas, realm of singletracks (teaser)

Ciucasul pe bicicleta este cel putin bestial. Am reusit ieri sa facem o tura faina cu urcare pe culmea Bratocea si coborare prin pasul Boncuta si cu o mica abatere pana pe varf. Ce putem spune este ca pushbikeul/carrybikeul pana pe varf merita tot efortul. Coborarea este spectaculoasa si, in general Ciucas se pare ca este plin de singletrackuri bestiale ce iti lasa un zambet stupid pe fata dupa ce le faci. Cu siguranta ne vom intoarce pe aceste carari, dar momentan va lasam cu acest mic teaser ce surprinde coborarea de pe varf. Va urma si un post mai detaliat… Enjoy!

Intre Bucegi si Piatra Craiului… nu ne putem decide

Leave a reply

Tura de sambata a fost incoronata cu peisaje superbe si asta din 2 motive: Bucegi si Piatra Craiului. Tura a reprezentat un tur pe la poalele acestor 2 muntii prin sate superbe ce ne-au aratat inca odata de ce Romania este cea mai frumoasa tara… si credem cu adevarat ceea ce zicem :D.

Plecarea s-a facut din Moeciu de Jos pe drumul spre Cheile Gradistei. Prima parte a traseului a fost si cea mai putin placuta deoarece a fost foarte insorita si plina de masini ce urcau la Cheile Gradistei… si a fost numai asfalt.

Odata ajunsi sus, ne uitam pe harta sa vedem cum dam de drumul ce duce spre Fundatica si Valea Cheii. Drumul ducea spre un gard cu o poarta pe care scria proprietate privata. Nici nu ajungem bine la poarta ca hop ne sare o tanti de la un butic din apropiere sa ne spuna ca nu putem trece. Ii explicam ca drumul nostru este dincolo de acea curte care nu avea nici o amenajare ci era pur si simplu un camp ingradit si ne zice ca nu putem, ca au animale acolo, vaci, boi… Ii spunem ca si noi suntem boi si ca cel mai probabil o sa ne integram foarte bine dar tot nu ne lasa. Ne resemnam si incercam sa gasim alt drum dar… usor de zis, greu de facut caci drumul parea blocat din cauza unui concurs de biatlon ce era in desfasurare in zona. Mai multe detalii despre concurs gasiti aici. Ne invartim putin si dupa cateva indicatii eronate ale unor oameni neavizati reusim pana la urma sa gasim o cale ocolitoare ce ne duce pe langa zona concursului pana la un drum ce se unea cumva cu track-ul nostru. Odata reveniti in traseu ii dam la vale ca de urcat am tot urcat pana aici.

Drumul are mai multe intersectii si va sugeram sa aveti harta la voi pentru a o nu lua gresit spre Leaota sau spre Fundata.

Nu dupa mult timp o sa intrati pe Valea Cheii ce ocoleste Fundatica si duce direct spre Podul Dambovitei unde veti da iara de asfalt. Inainte de asfalt dam de ospitalitatea romaneasca in fata unei curti unde noi ne-am intins dupa merele unui copac iar un domn ne-a si adus binevoitor niste mere din curte :).

De unde iese drumul trebuie sa o luati pe DN pana la indicatorul de Dambovicioara unde o sa faceti dreapta. Desi este alta zona cu asfalt, drumul este placut, umbrit dar si circulat si nu mare ne-a fost surprinderea cand am primit 2 claxoane de la soferi nerabdatori sa ajunga …. unde or fi vrut sa ajunga. Nu inteleg, de parca nu ne-am fi dat deoparte cand am fi simtit masina in spatele nostru. Si sa claxonezi in cheile astea unde oricum se formeaza un ecou destul de puternic mi se pare deplasat, mai ales ca claxonul se foloseste in cu totul alte conditii. Acestor oameni le dedicam cu drag acest ARTICOL!

Odata ajunsi la Dambovicioara urmam  indicatorul de Ciocanu si ne luptam eroic cu panta de 4.5 km. Panta asta e faina, numa’ buna de antrenament dar cand soarele lucreaza la capacitate maxima parca iti taie din suflu.

Odata ajunsi sus ne mai oprim la niste poze si la un suc la una din pensiuni si ii dam inainte spre Sirnea si Pestera dar nu inainte de a imparti merele dobandite cu niste caluti draguti din curtea unui localnic.

Urmam apoi drumul arhi umblat de noi, spre Magura, cu coborarea faina pe bolovani unde Claudiu a si dat o tranta neadaptand viteza si franarea corecta la conditiile de teren :D. A scapat ieftin cu cateva julituri dar nu s-a descurajat deloc.

De aici nu mai mergem mult ca incepe si o ploaie pe care o tot urmaream ca vine ba dinspre Bucegi ba dinspre Crai. Desi parea o ploaie de vara sa tot fi durat vreo 45 de minute. Mai departe coboram pe camp prin curtile oamenilor numai ca sa urcam iara spre Magura. Din Magura ii dam la vale spre Moeciu ca sa recuperam vertmobilul si sa fugim cu regret acasa. Tura a fost foarte faina plina de peisaje suprebe cum se poate observa si din imaginile de mai jos. Ca si dificultate ar fi un traseu mediu cu vreo 60 de km si 1400 m diferenta de nivel. Multe urcusuri si coborasuri ce fac traseul si o varianta buna de antrenament.

Trakul turei pe bikemap il gasiti aici iar tracul nostru pe movescount aici :).

Va lasam mai jos cu pozele despre care povesteam. Enjoy!

Tura bicicleta Piatra Craiului la inceput de Aprilie

Leave a reply

Acum 2 weekenduri am incercat a 2-a tura de bicicleta din acest an dar nu am facut cea mai buna alegere traseul devenind nepracticabil de la un moment dat. Cu tot cu incapatanarea noastra tot nu am reusit sa il dovedim.

Traseul ales a fost: Gura Raului – Fantana lui Botorog – Prapastiile Zarnestilor – Cheile Pisicii – Saua Joaca – Dambovicioara – Ciocanu – Sirnea – Pestera – Magura – Fantana lui Botorog – Gura Raului.

Traseul pe care am reusit sa il facem a fost defapt: Gura raului – Fantana lui Botorog – Prapastiile Zarnestilor  – aici am ratat cheile pisicii si am mers ceva mai sus – am balaurit putin si am reusit sa coboram pe triunghi galben pana in cheile pisicii – am mers spre table, saua Joaca dar cand traseul intra in padure pe triunghi rosu ne-a devenit clara treaba ca este nepracticabil zapada ajungandu-ne pana la genunchi in unele locuri – ne-am intors prin chei pana in prapastii – am coborat la fantana lui Botorog – am urcat de aici in Magura si apoi am coborat iara la Gura Raului.

Nu am regretat ratarea sau nerealizarea traseului deoarece ne-am atins oarecum scopul. Am ajuns in Magura, am admirat peisajul, am facut cateva poze si ne-am muncit destul de bine urcand prin prapastii si apoi urcand iara panta de la fantana lui Botorog pana in Magura.

Traseul planificat, care l-am realizat cu alta ocazie si pe care il gasiti postat aici, avea cam 50 km si 1600 m diferenta de nivel pozitiva iar ce am reusit noi sa facem de data asta au fost 25 km cu 870 m diferenta de nivel pozitiva.

Mai jos regasiti o imagine a traseului intortocheat facut de noi precum si cateva poze concludente 😀. Enjoy!

traseu

_DSC3423 _DSC3426 G0024349-2 G0034372-2 G0034388-2 G0044402-2 G0044403-2 G0064451-2 GOPR4335-2 GOPR4363-2 GOPR4364-2 GOPR4393-2 GOPR4441-2 GOPR4482-2

Tura bicicleta Vulcanii Noroiosi

Leave a reply

Uite ca luna decembrie nu reuseste sa ne tina bicicletele in casa asa ca weekendul asta am reusit sa dam iara o tura frumoasa, si insorita, surprinzator, pe la vulcanii noroiosi.
Cand am plecat nu stiam exact care va fi traseul, vroiam  doar sa ajungem la vulcani si apoi sa vedem cum o luam mai departe. Aveam harta zonei si ne gandeam sa ne intoarcem prin Bratilesti pe unde am fost ultima data dar bine ca nu am facut asa ca ar fi fost cam greu pentru perioada asta si sigur ne ar fi prins noaptea.
Astfel plecati fiind din Bucuresti pe la ora 8:30, ajungem in Berca, punctul de plecare, pe la 10:30 si curand ne punem in miscare. Vremea se pare ca a tinut cu noi pentru ca soarele a batut toata ziua si desi era frig, parca razele lui ne au ajutat destul de mult.
Traseul a urmat ruta Berca – Vulcanii Noroiosi paclele mici unde ne am inoroit bine – apoi Paclele mari – am continuat drumul spre Beciu si exact inainte de localitate, in dreptul unei centrale sau ceva asemanator am urmat un drum forestier care cotea dreapta in sus pe dealul din apropiere. Aici am prins un ditamai noroiul de iti ramaneau incaltarile blocate in el. Drumul trebuie urmat pana in localitatea Arbanasi dar mare atentie caci sunt cateva intersectii. Ar ajuta destul de mult o harta cu gps. Coborarea din deal pana in Arbanasi este foarte faina, o serie de serpentine pe care trebuie avuta grija din cauza pietrisului si a pamantului moale.
Din Arbanasi am coborat mai departe in Margariti si de aici am continuat drumul pe care am mai fost pana in Sapoca si inapoi in Berca via Plescoi dar nu inaine de a ne opri la magaziunul cu bunatati traditionale din Plescoi de unde ne am alimentat cu carnati, sorici, slana si pastrama :D.
Particularitatile traseului ar fi cursul specific zonei cu multe dealuri unde urci, cobori, urci, cobori si tot asa.
De asemenea daca mergeti in perioada asta sau intro perioada mai ploioasa, sa va asteptati la mult noroi.
Distanta ar fi de 58 km cu o diferenta de nivel pozitiva de 850 m.

L-am cataloga ca mediu din cauza diferentei si a drumului nu foarte bun dar avand in vedere distanta si faptul ca este circuit este mai mult decat ok pentru o tura de 1 zi cu revenit seara acasa pentru a mai apuca sa faceti cate ceva :).

Este un traseu foarte frumos, scurt si condensat ce va permite sa ajungeti si devreme acasa.
Eu unul cu siguranta am sa mai incerc si alte trasee din zona. Mai jos regasiti cateva poze de pe traseu precum si un link catre movescount.com cu traseul mai detaliat.

Enjoy!

Movescount link traseu

traseu vulcani

G0012699 G0052881 G0072928 G0092940 G0133010 G0133021 G0143039 G0163076 G0183145 GOPR2815 GOPR2872 GOPR3095

Tura bicicleta muntii Iezer Papusa

3 Replies

La inceput de septembrie am reusit sa facem o tura super faina, eu aici de fata si cei 2 coechipieri, Tibi Stancicu si Andrei Bradoschi. Este vorba de o tura pe cel mai inalt drum forestier din Romania ce te duce direct in creasta muntilor Iezer. Este una din turele mult dorite care cu siguranta va fi reeditata si la anul.

Treseul este unul supre fain cu o urcare lunga si sustinuta, cu o bucatica de creasta si de carat bicla in spate si cu o coborare pe masura. In stilul caracteristic am plecat nu foarte documentati, sambata de dimineata pe 13.09 cu dorinta de a ajunge foarte devreme acolo si eventual sa facem traseul intr-o singura zi. Totusi, desi planul era sa plecam pe bicle pe la ora 8:30 de la cabana Voina, din cauza lucrarilor pe diverse tronsoane intre Pitesti si Campulung, drumul de mai putin de 45 min ne-a luat peste 2 h sa il parcurgem si astfel ne vedem plecand de la cabana Voina in jurul orei 10:30.

Ne intoarcem repede pe drumul pe care am venit pana la barajul Rausor parcurgand cei 7 km in viteza in mai putin de 30 min. Ne facem pozele de rigoare pe baraj si intram pe drumul forestier, plin de bolovani si noroaie. Drumul la inceput urca domol si te tot intrebi dupa primi 5 km cand o sa ajungi pe drumul asta pana in creasca cu o astfel de urcare usoara. Ne mai oprim pe traseu la ceva poze  si la o buturuga cu ghebe, la o stana etc si uite ca incepem usor usor sa intram in ceata si apoi sa vedem un gol alpin si intinsul drum forestier al Iezerului. Dupa ce luam pranzul in frumosul peisaj continuam cu incredere drumul desi mergeam printr-o ceata usor dezolanta si nu aveam cu noi decat o harta prost marcata pe telefon. Cam pe acum realizam ca drumul este ceva mai lung si mai abrupt si cu ceata ce ne inconjoara ne prinde o mica demoralizare din urma dar continuam drumul in speranta ca nu mai avem mult pana in creasta. Totusi, eram aproape siguri ca odata ajunsi in creasta o sa se insenineze si asa a si fost. Reusim sa ajungem in creasta si deja norii incep sa se imrastie si sa vedem si noi calumea drumul, atat cel pe care am venit cat si cel de urmat. Ajunsi la crucea Ateneului ne dam seama ca sunt putin sanse sa facem traseul dintr-o singura bucata deoarece ceasul se apropia deja de ora 17 asa ca ne propunem sa dormim la refugiul Iezer si sa continuam traseul a 2-a zi. Ne-am ambitionat sa coboram cat de cat pe biciclete portiunea de la cruce pana la refigiu si ne-am bucuract cand am vazut ca avem si loc in refugiu sa dormim ba chiar pe niste saltele ponosite pentru ca noi nici izoprene nu ne luaseram. Dupa ce bagam la ghiozdan si stam la cateva tigari si schimb de vorbe ne bagam neobisnuit de devreme la somn.

A 2-a zi totul senin si ne uitam frumos la panta ce am coborat-o aseara si cat de fain o sa fie sa o urcam cu biclele in carca. Ne ambitionam si ii dam bice ajungand chiar repede in creasta. Continuam pe traseul de creasta spre varful Iezer si apoi varful Rosu, segmente cu putin biciclit si mult carat de bicla. Totusi, de la varful Rosu in jos incepem sa ne dam pe ele din ce in ce mai mult pe ele pe niste coborari ceva mai tehnice decat eram obisnuiti. Coboram fara evenimente si ne indreptam spre Batrana fara a urca pe varf. De la vf. Batrana coboram spre padure nu inainte de a face o oprire in dreptul turmei de oii ce ne astepta si a cainilor ce ne latrau. Dupa ce schimbam o vorba cu ciobanul continuam coborarea. Practic de la Batrana pana la Voina nu prea mai ai de ce sa te dai jos de pe bicicleta. Drumul este abrupt dar practicabil daca ai o abordare mai grijulie si esti atent folosind cum trebuie si cand trebuie franele. Mai ales coborarea de cand incepe padurea este bestiala abrupta si cu drumul destul de lat. Totusi, fiind un drum forestier des circulat de tractoare, pamantul este destul de instabil asa ca trebuie mers cu grija si cu viteza corespunzatoare in curbe.

Ne-am miscat destul de bine pentru ca desi am plecat pe la 8:30 – 9 de la refugiu, la 14 si ceva eram la masina.

Traseul cumulat daca ar fi sa adunam cele 2 zile ne-a luat cam 13 ore dar am facut destule opriri si nu am fost hotarati 100% sa il facem dintr-o bucata mai ales ca l-am inceput sambata dimineata destul de tarziu.

Ca si distanta au fost in jur de 50 km dar cu o diferenta pozitiva cumulata zicem noi de peste 2500 m.

O tura care cum am spus va fi reeditata, poate in sens invers si care trebuie neaparat facuta fiind si recomandarea noastra pentru una din cele mai faine tura MTB, Enduro, Vertical Riding.

Mai jos gasiti o imaginea cu traseul, cateva poze de pe traseu si un scurt video montat in graba. Enjoy!

P.S. De asemenea verificati si noua pagina de FB Vertical Riding Romania

Movie:

Harta:

harta-Iezer

G0021713 G0061765 G0101823 G0111857 GOPR1636 GOPR1645 GOPR1654 GOPR1702 GOPR1722 GOPR1726 GOPR1756 DCIM100GOPRO IMG_20140914_133841 IMG_20140914_142102 vert 2 vert 3 vert 4 vert 5 vert 6

Tura bicicleta varful Moldoveanu 2544m – Vertical Riding!

4 Replies

Am stat in dubii daca sa mai incerc tura asta. Nu parea un weekend cu vreme buna si nici nu ma odihnisem cine stie ce in saptamana aceea. Totusi, parca trebuie sa mai incerc odata tura, eram nelinistit.

Astfel, desi mi-am pus ceasul sa sune la 4:45 reusesc iara sa ma trezesc inaintea lui asa ca petrec cateva minute bune pe net studiind daca s-a schimbat ceva la vreme… tot 45% sanse de ploaie.

Pana la urma ma hotarasc, trebuie sa plec asa ca ma ridic din pat si intrun tip record, mai putin de 15 min sunt la masina cu rucsacul in spate si cu bicicleta langa mine (bagajul il aveam facut cu o seara inainte).

Dupa ce imi pun toate catrafusele la locul lor si bicla pe masina, plec uitandu-ma la ceas si calculand la cat o sa ajung.

Reusesc pe la 6:30 sa ies din Bucuresti si dupa alte 2 ore ma aflu la destinatie, satul Corbi judetul Arges. De aici incepe drumul forestier de vreo 37 km pana la stana din Valea Rea.

Parchez masina la intrarea pe drumul forestier in dreptul ultimelor case si ma dau jos ca sa constat ca… picura :(.

Imi zic totusi ca daca tot am condus pana aici trebuie sa merg putin pe bicicleta si, cu gandul ca daca vremea se inrautateste ma intorc, dau bicicleta jos, imi iau bagajul in spate si plec la drum. Nici nu merg 10 m ca deja sunt inconjurat de cainii de la o stana care isi avea locul exact langa sat. Dupa ce stau sa ma imprietenesc cat de cat cu ei reusesc sa ma urc iar pe bicla sa ii dau la pedale.

Drumul este asa cum mi-l aduc aminte cu pietre cu noroaie si lung, parca prea lung cand il faci de unul singur. Totusi imi propun sa nu ma opresc decat la jumatate si la final, asa, ca sa treaca timpul mai repede, dar nu reusesc, ca dau peste tot felul de caini care ma fac fie sa dau la pedale pina imi pierd rasuflarea fie sa ma opresc si sa trec tiptil.

Intr-un final pe la 11:30 sunt la finele drumului forestier, in Valea Rea, pregatit sa intru in traseul de picior. Imi alimentez cat pot bateriile, beau multa apa si incep, incet si sigur. De aici mai sunt circa 10 km pana pe varf. Nu imi propun sa dobor vreun record ci doar sa rezist pana sus asa ca fac pasi mici si constanti fara opriri lungi si impart din priviri traseul in…melodii. Practic imi propun ca dupa 2-3 melodii sa fiu in punctul ala de il vad eu in departare si dupa alte 4 sa fiu in celalalt si tot asa.

Bicicleta sta bine ancorata de rucsacul proaspat achizitionat dar nu este deloc confortabila. In partea stanga imi apasa tare rau cadrul pe spate si sper doar sa inceapa sa ma doar si in alta pare asta ca sa mai imi ia gandul de la durerea sacaitoare. Si se intampla, reusesc ba sa calc stramb ba sa ma zgarii la mana si deja nu ma mai gandesc la cat de incomoda este bicicleta :)).

Incetul cu incetul ma apropii de prima portita de unde se lasa cascada vaii Rele. Tot in apropiere de portita dau si de primii oameni care coboara (probabil ca au fost foarte matinali). Raman suprinsi de silueta mea cu bicicleta in spate, ma intreaba daca merge cu bicla pe aici si le zic ca da, cu ea in spate. Ne uram drum bun si pornesc mai departe, iesind in caldarea de dupa portita de unde se vede atat varful Moldoveanu cat si portita Vistei care este urmatorul punct intermediar. Imi propun sa mai fac inca o ora pana in portita Vistei asa ca ma tin de traseu fiind astfel in jur de ora 15:00 in portita Vistei. Cum nu stiam sigur daca doresc sa dorm la refugiu Vistea in seara aceea sau sa ma intorc stau in dubii daca sa ma duc spre refugiu sa ma odihnesc putin sau sa urc pe varf. Ma hotarasc sa o iau spre varf si dupa primi metri imi aduc aminte cat de abrupta este panta Vistei si ma tot gandesc cum o sa cobor eu cu bicla pe acolo. Pe acele portiuni abrupte ma tot intalnesc cu alti oameni care raman surprinsi si ma tot felicita facandu-mi in acelasi timp poze, poze cu maimuta :))).

Odata ajuns pe Vistea imi dau sama ca nu este asa de greu, singura difcultate fiind gabaritul bicicletei care se tot lovea cu rotile de stanci. Daca faci incet si cu grija acele portinui chiar nu ai probleme. Urmeaza si cele 2 lanturi si ultima panta pana pe Moldoveanu unde ma intalnesc cu ultimii 2 turisti ramasi acolo. Desi tot drumul varful se vedea in ceata cand am ajuns acolo s-au si lasta norii, parca in intampinarea mea si am putut sa vad vrumosul peisaj. Dupa o mica discutie, pozele de rigoare si un sandwich mancat rapid ma gandesc ca ar fi timpul sa o iau inapoi asa ca imi iau la revedere si plec.

Toata coborarea ma tot gandeam daca sa ma opresc la refugiu sau sa merg mai departe. Odata ajuns in portita vistei pe la 17:45 ma hotarasc sa cobor asa ca incep sa ma grabesc stiind ca nu mai este foarte mult timp pana se intuneca. Realizez acum ca de fapt partea mai grea este coborarea si nu urcarea si dupa ce trec de portita cu cascada vaii rele deja incep sa ma doara si sa nu ma mai asculte picioarele. Reusesc pana la urma sa ajung pe la standa din valea rea pe la 19:45 tocmai cand incepea sa se intunece si stiam ca ma asteapta inca 37 km de drum forestier. Cu frontala pe cap si cu becul aprins la spate incep sa ii dau la pedale pe coborarea usoara. Deja ma gandeam cum sa trec pe langa cainii intalniti la urcare, cu viteza, sau mai pasnic. Cand s-a lasat intunericul deja varianta pasnica a iesit din discutie si unde vedeam ochi de caine sau orice tip de ochi dadeam ca turbatul la pedale. Faza interesanta este ca, acesti caini, noaptea nu te latra ca ziua, ci te pandesc si alearga dupa tine in sperata sa te prinda si doar dupa ce realizeaza ca le-ai scapat incep sa latre, ca niste pradatori adevarati :))). Bine macar ca le sticleau ochii in lumina frontalei si imi dadeam seama ce urmeaza. Drumul mi s-a parut destul de lung si fericit am fost cand am vazut un ultim podet intro curba care marca faptul ca mai aveam 5 min pana la masina. Trec in viteza si de ultimii caini de la prima stana intalnita de dimineata, injurand si latrand la ei :))) si gata… am ajuns la masina cu un mare sentiment de usuroare acaparandu-mi tot creierul :))).

Tura este faina, grea, lunga dar faina. Nu este tura de urmat daca vrei sa te duci cu bicla pe Moldoveanu. Aceea incepe din Nucsoara pe un drum forestier mai inalt care te scoate direct in golul alpin si apoi tot inainte pana ajungi pe piciorul Moldoveanului dar acel traseu face obiectul unei ture viitoare care cel mai probabil va fi un circuit, urcat pe acolo si coborat pe unde am coborat acum sau invers.

Mai jos aveti o harta cu traseul efectiv dar si cateva poze din traseu.

Ca si specificatii vorbim de paroximativ 85-90km cu o diferenta de nivel pozitiva de peste 2000m. Din cei 85 km ciclati au fost cam 37*2 adica 74 si restul mai putin si mai mult impins si carat bicicleta in spate! Scurta recapitulare: sat Corbi – Valea Rea – Caldarea Valea Rea – Portita Vistei – Vistea – Moldoveanu – Retur.

Enjoy!

Harta Traseu:

Harta Fagara

Poze:

AGOPR1508 AGOPR1510 AGOPR1515 AGOPR1531 G0011547 G0041579 G0051601

GOPR1609 GOPR1614

Tura bicicleta cabana Cozia. Dimineata poarta haur in gura.

Leave a reply

Neata. Era in momentul in care am scris postul :D.
Sfarsit de august si propunere tura bicla pana la cabana cozia.
Tura este mai mult decat faina, in jur de 30 km urcare de la 200 la 1570 m 70% pe drum forestier.
Traseul facut incepe din Calimanesti si continua prin Jiblea Veche – Salatrucel – Bradisor apoi stanga spre Dangesti si in Dangesti stanga pe drum forestier  inca 18km pana la cabana. Drumul este foarte fain la inceput cu niste bolovani pe care se inainteaza cam greu. Este bine marcat, la fiecare intersectie unde se schinba directia fiind un indicator indicand directia spre cabana. Nu este nici foarte lung nici foarte scurt, doar perfect. Cabana neschimbata: 25 ron cazarea de pers, 9 ciorba, 16 friptura cu piure si muraturi, 4 berea si 4 cafeaua 😀 aproape ca pe Dorobanti :))).
Nu povestesc despre traseele de la cabana le gasiti/descoperiti singuri. Ce este fain aici, si nu trebuiesc ratate, rasaritul si apusul. Faine rau. Ca o traditie, si acum m-am trezit la 6 sa prind rasaritul si a meritat si de data asta. In plus m-am dus putin si pe banda albastra si am vazut valea Oltului pana la Sibiu, acoperita de nori, pur si simplu superb. M am sincronizat si cu niste capre negre lafel de matinale ca mine. Apoi am urcat pe varf si am coborat la cabana pt mic dejun si cafea. Recomand un astfel de program matinal :D.

Mai jos regasiti poze, un filmulet si o mica harta cu traseul. Sper sa va fi convins.
P.s. traseul este fain si pe bicla dar cred ca si pe motor 😀 cu dormit la cort in bataia rasaritului cu haur in gura 😉

image

image

image

image

image

image

image

image

image

image

image

image

Rimetea, Trascau, Cheile Turzi si o salina

Leave a reply

Primavara aceasta am reusit iara sa plec intrun miniconcediu binemeritat si superfain odata cu zilele libere legale ce s-au nimerit legate cu weekendul. Si de data asta am ales zona Ardealului asa cum o sa vedeti si intrun post ulterior.
Destinatia finala a fost satul Rimetea in masivul Trascau, un munte pe cat de indepartat pe atat de frumos.
In prima zi plecam foarte de dimineata din Bucuresti deoarece planul era sa ajungem mai intai in Turda sa vizitam salina, apoi sa mergem cu bicicletele prin Cheile Turzii si apoi sa ne intoarcem din drum si sa gasim satul Rimetea si pensiunea la care am facut rezervare.

Totul decurge conform planului si ajungem in Turda destul de devreme dupa un mic ocol pe la Miercurea Sibiului pentru a nimeri soarele exact unde trebuie si pentru a face cateva poze faine cu rasaritul soarelui.

Despre salina de la Turda pot spune ca este cea mai faina, o amenajare unicat intrun loc oricum impresionant. Este foarte mare si foarte frumos ornamentate cu acele lumini care apar in toate pozele din salina ce circula pe internet. Chiar arata ca in poze!

Dupa salina mergem sa mancam ceva si apoi o luam spre Cheile Turzii pentru a face traseul planificat. Cheile sunt foarte faine si deloc lungi numai ca nu sunt prea practicabile pe bicicleta asa cum am crezut initial. Sunt portiuni de stanca si lanturi unde bicicleta trebuie carata. De asemenea pietrele ude de pe traseu nu usureaza deloc caratul bicicletei. Noroc ca nu este un traseu lung si dupa 1 h sau mai putin reusim sa iesim in campie in partea celalta. De aici traseul pentru picior urca abrupt in sus pe versantul din dreapta. Totusi, daca mergi inainte dai intrun drum care face ocolul pseudomuntelui respectiv si te intoarce la locul de plecare. Ce am uitat sa spun este ca intrarea in cheii se face din satul Sandulesti de unde se mai merge cam 30 min cu masina sau bicicleta pana la intrarea efectiva in chei.

Noi dupa iesirea din chei am mai facut 1 h pana ne-am intors in sat unde am lasat masina.

Harta:

Untitled

Dupa incheierea traseului ne urcam in masina si ne indreptam spre Rimetea, destinatia finala.

Ca sa ajungi in Rimetea dinspre Turda trebuie sa te indrepti spre Baia de Aries DN75 si sa faci stanga inainte de localitate Buru. Se ajunge relativ repede si drumul nu este intr-o stare proasta.

Odata ajunsi constatam ca satul Rimetea si zona muntilor Trascau arata mai bine ca in poze, un peisaj fantastic care te cucereste imediat. Abia asteptam sa exploram trasele din zona.

Desi la pensiunea la care am stabilit sa mergem nu mai erau locuri ne-au cazat totusi la o pensiune vecina iar masa am servit-o la ei. Vorbesc de Pensiunea Demeter Bela care este supre faina iar mesele servite acolo au fost supre bune. Oamenii astia puneau atata mancare pe masa incat nici macar eu nu reusam sa termin tot. Cu siguranta voi mai ajunge acolo in viitor.

A 2-a zi ne trezim de dimineata mergem la masa si apoi ne pregatim de traseu. Am reusit sa mergem pana la minele de fier din apropiere, traseu ce poate fi facut in intregime pe bicicleta si care o fera si o priveliste faina asupra vaii. Legat de minele de fier zona a fost plina de minerau si exploatata intens intre ani 1700-1900 pana la epuizarea resurselor iar dupa aceasta perioada prospera localitatea a picat in ruralitate doar ca sa fie redescoperita acum prin prisma turismului. Ne-am intors la fix inainte sa ne prinda o ploaie scurta si puternica de vara. Am poposit la una din carciumele din sat unde am servit o bere Harghita cu un cips.

Dupa ce ploaia s-a oprit am plecat spre satul urmator, Coltesti, unde am urcat cu bicicletele pana la cetatea Trascaului construita in jurul anilor 1296 de subvoievodul Thoroczkay din Trascau, ca cetate locuibila si de refugiu. Cetatea este geniala ca si pozitionare, nu foarte bine conservata din ea ramanand doar zidurile exterioare.

Ea este pusa pe un deal unde faci un serios pushbike ca sa il cuceresti. Odata ajunsi la cetate avem o super priveliste catre toata valea de unde reusesc sa fac niste super poze. Coboram apoi de la cetate si ne indreptam in directia opusa spre cealalta parte a vaii unde se afla un loc de lansare pentru parapantistii ce viziteaza zona. Ce am uitat sa mentionez este ca si pana la cetate si de la cetate la urmatorul punct ne-a plouat in reprize scurte la modul, incepea ploaia, ma opream sa imi pun pelerina, puneam pelerina, plecam mai departe se oprea ploaia si tot asa :))).

Si din partea cealalta a vaii avem parte de o priveliste frumoasa cu satul Rimetea in dreapta noastra si cu muntele in spate. Si norii adunati pe cer ne ofera niste cadre superbe de imortalizat.

Dupa ce ne noroim bine pe acest traseu ne hotaram sa ne intoarcem in sat deoarece am reusit sa facem 3 mini trasee foarte faine. Toate 3 sunt marcate si nici nu trebuie sa intrebati prea mult prin sat ca sa le descoperiti. Efectiv va uitati in jur si alegeti directia in care doriti sa mergeti si nu aveti cum sa nu dati de un traseu.

Dupa o alta masa bine meritate si foarte buna incheiem seara cu un pahar de vin si un film bun si cu gandul la ce o sa facem ziua urmatoare.

Ziua 3 incepe cu lafel de frumos cu un mic dejun copios. Ca si trasee fie alegem sa mergem pana in Aiud pe bicicleta prin valea Aiudului fie incercam sa facem un traseu de mtb Colțești – Pârâul Muntelui – Vidolm. Din cauza norilor alegem sa facem traseul mai scurt ca si nr de km adica cel pana in Vidolm marcat cu Cruce Albastra. Reusim sa facem mare parte din traseu pana la intersectia cu traseul ce duce pe varful Ugerului (1285m – punct rosu). Din cauza ca nu avem o harta clara si nu stiam daca ne putem intoarce in Rimetea pe unul din marcajere intalnite pe traseu alegem sa ne intoarcem in Coltesti pe unde am urcat. Traseul merita facut deoarece nu este foarte circulat si padura este foarte frumoasa numai ca este ceva mai greu de parcurs cu bicicleta mai ales ca pe ultima portiune parcursa traseul se intersecta cu albia unui parui si erau portiuni in care efectiv mergeai prin apa.

O descriere a traseului, ce am gasit-o pe internet, impreuna cu un link catre un site ce contine toate traseele din zona o aveti mai jos.

Dupa acest traseu ne intoarcem la pensiune pentru a ne lua bagajele apoi ne oprim la fantana din sat unde spalam bine bicicletele si ne intindem la drum. Am plecat spre Busteni unde am mai petrecut ziua finala a miniconcediului, dar nu fara o oprire in Sibiu pentru a revizita centrul si pentru a manca ceva si nu fara a face o oprire pe DN in dreptul localitati Carta pentru a face o frumoasa panorama asupra Muntilor Fagaras :).

Ca si concluzie, zona muntilor Trascau si satul Rimetea trebuie sa se afle neaparat pe lista destinatiilor voastra viitoare! Pentru a trage si singuri concluziile urmariti pozele de la finalul postarii ;).

Descriere traseu ziua 3:

(Trasee: http://www.muntiitrascau.ro/trasee-turistice.aspx . Nu se recomandă parcurgerea întregului traseu deodată. ci în două etape: Rimetea – Piatra Secuiului – Colțești; respectiv Colțești – Pârâul Muntelui – Vidolm, sau mai rar invers, dinspre Vidolm, traversând muntele spre bazinul Trascăului. Marcajul traseului începe din centrul comunei, trece peste pârâu, apoi urcă treptat printre terasele agricole, ajungând la poalele Pietrei Secuiului, la Râpa Mare. Văzut de jos, drumul ce urcă pare sa fie foarte greu. Poteca urcă pe o pantă accentuată și, în unele locuri, trece peste grohotișuri. într-o oră însă putem ajunge sus relativ ușor. Peisajul stâncos al urcușului este mult mai frumos și mai impozant decât ne-am fi așteptat. La jumătatea drumului se află un izvor sub peretele stâncos al canionului. înaintea șeii, cu 200 m, se desprinde o potecă care urcă spre nord, către vârful Colții Trascăului. Poteca marcată urcă în șa Ia 1050 m altitud1ne, unde se găsește un jalon indicator și o cruce de piatră. De aici, neaparăt merită un efort suplimentar de a urca până Ia bornele de beton ale cotei 1129 m, de unde avem o perspectivă largă asupra împrejurimilor, de o rară frumusețe. Traseul marcat continuă pe creastă după care coboară pe versantul vestic până între terenurile cultivate, în continuare, drumul ne conduce în satul Colțești. Marcajul continuă spre stânga printre casele satului, până în centrul localității. Urcăm pe strada care pornește spre nord până Ia capatul satului. Pe această porțiune traseul nostru este comun cu traseul banda albastră. Acolo găsim un stâlp indicator marcând bifurcația traseului cu banda albastră spre stânga. Traseul nostru cu cruce albastră continuă spre nord-vest, pe drum, urmând în amonte valea Pârâului Muntelui. Depașind la stânga impozantele ruine ale cetății fostei familii Thoroczkai, la circa 2 km de Ia stâlpul indicator, coboară din dreapta un drum cu marcajul banda roșie. Cele două marcaje continuă împreună în amonte, până Ia o confluență triplă, într-o poiană largă, de unde iar se despart: banda roșie urcă spre stânga, iar traseul nostru continuă spre nord-vest și urcă până Ia șaua dintre Ardașcheia și Vârful Ugerului (Colțul Roșu), în șa se intersectează cu traseul cruce galbenă ce vine de Ia lunca Arieșului și duce Ia Rimetea împreună cu marcajul punct albastru. Din șa pornește o potecă marcată cu punct roșu ce urcă pe Vârful Ugerului (1285 m), de unde avem o priveliște extraordinară asupra Văii Arieșului și asupra versantului sudic al Munților Gilăului, cu amfiteatrul stâncos al Scariței Belioara. Marcajul cruce albastră continuă spre nord, coborând pe o vale largă spre Vidolm, unde putem ajunge într-o oră și jumătate. Marcajul se termină Ia podul peste Arieș, ajungând pe șoseaua DN75.)

Poze:

14007552986_ea9e6f1dbc_z 14007785996_5918f67a17_z 14008172346_cb475638aa_z 14027540192_b0b6ec1160_z 14027553381_41350d52a1_z 14027710932_f341744f16_z 14028029092_c9ae6937ed_z 14030740195_b0d88437a3_z 14031218205_1a01cb5e5f_z 14031436874_325189ba28_z 14031443114_76cc34df4d_z 14050713933_cc2a16e6cd_z 14050742273_040edd00ab_z 14050900793_ce3b181b23_z 14051085803_0347254702_z

Weekend cu ture ratate, duminica :D

Leave a reply

Ca sa inchidem ciclul de ture ratate, hai sa relatam si ce am reusit sa facem duminica.
Ca sa reamintesc sambata am incercat sa ajungem pe Vf. Cindrel dar dupa ce am incurcat traseul de 2 ori ne-am dat batuti.
Cu gandul la tura de duminica iesim in oras seara sa bem o bere si sa vedem daca s-a schimbat ceva prin Sibiu. Din fericire chiar ne-am limitat la o bere la cat de obositi eram iar apoi ne-am indreptat catre Cisnadie unde stau colegii mei Cristi si Anca, Cristi fiind cel care a planificat in mare parte tura de duminica. Tura planificat era de 110km cu ceva urcari dar nu a fost tocmai asa.
Dupa ce am stat la povesti cu Cristi ne-am bagat la somn la putin dupa 12 doar ca sa ne trezim la 6AM pentru a prinde trenul de 7:30 catre Miercurea Sibiului.
Tura noastra pleca din Miercurea Sibiului si trecea prin Garbova, Drumbava, Sasciori, Sugag, Jina, Tilisca, Orlat, Poplaca, Sibiu, Cisnadie.
Dupa ce reusesc sa inchid putin ochii in tren, si ajungem la destinatie si incepe frumoasa tura.
Ca sa stiti, este genul de tura care te face sa treci de la MTB la semicursa. Totusi, la modul la care am facut noi, tura, pe unii s-ar putea sa ii faca sa nici nu se gandeasca la semicursa :))), cazul de fata.
Traseul incepe frumos pe plat si curand incep urcarile, si incep, si continua, si continua, cu cateva coborari frumoase dar care se termina scurt ca sa faca loc urcarilor, si urcarilor si….
Dupa ce ajungem in Sugag ma gandeam ca este ok si ca deja am facut jumatate din traseu aproape. Ma gandeam ca ajungem devreme in Sibiu doar ca sa ne odihim putin, eventual sa mai iesim la un suc si apoi sa plecam spre Bucuresti….dar nu a fost asa.
Pe la Sugag, ca si grup ne hotaram sa urmam traseul spre Barajul Oasa, 40 km numai urcare. Dorinta colegilor de tura era ca de la Oasa sa continuam traseul spre Cindrel, Valea Frumoasa, Valea Sadului etc. Dupa primi 10 km deja regret decizia, dupa urmatorii 10 ma tot gandeam cat mai avem iar dupa inca 10 ma hotarasc sa ma opresc ca sa trag un pui de somn, resemnat cu gandul ca nu mai ajung la Oasa. Deja vb cu colegii de tura si am stabilit ca de la Oasa ne intoarcem si o luam pe traseul prestabilit.
Cu aceasta idee in minte pa pun sa dorm pe marginea drumului asteptand ca restul grupului sa coboare de la Oasa care era la 10 km distanta, urcare.
Dupa 1h ma gandeam ca au ajuns, se odihnesc putin si apoi coboara. Dupa inca 30 min deja ma gandeam daca sa ma ridic sa o iau in sus…sau in jos. Aleg sa mai dorm putin. Dupa inca 30 de minute opreste o masina langa mine si doamna din dreapta ma trezeste cu intrebarea:
-Sunteti Bogdan?! :))). Mi s-a parut nefireasca asa ca am zis:
-Poftim?
-Sunteti Bogdan?
-Da.
-Vedeti ca prietenii dumneavoastra va asteapta jos. Adica jos de tot! :)))

LOL, am dormit si grupul a trecut pe langa mine, cum naiba…
Alarmat ma imbrac, ca deja faceam plaja, ma incalt, sar pe bicla si dau la pedale, la vale. Dupa 10 minute deja obosesc. Dupa inca 20 min ajung jos si ma intalnesc cu Cristi care deja urca dealul sa ma caute. Se pare ca restul grupului nu s-a mai dus pana la Oasa si s-au intors la scurt timp dupa ce m-am oprit eu numai ca au trecut glont pe langa mine dormind pe marginea drumului.
Ei deja isi faceau griji de 90 min pe jos, sunau in stanga si in dreapta si daca nu apaream curand probabil ca anuntau si politia. Ba chiar au sunat la restaurantul de la barajul Tau -Bistra si au cerut cu orice biciclist din restaurant pe care il cheama Bogdan. Au vorbit cu 2 :)))). Dupa lamuririle de rigoare ne punem pe drum spre Jina. Ne oprim la scurt timp pentru a face loc ciclistilor din turul Sibiului. Dupa ce ii vedem, pozam, aclamam ne punem pe urcat. Ca si idee, urcarea din Dobra pana la Jina este cea mai crunta urcare de care am avut parte, facuta pana la urma mai mult pe langa bicla decat pe ea.
Odata ajuns sus la #GhitaCiobanul in sat ingurgitez rapid ceva dulce si ma pun pe bicla pentru a ma bucura mai repede de coborarea meritata.
Pb e ca inca de la inceperea urcarii ma tot uit la ceas. Sus deja era 19:30 si noi mai aveam 60 km pana in Sibiu si pe urma ma asteptau 4 ceasuri de condus pana in Bucuresti. Deja ma gandeam ce sa fac si regretam putin decizia de a urca la Oasa.
Dam tare la pedale bucurandu-ne de coborari si numarand urcarile ramase. Cei 60km au trecut destul de repede si la ora 22:00 eram deja in Cisnadie, acasa la Cristi. Ne schimbam repede, ne facem bagajul, stam sa onoram ospitalitatea lui Cristi si Anca, btw Anca, delicioasa a fost masa :D, si apoi ne punem la drum.
Intrun final ajung si eu acasa la 4:00AM doar ca sa fiu a 2-a zi dimineata la munk :(. Din fericire ziua a fost scurta si a trecut repede.

Bilantul zilei, 170KM si o elevatie pozitiva pe care nu am avut inca cum sa o aflu dar urmeaza.

Uite si niste poze de pe traseu. Enjoy.

traseu

DCIM100GOPRO

IMG_20140720_192555

IMG_20140720_180119

IMG_20140720_180115

IMG_20140720_180104

IMG_20140720_180046

IMG_20140720_074218

DCIM100GOPRO

DCIM100GOPRO

DCIM100GOPRO

DCIM100GOPRO

DCIM100GOPRO

DCIM100GOPRO

DCIM100GOPRO

DCIM100GOPRO

DCIM100GOPRO

Weekend cu ture ratate, prima, sambata

Leave a reply

Weekendul ce a trecut am reusit sa mobilizez 2 prieteni si sa mergem la Sibiu pentru a da 2 ture de bicla si pe acolo. Weekendul a coincis cu concursul “King of the mountain” de la Paltinis dar nici unul dintre noi nu a vrut sa mearga la concurs. Totusi, la anul si cu putin antrenament poate ma duc.
Cu planul facut in minte pentru cele 2 zile de biciclit, plecam vineri seara, sau mai bine zis noaptea din Bucuresti, pe la ora 10:00 si ajungem intr-un final la iesirea din Rsinari pe la 02:00 AM. Punem cortul si pe la 3 ne bagam si noi la somn.
In stilul caracteristic la 7 sunt in picioare, fara sa mai pot inchide ochii. Cred ca sunt blestemat sa nu pot dormii si eu normal :(.
dupa ce atept sa se trezeasca si restul ne apucam sa strangem cortul si sa ne facem minibagajele si pe la 10:30 plecam spre Paltinis pe drumul forestier ce se rupa din drumul asfaltat in dreptul cabanei Curmatura.
Drumul urca usor pe macadam iar ca distanta vorbim de 19km si un urcus de pe la 650m la 1400m.
Dupa ce ne odihnim putin la paltinis si bem o cola meritata plecam spre telul final, Vf. Cindrel.
Nu mergem prea mult pentru ca reusim cu un talent fantastic sa ratam traseul. Era singurul traseu la dreapta care se rupea din drumul forestier dar care se afla pe o coborare pe care nu ne-am oprit deloc. Dupa 15 min de coborare ne-am oprit si noi sa ne uitam pe harta pentru ca era destul de dubios cum am coborat de la 1700m la 1300m. Concluzia, am luat-o gresit. Ne hotaram sa mergem inainte pentru a nu urca la loc. Drumul nostru ducea undeva sub varf mult mai la stanga de acesta si mai in spatele lui.
Dupa ce coboram sistematic pana la aproape 1000m altitudine deja ne dam seama cat avem de urcat la loc :(.
Ajungem la o intersectie unde spre stanga apucam drumul spre satul Sadu si valea sadului, predominant coborare iar spre dreapta drumul ducea spre Valea Frumoasa si undeva sub varf. Totusi, necunoscand bine zona, in loc sa o luam spre valea Frumoasa noi mergem spre refugiul Canaia unde reusim cu un talent fantastic sa ratam iara traseul si sa o luam pe un urcus unde facem un frumos pushbike. Dupa 20 min de impins la bicla ne dam seama ca nu ne indreptam unde trebuie asa ca ne hotaram sa facem cale intoarsa.
Ajungem la intersecti, vedem si pe unde o lua traseul, ne uitam la ceas, era ora 16:00 si ne hotaram sa ne intaoarcem pentru ca nu mai aveam nici o sansa sa ajungem undeva.
Partea trista este ca ne-am intors fix pe acelasi traseu si a trebuit sa urcam toata panta lunga de o caruta de km.
Intr-un final, pe la ora 19:00 suntem iara la masina gata sa ne punem la masa.
Pe drumul de intoarcere am vazut si locul unui accident unde un ciclist tanar a iesit de pa drum pe coborarea de la paltinis cazand in rapa. Accidentul nu a fost fatal el alegandu-se doar cu ceva fracturi. Aveti grija pe coborari mai ales daca nu va stiti limitele voastra, ale bicicletei sau nu stiti drumul.
Seara am iesit si prin Sibiu cu gandul la tura de duminica care se va dovedi altfel decat imi imaginam , cel putin eu :).

Traseul ca si dificultate este peste medie daca ar fi sa ajungeti pe cindrel. la cum l-am facut noi nu. Eu unul il recomand, plus majoritate traseelor din zona sibiului.

Poate curand o sa fac si un mic clip cu acest traseu dar mai dureaza. Pana atunci bucurati-va de poze. Enjoy.

DCIM100GOPRO

DCIM100GOPRO

DCIM100GOPRO

DCIM100GOPRO

DCIM100GOPRO

DCIM100GOPRO

DCIM100GOPRO

DCIM100GOPRO

DCIM100GOPRO

DCIM100GOPRO

DCIM100GOPRO

DCIM100GOPROUntitled

Bike to work … goddamn job :D

Leave a reply

Astazi, deoarece vremea a tinut cu mine si fiind una dintre din ce in ce mai putinele zile in care ajung pe la birou, in rest fiind pe la clienti, implementari etc, m-am gandit sa imi iau gopro-ul si sa filmez drumul pe bicla pana la munca. Ma numar printre putinii oameni care lucreaza foarte aproape de casa, exceptand zilele in care nu ajung pe la birou, si pentru asta sunt recunoscator.

De obicei ca sa ajung la munca trec prin 3 parcuri: Parcul Copiilor, Tineretului si Carol.  Practic fac 15 minute pana la munca sau 20 daca ma mai plimb prin parc. Va rog sa nu fiti invidiosi, trebuie sa visam la un viitor utopic in care  cu totii ne vom putea deplasa rapid cu bicla la munca :P. Daca ne schimbam biroul, undeva mult mai departe, o sa imi anunt colegii ca voi lucra de acasa, ma voi trezi dimineata, voi da cateva ture de bicicleta si ma voi intoarce, considerand asta drumul meu pana la munca :))).

Rezultatul zilei il aveti mai jos sub forma unui filmulet ce tocmai l-am urcat pe youtube.

Enjoy.

Tura bicicleta muntii baiului. Tura de dupa mahmureala

1 Reply

Tura asta o sa o numesc “tura de dupa mahmureala, remediu contra ficatului” :). Practic vineri seara am iesit in oras iar sambata dimineata am aj acasa usor inconstient. Asa se mai intampla cand prieteni apropiati isi serbeaza ziua. Pb era ca vb sa merg cu bicla in muntii Baiului, iar plecarea era la 10 din Busteni :))).
Ma trezesc cu greu la 10, foarte mahmur si cu o mega durere de cap. Imi dau seama de eroarea facuta, dar groaza de a mai petrece un weekend in Bucuresti invinge asa ca la 10 30 sunt in masina si in drum spre destinatie.
Practic se pleca pe bicle din Busteni in Azuga de unde se urca cu cabina pe platou si apoi se mergea pe bicle pana in Traisteni, offroad, si apoi pe sosea pana in Campina de unde luam trenul inapoi in Busteni. Ca sa scurtez m am dus cu masina direct in Azuga si am inceput tura cu un handicap de 1 ora si ceva in urma celorlalti. Totusi traseul a fost atat de fain incat dupa 30 de min mi am revenit total, sau cel putin asa am avut impresia.
Mare atentie daca vreti sa coborati in Traisteni de pe Baiului. Traseulul se lasa in stanga undeva pe langa vf Baiu mic. Eu l am ratat si dupa ce am trecut si de Baiu mare mi am dat seama ca in ritmul asta o sa aj in Secaria :D. Fac cale intoarsa, ma uit pe gps si aleg o rata nemarcata :))). Treaba e ca am scurtat ceva si m am intalnit cu restul in Traisteni, asta dupa ce au facut si ei o pauza binemeritata de bere. Bere, sa nu mai aud o perioada….
Partea faina a fost ca pe ruta aleasa de mine am iesit mai putin inoroit  decat ceilalti.
Dupa regruparea din Traisteni mai mergem 30 km pana la gara din Campina, la fix sa bem o cola si sa prindem trenul Regio de 18 39 cu super compartiment de biciclete.

Concluzi:
Nimic nu este mai infricosator decat un weekend in Bucuresti.
Bicla bate mahmureala.
Ficatul nu are mereu dreptate.
Casca ochii la marcaje, mai ales cand esti mahmur :D.

Poze:

image

image

image

image

image

image

image

image

image