When March comes, we know is time for Barcaciu ski touring event! This year it come in the last weekend of March, on an not so skier friendly weather… but how cares, like we say, make haven of what you got, so that’s what we did :D.
We ware pretty happy just before the weekend because some fresh snow was in the forecast, but by the time of the event, the sudden warm up of the weather screw up the conditions and we had a consistent layer of heavy melting snow that made our skis not want to turn when we did :))).
But that didn’t ruin our skiing, at least the snow didn’t but the wind… trying to ski at almost 100km/h winds its something you must try :)))).
But, even that didn’t stop us and we almost made it to Puha Valley :D… but it was beautiful. The hut, the food, the friends and the whole picture of the event make it that way. We had a great time and new experiences like all the years before.
Barcaciu mountain hut is situated at 1550m altitude, in the west part of Fagaras mountains. It’s the second mountain hut in Fagaras, starting from west, and a very casual and welcoming one. Mihai and his parents make it like that, oh, and the food, so great :))).
From the hut you can reach, very easily Scara peak, or Serbota peak and you can ski some pretty nice lines from there right in Puha valley and then all the way down to the trail that goes from Barcaciu hut to Negoiu hut. It’s a beautiful descent that offers lots of lines and is easily accessible if the snow conditions allows it!
Ski touring at Barcaciu is an event held by Mihai in order to develop the ski touring practice in the area. There are marks pointing to the hut and above and you can always count on Mihai to give you some advice about the routes and the conditions there, the guy knows the area like the back of his hand!
The event usually is held during 2 or 3 days and includes a bed over night, food and guiding thru the area as the weather allows it. His main purposes is, as I said, to develop the ski touring in the area and the costs merely covers the goods and the trouble needed for the event.
As these been said, please feel free to check out Barcaciu Mountain Hut whenever you want, summer or winter, it’s always there waiting for you to discover all skiing and biking routs π . Oh, have we mentioned biking? check this trip out to π you might enjoy it: Fagaras enduro and freeraid tracks.
Bellow we leave you some foto/video material to better get a feel of Barcaciu ski touring event and here are the links for some of the routes we take day 1, day 2. Enjoy!
This is not a recent one, but we just haven’t hadΒ time to write something about it.
It happen last mouth in one of the perfect weather weekends that we had. It was an weekend with all inclusive, powder, joy, happiness, problems, panic, doctors and again… powder :))). But all turned out alright as you will see. And we have the pictures to back it all up :P.
The plan was to claim a room that we paid over 2 months ago at Paltinu mountain hut (nice place by the way, VRR approved :D). We hunted this good weather weekend and now it’s here.
I haven’t been to Balea on more then one occasion, doing an avalanche course last yearso I was pretty eager to go and better discover the place. Once up by the cabin we went directly to Paltinu to live Bubble (Cosmin’s dog) and go touring.
We climbed to Capra Lake and on the ridge of the mountain to Vaiuga peak. It was the most beautiful ridge walk I have taken so far, man that feeling. After this we made a first descent from under Vaiuga peak to Balea valley and on to the start of the cabin.
After this we took the cabin back up and go again to Paltiu to check how Bubble was doing. It seemed he driven the guys from the hut mad, so we had to take him with us. Bad idea! It was pow day and the dog is like 15 cm tall :))). This being told, Cosmin ended up carrying the dog almost all descent. Then, after following Cosmin on an narrow couloir and straight underneath Balea Cascada, disaster stroke. Cosmin took a silly fall and had his operated shoulder injured. We then had to go to Sibiu and go to hospital to check his shoulder out. We had some luck because Nicu stayed at Paltinu for this last descent and he could send to us some stuff and my car keys in order to go with Cosmin to hospital…. after the hospital experiences, Cosmin’s arm was immobilized and he took the next day off from riding. That night we go out to grab a pizza and then straight to a colleague of mine that helped us with accommodation for that night, thanks!
Next day was a bit cloudy. Cosmin stayed at Balea Cascada, at the start of the cabin, and I have gone up for one last ride with Nicu that ramaind at Paltinu to claim the room :)). We did a nice run to Doamnei Valley and back to the cabin. It was also powder day and the clouds ware low and over 2000m we had such a beautiful day.
After some further consulting, it turned out that Cosmin shoulder was ok and only needed some rest. One important advice, don’t take small dogs on powder days! :)))
So this year I decided to visit Oslea and Valcan Mountains again, near Straja ski resort. Last year I took part of Oslea hike and ride contest that is organised by Red bull and takes place each year, here, near Oslea peak. This year I did not get a place in the contest, looks like its a very popular one, in like 5 minutes all places ware filled up :))), maybe next year.
But, I did something else, I have gone to do some backcountry skiing there, and it was B E A U T I F U L ! It was such a nice 3 days mini vacation that I am seriously consider to do the same next year. First day, being an 5-6h drive from Bucharest (depending when you leave), I’ve been to Straja ski resort. It’s been a while science last time I have been here (first year when I learned how to ski :D). Such a nice resort, like all the ones in the west. Now I really discovered it, finding the second chairlift was a blast, that is where the fun off piste skiing is :D.
After a day at the ski resort, we took our accommodation in Lupeni and went to technical meeting for the contest to learn about the snow conditions on the mountain :D. So they took the contest in the old place, not the one that took part last year. That means that part of the mountain will be all free :D. The snow was perfect and the whetherΒ to. The forecast showed clouds but the clouds ware around Retezat mountains that are near and a little bigger so we had like the perfect ski touring day as you can see it from the pictures :D. At the evening we went to the contest party to see who won :D. Big surprises there, places switched and I am glad that the freeride scene is moving on here in Romania.
Next day was powday. We made a track to the contest place. In the ridge of the mountain was 50cm deep pow! It was the best snow I have encountered science I start skiing, balls deep powder! Too bad we had to make only one run because it was the last day and we had to get back home. Oh well, till next year! I leave to you some pics and some short edits for better resemblance of this beautiful mountains. Enjoy!
Last Sunday we made it back to Ciucas mountains for a second ascent to the peak. We did this almost same track in the second day of the new year, in similar conditions :D. Ciucas mountains are perfect for ski touring. You have a south face that is perfect when it hasn’t snowed much and it’s a sunny day, you will have the perfect snow (but avoid the south part when is clouded, cold and windy. P.S.: It’s always windy in Ciucas mountains), and you have a north face that is perfect when it snowed recently, you have every chance to find some perfect pow there. Personally, I haven’t skied the north part of the mountain, but I can’t wait for a fresh snow to head back to Ciucas mountains.
This track was similar with the one from the beginning of the year, second and last descent wareΒ a bit different but not so much, you have the track here, and bellow some pics and a video so enjoy and ride safe!
Iezer mountains skitouring day. This happen on Sunday. The avalanche risc was a bit high because of the heavy snow so we decided on a more mellow terrain that implies no such risk. We went from Voina Mountain hut, near Campulung to almost Batrana peak in Iezer mountains on so called Plaiul lui Patru. It is a beautiful skitouring track that takes you to the ridge of Iezer mountains an an nice accessible “ridge”. You can find the track here. Next time in Iezer mountains, probably we will do the classic refuge ride :D.Β Until next time, ride safe!
This one is from last weekend, best day so far this season. It was a close call, we were not so sure we wanna go to Lespezi peak but decided in the last moment and it turned out to be the best decision. It was the perfect day, the weather was as such that we felt the harness of the mountain because of the cold (-15 degrees Celsius) but also the beauty of it because of the bright sunny day and the beautiful pow that awaited for us on descent…
Lespezi peak is also called corporate Everest because it is an easy accessible peak from Fagaras mountains that happens to have a good height of 2517m. We took the ridge track that takes us from Transfagarasan road (Piscu Negru) and passes near a shepherd hut where you can sleep in the winter (1h from the road) and up on the highest ground till the very peak (4h from the road).
All the way, if you have good weather, you will have great view over Fagaras mountain range.
You can find the track right here, don’t mind the ending point, I forgot to stop the activity when we reach our car, but I stopped it when we reached Conacul Ursului where we had a great meal!
We leave you the video and the pics bellow. Until next time, ride safe!
HAHA, nici nu am postat bine experienta de la Ski de tura la Cabana Barcaciu ca nu am putut sta departe de locul asta prea mult.
Vremea buna si gasca de la Barcaciu ne-au adus iara in muntii Fagaras si nimic nu ne-a putut tine departe ;).
Planul l-am incropit rapid in timpul saptamanii dupa ce Mihai ne-a activat cu cateva poze faine de la cabana si cu prognoza nesperat de faina, pt weekend. Imediat temerarii s-au activat asa ca vineri dupa munca plec acasa sa imi iau bagajul, cu mici obstacole :D, si apoi fuga sa ii culeg pe Alex si Gabi. La cabana ne mai asteptau Mihai cu Ovidiu si alti cativa doritori de adrenalina.
Ajungem… greu, mai ales cu iesirea din Bucuresti, orasul capcana, care ne-a luat peste 1h. Pe la ora 10 si ceva seara eram in Poiana Neamtului si pe la 10:45 cu rucsacii si schiele in spate π¦ gata de urcarea vietii… o placere. Nici nu am ajuns la cabana mai devreme de 1 noatea :))). Totusi, drumul ii faini cand il imparti la mai multi :D. Si racoarea noptii ne-a facut urcarea mai placuta desi ultimele 45 de minute parca au durat o vesnicie :P.
Ajungem la cabana si suntem intampinati de nea Petre care ne astepta cu ceai cald si bere :)) tot ce e nevoie.
Mai stam la un pahar de vorba si peste 1 ora ne bagam la somn… noapte buna.
Dimineata la 7, Mihai da trezire… nu ma misca din pat decat gandul la omleta buna facuta de tanti Mariana si ceaiul la halba, ca altfel, nici ca ma ridicam, aveam si motiv de data asta.
Incepem sa ne echipam, facem cunostinta care cu care nu ne stiam si pe la 9 cred ca ne punem si in miscare. Urcam de-a dreptul printre jgheaburi ca sa mai scurtam putin. In ciuda prognozei favorabile, zapada la primele ore ale diminetii este bocna si ma chinui cu urcarea in zig-zaguri pe zapada inghetata de la fiecare intoarcere ma incordam din tot corpul ca sa nu o iau la vale. Gata, urmatoarea investitie, cutite la schie ca nu mai tine! Ajungem cu greu in paltou si aici incepe negocierea, care ce vrea sa faca pe unde vrea sa se dea. Incepem de incalzire cu o coborare clasica in Puha, apoi urcam pana in creasta, negociem o coborare in Serbota dar o lasam pe alta data si ii dam iara la vale in caldare dar de data asta cu plecare din creasta. Faina coborarea, este prima data pt mine si chiar mi-a placut. Lasam planurile mai marete pentru ziua urmatoare :D. Coboram pana sub pragul glaciar in cararea de Negoiu si apoi o luam iara in sus spre platou ca sa facem o ultima coborare la cabana. Faina zi si faina zapada! Seara stam iara la povesti iar oboseala acumulata ne doboara pe rand, repede. Eu cred ca am cedat primul :D.
A 2-a zi incepe lafel de… matinal. Ma dau jos prin rostogolire din pat si astept sa ma dezmeticesc. Curand se trezeste si Alex si iesim afara sa bem un ceai. Dupa, incepm sa ne echipam, luam micul dejun si la deal cu noi. Aceasi urcare pe zapada inghetata… as da orice pentru nisteΒ cutite de schie, Tiberiu, sper ca citesti :))).
Totusi, parca ajungem mai repede in platou si de aici la ultima urcare in creasta unde ne si punem coltarii. Ajung pe varful Scara in urma lui Gabi si tocmai cand ii fac semn sa ma astepte, o si ia la vale. Asta e, echiparea si hai la vale. Am facut o mica coborare, pe partea sudica de Scara dar apoi am urcat iara in creasta si am coborat in Puha unde restul grupului tocmai ce urcau dupa ce au dat o coborare in caldare. Cobor cu Gabi pana in cararea de Negoiu si apoi urcam iara in platou pentru a face o ultima coborare spre cabana. Curand ne-au urmat si restul. Caldura mare isi cam spune cuvantul si abia astept sa ajung la cabana si sa imi deschid o bere rece … the end :P.
Cam ce ati citit mai sus este una din retetele unui weekend reusit. Printre ingrediente se numara vreme buna, gasca faina, un hobby minunat si un loc pe masura care sa le lege pe toate ;).
Incercati si nu veti regreta. Plecam pe la 4 de la cabana si nu dupa mult timp si cu ajutorul lui Mihai ajungem la masini in poiana Neamtului si apoi plecam spre Bucuresti refugiul temporar pana la venirea weekendului. Va lasam mai jos pozele si filmuletele care sa ateste cele de mai sus. Photocredit eu, Mihai and Jean pe numele sau de scena. Pana data viitoare, ride safe! Enjoy!
Odata cu primavara vine si Ski de tura la Cabana Barcaciu, iar evenimentul asta este precum vinul, parca devine mai fain pe an ce trece. La noi a fost a 2-a editie la care participam dar evenimentul este la a 7 a si deja s-a format un grup omogen in centrul eventului care nu doar participa ci se si implica. Eu unul ma bucur ca l-am descoperit, imi face placere sa particip in fiecare an si sper sa ajung cat mai des la Barcaciu.
Anul asta am avut considerabil mai multa zapada dar si riscul de avalansa a fost mai mare. Am plecat dupa acelasi model, de vineri dimineata doar din dorinta de a prinde si vineri o zi de schi. Tiberiu din pacate nu m-a insotit dar cu siguranta nu va rata editaia de anul viitor :D.
Am ajuns pe la 10 in Poiana Neamtului, Avrig, si pe la 10:30 eram cu rucsacul si schiurile in spinare, pregatiti de urcare, eu si Daniel. Singurul lucru care nu imi place la traseul pana la cabana, este noroiul din prima parte a drumului cauzat de exploatarile forestiere din zona. Traseul pana la cabana este foarte frumos dar doar daca faci abstractie de mocirla de la inceput… Pe la jumatatea traseului deja am dat de destula zapada cat sa ne punem schiele in picioare si sa ii dam mai cu spor la deal asa ca pe la 12:30 eram la cabana si faceam o mica pauza. In 30 de minute am halit ceva rapid, am golit mare parte din bagaj si i-am dat inainte sa il prind pe Mihai Petre si brigada, care au plecat cu vreo 2 ore mai devreme. Mihai Petre schiorul nu dansatorul :))) sau ii poti spune si dansatorul daca se apuca de balet pe schiuri :P.
I-am prins in traseu spre platou, facand un profil de zapada. Si ce profil, cica doar a pus lopata pe el si a luat-o la vale :(… oups!
Urcam pana aproape de platou si ii dam la vale pe marcaj si apoi in drepapta pana in traseul catre cabana Negoiu. O coborare distractiva, mereu o facem de incalzire si chiar imi place segmentul asta, poti sa ii dai viteza, nu este nici un risc si mai ai si cateva movile cu care te poti distra :D. In carere ne punem schiurile in picioare si mai facem o urcare pana in platou si apoi o coborare pana la cabana. Cam asta a fost prima zi, total regulamentara avand in vedere ora la care am ajuns la cabana.
Seara am stat la clasicele povesti, am halit cea mai delicioasa mancare si am stabilit ce facem a 2-a zi. Ne-am primit si pachetul de “concurs” format dintr-un tricou marca Barcaciu si deja traditionalul buff :D.
A 2-a zi vremea s-a schimbat radical. De la ziua insorita de ieri am trecut la ceata si vant care batea cu 60km/h. Super! Urcam pe acerlasi traseu ca in prima zi, facem coborarea de incalzire si apoi o luam iara la deal. Pe o vreme ca asta doar Puha ramane ultima reduta. Ajungem in platou si grupul se sparge in 2. O parte o apucam spre Puha in “adierea” vantului si o parte ramane sa se dea pe traseu. Dupa ce infruntam cu vitejie iuresul reusim sa coboram in caldare unde conditiile erau mult mai bune. Zapada putin cam dubioasa caci dadeai ba de crusta (probabil a si plouat putin cu o seara inainte) ba de zapada viscolita si daca aveai noroc de putin pufulete. Facem caldarea de 2 ori si apoi coboram iara in traseul de Negoiu doar ca sa vedem restul grupului cum incearca sa urce in puha pe muchea opusa, cea din stanga cum te uiti la caldare.
Aici ne mai despartim iara, un grup care o apucam spre cabana cu speranta sa mai faca o ultima coborare pe fata de coboara din platou spre cabana si un grup care se iau dupa ceilalti ce incearca sa urce pe muchie.
Ajungem iara in apropierea cabanei dar nu e rost sa iesim in platou. Ceata mare si viscolul ceva mai starnit. Am inteles ca grupul din spate, i-a mai dat si ultima coborare dar aveau ghidul cu ei :P.
Ajungem repede la cabana pe la ora 15 si ne bagam la uscat cu totul. Seara 2 se termina tot cu stat la povesti ba din ziua ce a trecut ba din alte evenimente. Seara are loc si o tombola, premiul fiind o pereche de piei de foca date de catre Lucian Clinciu, Charpatian Man :D. Mihai A. a fost norocosul castigator ca tot zicea el ca nu urca bine din cauza focilor :D.
Ultima zi nu aduce nici o schimbare in materie de vreme. Se anunta ceva ninsoare mai tarziu dar vantul pe sus bate cam lafe. Alegem ceva mai clasic, o tura spre valea Avrigului. Ne chinuim putin pe carare dar ajungem repede la stana din vale. Stam sa ne halim pachetelul si apoi facem o mica urcare spre unul din culoare si bagam o coborare prin cel mai fain pulver. Ne intoarcem devreme la cabana, mai mancam ceva si ne pregatim de coborare. S-a mai dus o editie dar stim ca cabana nu pleaca nicaieri si muntele nici atat. Sper doar sa mai apuc sa mai fac o tura pana la cabana sa cobor si eu odata de pe Scara, ca de Ciortea nici nu mai zic. Acum am si motiv ca a trecut Mihai pe tricou toate varfurile pe care nu le-am facut :)))).
Facem o ultima coborare pe schie pana la masina lui Mihai lasata la jumatatea drumului. De acolo ne ia el bagajul si noi ii dam in pas alergator pana jos. Plecam spre Bucuresti parca cu parere de rau caci mie unul dupa un astfel de weekend prelungit, nici ca imi mai vine sa ma mai intorc la “dragul” meu Bucuresti. Sigur ma asteapta o zi depresiva de luni :)))).
Va las mai jos materialul foto/video cu care v-am obisnuit. Sper sa va convinga de frumusetea locului si sa ii faceti o vizita cat de curand. Eu unul, daca nu mai ajung anul asta sa cobor pe schie de pe Scara, o sa ajung cu siguranta cu bicicleta. Deja am stabilit cu Alex sa facem o nefacuta :D, abia astept. Pana atunci, enjoy! life!
In ultimul weekend din iarna ce a trecut,Β am ajuns la Oslea chiar la deja renumitul concurs Hiride si unde mai pui ca am si participat :P. Nu cu prea mari sperate ci mai degraba sa ne dam un reality check, lucru care a si functionat :D. Totusi, eu personal pot spune ca m-am cam indragostit de zona. Arata intr-un mare fel, ca sa il citez peΒ geograful Bogdan A., un fel de Piatra Craiului mai inierbita.
Oslea face parte din muntii Valcan si de ceva ani este locul in care se tine Oslea Hiride care a ajuns deja la a 6 -a editie. Este foarte faina zona cat si concursul. Nu este un concurs cu pretentii si asa cum a spus unul dintre organizatori, nu este concursul vietii noastre asa ca pe primul loc trebuie sa fie mereu siguranta, te dai in limitele tale si conform cu conditiile oferite de munte.
Entuziasti ca de obicei noi am plecat de vineri dimineata, cu noapte in cap chiar, si dupa 6 ore de condus am ajuns la poalele munteleui pe la ora 11. Ne-am echipat cat de repede am putut si i-am dat la deal pe traseul de la concurs. De data asta am inteles ca traseul s-a schimbat, urcarea fiind mai lunga cu aproape 1 km si pe un forestier usor plictisitor pana cand iesi in golul alpin si vezi frumusete de creasta ce te asteapta. De cand iesi din padure si treci pe langa stana toata creasta ti se dezvaluie si vezi cat are de oferit in materie de ski… wow! Am stiut clar ca locul asta va fi si pe lista de anul viitor.
De la stana incepe o portiune mai plata si apoi urcusul final pana in creasta. Ziua de vineriΒ nu a fost cea mai faina. In mod ciudat zapada era grea ca si cum ar fi batut-o soarele toata ziua dar afara batea un vant puternic. Am inteles ca in ultimele zile a tot batut un aer cald care a schimbat radical conditia zapezii. Ba chiar exact pe valcelul pe care urma sa se tina concursul se vedea scursa o avalansa destul de maricica exact pe vaiuga pana in dreptul finishului.
Ajungem sus in bataia nu chiar blanda a vantului. La un moment dat mai mai sa ne darame si pe partea cealalta nu i chiar asa de domoale panta :))). Apucam sa ne dam de 2 ori dar pe partea mai lina a coborarii caci chiar nu banuiam ca concursul va fi pe vaiuga cu avalansa. Pare ok, putin cam greu de schiat deoarece zapada alterna ba crusta baΒ zapada grea si tot asa.
Duap 2 urcari si coborari ne intoarcem la masina si direct la cazare, Cabana Liliacu, aaaaaa Cabana Mihai pardon :))). Asa am poreclit cabana dupa ce ne-am trezit seara ca, pe langa colonia de paienjeni mai trebuie sa impartim camerele si cu un liliac :)))).
Seara am tras putin pe la Cheile Butii, pentru a ne ridica kiturile de concurs si a asculta brieful dinainte de concurs, tinut de organizatori.
A 2-a zi la ora 11 eram in zonta de start si asteptam nerabdatori numaratoarea inversa. Incepem la ora 12 sa urcam si dupa scurt timp ficatul protesteaza si avantul ni se taie. Scoatem un timp ceva mai modest pe urcare si odata ajunsi in creasca constatam ca vantul bate mai tare ca cu o zi inainte. Stam cuminti si ne asteptam randul in timp ce emotiile se acumulau. Ne vine timpul si START! start, start dar pe unde?! Acum am inteles cat conteaza alegerea unei linii clare la un concurs de freeride, asta pe langa restul conditiilor de indeplinit. Aici se puncteaza mai intai linia aleasa, fluiditatea cu care o cobori si sariturile si trickurile ce le faci. De cele din urma nici nu se punea problema dar si cu primele 2 am avut disesiuni. Linia a fost cea mai safe si am mai facut si cateva opriri de orientare pe drum :). Overall a fost bine, acm coborat in siguranta si ne asteptam revansa de la anu’ :D.
Mie unul mi-a placut super mult si abia astept sa revin in zona dar si la concurs. Mai pierdem vremea putin prin zona de finish si apoi incepem retragerea. Sincer cred ca si asta trebuia punctata caci retragerea s-a facut pe stilul freeride ciobanesc pe un traseu improvizat pe care am transpirat mai mult ca la urcare….
Ajunsi jos infulecam ceva si ne retragem la cabana si apoi la Cheile Butii pentru premiere si pentru petrecerea de dupa. Dupa ce sorbim cateva beri, e timpul sa ne bagam la somn caci ne asteapta o ultima zi de tura, Valea Scorota.
In ultima zi vremea este mai mult decat superba si plecam de dimineata spre Valea Scorota. Lasam masina pe marginea drumului si ii dam usor prin fromoasele chei. Chiar superb traseul si am avut destula zapada cat sa urcam direct de pe marginea drumului. Ajungem in 2 ore la stana si apoi mai urcam putin pe un valcel ce venea dinspre cabana Buta. Il coboram de 2-3 ori si apoi ne intoarcem la stana pentru a servi pranzul. De la masa de pe prispa stanii stam si admiram Osle, coama dragonului….
Frumoasa si stana, sau mai bine zisΒ eurostana care iarna se dpare ca are regim de refugiu. Chiar arata mai bine decatΒ majoritatea refugiilor pe care le-am intalnit prin alti muntii. Ar merge o excursie de ski aici, caci chiar ai pe unde schia.
Dupa masa ii dam la vale prin padure prin cheile ce le-am urcat. Distractie maxima cu schiurile pe carare, cel putin ultima portiune printre peretii de piatra Β chiar a fost spectaculoasa. Nu prindeai nici cea mai mare viteza dar nici nu dadeai prea mult la bete.
Cam asa ne-am petrecut ultimul weekendi din iarna ce a trecut. Va lasam mai jos materialul foto-video. Sa ne revedem cu bine si la anu’, Oslea. Enjoy!
Din seria oameni si melci a iesit Iezerul de primavara, asta in pregatirea turei ce va urma :).
Nu stiam daca mai apucam sa mergem in Iezer. Din punct de vedere al zapezii, nici nu stiu daca sa zic ca este un sezon mai bun sau mai rau. Anul trecut am schiat pana la sfarsitul lui mai, anul asta am dubii. Am tras anul trecut de Sinaia si Bucegi cat s-a putut dar anul cred ca trebuie sa ne orientam spre alte meleaguri…
Totusi, cum am prins ocazia am si fugit in Iezer. La inceput de saptamana pe meteoblue arata 10-15 sau chiar 20 de cm de zapada proaspata. Mai pe joi s-a schimbat si a reiesit prognoza aproape reala, 5-10 cm si vant puternic de 40-50 km. Cu prima au nimerit-o dar cu vantul sincer nu. Am prins un vant usor si mai mult cald, numai bine sa poti urca in tihna la refugiu.
Pretendentii la tura am fost doar eu si cu Bogdan A. cautatorii de pudra, si cu deviza asta am carat schiurile in carca 3 ore de la Voina pana in golul alpin la stana din Iezer pe cruce albastra. Din cauza prognozei de vant am luat-o pe aici caci am zis sa nu ne bata vantul pe toata Vacarea, si bine am facut caci a parut mai scurt si pe la ora 14 eram la refugiu, numai bine sa ne odihnim si sa bagam 2 ture inainte de culcare.
Ne adjudecam locurile in refugiu, desi nimeni nu ne va tine de urat, infulecam ceva rapid si ii dam la deal pe cei 10cm proaspat ninsi si pe o vreme nesperat de buna. Bagam 2 urcari si 2 coborari cat sa ne epuizam destul si sa ne taram usor pana in sacii de dormit. Faina zi si cu o vreme nesperat de buna. Traseul pe cruce albastra nu este chiar atat de rau si de la iesirea din padure am putut pune schiurile in picioare chiar daca am mai mers si pe smocuri de iarba si le-am mai dat jos putin inainte de ultimul traverseu pana la refugiu.
Oricum pe Vacarea am fi facut o vesnicie si nici urcarea pe forestierul innoroit nu mai pare asa atragatoare. Vacarea este pentru coborare si daca o prinzi cu zapada nu cum am prins-o noi te distrezi maxim pe acolo.
Adormim cu burtile pline si sorbind putine tuica gasita in geamul refugiului. Am vruti si noi sa aducem o dusca dar se pare ca la Voina au ramas fara tarie pe gerurile astea :))). Bogdan A. pune niste muzica de cabana si adorm instant inainte de termen. Dimineata ne trezim la timp sa prindem cel mai fain rasarit si incepem sa ne pregatim usor, usor pentru urcarile ce vor urma, nu multe la numar. Prima tura o facem peΒ un soare superb ce razbea printre 2 plafoane de nori, unul sub noi si unul deasupra. A 2 a tura, vremea inca tine si ma ambitionez sa urc pana pe varful Iezer. La scurt timp se ridica si ceata si se duce si momentul meu de glorie asa ca fac slalom inapoi printre pietre si cobor cu coada intre picioare pe principiul better safe den sorry :D.
Mai facem o ultima coborare pe o ceata densa in speranta ca vom prinde o fereastra cat de mica de senin dar nu a fost asa. Cel mai dubios sa te dai prin ceata, iti pierzi mult din simtul orientarii si nu mai sti unde e sus si unde e jos si te trezesti intorcand schiurile la deal…
Stam la refugiu sa ne strangem bagajul si cand vedem ca ceata nu se ridica ii dam spre crucea Ateneului. Noroc cu Bogdan A. si simtul sau de orientare imbatabil ca daca era dupa mine cred ca urcam iara pe varful Iezer :))).
Odata ajunsi la curce mai urcam putin si apoi urmam forestierul de coboara pe Vacarea. Este cam singurul segment schiabil caci in rest zapada este topita si spulberata. Nu e cea mai faina coborare dar este un antrenament bun. Mai facem o pauza la jumatate sa admiram muntii presati de nori, adica prima poza de mai jos. Trebuia sa fiti acolo sa vedeti densitatea norului care reteaza muntele ca sa intelegeti frumusetea momentului. Mai ales cand sti ca din norul ala tocmai ai coborat :).
Pe ultimii 200 de metrii inainte de stana prindem o super zapada si ii dam cateva viraje, probabil cele mai faine din weekendul ce se incheie. Stam la stana sa mancam ce mai avem prin rucsac si apoi ii dam la vale cu schiurile in carca asa cum am inceput… la ora 5 eram la masina. Super tura si super vreme, chiar si cu ceata prin care ne-am intors. Iezerul ramane una din turele consacrate, atat pe schiuri cat si pe bicla. Pana la anul va lasam dovezile de mai jos pentru a va convinge. Enjoy!
Nu-i aici, sfarsitul nu-i aici, si avem dovezile necesare sa aratam acest lucru :D.
Tura din Iezer a venit mai din timp anul asta ca de, daca si iarna lasa semne ca isi da ultimele rasuflari, am zis ca putem incerca fara probleme Iezerul. Si dreptate am avut caci, am avut parte de cel mai fain ski de tura din sezon :D.
Despre tura am tot povestit cu Tiberiu si Bradu si odata ce am nominalizat un weekend am inceput sa dam de veste despre planul nostru. Astfel am reusit sa il convingem si pe Dinu care ni s-a alaturat pe schie si pe Cristina, Diana, Bogdan si, surpriza, Vlad Bogdan, altul decat subsemnatul si altul decat cel peste care am dat in Ciucasi si in Bucegi. Cum zicea No 2, suntem multi si vom invinge. Deja o sa ne zicem dupa numarul de ordine, No 1, No 2, No 3….. :)))
Prognoza arata bine, 2 zile cu zapada de 5-10 cm inclusiv sambata cand era plecarea. Entuziasmul era la cote maxime iar vineriΒ abia asteptam sa ajung acasa sa imi pregatesc bagajul. Cu greu am indesat tot ce aveam nevoie in rucsacul de 38L si dupa ce am mai discuat cu Bradu si Tiberiu si dupa ce m-am uitat la The Program,Β asa, ca sa am la ce sa visez, m-am bagat pe la un 12 la somn cu ceasul pus sa sune la 5:20. Am reusit iara sa ma trezesc inaintea alarmei asta dupa un somn sacadat… np, numai bine sa nu plecam in graba. Il iau pe Tiberiu pe la 6 :10 si zburam spre autostrada. Cu Bradu ne gasim pe drum, pe la km 80 si mergem impreuna pana la destinatie, Cabana Voina. Este surprinzator drumul din Pitesti spre Campulung. Acesta se intersecteaza cu aceasi cale ferata de 4 ori si daca ai ghinion, asa cum am avut noi, poti sta la 4 treceri peste calea farata ca sa dai prioritate aceluiasi tren, fantastic :))).
Ajungem cu o intarziere de 20 min la Voina unde Dinu ne astepta cuminte de ceva vreme. Aici incepe forfota dinainte de plecarea efective,Β cu scos chestii din bagaj, pus la loc, aranjat schiuri, facut schimb de diverse ciurucuri, bagat ceva de haleu prin buzunare si tot asa. Reusim pe la un 10 sa ne urnim din loc. Grupului nostru s-a mai alaturat si Stoica Teodor Cosmin, unchiul lui Vlad Bogdan No 3 , doctor si salvamontist in Campulung, un om de nota 10 care desi ne depaseste in varsta ne-a cam dat-o cu ceasul de la gara pe traseu :))).
Pe carare ne impotmolim putin inΒ noroaiele lasate in urma de cei ce defriseaza in zona, care, la propriu au distrus traseul turistic in prima parte a acestuia. Prin padure pe masura ce urcam incepe sa fulguie frumos si deja gandul ne sta la ce ne asteapta sus la peste 2000m. Ajungem relativ repede la stana de la iesirea din padure unde halim ceva, si asteptam sa ne regrupam. De aici incepe lupta cu ceata care pe masura ce urcam era din ce in ce mai deasa de nu vedeai la 5 m in fata. Ne separam usor doar sa ne regrupam aproape in totalitate mai in fata undeva la peste 2000m. Aici Cosmin ne sfatuieste sa nu incercam sa ajungem la refugiu caci pe ceata asta riscam sa ne pierdem nitel mai mult. Noroc cu Tibireu care si-a incarcat trackul pe gps si care ne-a scos din belea. Ajungem intr-un final, parca dupa prea mult timp la crucea Ateneului si orbecaim putin pe acolo pana dibuim pe unde ar trebui sa coboram cel mai ok. Dupa nici 5 minute ceata se ridica putin si vedem si noi refugiul pentru prima data, dar si superba caldare unde urma sa ne distram de minune :D.
Ajungem cu bine la refugiu si ne acomodam rapid scapand de bagajul greu din spate. Dinu cu Cristina inca aveau sa vina din spate si desi egoistii din noi au luat-o inainte, inca speram ca s-au tinut dupa urmele noastre si vorΒ ajunge curand.
Dupa ce halim ceva, ne gandim ca ar merge totusi un schi rapid si in seara asta asa ca iesim sa vedem cum se arata conditiile. Afara ceata densa, conditii de nota 10. Nu stam mult pe ganduri, punem focile si ii dam la deal cu gandul sa incercam o experienta noua. Pe masura ce urcam, auzim zgomote din creasta, dinspre cruce, si dupa ce urlam putin ii auzim si glasul suav a lu Dinu :))). Brici, a ajuns, impreuna cu alti 5 muntomani ce si ei se pregateau de plecare de la Voina cam in acelasi timp cu noi.
Ii dam linistiti la deal cu speranta ca ne va mai lasa ceata o leaca sa vedem si noi pe unde ne dam. Nici o sansa. Ajungem aproape de creasta dam pieile jos, strangem claparau si haidam. Dupa cateva viraje prin ceata nu mai stiam unde e sus si unde e jos :))) ne intorceam ca betii cu schiurile la deal crezand ca ii dam la vale :))) o experienta de neuitat. Dibuim coborarea si ajungem muuuult mai rapid decat am urcat, la refugiu. Aici, gasca mare, voie buna, se preconiza o petrecere :D. Mai bagam ceva la ghiozdan si ne hotaram sa mai facem o tura, poate asta e mai cu noroc. II dam tare si urcam ceva mai sus de data asta. La 18:30, ultima coborare, conditii lafel de “prielnice” si intunericul incepea sa se lase zdravan. Ii dam usor si grijului la vale si ajugem cu bine la refugiu. Ar mai fi mers si o urcare si o coborare la frontala dar asta fara ceata ca in asa conditii eram cainii surzi la vanatoare :))).
Ne bagam la refugiu si dam drumu la muzica si share la care ce a aduse de pe acasa.Β Cu totii am invatat geografie in seara aia, cu cate feluri de licori din colturi diferite ale tarii au circulat prin acel refugiu :))). Fain rau, nu iti trebuie club ca sa te simt ca intrun club. E de ajuns o adunatura de oameni voiosi, un numar egal de frontale, un refugiu in varf de munte si multa voie buna stimulata de …
Dupa o trezire timpurie, la 4:30 sa admiram cerul senin si vantul ce batea cu putere, ne bagam iara Β la somn, parca cu un regret ca nu am incercat si ceva in noaptea aia. A 2-a zi dimineata, trezeirea la 7, bagat ceva la ghiozdan si sus la ture. Am bagat 3 ture superbe, cu urcat pana in creasta, admirat soarele cum rasare dinspre Bucegi si Crai si cu niste coborari faine pe o zapada care te tot indemna sa mai faci inca o tura si inca una si inca una…
Aveam in gand vreo 4 ture dar deja pe la a 3 se intrevedea un nor ce venea dinspre Vacarea. Deja eu si cu Tiberiu ramasesem ultimii la refugiu, nesatui de schi, restul plecasera iar pe Bradu si Dinu ii tot vedeam cum se luptau cu panta pana la crucea Ateneului. Atunci am decis sa incheiem si noi ziua de schi, ne-am bagat la refugiu pentru o ultima masa si apoi ne-am facut bagajul si am plecat. Cand ajungeam la jumatatea pantei pana la cruce deja Bradu cu Dinu nu se mai vedeau si tot atunci ne dam seama ca au uitat catelul in refugiu. Care catel? :))) pai o potaie ce ne-a urmarit de laΒ Voina si a petrecut si el noaptea cu noi la refugiu. L-am uitat inauntru si am inchis si usa :))). Dar norocul era dupa colt, sau mai bine zis sus in creasta si il chemaΒ Stoica Teodor Cosmin doctor si salvamontist :))), unchiul lui Vlad Bogdan No 3. El nu a venit cu noi pana la refugiu ci s-a intors undeva inainte de crucea ateneului doar ca a 2-a zi sa mai faca o tura pe alt traseu. Cand l-am vazut sus in creasta am asteptat sa coboare si i-am spus de potaia uitata in refugiu. S-a dus repede si l-a eliberat :D, deci puteam sa ne continuam si noi urcarea linistiti.
Ajungem intr-un tarziu la cruce sii ii dam inainte cu tupeu prin vantul care tot incerca sa ne culce la pamant. Cand treceam de mamaile de pe la 2300, din varful culmei Vacarea, ii zarim si pe Bradu si Dinu care ne asteapta sa coboram impreuna.
Ne punem schiele si ii dam inainte pe drumul dubios care curand se transforma in cea mai faina “partie” cu un firn inmuiat cum trebuie de soare. Inainte de stana ne prinde din urma si domnu’ Cosmin insotit de Claudiu Calcai, alt muntoman si schior entuziast cu care ma stiam de anul trecut, tot din Iezer, tot de la ski :D.
Stam la stana sa schimbam cateva vorbe si apoi ii dam in josΒ aruncand o privire peste umar la muntele lasat in spate si la aventura ce se apropie de sfarsit. Coborarea ne toaca marunt si ajungem intrun tarziu la Voina, usor indoiti de spate si plini de noroi de pe forestierul distrus de tractoare. Deja regretul ca s-a terminat isi face loc in mintea noastra… dar sigur nu vom sta departe de acest loc prea mult timp….
Va lasam mai jos cu cateva dovezi din tura noastra cea faina, sa va dati seama de pontentialul acestui locΒ pentru skiul de tura. Noi vom face o traditie din aceasta tura, ca si din altele :D.
Trasele din cele 2 zile le gasiti la aceste 2 linkuri: ziua 1, Β ziua 2.Β Tura de anul trecut o gasiti aici.Enjoy!
Fara prea multe planuri pentru weekendul ce a trecut deja de mai bine de 8 zile, am ales o tura pe schie pana pe varful Omu. Pretentii prea mari nu aveam, stiam doar ca vrem sa ajungem pe varf si eventual sa ne alegem un loc, o vale mica in care sa ne dam de 2-3 ori. Planul initial era sa plecam de la Babele, sa ajungem pe varf si apoi sa coboram in Sinaia. Pe motivul asta, Tibi si-a lasat masina in parcare la cabina in Sinaia, de unde l-am luat eu si am mers la cabina in BusteniΒ de unde sa incepem tura.
Sus pe platou am dat de o alta grupa de 5 schiori cam cu acelasi obiectiv ca si noi si cu care am impartit drumul pana pe varf. Printre ei, surpriza, un alt Vlad Bogdan :D. Deci, lucrurile sunt clare, “Suntem peste tot! Suntem multi si vom invinge!” :)))
Pe platou, soare si caldura, fara nici un pic de vant. Temperatura resimtita in jur de 10 grade. Doar cand mai adia putin vantul iti aduceai aminte ca esti la peste 2000m si este iarna.
Zapada din parti, se vedea iarba peste tot, parca e aprilie nu ianuarie. Mergem incet si sigur si parca dupa prea mult timp ajungem pe varf, aproape de ora 1. Ne-a luat cam 2.5 h sa ajungem ceva mai mult decat ma gandeam si parca ne ramane prea putin timp sa mai dam niste ture, avand in vedere ca ultima cabina cik ar fi la 15:45. Pe motivul asta nici nu poposim prea mult si o luam inapoi. Deja cand urcam iara peΒ cerdac parca incep regretele ca nu am dat si noi o coborare faina. Dam repede pieile jos si coboram putin de pe Cerdan spre valeaΒ SugΔri, cat sa facem si noi 10 viraje si sa nu regretam total tura. Cand privim in spate si vedem urmele asa ne venea sa punem pieile si sa o luam inapoi. Totusi, este aproape ora 15 si hotaram sa continuam drumul inapoi la cabina. Ajungem la cabina exact inainte de ora 16 doar ca sa ne punem la coada imensa ce se formase. In momentul asta realizam cu puteam sa mai dam 1-2 coborari si regretam ca ne-am grabit :(.
Oricum, gresala noastra a fost ca am ajuns tarziu la cabina si ca nu am grabit pasul la urcare. Daca am fi ajuns inainte de 12 pe varf ne-am fi dat dupa pofta inimii.
Oricum, la cum e zapada pe sus, clar mai dam o tura weekendurile viitoare. Va lasam mai jos cateva poze superbe de pe traseu iar la acest link, trakul turei.
Cam asa am botezat ce am facut noi duminica, 24.01 prin muntii Ciucas, freeride ciobanesc. De ce? pai a inceput ok si s-a terminat cu o boschetareala de toata frumusetea :)).
Tura, cel putin pentru mine era usor neplanificata. Stiam ca Tibi mergeaΒ la un schi de tura dar stateam inca in cumpana daca sa ma alatur sau nu, dupa ce sambata am dat o fuga la Sinaia si m-am bucurat jumatate de zi de partia care a fost cel putin perfecta de data asta.
Totusi, parca nu era destul si uite ca duminica m-am prezentat regulamentar in parcare la IKEA unde m-am alaturat grupului format din Tibi, Catalin, Mircea, Adrian, Cosmin si Lucian. Ne distribuim care cum putem in masini, lasam vreo 2 in parcare, si plecam. Pe drum facem oprirea de rigoare la benzinarie pentru cafea si mic dejun, unde mai discutam dar prea putin detaliile turei. Eu mergeam caine surd la vanatoare caci n-am mai fost pe schie in Ciucas, sau mai bine zis nu prea am mai fost pe schie pe munte :))). Ma bazam pe coechipierii mai experimentati. Din ce ma documentasem eu, ma gandeam ca ar merge o tura pe culmea Bratocea pe care am facut-o asta vara pe bicla si am relatat-o in postulΒ “Ciucas, nu doar berea favorita a naturii :D”.Β Am vazut ca lumea urca in culme si din culme isi alege o vale pe care o coboara si o urca de mai multe ori pana se plictiseste. Apoi, am auzit ca sunt trasee si de la muntele rosu. Totusi, ajunsi la fata locului si vazand zapada nu chiar destula, am ales un traseu pe culmea Bratocea, dar deja se spera la un traseu pana pe varf :|… haidam!
Ajungem in pas si ne pregatim echipamentul. Eu unul dupa ce ma chinui 5 minute sa imi pun pieile pe schie deja nu mai imi simteam degetele de frig Β :)). Ma grabesc sa le pun asa cum pot si sa imi bag manusa la loc, ba chiar le termin de pus cu manusile groase in mana ca deja nu mai simteam ce ating cu degetele. Dupa ce reusesc operatiunea, vine randul claparilor care si ei sunt manevrati cu “delicatetea” necesara si uite ca suntem gata de plecare.
Am uitat sa spun ca in pas erau cel putin alte 5 masini, si un numar considerabil de persoane care vroiau sa urce pe munte, unii tot cu schie altii la picior. Chiar ma gandeam “stai sa vezi autostrada acum”, dar ne-am imprastiat bine si nu ne-am calcat pe cozi.
Zapada prin padure arata bestial, si speram la o coborare in genul… odata ce iesi in creasta, se schimba treaba si dai de crusta, gheata si pe alocuri zapada viscolita. Este zapada dar cum am spus viscolita si nu atat cat ar fi putut sa fie. Creasta o parcurgem relativ repede, mai repede decat ma asteptatm, chiar se merge ok, si acum ca niciodata ma impac bine cu claparii care nu mi-au lasat nici o batatura considerabila pana la finalul zilei. Vorbim de un Movement Antidote cu un liner mai ciudat de tip melc si care ma cam jeneaza cand ii strang tare. Dar uite ca in tura asta au fost cel putin ok :D.
In tot traseul, singura portiune mai dubioasa a fost inainte de ascensiunea finala pe varf, unde, intro vaioaga, din cauza stratului consistet de zapada, poteca nu se mai observa si am ales sa traversam portiunea undeva pe langa stanca. Totusi, pe masura ce calcam, ne afundam destul de mult in zapada care o putea lua oricand la vale asa ca ne-a luat cel putin 30 min ca sa trecem toti o portiune de 10-20 m :), asta cu schiele in spate. Cred ca mergea si pe ele, aveai mai mult grip in acea portiune dar tot dubios ar fi fost.
Odata trecuti, mai urcam putin cu ele in spate pana iesim de acolo si apoi le aruncam in picioare si ii dam tare pana pe varf. Sus, aglomeratie ca de obicei pe Ciucas, si un vanticel care iti merge la inima, dar nu intr-un mod placut :))). Deja aici nu mai stiam pe unde coboram, cu schiele in spate, cu ele in picioare, deja eram confuz total. Unii si le puneau in spate, altii in picioare, ma uitam si ma intrebam daca ne spargem cumva in 2 grupuri :))). Dupa ce am Β facut poza de grup si am discutat putin am conchis sa coboram pe ele prin vaioaga pe care am urcat. Ne urcam pe ele, mai facem un mic brief la traseul de coborare si ii dam usor, usor. Nu coboram 20 m ca Lucian o ia in stanga pe prima vale si nu pe aia pe care credeam eu ca trebuie sa coboram. Vorbesc de exact prima vale care se lasa de pe varf in partea dreapta cum te uiti spre valea berii.Β Ma uit la restul care si ei erau putin nedumeriti, mai ales Adrian care spusese clar ca nu vrea sa coboare pe acolo si, in lipsa de alte variante, ma iau dupa Mircea care era urmatorul dupa Lucian. Cu ceva distanta intre noi, coboram cu totii safe si fara regrete pana unde valea se ingusta. Aici ne oprim si discutam variantele. Una ar fi sa urcam la cabana si sa coboram pe valea Berii. Alta ar fi sa balaurim prin valea asta care, dupa cunostintele lui Lucian, ne scoate tot in valea Berii dar nu stim cat de schiabila este. Alegem a 2-a varianta si uite ca incepe boschetareala aia faina care mentine spiritul de aventura pana spre finalul oricarei ture :D. Mergem printr-un culoar ingust si ne dam schiurile jos la 2 mici saritori de 2 metri pana cand ajungem intro zona unde trebuie sa le dam definitiv jos daca vrem sa ajungem cu ele cat de cat intregi. De aici nu mai facem chiar mult pana in vale de unde incepem drumul spre masini. Noroc ca tovarasul lui Lucian al carui nume imi scapa acum, si care nu a urcat pe varf ci a ramas sa se dea din culme pe vreo vale, a venit in intampinarea noastra si a cules restul de soferi pe care i-a dus sa isi recupereze machinutele. Asa ca nu am fost nevoiti sa mergem pana in pas ci pana la sosea unde deja Tibi si Adrian au reusit sa se intoarca cu masinile sa ne recupereze.
Per total tura a fost muuuult mai faina decat ma asteptam, si boschetareala de la final a fost sarea si piperul. Titulatura de freeride ciobanesc data de Catalin se potriveste manusa :))) si o vom folosi mult si bine Β :D. Mai jos regasiti poze de pe traseu si un filmulet mai concludent u boschetareala. Poate o sa mai apara un edit mai tarziu cand o fi timp. Traseul il gasiti la urmatorul link.
Vorbim de 800m elevatie si 1100 coborare in aproximativ 14-15 km.
Vertical Riding Romania 