Category Archives: 4. Dor de duca

In cautarea iepurasului de paste…

In cautarea iepurasului de paste… dar fara succes ca se da prea bine… iepurele :D.

Paste fericit sa aveti!!!

Cararile va asteapta…

Leresti, pentru ca Leru’i Ler :D

Leave a reply

Leresti, pentru ca Leru’i Ler :D. Un alt titlu pentru postarea asta ar fi putut fi “in cautare cararilor ascunse de langa Leresti” caci parca de fiecare data cand mergem pe aici, nu dam peste singletrackurile mult visate :D.

Si de data asta am plecat cu gandul ca nu ne trebuie un track clar, nu avem cum sa nu gasim o carare faina, asa ne-am spus si acum si data trecuta, prin decembrie cand am balaurit pe un track dubios facut probabil din canapea.

Nu a fost rau, a fost interesant, dar dupa ce urci 2 ore parca vrei sa cobori putin mai mult de 10-15 minute :))). Desi, acum ca reflect asupra coborarii, cu putin efort se poate transforma intr-un frumos traseu de DH, dar in lipsta unei instalatii sau a unui drum care sa te scoata deasupra punctuluid e plecare, degeaba.

Am plecat din Bucuresti cu gandul de a face fie traseul pana la Stana Stramtu cu o coborare adecvata, fie traseele de pe langa manastirea Ciocanu fie ambele. Nu prea a iesit nici una nici alta si nu am atinsi decat partial obiectivele propuse :)).

Astfel, iesim pe la ora 8 din Bucuresti eu cu Bogdan si cu Andrei, putin cam lenti ca de obicei. In 2 ore suntem la Campulung si ne vedem intr-o benzinarie cu Tibi si Gabi care au venit de la Pucioasa. Facem un mic plan si ne mutam cu masinile din benzinarie la intrarea in Voinesti (langa mai mult cunoscutul Leresti  :D) unde si lasam masinile. Dupa ce ne mai organizam putin bagajele, o luam la drum intorcandu-ne facand prima la stanga pe straduta cu biserica. Urcam putin fata de soseaua principala si intram in drumul spre stana Stramtu la prima trecere pe sub calea ferata, nu departe de biserica. Urcarea incepe bine pe un drum plin de bolovani si iesim rapid intr-un punct de unde se vede frumos orasul Campulung in luminile diminetii. Drumul continua in urcare pana la stana Stramtu, undeva la 1400m. Se intersecteaza si cu alte trasee asa ca cine se duce prima data pe aici e bine sa aibe un track cu el. Tot traseul are vreo 2 pante mai serioase si cu aderenta mai putina unde ne-am chinuit sa stam in sa si cred ca doar Tibi a reusit sa le faca fata. In rest este ciclabil complet si chiar umbrit deoarece merge destul de mult prin padure, mai putin la inceput pana intri in ea si la sfarsit, ultima portiune pana la stana.

Odata ajunsi la stana admiram panorama superba. Oriunde te-ai uita ai ce vede, Iezer, Bucegi, Leaota, Crai, Fagaras si orasul Campulung, toate se vad de la stana Stramtu si daca ai noroc de vereme senina, totul este chiar superb! Aici am stat putin sa ne pozam si sa mancam cate ceva si apoi am inceput sa facem planul de coborare. Tot am vazut filmulete cu o coborare bestiala prin zona si tot incercam sa o identificam dar nici de data asta nu am avut noroc. De la stana am tinut-o tot inainte spre padure pana cand drumul a devenit din ce in ce mai abrupt si mai neingrijit… era clar ca nu a mai trecut de mult vreun biciclist pe aici. Atunci era deja prea tarziu ca nici unul dintre noi nu vroia sa se intoarca, asa ca ii dam inainte cu tupeu si reusim sa coboram destul de rapid toata diferenta de nivel de ne-am chinuit sa o facem pana la stana :(… sa dus si singletrackul mult visat. Data viitoare ne luam ghid :)).
Ajungem in Leresti si ne oprim la o carcium pentru o bere regulamentara si pentru a 2-a masa a zilei, sau chiar a 3-a. Ne reorganizam rapid si ne propunem s a o luam spre manastirea Ciocanu. Urcam iara pe deal si mergem pe forestier in urcare usoara si apoi caborare, pana in Bughea de Sus. De aici ne indreptam spre Bughea de Jos dar abandonam planul la iesirea din oras cand vedem ca traseul pe care vroiam sa il urcam era si scurt si marcat ca si coborare. Am zis sa incheiem mai devreme ziua si sa lasam Ciocanu pentru alta tura caci parca nu aveam chef de o alta dezamagire. Nu-i bai, revenim si atunci incercam ceva la sigur, care sa merite.
Oricum, cu zona asta ne vom tot revedea caci are mult de oferit. Si asa planul este sa refacem tura din Iezer si sa o facem si mai epica, cu trecerea in Fagaras dar asta este alta poveste in stadiul “draft” :D.

Pana atunci lasam cateva poze si edit-ul de mai jos si un track alterat caci am pornit gpsul prea tarziu si l-am oprit tot asa… link traseu. Enjoy!

Weekend cu de toate

Leave a reply

Weekend cu de toate, cred ca asa ar trebui catalogat weekendul trecut. O leaca de scufundari si un salt cu parasuta mai trebuia si era ultracomplet :)).

Planuri batute in cuie nu erau si dupa ce vineri seara ne-a prins in oras la un pahar de vorba cu Bachus, goraza de a ramane in Bucuresti a invins si sambata dimineata, mai tarziu ca de obicei eram in drum spre munte cu bicicletele pe masina si restul de echipament in portbagaj. Planul era simlu, urcam usor pana la cota 1400 la Sinaia si de acolo ne indreptam spre Stana Regala cu un popas pe drum la o stanca unde cativa prieteni erau la catart.

Ajunsi destul de tarziu la Sinaia, undeva pe la ora 11 ne punem pe sei si ii dam usor la deal pe clasicul drum care nu a fost chiar asa aglomerat cum ne asteptatm. Ajungem destul de devreme la 1400. Vad baietii cu biclele de DH care iesau din gondola, isi puneau casca si ochelarii si ii dadeau frumos la vale pe frumosul traseu Happy Bear ce spre rusinea mea nu l-am incercat pana acum. Ii zic Elenei sa ma astepte putin ca am ceva treaba :)). Imi pun frumos genuncherele ce le aveam in rucsac si entuziasmat ii dau si eu la vale. Ce sa zic, ca intrarea in padure m-a surprins putin cu o mica portiune abrupta care nu prea iti lasa timp de gandire si care iti cam ridica adrenalina oleaca dar dupa incepe sa devina mai ok. E bine sa faci o recunoastere a traseului ca altfel risti sa ti-o furi :D. Traseul este foarte frumos facut si iti stimuleaza zdravan adrenalina, Are si multe rampe ce pot fi incercate. De obicei rampele amenajate sunt destul de inalte, majoritatea dintre ele, doar cateva puntand fi abordate de cei cu mai putina experienta. In rest sunt destule rampe naturale ce pot fi abrodate ok si care reusesc sa ii dea un flow deosebit traseului. Ce sa zic, mi-a placut, imi venea sa nu mai plec de acolo dar mi-am propus sa ma intorc in alta zi special pentru traseul asta si sa il fac pana ma pictisesc :).

Ma intorc repede cu gondola la 1400, o recuperez pe Elena si ii dam bine spre Stana regala. Drumul forestier ce duce la stana este destul de frumos pentru o plimbare iar biciclisti mai indrazneti au la dispozitie traseul Old School care este de asemenea demential si se interesecteaza destul de des cu forestierul. Chiar fain! Ajungem relativ repede la locul indicat de Alex si George si dupa ce identificam cu greu locul de catarat incepem sa facem putin bikealpinism cu biclele in spate pana ajungem la baza stancii. Aici ii gasim pe indivizi deja in perete incercand fie un supozitor cu frunze fie un Sisif de toata… dificultatea :))).

Stam la povesti, halim ceva, admiram baietii care escaladeaza marii pereti, incercam si noi un supozitor cu frunze si dupa ce ne calmam nitel incepem sa o luam usor, usor din loc. Chiar frumoasa iesirea la stanca si le-am promis ca ne vedem si data viitoare. Si combinatia asta de treseu pe bicla si cocot parca nu e chiar asa de rea, un mix bun :D, de repetat.

Dupa ce iara bagam putin carca si reusim sa iesim in forestier, ii dam usor spre stana regala. Ne intoarcem pe unde am venit vreo 3 serpentine si apoi identificam drumul de stana. Ajungem relativ repede. De aici coboram pe poteca regelui, un traseu pavat si serpuit ce te scoate in drumul de cota sau la palat daca il continui. Chiar frumos drumul si serpentinele stranse is chiar faine.

Ajungem la masina chiar devreme si la ora 8 suntem in Bucuresti, deja cu gandul la ziua de duminca care ne astepta cu o noua aventura :D. Planul era sa facem o zi de schi pe Valea Alba, si ce zi urma sa fie :D. Pornirea lafel de grea, ca iar am stat la un pahar de vorba si parca cocotul de sambata si traseul de dh ne-a obosit putin :)). Trezirea a fost pe la ora 5 caci la 8 trebuia sa fim in Busteni la cabina. Plec singur din Bucuresti caci restul erau deja pe zona si la ora 8 ajung la Andrei sa il iau. Ajungem intr-un final sa urcam cu a 2-a cabina si la 9 eram sus pe platou, eu, Andrei, Tibi, Tiberiu si Marian. Ne punem schiele si claparii pe rucsac si ii dam usor la pas pana in buza vaii. unde asteptam o alta brigada ce venea din urma si printre care se regasea si Matei. Ne echipam, ne uitam frumos in jos la valea ce ne asteapta si incepem sa ne lasam usor pe ea. Am inteles ca sambata a fost ambuteiaj pe aici, peste 40 de oameni, deci am facut alegerea buna sa venim duminica. Erau considerabil mai putin, grupul nostru si inca cativa la pas. Ne strecuram frumos pe langa peretii vaii pe o zapada numai buna si ajungem relativ repede la iarba unde ne intindem la o campeneasca de toata frumusetea. Scoatem ce avem prin rucsaci inclusiv berea si aghiasma carata strategic si cu care nu poti da gresi intr-o tura ca asta. Trebuie sa imi fac un tricou cu “Alcohol, connecting people!” :))).

Stam tolaniti mai bine de 1h si ne bronzam la soarele de munte pana mai vine un grup de 4 schiori de sus. Incepem sa ne strangem catrafusele si sa ne punem echipamentul pe rucsaci si ii dam usor la vale pe cararea frumoasa si cu orasul Busteni ce ni se arata in fata, la baza masivului. Ajungem repede la caminul Alpin lasam bagazele cu Andrei si ne ducem repede cu un taxi sa ne recuperam masinile de la cabina. Cam asta e finalul unui weekend cu de toate. La mai multe caci chiar a fost reusit. Cum povesteam la inceput, o leaca de scufundari si un salt cu parasuta mai lipseau si era chiar complet :).

Pana data viitoare va lasam cu materialul foto/video de mai jos. Enjoy!

Urlati! pt ca sezonul a inceput

2 Replies

Urlati! pentru ca sezonul a inceput si pentru ca Urlati is the bomb in materie de vreme buna. Iara au anuntat astia cod verde, galben, albastru, portocaliu de ploi si vreme rea :(. Stateam in cumpana cu tura asta, daca incepea ploaia nu mai plecam nicaieri, dar totusi…

am plecat pe ploaie din Bucuresti ca sa murim de cald pe la Urlati, pe un teren sec, chiar desertic, parca e cam pe bune treaba cu desertificarea ;).

Urlati-ul, in materie de carari, neschimbat :D. Am facut o combinatie din traseele incercate anul trecut, si ne-a iesit o tura frumoasa de inceput de sezon de vreo 47 km si 1200m elevatie.

Pe scurt traseul a fost cam urmatorul. Plecarea din Urlati din centru, am urcat pe traseul de la maratonul vinului, in punctul culminant al urcarii am tinut stanga si apoi dreapta si am coborat in Rotari, de aici am facut stanga si am luat-o spre Tarculesti (nu Malul Rosu sau Ceptura), apoi inainte de o coborare pe asfalt am facut drepapta si am luat-o iar pe deal pana ne-am intersectat cu DJ238, am mers putin pe acesta si am coborat iara in Rotari pe un drum mai putin stiut, o coborare foarte faiana ce o aveti mai jos. De aici am facut stanga spre Ceptura dar la prima curba stransa de 90 grade am luat-o iar spre deal pe o catarare si printr-o boschetareala mai putin umblata. Dupa boschetareala ne-am intersectat iara cu traseul de la maratonul vinului si l-am urmat putin spre Cepturra, apoi dreapta la 90 grade pe coborare si apoi iara urcare pe deal pana am ajuns exact in acelasi punct de unde am venit dupa boschetareala. De aici inca putina urcare si coborare pana in Urlati. Nu cred ca ati inteles ceva din indicatiile de mai sus :)) asa ca gasiti harta traseului la acest link :D.

Fain traseul, si fain ca am mai schimbat putin cu boschetareala asta de la final. Deja avem in minte o combinatie interesanta pentru urmatoarea tura pe aici. Va implica cel putin 2 boschetareli :)).. si ceva mai multa diferenta de nivel :D. Overall tura a fost reusita, si ne-a deschis zdravan apetitul pentru bicicleala. Participantii la tura fuseram eu, Ionut (www.jurnaldecalator.ro), Vlad, Nicu si Cristi.

Lasam mai jos materialul foto video al turei, ca sa il asociati scurtei descrieri de mai sus :), enjoy. Pana data viitoare, ride safe!

Ski de tura la Barcaciu

Leave a reply

Ski de tura la Barcaciu, un eveniment ce nu va fi ratat nici la anul.

Weekendul ce a trecut am fost la cabana Barcaciu pentru o portie zdravana de ski de tura sub indrumarea lui Mihai Petre, o persoana de nota 12 cu o atitudine atat de prietenoasa cum rar intalnesti :).

Evenimentul in sine a fost super reusit, si cu drag ne vom revedea cu cabana, cu Mihai si cu restul de participanti ce au fost si ce or mai fi, si la anu pe vremea asta, eventual pe o iarna mai zdravana, desi, nu am avea nici o plangere legata de conditiile de desfasurare. Am avut vreme de toate tipurile si zapada de calitate si ne-am dat dupa pofta inimii :D, desigur dupa ce am bagat mii de metri altitudine de s-a intarit bulanu’ pe noi ca pe Chuck Norris :))). Dar e altceva cand urci prin forte prorii sute de metrii ca sa ii cobori in cinci minute. La coborare simti fiecare metru si te bucuri cu totul altfel de el :D.

Acum ca sa revenim la jurnalul evenimentului lucurile au stat ca in randurile de mai jos.

Evenimentul a durat 3 zile, incepand de vineri pana duminica. Totusi, majoritatea care au venit de vineri au ajuns in a 2-a partea a zilei la cabana si nu au mai bagat deloc schi. Singurii care am facut nota discordanta am fost eu si Tiberiu care ne-am grabit putin sa ajungem cat mai devreme ca sa bagam o tura, doua si in ziua de vineri. Am plecat pe la 6.30 din Bucuresti, desi puteam sa ne urnim si mai devreme si undeva pe la 10:30 eram in Poiana Neamtului (Avrig) si ne chinuiam sa ne facem bagajul, sa ne punem schiurile pe rucsaci si tot asa. Ne astepta in poiana o racoare placuta, dupa ce tot drumul ne-a batut sorinelu. E superba apropierea de Poiana Neamtului, cand vezi Fagarasii inalti si te gandesti ca trebuie sa ii urci pana sus, sus…

Dupa ce terminam bagajul si o luam la pas in racoarea placuta si sunetul de drujbe de se tot intensifica pe masura ce intram in padure. Dam si de Mihai Petre care cobora din padure si care urma sa ii recupereze pe restul pe masura ce soseau in poiana. I-am zis ca suntem mai entuziasmati si ca vrem sa bagam o tura si astazi si ne-a explicat cam pe unde ar trebui sa ne ducem sa fie safe si fara incidente :D.

Ii dam inainte si ne luptam cu panta pana la Barcaciu si cam dupa 2 ore de mers ajungem si noi la cabana. Prin padure, inafara de o intalnire surpriza cu o doamna bufnita, vedeti filmuletul de mai jos, nimic notabil.

La cabana scapam de mare parte din bagaj, ne punem claparii in picioare, infulecam ceva, stam de vorba putin cu nea Petre, mai cerem o parere despre traseu si ii dam inainte. Entuziasmat imi pun schiurile in picioare aproape de la cabana doar ca sa mi le dau jos la prima vaioaga de trecut. Apoi, de lene nici ca mi le-am mai pus pe rucsac si vreo 20 de minute le-am carat ca la partie la Predeal :))) de mi-au rupt carca.

Ajungem la indicatorul de cruce galbena ce te scoate spre Scara, le punem in picioare si ii dam la deal pana sus la 2000m doar ca sa admiram privelistea caci nu ne incumetam sa facem mai mult de atat. Dam o coborare pe unde am urcat, le punem in carca de data asta si ne intoarcem iara la 2000m iar de data asta coboram spre cabana doar ca sa tragem o mica boschetareala asa, ca de final de zi. Ajungem la cabana sa facem cunostinta cu restul grupului care tot crestea pe masura ce se lasa seara. Mihai era inca plecat dupa ultima parte a grupului. Ne facem comozi, ne schimbam si intram si noi in vorba ba despre traseu ba despre schiuri :).

Mancam bine, mult mai bine decat v-ati asteptat, aviz celor care dau 30 de lei pe un fel de mancare la te miri ce restaurante fanci pe acilea prin oras, stam de vorba cu Mihai care ne face un mic brief si ne jucam putin cu transciverele pe langa cabana.

A 2-a zi de dimineata trezirea se face pe la 7, masa undeva intre 7:30 si 8:30 si undeva pe la 9 incepem sa ne urnim. Afara, ceata, ca in prognoza si stratul nou de zapada de 2 cm lipsea. De data asta urcam direct de la cabana pe langa prima vaioaga. O panta abrupta, putin mai dificil de facut pe schie. Eu unul aleg sa o iau la picior cu ele in carca si sparg la zapada cot la cot cu Ioana care m-a surprins cu energia ei ce si-a mentinut o pana la finalul zilei.

Ajungem primii sus la 2000 doar ca sa facem frigul pana cand ajung si restul…proasta alegere graba asta.

Dupa regrupare o luam spre caldarea Puha, cea mai safe alegere pentru conditiile date. De aici nu mai facem mai multe de 30 de min pana cand dam de intrarea in caldare, care, in conditii de ceata si cand nu sti exact cum arata caldarea, te cam intimideaza, dar dupa 2 viraje ajungi safe in caldare unde incepe si distractia. Caldarea este super, riscul de avalansa este mic, panta de asemenea mica si te poti da dupa voie o zi intreaga. Toata caldarea pana in cararea de negoiu este schiabila, undeva la 2km. In total am facut vreo 4 ture prin caldare cu plecari din diferite puncte, ultima, la care am ramas doar eu cu Tiberiu si Ioana a fost pe o ceata de abia vedeai la 3-4 m in fata. Cand mai pui si o ninsoare abundenta ai solutia perfecta sa nu mai vezi pe unde te dai :))). Practic ultima tura a fost la ghici ca nu vedeam nici unu pe une ne dam, doar ne distingeam unul pe altul. Noroc cu intrumarile lui Mihai care ne-a zis sa coboram cat mai mult pe dreapta caldarii pana dam de rau si la scurt timp ni s-a alaturat si el :).

Seara la cabana am fost asteptati cu mancare calda prajituri, crema de zahar ars si multe bunatati. Dupa ce ne-am ghiftuit cat am putut am picat ca trazniti :D.

A 3-a zi, trezirea ca de obicei. Afara ne astepta o ceata ca in ziua precedenta. Dupa ce mancam bine si ne refacem puterile o luam spre Scara. Pe masura ce urcam ne dam seama ca vremea era putin mai rea decat in ziua precedenta si cum trecem de 2000m realizam ca nu prea are rost sa continuam asa ca luam in grup decizia sa ne intoarcem si sa ne dam pe unde am urcat. Coboram mai greu pe ceata si pe zapada viscolita. Cand iesim din ceata ne bucuram de pulvarul depus cu o noapte inainte si coboram frumos pana in cararea de Negoiu. Faina coborarea, probabil cea mai faina, zapada fiind de nota 10. Alegem sa mai urcam odata si apoi inca odata si ajungem la cabana undeva pe la 14 si ne grabim sa ne facem bagajele ca sa incepem coborarea spre Poiana Neamtului.

Plecam fericiti de la cabana Barcaciu si de la acest eveniment reusit si ne promitem ca si la anum vom reveni. Este o placere sa schiezi in Fagaras si in compania acestor oameni care iti impart pasiunile :). Mihai, ne revedem cu siguranta si la anu, sau poate mai devreme :D. Valabil si pentru restul trupei ;).

Ca si cifre, in cele 3 zile am urcat cam 4200m elevatie, 40km parcursi si ne-am dat la vale de vreo 8 ori :)) iar trakurile din fiecare zi le gasiti la urmatoarele linkuri: ziua 1, ziua 2, ziua 3.

Pana la asteptata revedere va lasam mai jos dovezile unui eveniment reusit. Va exista si un edit video mai de doamne-ajuta dar ceva mai tarziu caci lenea-i mare :D. Enjoy!

Sfarsitul nu-i aici…

1 Reply

Nu-i aici, sfarsitul nu-i aici, si avem dovezile necesare sa aratam acest lucru :D.

Tura din Iezer a venit mai din timp anul asta ca de, daca si iarna lasa semne ca isi da ultimele rasuflari, am zis ca putem incerca fara probleme Iezerul. Si dreptate am avut caci, am avut parte de cel mai fain ski de tura din sezon :D.

Despre tura am tot povestit cu Tiberiu si Bradu si odata ce am nominalizat un weekend am inceput sa dam de veste despre planul nostru. Astfel am reusit sa il convingem si pe Dinu care ni s-a alaturat pe schie si pe Cristina, Diana, Bogdan si, surpriza, Vlad Bogdan, altul decat subsemnatul si altul decat cel peste care am dat in Ciucasi si in Bucegi. Cum zicea No 2, suntem multi si vom invinge. Deja o sa ne zicem dupa numarul de ordine, No 1, No 2, No 3….. :)))

Prognoza arata bine, 2 zile cu zapada de 5-10 cm inclusiv sambata cand era plecarea. Entuziasmul era la cote maxime iar vineri abia asteptam sa ajung acasa sa imi pregatesc bagajul. Cu greu am indesat tot ce aveam nevoie in rucsacul de 38L si dupa ce am mai discuat cu Bradu si Tiberiu si dupa ce m-am uitat la The Program, asa, ca sa am la ce sa visez, m-am bagat pe la un 12 la somn cu ceasul pus sa sune la 5:20. Am reusit iara sa ma trezesc inaintea alarmei asta dupa un somn sacadat… np, numai bine sa nu plecam in graba. Il iau pe Tiberiu pe la 6 :10 si zburam spre autostrada. Cu Bradu ne gasim pe drum, pe la km 80 si mergem impreuna pana la destinatie, Cabana Voina. Este surprinzator drumul din Pitesti spre Campulung. Acesta se intersecteaza cu aceasi cale ferata de 4 ori si daca ai ghinion, asa cum am avut noi, poti sta la 4 treceri peste calea farata ca sa dai prioritate aceluiasi tren, fantastic :))).

Ajungem cu o intarziere de 20 min la Voina unde Dinu ne astepta cuminte de ceva vreme. Aici incepe forfota dinainte de plecarea efective, cu scos chestii din bagaj, pus la loc, aranjat schiuri, facut schimb de diverse ciurucuri, bagat ceva de haleu prin buzunare si tot asa. Reusim pe la un 10 sa ne urnim din loc. Grupului nostru s-a mai alaturat si Stoica Teodor Cosmin, unchiul lui Vlad Bogdan No 3 , doctor si salvamontist in Campulung, un om de nota 10 care desi ne depaseste in varsta ne-a cam dat-o cu ceasul de la gara pe traseu :))).

Pe carare ne impotmolim putin in noroaiele lasate in urma de cei ce defriseaza in zona, care, la propriu au distrus traseul turistic in prima parte a acestuia. Prin padure pe masura ce urcam incepe sa fulguie frumos si deja gandul ne sta la ce ne asteapta sus la peste 2000m. Ajungem relativ repede la stana de la iesirea din padure unde halim ceva, si asteptam sa ne regrupam. De aici incepe lupta cu ceata care pe masura ce urcam era din ce in ce mai deasa de nu vedeai la 5 m in fata. Ne separam usor doar sa ne regrupam aproape in totalitate mai in fata undeva la peste 2000m. Aici Cosmin ne sfatuieste sa nu incercam sa ajungem la refugiu caci pe ceata asta riscam sa ne pierdem nitel mai mult. Noroc cu Tibireu care si-a incarcat trackul pe gps si care ne-a scos din belea. Ajungem intr-un final, parca dupa prea mult timp la crucea Ateneului si orbecaim putin pe acolo pana dibuim pe unde ar trebui sa coboram cel mai ok. Dupa nici 5 minute ceata se ridica putin si vedem si noi refugiul pentru prima data, dar si superba caldare unde urma sa ne distram de minune :D.

Ajungem cu bine la refugiu si ne acomodam rapid scapand de bagajul greu din spate. Dinu cu Cristina inca aveau sa vina din spate si desi egoistii din noi au luat-o inainte, inca speram ca s-au tinut dupa urmele noastre si vor ajunge curand.

Dupa ce halim ceva, ne gandim ca ar merge totusi un schi rapid si in seara asta asa ca iesim sa vedem cum se arata conditiile. Afara ceata densa, conditii de nota 10. Nu stam mult pe ganduri, punem focile si ii dam la deal cu gandul sa incercam o experienta noua. Pe masura ce urcam, auzim zgomote din creasta, dinspre cruce, si dupa ce urlam putin ii auzim si glasul suav a lu Dinu :))). Brici, a ajuns, impreuna cu alti 5 muntomani ce si ei se pregateau de plecare de la Voina cam in acelasi timp cu noi.

Ii dam linistiti la deal cu speranta ca ne va mai lasa ceata o leaca sa vedem si noi pe unde ne dam. Nici o sansa. Ajungem aproape de creasta dam pieile jos, strangem claparau si haidam. Dupa cateva viraje prin ceata nu mai stiam unde e sus si unde e jos :))) ne intorceam ca betii cu schiurile la deal crezand ca ii dam la vale :))) o experienta de neuitat. Dibuim coborarea si ajungem muuuult mai rapid decat am urcat, la refugiu. Aici, gasca mare, voie buna, se preconiza o petrecere :D. Mai bagam ceva la ghiozdan si ne hotaram sa mai facem o tura, poate asta e mai cu noroc. II dam tare si urcam ceva mai sus de data asta. La 18:30, ultima coborare, conditii lafel de “prielnice” si intunericul incepea sa se lase zdravan. Ii dam usor si grijului la vale si ajugem cu bine la refugiu. Ar mai fi mers si o urcare si o coborare la frontala dar asta fara ceata ca in asa conditii eram cainii surzi la vanatoare :))).

Ne bagam la refugiu si dam drumu la muzica si share la care ce a aduse de pe acasa. Cu totii am invatat geografie in seara aia, cu cate feluri de licori din colturi diferite ale tarii au circulat prin acel refugiu :))). Fain rau, nu iti trebuie club ca sa te simt ca intrun club. E de ajuns o adunatura de oameni voiosi, un numar egal de frontale, un refugiu in varf de munte si multa voie buna stimulata de …

Dupa o trezire timpurie, la 4:30 sa admiram cerul senin si vantul ce batea cu putere, ne bagam iara  la somn, parca cu un regret ca nu am incercat si ceva in noaptea aia. A 2-a zi dimineata, trezeirea la 7, bagat ceva la ghiozdan si sus la ture. Am bagat 3 ture superbe, cu urcat pana in creasta, admirat soarele cum rasare dinspre Bucegi si Crai si cu niste coborari faine pe o zapada care te tot indemna sa mai faci inca o tura si inca una si inca una…

Aveam in gand vreo 4 ture dar deja pe la a 3 se intrevedea un nor ce venea dinspre Vacarea. Deja eu si cu Tiberiu ramasesem ultimii la refugiu, nesatui de schi, restul plecasera iar pe Bradu si Dinu ii tot vedeam cum se luptau cu panta pana la crucea Ateneului. Atunci am decis sa incheiem si noi ziua de schi, ne-am bagat la refugiu pentru o ultima masa si apoi ne-am facut bagajul si am plecat. Cand ajungeam la jumatatea pantei pana la cruce deja Bradu cu Dinu nu se mai vedeau si tot atunci ne dam seama ca au uitat catelul in refugiu. Care catel? :))) pai o potaie ce ne-a urmarit de la Voina si a petrecut si el noaptea cu noi la refugiu. L-am uitat inauntru si am inchis si usa :))). Dar norocul era dupa colt, sau mai bine zis sus in creasta si il chema Stoica Teodor Cosmin doctor si salvamontist :))), unchiul lui Vlad Bogdan No 3. El nu a venit cu noi pana la refugiu ci s-a intors undeva inainte de crucea ateneului doar ca a 2-a zi sa mai faca o tura pe alt traseu. Cand l-am vazut sus in creasta am asteptat sa coboare si i-am spus de potaia uitata in refugiu. S-a dus repede si l-a eliberat :D, deci puteam sa ne continuam si noi urcarea linistiti.

Ajungem intr-un tarziu la cruce sii ii dam inainte cu tupeu prin vantul care tot incerca sa ne culce la pamant. Cand treceam de mamaile de pe la 2300, din varful culmei Vacarea, ii zarim si pe Bradu si Dinu care ne asteapta sa coboram impreuna.

Ne punem schiele si ii dam inainte pe drumul dubios care curand se transforma in cea mai faina “partie” cu un firn inmuiat cum trebuie de soare. Inainte de stana ne prinde din urma si domnu’ Cosmin insotit de Claudiu Calcai, alt muntoman si schior entuziast cu care ma stiam de anul trecut, tot din Iezer, tot de la ski :D.

Stam la stana sa schimbam cateva vorbe si apoi ii dam in jos aruncand o privire peste umar la muntele lasat in spate si la aventura ce se apropie de sfarsit. Coborarea ne toaca marunt si ajungem intrun tarziu la Voina, usor indoiti de spate si plini de noroi de pe forestierul distrus de tractoare. Deja regretul ca s-a terminat isi face loc in mintea noastra… dar sigur nu vom sta departe de acest loc prea mult timp….

Va lasam mai jos cu cateva dovezi din tura noastra cea faina, sa va dati seama de pontentialul acestui loc pentru skiul de tura. Noi vom face o traditie din aceasta tura, ca si din altele :D.

Trasele din cele 2 zile le gasiti la aceste 2 linkuri: ziua 1,  ziua 2. Tura de anul trecut o gasiti aici. Enjoy!

 

 

Saniuta fuge, nimeni n-o ajunge…

N-avem cine stie ce zapada, asa ca sezonul de ski se va termina inevitabil mai devreme decat ne asteptam. Totusi, eu zic sa fim recunoscatori, zapada se duce, dar muntii raman acolo. Poate padurile ne mai parasesc 😦 dar muntele nu, pe ala ii mai greu sa il furi…

Totusi, cu zapada de o avem, ne mai dam pana la finalul lui martie, ba pe partie, ba pe langa ea asa ca hai sa ne bucuram si sa fim recunoscatori pentru ce am primit, ca daca nu e zapada, tot din vina noastra nu e. Nu a mea si a ta, a noastra ca … specie ;).

Parca ar merge din 2 in 2, o iarna da, una ba, dar parca aia care e ba e din ce in ce mai jalnica.

Si daca tot se termina sezonul, de ce sa ne para rau, caci sculam mai devreme bestiile pe 2 roti din hibernare.

Dar totusi, sa nu uitam iarna asta scurta, sa ne aducem aminte ca nu i chiar bine ce se intampla, sa devenim constienti de schimbarile din jurul nostru si eventual anul asta sa ne implicam mai mult, atat ca atitudine cat si ca activitate.

Lasam niste dovezi mai jos, in amintirea iernii ce-a fost… si nu prea mai e :(. Enjoy?!

 

Cozia cea mereu surprinzatoare

Leave a reply

 

“Cozia nu este un munte nici greu, nici ușor, este un munte care trebuie urcat de orice adolescent înainte de bacalaureat. Este deja o cutumă printre liceeni că fără a urca pe Cozia nu poți deveni major”, afirmă profesorul în biologie Gheorghe Ploaie.

Noi inseamna ca am devenit majori ceva mai tarziu :))) dar bine ca am devenit :D.

Cozia este un munte de care te indragostesti cu usurinta si la care revii mereu cu placere. Raman la parerea ca apus de soare mai frumos sau rasarit de soare mai superb nu am vazut inca la vreo alta cabana. Soarele apune de dupa muntii Buila-Vanturita si rasare de undeva hat departe de langa Bucegi luminand tot Oltul pana la Valcea si Pitesti daca ai noroc si de o zi senina si fara ceata.

Cabana (www.cabana-cozia.ro) are 50 de locuri in camere de 2 pana la 7 persoane, distribuite in cele 2 corpuri ale sale. Preturile sunt mult mai decente, 25 lei locul de persoana, 2 lei ceaiul, 5 lei o bere, 6 lei o ciorba si tot asa, ceva mai mici decat la alte cabane dar si accesul cu masina (4×4) este mai facil existand un forestier ce te scoate de jos pana in spatele cabanei. Este primitoare si cabanierul este cel putin de treaba. De data asta ne-a suportat eroic pana dupa 12 noaptea cu muzica si galagia facuta… dar hai ca rar am mai iesit la o cabana si parca e pacat sa nu te distrezi putin la un pahar de vorba dupa un traseu asa fain.

Traseele din masiv sunt si ele lafel de surprinzatoare. Putin se gandesc ca au atata de urcat cand afla ca altitudinea la care se afla cabana este de 1573m. Cand ajung in traseu si le zici ca au de urcat 5 ore ii cam bufneste rasul. Si eu cand ma gandesc ca urci constant 4-5 ore doar sa ajungi la 1570m mi se pare ciudat. Si urcarea nu-i chiar cea mai blanda :))).

Traseele cu acces la cabana ar fi urmatoarele – sursa www.cozia.ro:

  • Gara Turnu (310m)-Curmatura la Troita (673 m.)-Muntele Scortaru-Muchia Turneanu-Cabana Cozia (1573). Diferenţă de nivel 1263 m. Timp de mers 5-5 1\2 ore. Marcaj : bandă roşie. Traseu dificil iarna pe zapada.
  • Gara Turnu  (310m)-Pietrele Roşiei ( 750 m.)- Muchia Turneanu-Vf. Cozia(1668). Diferenţă de nivel : 1358 m. Timp de mers 5-5 ½ ore.Marcaj : triunghi roşu, apoi bandă roşie. Traseu dificil iarna pe zapada.
  • Gara Turnu  (310m)-Pietrele Roşiei ( 750 m.)- Muchia Turneanu-Vf. Cozia(1668). Diferenţă de nivel : 1358 m. Timp de mers 5-5 ½ ore.Marcaj : triunghi roşu, apoi bandă roşie. Traseu dificil iarna pe zapada.
  • Gara Lotru (317m)-Vărateca-Muchia Urzicii- Stâna din Rotunda-Vf. Cozia(1668m). Diferenţă de nivel 1351 m. Timp de mers  4-5 ore. Marcaj : bandă albastră. Traseu dificil iarna pe zapada.

Mai jos aveti dovada frumusetii acestui parc natural ce trebuie vizitat macar odata. Cum povesteam mai sus, apusul si rasaritul sunt atractia principala a acestui traseu, pe langa privelistea constanta asupra oltului, in cazul unei zile senine. Va lasam cu pozele.

Enjoy!

Schi de tura pe varful Omu

Leave a reply

Fara prea multe planuri pentru weekendul ce a trecut deja de mai bine de 8 zile, am ales o tura pe schie pana pe varful Omu. Pretentii prea mari nu aveam, stiam doar ca vrem sa ajungem pe varf si eventual sa ne alegem un loc, o vale mica in care sa ne dam de 2-3 ori. Planul initial era sa plecam de la Babele, sa ajungem pe varf si apoi sa coboram in Sinaia. Pe motivul asta, Tibi si-a lasat masina in parcare la cabina in Sinaia, de unde l-am luat eu si am mers la cabina in Busteni de unde sa incepem tura.

Sus pe platou am dat de o alta grupa de 5 schiori cam cu acelasi obiectiv ca si noi si cu care am impartit drumul pana pe varf. Printre ei, surpriza, un alt Vlad Bogdan :D. Deci, lucrurile sunt clare, “Suntem peste tot! Suntem multi si vom invinge!” :)))

Pe platou, soare si caldura, fara nici un pic de vant. Temperatura resimtita in jur de 10 grade. Doar cand mai adia putin vantul iti aduceai aminte ca esti la peste 2000m si este iarna.

Zapada din parti, se vedea iarba peste tot, parca e aprilie nu ianuarie. Mergem incet si sigur si parca dupa prea mult timp ajungem pe varf, aproape de ora 1. Ne-a luat cam 2.5 h sa ajungem ceva mai mult decat ma gandeam si parca ne ramane prea putin timp sa mai dam niste ture, avand in vedere ca ultima cabina cik ar fi la 15:45. Pe motivul asta nici nu poposim prea mult si o luam inapoi. Deja cand urcam iara pe cerdac parca incep regretele ca nu am dat si noi o coborare faina. Dam repede pieile jos si coboram putin de pe Cerdan spre valea Sugări, cat sa facem si noi 10 viraje si sa nu regretam total tura. Cand privim in spate si vedem urmele asa ne venea sa punem pieile si sa o luam inapoi. Totusi, este aproape ora 15 si hotaram sa continuam drumul inapoi la cabina. Ajungem la cabina exact inainte de ora 16 doar ca sa ne punem la coada imensa ce se formase. In momentul asta realizam cu puteam sa mai dam 1-2 coborari si regretam ca ne-am grabit :(.

Oricum, gresala noastra a fost ca am ajuns tarziu la cabina si ca nu am grabit pasul la urcare. Daca am fi ajuns inainte de 12 pe varf ne-am fi dat dupa pofta inimii.

Oricum, la cum e zapada pe sus, clar mai dam o tura weekendurile viitoare. Va lasam mai jos cateva poze superbe de pe traseu iar la acest link, trakul turei.

Enjoy!

Freeride ciobanesc in muntii Ciucas sau mai bine zis boschetareala de cea mai buna calitate

2 Replies

Cam asa am botezat ce am facut noi duminica, 24.01 prin muntii Ciucas, freeride ciobanesc. De ce? pai a inceput ok si s-a terminat cu o boschetareala de toata frumusetea :)).

Tura, cel putin pentru mine era usor neplanificata. Stiam ca Tibi mergea la un schi de tura dar stateam inca in cumpana daca sa ma alatur sau nu, dupa ce sambata am dat o fuga la Sinaia si m-am bucurat jumatate de zi de partia care a fost cel putin perfecta de data asta.

Totusi, parca nu era destul si uite ca duminica m-am prezentat regulamentar in parcare la IKEA unde m-am alaturat grupului format din Tibi, Catalin, Mircea, Adrian, Cosmin si Lucian. Ne distribuim care cum putem in masini, lasam vreo 2 in parcare, si plecam. Pe drum facem oprirea de rigoare la benzinarie pentru cafea si mic dejun, unde mai discutam dar prea putin detaliile turei. Eu mergeam caine surd la vanatoare caci n-am mai fost pe schie in Ciucas, sau mai bine zis nu prea am mai fost pe schie pe munte :))). Ma bazam pe coechipierii mai experimentati. Din ce ma documentasem eu, ma gandeam ca ar merge o tura pe culmea Bratocea pe care am facut-o asta vara pe bicla si am relatat-o in postul “Ciucas, nu doar berea favorita a naturii :D”. Am vazut ca lumea urca in culme si din culme isi alege o vale pe care o coboara si o urca de mai multe ori pana se plictiseste. Apoi, am auzit ca sunt trasee si de la muntele rosu. Totusi, ajunsi la fata locului si vazand zapada nu chiar destula, am ales un traseu pe culmea Bratocea, dar deja se spera la un traseu pana pe varf :|… haidam!

Ajungem in pas si ne pregatim echipamentul. Eu unul dupa ce ma chinui 5 minute sa imi pun pieile pe schie deja nu mai imi simteam degetele de frig  :)). Ma grabesc sa le pun asa cum pot si sa imi bag manusa la loc, ba chiar le termin de pus cu manusile groase in mana ca deja nu mai simteam ce ating cu degetele. Dupa ce reusesc operatiunea, vine randul claparilor care si ei sunt manevrati cu “delicatetea” necesara si uite ca suntem gata de plecare.

Am uitat sa spun ca in pas erau cel putin alte 5 masini, si un numar considerabil de persoane care vroiau sa urce pe munte, unii tot cu schie altii la picior. Chiar ma gandeam “stai sa vezi autostrada acum”, dar ne-am imprastiat bine si nu ne-am calcat pe cozi.

Zapada prin padure arata bestial, si speram la o coborare in genul… odata ce iesi in creasta, se schimba treaba si dai de crusta, gheata si pe alocuri zapada viscolita. Este zapada dar cum am spus viscolita si nu atat cat ar fi putut sa fie. Creasta o parcurgem relativ repede, mai repede decat ma asteptatm, chiar se merge ok, si acum ca niciodata ma impac bine cu claparii care nu mi-au lasat nici o batatura considerabila pana la finalul zilei. Vorbim de un Movement Antidote cu un liner mai ciudat de tip melc si care ma cam jeneaza cand ii strang tare. Dar uite ca in tura asta au fost cel putin ok :D.

In tot traseul, singura portiune mai dubioasa a fost inainte de ascensiunea finala pe varf, unde, intro vaioaga, din cauza stratului consistet de zapada, poteca nu se mai observa si am ales sa traversam portiunea undeva pe langa stanca. Totusi, pe masura ce calcam, ne afundam destul de mult in zapada care o putea lua oricand la vale asa ca ne-a luat cel putin 30 min ca sa trecem toti o portiune de 10-20 m :), asta cu schiele in spate. Cred ca mergea si pe ele, aveai mai mult grip in acea portiune dar tot dubios ar fi fost.

Odata trecuti, mai urcam putin cu ele in spate pana iesim de acolo si apoi le aruncam in picioare si ii dam tare pana pe varf. Sus, aglomeratie ca de obicei pe Ciucas, si un vanticel care iti merge la inima, dar nu intr-un mod placut :))). Deja aici nu mai stiam pe unde coboram, cu schiele in spate, cu ele in picioare, deja eram confuz total. Unii si le puneau in spate, altii in picioare, ma uitam si ma intrebam daca ne spargem cumva in 2 grupuri :))). Dupa ce am  facut poza de grup si am discutat putin am conchis sa coboram pe ele prin vaioaga pe care am urcat. Ne urcam pe ele, mai facem un mic brief la traseul de coborare si ii dam usor, usor. Nu coboram 20 m ca Lucian o ia in stanga pe prima vale si nu pe aia pe care credeam eu ca trebuie sa coboram. Vorbesc de exact prima vale care se lasa de pe varf in partea dreapta cum te uiti spre valea berii. Ma uit la restul care si ei erau putin nedumeriti, mai ales Adrian care spusese clar ca nu vrea sa coboare pe acolo si, in lipsa de alte variante, ma iau dupa Mircea care era urmatorul dupa Lucian. Cu ceva distanta intre noi, coboram cu totii safe si fara regrete pana unde valea se ingusta. Aici ne oprim si discutam variantele. Una ar fi sa urcam la cabana si sa coboram pe valea Berii. Alta ar fi sa balaurim prin valea asta care, dupa cunostintele lui Lucian, ne scoate tot in valea Berii dar nu stim cat de schiabila este. Alegem a 2-a varianta si uite ca incepe boschetareala aia faina care mentine spiritul de aventura pana spre finalul oricarei ture :D. Mergem printr-un culoar ingust si ne dam schiurile jos la 2 mici saritori de 2 metri pana cand ajungem intro zona unde trebuie sa le dam definitiv jos daca vrem sa ajungem cu ele cat de cat intregi. De aici nu mai facem chiar mult pana in vale de unde incepem drumul spre masini. Noroc ca tovarasul lui Lucian al carui nume imi scapa acum, si care nu a urcat pe varf ci a ramas sa se dea din culme pe vreo vale, a venit in intampinarea noastra si a cules restul de soferi pe care i-a dus sa isi recupereze machinutele. Asa ca nu am fost nevoiti sa mergem pana in pas ci pana la sosea unde deja Tibi si Adrian au reusit sa se intoarca cu masinile sa ne recupereze.

Per total tura a fost muuuult mai faina decat ma asteptam, si boschetareala de la final a fost sarea si piperul. Titulatura de freeride ciobanesc data de Catalin se potriveste manusa :))) si o vom folosi mult si bine  :D. Mai jos regasiti poze de pe traseu si un filmulet mai concludent u boschetareala. Poate o sa mai apara un edit mai tarziu cand o fi timp. Traseul il gasiti la urmatorul link.

Vorbim de 800m elevatie si 1100 coborare in aproximativ 14-15 km.

Enjoy!

Let it snow, let it snow, let it snow

Let it snow, let it snow, let it snow. Cam asta ne fredona in minte duminica dimineata cand am deschis ochii si ne-am uitat pe geam.

Apoi, schimba-te, mananca si fugi la ski. Dar unde, caci la Sinaia nu mergea nimic, la Azuga cik nu ar fi fost zapada pe sus … WTF, iar poiana era cam departe. Salvarea si blestemul a venit de la Predeal unde instalatiile mergeau struna. Zicem salvare, caci a fost ce ne doream si in plus, iar blestem, caci skiiele au avut ceva de suferit. Fiind prima ninsoare serioasa si nefiind nici un alt strat sub pulverul veritabil, inevitabil am dat putin damage acestora. Lasa, a meritat, se repara, asa ne zicem acum, si pana la weekend va lasam cu aceasta mica mostra despre cum ne-am bucurat noi de ziua zapezii si prima ninsoare serioasa :D. Enjoy!

Ospitalitate harghiteana si taiga siberiana

Leave a reply

Cam acestea au fost punctele forte ale minivacantei dintre ani petrecuta in judetul Harghita, localitatea Praid si imprejurimi.

Am tinut sa scriem putin despre experianta avuta pentru ca locurile acestea merita vizitate iar noi cu siguranta vom reveni in zile mai calduroase pentru a-l vizita iara pe nea Grigore si pentru a incerca traseele de bicicleta din zona.

Ca sa nu va plictisim cu detalii nefolositoare, vom puncta ce am expermentat noi si ne-a placut foarte mult si vom enumera si cateva atractii pentru care ne vom intoarce anul acesta.

Mai intai trebuie sa vizitati mostra de taiga siberiana sau mai bine zis tinovul Fantana Brazilor situat la o altitudine de 1000m si format pe baza unui platou vulcanic alimentat de cateva izvoare si lasat la “macerat” vreo 10 milenii pana cand vegetatia specifica ce dainuie si astazi prinde radacini. Vorbim de multi muschi si plante ce isi au stramosii in perioada glaciara.

O sa vedeti mai jos cateva poze din rezervatie si va veti convige de frumusetea acestui loc. Daca nu v-am convins noi, musai trebuie sa vizitati si siteul urmator, drumliber.ro , unde veti gasi mai multe detalii si poze mai concludente.

Cel care a facut totul posibil, este domnul Zoltán Pál, custode al acestui loc minunat.

Dupa vizitarea rezervatiei, a urmat partea cea mai faina a excursiei la Fantana Brazilor, si anume o vizita la ograda lui Nea Grigore, care s-a terminat cu un festin la masa acestuia, o masa simpla a unui om ce traieste intr-un catun in varful dealului dar deosebita prin ce a asezat pe ea.

Ograda lui nea Grigore nu e mica, are vreo 30 de hectare in posesie si prin curte ii misuna tot felul de animale cum numai cand eram mici vedeam la tara la bunici. Eu unul chiar am ramas impresionat de hambarul acestuia, unde m-as fi culcat fara nici o ezitare daca cumva m as fi nimerit singur prin partile astea.

Dupa turul ograzii unde ne-au fost explicate diverse detalii fie de catre nea Grigore fie de catre doamna Dorina Popa gazda noastra din Praid care a insistat sa facem aceasta excursie si ne-a servit ca si ghid pe tot parcursul ei, am intrat in casa si ne-am asezat la masa. Primul lucru servit, o tuica facuta ca la carte :D.

Intre noi fie vorba, daca nea Grigore ar fi sa stea cu noi la o bauta, ne-ar imbata pe toti care am fost, si asta pe rand :))).

Dupa paharelul ce ne-a incalzit pana in varful urechilor, caci afara era o temperatura sub -10 grade, au inceput sa se aseze pe masa bunatati care mai de care mai bune si mai aratoase printre care enumeram ciolan, sarmale, caltabos, singer, zacusca, paine facuta in casa, cascaval, branza de burduf dulceturi naturale de macese, afine etc, prajituri si cate si mai cate. Desi am incercat sa ne luptam cu toate, nici pe departe nu am putut termina ce ni s-a pus pe masa.

Pe final, dupa ce am tot discutat fie despre viata in Fantana Brazilor fie despre ce ni s-a pus pe masa, a venit vremea sa vedem si cu ce putem pleca in sacose de la nea Grigore. De cumparat puteti cumpara orice, si acesta mai si trimite cu curierul deci va puteti alimenta necesarul printr-o comanda telefonica, iar adresa si ce doriti este musai sa fie trimise si prin SMS caci acesta nu vorbeste atat de bine Romana dar de cititi, citeste.

Noi am plecat de la nea Grigore cu cascaval, tuica, sirop si dulceata. Printre sortimentele de sirop amintim catina, papadia, muguri de brad, afine iar printre dulceturi ar fi zmeura, macese, afine si multe altele. Fiecare costa cam 10 lei, muuuult mai putin decat la comerciantii de pe marginea drumului de ii gasim in diverse zone ale tarii. Am inteles ca multi se mai si aprovizioneaza de prin aceste zone…

Am plecat ghiftuiti si multumulti de alegerea facuta pentru a ne petrece ziua respectiva. Pe timp de vara, nea Gerigore ofera si locuri de cazare pentru cine doreste sa ii faca mai mult decat o vizita. Noi sigur vom revenii, cu cortul si bicicletele caci sunt carari de biciclit prin zona, destule :D.

Dupa cum ne-am petrecut ziua asta, orice am fi facut in zona ar fi palit prin comparatie, si asa a fost. Am vizitat salina Praid si nu am ramas cu nimic impresionati. Intradevar, odata ajunsi in zona, este pacat sa nu vizitati si salina dar nu va asteptati sa va impresioneze cu ceva. Daca ar fi sa facem un clasament, am spune ca salina Turda este de departe pe primul loc si chiar merita vazuta, urmata la ceva distanta de Slanic si Praid. Acesta a fost doar un loc de bifat dar parca mai bine am fi mers la centrul SPA din localitate decat la salina. Cum concediul nostru se apropia de final a trebuit sa o intindem dar facem o lista mai jos cu ce este de facut/vizitat in zona precum si o lista separata cu traseele de bicicleta din zona pe care noi le vom incerca cu siguranta la vara.

De vizitat in zona:

  • Partiile de schi. Sunt vreo 4 la numar, nu foarte mari si nici spectaculoase dar care cel putin in acest sezon au fost functionale cand pe valea prahovei nu se schia decat la Sinaia;
  • Baile Harghita;
  • Canionul de sare;
  • Pestera Sugau;
  • Satul Lupeni etc.

De biciclit in zona :D:

  • Corunt Bike Trail: Corund – Panorama Corund – Pasul Calonda – Fantana Brazilor – Tinovul de la Fantana Brazilor – Valea lui Pavel – Piatra Moric – Dealul Melcilor – Arcio – Corund. 37 km +- 650m elevatie;
  • Drumul Sarii: Praid – Saratei – Sangeorgiu de Mures. 61 km +780 / – 958 elevatie;
  • Drumul fructelor: Forteni – Morareni – Lupeni – Paltinis – Firtanus – Pauleni. 75 km.
  • Valea lui Pavel – Varsag – Lacul Sub Cetate. 27 km +150 / – 380 elevatie.

+ multe alte drumuri forestiere de explorat.

Va lasam mai jos si cateva marturii in imagini. Enjoy!

Mult noroi si o chilie

Leave a reply

Mult noroi si o chilie, cam asta ar fi sinteza la traseul de ieri ce a marcat finalul sezonului de biciclit 2015.

Optiunile sunt limitate in perioada asta, desi vremea de afara ne ajuta si ne supara in egala masura. Nu e nici ok de biciclit nici ok de ski, e undeva intre si nici una nu iese cum trebuie.

Am ales de data asta o tura de bicla pe langa Buzau, obiectivul turei fiind Chilia lui Dionisie Torcatorul, undeva la 3 km de satul Nucu, in zona culmii Ivanetului si sub crucea Spatarului. Mai multe detalii despre chilie gasiti la acest link. Zona este superba, cu paduri dese de foioase si cu stanci cu o conformatie deosebita. Ce nu este superb, este noroiul din zona care este cel mai lipicios din cate ne-au fost date sa vedem.

Plecarea s-a facut din Buzioru, undeva pe la ora 10. De aici am urmat indicatorul de schituri rupestre ce se observa imediat dupa ce se trece podul peste garla. Prinde bine o harta caci sunt cateva bifurcatii pe traseu. Aceasta este a 2-a noastra tentativa ca sa ajungem aici, prima esuand dupa ce am gresit drumul si am luat-o pe un forestier ce ne-a scos direct in Bratilesti, cu o mica balaureala prin padure. Mai multe detalii despre tura respectiva gasiti aici :).

Zona este de o frumusete si o naturalete deosebita si chiar ne imaginam ce fain ar fi sa punem un cort undeva in poienile peste care am dat in drum si sa stam la un foc pana a 2-a zi dimineata. Aerul curat, satele ce se vad in departare si peisajul absolut superb parca iti rapesc mintea. Si trecerea prin sate a fost ceva de memorat, toata lumea se ocupa de taierea porcului si cativa deja incinsesera o pomana porcului de iti ajungea la nas un miros naucitor de carne prajita… si noi tot dadeam la pedale cu matul strans la maxim si inghitind in sec, cel putin unii dintre noi :)).

La chilie am ajuns relativ repede, dupa nici 10 km, predominant urcare. Pana aici terenul a fost ok, dum neasfaltat, forestier fara noroi si fara probleme. Ne gandeam ca poate avem parte si de 1-2 coborari pe masura caci conformatia traseului implica 2 mari urcari si 2 coborari. Pana la schit ne-a insotit un baiat din zona care si el iesise la o plimbare si vroia sa ajunga pana la crucea Spatarului. Foarte amabil si binevoitor, s-a oferit chiar sa ne conduca si pana la pestera lui Iosif, o alta asezare rupestra din zona dar am refuzat deoarece timpul nu era de partea noastra.

Dupa ce am vizitat chilia, a inceput si balaureala obisnuita. Traseul o lua pieptis in padure pe o panta cel putin spus neciclabila. Adevarul este ca trakul gasit pe bikemap era in sens invers dar am zis ca urcarea pana in Bratilesti am tot facut-o si hai sa incercam ceva diferit. Ne-am tot invartit, poate poate ne inselam noi si altul era drumul dar din pacate alta varianta nu am gasit.

Abmbitiosi din fire am zis ca trebuie sa continuam traseul si am urcat ca nebunii vreo 300 m elevatie de-a dreptul prin padure impingand la bicle sau carand la ele. Coborarea pe aici in schimb ar fi fost dementiala, cel putin cateva portiuni erau super faine. Asta e, ai facut o alegere, ti-o asumi, tu si restul nevinovatilor pe care i-ai convins sa vina la tura :)))).

Dupa ce am ajuns se pare la punctul culminus al urcarii, tot speram la o coborare faina, prin padure dar am dat de un forestier plin de …. noroi. Si dai si injura caci ajunsesem intr-un punct in care nici rotile biclelor nu se mai invarteau la cat de incarcate de noroi erau. Stai si curata rotile, mai da-i “la vale” 5-10 minute apoi stai si curata iar rotile si tot asa. Deja eram plini de nervi si injuram algerea facuta. Cu siguranta o sa mai venim pe aici vara, dupa vreo luna in care nu a plouat deloc, ca sa fim siguri ca ne bucuram si noi de coborare. Pana la urma se termina si portiunea de noroi si reusim sa ne bucuram cat de cat de coborare, pe un forestier ce se indreapta spre Gura Teghii. Si pe aici am dat de defrisari si calitatea drumului este datorata camioanelor si celor care trag bustenii direct pe drum :(. Se taie destul de mult si in zona, am observat asta si cand am fost in Penteleu. Pare sa fie tot mana austiecilor din ce am inteles. Ai dreacu’ la ei in tara au legi cu care isi protejeaza parcurile si natura dar isi lasa totusi animalele de antreprenori sa se duca prin alte tari sa taie in voie. Din punctul nostru de vedere acestia ar trebui sa fie sanctionati cumva si de tara din care provin …perfizi austriecii astia.

Revenind la tura, dupa ce coboram pana la 600m altitudine, drumul se bifurca undeva dupa un punct de exploatare. La dreapta urcare la stanga coborare pana spre Gura Teghii. Aici trebuie sa facem drepata pe urcarea faina pana in Bratilesti. Zicem faina caci chiar este, un drum ok printr-o padure frumoasa, cat o mai fi… Sunt cativa km de urcare pana sus la peste 1000m si apoi incepe coborarea din Bratilesti pana in Buzioru. Coborarea este faina, asa cum ne-o aducem aminte, prin satele izolate, uitate de vreme. Tiberiu a fost chiar uimit dupa ce a intrat intrun magazin la unul din sate si dupa ce a lasat acolo 5 lei, a iesit cu 2 eugenii, un salam de biscuiti si o sticla de sana. Pai ce sa ii faci, sunt alte standarde aici, trebuie sa uitam de megaimage sau lidl cand ajungem aici, oamenii traiesc intr-o proportie foarte mare din ce le ofera pamantul si animalele si asa ar trebui sa stea in general lucrurile. Omenirea s-a defectat si speram ca in viitor sa aibe loc o schimbare, o intoarcele la valorile de alta data, chiar credem lucrul asta. Eu unul, cand ma plimb prin locuri ca acestea mereu ma gandesc la copilaria petrecuta cu bunicii mei, cat de frumos era totul, de la ce faceam la ce aveam, la ce mancam … la tot. Atunci nu imi dadeam seama, acum da…

Ajungem pe intuneric la masina cu sentimentul tipic de multumire intiparit pe fete. Exceptand portiunea cu noroi, tura chiar a fost faina. Probabil o vom reface si la anu, dar cum am spus, dupa ce ne asiguram ca nu a mai ploat de cel putin 1 luna :)). O vom face de asemenea in sens invers sa ne bucuram de coborarea pana la chilie.

Ca si specificatii vorbim de 47 de km si 1550m elevatie. Mai multe detalii legate de tura facuta de noi gasiti aici iar tura de pe bikemap de la care am plecat o gasiti aici.

Mai jos va lasam cateva poze concludente de pe traseu, enjoy!

Leresti, balauresti … cu bicicleta pe Dobriasul Mare

Leave a reply

Acum 2 weekenduri am plecat sa exploram cararile de pe langa Leresti, sa vedem ce are de oferit Dobriasul Mare in materie de MTB, carari & stuff. Perioada aleasa nu a fost tocmai cea mai stralucita, cand te gandesti ca e 6 decembrie trebuie sa te gandesti si ca o sa dai de ceva zapada… ceva mai multa zapata :)). Asta nu ne-a oprit si parca ne-am fi dorit sa experimentam putin biciclitul pe zapada, chiar daca ne-am fi dorit sa facem lucrul asta dotati cu niste fat-bikeuri care clar ar fi facut altfel fata situatiei. Oricum, a fost fun si cu biciletele din dotare si ne-am descurcat asa cum am putut mai bine. Mai problematic a fost cu trackul ales, pe care l-am cules rapid de pe bikemap cu o seara inainte. Probabil ca daca era vara si nu aveam parte de atata zapada am fi dibuit si o carare cumva desi traim cu impresia ca traseul fie a fost marcat de cineva lafel de nebun ca noi fie a fost facut direct pe bikemap din confortul canapelei de acasa. Treaba se strica exact cand ar trebui sa inceapa coborarea, unde cararea se pierde subit in padure, intr-o zona cu ceva defrisari. Pe harta apare o coborare destul de abrupta formata din cateva segmente drepte. De fapt, tot traseul, cand ne uitam acum la el parca este format numai din segmente foarte drepte si se observa in punctul culminant cum, cararea punctata de sub track dispare si trackul se uneste apoi prin segmentele de care povesteam cu o carare pozitionata ceva mai jos. Din curiozitate o sa incercam traseul si la anul, prin vara sa vedem daca atunci o sa intelegem altceva din el.

Acum, revenind la firul povestii, ne doream de ceva vreme sa facem un traseu pe aici. De cand am fost in Iezer ne uitam vis a vis si ne gandeam ce carari or fi si pe acolo. Cautand putin pe net am gasit mai multe variante de traseu precum si un filmuleti pus de baietii de la freerider.ro care dezbraca putin din cararile de pe langa Leresti. Cu acel filmulet in minte si cu trackul de pe bikemap am plecat la drum, duminica, caci sambata am stat sa reparam stricaciunile facute la bicla cu o seara inainte cand am incercat sa montam o pipa si un ghidon nou. Sfat: nu te apuca sa mesteresti la bicla in toiul noptii exact inainte de tura! Ai toate sansele sa strici ceva si sa nu mai pleci nicaieri a 2-a zi :))).

Plecarea am facut-o dis de dimineata si inainte de 9 eram parcati in Voinesti, localitatea dinainte de Leresti. Facem putine pregatiri, rucsaci & stuff si ne punem la drum incercand sa gasim inceputul forestierului ce urma sa ne scoata in Dobriasul Mare. Il gasim la o trcere pe sub o cale fereata incepand cu o panta ce ne oboseste bine din prima. Ne oprim  in varful dealului sa facem poze la un Campulung care abia incepea sa se trezeasca, superb, si apoi ii dam tare la deal. Ne bucuram de atmosfera inghetata si speram sa nu dam de noroi. Am avut partial noroc caci se pare ca baietii veseli care mai defriseaza si prin aceasta zona au intrat cu tractoarele pe forestier si l-au facut de comanda pe unele portiuni. Ca si catarare drumul e fain si te solicita destul de bine. Variante de urcare sunt mai multe atat din Voinesti cat si din Leresti. Daca ai o harta offline poti lua in considerare sa le explorezi pe toate, ele apar atat pe bikemap cat si pe offline maps sau alte aplicatii mobile.

Pe la 1100-1200 incepem sa dam de un strat timid de zapada si cand ne gandim ca traseul ne scoate la peste 1500 deja ne imaginam ce o sa ne astepte. Undeva la 1200 exista o cale de intoarce, in golul alpin se vede o cotitura la dreapta ce te duce tot in Gura Pravat asa cum face si traseul ales de noi, asta pentru cei ce vor o varianta mai scurta a traseului.

Noi alegem sa ii dam inainte si sa facem toata bucla. Din punctul asta urmeaza o mica coborare ce se termina intr-un frumos pushbike. Pe masura ce inaintam ne dam seama ca la deal, cu zapada de sub roti, nu o sa reusim sa stam prea mult in sa dar ne ambitionam sa terminam traseul visand la coborarea ce ar fi trebuit sa ne astepte. Zapada este din ce in ce mai mai mare si pe la 1300-1400 stam sa facem niste poze caci peisajul este superb. Cu cerul senin din ziua aia vedeam in departare Iezerul, Craiul, Bucegii, Fagarasii, Leaota, cam toate gruparile montane din zona. Pe la 1550 dupa ce mai avem parte si de cateva coborari care ne alimenteaza dorinta de a continua traseul, dam de o zona cu ceva defrisari si cararea dispare brusc in padure. Pana aici am tot fost insotiti de urme de ATVuri si ne-a fost mai ok sa ne deplasam dar cand zapada are 20-30 de cm si este nebatuta nu prea mai ai cum sa te deplasezi cu bicla. Verificand harta si vazand ca trackul da intr-un alt forestier ce apare ceva mai jos, ne aventuram in padure pe cel mai neciclabil teren de pana acum. Si in Fagaras in creasta era mai ciclabil ca aici :))). Ne caram “cu placere” biclele prin padure pana dam de o pseudo carare ce pare sa duca la forestierul din vale. Si aceasta se termina brusc in valea foarte abrupta a unui parau. Asta e, nu mai avem mult, abordam metodic coborarea abrupta si uite ca am ajuns in celalat forestier, uzi leoarca la picioara si cu un chef maxim de biciclit inapoi la masina. Speram doar ca coborarea sa fie cat mai ok. Ce sa vezi, drumul forestier mergea e langa un rau si se mai si intersecta cu el de vreo 5-6 ori. Practic am avut parte de tot noroiul si apa de care am scapat la urcare :))). Dupa ce ca ne-am facut leoarca si de la brau in sus, dumul nu era nici intr-o coborarea prea spectaculoasa si a tot trebuit sa dam la pedale cu un chef fantastic, si nici scurt nu era.

Il terminam cat de cat rapid si ajungem in Voinesti plini de noroi din cap pana in picioare si cu biclele aratand intr-un mare fel… Bine ca am gasit deschis la o spalatorie de masini si am reusit sa ne curatam putin biclele inainte de plecare.

Per total traseul ar fi fost fain daca nu am fi avut parte de balaureala de la mijlocul traseului si de drumul inundat de la coborare. Experienta de dat cu bicla pe zapada chiar a meritat fiind cea mai distractiva parte a traseului. Nu putem decat sa ne imaginam cat de fain este cu un fatbike in astfel de conditii. La vara sigur vom repeta traseul sa vedem exact daca am ratat noi cararea sau chiar calea aleasa era si singura varianta de a nu face cale intoarsa.

Ca si specificatii traseul a avut 33 km si 1200 m elevatie, zapada ingreunand destu de mult deplasarea. Regrete nu exista, orice vitregeala de genul asta, care te scoate zdravan din zona de confort este binevenita oricand :D. Trakul de pe bikemap il gasiti la acest link, iar trakul inregistrat de noi la acesta, movescount. Va lasam mai jos cu cateva poze de pe traseu si un mic filmulet. Enjoy!

 

Tura de sosea pe la Marginea Padurii

Leave a reply

Ca sa sarbatorim acest final de luna, si ziua libera ce s-a nimarit intr-o zi de lucru :D, am zis sa incercam o tura pe sosea, caci parca vremea era in continuare incerta si cu ploile si ninsorile din ultima vreme nu am fi incercat un munte. Nu de alta dar se intrevede o indreptare a vremii ce va tine pana in weekend inclusiv. Asta se traduce in carari mai uscate, numai bune de biciclit. Cu ideea asta in minte am planificat o tura pe sosea unde altundeva decat, la Urlati :)). Da, si de data asta punctul de plecare a fost deja celebrul orasel mahmur odata cu venirea toamnei, cunoscatorii situ de ce :)).

Plecarea a fost tarzie, undeva pe la 12:30 cu o alta intarziere din cauza ca doream sa schimbam pedalele la una din bicle, dar cheia din dotare, o relicva de pe vremea raposatului ne-a dezamagit lamentabil si dupa ce am incercat la o vulcanizare sa gasim ceva mai vrednic, dar fara succes, ne-am dat batuti si am pus pedala veche la loc, singura pe care am reusit sa o dam jos.

Astfel plecam tarziu si pe un ger neasteptat. Marian nu a vrut sa renunte nicicum la geaca si bine a facut ca nu m-a ascultat ca la ce frig sa lasat in a 2-a parte a zilei ….

Plecare a fost cum am spus, din Urlati, si am urmat drumul paralel cu DNul, ce duce in Cherba si apoi in Ceptura de jos pe la Iulian, la DIY Ceptura. Din Ceptura, am continuat drumul spre Fantanele. Inainte de Gura Vadului drumul face stanga destul de strans spre Valea Scheilor, in urcare usoara. Calitatea drumului lasa de dorit si pe cursiera te zgaltaie din toate incheieturile dar e asfalt…merge.

Din Valea Scheilor incepe o epica urcare, nu ca durata ci ca inclinatie unde ne chinuim eroic sa ramane in seile bicicletelor. Daca o sa faceti traseul o sa vedeti despre ce inclinatie vorbim, asa ca nu va stricam surpriza Trebuie totusi sa mergeti pe trakul nostru ca sa dati de ea caci altfel nu cred ca is multi care au descoperit-o. Dupa ce ii dam de cap ne rasplatim cu cate ceva d’ale gurii si mergem mai departe spre Marginea Padurii de unde incepe si coborarea mult asteptata dar care trece prea repede. Coborarea e faina, pe o portiune destul de buna de asfalt cu mici intreruperi. La un moment dat asfaltul se termina subit pentru 4-5 metri asa ca mare grija. In rest, coborare faina prin padure unde prinzi lejer 70km/h si mai mult.

Dupa coborarea mult asteptata ne indreptam spre Glod, dar cu putin inainte de acesta trebuie avut grija caci trebuie luata o curba la stanga in urcare pentru a revenii pe directia Urlati sau mai bine zis Comuna Lapos. De aici mai urmeaza o urcare mica, si o coborare faina dar scurta si apoi o alternare de urcari scurte, coborari scurte si mult plat in care puteti sa mentineti o viteza constanta destul de bunicica. Trebuie sa urmati drumul principal Prin Apostolache, Valea Cricovului si apoi Urlati. Se trece prin cateva sate mai dubioase unde senzatia de mahala este la ea acasa dar care au farmecul lor. Am prins un grup de cativa copii ce ieseau de pe un teren de fotbal si care in lipsa de altceva au aruncat vreo 2-3 pietre in noi. Nu dam mai multe detalii despre ei, sau despre etnia lor… 😦

O varianta ca sa cresteti dificultatea traseului ar fi ca in Tarculesti sa urmati indicatorul de Rotari (4km) respectiv Ceptura (10km). Asta lugeste tot trackul cu vreo 6-7 km dar si cu o diferenta de nivel de 200m si il duce in 80 km cu peste 1000m elevatie. Altfel trakul facut de noi a avut 73 km si 850m elevatie. Un traseu cat de cat ok, zona fiind super frumoasa cu portiuni lungi unde nu te intersectezi cu nici o masina, exact ce cautam pentru ultima zi din noiembrie:).

Trakul gps si detaliile turei le gasiti la acest link iar tura de pe bikemap din care ne-am inspirat o gasiti aici. Totusi, tura de pe bikemap nu va duce pe frmoasa urcare despre care va povesteam. Va urca in acelasi punct dar pe o portiune mai lunga si nu lafel de abrupta. Daca doriti senzatii tari incercati trakul de la primul link :D.

In rest, concluziile ar fi ca zona este numai buna si pentru ciclismul de sosea, noi acum am descoperit si cred ca o sa ne prelungim viza aici, cel putin in sezonul rece :D. Pana la urmatoarea postare va lasam cu cateva poze de pe traseu. Enjoy!

Urlati, 5 km

Leave a reply

Urlati, 5 km, si nu va opriti. In continuare zona ramane ultimul bastion impotriva vremii urate. Si weekendul asta s-au anuntat ploi, si vant si vreme urata si iara s-a dovedit ca nu a fost asa iar cararile de pe langa Urlati nici nu puteau fi mai uscate de atat. Parca prognoza proasta nu a avut nici o legatura cu vremea de afara. Intradevar, duminica, cand am ajuns la masina, au si inceput picaturile de ploaie sa apara. Totusi, vremea de sambata a fost perfecta si parca ar fi mers o tura pe carari de munte avand in vedere ce se intampla acum pe acolo, zapada numai buna de inceput de sezon. Practic, sezonul de escaladat muntii cu bicicleta s-a incheiat si trebuie sa ne orientam spre zone cu mai putina altitudine unde zapada ajunge mai greu.

Tura de duminica este o derivatie a ultimei ture facute in zona. De traseu stia Cosmin, care l-a mai facut recent si a zis sa ni-l impartaseasca si nou. Este putin mai salbatic decat cel facut anterior, deoarece se merge mult pe camp si are vreo 2 portiuni unde cararea nu se prea observa si ai impresia ca ar trebui sa faci cale intoarsa. Totusi, daca aveti trackul gps incarcat pe telefon sau pe orice device, mergeti cu incredere :D.

In rest, zona este asa cum ne-am amintit, plina de dealuri, desi altitudinea maxima nu depaseste 450m. Merge ce mergi li la final, in 50 de km te trezesti cu o frumoasa diferenta de nivel de 1000m. Si despre coborarea din Dj238 pana in Rotari, numai de bine. A ramas la fel de bestiala si pe pamantul asta uscat am fi fost instare sa mai urcam odata panta doar pentru coborarea asta. Mai jos aveti dovada, de ce am fi urcat, intr-un scurt clip ce suprinde mare parte din coborare :D.

La intoarcere am trecut pe la Iulian Barbiuceanu, pe la DIY Ceptura, un proiect despre care am mai povestit si care prinde contur pe zi ce trece. Dupa ce am trecut in agenda prograsele facute de Iulian, am plecat impreuna cu el la o scurta tura pe langa Ceptura, portiune care sa inchida lunga tura facuta de noi.

Trackul nostru gps il gasiti aici (suunto movescount), sau urcat pe bikemap aici.

Ca si informati generale, tura a avut 45km si 950m elevatie iar in pare parte, 70% au fost suprafete nepavate.

Va lasam mai jos cu cateva filmulete ce credem noi, vor da contur si in mintea voastra, acestui traseu si acestei zone super faine. Enjoy!