Category Archives: 4. Dor de duca

Colectionarii de momente. Drumetie in Fagaras

Leave a reply

Colectionarii de momente, nu de obiecte. Acesta ar fi urmatorul pas al evolutiei, in viziunea noastra.

In weekendul ce a trecut, am mai adaugat unul la colectie, un alt moment, un alt traseu prin niste munti batrani si semeti, Fagarasii. Chiar daca vremea nu ne-a suras, orice plimbare pe munte este un moment frumos ce se adauga la colectia fara de sfarsit.

Fagarasii ii consideram fratele cel mare din familia Carpatilor, coloana vertebrala a acestor muntii,  si asta se vede din orice unghi te-ai uita la ei. Creasta ca a lor mai rar intalnesti, iar imaginile surprinse in orice tura pe care am facut-o in Fagaras sunt superbe.

Tinta noastra era si de data aceasta varful Moldoveanu. Plecarea am facut-o din Valea Rea, de la stana lui Burnei, pe dunga albastra ce indica 4-5 ore pana pe varf. Planul era sa mergem pe varf si apoi sa coboram la refugiu la Vistea pentru a inopta acolo. Am plecat pe la 11:30 din vale, pe un cer relativ senin, iar pe la 13 cred ca ieseam in Curmatura Pojarnei, 2045 m. Cam pe acum se pune si un vant naprasnic sa ne bata din fata. Uitandu-ne pe cer observam viteza cu care se misca norii nou aparuti si nu ne putem intreba decat cum va fi cand iesim in creasta si sa speram ca pana atunci se mai domoleste.

Dupa ce trecem Izvorul Rosu si incepem urcarea spre varful Galbena (2419m), se lasa si o ceata densa. Vedem ca din creasta coboara un alt grup de 6 persoane dar rapid il pierdem in ceata si nu ne mai intersectam cu el.

Prin caldarile Galbenei, orientarea este destul de ciudata. Oricum ai taia caldarile, daca sti aproximativ directia unde trebuie sa iesi, ai mari sanse sa nu te ratacesti. Noi, desi am urmat relativ traseul, celalalt grup era clar ca mergea paralel dar foarte distantat de el. Este marcat destul de prost si iarba din caldare ce mascheaza poteca nu ajuta deloc. Trebuie sa sti directia in care te indrepti ca sa nu te ratacesti. O harta pe telefon ajuta destul de mult :).

Odata iesiti in creasta incercam sa facem cativa pasi si vedem cu  aproape suntem culcati la pamant de vant. Deja ne intrebam daca are rost sa continuam. Mai avem 1-1.5 ore pana pe varf si vantul puternic ar face deplasarea foarte greoaie daca nu imposibila. Ne mai gandim si la portiunea intre Vistea si Moldoveanu care ar fi destul de dificila pe ceata si cu un vant ca asta. Ca sa va dati seama de cum batea vantul, verificati video-ul de mai jos :).

Stam 15 minute in creasta ca sa vedem daca este vreo schimbare meteo si speram la o minune. Totusi, stand asa in vantul ala, incepem sa simtim frigul si nu dupa mult timp ne gandim ca ar cam fi timpul sa o luam inapoi :(. Regretam deja decizia sa urcam pe aici. Urcarea prin valea rea ne-ar fi scos direct la refugiu si atunci am fi avut perspectiva de a urca a 2-a zi pe varf. Asa, va trebui sa ne intoarcem la masina si cel mai probabil inapoi acasa. Incepem sa coboram usor si parca la intoarcere nimerim si mai bine traseul, vazand parca mai des marcajele. Incepem sa folosim si dslr-ul pe care credeam ca l-am carat degeaba. Odata coborati sub plafonul de nori, peisajele sunt superbe si norii intunecati de deasupra capului ajuta la acest lucru. Surprindem cadrele de mai jos in care Fagarasul apare asa cum este el defapt, semet, impunator, grandios si lista poate continua.

Dupa ce ne sadisfacem poftele fotografice continuam coborarea fara oprire si aproape cand terminam coborarea prindem si grupul cu care ne-am intersectat la urcare. Acestia ne confirma conditiile vitrege din creasta si cum s-au chinuit si ei sa coboare mergand pe unele protiuni in 4 “labe”. Ne dam seama ca am facut alegerea buna si ne punem pe infulecat caci am cam stat nemancati toata ziua.

Ne uitam la stana din vale si parca ne atrage la o sedere peste noapte dar dupa ce evaluam putin situatia, si oboseala din picioare, parca am sta degeaba, doar ca sa o luam inapoi a 2-a zi de dimineata.

Cu burtile pline ne suim in masina si facem cale intoarsa. Pe drumul de intoarcere filmam putin din dezastrul ce are loc pe Valea Rea. Defrisari multe, busteni mari zac pe marginea drumului. Din creasta se vede mai bine dezastrul. Nu cred ca asa se fac defrisarile corecte si legale. Suprafete foarte mari, fete intregi ale muntelui par rase cu masina de tuns. Nu se obseva nimic plantat in loc si starea proasta a drumului forestier pe care am venit confirma faptul ca defrisarile au loc pe suprafete foarte intinse :(. Speram totusi la o schimbare caci nu este chiar in puterea noastra, unitara sa facem ceva. Momentan nu putem decat sa aratam ce se intampla acolo prin filmuletul de mai jos…

Trakul ture il gasiti aici. Nu luati in considerare ultima portiune ce coboara de la 1450 m prin vale deoarece am oprit inregistrarea mult mai tarziu. Tura a avut cam 9 km si 1600m elevatie iar timpul de parcurs pana in creasta (vf Galbena 2419m) a fost de 3 ore.

Mai jos aveti cateva imagini si 2 clipuri din tura, unul cu conditiile meteorologice din creasta si altul cu defrisarile de pe valea Rea, filmate noapte pe drumul de intoarcere :(.

Alte trasee in Fagaras: Fagaras by bike , Vf Moldoveanu pe bicicleta

Drumul Granicerului pe bicicleta

2 Replies

In weekend am reglat un vechi cont cu Bucegii, o tura incercata acum ceva timp care s-a terminat brusc dupa cateva neintelegeri cu vremea. Vorbim de drumul Granicerului din Bucegi, pe care l-am facut acum 2 ani si am reusit sa il refacem acum cu o diferenta, coborarea la Padina. Atunci coborarea a fost in Simon. Nu exista comparatie intre cele 2, daca cea din Padina e faina si scurta, cea in Simon este super faina si super lunga, deci, daca vreti sa faceti aceasta tura si nu va deranjeaza sa pedalati din Simon pana in Brasov la gara, sau daca are cine sa va ridice din Simon, atunci va recomand acea coborare. Daca in schimb tineti neaparat sa faceti un circuit, atunci coborati in Padina si apoi recuperati-va masina care probabil o veti lasa in saua Dichiu sau la Piatra Arsa.

Asa am facut si noi, am dat plecarea de la Piatra arsa, cu un start intarziat, aproape de ora 12 cred iar participantii la tura am fost eu, Dan, Viorel si Razvan. Vremea, desi incerta la plecarea din Bucuresti, ne-a suras pe masura ce ne-am apropiat de valea Prahovei unde ne astepta un soare de toata frumusetea. Cand am urcat in platou cerul era sticla si nici vantul nu batea prea tare. Astfel, am scapat repede de cateva articole vestimentare ce le indesasem nu prea ok in rucsac.

Odata plecati incepem sa ne incalzim repede si la Babele luam o pauza de regrupare apoi dupa cateva poze cu batranele pietre o luam spre punctul culminant al traseului. Ajungem repede la cabana Omu unde asteptam sa ne regrupam. De aici grupul se desparte, eu cu Viorel continuam traseul si Dan cu Razvan se intorc spre masina cu mici abateri spre Costila si spre cruce.

Cand am plecat de la cabana vantul se intetise putin si ne-am imbract cu windstopperele din dotare. Dupa ce trecem de pietrele Doamnei imi dau seama ca in stilul caracteristic mi-am uitat rucsacul la cabana. Cam ciudat sa nu iti dai seama ca ai plecat fara ceva in spate dar in ultimul timp nu ma mai surpinde nimic :(, uit orice, oriunde.

Norocul a fost ca Dan si cu Razvan nu au plecat inca de la cabana si am reusit sa luam legatura cu ei prin statie si sa le spunem sa imi ia si mie rucsacul. Gata, am scapat de 2-3 kg, pot sa ma dau in liniste :))).

Continuam traseul cu urcari si coborari faine in lumina soarelui. Traseul este cu mi-l amintesc parca mai fain cu soarele ce ne incalzeste. Ajungem repede la Batrana la refugiu asta dupa ce am injurat toti jepii prin care trebuie sa trecem pana acolo. Am ajuns sa ne ridicam bicicletele peste cap ca sa putem sa le trecem. De la Batrana nu stam pe ganduri si o luam spre Strunga. Dupa ce facem si ultimul push/carry bike pana in creasta incepem coborarea pana in Saua Strunga si la refugiul cu acelasi nume. Aici deja soarele era aproape apus, fiind aproape ora 17. Incepem coborarea faina si scurta si ajungem la Padina pe inserate si ne uitam suprinsi la privelistea din spate. Se vedea tot traseul nostru…

Plecam pe asfalt spre intampinarea lui Dan si Razvan care se pregateau si ei sa plece de la Piatra Arsa spre noi. Ne-am intalnit la baraj, la Bolboci cand deja se intunecase. Se pare ca in ultimul timp toate turele se termina pe inserate sau pe intunecate 🙂 Ne trebuiesc lumini mai puternice. Oricum, daca stau sa ma gandesc, poti sa iti iei la tine si cea mai puternica frontala, daca ti-o lasi in rucsacul pe care il uiti undeva pe traseu, tot degeaba :)))).

Ca si date, tura a avut 32km si cam 1250m elevatie. Daca am fi inchis circuitul am fi ajuns la 1700m elevatie si am fi incadrat tura undeva la medie spre ridicata. Asa, este clar medie, dar o medie foarte frumoasa pe care o vom reface in fiecare an :). Trakul turei il gasiti la acest link.

Pana la postul viitor va lasam cu pozele si filmuletele de mai jos. Enjoy!

Postavaru, Saua Tampa, un singletrack bestial

Leave a reply

De biciclit prin Postavaru nu am avut ocazia pana acum desi stim ca zona are foarte mult potential. Mereu am considerat ca este putin cam comerciala si, fiind in cautare de locuri ceva mai naturale si neumblate, nu am luat-o niciodata in considerare.

Am reusit sa ajungem weekendul asta si am vazut ce am pierdut. Am coborat pe saua Tampa si ni s-a parut cel putin bestial. Poate a ajutat si peisajul de toamna si faptul ca nu a plouat recent dar tot traseul a fost super fain.

Este chiar ok ca ai cabina pana sus si daca esti o persoana care iti place mai mult la vale decat la deal, poti face coborarea de 2-3 ori intr-o zi chiar, cu amendamentul ca ar trebui sa revii pe bicicleta de fiecare data din Brasov pana in Poiana , asta daca cumva nu ai un sofer dedicat :)).

Noi am ales sa plecam pe biciclete din Brasov si sa urcam pe ele pana sus pe Postavaru. Ne gandeam pe urcare ca ar fi o idee sa luam cabina pana sus dar pana la urma am zis ca nu strica putin exercitiu fizic. Urcarea pe drumul rosu/partie era sub semnul intrebarii dar pana la urma am descoperit ca este destul de ciclabila, cam 90%, mai putin o portiune mica inainte de telescaunul de pe Lupului si apoi ultima portiune pana pe varf.

Pentru antrenamet este fain sa urci Postavaru sub orice forma, alergare, ski sau bicla, muntele asta reuseste sa scoata untul din tine.

Pe urcare am facut o pauza la cabana Postavaru unde am infulecat repede cate o placinta si 2 ceaiuri si ne-am uscat putin la soarele ce batea bine. Vremea a fost foarte frumoasa si am putut sa admiram atat de la cabana cat si de pe varf toate gruparile de muntii dimprejur, Bucegi, Crai, Leaota, Piatra Mare etc.

Dupa ce ne-am ambitionat sa ne urcam bicicletele pe varful Postavaru, in ochii mirati ai oamenilor ce urcau si coborau (cine a fost acolo stie mica portiune cu pietre ce trebuie escaladata ca sa ajungi pe varf), a sosit timpul coborarii.

Aici incepe surpriza, caci ne miscam repede si ii dam blana pana inapoi la cabana si apoi la bazinul cu apa unde cararea noastra intra in padure. De aici doar singletrack de nota 10 pana in Brasov cu portiuni bune unde poti sa ii dai viteza dar si cu coborari abrupte pe pietre si radacini, care te solicita destul de bine. Mai sunt pe alocuri si cateva portiuni in care trebuie sa urci dar cand sti ce carare urmeaza dupa, deja nu iti mai pasa ca te mai obosesti putin. Era sa incurcam traseul undeva pe la jumatate caci apare o bifurcatie, ambele marcaje fiind dunga albastra. Am apucat-o pe cel care o ia inainte, cel mai putin umblat si dupa ce am vazut ca cararea era acoperita de frunze si nu parea sa fi trecut cineva recent pe acolo, am verificat bikemap-ul si am vazut ca ne-am abatut putin asa ca am facut cale intoarsa la intersectie. Cel gresit mai este marcat si cu un triunghi galben parca. Ambele duc in Brasov dar am zis ca de data aceasta sa tinem traseul planificat. Data viitoare poate incercam si varianta 2.

Ne ducem glont spre finish cu niste zambete tampite pe fata caci traseul pare sa fie de vis. Pe final reusesc sa fac o pana, desi merg tubeless. Speram sa fie mai rezistent de atat, cauciucul fiind nou :(. Se pare ca o piatra mai ascutita, probabil, l-a perforat si a facut o taietura faina de 2-3 milimetrii. Deja am in minte un cauciuc mai fain si mai adecvat ce il va inlocui, dar nu este nici o graba fiind final de sezon. Probabil ca voi pastra setupul asta pana la primavara iar atunci vad cu ce schimb :D.

Dupa ce reparam pana nu mai mergem 10 minute prin padure si deja ajungem in oras si cautam drumul spre masina lasata pe strada Tampei.

Per total tura a fost de nota 10, si urcare zdravana sa ne solicite din plin si coborare pe masura. Data viitoare luam in considerare sa urcam cu cabina ca sa ne bucuram odihniti de aceasta coborare, una sau mai multe.

Tura a avut putin peste 30 de km si aproape 1500m elevatie iar trakul in gasiti la acest link pentru movescount sau acesta pentru bikemap. In continuare, diferenta de rigoare intre bikemap si movescount :).

Va lasam cu pozele si filmuletele needitate de mai jos. Enjoy!

Iezer night riding

Acum fix 1 luna faceam o super tura prin Iezer cu o plecare tarzie de la cabana Voina.

Ne-a prins noaptea prin padure si rau nu ne-a parut caci a fost o experienta faina. Am ramas datori cu un filmulet din acea tura si acum am reusit sa il si incropim. Nu e cine stie ce dar bine ca e. Am actualizat si postul initial :).

Mai jos aveti varianta lunga a clipului. Mai multe filmulete gasiti pe canalul de youtube. Enjoy!

Varful Moldoveanu “pe bicicleta”, un traseu enduro Fagaras

1 Reply

Cum povesteam si in postul anterior, traseul asta ar putea sa devina o traditie. Asa ne gandeam inainte de tura de weekendul trecut si asa ne gandim si acum, dar nu asta gandeam in timpul turei. In timpul turei, dupa cateva pushbike-uri mai serioase, prin minte ne trecea gandul: “Dracu’ mai vine pe aici!” :)))

Totusi, dupa ce termini tura parca iti vine sa o iei inapoi in creasta muntilor, asta a fost sigur sentimentul de a 2-a zi, si da, s-ar putea sa facem o traditie pentru ca au aparut intre timp si alti pretendenti la cucerirea acestui varf in acest fel, si trebuie sa mearga cineva sa ii indrume :P.

Tura era asteptata de ceva timp, si ar fi fost mai ok sa o facem undeva la sfarsitul lui august, inceputul lui spetembrie, nu atat de tarziu, deoarece vremea a fost destul de friguroasa, iar temperatura de 0 grade ne-a insotit mare parte din ziua de sambata.

Pentru acest weekend am planificat 2 ture, varianta scurta care urca din Slatina (Arges) pe valea Cernatului pana in culmea Malita si coboara apoi in Slatina, si varianta lunga care din  culmea Malita urma directia Varfului Moldoveanu si undeva pe la 2200m drumul forestier dispare si se transforma intr-o carare, si de aici incepe o combinatie de pushbike/carrybike + dh pana la varf.

Traseu scurt: http://www.bikemap.net/en/route/2646273-fagaras-culmea-malita/

Traseul lung (Moldoveanu): http://www.bikemap.net/en/route/3175852-malita-moldoveanu-valea-rea/

O chestie interesanta constat la bikemap, calculeaza o diferenta de nivel mai mica decat dispozitivele care au inregistrat trackul. Pentru inregistrare am folosit un ceas Suunto Ambit 2 care avea setat refreshrate-ul la GPS la 2 secunde si din ce am constatat la ultimele trasee, diferenta intre elevatiile traseelor inainte si dupa ce sunt urcate in bikemap poate ajunge si la 200m. Dar asta este doar o constatare :D, traseele raman neschimbate.

Ca sa revenim la povestea noastra, cu o saptamana inainte, pretendenti la tura eram doar eu si Tiberiu, dar pe finalul saptamanii am strans o gasca zdravana pentru tura scurta.

Astfel, ne-am gasit la punctul de plecare din Slatina cu Lucian, Bogdan, Cristi, Cosmin si Victor. Plecarea din Bucuresti a fost destul de matinala, pe la un 6 ieseam pe autostrada, si pe la un 8:30 eram parcati in Slatina. Cu micile pregatiri de rigoare, pe la 9 si ceva eram pe bicle pedaland.

Traseul prin valea Cernatului este frumos, mai lejer la inceput si apoi spre final panta se accentueaza. La un moment dat, undeva aproape de jumatatea traseului este un punct de exploatare forestiera, unul din multele din aceasta zona, si aici trebuie sa fiti atenti caci traseul urmareste raul mai mare, inainte, si nu urca in stanga asa cum era sa facem noi daca nu ne indrumau lucratorii de acolo. In acel loc se vede si cata distrugere aduc aceste defrisari, locul fiind plin de noroi si aratand ca un front de razboi proaspat bombardat….

Ne-am continuat drumul cu temperatura scazuta insotindu-ne, si intr-un final, cu ceva intarziere fata de cum am calculat (ora 14:00), am ajuns si la punctul de despartire, sus in culmea Malita la 2050 m langa un refigiu usor devastat. Aici am servit masa si ne-am facut pozele de rigoare inainte de despartire.

Astfel, eu si Tiberiu ne-am suit pe bicle si i-am dat la deal pe ultima portiune de drum forestier pana la 2200 si restul au continuat bucla pana inapoi in Slatina. Atentie, traseul inapoi pe culmea Malita nu este doar coborare asa cum speri dupa ce ai urcat atata amar de vreme ci primesti cateva urcari mai serioase desi pe bikemap ar aparea doar 3.

Vremea a tinut cu noi pana acum si desi temperaturile au fost scazute nu au fost nori si soarele a stralucit toata ziua, cu dinti dar a stralucit.

De pe la 2200 incepem sa impingem la biciclete spre un mototoi ce se afisa inaintea noastra. Aici am avut o mica nedumerire pentru ca traseul turistic il ocolea, iar traseul de pe bikemap trecea fix peste el. Pana la urma am continuat traseul turisitic dupa ce am impins totusi jumatatea din panta spre varf. Dupa ce am mai mers ceva, nu am mai gasit nici marcajele, se pare ca stam prost cu orientarea in gol alpin :))) si am sfarsit prin a ne invarti putin in cerc pentru a deslusi misterul celor 2 trasee, cel turistic si cel de pe Bikemap. Astfel, dupa ce am lasat bicicletele deoparte si am plecat la picior in recunoastere, am reusit sa ne elucidam doar dupa ce am urcat in creasta si am vazut unde este Varful Moldoveanu, cat mai avem pana la el si pe unde ar fi  mai bine sa o luam… pe traseul turistic. Nu prea stiu cum a fost marcat traseul de pe Bikemap dar include o mica portiune nemarcata de creasta care chiar nu pare sa iti permita nici macar sa iti cari bicicleta.

Aici apare si a 2-a dilema, Avem timp? Planul nostru era sa ajungem pe varf si apoi sa ne intoarcem in aceeasi zi si sa dormim la un “refugiu” intalnit in drum sau sa facem trecerea spre Vistea si sa dormim la refugiul de acolo. Totusi, ceasul indica ora 17 si noi mai avem peste 2 ore pana pe varf. Asta insemna ca ne prinde clar noaptea si parca perspectiva nu ne surade mai ales ca odata cu lasarea serii temperatura incepe sa scada si se observa si o chiciura care se lasa pe iarba si pe pietre si pratic traseul va devenii ceva mai alunecos.

Aici luam decizia sa inoptam undeva in creasta si sa continuam traseul a 2-a zi. Numai bine ca am observat o stana parasita in drum care ne-ar fi oferit adapost peste noapte. Astfel, ne intoarcem din drum pana cand zarim iar stana. Lasam bicicletele in carare si coboram spre stana sa verificam daca se poate dormi in ea, fiind destul de micuta si daca are o usa pe care sa o inchidem. Lucrurile ne surand si mica stana arata promitator, usor gaurita fiind facuta din pietre de munte dar care isi va servi scopul pentru noaptea asta.

Astfel, urcam sa recuperam bicicletele si pe la ora 19, odata cu lasarea intunericului reusim sa ne asezam in stana cu tot cu bicle si sa “baricadam” usa :D. Numai bine ca incepuse si un vant rece care sigur nu ne-ar fi fost prieten daca am fi continuat traseul. De dormit, am dormit…nu putem spune ca bine. A fost destul de frig si eu cel putin aveam un sac de dormit destul de subtire si am avut si un “pat” micut pe care am incercat sa ne inghesuim. Astfel, ne mai trezeam din cand in cand sa ne incalzim picioarele si alte membre usor inghetate. Per total, cu pauzele de rigoare, am reusit sa dormim destul de ok si pe la ora 7 eram in picioare si ne apucam sa ne strangem lucrurile si sa mancam cate ceva. Privelistea de dimineata a fost superba si mica stana arata intr-un mare fel, in razele soarelui de dimineata, parca rupta dintr-un frumos film de aventura.

Reusim pe la ora 8:30 sa ne urnim, cu “ghiozdanele” pline, si ne luptam eroic cu pushbikeul pana inapoi in carare caci pana la stana am avut de coborat cam 200m altitudine. Odata ajunsi in carare, mai mancam ceva ca sa recapatam energia consumata si continuam traseul. Mergem la sigur pe marcaj si pe masura ce inaintam vedem si varful Moldoveanu, punctul culminant al  calatoriei. Cum am spus, la deal se impinge sau se cara bicicleta si la vale drumul este in mare parte practicabil. Pana la Moldoveanu, mai dificile sunt o mica portiune stancoasa de creasta si ultima portiune de pushbike/carrybike, pe piciorul moldoveanului care este destul de lunga si ne stoarce destul de mult de energie.

Am ajuns pe varf in acelasi timp cu 2 germani, in vizita prin Romania, care veneau dinspre Vistea. In momentul in care ne-au zarit, primul dintre ei a spus: “Hey, man, that’s not how you ride a bicycle!” :)))).

Facem pozele de rigoare, si stam putin de vorba cu putinii muntomani de pe varf. Apoi, conform planului ne pregatim pentru trecerea catre Vistea si coborarea prin Valea Rea. Ne ancoram bine bicicletele pe rucsaci si o luam la pas. Trecerea, cu bicicleta in spate, intre Moldoveanu si Vistea trebuie incadrata in seria “ambitii prostesti”. Este o portiune cu lanturi iar bicicleta in spate nu face decat sa te incurce. Trebuie avut in vedere ca ai gabaritul depasit iar cand faci miscari trebuie sa fi atent sa nu lovesti bicla de vreo piatra caci te va dezechilibra. Cu grija reusim sa trecem si coboram spre refugiu.

Aici ne dam bicicletele jos si ne punem sa mai mancam ceva. Se pare ca ne-a luat destul de mult timp toata portiunea asta si ne gandim cam pe la ce ora vom fi jos la stana din vale caci de acolo stim ca avem 35 de km drum forestier, predominant coborare. De la refugiu mai mergem putin pe langa bicle si apoi reusim sa ne suim pe ele si sa parcurgem coboarea si cam toata caldarea Vaii Rele. Reusesc eu sa dau o tranta zdravana dupa ce m-am abatut putin de la carare si am nimerit in niste hartoape. Norocul a fost ca era o portiune cu iarba multa si nu m-am ales dacat cu cateva vanatai si un rucsac usor deteriorat. Dupa ce fac verificarile de rigoare la bicla continuam traseul si ajungem rapid la coborarea finala spre valea rea, coborare care din pacate nu este ciclabila. Ne luam furmos biclele de coarne si pe langa ele reusim in vreo 40 de minute sa coboram pana la stana. Aici nu mai stam pe ganduri, ne mai verificam odata rucsacii ne imbracam ca de coborare si ii dam la vale cu 100-200km :))).

Deja este a 5 -a oara cand mergem pe drumul asta, eu cel putin, si incepe sa mi se para cel mai plictisitor drum forestier iar lasarea serii nu ajuta deloc. Nu este o coborare zdravana si esti nevoit constant sa dai la pedale ca sa iti mentii viteza. Tot drumul sunt insotit de un ticait enervant dar nu mai aveam chef sa ma opresc sa verific. Constat a 2-a zi ca roata spate mergea usor infranata asta dupa ce am lovit discul de o piatra pe coborarea pana in vale :(.

Ajungem in Slatina pe intuneric, ora data in urma facand posibil acest lucru :)).  Cand vedem masina avem un sentimet de usurare si multumire in acelasi timp si abia asteptam sa ne schimbam rapid si sa ne asternem la drum, lucruri care se intampla rapid. Pe drum gandul acela cu “Dracu’ mai calca pe aici” dispare si treaba cu tranformarea traseului intr-o traditie vine iara la putere :D. Totusi, un lucru este clar, trecerea intre Vistea si Moldoveanu va fi scoasa din plan, parca este putin trasa de par mai ales ca pana ajungi in Valea Rea, tot ai de tras de bicicleta. La anul urcam si coboram pe aceasi ruta, eventual de la cota 2000 o luam pe culmea Malita ca sa fie totusi o coborarea diferita.

Pana atunci va lasam cu pozele de mai jos si micul filmulet demo. Va urma si un filmulet mai detaliat dar cand ne facem timp sa il montam caci material avem destul si trebuie sa vedem la ce renuntam.

Traseul in prima zi il gasiti la acest link iar cel din ziua 2 la acesta. Ca si date generale vorbim de 2 zile, 90 km si aproximativ 3000m elevatie. Enjoy!

 

Hey, man, that’s not how you ride a bicycle!

Am ajuns pe varf in acelasi timp cu 2 germani, in vizita prin Romania, care veneau dinspre Vistea. In momentul in care ne-au zarit, primul dintre ei a spus: “Hey, man, that’s not how you ride a bicycle!” :)))).

S-ar putea sa facem o traditie anuala din acest traseu epic! Chiar daca am avut parte de cele mai zdravene pushbike-uri, au fost si coborari pe masura. A meritat tot efortul!

Acesta este un preview la postul urmator. Pana atunci, RIDE SAFE!

Punctul culminat al turei, Vf. Moldoveanu!

Calatorie in timp, in Isverna

2 Replies

Comuna Isverna, Mehedinti, este un loc de poveste din punctul nostru de vedere. Oricine vine din mediul urban aici, isi va da seama de ce spunem asta. Daca stai si esti atent la ce se intampla in aceasta comuna, si nu spunem ca doar in aceasta comuna se intampla lucrurile asa, ci in multe altele din tara, dar nu avem nici timp nici ocazia sa le vizitam si sa le analizam pe toate, iti vei da seama de ce spunem ca este o lume de poveste. Parca te intorci in timp, fara exagerare. Am vazut oameni in opinci, si nu pentru ca aveau o pensiune si vroiau sa faca impresie turistilor, cum se intampla in alte locuri din tara, ci pentru ca alea le erau incaltarile, atata isi permiteau si nici nu aveau nevoie de altceva.

Am vazut copii fara de facebook, care se joaca asa cum ne jucam si noi cand eram mici, acum 20 de ani, facand cazemate, alergand pe vale, fugarind cate un caine sau o pisica, spargand nuci pe marginea drumului sau incropind cate un teren de fotbal din 4 pietre si o linie trasa in tarana.

Se vede clar ca acesti oameni traiesc din ce le ofera pamantul si animalele si prea putin depind de sistemul “social capital” din tara asta.

Anul acesta am ajuns la isverna cu ocazia zilei de nastere a lui Tiberiu, sa ne traiasca! 😀 si datorita curtoaziei lui Matei, care detine si casa batraneasca la care am stat si care organizeaza tabere de copii inclusiv in zona, ceea ce ni se pare genial, copil fiind sa descoperi astfel de locuri. Trebuie neaparat sa vizitati pagina si sa cititi articolul urmator pentru a va da seama despre ce vorbim 🙂 – http://himalayatravel.ro/isverna-2015-mehedinti/

Si de data aceasta, ca si acum 2 ani, ne-am distrat de minune la Isverna. Locul acesta magic iti ofera o multime de facut si de descoperit. Te poti bucura de frumoasele drumuri parcurgandu-le cu bicicleta sau de frumoasele carari umblandu-le la picior. Gasesti trasee marcate care te poarta pe langa izvoare, prin poieni, doline si prin crovuri spre varfuri albe ce parca spun povesti. Da, parca randurile sunt mai siropoase decat de obicei dar parca si zone te indeamna sa scrii altfel.

Activitatea principala, si de data aceasta a fost voia buna la focul vatrei, un gratar bun si sanatos la vreme de seara si multa licoare magica adusa fie de acasa fie de la oamenii din sat. Oamenii din sat care il stiau pe Tibi si care il conosc foarte bine pe Matei ne-au adus in permanenta cate ceva, fie ca a fost lapte fie ca a fost o tuica buna, o ciorba de branza, de care nu am mai mancat nicodata, o placinta cu branza sau un gem de prune, in permanenta am primit cate ceva si parca am dat prea putin inapoi, ba chiar deloc.

Ocazional am mai dat si cate o tura de bicicleta. Cea mai faina tura este cea pana la poiana Beletina, spre Crovu Mare. Traseul marcat care leaga mare parte a crovurilor si poienilor de prin creasta muntii este cruce rosie. El trece prin Valea Cernei (Piatra Puscata) – Valea Timna – Crovu Mare – Saua Bruscan – Isverna. Traseul facut de noi pe biciclete pleaca din sat si urca frumos pe deal si spre munte cu o mica parte de pushbike inainte de poiana. Partea finala te poarta printre copacii batrani, parca pe un drum al druizilor. In poiana Beletina te asteapta o stana mare care este parasita de prin luna octombrie. Din poiana poti cobora pe marcaj triunghi albastru direct in sat, pe o ruta mai putin ciclabila dar care merita facuta. Daca atunci cand ajungi in poiana mai ai energie si timp, poti “escalada” si varful lui Stan care iti va oferi o frumoasa priveliste atat asupra Beletinei cat si spre Piatra Closani, spre Poienile Porcului, defileul Cernei si frumoasele lapiezuri ce impodobesc intreg peisajul. Daca iti planifici traseul bine poti continua pe cruce rosie spre Valea Cernei si spre Herculane.

Spre Herculane mai poti ajunge si pe bicicleta daca urci din Isverna pe DJ671 care este mai mult un drum forestier ce te urca pana in Godeanu de unde faci stanga spre Herculane si te bucuri de o lunga coborare de kilometrii buni si cu asfalt relativ bun.

De asemenea, daca tot te afli in zona ar fi pacat sa nu iti planifici o zi si pentru cheile Tesnei, un loc superb parca rupt dintr-un film fantasy. Daca vrei sa vezi ce iti pote oferii acest loc, viziteaza pagana de facebook Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei.

Mai jos va lasam cateva poze care sa exemplifice frumusetea zonei, de care am incercat sa va convingem si prin randurile de mai sus. Daca nu ati fost niciodata in aceste locuri, ar trebui sa va ganditi serios sa mergeti iar daca ati fost, sa va ganditi lafel de serios ca ar trebui sa reveniti prin aceste locuri. Enjoy!

Link Traseu bicicleta catre Poiana Beletina aici.

Mai multe detalii despre Isverna si dealurile Mehedintilor gasiti la:

http://www.mateilaudoniu.ro/

http://romania-natura.ro/node/118

http://www.diaconescuradu.com/izverna-mehedinti-de-1-mai

http://www.mecanturist.ro/2013/07/25/crovuri-geanturi-si-alti-dinti-aventuri-mehedinti/

http://www.meetsun.ro/jurnale-trasee-montane/cernei-mehedinti-poiana-beletina-crovul-mare/

Urlati reloaded

1 Reply

Cum povesteam intr-un post anterior, Urlati pare sa fie ultima frontiera impotriva vremii urate. Lucrul asta s-a dovedit si in acest weekend. Daca toate prognozele aratau ploaie si ninsori la munte, am zis ca alta varianta nu avem decat sa verificam si prognoza pentru Urlati. Ce sa vezi, pana seara, probabilitate de ploaie 5%. Marturisim ca ne-am dus cu regret in Urlati deoarece vroiam sa facem o tura in Fagaras weekendul acesta dar cum arata ca pe sus la peste 2000m era posibil sa ii dea cu lapovita si ninsoare si cum pe jos aparea probabilitate de ploaie intre 35 si 55%, + temperaturile care cu greu depaseau 0 grade am zis ca nu e chiar asa de biciclit.

Apoi, dupa ce nu am reusit sa strangem o brigada si toata lumea si-a cam luat gandul de la biciclit pe ultima 100 de metri am zis ca Urlati chiar ramane ultima solutie. Astfel, am pus la cale o tura faina cu 4 urcari si 4 coborari care pana la final a strans cam 1300m elevatie. Este o suma frumoasa avand in vedere ca cel mai inalt punct al turei abia depasa altitudinea de 450m. Practic am incercat sa urcam si sa coboram toate dealurile de ne-au iesit in cale, pe unele chiar de 2 ori :))). Si da, am reusit sa facem acea coborare faina din drumul judetean 238, un drum parca uitat de lume, in Rotari, iar de data aceasta am si filmat coborarea :D. Punem si 1-2 filmulete la final sa vedeti ce faina este.

Cu detaliile turei nu o sa insistam caci le gasiti si in postarea “Urlati, ultima frontiera“, asa ca o sa mentionam doar ce am facut in plus.

Astfel, traseul este clasic, urcare din Urlati, mers pe coama dealului, coborare in Rotari, facut stanga spre Tarculesti, din Tarculesti dreapta spre Gornet-Cricov unde dupa primul pod luam drumul ce duce in sus spre deal, la inceput asfaltat dupa aceea drum de deal.

La intersectia cu drumul judetean 238 facut dreapta spre Rotari. Aici incepe coborarea faina. Mare atentie ca aveti sansa sa ratati acest drum deoarece este acoperit de iarba si nu prea se observa.

Aici intervine diferenta turei fata de data trecuta caci din Rotari am facut stanga spre Ceptura de Jos unde am oprit sa il vizitam pe Iulian Barbuceanu la DIY Ceptura, un proiect personal ce incepe sa prinda contur si despre care am mai povestit intr-una din postarile anterioare.

Din Ceptura am luat-o spre Cherba, si dupa localitate am facut dreapta iara spre deal prin Valea Urloii. Aici drumul trece fain printre vii si parca te afli in Toscana nu in Romania :P. Din deal am incercat o cobarare scurta si faina doar ca sa ne dam seama ca drumul nu duce undeva anume, ba chiar dispare asa ca am luat bicicleta in carca si am urcat iara in drumul principal. Printre boscheti am dat si de 2 bostani pe care i-am bagat repede in rucsac doar ca sa ingreunam putin urcarea :)). Odata reveniti in drum am inceput coborarea spre Urlati numai ca tura nu capatase destula elevatie asa ca am mai coborat odata din deal spre Plavia sau Jercalai doar ca sa urcam inapoi pe acelasi drum. Asa am capatat si elevatia dorita si am putut sa ii dam fericiti la vale spre Urlati si spre masina.

Cand ne uitam acum pe geam la cum toarna cu galeata parca vremea de ieri nici nu putea fi mai prietenoasa. Si racoare si drum uscat fara un dram de noroi. Sa tot ai parte de asa vreme si speram sa mai prindem 2-3 weekenduri sa facem niste ture serioase pe munte, asta pana cand lasam bicicletele deoparte si ne punem schiurile in picioare.

Pana atunci va lasam cu pozele si filmuletele de rigoare, si detaliile de mai jos. Enjoy!

Distanta 54km, Elevatie 1300m, dificultate medie, link traseu aici.

 

Masivul Buila – Vanturita, un fel de Piatra Craiului olteneasca

Leave a reply

Tura in Buila – Vanturita, de care va aminteam si in postul trecut a fost cireasa de pe tort printre turele planificate in zona. Masivul este superb si parca prea putin umblat fata de ce stim din traseele mai accesibile de pe valea prahovei sau din masivele mai cunoscute.

Nu am intalnit nici picior de drumet … ci in schimb multe schituri, biserici, troienite etc. Parca tot muntele ar fi proprietatea bisericii :))). Mai si scria intr-un punct ca innoptarea femeilor la unul din schituri este nepermisa. Ma intreb totusi daca au voie sa isi puna cortul langa…

Oricum, infrastructura dezvoltata pe la aceste schituri este destul de spectaculoasa si chiar nu te astepti sa vezi atata constructia in mijlocul parcului, aici vorbim de schitul Patrunsa pe langa care am trecut la coborare.

Ca si localizare, masivul se afla in partea centrala a judetului Valcea si face parte din Muntii Capatanii prin care ne-am tot plimbat cu bicicleta si am povestiti in postul intitulat :

Vaideeni si trasee de bicicleta la greu (Oltenia Biking)

Masivul are 6 puncte de intrare dintre care 3 in comuna Costesti, 1 in Barbatesti de unde am plecat si noi, 1 in Cheia si alta in Baile Olanesti. Mai multe detalii gasiti pe www.buila.ro, un alt site fain si bine pus la punct de catre organizatia Kogayon (http://www.kogayon.ro/). Gasiti acolo detalii despre orice aspect al masivului asa ca nu mai facem alte mentiuni dacat cele despre traseul nostru.

Cum am spus, traseul pleaca din Barbatesti pe drum forestier din capul satului. Drumul este mai mult decat ok si poate fi facut in mare parte cu masina pana aproape de baza masivului, in dreptul unei asezari tot a bisericii unde o sa regasiti un prim marcaj ce arata 1.5 – 2 ore pana la schitul Patrunsa. De aici noi nu am luat-o spre schit ci am urmat traseul marcat Cruce Albastra. Traseul nu este chiar asa de vizibil marcat asa ca cascati ochii. De asemenea, nefiind foarte umblat nici poteca nu este batuta si cand se mai iese din padure te poti dezorienta usor asa ca atentia este recomandata, cel putin la inceput caci odata ce incepe urcarea mai sustinuta spre Curmatura Builei deja traseul este mai usor de urmarit. Traseul urmeaza Valea Otăsăului, Valea Bulzului si apoi Vf. Tucla si ar avea cam 4.5 ore pana in Curmatura Builei dar se poate ajunge si mai repede de atat cu un ritm ok. Mai mutle detali gasiti la acest link, inclusiv un grafic al elevatiei si un track GPS.

Pe drum va veti intalni cu o rascruce ce indica schitul Patrunsa la 15 minute distanta si curmatura Builei la alte 2 ore. De asemenea veti trece pe langa 2 stane deci sa aveti grija daca mergeti pe timp de vara la cainii de la stana, nu sunt chiar cei mai prieteneosi. Izvor gasiti doar la inceput si apoi cand va apropiati de curmatura Builei, deci cam 3 ore nu o sa vedeti apa.

Padurea este frumoasa, deasa si umbrita si are ceva aparte. Copacii sunt mari si contorsionati cu radacini noduroase intinse, pietrele albe ca in Crai iar pamantul negru da un contrast foarte frumos. Va garantam poze faine cum o sa vedeti si la finalul postului.

Odata ajunsi in Curmatura Builei, 1560m, dam de refugiu si de indicatorul ce arata directia varfului Vanturita care se afla la 2-2.5 ore distanta.

O luam spre varf dar destinatia noastra finala este Varful Buila de unde vrem sa coboram spre schit. In apropiere de refugiu se afla si o stana, care la vremea asta era parasita. Totusi, dam de 2 pufoseii de caini ciobanesti si de mama lor, lasati parca sa pazeasca stana. Prima data ne-am speriat de latratul lor dar dupa ce am vazut ca sunt doar niste pui de cateva luni ne-am linistit. A fost de ajuns sa le dam cativa biscuiti ca nu am mai scapat de ei si ne-au urmari pana pe “varf”.

Acest varf Buila nu este tocmai un varf cum va imaginati, marcat, ci mai mult o denivelare care nu este nici pe departe cel mai inalt din zona. Da, Vanturita este inalt dar noi am vrut pe Buila si nu ne-a ajuns asa ca am mai urcat inca putin spre varful Albu care parea mai inalt. Aici am stat de am infulecat ceva si ne-am jucat cu pufoseniile pana cand a venit timpul sa o luam inapoi. Cu harta pornita pe telefon am incercat sa ne orientam putin in golul alpin si sa identificam valea prin care coboara “traseul”, care din pacate s-a dovedit a fi un nemarcat usor abrupt in ultima portiune pana se intersecteaza cu traseul Punct Galben ce urca tot in curmatura, de la schit pe o poteca ce seamana putin a brana.

Practic de la varful Buila te lasi in jos spre o cruce mare de lemn ce nu ai cum sa o ratezi. De la acea cruce tot cobori drept si apoi usor la dreapta pana aproape de padure unde ar trebui sa te intersectezi cu bulina galbena. Totusi, daca nu ai o harta pe telefon sau un track gps, recomandam sa te intorci pe unde ai urcat, in curmatura Builei si de aici sa identifici traseul punct galben deoarece imediat ce cobori din curmatura ar trebui sa te intersectezi cu el.

Oricum, noua, mai greu ne-a fost sa scapam de catei decat sa gasim traseul. Am urlat la ei, am aruncat cu pietricele dupa ei si dupa lungi tentative am reusit sa scapam si sa ii lasam in urma.

De la marcaj pana la schit nu am mai facut foarte mult. La schit am facut o pauza de masa si ne-am imprietenit cu necuvantatoarele de acolo, apoi am luat-o in jos spre locul de unde am inceput tura. Coborarea se face de la schit pe marcaj cruce rosie. Coborarea este faina si traseul mai bine ingrijit si marcat. Se vede ca pe aici coboara cei de la schit cu magari si cu bagaje spre satul Barbatesti. Pe aici ne-am si imaginat o coborare faina pe bicla. Din punctul nostru de vedere arata destul de ciclabil, la vale, si pare a fi un singletrack de toata frumusetea :D. Ba chiar, daca stam sa ne gandim, ar merge o urcare dinspre Cheia pe la schitul Pahomie, apoi schitul Patrunsa, cu coborare pe aceasta carare spre satul Barbatesti :D.

Pana ajungem noi sa facem acest traseu pe bicicleta, va lasam cu trakul turei la acest link si cu frumoasele poze de mai jos. Speram sa va fi convins prin aceste randuri si prin dovezile de mai jos sa va ganditi serios sa faceti o tura in Masivul Buila-Vanturita. Enjoy!

Prin Iezer si prin noapte cu bicicleta

1 Reply

Iezerul si Fagarasul vor deveni traditii din cate se pare. In fiecare an trebuie neaparat sa ne programam cel putin o tura de bicla in acesti munti. De ce? Pai au ceva aparte si cele mai faine aventuri prin muntii astia le-am avut. Daca anul trecut am facut peste jumatate din creasta cu dormit la refugiu si cu cuceritul celor mai inalte varfuri, anul asta am vrut sa facem o tura de o zi cu urcare pe Portareasa (cel mai inalt drum forestier de la noi din tara, ce te duce pana la 2350m altitudine) si cu coborare pe culmea Vacarea. Zis si facut numai ca, dupa cum zice un vechi si intelept proverb, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ.

Dupa ce ca ne-am urnit destul de greu, am mai avut si o frumoasa intarziere pe drum, o pana la una din masini. Si cum pana nu vine niciodata singura, nici cricul nu era bun asa ca stai prin Campulung si cauta cric si apoi fa pana… dar mai bine stie Vlad caci el a patit-o. Noi eram deja la cabana Voina, asteptand cuminti si fara semnal. Pe la ora 11:30 ajunge si a 2-a masina cu Vlad, Ionut si Cristi.

Dupa detaliile de rigoare si pregatirile rapide, la 12 ne suim pe bicle si ii dam inapoi spre barajul Rausor unde ajungem rapid pe singura bucatica de asfalt a traseului. Traversam barajul si o luam pe drumul forestier ce merge frumos pe langa lacul Rausor si apoi pe langa rau. La inceput drumul este lejer, cu o panta frumoasa si destul de racoros din cauza padurii. Exceptand noroiul de la inceput care se datoreaza utilajelor si camioanelor sosite in zona pentru defrisari, drumul se indreapta pe masura ce urca si la iesirea din padure se transforma intr-un drum pietruit si pe masura ce te apropii de creasta, intr-un drum plin de bolovani. Treptat panta se mai accentueaza si pe la 1600m altitudine iese si din padure. Prin padure am facut 2 mici pauze pentru apa si pentru regrupare si apoi inca una la iesirea din padure unde ne-am mai intalnit cu un alt biciclist ce venise la o tura de antrenament.

Dupa regrupare si dupa ce am infulecat cate ceva, i-am dat inainte pe drumul plin de pietre. Pe aici drumul urca usor in 4-5 serpentine si apoi continua drept cu tinta finala in fata. Parca de aici nu pare asa aproape cum ne aminteam, asta si pentru ca anul trecut am avut parte de o ceata de abia vedeam la 5 metri in fata. Pe la 1900m am mai facut o regrupare si aici ne-am splituit in 2 grupuri, cei care au hotarat sa se intoarca caci era clar ca o sa ne prinda seara prin padure si cei care au tinut mortis sa faca tot traseul. Astfel, eu am continuat cu Cosmin si cu Vlad, iar Lucian, Cristi si Ionut, care din pacate avea si o glezna luxata, s-au intors la masini.

Din punctul asta drumul coboara cam 50m altitudine si apoi incepe iar sa urce sustinut si in serpentine. Urcarea este frumoasa si solicitanta iar drumul accidentat te pune des in dificultate dar ne luptam eroic cu panta si cu o intarziere de 30 de minute fata de ora propusa ajungem la 18:30 la Crucea Ateneului. Nici nu apuc sa ma linistesc si sa ma asez sa mananc ceva ca imi dau seama ca nu mai am telefonul in buzunar. Intradevar, nu este cea mai inteleapta decizie sa iti tii telefonul in buzunar pe terenul asta accidentat si sper sa ma fi invatat minte :(. Trist e ca de la 2350m drumul coboara destul de mult pana la Cruce si doar cand ma uit in spate ce panta am de urcat pentru a-mi gasi telefonul parca ma demoralizez. Stiu sigur ca l-am pierdut undeva pe panta asta pentru ca am coborat in viteza asa ca o iau repede inapoi in pas alergator. Si, cum legile lui Murphy se aplica intodeauna, telefonul meu era aproape in varful dealului :))). Dar bine ca era caci deja ma gandeam la bugetul de care trebuia sa fac rost pentru unul nou :))). Unde mai pui ca a scapat ieftin cu 2-3 zgarieturi si fara ecran spart.

Ma intorc rapid la coechipieri si nici sa mananc nu mai imi vine caci deja soarele era aproape apus si noi aveam o hatamai coborarea de dat. Ne urcam repede pe bicle si ii dam rapid la vale pe culmea Vacarea pe marcaj dunga rosie. Marcajul la urcare a fost triunghi rosu.

Ii dam viteza cat mai avem lumina si la intrarea in padure deja suntem inconjurati de intuneric asa ca scoatem frontalele si ce lumini mai aveam pe la noi, care nu erau destul de multe si ii dam frumos un downhill prin bezna dar cu mare grija. Este o experienta faina, de povestit, dar pe care nu tinem neaparat sa o repetam prea curand. Dumul a fost ciclabil si cred ca daca era ziua am fi avut o experienta mai faina si o coborare mai placuta dar cand nu vezi pe unde mergi parca nici nu te poti bucura de coborare :))) sau cel putin noi nu am putut, asa ca am coborat destul de precauti. La sfarsit am facut si un bike rafting deoarece drumul merge prin rau cativa metri buni :))). Daca ne suparam putin mai stateam sa ne spalam si biclele la lumina frontalei :D.

Per total tura a fost frumoasa, o adevarata aventura care va fi cu siguranta repetata si anul urmator. Ajunsi la Cabana Voina, i-am gasit pe restul cu burtile pline, dar am recuperat si noi rapid si am inchinat un paharel de tarie in cinstea turei facute :D.

Ca si detalii, tura a avut 47 de km cu 1700m elevatie iar ca si dificultate am zice medie din cauza drumului mai accidentat atat la urcare cat si la coborare. Se poate si mai rau totusi :D.

Trakul facut de noi il regasiti la acest link. O sa revenim si cu un filmulet, stim, am tot promis filmulete dar cu siguranta o sa ne tinem curand de promisiuni :D.

Pana atunci va lasam cu pozele de mai jos. Enjoy!

Vaideeni si trasee de bicicleta la greu (Oltenia Biking)

1 Reply

Cand spui Vaideeni este ca si cum ai spune MTB. Asta este concluzia trasa de noi dupa ce am petrecut cateva zile in aceasta zona subcarpatica :D.

Vaideeni este o comuna situata deasupra orasului Horezu, la baza muntilor Capatanii, in extremitatea nordica a depresiunii subcarpatice Horezu si de asemenea foarte aproape de masivul Buila-Vanturita. Practic este genial atat pentru MTB cat si pentru hiking sau trail running. Zona mai este cunoscut sub denumirea de Oltenia de sub Munte si a fost recent marcata de catre asociata Kogayon, ce a creat si un site fain cu traseele marcate din zona, descrieri + trakuri gps, http://www.oltenia-biking.ro/. Felicitari Kogayon pentru ce ati reusit sa faceti!

Comuna cuprinde mai multe sate precum Cerna, Cornet, Izvoru Rece, Marița, Vaideeni, toate invecinate si toate avand cate unul sau mai multe drumuri forestiere ce duc spre munte si care se intersecteaza la un moment dat, majoritatea pe la o altitudine de 1700 m. Practic poti pleca pe un drum, traseu, si te poti intoarce pe altul. Pe langa aceste drumuri forestiere, intr-o stare foarte buna, unele fiind in plan sa fie asfaltate, mai exista si o multime de carari sau drumuri de tractor ce coboara prin padure. Daca intrebati localnicii, va vor spune sa nu coborati prin padure caci drumurile sunt proaste, dar ei nu isi imagineaza ca poti merge cu bicicleta pe acolo. In principiu sunt destul de practicabile. De asemenea, am gasit la pensiunea la care am stat, care este si singura din localitatea Vaideeni, Moara Viselor, o harta turistica foarte bine marcata si care indica faptul ca in zona sunt si foarte multe animale, lucru confirmat si de ciobanii cu care am mai vorbit. Vorbim aici de ursi, lupi, cerbi etc.

Cu defrisarile, din ce am constatat, zona sta ok, multa padure si putine drujbe care fac zgomot, desi unul din ciobani ne-a aratat o bucata buna de padure care cica a fost deja licitata si urmeaza sa fie defrisata. Speram sa nu ajunga si aceasta zona precum altele, unde muntele a fost parca ras cu o masina uriasa de tuns :(.

Comuna se afla la o altitudine intre 550 si 650 iar traseele urca pana sus in creasta la peste 2000 m si coboara dincolo pana in Munti Latoritei. Practic, daca vrei un traseu serios, poti urma oricare din drumurile forestiere pana in creasta si sigur te alegi cu pana la 2000 m elevatie. Noi, fiind si in concediu, am facut trasee intre 1000 si 1500 m elevatie si circa 40 km.

Am reusit doar 3 trasee de bicla, 1 de hiking + valea Oltetului pe care am facut-o cu masina, asta pentru ca in una din zile am avut o mica pb de sanatate si a trebuit sa stam pe bara. Totusi, a fost mai mult decat suficient pentru a ne da seama cat de multe are de oferit zona si cat de putin descoperita este.

Primul traseu incercat de noi a fost cel pana la lacul Balota, care poate continua pana la Stana Balota. Ajunsi in localitate si la cazare destul de tarziu ne-am propus un traseu usor de recunoastere si la recomandarea gazdei am plecat spre lac. Drumul forestier este fain si merge pe albia raului Luncavat si il pareseste la un moment dat intr-o serie de serpentine ce urca in stanga. Practic o sa dati dupa cam 10 km de un pod ce trece raul si drumul pare sa se intoarca invers pe partea cealalta. El de fapt urca in padure pe serpentine pana la lac si mai departe.

Traseul realizeaza legatura intre localitatea Vaideeni si Vf. Capatanii pe unde trece poteca de culme, principala a Muntilor Capatanii. Daca ar fi facut la picior, traseul ar avea intre 6 si 8 ore doar dus pana in varful crestei.

De intors ne-am intors pe aceeasi ruta in lipsa de alta alternativa deoarece nu am facut traseul pana sus. Trakul in gasiti aici. Vorbim de 30 km cu 625 m elevatie.

Al 2-lea traseu a fost cel pana pe varful lui Roman. Un traseu frumos ce pleaca tot din Vaideeni dar care o ia usor la dreapta cum te uiti la munte. Acesta, spre deosebire de cel de ieri care pleca din coada satului, pleaca din centru, si urca pe langa biserica si cimitir si iese destul de repede din padure, majoritatea drumului fiind expus. Ofera totusi o frumoasa priveliste si asupra muntelui si asupra satelor sau a drumurilor invecinate. Aici au iesit probabil unele din cele mai reusite poze ale concediului dupa cum o sa observati si din galeriile de mai jos.

Traseul este putin mai greu si urcarea mai sustinuta, oamenii cu care ne-am intalnit mirandu-se ca ne-am aventurat pe aici cu bicicleta. Daca ar sti pe unde am coborat :D. De pierdut nu aveti cum sa va pierdeti, traseul este marcat, am uitat acum semnul, dar il veti observa in poze. El urca, urca apoi intra in padure unde panta se mai domoleste putin si incepe iara sa urce la iesirea din padure.

In apropierea varfului este o mare bisericoaie ca altfel nu ii putem spune. Este surprinzator cum construiesc cei de la biserica asa cladiri mari si frumoase in zone asa greu accesibile cand in zona nu pare ca lumea sa o duca asa de bine. Tot de o chestie mare si foarte stralucitoare, si tot a bisericii, am dat si in Buila – Vanturita, tot intr-un loc in care cu greu ajungi. Se pare ca oamenii bisericii nu duc lipsa de mijloace de transport sau de utilaje cand vine vorba de constructii. Nici nu ne gandim ca mare parte din pamanturile din zona le apartin…

Acum sa revenim la traseu. Dupa ce treceti de bisericoaie, mergeti mai departe si drumul se observa cum face o mare curba la dreapta intr-o zona cu cateva case si 3-4 pensiuni. La dreapta este drumul spre varf, 1700 si ceva de metri. Ne-am aventurat pana pe varf doar sa constatam ca nu este marcat in nici un fel si arata mai mult ca o movila mare. A fost totusi distractiva coborarea pe bicla de pe el. Apoi ne-am continuat drumul. De aici incepe coborarea. Desi drumul se lasa spre satul Romanii de Sus, si din cate am inteles era destul de bun, ba chiar asfaltat in ultima portiune, am cautat o alternativa si am gasit un forestier mai mic ce mergea paralel cu drumul principal. Totusi, acest forestier este foarte fain, cu coborari abrupte pe bolovani unde ne-am straduit sa ne tinem eroic pe biciclete. In ultima portiune drumul pare a fi mai mult drum de tractor si daca nimeresti dupa o ploaie nu o sa te bucuri prea mult de el deoarece este pamant moale si ravasit de roti si sigur o sa ramai impotmolit in el asa ca recomandam aceasta coborare doar daca nu a plouat recent. In rest, coborarea a fost super faina si destul de salbatica mai ales ca se lasa seara si pe aici nu era nici tipenie de om si nu se auzea nici un zgomot. Forestierul asta te scoate direct in Romanii sau in Tanasesti. Trakul il gasiti aici. Vorbim de 45 km cu peste 1500m elevatie, putin mai greu dar merita!

A 3-a zi nu ne-am simtit bine deloc, ceva din ce am mancat sau am baut nu ne-a priit asa ca am stat pe bara, iar a 4-a zi am facut Cheile Cernei dar cu masina. Nu este vorba de cheile Cernei, cele din Mehedinti ci cheile Cernei cele din Valcea. Mai este un rau Cerna ce pleaca din muntii Capatanii si se lasa in localitatea cu acelasi nume ce se afla in comuna Vaideeni. Daca aveti o masina cu o garda la sol ok (ex. logan) puteti sa va aventurati fara probleme. Drumul este practicabil in mare parte, pana la un moment dat cand se surpa si trebuie sa faceti cale intoarsa. Totusi, am recomanda practicarea lui tot pe bicicleta :), nu cum am facut noi.

Al 3-lea traseu a fost cel din Buila – Vanturita, pe care l-am facut la picior si pe care il vom detalia intr-un post separat. Masivul este superb, ne-a placut foarte mult si ne-am intors cu poze foarte frumoase, asa ca o sa ii dedicam un post separat. Va lasam totusi trakul aici.

Al 4-lea traseu a fost spre Pietrele Gauriciu si stana cu acelasi nume. Dumul urca tot din Vaideeni dar de pe partea cealalta a raului. Merge spre munte si urca prin tiganime, cum i-ar zice lumea din sat. La inceput chiar ai impresia ca treci prin curtea unor oameni. De aici incepe un serios push-bike, la cum am ales noi traseul. Mai este o varianta care urca pe niste serpentine si probabil ca este mai practicabila, asa ca unde vedeti marcaj de drum forestier sau offroad, la stanga, sa o luati pe acolo caci sigur veti impinge mai putin de biciclete.

Drumul trece pe langa multe stane. Noi am avut noroc si inafara de ultima stana, restul erau deja parasite. Totusi, ne-au ajuns cainii de la ultima, parca au tinut sa compenseze si pentru restul. Mare atentie, drumul intoarce si cobora pe albia Izvorului rece direct in satul cu acelasi nume. Totusi, din cate ne-am dat seama, sunt 2 variante, fie urmati drumul si va uitati sa coteasca la un moment dat la stanga, fie va lasati spre stana Gauriciu de unde se lasa un drum forestier ce coboara in albia raului. A 2 a varianta este mai scurta dar si mai greu de dibuit si drumul trece fix prin stana, deci aveti grija la caini. Noi am patit- o :(.

In rest , coborarea pe albia raului este faina pana pe la jumate unde deja am dat de utilaje. Se pare ce este in desfasurare o mare asfaltare a acestui drum.

In rest, traseul a fost super frumos, chiar si cu pushbikeul de la inceput si stana de la jumatate. Nu am facut la fel de multe poze dar a fost frumos, trebuie sa ne credeti pe cuvant. Trakul il gasiti aici. Am facut cam 36 km cu 1200 m elevatie.

Cam aici ne-am incheiat socotelile cu aceasta frumoasa zona, momentan :D. Am plecat mai departe spre Isverna, Mehedinti, o alta zona superba careia ii vom dedica de asemenea un post intreg.

Mai facem o mica recomandare totusi, daca ajungeti in zona, mancati in Horezu la pensiunea SIVA, se mananca foarte bine si deloc scump. Noi, dupa ce am descoperit locul, numai aici am mancat.

De asemenea, nu cumparati ceramica de Horezu de la comerciantii de pe DNu ci faceti o vizita in satul Olari la adevaratele ateliere de olarit si ii veti vedea pe mesteri la lucru.

Sper ca v-am determinat sa luati in considerare aceasta zona ca si destinatie de vacanta, mai ales daca aveti de gand sa va bicicliti concediul :). Noi vom reveni cu siguranta deoarece nu am facut nici jumatate din traseele din zona, asta ca sa va faceti o imagine. Tot pentru a va face o imagine :D, va lasam cu galeriile de mai jos si vom reveni curand si cu niste filmulete mai concludente. Sa urmariti si postarile viitoare despre Buila si Isverna, nu veti regreta.

Enjoy!

Traseu 1 spre lacul Balota

Traseul 2 spre varful lui Roman

Traseu 4 spre Stana Gauriciu

Alte poze din zona 🙂

Urlati, ultima frontiera

2 Replies

Urlati, utima frontiera impotriva ploii… sau cel putin asa am crezut… dar rau nu ne-a parut caci am dat un traseu frumos pe drumuri neumblate, cu iarba pan’ la coate.

Prin Urlati, Ceptura, ne-am tot plimbat dar de data asta, si datorita prognozelor sumbre de ploaie in toata tara, care parca nu s-au adeverit :(, am reusit sa facem o tura superba cu plecare din Urlati. Am urmat drumul arhicunoscut , cel de la maratonul vinului cu urcare directa din localitate spre camp. Aveti trakul mai jos dar pana la track hai sa dam si noi cateva detalii.

Dupa urcarea usoara, si zicem usoara acum, caci acum 3 ani cand am facut prima data traseul parca nu a fost chiar asa, tot mergem pe dealuri si tinem drumul lung de la maraton, cel care coboara in satul Rotari si nu in Ceptura. Drumul este superb daca vremea si lumina tine cu voi, o sa observati din pozele de mai jos ca, desi am nimerit intr-o perioada a zilei nu prea fericita pentru a face poze, tot am reusit, cu telefonul din dotare sa suprindem cateva privelisti superbe :D. Din graba, in afara de telefon, alt dispozitiv nu am mai avut, dar parca nu e chiar asa de rau si deja ne gandim sa renuntam la anumite grame daca nu kilograme din rucsac si sa investim intr-un telefon cu o camera mai performanta. Poate din comoditate sau poate din eficienta dar parca aceste telefoane, cel putin in materie de foto, devin un compromis din ce in ce mai acceptabil.

Odata ajunsi in Rotari, facem stanga spre Tarculesti. Avand in vedere perioada anului, pe langa faptul ca curtile oamenilor miros a must, a vin, a tuica, te tot intalnesti cu oameni animati, veseli si pe sapte carari :))), care mai de care mai prietenosi. Ce sa mai, o perioada frumoasa in care chiar e pacat sa nu treci prin astfel de locuri, mai ales zona Dealu Mare, recunoscuta pentru licorile sale :D… nu ca am fi plecat fara 6 litri acasa :)))).

Din Tarculesti facem dreapta si o luam spre Gornet-Cricov unde, imediat dupa pod si dupa o curba la dreapta, incepe o frumoasa urcare, pe asfaltul ce se termina rapid si dam intr-un drum de tara si apoi un drum de deal ce urca pana intr-un punct de unde se vad frumos ogoarele si campurile pline de verdeata. Pe drum am dat de multi nuci asa ca ne-am facut provizii pentru pauza urmatoare.

Drumul este super frumos, peisaje si in stanga si in dreapta doar lumina sa tina cu voi. Pacat ca nu am avut cu ce asa ca ne-am folosit de telefonul din dotare la greu. Totusi, cu putina postprelucrare, parca nu au iesit atat de rau :P.

Pe drum ne-am mai intalit cu 2 ATV-isti si o stana. Dupa pauza de mancat nuci, am inceput coborarea. Mare atentie ca traseul coboara in drumul judetean 238, dar exact cand se intersecteaza cu acesta trebuie sa faceti dreapta pe un drum mai putin bun si mai putin observabil dar care merita umblat neaparat. Este un drum pe camp, care pare sa nu fie foarte practicat si din cauza asta iarba iti ajunge pan’ la coate in unele locuri dar acesta da direct in Rotari si este de o frumusete maxima. Aici chiar am regretat ca nu am avut un aparat foto mai potent caci culorile in perioada asta si cerul innorat erau o combinatie perfecta :(. Asta e, ne simtim nevoiti sa revenim prin aceste locuri… curand :D.

Din Rotari aveti mai multe variate. Noi am ales sa ne intoarcem tot pe asfalt pana in Tarculesti si apoi sa facem stanga spre Urlati. Recomandarea ar fi sa faceti stanga spre Ceptura de Sus si apoi Jos :D, sa mergeti spre Urlati dar nu dupa mult timp sa urcati iara pe deal. Este un drum printre vii care va scoate in Drumul de la inceput pe care ati urcat din Urlati. Este drumul de la Maratonul Vinului, pentru cine a participat.

Odata ajunsi in Urlati, am cautat sa mancam ceva la restaurantul la care ne opream de obicei pentru un carnat si niste muraturi dar din pacate era ocupat cu un parastas si a trebuit sa ne suim in masina si sa ne continuam drumul. Totusi am avut noroc si in Valea Calugareasca am dat de sarbatoarea vinului, sarbatorita cum trebuie si ne-am oprit sa halim cate ceva. Imaginea de mahala, de balci, de la aceasta sarbatoare ne-a placut maxim si parca daca am mai fi baut un pahar de vin, n-am mai fi plecat de acolo :D.

Per total, chiar daca am fost speriati degeaba de meteorologi, nu ne pare rau de traseul ales. Ne intoarcem mereu cu drag in aceasta zona caci este superba. Este o zona foarte buna atat pentru cei care vor sa descopere tainele acestui sport dar si pentru cei care vor sa aibe parte de un antrenamet pe cinste deoarece toate trasele alterneaza foarte fain, urcari cu coborari multiple si parca dupa ce urci, cobori, urci, cobori, urci, cobori, picioarele se simt altfel lucrate decat daca ai urca, urca, urca si apoi ai cobora, cobora, cobora :D. Un exercitiu super fain ce trebuie repetat cat mai des.

Ca si dificultate, tura este usoara spre medie cu o distanta de 40 km si cu o elevatie de 800 de metri.

Aveti trakul aici, si mai jos va lasam cu superbele poze facute un telefonul din dotare :D.

Promitem ca urmatoare postari vor fi despre Vaideeni (alias Vai de ei), Muntii capatanii, Muntii Buila si Isverna, locuri superbe de le-am vizitat saptamana trecuta si pe care le recomandam cu mare drag pentru doritorii de bicicleala prin locuri mai putin atinse :D.

Enjoy!

 

A fi sau a nu fi

Un sfat simplu pe care ajungi sa il intelegi dar uneori prea tarziu: Fii recunoscator ca sa fii mai fericit.

Fii recunoscator pentru ceea ce ai sau ceea ce primesti. Daca te concentrezi pe ceea ce nu ai, niciodata nu vei avea suficient. 

_DSC6155

Penteleu, mai mult decat un cascaval!

Leave a reply

Da, asa este! Pentru cei care stiti de penteleu doar de pe rafturile supermarketurilor, de la raionul de produse lactate, aflati ca este mai mult decat un cascaval :))), este chiar un varf de munte foarte frumos… ba chair atat de frumos incat l-am urcat de 2 ori in aceasi zi :))).

Sa va mintim si sa zicem ca l-am urcat de 2 ori pt ca ne-a placut atat de mult, sau sa o spunem pe aia dreapta si sa recunoastem ca ne-am ratacit si dupa 2 ore de balaurit prin padure am zis ca ar fi cazul sa ne intoarcem si asa am resuit sa facem varful de 2 ori in aceasi zi.

Da, muntele, pe cat de frumos este, pe atat de marcat nu este asa ca, desi aveam un track pe telefon dupa ce am ajuns pe varf, s-a ales praful de el si am coborat pe unde nu trebuia.

Acum, sa o luam cu inceputul. Tura planificata avea 60km cu vreo 1530 m diferenta de nivel parca. Am plecat din Bucuresti in numar de 6, eu, Bradu, Ionut (www.jurnaldecalator.ro), Cosmin, Nicu, si Lucian. Plecarea s-a facut pe la ora 6 si la ora 6.30 am facut o mica regrupare la Rompetrolul de la iesirea din Otopeni ca sa ne numaram si sa ne cunoasteam eventual, pentru ca Nicu si Lucian erau noii membrii ai turei si ai grupului. Am urmat drumul spre Ploiesti, centura, apoi drumul de Valenii de Munte, am facut dreapta dar putin inainte de Valeni si am mers prin niste sate foarte frumoase pana am iesit iara in DN-u. Nu am nimerit drumul care trebuia dar barem era lipsit de radare si plin de peisaje frumoase, desi putin mai lung decat cel normal. Am ajuns pe la 9.30 in Gura Teghii si apoi in Varlaam unde am lasat si masinile si ne-am echipat de drum.

Am pornit timizi cu ochii pe harta. Traseul , imediat din Varlaam face stanga peste garla si merge pe malul stang al acesteia pana la primul pod de beton de va trece iara pe malul drept. De aici incepe drumul forestier si recomandarea ar fi sa aveti harta cu trackul la voi caci sunt cateva intersectii pana cand drumul intra clar in padure si de acolo nu prea mai aveti cum sa va rataciti.

Urcarea prin padure este ok, ciclabila , dar daca nimeriti dupa o zi ploioasa o sa aveti mici probleme cu noroiul, fiind si noroi rau care se cam lipeste de tot ce prinde. Prin padure vedeti ca nu o sa dati decat de un singur izvor si ar fi bine sa va opriti sa va umpleti rezervele de apa.

Drumul continua pana cand incep copacii sa se rareasca si se intrevede golul alpin. Din pacate si in aceasta zona am constatat defrisari masive, multi busteni lasati pe marginea drumului forestier in asteptarea camioanelor, dupa cum o sa observati si singuri din filmuletul de mai jos. Am inteles de la prietenii din zona ca noaptea pleaca cate 10 camioane plinde de busteni… de ce noaptea… pentru ca vorbim de furturi :(. Speram ca in curand sa vedem o schimbare si institutiile statului sa inceapa sa isi faca treaba nu doar activistii si populatia mai putin ignoranta.

La iesirea din padure o sa dati de o stana frumoasa, loc de odihna. Ciobanii deja au plecat dar daca ar fi fost, si am fi scapat cu bine de caninii lor, poate ii tocmeam la un bulz ca la cioban acasa :D.

De aici incepe usor, usor pushbikeul… si ce pushbike. Sa fim sinceri, este ceva de impins la bicle pana pe varf. Mai sunt 2-3 locuri in care iti mai poti incerca norocul cu panta dar cam atat, iar ultima panta pana pe varf poti sa o iei cu incredere si in spate, s-ar putea sa fie mai bine asa :))).

Pe varf cand am ajuns, batea vantul si nu mai era nimeni. Am stat la pozele de grup si am bagat ceva la ghiozdan si ne-am tot gandit pe unde o ia traseul de pe bikemap. El descria o curba nu chiar larga la drepata doar ca sa se intoarca in aceasi directie. Cararea de pe varf se lasa pe partea cealalta pe acelasi traseu dunga rosie dar marcajul pe partea cealalta nu mai parea lafel de bun. Am ales sa ne coboram pe marcaj. Am mai mers 5 metri pe bicle si apoi le-am luat iar in carca caci coborarea era prea abrupta si nu aveai cum sa stai pe bicicleta. Dupa ce am coborat panta asta ne-am putut urca pe ele si am mers pe un frumos singletrack dar care ne-a pus destul probleme, tufele fiind crescute si aproape ca au acoperit cararea asa ca ne-am ales cu frumoase zgarieturi pe picioare de la tura asta. Am tot continuat cararea si am observat ca mergem paralel cu trackul de pe bikemap si am sperat ca o sa ne intersectam. Nu dupa mult timp am reusit sa dau o tranta dupa ce m-am infipt intr-un bradulet, de am aterizat la 2m de bicla. Bine ca am aterizat pe moale, pe niste tufe de afine 😀 si bine ca bicla nu a patit nimic :P.

Dupa ce m-am verificat bine si mi-am recuperat si telefonul care mi-a sarit din buzunar, am continuat cararea care intra usor, usor in padure. Aici am pierdut traseul si am inceput sa balaurim vreo ora pana am luat decizia sa ne intoarcem ca sa cautam si in alta parte. Telefonul nu ne prea ajuta caci trackul parea sa fie udneva sub noi, sub dealul pe care tot am mers. Ne-am intors la ultimul loc unde am vazut marcajul si am incercat sa ne dam seama pe unde este traseul. Se pare ca traseul cobora din varf, pe alta parte si mergea printr-o vale care era mult sub noi. Ceasul se apropia deja de ora 16 asa ca am decis sa ne intoarcem pe unde am venit. O placere sa urci inapoi pe varf din partea asta, caci aici nu mai vorbim de pushbike ci de carrybike clar. Am impins la inceput biclele si apoi am inceput sa le caram frumos in spate. Pe varf se vedeau 3 biciclisti pe care i-am depasit la urcare si am tot sperat ca ii prindem dar au plecat inainte sa ajungem. A prins totusi Bradu un om pe varf care ne-a sfatuit si el sa coboram pe unde am venit. Ne-a explicat pe unde ar fi fost traseul de pe bikemap dar ne-a zis ca sunt destul de prost marcate si ca nu s-ar merita. Totusi, regretul ramane si sigur o sa revenim sa ii dam de cap turei asteia, asa cum ne-am propus initial.

Pana atunci, e timpul sa ne bucuram de coborare, ca parca prea am impinsi si am carat la bicle astazi :D.

Mai bagam ceva la ghiozdan, bem si ultimele picaturi de apa si ii dam la vale. Dupa varf se coboara cam toata portiunea pe bicla. Este o mica bucata mai abrupta unde pietrele si pamantul fuge destul de rau de sub roti si acolo ar fi bine sa o abordati cu grija, eventual pe langa bicle. Mai departe cu atentia cuvenita, drumul il veti face pe tot in sa. Lucian a reusit sa mai dea o tranta dar a scapat fara probleme :).

Ne-am bucurat maxim de coborare, si cat ai clipi am ajuns la ultima intersectie unde drumul intra in padure, si ne-am asteptat pentru regrupare. Aici a resuit si Cosmin sa isi desfinteze casca dupa ce a lasat-o pe ghidonul bicicletei iar bicla a cazut fix in aceasta. Casca aceea o mai fi buna doar la o bataie cu perne poate :))).

Dupa regrupare i-am dat spre masini unde ne-am curatat superficial si ne-am asezat la drum. Am mai facut o mica oprire in Gura Teghii unde ne-am vazut cu Bogdan si riderii lui si am povestit putin despre traseu. Speram sa ne intoarcem curand aici si sa facem o tura impreuna.

Pana atunci va lasam cu filmuletul si pozele de mai jos.

Aici aveti trakul initial pe care am plecat si aici trakul nostru.

Tura ar fi de dificultate medie cu putin peste 40 km si 1600m elevatie, in cazul nostru care am urcat varful de 2 ori. Fara gresala noastra ar fi avut 1200-1300m elevatie.

Enjoy!

Ciucas, realm of singletracks (teaser)

Ciucasul pe bicicleta este cel putin bestial. Am reusit ieri sa facem o tura faina cu urcare pe culmea Bratocea si coborare prin pasul Boncuta si cu o mica abatere pana pe varf. Ce putem spune este ca pushbikeul/carrybikeul pana pe varf merita tot efortul. Coborarea este spectaculoasa si, in general Ciucas se pare ca este plin de singletrackuri bestiale ce iti lasa un zambet stupid pe fata dupa ce le faci. Cu siguranta ne vom intoarce pe aceste carari, dar momentan va lasam cu acest mic teaser ce surprinde coborarea de pe varf. Va urma si un post mai detaliat… Enjoy!

Intre Bucegi si Piatra Craiului… nu ne putem decide

Leave a reply

Tura de sambata a fost incoronata cu peisaje superbe si asta din 2 motive: Bucegi si Piatra Craiului. Tura a reprezentat un tur pe la poalele acestor 2 muntii prin sate superbe ce ne-au aratat inca odata de ce Romania este cea mai frumoasa tara… si credem cu adevarat ceea ce zicem :D.

Plecarea s-a facut din Moeciu de Jos pe drumul spre Cheile Gradistei. Prima parte a traseului a fost si cea mai putin placuta deoarece a fost foarte insorita si plina de masini ce urcau la Cheile Gradistei… si a fost numai asfalt.

Odata ajunsi sus, ne uitam pe harta sa vedem cum dam de drumul ce duce spre Fundatica si Valea Cheii. Drumul ducea spre un gard cu o poarta pe care scria proprietate privata. Nici nu ajungem bine la poarta ca hop ne sare o tanti de la un butic din apropiere sa ne spuna ca nu putem trece. Ii explicam ca drumul nostru este dincolo de acea curte care nu avea nici o amenajare ci era pur si simplu un camp ingradit si ne zice ca nu putem, ca au animale acolo, vaci, boi… Ii spunem ca si noi suntem boi si ca cel mai probabil o sa ne integram foarte bine dar tot nu ne lasa. Ne resemnam si incercam sa gasim alt drum dar… usor de zis, greu de facut caci drumul parea blocat din cauza unui concurs de biatlon ce era in desfasurare in zona. Mai multe detalii despre concurs gasiti aici. Ne invartim putin si dupa cateva indicatii eronate ale unor oameni neavizati reusim pana la urma sa gasim o cale ocolitoare ce ne duce pe langa zona concursului pana la un drum ce se unea cumva cu track-ul nostru. Odata reveniti in traseu ii dam la vale ca de urcat am tot urcat pana aici.

Drumul are mai multe intersectii si va sugeram sa aveti harta la voi pentru a o nu lua gresit spre Leaota sau spre Fundata.

Nu dupa mult timp o sa intrati pe Valea Cheii ce ocoleste Fundatica si duce direct spre Podul Dambovitei unde veti da iara de asfalt. Inainte de asfalt dam de ospitalitatea romaneasca in fata unei curti unde noi ne-am intins dupa merele unui copac iar un domn ne-a si adus binevoitor niste mere din curte :).

De unde iese drumul trebuie sa o luati pe DN pana la indicatorul de Dambovicioara unde o sa faceti dreapta. Desi este alta zona cu asfalt, drumul este placut, umbrit dar si circulat si nu mare ne-a fost surprinderea cand am primit 2 claxoane de la soferi nerabdatori sa ajunga …. unde or fi vrut sa ajunga. Nu inteleg, de parca nu ne-am fi dat deoparte cand am fi simtit masina in spatele nostru. Si sa claxonezi in cheile astea unde oricum se formeaza un ecou destul de puternic mi se pare deplasat, mai ales ca claxonul se foloseste in cu totul alte conditii. Acestor oameni le dedicam cu drag acest ARTICOL!

Odata ajunsi la Dambovicioara urmam  indicatorul de Ciocanu si ne luptam eroic cu panta de 4.5 km. Panta asta e faina, numa’ buna de antrenament dar cand soarele lucreaza la capacitate maxima parca iti taie din suflu.

Odata ajunsi sus ne mai oprim la niste poze si la un suc la una din pensiuni si ii dam inainte spre Sirnea si Pestera dar nu inainte de a imparti merele dobandite cu niste caluti draguti din curtea unui localnic.

Urmam apoi drumul arhi umblat de noi, spre Magura, cu coborarea faina pe bolovani unde Claudiu a si dat o tranta neadaptand viteza si franarea corecta la conditiile de teren :D. A scapat ieftin cu cateva julituri dar nu s-a descurajat deloc.

De aici nu mai mergem mult ca incepe si o ploaie pe care o tot urmaream ca vine ba dinspre Bucegi ba dinspre Crai. Desi parea o ploaie de vara sa tot fi durat vreo 45 de minute. Mai departe coboram pe camp prin curtile oamenilor numai ca sa urcam iara spre Magura. Din Magura ii dam la vale spre Moeciu ca sa recuperam vertmobilul si sa fugim cu regret acasa. Tura a fost foarte faina plina de peisaje suprebe cum se poate observa si din imaginile de mai jos. Ca si dificultate ar fi un traseu mediu cu vreo 60 de km si 1400 m diferenta de nivel. Multe urcusuri si coborasuri ce fac traseul si o varianta buna de antrenament.

Trakul turei pe bikemap il gasiti aici iar tracul nostru pe movescount aici :).

Va lasam mai jos cu pozele despre care povesteam. Enjoy!