Un paste biciclit, putin cam diferit fata de cel de anul trecut, dat tot sportiv, asta ca sa compensam cantitatile de bunataturi infulecate… Daca anul trecut reuseam sa tinem schiurile in picioare, si asta pe partie, anul asta zapada tinde sa se duca cam repede, desi, daca m-as uita pe fereastra nu as fi asa sigur de asta… la Balea cica a nins bine rau…
Anul asta am lasat astfel schiurile si ne-am suit pe bicle si rau nu a fost caci in fiecare zi din miniconcediul ce a trecut am reusit sa facem cate un traseu foarte frumos combinand urcari faine si pushbike-uri cu coborari pe masura.
Astfel, am facut 3 trasee, scurte si condensate, dupa cum urmeaza.
ziua 1 – Busteni -> Poiana Tapului -> Drumul de cota -> Stana Regala -> Poiana Tapului pe carare prin padure ==> LINK TRASEU;
ziua 2 – Busteni – Azuga – Cabana Susai – Coborare triunghi rosu de la cabana in valea Azugii (foarte tare coborarea, dar scurta) – Busteni ==> LINK TRASEU;
ziua 3- Busteni – Cabana Diham – Dihamul Militar – Muchia lunga – Busteni (coborare absolut bestiala) ==> LINK TRASEU;
Toate traseele sunt scurte si daca se pleaca de dimineata, la putin timp dupa 12 puteti fi inapoi la punctul de plecare. Practic puteti incerca 2 trasee in aceasi zi, sau daca sunteti hardcoristi, toate 3 sau acelasi de mai multe ori :))). De asemenea fiecare are cate un singletrack bestial, scrut dar foarte fain pe care ii puteti da bine, pana cand va iese un bustean de-a curmezisul in fata :)))
Noua ne plac si le recomandam cu placere 🙂 si cu siguranta le vom mai da de cateva ori anul asta :D.
Mai jos, materialul doveditor de rigoare, revenim curand si cu filmuletul de pe Muchia Lunga ;). Pana atunci… enjoy and have fun!
Leresti, pentru ca Leru’i Ler :D. Un alt titlu pentru postarea asta ar fi putut fi “in cautare cararilor ascunse de langa Leresti” caci parca de fiecare data cand mergem pe aici, nu dam peste singletrackurile mult visate :D.
Si de data asta am plecat cu gandul ca nu ne trebuie un track clar, nu avem cum sa nu gasim o carare faina, asa ne-am spus si acum si data trecuta, prin decembrie cand am balaurit pe un track dubios facut probabil din canapea.
Nu a fost rau, a fost interesant, dar dupa ce urci 2 ore parca vrei sa cobori putin mai mult de 10-15 minute :))). Desi, acum ca reflect asupra coborarii, cu putin efort se poate transforma intr-un frumos traseu de DH, dar in lipsta unei instalatii sau a unui drum care sa te scoata deasupra punctuluid e plecare, degeaba.
Am plecat din Bucuresti cu gandul de a face fie traseul pana la Stana Stramtu cu o coborare adecvata, fie traseele de pe langa manastirea Ciocanu fie ambele. Nu prea a iesit nici una nici alta si nu am atinsi decat partial obiectivele propuse :)).
Astfel, iesim pe la ora 8 din Bucuresti eu cu Bogdan si cu Andrei, putin cam lenti ca de obicei. In 2 ore suntem la Campulung si ne vedem intr-o benzinarie cu Tibi si Gabi care au venit de la Pucioasa. Facem un mic plan si ne mutam cu masinile din benzinarie la intrarea in Voinesti (langa mai mult cunoscutul Leresti :D) unde si lasam masinile. Dupa ce ne mai organizam putin bagajele, o luam la drum intorcandu-ne facand prima la stanga pe straduta cu biserica. Urcam putin fata de soseaua principala si intram in drumul spre stana Stramtu la prima trecere pe sub calea ferata, nu departe de biserica. Urcarea incepe bine pe un drum plin de bolovani si iesim rapid intr-un punct de unde se vede frumos orasul Campulung in luminile diminetii. Drumul continua in urcare pana la stana Stramtu, undeva la 1400m. Se intersecteaza si cu alte trasee asa ca cine se duce prima data pe aici e bine sa aibe un track cu el. Tot traseul are vreo 2 pante mai serioase si cu aderenta mai putina unde ne-am chinuit sa stam in sa si cred ca doar Tibi a reusit sa le faca fata. In rest este ciclabil complet si chiar umbrit deoarece merge destul de mult prin padure, mai putin la inceput pana intri in ea si la sfarsit, ultima portiune pana la stana.
Odata ajunsi la stana admiram panorama superba. Oriunde te-ai uita ai ce vede, Iezer, Bucegi, Leaota, Crai, Fagaras si orasul Campulung, toate se vad de la stana Stramtu si daca ai noroc de vereme senina, totul este chiar superb! Aici am stat putin sa ne pozam si sa mancam cate ceva si apoi am inceput sa facem planul de coborare. Tot am vazut filmulete cu o coborare bestiala prin zona si tot incercam sa o identificam dar nici de data asta nu am avut noroc. De la stana am tinut-o tot inainte spre padure pana cand drumul a devenit din ce in ce mai abrupt si mai neingrijit… era clar ca nu a mai trecut de mult vreun biciclist pe aici. Atunci era deja prea tarziu ca nici unul dintre noi nu vroia sa se intoarca, asa ca ii dam inainte cu tupeu si reusim sa coboram destul de rapid toata diferenta de nivel de ne-am chinuit sa o facem pana la stana :(… sa dus si singletrackul mult visat. Data viitoare ne luam ghid :)).
Ajungem in Leresti si ne oprim la o carcium pentru o bere regulamentara si pentru a 2-a masa a zilei, sau chiar a 3-a. Ne reorganizam rapid si ne propunem s a o luam spre manastirea Ciocanu. Urcam iara pe deal si mergem pe forestier in urcare usoara si apoi caborare, pana in Bughea de Sus. De aici ne indreptam spre Bughea de Jos dar abandonam planul la iesirea din oras cand vedem ca traseul pe care vroiam sa il urcam era si scurt si marcat ca si coborare. Am zis sa incheiem mai devreme ziua si sa lasam Ciocanu pentru alta tura caci parca nu aveam chef de o alta dezamagire. Nu-i bai, revenim si atunci incercam ceva la sigur, care sa merite.
Oricum, cu zona asta ne vom tot revedea caci are mult de oferit. Si asa planul este sa refacem tura din Iezer si sa o facem si mai epica, cu trecerea in Fagaras dar asta este alta poveste in stadiul “draft” :D.
Pana atunci lasam cateva poze si edit-ul de mai jos si un track alterat caci am pornit gpsul prea tarziu si l-am oprit tot asa… link traseu. Enjoy!
Urlati! pentru ca sezonul a inceput si pentru ca Urlati is the bomb in materie de vreme buna. Iara au anuntat astia cod verde, galben, albastru, portocaliu de ploi si vreme rea :(. Stateam in cumpana cu tura asta, daca incepea ploaia nu mai plecam nicaieri, dar totusi…
am plecat pe ploaie din Bucuresti ca sa murim de cald pe la Urlati, pe un teren sec, chiar desertic, parca e cam pe bune treaba cu desertificarea ;).
Urlati-ul, in materie de carari, neschimbat :D. Am facut o combinatie din traseele incercate anul trecut, si ne-a iesit o tura frumoasa de inceput de sezon de vreo 47 km si 1200m elevatie.
Pe scurt traseul a fost cam urmatorul. Plecarea din Urlati din centru, am urcat pe traseul de la maratonul vinului, in punctul culminant al urcarii am tinut stanga si apoi dreapta si am coborat in Rotari, de aici am facut stanga si am luat-o spre Tarculesti (nu Malul Rosu sau Ceptura), apoi inainte de o coborare pe asfalt am facut drepapta si am luat-o iar pe deal pana ne-am intersectat cu DJ238, am mers putin pe acesta si am coborat iara in Rotari pe un drum mai putin stiut, o coborare foarte faiana ce o aveti mai jos. De aici am facut stanga spre Ceptura dar la prima curba stransa de 90 grade am luat-o iar spre deal pe o catarare si printr-o boschetareala mai putin umblata. Dupa boschetareala ne-am intersectat iara cu traseul de la maratonul vinului si l-am urmat putin spre Cepturra, apoi dreapta la 90 grade pe coborare si apoi iara urcare pe deal pana am ajuns exact in acelasi punct de unde am venit dupa boschetareala. De aici inca putina urcare si coborare pana in Urlati. Nu cred ca ati inteles ceva din indicatiile de mai sus :)) asa ca gasiti harta traseului la acest link:D.
Fain traseul, si fain ca am mai schimbat putin cu boschetareala asta de la final. Deja avem in minte o combinatie interesanta pentru urmatoarea tura pe aici. Va implica cel putin 2 boschetareli :)).. si ceva mai multa diferenta de nivel :D. Overall tura a fost reusita, si ne-a deschis zdravan apetitul pentru bicicleala. Participantii la tura fuseram eu, Ionut (www.jurnaldecalator.ro), Vlad, Nicu si Cristi.
Lasam mai jos materialul foto video al turei, ca sa il asociati scurtei descrieri de mai sus :), enjoy. Pana data viitoare, ride safe!
Mult noroi si o chilie, cam asta ar fi sinteza la traseul de ieri ce a marcat finalul sezonului de biciclit 2015.
Optiunile sunt limitate in perioada asta, desi vremea de afara ne ajuta si ne supara in egala masura. Nu e nici ok de biciclit nici ok de ski, e undeva intre si nici una nu iese cum trebuie.
Am ales de data asta o tura de bicla pe langa Buzau, obiectivul turei fiind Chilia lui Dionisie Torcatorul, undeva la 3 km de satul Nucu, in zona culmii Ivanetului si sub crucea Spatarului. Mai multe detalii despre chilie gasiti la acest link. Zona este superba, cu paduri dese de foioase si cu stanci cu o conformatie deosebita. Ce nu este superb, este noroiul din zona care este cel mai lipicios din cate ne-au fost date sa vedem.
Plecarea s-a facut din Buzioru, undeva pe la ora 10. De aici am urmat indicatorul de schituri rupestre ce se observa imediat dupa ce se trece podul peste garla. Prinde bine o harta caci sunt cateva bifurcatii pe traseu. Aceasta este a 2-a noastra tentativa ca sa ajungem aici, prima esuand dupa ce am gresit drumul si am luat-o pe un forestier ce ne-a scos direct in Bratilesti, cu o mica balaureala prin padure. Mai multe detalii despre tura respectiva gasiti aici :).
Zona este de o frumusete si o naturalete deosebita si chiar ne imaginam ce fain ar fi sa punem un cort undeva in poienile peste care am dat in drum si sa stam la un foc pana a 2-a zi dimineata. Aerul curat, satele ce se vad in departare si peisajul absolut superb parca iti rapesc mintea. Si trecerea prin sate a fost ceva de memorat, toata lumea se ocupa de taierea porcului si cativa deja incinsesera o pomana porcului de iti ajungea la nas un miros naucitor de carne prajita… si noi tot dadeam la pedale cu matul strans la maxim si inghitind in sec, cel putin unii dintre noi :)).
La chilie am ajuns relativ repede, dupa nici 10 km, predominant urcare. Pana aici terenul a fost ok, dum neasfaltat, forestier fara noroi si fara probleme. Ne gandeam ca poate avem parte si de 1-2 coborari pe masura caci conformatia traseului implica 2 mari urcari si 2 coborari. Pana la schit ne-a insotit un baiat din zona care si el iesise la o plimbare si vroia sa ajunga pana la crucea Spatarului. Foarte amabil si binevoitor, s-a oferit chiar sa ne conduca si pana la pestera lui Iosif, o alta asezare rupestra din zona dar am refuzat deoarece timpul nu era de partea noastra.
Dupa ce am vizitat chilia, a inceput si balaureala obisnuita. Traseul o lua pieptis in padure pe o panta cel putin spus neciclabila. Adevarul este ca trakul gasit pe bikemap era in sens invers dar am zis ca urcarea pana in Bratilesti am tot facut-o si hai sa incercam ceva diferit. Ne-am tot invartit, poate poate ne inselam noi si altul era drumul dar din pacate alta varianta nu am gasit.
Abmbitiosi din fire am zis ca trebuie sa continuam traseul si am urcat ca nebunii vreo 300 m elevatie de-a dreptul prin padure impingand la bicle sau carand la ele. Coborarea pe aici in schimb ar fi fost dementiala, cel putin cateva portiuni erau super faine. Asta e, ai facut o alegere, ti-o asumi, tu si restul nevinovatilor pe care i-ai convins sa vina la tura :)))).
Dupa ce am ajuns se pare la punctul culminus al urcarii, tot speram la o coborare faina, prin padure dar am dat de un forestier plin de …. noroi. Si dai si injura caci ajunsesem intr-un punct in care nici rotile biclelor nu se mai invarteau la cat de incarcate de noroi erau. Stai si curata rotile, mai da-i “la vale” 5-10 minute apoi stai si curata iar rotile si tot asa. Deja eram plini de nervi si injuram algerea facuta. Cu siguranta o sa mai venim pe aici vara, dupa vreo luna in care nu a plouat deloc, ca sa fim siguri ca ne bucuram si noi de coborare. Pana la urma se termina si portiunea de noroi si reusim sa ne bucuram cat de cat de coborare, pe un forestier ce se indreapta spre Gura Teghii. Si pe aici am dat de defrisari si calitatea drumului este datorata camioanelor si celor care trag bustenii direct pe drum :(. Se taie destul de mult si in zona, am observat asta si cand am fost in Penteleu. Pare sa fie tot mana austiecilor din ce am inteles. Ai dreacu’ la ei in tara au legi cu care isi protejeaza parcurile si natura dar isi lasa totusi animalele de antreprenori sa se duca prin alte tari sa taie in voie. Din punctul nostru de vedere acestia ar trebui sa fie sanctionati cumva si de tara din care provin …perfizi austriecii astia.
Revenind la tura, dupa ce coboram pana la 600m altitudine, drumul se bifurca undeva dupa un punct de exploatare. La dreapta urcare la stanga coborare pana spre Gura Teghii. Aici trebuie sa facem drepata pe urcarea faina pana in Bratilesti. Zicem faina caci chiar este, un drum ok printr-o padure frumoasa, cat o mai fi… Sunt cativa km de urcare pana sus la peste 1000m si apoi incepe coborarea din Bratilesti pana in Buzioru. Coborarea este faina, asa cum ne-o aducem aminte, prin satele izolate, uitate de vreme. Tiberiu a fost chiar uimit dupa ce a intrat intrun magazin la unul din sate si dupa ce a lasat acolo 5 lei, a iesit cu 2 eugenii, un salam de biscuiti si o sticla de sana. Pai ce sa ii faci, sunt alte standarde aici, trebuie sa uitam de megaimage sau lidl cand ajungem aici, oamenii traiesc intr-o proportie foarte mare din ce le ofera pamantul si animalele si asa ar trebui sa stea in general lucrurile. Omenirea s-a defectat si speram ca in viitor sa aibe loc o schimbare, o intoarcele la valorile de alta data, chiar credem lucrul asta. Eu unul, cand ma plimb prin locuri ca acestea mereu ma gandesc la copilaria petrecuta cu bunicii mei, cat de frumos era totul, de la ce faceam la ce aveam, la ce mancam … la tot. Atunci nu imi dadeam seama, acum da…
Ajungem pe intuneric la masina cu sentimentul tipic de multumire intiparit pe fete. Exceptand portiunea cu noroi, tura chiar a fost faina. Probabil o vom reface si la anu, dar cum am spus, dupa ce ne asiguram ca nu a mai ploat de cel putin 1 luna :)). O vom face de asemenea in sens invers sa ne bucuram de coborarea pana la chilie.
Ca si specificatii vorbim de 47 de km si 1550m elevatie. Mai multe detalii legate de tura facuta de noi gasiti aici iar tura de pe bikemap de la care am plecat o gasiti aici.
Mai jos va lasam cateva poze concludente de pe traseu, enjoy!
Acum 2 weekenduri am plecat sa exploram cararile de pe langa Leresti, sa vedem ce are de oferit Dobriasul Mare in materie de MTB, carari & stuff. Perioada aleasa nu a fost tocmai cea mai stralucita, cand te gandesti ca e 6 decembrie trebuie sa te gandesti si ca o sa dai de ceva zapada… ceva mai multa zapata :)). Asta nu ne-a oprit si parca ne-am fi dorit sa experimentam putin biciclitul pe zapada, chiar daca ne-am fi dorit sa facem lucrul asta dotati cu niste fat-bikeuri care clar ar fi facut altfel fata situatiei. Oricum, a fost fun si cu biciletele din dotare si ne-am descurcat asa cum am putut mai bine. Mai problematic a fost cu trackul ales, pe care l-am cules rapid de pe bikemap cu o seara inainte. Probabil ca daca era vara si nu aveam parte de atata zapada am fi dibuit si o carare cumva desi traim cu impresia ca traseul fie a fost marcat de cineva lafel de nebun ca noi fie a fost facut direct pe bikemap din confortul canapelei de acasa. Treaba se strica exact cand ar trebui sa inceapa coborarea, unde cararea se pierde subit in padure, intr-o zona cu ceva defrisari. Pe harta apare o coborare destul de abrupta formata din cateva segmente drepte. De fapt, tot traseul, cand ne uitam acum la el parca este format numai din segmente foarte drepte si se observa in punctul culminant cum, cararea punctata de sub track dispare si trackul se uneste apoi prin segmentele de care povesteam cu o carare pozitionata ceva mai jos. Din curiozitate o sa incercam traseul si la anul, prin vara sa vedem daca atunci o sa intelegem altceva din el.
Acum, revenind la firul povestii, ne doream de ceva vreme sa facem un traseu pe aici. De cand am fost in Iezer ne uitam vis a vis si ne gandeam ce carari or fi si pe acolo. Cautand putin pe net am gasit mai multe variante de traseu precum si un filmuleti pus de baietii de la freerider.ro care dezbraca putin din cararile de pe langa Leresti. Cu acel filmulet in minte si cu trackul de pe bikemap am plecat la drum, duminica, caci sambata am stat sa reparam stricaciunile facute la bicla cu o seara inainte cand am incercat sa montam o pipa si un ghidon nou. Sfat: nu te apuca sa mesteresti la bicla in toiul noptii exact inainte de tura! Ai toate sansele sa strici ceva si sa nu mai pleci nicaieri a 2-a zi :))).
Plecarea am facut-o dis de dimineata si inainte de 9 eram parcati in Voinesti, localitatea dinainte de Leresti. Facem putine pregatiri, rucsaci & stuff si ne punem la drum incercand sa gasim inceputul forestierului ce urma sa ne scoata in Dobriasul Mare. Il gasim la o trcere pe sub o cale fereata incepand cu o panta ce ne oboseste bine din prima. Ne oprim in varful dealului sa facem poze la un Campulung care abia incepea sa se trezeasca, superb, si apoi ii dam tare la deal. Ne bucuram de atmosfera inghetata si speram sa nu dam de noroi. Am avut partial noroc caci se pare ca baietii veseli care mai defriseaza si prin aceasta zona au intrat cu tractoarele pe forestier si l-au facut de comanda pe unele portiuni. Ca si catarare drumul e fain si te solicita destul de bine. Variante de urcare sunt mai multe atat din Voinesti cat si din Leresti. Daca ai o harta offline poti lua in considerare sa le explorezi pe toate, ele apar atat pe bikemap cat si pe offline maps sau alte aplicatii mobile.
Pe la 1100-1200 incepem sa dam de un strat timid de zapada si cand ne gandim ca traseul ne scoate la peste 1500 deja ne imaginam ce o sa ne astepte. Undeva la 1200 exista o cale de intoarce, in golul alpin se vede o cotitura la dreapta ce te duce tot in Gura Pravat asa cum face si traseul ales de noi, asta pentru cei ce vor o varianta mai scurta a traseului.
Noi alegem sa ii dam inainte si sa facem toata bucla. Din punctul asta urmeaza o mica coborare ce se termina intr-un frumos pushbike. Pe masura ce inaintam ne dam seama ca la deal, cu zapada de sub roti, nu o sa reusim sa stam prea mult in sa dar ne ambitionam sa terminam traseul visand la coborarea ce ar fi trebuit sa ne astepte. Zapada este din ce in ce mai mai mare si pe la 1300-1400 stam sa facem niste poze caci peisajul este superb. Cu cerul senin din ziua aia vedeam in departare Iezerul, Craiul, Bucegii, Fagarasii, Leaota, cam toate gruparile montane din zona. Pe la 1550 dupa ce mai avem parte si de cateva coborari care ne alimenteaza dorinta de a continua traseul, dam de o zona cu ceva defrisari si cararea dispare brusc in padure. Pana aici am tot fost insotiti de urme de ATVuri si ne-a fost mai ok sa ne deplasam dar cand zapada are 20-30 de cm si este nebatuta nu prea mai ai cum sa te deplasezi cu bicla. Verificand harta si vazand ca trackul da intr-un alt forestier ce apare ceva mai jos, ne aventuram in padure pe cel mai neciclabil teren de pana acum. Si in Fagaras in creasta era mai ciclabil ca aici :))). Ne caram “cu placere” biclele prin padure pana dam de o pseudo carare ce pare sa duca la forestierul din vale. Si aceasta se termina brusc in valea foarte abrupta a unui parau. Asta e, nu mai avem mult, abordam metodic coborarea abrupta si uite ca am ajuns in celalat forestier, uzi leoarca la picioara si cu un chef maxim de biciclit inapoi la masina. Speram doar ca coborarea sa fie cat mai ok. Ce sa vezi, drumul forestier mergea e langa un rau si se mai si intersecta cu el de vreo 5-6 ori. Practic am avut parte de tot noroiul si apa de care am scapat la urcare :))). Dupa ce ca ne-am facut leoarca si de la brau in sus, dumul nu era nici intr-o coborarea prea spectaculoasa si a tot trebuit sa dam la pedale cu un chef fantastic, si nici scurt nu era.
Il terminam cat de cat rapid si ajungem in Voinesti plini de noroi din cap pana in picioare si cu biclele aratand intr-un mare fel… Bine ca am gasit deschis la o spalatorie de masini si am reusit sa ne curatam putin biclele inainte de plecare.
Per total traseul ar fi fost fain daca nu am fi avut parte de balaureala de la mijlocul traseului si de drumul inundat de la coborare. Experienta de dat cu bicla pe zapada chiar a meritat fiind cea mai distractiva parte a traseului. Nu putem decat sa ne imaginam cat de fain este cu un fatbike in astfel de conditii. La vara sigur vom repeta traseul sa vedem exact daca am ratat noi cararea sau chiar calea aleasa era si singura varianta de a nu face cale intoarsa.
Ca si specificatii traseul a avut 33 km si 1200 m elevatie, zapada ingreunand destu de mult deplasarea. Regrete nu exista, orice vitregeala de genul asta, care te scoate zdravan din zona de confort este binevenita oricand :D. Trakul de pe bikemap il gasiti la acest link, iar trakul inregistrat de noi laacesta, movescount. Va lasam mai jos cu cateva poze de pe traseu si un mic filmulet. Enjoy!
Urlati, 5 km, si nu va opriti. In continuare zona ramane ultimul bastion impotriva vremii urate.Si weekendul asta s-au anuntat ploi, si vant si vreme urata si iara s-a dovedit ca nu a fost asa iar cararile de pe langa Urlati nici nu puteau fi mai uscate de atat. Parca prognoza proasta nu a avut nici o legatura cu vremea de afara. Intradevar, duminica, cand am ajuns la masina, au si inceput picaturile de ploaie sa apara. Totusi, vremea de sambata a fost perfecta si parca ar fi mers o tura pe carari de munte avand in vedere ce se intampla acum pe acolo, zapada numai buna de inceput de sezon. Practic, sezonul de escaladat muntii cu bicicleta s-a incheiat si trebuie sa ne orientam spre zone cu mai putina altitudine unde zapada ajunge mai greu.
Tura de duminica este o derivatie a ultimei ture facute in zona. De traseu stia Cosmin, care l-a mai facut recent si a zis sa ni-l impartaseasca si nou. Este putin mai salbatic decat cel facut anterior, deoarece se merge mult pe camp si are vreo 2 portiuni unde cararea nu se prea observa si ai impresia ca ar trebui sa faci cale intoarsa. Totusi, daca aveti trackul gps incarcat pe telefon sau pe orice device, mergeti cu incredere :D.
In rest, zona este asa cum ne-am amintit, plina de dealuri, desi altitudinea maxima nu depaseste 450m. Merge ce mergi li la final, in 50 de km te trezesti cu o frumoasa diferenta de nivel de 1000m. Si despre coborarea din Dj238 pana in Rotari, numai de bine. A ramas la fel de bestiala si pe pamantul asta uscat am fi fost instare sa mai urcam odata panta doar pentru coborarea asta. Mai jos aveti dovada, de ce am fi urcat, intr-un scurt clip ce suprinde mare parte din coborare :D.
La intoarcere am trecut pe la Iulian Barbiuceanu,pe laDIY Ceptura, un proiect despre care am mai povestit si care prinde contur pe zi ce trece. Dupa ce am trecut in agenda prograsele facute de Iulian, am plecat impreuna cu el la o scurta tura pe langa Ceptura, portiune care sa inchida lunga tura facuta de noi.
In weekend am reglat un vechi cont cu Bucegii, o tura incercata acum ceva timp care s-a terminat brusc dupa cateva neintelegeri cu vremea. Vorbim de drumul Granicerului din Bucegi, pe care l-am facut acum 2 ani si am reusit sa il refacem acum cu o diferenta, coborarea la Padina. Atunci coborarea a fost in Simon. Nu exista comparatie intre cele 2, daca cea din Padina e faina si scurta, cea in Simon este super faina si super lunga, deci, daca vreti sa faceti aceasta tura si nu va deranjeaza sa pedalati din Simon pana in Brasov la gara, sau daca are cine sa va ridice din Simon, atunci va recomand acea coborare. Daca in schimb tineti neaparat sa faceti un circuit, atunci coborati in Padina si apoi recuperati-va masina care probabil o veti lasa in saua Dichiu sau la Piatra Arsa.
Asa am facut si noi, am dat plecarea de la Piatra arsa, cu un start intarziat, aproape de ora 12 cred iar participantii la tura am fost eu, Dan, Viorel si Razvan. Vremea, desi incerta la plecarea din Bucuresti, ne-a suras pe masura ce ne-am apropiat de valea Prahovei unde ne astepta un soare de toata frumusetea. Cand am urcat in platou cerul era sticla si nici vantul nu batea prea tare. Astfel, am scapat repede de cateva articole vestimentare ce le indesasem nu prea ok in rucsac.
Odata plecati incepem sa ne incalzim repede si la Babele luam o pauza de regrupare apoi dupa cateva poze cu batranele pietre o luam spre punctul culminant al traseului. Ajungem repede la cabana Omu unde asteptam sa ne regrupam. De aici grupul se desparte, eu cu Viorel continuam traseul si Dan cu Razvan se intorc spre masina cu mici abateri spre Costila si spre cruce.
Cand am plecat de la cabana vantul se intetise putin si ne-am imbract cu windstopperele din dotare. Dupa ce trecem de pietrele Doamnei imi dau seama ca in stilul caracteristic mi-am uitat rucsacul la cabana. Cam ciudat sa nu iti dai seama ca ai plecat fara ceva in spate dar in ultimul timp nu ma mai surpinde nimic :(, uit orice, oriunde.
Norocul a fost ca Dan si cu Razvan nu au plecat inca de la cabana si am reusit sa luam legatura cu ei prin statie si sa le spunem sa imi ia si mie rucsacul. Gata, am scapat de 2-3 kg, pot sa ma dau in liniste :))).
Continuam traseul cu urcari si coborari faine in lumina soarelui. Traseul este cu mi-l amintesc parca mai fain cu soarele ce ne incalzeste. Ajungem repede la Batrana la refugiu asta dupa ce am injurat toti jepii prin care trebuie sa trecem pana acolo. Am ajuns sa ne ridicam bicicletele peste cap ca sa putem sa le trecem. De la Batrana nu stam pe ganduri si o luam spre Strunga. Dupa ce facem si ultimul push/carry bike pana in creasta incepem coborarea pana in Saua Strunga si la refugiul cu acelasi nume. Aici deja soarele era aproape apus, fiind aproape ora 17. Incepem coborarea faina si scurta si ajungem la Padina pe inserate si ne uitam suprinsi la privelistea din spate. Se vedea tot traseul nostru…
Plecam pe asfalt spre intampinarea lui Dan si Razvan care se pregateau si ei sa plece de la Piatra Arsa spre noi. Ne-am intalnit la baraj, la Bolboci cand deja se intunecase. Se pare ca in ultimul timp toate turele se termina pe inserate sau pe intunecate 🙂 Ne trebuiesc lumini mai puternice. Oricum, daca stau sa ma gandesc, poti sa iti iei la tine si cea mai puternica frontala, daca ti-o lasi in rucsacul pe care il uiti undeva pe traseu, tot degeaba :)))).
Ca si date, tura a avut 32km si cam 1250m elevatie. Daca am fi inchis circuitul am fi ajuns la 1700m elevatie si am fi incadrat tura undeva la medie spre ridicata. Asa, este clar medie, dar o medie foarte frumoasa pe care o vom reface in fiecare an :). Trakul turei il gasiti la acest link.
Pana la postul viitor va lasam cu pozele si filmuletele de mai jos. Enjoy!
De biciclit prin Postavaru nu am avut ocazia pana acum desi stim ca zona are foarte mult potential. Mereu am considerat ca este putin cam comerciala si, fiind in cautare de locuri ceva mai naturale si neumblate, nu am luat-o niciodata in considerare.
Am reusit sa ajungem weekendul asta si am vazut ce am pierdut. Am coborat pe saua Tampa si ni s-a parut cel putin bestial. Poate a ajutat si peisajul de toamna si faptul ca nu a plouat recent dar tot traseul a fost super fain.
Este chiar ok ca ai cabina pana sus si daca esti o persoana care iti place mai mult la vale decat la deal, poti face coborarea de 2-3 ori intr-o zi chiar, cu amendamentul ca ar trebui sa revii pe bicicleta de fiecare data din Brasov pana in Poiana , asta daca cumva nu ai un sofer dedicat :)).
Noi am ales sa plecam pe biciclete din Brasov si sa urcam pe ele pana sus pe Postavaru. Ne gandeam pe urcare ca ar fi o idee sa luam cabina pana sus dar pana la urma am zis ca nu strica putin exercitiu fizic. Urcarea pe drumul rosu/partie era sub semnul intrebarii dar pana la urma am descoperit ca este destul de ciclabila, cam 90%, mai putin o portiune mica inainte de telescaunul de pe Lupului si apoi ultima portiune pana pe varf.
Pentru antrenamet este fain sa urci Postavaru sub orice forma, alergare, ski sau bicla, muntele asta reuseste sa scoata untul din tine.
Pe urcare am facut o pauza la cabana Postavaru unde am infulecat repede cate o placinta si 2 ceaiuri si ne-am uscat putin la soarele ce batea bine. Vremea a fost foarte frumoasa si am putut sa admiram atat de la cabana cat si de pe varf toate gruparile de muntii dimprejur, Bucegi, Crai, Leaota, Piatra Mare etc.
Dupa ce ne-am ambitionat sa ne urcam bicicletele pe varful Postavaru, in ochii mirati ai oamenilor ce urcau si coborau (cine a fost acolo stie mica portiune cu pietre ce trebuie escaladata ca sa ajungi pe varf), a sosit timpul coborarii.
Aici incepe surpriza, caci ne miscam repede si ii dam blana pana inapoi la cabana si apoi la bazinul cu apa unde cararea noastra intra in padure. De aici doar singletrack de nota 10 pana in Brasov cu portiuni bune unde poti sa ii dai viteza dar si cu coborari abrupte pe pietre si radacini, care te solicita destul de bine. Mai sunt pe alocuri si cateva portiuni in care trebuie sa urci dar cand sti ce carare urmeaza dupa, deja nu iti mai pasa ca te mai obosesti putin. Era sa incurcam traseul undeva pe la jumatate caci apare o bifurcatie, ambele marcaje fiind dunga albastra. Am apucat-o pe cel care o ia inainte, cel mai putin umblat si dupa ce am vazut ca cararea era acoperita de frunze si nu parea sa fi trecut cineva recent pe acolo, am verificat bikemap-ul si am vazut ca ne-am abatut putin asa ca am facut cale intoarsa la intersectie. Cel gresit mai este marcat si cu un triunghi galben parca. Ambele duc in Brasov dar am zis ca de data aceasta sa tinem traseul planificat. Data viitoare poate incercam si varianta 2.
Ne ducem glont spre finish cu niste zambete tampite pe fata caci traseul pare sa fie de vis. Pe final reusesc sa fac o pana, desi merg tubeless. Speram sa fie mai rezistent de atat, cauciucul fiind nou :(. Se pare ca o piatra mai ascutita, probabil, l-a perforat si a facut o taietura faina de 2-3 milimetrii. Deja am in minte un cauciuc mai fain si mai adecvat ce il va inlocui, dar nu este nici o graba fiind final de sezon. Probabil ca voi pastra setupul asta pana la primavara iar atunci vad cu ce schimb :D.
Dupa ce reparam pana nu mai mergem 10 minute prin padure si deja ajungem in oras si cautam drumul spre masina lasata pe strada Tampei.
Per total tura a fost de nota 10, si urcare zdravana sa ne solicite din plin si coborare pe masura. Data viitoare luam in considerare sa urcam cu cabina ca sa ne bucuram odihniti de aceasta coborare, una sau mai multe.
Tura a avut putin peste 30 de km si aproape 1500m elevatie iar trakul in gasiti la acest link pentru movescount sau acesta pentru bikemap. In continuare, diferenta de rigoare intre bikemap si movescount :).
Va lasam cu pozele si filmuletele needitate de mai jos. Enjoy!
Acum fix 1 luna faceam o super tura prin Iezer cu o plecare tarzie de la cabana Voina.
Ne-a prins noaptea prin padure si rau nu ne-a parut caci a fost o experienta faina. Am ramas datori cu un filmulet din acea tura si acum am reusit sa il si incropim. Nu e cine stie ce dar bine ca e. Am actualizat si postul initial :).
Mai jos aveti varianta lunga a clipului. Mai multe filmulete gasiti pe canalul de youtube. Enjoy!
Cum povesteam si in postul anterior, traseul asta ar putea sa devina o traditie. Asa ne gandeam inainte de tura de weekendul trecut si asa ne gandim si acum, dar nu asta gandeam in timpul turei. In timpul turei, dupa cateva pushbike-uri mai serioase, prin minte ne trecea gandul: “Dracu’ mai vine pe aici!” :)))
Totusi, dupa ce termini tura parca iti vine sa o iei inapoi in creasta muntilor, asta a fost sigur sentimentul de a 2-a zi, si da, s-ar putea sa facem o traditie pentru ca au aparut intre timp si alti pretendenti la cucerirea acestui varf in acest fel, si trebuie sa mearga cineva sa ii indrume :P.
Tura era asteptata de ceva timp, si ar fi fost mai ok sa o facem undeva la sfarsitul lui august, inceputul lui spetembrie, nu atat de tarziu, deoarece vremea a fost destul de friguroasa, iar temperatura de 0 grade ne-a insotit mare parte din ziua de sambata.
Pentru acest weekend am planificat 2 ture, varianta scurta care urca din Slatina (Arges) pe valea Cernatului pana in culmea Malita si coboara apoi in Slatina, si varianta lunga care din culmea Malita urma directia Varfului Moldoveanu si undeva pe la 2200m drumul forestier dispare si se transforma intr-o carare, si de aici incepe o combinatie de pushbike/carrybike + dh pana la varf.
O chestie interesanta constat la bikemap, calculeaza o diferenta de nivel mai mica decat dispozitivele care au inregistrat trackul. Pentru inregistrare am folosit un ceas Suunto Ambit 2 care avea setat refreshrate-ul la GPS la 2 secunde si din ce am constatat la ultimele trasee, diferenta intre elevatiile traseelor inainte si dupa ce sunt urcate in bikemap poate ajunge si la 200m. Dar asta este doar o constatare :D, traseele raman neschimbate.
Ca sa revenim la povestea noastra, cu o saptamana inainte, pretendenti la tura eram doar eu si Tiberiu, dar pe finalul saptamanii am strans o gasca zdravana pentru tura scurta.
Astfel, ne-am gasit la punctul de plecare din Slatina cu Lucian, Bogdan, Cristi, Cosmin si Victor. Plecarea din Bucuresti a fost destul de matinala, pe la un 6 ieseam pe autostrada, si pe la un 8:30 eram parcati in Slatina. Cu micile pregatiri de rigoare, pe la 9 si ceva eram pe bicle pedaland.
Traseul prin valea Cernatului este frumos, mai lejer la inceput si apoi spre final panta se accentueaza. La un moment dat, undeva aproape de jumatatea traseului este un punct de exploatare forestiera, unul din multele din aceasta zona, si aici trebuie sa fiti atenti caci traseul urmareste raul mai mare, inainte, si nu urca in stanga asa cum era sa facem noi daca nu ne indrumau lucratorii de acolo. In acel loc se vede si cata distrugere aduc aceste defrisari, locul fiind plin de noroi si aratand ca un front de razboi proaspat bombardat….
Ne-am continuat drumul cu temperatura scazuta insotindu-ne, si intr-un final, cu ceva intarziere fata de cum am calculat (ora 14:00), am ajuns si la punctul de despartire, sus in culmea Malita la 2050 m langa un refigiu usor devastat. Aici am servit masa si ne-am facut pozele de rigoare inainte de despartire.
Astfel, eu si Tiberiu ne-am suit pe bicle si i-am dat la deal pe ultima portiune de drum forestier pana la 2200 si restul au continuat bucla pana inapoi in Slatina. Atentie, traseul inapoi pe culmea Malita nu este doar coborare asa cum speri dupa ce ai urcat atata amar de vreme ci primesti cateva urcari mai serioase desi pe bikemap ar aparea doar 3.
Vremea a tinut cu noi pana acum si desi temperaturile au fost scazute nu au fost nori si soarele a stralucit toata ziua, cu dinti dar a stralucit.
De pe la 2200 incepem sa impingem la biciclete spre un mototoi ce se afisa inaintea noastra. Aici am avut o mica nedumerire pentru ca traseul turistic il ocolea, iar traseul de pe bikemap trecea fix peste el. Pana la urma am continuat traseul turisitic dupa ce am impins totusi jumatatea din panta spre varf. Dupa ce am mai mers ceva, nu am mai gasit nici marcajele, se pare ca stam prost cu orientarea in gol alpin :))) si am sfarsit prin a ne invarti putin in cerc pentru a deslusi misterul celor 2 trasee, cel turistic si cel de pe Bikemap. Astfel, dupa ce am lasat bicicletele deoparte si am plecat la picior in recunoastere, am reusit sa ne elucidam doar dupa ce am urcat in creasta si am vazut unde este Varful Moldoveanu, cat mai avem pana la el si pe unde ar fi mai bine sa o luam… pe traseul turistic. Nu prea stiu cum a fost marcat traseul de pe Bikemap dar include o mica portiune nemarcata de creasta care chiar nu pare sa iti permita nici macar sa iti cari bicicleta.
Aici apare si a 2-a dilema, Avem timp? Planul nostru era sa ajungem pe varf si apoi sa ne intoarcem in aceeasi zi si sa dormim la un “refugiu” intalnit in drum sau sa facem trecerea spre Vistea si sa dormim la refugiul de acolo. Totusi, ceasul indica ora 17 si noi mai avem peste 2 ore pana pe varf. Asta insemna ca ne prinde clar noaptea si parca perspectiva nu ne surade mai ales ca odata cu lasarea serii temperatura incepe sa scada si se observa si o chiciura care se lasa pe iarba si pe pietre si pratic traseul va devenii ceva mai alunecos.
Aici luam decizia sa inoptam undeva in creasta si sa continuam traseul a 2-a zi. Numai bine ca am observat o stana parasita in drum care ne-ar fi oferit adapost peste noapte. Astfel, ne intoarcem din drum pana cand zarim iar stana. Lasam bicicletele in carare si coboram spre stana sa verificam daca se poate dormi in ea, fiind destul de micuta si daca are o usa pe care sa o inchidem. Lucrurile ne surand si mica stana arata promitator, usor gaurita fiind facuta din pietre de munte dar care isi va servi scopul pentru noaptea asta.
Astfel, urcam sa recuperam bicicletele si pe la ora 19, odata cu lasarea intunericului reusim sa ne asezam in stana cu tot cu bicle si sa “baricadam” usa :D. Numai bine ca incepuse si un vant rece care sigur nu ne-ar fi fost prieten daca am fi continuat traseul. De dormit, am dormit…nu putem spune ca bine. A fost destul de frig si eu cel putin aveam un sac de dormit destul de subtire si am avut si un “pat” micut pe care am incercat sa ne inghesuim. Astfel, ne mai trezeam din cand in cand sa ne incalzim picioarele si alte membre usor inghetate. Per total, cu pauzele de rigoare, am reusit sa dormim destul de ok si pe la ora 7 eram in picioare si ne apucam sa ne strangem lucrurile si sa mancam cate ceva. Privelistea de dimineata a fost superba si mica stana arata intr-un mare fel, in razele soarelui de dimineata, parca rupta dintr-un frumos film de aventura.
Reusim pe la ora 8:30 sa ne urnim, cu “ghiozdanele” pline, si ne luptam eroic cu pushbikeul pana inapoi in carare caci pana la stana am avut de coborat cam 200m altitudine. Odata ajunsi in carare, mai mancam ceva ca sa recapatam energia consumata si continuam traseul. Mergem la sigur pe marcaj si pe masura ce inaintam vedem si varful Moldoveanu, punctul culminant al calatoriei. Cum am spus, la deal se impinge sau se cara bicicleta si la vale drumul este in mare parte practicabil. Pana la Moldoveanu, mai dificile sunt o mica portiune stancoasa de creasta si ultima portiune de pushbike/carrybike, pe piciorul moldoveanului care este destul de lunga si ne stoarce destul de mult de energie.
Am ajuns pe varf in acelasi timp cu 2 germani, in vizita prin Romania, care veneau dinspre Vistea. In momentul in care ne-au zarit, primul dintre ei a spus: “Hey, man, that’s not how you ride a bicycle!” :)))).
Facem pozele de rigoare, si stam putin de vorba cu putinii muntomani de pe varf. Apoi, conform planului ne pregatim pentru trecerea catre Vistea si coborarea prin Valea Rea. Ne ancoram bine bicicletele pe rucsaci si o luam la pas. Trecerea, cu bicicleta in spate, intre Moldoveanu si Vistea trebuie incadrata in seria “ambitii prostesti”. Este o portiune cu lanturi iar bicicleta in spate nu face decat sa te incurce. Trebuie avut in vedere ca ai gabaritul depasit iar cand faci miscari trebuie sa fi atent sa nu lovesti bicla de vreo piatra caci te va dezechilibra. Cu grija reusim sa trecem si coboram spre refugiu.
Aici ne dam bicicletele jos si ne punem sa mai mancam ceva. Se pare ca ne-a luat destul de mult timp toata portiunea asta si ne gandim cam pe la ce ora vom fi jos la stana din vale caci de acolo stim ca avem 35 de km drum forestier, predominant coborare. De la refugiu mai mergem putin pe langa bicle si apoi reusim sa ne suim pe ele si sa parcurgem coboarea si cam toata caldarea Vaii Rele. Reusesc eu sa dau o tranta zdravana dupa ce m-am abatut putin de la carare si am nimerit in niste hartoape. Norocul a fost ca era o portiune cu iarba multa si nu m-am ales dacat cu cateva vanatai si un rucsac usor deteriorat. Dupa ce fac verificarile de rigoare la bicla continuam traseul si ajungem rapid la coborarea finala spre valea rea, coborare care din pacate nu este ciclabila. Ne luam furmos biclele de coarne si pe langa ele reusim in vreo 40 de minute sa coboram pana la stana. Aici nu mai stam pe ganduri, ne mai verificam odata rucsacii ne imbracam ca de coborare si ii dam la vale cu 100-200km :))).
Deja este a 5 -a oara cand mergem pe drumul asta, eu cel putin, si incepe sa mi se para cel mai plictisitor drum forestier iar lasarea serii nu ajuta deloc. Nu este o coborare zdravana si esti nevoit constant sa dai la pedale ca sa iti mentii viteza. Tot drumul sunt insotit de un ticait enervant dar nu mai aveam chef sa ma opresc sa verific. Constat a 2-a zi ca roata spate mergea usor infranata asta dupa ce am lovit discul de o piatra pe coborarea pana in vale :(.
Ajungem in Slatina pe intuneric, ora data in urma facand posibil acest lucru :)). Cand vedem masina avem un sentimet de usurare si multumire in acelasi timp si abia asteptam sa ne schimbam rapid si sa ne asternem la drum, lucruri care se intampla rapid. Pe drum gandul acela cu “Dracu’ mai calca pe aici” dispare si treaba cu tranformarea traseului intr-o traditie vine iara la putere :D. Totusi, un lucru este clar, trecerea intre Vistea si Moldoveanu va fi scoasa din plan, parca este putin trasa de par mai ales ca pana ajungi in Valea Rea, tot ai de tras de bicicleta. La anul urcam si coboram pe aceasi ruta, eventual de la cota 2000 o luam pe culmea Malita ca sa fie totusi o coborarea diferita.
Pana atunci va lasam cu pozele de mai jos si micul filmulet demo. Va urma si un filmulet mai detaliat dar cand ne facem timp sa il montam caci material avem destul si trebuie sa vedem la ce renuntam.
Traseul in prima zi il gasiti la acest link iar cel din ziua 2 la acesta.Ca si date generale vorbim de 2 zile, 90 km si aproximativ 3000m elevatie. Enjoy!
Am ajuns pe varf in acelasi timp cu 2 germani, in vizita prin Romania, care veneau dinspre Vistea. In momentul in care ne-au zarit, primul dintre ei a spus: “Hey, man, that’s not how you ride a bicycle!” :)))).
S-ar putea sa facem o traditie anuala din acest traseu epic! Chiar daca am avut parte de cele mai zdravene pushbike-uri, au fost si coborari pe masura. A meritat tot efortul!
Acesta este un preview la postul urmator. Pana atunci, RIDE SAFE!
Comuna Isverna, Mehedinti, este un loc de poveste din punctul nostru de vedere. Oricine vine din mediul urban aici, isi va da seama de ce spunem asta. Daca stai si esti atent la ce se intampla in aceasta comuna, si nu spunem ca doar in aceasta comuna se intampla lucrurile asa, ci in multe altele din tara, dar nu avem nici timp nici ocazia sa le vizitam si sa le analizam pe toate, iti vei da seama de ce spunem ca este o lume de poveste. Parca te intorci in timp, fara exagerare. Am vazut oameni in opinci, si nu pentru ca aveau o pensiune si vroiau sa faca impresie turistilor, cum se intampla in alte locuri din tara, ci pentru ca alea le erau incaltarile, atata isi permiteau si nici nu aveau nevoie de altceva.
Am vazut copii fara de facebook, care se joaca asa cum ne jucam si noi cand eram mici, acum 20 de ani, facand cazemate, alergand pe vale, fugarind cate un caine sau o pisica, spargand nuci pe marginea drumului sau incropind cate un teren de fotbal din 4 pietre si o linie trasa in tarana.
Se vede clar ca acesti oameni traiesc din ce le ofera pamantul si animalele si prea putin depind de sistemul “social capital” din tara asta.
Anul acesta am ajuns la isverna cu ocazia zilei de nastere a lui Tiberiu, sa ne traiasca! 😀 si datorita curtoaziei lui Matei, care detine si casa batraneasca la care am stat si care organizeaza tabere de copii inclusiv in zona, ceea ce ni se pare genial, copil fiind sa descoperi astfel de locuri. Trebuie neaparat sa vizitati pagina si sa cititi articolul urmator pentru a va da seama despre ce vorbim 🙂 – http://himalayatravel.ro/isverna-2015-mehedinti/
Si de data aceasta, ca si acum 2 ani, ne-am distrat de minune la Isverna. Locul acesta magic iti ofera o multime de facut si de descoperit. Te poti bucura de frumoasele drumuri parcurgandu-le cu bicicleta sau de frumoasele carari umblandu-le la picior. Gasesti trasee marcate care te poarta pe langa izvoare, prin poieni, doline si prin crovuri spre varfuri albe ce parca spun povesti. Da, parca randurile sunt mai siropoase decat de obicei dar parca si zone te indeamna sa scrii altfel.
Activitatea principala, si de data aceasta a fost voia buna la focul vatrei, un gratar bun si sanatos la vreme de seara si multa licoare magica adusa fie de acasa fie de la oamenii din sat. Oamenii din sat care il stiau pe Tibi si care il conosc foarte bine pe Matei ne-au adus in permanenta cate ceva, fie ca a fost lapte fie ca a fost o tuica buna, o ciorba de branza, de care nu am mai mancat nicodata, o placinta cu branza sau un gem de prune, in permanenta am primit cate ceva si parca am dat prea putin inapoi, ba chiar deloc.
Ocazional am mai dat si cate o tura de bicicleta. Cea mai faina tura este cea pana la poiana Beletina, spre Crovu Mare. Traseul marcat care leaga mare parte a crovurilor si poienilor de prin creasta muntii este cruce rosie. El trece prinValea Cernei (Piatra Puscata) – Valea Timna – Crovu Mare – Saua Bruscan – Isverna. Traseul facut de noi pe biciclete pleaca din sat si urca frumos pe deal si spre munte cu o mica parte de pushbike inainte de poiana. Partea finala te poarta printre copacii batrani, parca pe un drum al druizilor. In poiana Beletina te asteapta o stana mare care este parasita de prin luna octombrie. Din poiana poti cobora pe marcaj triunghi albastru direct in sat, pe o ruta mai putin ciclabila dar care merita facuta. Daca atunci cand ajungi in poiana mai ai energie si timp, poti “escalada” si varful lui Stan care iti va oferi o frumoasa priveliste atat asupra Beletinei cat si spre Piatra Closani, spre Poienile Porcului, defileul Cernei si frumoasele lapiezuri ce impodobesc intreg peisajul. Daca iti planifici traseul bine poti continua pe cruce rosie spre Valea Cernei si spre Herculane.
Spre Herculane mai poti ajunge si pe bicicleta daca urci din Isverna pe DJ671 care este mai mult un drum forestier ce te urca pana in Godeanu de unde faci stanga spre Herculane si te bucuri de o lunga coborare de kilometrii buni si cu asfalt relativ bun.
De asemenea, daca tot te afli in zona ar fi pacat sa nu iti planifici o zi si pentru cheile Tesnei, un loc superb parca rupt dintr-un film fantasy. Daca vrei sa vezi ce iti pote oferii acest loc, viziteaza pagana de facebook Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei.
Mai jos va lasam cateva poze care sa exemplifice frumusetea zonei, de care am incercat sa va convingem si prin randurile de mai sus. Daca nu ati fost niciodata in aceste locuri, ar trebui sa va ganditi serios sa mergeti iar daca ati fost, sa va ganditi lafel de serios ca ar trebui sa reveniti prin aceste locuri. Enjoy!
Cum povesteam intr-un post anterior, Urlati pare sa fie ultima frontiera impotriva vremii urate. Lucrul asta s-a dovedit si in acest weekend. Daca toate prognozele aratau ploaie si ninsori la munte, am zis ca alta varianta nu avem decat sa verificam si prognoza pentru Urlati. Ce sa vezi, pana seara, probabilitate de ploaie 5%. Marturisim ca ne-am dus cu regret in Urlati deoarece vroiam sa facem o tura in Fagaras weekendul acesta dar cum arata ca pe sus la peste 2000m era posibil sa ii dea cu lapovita si ninsoare si cum pe jos aparea probabilitate de ploaie intre 35 si 55%, + temperaturile care cu greu depaseau 0 grade am zis ca nu e chiar asa de biciclit.
Apoi, dupa ce nu am reusit sa strangem o brigada si toata lumea si-a cam luat gandul de la biciclit pe ultima 100 de metri am zis ca Urlati chiar ramane ultima solutie. Astfel, am pus la cale o tura faina cu 4 urcari si 4 coborari care pana la final a strans cam 1300m elevatie. Este o suma frumoasa avand in vedere ca cel mai inalt punct al turei abia depasa altitudinea de 450m. Practic am incercat sa urcam si sa coboram toate dealurile de ne-au iesit in cale, pe unele chiar de 2 ori :))). Si da, am reusit sa facem acea coborare faina din drumul judetean 238, un drum parca uitat de lume, in Rotari, iar de data aceasta am si filmat coborarea :D. Punem si 1-2 filmulete la final sa vedeti ce faina este.
Cu detaliile turei nu o sa insistam caci le gasiti si in postarea “Urlati, ultima frontiera“, asa ca o sa mentionam doar ce am facut in plus.
Astfel, traseul este clasic, urcare din Urlati, mers pe coama dealului, coborare in Rotari, facut stanga spre Tarculesti, din Tarculesti dreapta spre Gornet-Cricov unde dupa primul pod luam drumul ce duce in sus spre deal, la inceput asfaltat dupa aceea drum de deal.
La intersectia cu drumul judetean 238 facut dreapta spre Rotari. Aici incepe coborarea faina. Mare atentie ca aveti sansa sa ratati acest drum deoarece este acoperit de iarba si nu prea se observa.
Aici intervine diferenta turei fata de data trecuta caci din Rotari am facut stanga spre Ceptura de Jos unde am oprit sa il vizitam peIulian Barbuceanula DIY Ceptura, un proiect personal ce incepe sa prinda contur si despre care am mai povestit intr-una din postarileanterioare.
Din Ceptura am luat-o spre Cherba, si dupa localitate am facut dreapta iara spre deal prin Valea Urloii. Aici drumul trece fain printre vii si parca te afli in Toscana nu in Romania :P. Din deal am incercat o cobarare scurta si faina doar ca sa ne dam seama ca drumul nu duce undeva anume, ba chiar dispare asa ca am luat bicicleta in carca si am urcat iara in drumul principal. Printre boscheti am dat si de 2 bostani pe care i-am bagat repede in rucsac doar ca sa ingreunam putin urcarea :)). Odata reveniti in drum am inceput coborarea spre Urlati numai ca tura nu capatase destula elevatie asa ca am mai coborat odata din deal spre Plavia sau Jercalai doar ca sa urcam inapoi pe acelasi drum. Asa am capatat si elevatia dorita si am putut sa ii dam fericiti la vale spre Urlati si spre masina.
Cand ne uitam acum pe geam la cum toarna cu galeata parca vremea de ieri nici nu putea fi mai prietenoasa. Si racoare si drum uscat fara un dram de noroi. Sa tot ai parte de asa vreme si speram sa mai prindem 2-3 weekenduri sa facem niste ture serioase pe munte, asta pana cand lasam bicicletele deoparte si ne punem schiurile in picioare.
Pana atunci va lasam cu pozele si filmuletele de rigoare, si detaliile de mai jos. Enjoy!
Distanta 54km, Elevatie 1300m, dificultate medie, link traseu aici.
Iezerul si Fagarasul vor deveni traditii din cate se pare. In fiecare an trebuie neaparat sa ne programam cel putin o tura de bicla in acesti munti. De ce? Pai au ceva aparte si cele mai faine aventuri prin muntii astia le-am avut. Daca anul trecut am facut peste jumatate din creasta cu dormit la refugiu si cu cuceritul celor mai inalte varfuri, anul asta am vrut sa facem o tura de o zi cu urcare pe Portareasa (cel mai inalt drum forestier de la noi din tara, ce te duce pana la 2350m altitudine) si cu coborare pe culmea Vacarea. Zis si facut numai ca, dupa cum zice un vechi si intelept proverb, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ.
Dupa ce ca ne-am urnit destul de greu, am mai avut si o frumoasa intarziere pe drum, o pana la una din masini. Si cum pana nu vine niciodata singura, nici cricul nu era bun asa ca stai prin Campulung si cauta cric si apoi fa pana… dar mai bine stie Vlad caci el a patit-o. Noi eram deja la cabana Voina, asteptand cuminti si fara semnal. Pe la ora 11:30 ajunge si a 2-a masina cu Vlad, Ionut si Cristi.
Dupa detaliile de rigoare si pregatirile rapide, la 12 ne suim pe bicle si ii dam inapoi spre barajul Rausor unde ajungem rapid pe singura bucatica de asfalt a traseului. Traversam barajul si o luam pe drumul forestier ce merge frumos pe langa lacul Rausor si apoi pe langa rau. La inceput drumul este lejer, cu o panta frumoasa si destul de racoros din cauza padurii. Exceptand noroiul de la inceput care se datoreaza utilajelor si camioanelor sosite in zona pentru defrisari, drumul se indreapta pe masura ce urca si la iesirea din padure se transforma intr-un drum pietruit si pe masura ce te apropii de creasta, intr-un drum plin de bolovani. Treptat panta se mai accentueaza si pe la 1600m altitudine iese si din padure. Prin padure am facut 2 mici pauze pentru apa si pentru regrupare si apoi inca una la iesirea din padure unde ne-am mai intalnit cu un alt biciclist ce venise la o tura de antrenament.
Dupa regrupare si dupa ce am infulecat cate ceva, i-am dat inainte pe drumul plin de pietre. Pe aici drumul urca usor in 4-5 serpentine si apoi continua drept cu tinta finala in fata. Parca de aici nu pare asa aproape cum ne aminteam, asta si pentru ca anul trecut am avut parte de o ceata de abia vedeam la 5 metri in fata. Pe la 1900m am mai facut o regrupare si aici ne-am splituit in 2 grupuri, cei care au hotarat sa se intoarca caci era clar ca o sa ne prinda seara prin padure si cei care au tinut mortis sa faca tot traseul. Astfel, eu am continuat cu Cosmin si cu Vlad, iar Lucian, Cristi si Ionut, care din pacate avea si o glezna luxata, s-au intors la masini.
Din punctul asta drumul coboara cam 50m altitudine si apoi incepe iar sa urce sustinut si in serpentine. Urcarea este frumoasa si solicitanta iar drumul accidentat te pune des in dificultate dar ne luptam eroic cu panta si cu o intarziere de 30 de minute fata de ora propusa ajungem la 18:30 la Crucea Ateneului. Nici nu apuc sa ma linistesc si sa ma asez sa mananc ceva ca imi dau seama ca nu mai am telefonul in buzunar. Intradevar, nu este cea mai inteleapta decizie sa iti tii telefonul in buzunar pe terenul asta accidentat si sper sa ma fi invatat minte :(. Trist e ca de la 2350m drumul coboara destul de mult pana la Cruce si doar cand ma uit in spate ce panta am de urcat pentru a-mi gasi telefonul parca ma demoralizez. Stiu sigur ca l-am pierdut undeva pe panta asta pentru ca am coborat in viteza asa ca o iau repede inapoi in pas alergator. Si, cum legile lui Murphy se aplica intodeauna, telefonul meu era aproape in varful dealului :))). Dar bine ca era caci deja ma gandeam la bugetul de care trebuia sa fac rost pentru unul nou :))). Unde mai pui ca a scapat ieftin cu 2-3 zgarieturi si fara ecran spart.
Ma intorc rapid la coechipieri si nici sa mananc nu mai imi vine caci deja soarele era aproape apus si noi aveam o hatamai coborarea de dat. Ne urcam repede pe bicle si ii dam rapid la vale pe culmea Vacarea pe marcaj dunga rosie. Marcajul la urcare a fost triunghi rosu.
Ii dam viteza cat mai avem lumina si la intrarea in padure deja suntem inconjurati de intuneric asa ca scoatem frontalele si ce lumini mai aveam pe la noi, care nu erau destul de multe si ii dam frumos un downhill prin bezna dar cu mare grija. Este o experienta faina, de povestit, dar pe care nu tinem neaparat sa o repetam prea curand. Dumul a fost ciclabil si cred ca daca era ziua am fi avut o experienta mai faina si o coborare mai placuta dar cand nu vezi pe unde mergi parca nici nu te poti bucura de coborare :))) sau cel putin noi nu am putut, asa ca am coborat destul de precauti. La sfarsit am facut si un bike rafting deoarece drumul merge prin rau cativa metri buni :))). Daca ne suparam putin mai stateam sa ne spalam si biclele la lumina frontalei :D.
Per total tura a fost frumoasa, o adevarata aventura care va fi cu siguranta repetata si anul urmator. Ajunsi la Cabana Voina, i-am gasit pe restul cu burtile pline, dar am recuperat si noi rapid si am inchinat un paharel de tarie in cinstea turei facute :D.
Ca si detalii, tura a avut 47 de km cu 1700m elevatie iar ca si dificultate am zice medie din cauza drumului mai accidentat atat la urcare cat si la coborare. Se poate si mai rau totusi :D.
Trakul facut de noi il regasiti la acest link.O sa revenim si cu un filmulet, stim, am tot promis filmulete dar cu siguranta o sa ne tinem curand de promisiuni :D.
Urlati, utima frontiera impotriva ploii… sau cel putin asa am crezut… dar rau nu ne-a parut caci am dat un traseu frumos pe drumuri neumblate, cu iarba pan’ la coate.
Prin Urlati, Ceptura, ne-am tot plimbat dar de data asta, si datorita prognozelor sumbre de ploaie in toata tara, care parca nu s-au adeverit :(, am reusit sa facem o tura superba cu plecare din Urlati. Am urmat drumul arhicunoscut , cel de la maratonul vinului cu urcare directa din localitate spre camp. Aveti trakul mai jos dar pana la track hai sa dam si noi cateva detalii.
Dupa urcarea usoara, si zicem usoara acum, caci acum 3 ani cand am facut prima data traseul parca nu a fost chiar asa, tot mergem pe dealuri si tinem drumul lung de la maraton, cel care coboara in satul Rotari si nu in Ceptura. Drumul este superb daca vremea si lumina tine cu voi, o sa observati din pozele de mai jos ca, desi am nimerit intr-o perioada a zilei nu prea fericita pentru a face poze, tot am reusit, cu telefonul din dotare sa suprindem cateva privelisti superbe :D. Din graba, in afara de telefon, alt dispozitiv nu am mai avut, dar parca nu e chiar asa de rau si deja ne gandim sa renuntam la anumite grame daca nu kilograme din rucsac si sa investim intr-un telefon cu o camera mai performanta. Poate din comoditate sau poate din eficienta dar parca aceste telefoane, cel putin in materie de foto, devin un compromis din ce in ce mai acceptabil.
Odata ajunsi in Rotari, facem stanga spre Tarculesti. Avand in vedere perioada anului, pe langa faptul ca curtile oamenilor miros a must, a vin, a tuica, te tot intalnesti cu oameni animati, veseli si pe sapte carari :))), care mai de care mai prietenosi. Ce sa mai, o perioada frumoasa in care chiar e pacat sa nu treci prin astfel de locuri, mai ales zona Dealu Mare, recunoscuta pentru licorile sale :D… nu ca am fi plecat fara 6 litri acasa :)))).
Din Tarculesti facem dreapta si o luam spre Gornet-Cricov unde, imediat dupa pod si dupa o curba la dreapta, incepe o frumoasa urcare, pe asfaltul ce se termina rapid si dam intr-un drum de tara si apoi un drum de deal ce urca pana intr-un punct de unde se vad frumos ogoarele si campurile pline de verdeata. Pe drum am dat de multi nuci asa ca ne-am facut provizii pentru pauza urmatoare.
Drumul este super frumos, peisaje si in stanga si in dreapta doar lumina sa tina cu voi. Pacat ca nu am avut cu ce asa ca ne-am folosit de telefonul din dotare la greu. Totusi, cu putina postprelucrare, parca nu au iesit atat de rau :P.
Pe drum ne-am mai intalit cu 2 ATV-isti si o stana. Dupa pauza de mancat nuci, am inceput coborarea. Mare atentie ca traseul coboara in drumul judetean 238, dar exact cand se intersecteaza cu acesta trebuie sa faceti dreapta pe un drum mai putin bun si mai putin observabil dar care merita umblat neaparat. Este un drum pe camp, care pare sa nu fie foarte practicat si din cauza asta iarba iti ajunge pan’ la coate in unele locuri dar acesta da direct in Rotari si este de o frumusete maxima. Aici chiar am regretat ca nu am avut un aparat foto mai potent caci culorile in perioada asta si cerul innorat erau o combinatie perfecta :(. Asta e, ne simtim nevoiti sa revenim prin aceste locuri… curand :D.
Din Rotari aveti mai multe variate. Noi am ales sa ne intoarcem tot pe asfalt pana in Tarculesti si apoi sa facem stanga spre Urlati. Recomandarea ar fi sa faceti stanga spre Ceptura de Sus si apoi Jos :D, sa mergeti spre Urlati dar nu dupa mult timp sa urcati iara pe deal. Este un drum printre vii care va scoate in Drumul de la inceput pe care ati urcat din Urlati. Este drumul de la Maratonul Vinului, pentru cine a participat.
Odata ajunsi in Urlati, am cautat sa mancam ceva la restaurantul la care ne opream de obicei pentru un carnat si niste muraturi dar din pacate era ocupat cu un parastas si a trebuit sa ne suim in masina si sa ne continuam drumul. Totusi am avut noroc si in Valea Calugareasca am dat de sarbatoarea vinului, sarbatorita cum trebuie si ne-am oprit sa halim cate ceva. Imaginea de mahala, de balci, de la aceasta sarbatoare ne-a placut maxim si parca daca am mai fi baut un pahar de vin, n-am mai fi plecat de acolo :D.
Per total, chiar daca am fost speriati degeaba de meteorologi, nu ne pare rau de traseul ales. Ne intoarcem mereu cu drag in aceasta zona caci este superba. Este o zona foarte buna atat pentru cei care vor sa descopere tainele acestui sport dar si pentru cei care vor sa aibe parte de un antrenamet pe cinste deoarece toate trasele alterneaza foarte fain, urcari cu coborari multiple si parca dupa ce urci, cobori, urci, cobori, urci, cobori, picioarele se simt altfel lucrate decat daca ai urca, urca, urca si apoi ai cobora, cobora, cobora :D. Un exercitiu super fain ce trebuie repetat cat mai des.
Ca si dificultate, tura este usoara spre medie cu o distanta de 40 km si cu o elevatie de 800 de metri.
Aveti trakul aici, si mai jos va lasam cu superbele poze facute un telefonul din dotare :D.
Promitem ca urmatoare postari vor fi despre Vaideeni (alias Vai de ei), Muntii capatanii, Muntii Buila si Isverna, locuri superbe de le-am vizitat saptamana trecuta si pe care le recomandam cu mare drag pentru doritorii de bicicleala prin locuri mai putin atinse :D.
Vertical Riding Romania 