Leresti, pentru ca Leru’i Ler :D. Un alt titlu pentru postarea asta ar fi putut fi “in cautare cararilor ascunse de langa Leresti” caci parca de fiecare data cand mergem pe aici, nu dam peste singletrackurile mult visate :D.
Si de data asta am plecat cu gandul ca nu ne trebuie un track clar, nu avem cum sa nu gasim o carare faina, asa ne-am spus si acum si data trecuta, prin decembrie cand am balaurit pe un track dubios facut probabil din canapea.
Nu a fost rau, a fost interesant, dar dupa ce urci 2 ore parca vrei sa cobori putin mai mult de 10-15 minute :))). Desi, acum ca reflect asupra coborarii, cu putin efort se poate transforma intr-un frumos traseu de DH, dar in lipsta unei instalatii sau a unui drum care sa te scoata deasupra punctuluid e plecare, degeaba.
Am plecat din Bucuresti cu gandul de a face fie traseul pana la Stana Stramtu cu o coborare adecvata, fie traseele de pe langa manastirea Ciocanu fie ambele. Nu prea a iesit nici una nici alta si nu am atinsi decat partial obiectivele propuse :)).
Astfel, iesim pe la ora 8 din Bucuresti eu cu Bogdan si cu Andrei, putin cam lenti ca de obicei. In 2 ore suntem la Campulung si ne vedem intr-o benzinarie cu Tibi si Gabi care au venit de la Pucioasa. Facem un mic plan si ne mutam cu masinile din benzinarie la intrarea in Voinesti (langa mai mult cunoscutul Leresti :D) unde si lasam masinile. Dupa ce ne mai organizam putin bagajele, o luam la drum intorcandu-ne facand prima la stanga pe straduta cu biserica. Urcam putin fata de soseaua principala si intram in drumul spre stana Stramtu la prima trecere pe sub calea ferata, nu departe de biserica. Urcarea incepe bine pe un drum plin de bolovani si iesim rapid intr-un punct de unde se vede frumos orasul Campulung in luminile diminetii. Drumul continua in urcare pana la stana Stramtu, undeva la 1400m. Se intersecteaza si cu alte trasee asa ca cine se duce prima data pe aici e bine sa aibe un track cu el. Tot traseul are vreo 2 pante mai serioase si cu aderenta mai putina unde ne-am chinuit sa stam in sa si cred ca doar Tibi a reusit sa le faca fata. In rest este ciclabil complet si chiar umbrit deoarece merge destul de mult prin padure, mai putin la inceput pana intri in ea si la sfarsit, ultima portiune pana la stana.
Odata ajunsi la stana admiram panorama superba. Oriunde te-ai uita ai ce vede, Iezer, Bucegi, Leaota, Crai, Fagaras si orasul Campulung, toate se vad de la stana Stramtu si daca ai noroc de vereme senina, totul este chiar superb! Aici am stat putin sa ne pozam si sa mancam cate ceva si apoi am inceput sa facem planul de coborare. Tot am vazut filmulete cu o coborare bestiala prin zona si tot incercam sa o identificam dar nici de data asta nu am avut noroc. De la stana am tinut-o tot inainte spre padure pana cand drumul a devenit din ce in ce mai abrupt si mai neingrijit… era clar ca nu a mai trecut de mult vreun biciclist pe aici. Atunci era deja prea tarziu ca nici unul dintre noi nu vroia sa se intoarca, asa ca ii dam inainte cu tupeu si reusim sa coboram destul de rapid toata diferenta de nivel de ne-am chinuit sa o facem pana la stana :(… sa dus si singletrackul mult visat. Data viitoare ne luam ghid :)).
Ajungem in Leresti si ne oprim la o carcium pentru o bere regulamentara si pentru a 2-a masa a zilei, sau chiar a 3-a. Ne reorganizam rapid si ne propunem s a o luam spre manastirea Ciocanu. Urcam iara pe deal si mergem pe forestier in urcare usoara si apoi caborare, pana in Bughea de Sus. De aici ne indreptam spre Bughea de Jos dar abandonam planul la iesirea din oras cand vedem ca traseul pe care vroiam sa il urcam era si scurt si marcat ca si coborare. Am zis sa incheiem mai devreme ziua si sa lasam Ciocanu pentru alta tura caci parca nu aveam chef de o alta dezamagire. Nu-i bai, revenim si atunci incercam ceva la sigur, care sa merite.
Oricum, cu zona asta ne vom tot revedea caci are mult de oferit. Si asa planul este sa refacem tura din Iezer si sa o facem si mai epica, cu trecerea in Fagaras dar asta este alta poveste in stadiul “draft” :D.
Pana atunci lasam cateva poze si edit-ul de mai jos si un track alterat caci am pornit gpsul prea tarziu si l-am oprit tot asa… link traseu. Enjoy!
Urlati! pentru ca sezonul a inceput si pentru ca Urlati is the bomb in materie de vreme buna. Iara au anuntat astia cod verde, galben, albastru, portocaliu de ploi si vreme rea :(. Stateam in cumpana cu tura asta, daca incepea ploaia nu mai plecam nicaieri, dar totusi…
am plecat pe ploaie din Bucuresti ca sa murim de cald pe la Urlati, pe un teren sec, chiar desertic, parca e cam pe bune treaba cu desertificarea ;).
Urlati-ul, in materie de carari, neschimbat :D. Am facut o combinatie din traseele incercate anul trecut, si ne-a iesit o tura frumoasa de inceput de sezon de vreo 47 km si 1200m elevatie.
Pe scurt traseul a fost cam urmatorul. Plecarea din Urlati din centru, am urcat pe traseul de la maratonul vinului, in punctul culminant al urcarii am tinut stanga si apoi dreapta si am coborat in Rotari, de aici am facut stanga si am luat-o spre Tarculesti (nu Malul Rosu sau Ceptura), apoi inainte de o coborare pe asfalt am facut drepapta si am luat-o iar pe deal pana ne-am intersectat cu DJ238, am mers putin pe acesta si am coborat iara in Rotari pe un drum mai putin stiut, o coborare foarte faiana ce o aveti mai jos. De aici am facut stanga spre Ceptura dar la prima curba stransa de 90 grade am luat-o iar spre deal pe o catarare si printr-o boschetareala mai putin umblata. Dupa boschetareala ne-am intersectat iara cu traseul de la maratonul vinului si l-am urmat putin spre Cepturra, apoi dreapta la 90 grade pe coborare si apoi iara urcare pe deal pana am ajuns exact in acelasi punct de unde am venit dupa boschetareala. De aici inca putina urcare si coborare pana in Urlati. Nu cred ca ati inteles ceva din indicatiile de mai sus :)) asa ca gasiti harta traseului la acest link:D.
Fain traseul, si fain ca am mai schimbat putin cu boschetareala asta de la final. Deja avem in minte o combinatie interesanta pentru urmatoarea tura pe aici. Va implica cel putin 2 boschetareli :)).. si ceva mai multa diferenta de nivel :D. Overall tura a fost reusita, si ne-a deschis zdravan apetitul pentru bicicleala. Participantii la tura fuseram eu, Ionut (www.jurnaldecalator.ro), Vlad, Nicu si Cristi.
Lasam mai jos materialul foto video al turei, ca sa il asociati scurtei descrieri de mai sus :), enjoy. Pana data viitoare, ride safe!
Mult noroi si o chilie, cam asta ar fi sinteza la traseul de ieri ce a marcat finalul sezonului de biciclit 2015.
Optiunile sunt limitate in perioada asta, desi vremea de afara ne ajuta si ne supara in egala masura. Nu e nici ok de biciclit nici ok de ski, e undeva intre si nici una nu iese cum trebuie.
Am ales de data asta o tura de bicla pe langa Buzau, obiectivul turei fiind Chilia lui Dionisie Torcatorul, undeva la 3 km de satul Nucu, in zona culmii Ivanetului si sub crucea Spatarului. Mai multe detalii despre chilie gasiti la acest link. Zona este superba, cu paduri dese de foioase si cu stanci cu o conformatie deosebita. Ce nu este superb, este noroiul din zona care este cel mai lipicios din cate ne-au fost date sa vedem.
Plecarea s-a facut din Buzioru, undeva pe la ora 10. De aici am urmat indicatorul de schituri rupestre ce se observa imediat dupa ce se trece podul peste garla. Prinde bine o harta caci sunt cateva bifurcatii pe traseu. Aceasta este a 2-a noastra tentativa ca sa ajungem aici, prima esuand dupa ce am gresit drumul si am luat-o pe un forestier ce ne-a scos direct in Bratilesti, cu o mica balaureala prin padure. Mai multe detalii despre tura respectiva gasiti aici :).
Zona este de o frumusete si o naturalete deosebita si chiar ne imaginam ce fain ar fi sa punem un cort undeva in poienile peste care am dat in drum si sa stam la un foc pana a 2-a zi dimineata. Aerul curat, satele ce se vad in departare si peisajul absolut superb parca iti rapesc mintea. Si trecerea prin sate a fost ceva de memorat, toata lumea se ocupa de taierea porcului si cativa deja incinsesera o pomana porcului de iti ajungea la nas un miros naucitor de carne prajita… si noi tot dadeam la pedale cu matul strans la maxim si inghitind in sec, cel putin unii dintre noi :)).
La chilie am ajuns relativ repede, dupa nici 10 km, predominant urcare. Pana aici terenul a fost ok, dum neasfaltat, forestier fara noroi si fara probleme. Ne gandeam ca poate avem parte si de 1-2 coborari pe masura caci conformatia traseului implica 2 mari urcari si 2 coborari. Pana la schit ne-a insotit un baiat din zona care si el iesise la o plimbare si vroia sa ajunga pana la crucea Spatarului. Foarte amabil si binevoitor, s-a oferit chiar sa ne conduca si pana la pestera lui Iosif, o alta asezare rupestra din zona dar am refuzat deoarece timpul nu era de partea noastra.
Dupa ce am vizitat chilia, a inceput si balaureala obisnuita. Traseul o lua pieptis in padure pe o panta cel putin spus neciclabila. Adevarul este ca trakul gasit pe bikemap era in sens invers dar am zis ca urcarea pana in Bratilesti am tot facut-o si hai sa incercam ceva diferit. Ne-am tot invartit, poate poate ne inselam noi si altul era drumul dar din pacate alta varianta nu am gasit.
Abmbitiosi din fire am zis ca trebuie sa continuam traseul si am urcat ca nebunii vreo 300 m elevatie de-a dreptul prin padure impingand la bicle sau carand la ele. Coborarea pe aici in schimb ar fi fost dementiala, cel putin cateva portiuni erau super faine. Asta e, ai facut o alegere, ti-o asumi, tu si restul nevinovatilor pe care i-ai convins sa vina la tura :)))).
Dupa ce am ajuns se pare la punctul culminus al urcarii, tot speram la o coborare faina, prin padure dar am dat de un forestier plin de …. noroi. Si dai si injura caci ajunsesem intr-un punct in care nici rotile biclelor nu se mai invarteau la cat de incarcate de noroi erau. Stai si curata rotile, mai da-i “la vale” 5-10 minute apoi stai si curata iar rotile si tot asa. Deja eram plini de nervi si injuram algerea facuta. Cu siguranta o sa mai venim pe aici vara, dupa vreo luna in care nu a plouat deloc, ca sa fim siguri ca ne bucuram si noi de coborare. Pana la urma se termina si portiunea de noroi si reusim sa ne bucuram cat de cat de coborare, pe un forestier ce se indreapta spre Gura Teghii. Si pe aici am dat de defrisari si calitatea drumului este datorata camioanelor si celor care trag bustenii direct pe drum :(. Se taie destul de mult si in zona, am observat asta si cand am fost in Penteleu. Pare sa fie tot mana austiecilor din ce am inteles. Ai dreacu’ la ei in tara au legi cu care isi protejeaza parcurile si natura dar isi lasa totusi animalele de antreprenori sa se duca prin alte tari sa taie in voie. Din punctul nostru de vedere acestia ar trebui sa fie sanctionati cumva si de tara din care provin …perfizi austriecii astia.
Revenind la tura, dupa ce coboram pana la 600m altitudine, drumul se bifurca undeva dupa un punct de exploatare. La dreapta urcare la stanga coborare pana spre Gura Teghii. Aici trebuie sa facem drepata pe urcarea faina pana in Bratilesti. Zicem faina caci chiar este, un drum ok printr-o padure frumoasa, cat o mai fi… Sunt cativa km de urcare pana sus la peste 1000m si apoi incepe coborarea din Bratilesti pana in Buzioru. Coborarea este faina, asa cum ne-o aducem aminte, prin satele izolate, uitate de vreme. Tiberiu a fost chiar uimit dupa ce a intrat intrun magazin la unul din sate si dupa ce a lasat acolo 5 lei, a iesit cu 2 eugenii, un salam de biscuiti si o sticla de sana. Pai ce sa ii faci, sunt alte standarde aici, trebuie sa uitam de megaimage sau lidl cand ajungem aici, oamenii traiesc intr-o proportie foarte mare din ce le ofera pamantul si animalele si asa ar trebui sa stea in general lucrurile. Omenirea s-a defectat si speram ca in viitor sa aibe loc o schimbare, o intoarcele la valorile de alta data, chiar credem lucrul asta. Eu unul, cand ma plimb prin locuri ca acestea mereu ma gandesc la copilaria petrecuta cu bunicii mei, cat de frumos era totul, de la ce faceam la ce aveam, la ce mancam … la tot. Atunci nu imi dadeam seama, acum da…
Ajungem pe intuneric la masina cu sentimentul tipic de multumire intiparit pe fete. Exceptand portiunea cu noroi, tura chiar a fost faina. Probabil o vom reface si la anu, dar cum am spus, dupa ce ne asiguram ca nu a mai ploat de cel putin 1 luna :)). O vom face de asemenea in sens invers sa ne bucuram de coborarea pana la chilie.
Ca si specificatii vorbim de 47 de km si 1550m elevatie. Mai multe detalii legate de tura facuta de noi gasiti aici iar tura de pe bikemap de la care am plecat o gasiti aici.
Mai jos va lasam cateva poze concludente de pe traseu, enjoy!
Acum 2 weekenduri am plecat sa exploram cararile de pe langa Leresti, sa vedem ce are de oferit Dobriasul Mare in materie de MTB, carari & stuff. Perioada aleasa nu a fost tocmai cea mai stralucita, cand te gandesti ca e 6 decembrie trebuie sa te gandesti si ca o sa dai de ceva zapada… ceva mai multa zapata :)). Asta nu ne-a oprit si parca ne-am fi dorit sa experimentam putin biciclitul pe zapada, chiar daca ne-am fi dorit sa facem lucrul asta dotati cu niste fat-bikeuri care clar ar fi facut altfel fata situatiei. Oricum, a fost fun si cu biciletele din dotare si ne-am descurcat asa cum am putut mai bine. Mai problematic a fost cu trackul ales, pe care l-am cules rapid de pe bikemap cu o seara inainte. Probabil ca daca era vara si nu aveam parte de atata zapada am fi dibuit si o carare cumva desi traim cu impresia ca traseul fie a fost marcat de cineva lafel de nebun ca noi fie a fost facut direct pe bikemap din confortul canapelei de acasa. Treaba se strica exact cand ar trebui sa inceapa coborarea, unde cararea se pierde subit in padure, intr-o zona cu ceva defrisari. Pe harta apare o coborare destul de abrupta formata din cateva segmente drepte. De fapt, tot traseul, cand ne uitam acum la el parca este format numai din segmente foarte drepte si se observa in punctul culminant cum, cararea punctata de sub track dispare si trackul se uneste apoi prin segmentele de care povesteam cu o carare pozitionata ceva mai jos. Din curiozitate o sa incercam traseul si la anul, prin vara sa vedem daca atunci o sa intelegem altceva din el.
Acum, revenind la firul povestii, ne doream de ceva vreme sa facem un traseu pe aici. De cand am fost in Iezer ne uitam vis a vis si ne gandeam ce carari or fi si pe acolo. Cautand putin pe net am gasit mai multe variante de traseu precum si un filmuleti pus de baietii de la freerider.ro care dezbraca putin din cararile de pe langa Leresti. Cu acel filmulet in minte si cu trackul de pe bikemap am plecat la drum, duminica, caci sambata am stat sa reparam stricaciunile facute la bicla cu o seara inainte cand am incercat sa montam o pipa si un ghidon nou. Sfat: nu te apuca sa mesteresti la bicla in toiul noptii exact inainte de tura! Ai toate sansele sa strici ceva si sa nu mai pleci nicaieri a 2-a zi :))).
Plecarea am facut-o dis de dimineata si inainte de 9 eram parcati in Voinesti, localitatea dinainte de Leresti. Facem putine pregatiri, rucsaci & stuff si ne punem la drum incercand sa gasim inceputul forestierului ce urma sa ne scoata in Dobriasul Mare. Il gasim la o trcere pe sub o cale fereata incepand cu o panta ce ne oboseste bine din prima. Ne oprim in varful dealului sa facem poze la un Campulung care abia incepea sa se trezeasca, superb, si apoi ii dam tare la deal. Ne bucuram de atmosfera inghetata si speram sa nu dam de noroi. Am avut partial noroc caci se pare ca baietii veseli care mai defriseaza si prin aceasta zona au intrat cu tractoarele pe forestier si l-au facut de comanda pe unele portiuni. Ca si catarare drumul e fain si te solicita destul de bine. Variante de urcare sunt mai multe atat din Voinesti cat si din Leresti. Daca ai o harta offline poti lua in considerare sa le explorezi pe toate, ele apar atat pe bikemap cat si pe offline maps sau alte aplicatii mobile.
Pe la 1100-1200 incepem sa dam de un strat timid de zapada si cand ne gandim ca traseul ne scoate la peste 1500 deja ne imaginam ce o sa ne astepte. Undeva la 1200 exista o cale de intoarce, in golul alpin se vede o cotitura la dreapta ce te duce tot in Gura Pravat asa cum face si traseul ales de noi, asta pentru cei ce vor o varianta mai scurta a traseului.
Noi alegem sa ii dam inainte si sa facem toata bucla. Din punctul asta urmeaza o mica coborare ce se termina intr-un frumos pushbike. Pe masura ce inaintam ne dam seama ca la deal, cu zapada de sub roti, nu o sa reusim sa stam prea mult in sa dar ne ambitionam sa terminam traseul visand la coborarea ce ar fi trebuit sa ne astepte. Zapada este din ce in ce mai mai mare si pe la 1300-1400 stam sa facem niste poze caci peisajul este superb. Cu cerul senin din ziua aia vedeam in departare Iezerul, Craiul, Bucegii, Fagarasii, Leaota, cam toate gruparile montane din zona. Pe la 1550 dupa ce mai avem parte si de cateva coborari care ne alimenteaza dorinta de a continua traseul, dam de o zona cu ceva defrisari si cararea dispare brusc in padure. Pana aici am tot fost insotiti de urme de ATVuri si ne-a fost mai ok sa ne deplasam dar cand zapada are 20-30 de cm si este nebatuta nu prea mai ai cum sa te deplasezi cu bicla. Verificand harta si vazand ca trackul da intr-un alt forestier ce apare ceva mai jos, ne aventuram in padure pe cel mai neciclabil teren de pana acum. Si in Fagaras in creasta era mai ciclabil ca aici :))). Ne caram “cu placere” biclele prin padure pana dam de o pseudo carare ce pare sa duca la forestierul din vale. Si aceasta se termina brusc in valea foarte abrupta a unui parau. Asta e, nu mai avem mult, abordam metodic coborarea abrupta si uite ca am ajuns in celalat forestier, uzi leoarca la picioara si cu un chef maxim de biciclit inapoi la masina. Speram doar ca coborarea sa fie cat mai ok. Ce sa vezi, drumul forestier mergea e langa un rau si se mai si intersecta cu el de vreo 5-6 ori. Practic am avut parte de tot noroiul si apa de care am scapat la urcare :))). Dupa ce ca ne-am facut leoarca si de la brau in sus, dumul nu era nici intr-o coborarea prea spectaculoasa si a tot trebuit sa dam la pedale cu un chef fantastic, si nici scurt nu era.
Il terminam cat de cat rapid si ajungem in Voinesti plini de noroi din cap pana in picioare si cu biclele aratand intr-un mare fel… Bine ca am gasit deschis la o spalatorie de masini si am reusit sa ne curatam putin biclele inainte de plecare.
Per total traseul ar fi fost fain daca nu am fi avut parte de balaureala de la mijlocul traseului si de drumul inundat de la coborare. Experienta de dat cu bicla pe zapada chiar a meritat fiind cea mai distractiva parte a traseului. Nu putem decat sa ne imaginam cat de fain este cu un fatbike in astfel de conditii. La vara sigur vom repeta traseul sa vedem exact daca am ratat noi cararea sau chiar calea aleasa era si singura varianta de a nu face cale intoarsa.
Ca si specificatii traseul a avut 33 km si 1200 m elevatie, zapada ingreunand destu de mult deplasarea. Regrete nu exista, orice vitregeala de genul asta, care te scoate zdravan din zona de confort este binevenita oricand :D. Trakul de pe bikemap il gasiti la acest link, iar trakul inregistrat de noi laacesta, movescount. Va lasam mai jos cu cateva poze de pe traseu si un mic filmulet. Enjoy!
Ca sa sarbatorim acest final de luna, si ziua libera ce s-a nimarit intr-o zi de lucru :D, am zis sa incercam o tura pe sosea, caci parca vremea era in continuare incerta si cu ploile si ninsorile din ultima vreme nu am fi incercat un munte. Nu de alta dar se intrevede o indreptare a vremii ce va tine pana in weekend inclusiv. Asta se traduce in carari mai uscate, numai bune de biciclit. Cu ideea asta in minte am planificat o tura pe sosea unde altundeva decat, la Urlati :)). Da, si de data asta punctul de plecare a fost deja celebrul orasel mahmur odata cu venirea toamnei, cunoscatorii situ de ce :)).
Plecarea a fost tarzie, undeva pe la 12:30 cu o alta intarziere din cauza ca doream sa schimbam pedalele la una din bicle, dar cheia din dotare, o relicva de pe vremea raposatului ne-a dezamagit lamentabil si dupa ce am incercat la o vulcanizare sa gasim ceva mai vrednic, dar fara succes, ne-am dat batuti si am pus pedala veche la loc, singura pe care am reusit sa o dam jos.
Astfel plecam tarziu si pe un ger neasteptat. Marian nu a vrut sa renunte nicicum la geaca si bine a facut ca nu m-a ascultat ca la ce frig sa lasat in a 2-a parte a zilei ….
Plecare a fost cum am spus, din Urlati, si am urmat drumul paralel cu DNul, ce duce in Cherba si apoi in Ceptura de jos pe la Iulian, la DIY Ceptura. Din Ceptura, am continuat drumul spre Fantanele. Inainte de Gura Vadului drumul face stanga destul de strans spre Valea Scheilor, in urcare usoara. Calitatea drumului lasa de dorit si pe cursiera te zgaltaie din toate incheieturile dar e asfalt…merge.
Din Valea Scheilor incepe o epica urcare, nu ca durata ci ca inclinatie unde ne chinuim eroic sa ramane in seile bicicletelor. Daca o sa faceti traseul o sa vedeti despre ce inclinatie vorbim, asa ca nu va stricam surpriza Trebuie totusi sa mergeti pe trakul nostru ca sa dati de ea caci altfel nu cred ca is multi care au descoperit-o. Dupa ce ii dam de cap ne rasplatim cu cate ceva d’ale gurii si mergem mai departe spre Marginea Padurii de unde incepe si coborarea mult asteptata dar care trece prea repede. Coborarea e faina, pe o portiune destul de buna de asfalt cu mici intreruperi. La un moment dat asfaltul se termina subit pentru 4-5 metri asa ca mare grija. In rest, coborare faina prin padure unde prinzi lejer 70km/h si mai mult.
Dupa coborarea mult asteptata ne indreptam spre Glod, dar cu putin inainte de acesta trebuie avut grija caci trebuie luata o curba la stanga in urcare pentru a revenii pe directia Urlati sau mai bine zis Comuna Lapos. De aici mai urmeaza o urcare mica, si o coborare faina dar scurta si apoi o alternare de urcari scurte, coborari scurte si mult plat in care puteti sa mentineti o viteza constanta destul de bunicica. Trebuie sa urmati drumul principal Prin Apostolache, Valea Cricovului si apoi Urlati. Se trece prin cateva sate mai dubioase unde senzatia de mahala este la ea acasa dar care au farmecul lor. Am prins un grup de cativa copii ce ieseau de pe un teren de fotbal si care in lipsa de altceva au aruncat vreo 2-3 pietre in noi. Nu dam mai multe detalii despre ei, sau despre etnia lor… 😦
O varianta ca sa cresteti dificultatea traseului ar fi ca in Tarculesti sa urmati indicatorul de Rotari (4km) respectiv Ceptura (10km). Asta lugeste tot trackul cu vreo 6-7 km dar si cu o diferenta de nivel de 200m si il duce in 80 km cu peste 1000m elevatie. Altfel trakul facut de noi a avut 73 km si 850m elevatie. Un traseu cat de cat ok, zona fiind super frumoasa cu portiuni lungi unde nu te intersectezi cu nici o masina, exact ce cautam pentru ultima zi din noiembrie:).
Trakul gps si detaliile turei le gasiti la acest link iar tura de pe bikemap din care ne-am inspirat o gasiti aici. Totusi, tura de pe bikemap nu va duce pe frmoasa urcare despre care va povesteam. Va urca in acelasi punct dar pe o portiune mai lunga si nu lafel de abrupta. Daca doriti senzatii tari incercati trakul de la primul link :D.
In rest, concluziile ar fi ca zona este numai buna si pentru ciclismul de sosea, noi acum am descoperit si cred ca o sa ne prelungim viza aici, cel putin in sezonul rece :D. Pana la urmatoarea postare va lasam cu cateva poze de pe traseu. Enjoy!
Urlati, 5 km, si nu va opriti. In continuare zona ramane ultimul bastion impotriva vremii urate.Si weekendul asta s-au anuntat ploi, si vant si vreme urata si iara s-a dovedit ca nu a fost asa iar cararile de pe langa Urlati nici nu puteau fi mai uscate de atat. Parca prognoza proasta nu a avut nici o legatura cu vremea de afara. Intradevar, duminica, cand am ajuns la masina, au si inceput picaturile de ploaie sa apara. Totusi, vremea de sambata a fost perfecta si parca ar fi mers o tura pe carari de munte avand in vedere ce se intampla acum pe acolo, zapada numai buna de inceput de sezon. Practic, sezonul de escaladat muntii cu bicicleta s-a incheiat si trebuie sa ne orientam spre zone cu mai putina altitudine unde zapada ajunge mai greu.
Tura de duminica este o derivatie a ultimei ture facute in zona. De traseu stia Cosmin, care l-a mai facut recent si a zis sa ni-l impartaseasca si nou. Este putin mai salbatic decat cel facut anterior, deoarece se merge mult pe camp si are vreo 2 portiuni unde cararea nu se prea observa si ai impresia ca ar trebui sa faci cale intoarsa. Totusi, daca aveti trackul gps incarcat pe telefon sau pe orice device, mergeti cu incredere :D.
In rest, zona este asa cum ne-am amintit, plina de dealuri, desi altitudinea maxima nu depaseste 450m. Merge ce mergi li la final, in 50 de km te trezesti cu o frumoasa diferenta de nivel de 1000m. Si despre coborarea din Dj238 pana in Rotari, numai de bine. A ramas la fel de bestiala si pe pamantul asta uscat am fi fost instare sa mai urcam odata panta doar pentru coborarea asta. Mai jos aveti dovada, de ce am fi urcat, intr-un scurt clip ce suprinde mare parte din coborare :D.
La intoarcere am trecut pe la Iulian Barbiuceanu,pe laDIY Ceptura, un proiect despre care am mai povestit si care prinde contur pe zi ce trece. Dupa ce am trecut in agenda prograsele facute de Iulian, am plecat impreuna cu el la o scurta tura pe langa Ceptura, portiune care sa inchida lunga tura facuta de noi.
De biciclit prin Postavaru nu am avut ocazia pana acum desi stim ca zona are foarte mult potential. Mereu am considerat ca este putin cam comerciala si, fiind in cautare de locuri ceva mai naturale si neumblate, nu am luat-o niciodata in considerare.
Am reusit sa ajungem weekendul asta si am vazut ce am pierdut. Am coborat pe saua Tampa si ni s-a parut cel putin bestial. Poate a ajutat si peisajul de toamna si faptul ca nu a plouat recent dar tot traseul a fost super fain.
Este chiar ok ca ai cabina pana sus si daca esti o persoana care iti place mai mult la vale decat la deal, poti face coborarea de 2-3 ori intr-o zi chiar, cu amendamentul ca ar trebui sa revii pe bicicleta de fiecare data din Brasov pana in Poiana , asta daca cumva nu ai un sofer dedicat :)).
Noi am ales sa plecam pe biciclete din Brasov si sa urcam pe ele pana sus pe Postavaru. Ne gandeam pe urcare ca ar fi o idee sa luam cabina pana sus dar pana la urma am zis ca nu strica putin exercitiu fizic. Urcarea pe drumul rosu/partie era sub semnul intrebarii dar pana la urma am descoperit ca este destul de ciclabila, cam 90%, mai putin o portiune mica inainte de telescaunul de pe Lupului si apoi ultima portiune pana pe varf.
Pentru antrenamet este fain sa urci Postavaru sub orice forma, alergare, ski sau bicla, muntele asta reuseste sa scoata untul din tine.
Pe urcare am facut o pauza la cabana Postavaru unde am infulecat repede cate o placinta si 2 ceaiuri si ne-am uscat putin la soarele ce batea bine. Vremea a fost foarte frumoasa si am putut sa admiram atat de la cabana cat si de pe varf toate gruparile de muntii dimprejur, Bucegi, Crai, Leaota, Piatra Mare etc.
Dupa ce ne-am ambitionat sa ne urcam bicicletele pe varful Postavaru, in ochii mirati ai oamenilor ce urcau si coborau (cine a fost acolo stie mica portiune cu pietre ce trebuie escaladata ca sa ajungi pe varf), a sosit timpul coborarii.
Aici incepe surpriza, caci ne miscam repede si ii dam blana pana inapoi la cabana si apoi la bazinul cu apa unde cararea noastra intra in padure. De aici doar singletrack de nota 10 pana in Brasov cu portiuni bune unde poti sa ii dai viteza dar si cu coborari abrupte pe pietre si radacini, care te solicita destul de bine. Mai sunt pe alocuri si cateva portiuni in care trebuie sa urci dar cand sti ce carare urmeaza dupa, deja nu iti mai pasa ca te mai obosesti putin. Era sa incurcam traseul undeva pe la jumatate caci apare o bifurcatie, ambele marcaje fiind dunga albastra. Am apucat-o pe cel care o ia inainte, cel mai putin umblat si dupa ce am vazut ca cararea era acoperita de frunze si nu parea sa fi trecut cineva recent pe acolo, am verificat bikemap-ul si am vazut ca ne-am abatut putin asa ca am facut cale intoarsa la intersectie. Cel gresit mai este marcat si cu un triunghi galben parca. Ambele duc in Brasov dar am zis ca de data aceasta sa tinem traseul planificat. Data viitoare poate incercam si varianta 2.
Ne ducem glont spre finish cu niste zambete tampite pe fata caci traseul pare sa fie de vis. Pe final reusesc sa fac o pana, desi merg tubeless. Speram sa fie mai rezistent de atat, cauciucul fiind nou :(. Se pare ca o piatra mai ascutita, probabil, l-a perforat si a facut o taietura faina de 2-3 milimetrii. Deja am in minte un cauciuc mai fain si mai adecvat ce il va inlocui, dar nu este nici o graba fiind final de sezon. Probabil ca voi pastra setupul asta pana la primavara iar atunci vad cu ce schimb :D.
Dupa ce reparam pana nu mai mergem 10 minute prin padure si deja ajungem in oras si cautam drumul spre masina lasata pe strada Tampei.
Per total tura a fost de nota 10, si urcare zdravana sa ne solicite din plin si coborare pe masura. Data viitoare luam in considerare sa urcam cu cabina ca sa ne bucuram odihniti de aceasta coborare, una sau mai multe.
Tura a avut putin peste 30 de km si aproape 1500m elevatie iar trakul in gasiti la acest link pentru movescount sau acesta pentru bikemap. In continuare, diferenta de rigoare intre bikemap si movescount :).
Va lasam cu pozele si filmuletele needitate de mai jos. Enjoy!
Cum povesteam si in postul anterior, traseul asta ar putea sa devina o traditie. Asa ne gandeam inainte de tura de weekendul trecut si asa ne gandim si acum, dar nu asta gandeam in timpul turei. In timpul turei, dupa cateva pushbike-uri mai serioase, prin minte ne trecea gandul: “Dracu’ mai vine pe aici!” :)))
Totusi, dupa ce termini tura parca iti vine sa o iei inapoi in creasta muntilor, asta a fost sigur sentimentul de a 2-a zi, si da, s-ar putea sa facem o traditie pentru ca au aparut intre timp si alti pretendenti la cucerirea acestui varf in acest fel, si trebuie sa mearga cineva sa ii indrume :P.
Tura era asteptata de ceva timp, si ar fi fost mai ok sa o facem undeva la sfarsitul lui august, inceputul lui spetembrie, nu atat de tarziu, deoarece vremea a fost destul de friguroasa, iar temperatura de 0 grade ne-a insotit mare parte din ziua de sambata.
Pentru acest weekend am planificat 2 ture, varianta scurta care urca din Slatina (Arges) pe valea Cernatului pana in culmea Malita si coboara apoi in Slatina, si varianta lunga care din culmea Malita urma directia Varfului Moldoveanu si undeva pe la 2200m drumul forestier dispare si se transforma intr-o carare, si de aici incepe o combinatie de pushbike/carrybike + dh pana la varf.
O chestie interesanta constat la bikemap, calculeaza o diferenta de nivel mai mica decat dispozitivele care au inregistrat trackul. Pentru inregistrare am folosit un ceas Suunto Ambit 2 care avea setat refreshrate-ul la GPS la 2 secunde si din ce am constatat la ultimele trasee, diferenta intre elevatiile traseelor inainte si dupa ce sunt urcate in bikemap poate ajunge si la 200m. Dar asta este doar o constatare :D, traseele raman neschimbate.
Ca sa revenim la povestea noastra, cu o saptamana inainte, pretendenti la tura eram doar eu si Tiberiu, dar pe finalul saptamanii am strans o gasca zdravana pentru tura scurta.
Astfel, ne-am gasit la punctul de plecare din Slatina cu Lucian, Bogdan, Cristi, Cosmin si Victor. Plecarea din Bucuresti a fost destul de matinala, pe la un 6 ieseam pe autostrada, si pe la un 8:30 eram parcati in Slatina. Cu micile pregatiri de rigoare, pe la 9 si ceva eram pe bicle pedaland.
Traseul prin valea Cernatului este frumos, mai lejer la inceput si apoi spre final panta se accentueaza. La un moment dat, undeva aproape de jumatatea traseului este un punct de exploatare forestiera, unul din multele din aceasta zona, si aici trebuie sa fiti atenti caci traseul urmareste raul mai mare, inainte, si nu urca in stanga asa cum era sa facem noi daca nu ne indrumau lucratorii de acolo. In acel loc se vede si cata distrugere aduc aceste defrisari, locul fiind plin de noroi si aratand ca un front de razboi proaspat bombardat….
Ne-am continuat drumul cu temperatura scazuta insotindu-ne, si intr-un final, cu ceva intarziere fata de cum am calculat (ora 14:00), am ajuns si la punctul de despartire, sus in culmea Malita la 2050 m langa un refigiu usor devastat. Aici am servit masa si ne-am facut pozele de rigoare inainte de despartire.
Astfel, eu si Tiberiu ne-am suit pe bicle si i-am dat la deal pe ultima portiune de drum forestier pana la 2200 si restul au continuat bucla pana inapoi in Slatina. Atentie, traseul inapoi pe culmea Malita nu este doar coborare asa cum speri dupa ce ai urcat atata amar de vreme ci primesti cateva urcari mai serioase desi pe bikemap ar aparea doar 3.
Vremea a tinut cu noi pana acum si desi temperaturile au fost scazute nu au fost nori si soarele a stralucit toata ziua, cu dinti dar a stralucit.
De pe la 2200 incepem sa impingem la biciclete spre un mototoi ce se afisa inaintea noastra. Aici am avut o mica nedumerire pentru ca traseul turistic il ocolea, iar traseul de pe bikemap trecea fix peste el. Pana la urma am continuat traseul turisitic dupa ce am impins totusi jumatatea din panta spre varf. Dupa ce am mai mers ceva, nu am mai gasit nici marcajele, se pare ca stam prost cu orientarea in gol alpin :))) si am sfarsit prin a ne invarti putin in cerc pentru a deslusi misterul celor 2 trasee, cel turistic si cel de pe Bikemap. Astfel, dupa ce am lasat bicicletele deoparte si am plecat la picior in recunoastere, am reusit sa ne elucidam doar dupa ce am urcat in creasta si am vazut unde este Varful Moldoveanu, cat mai avem pana la el si pe unde ar fi mai bine sa o luam… pe traseul turistic. Nu prea stiu cum a fost marcat traseul de pe Bikemap dar include o mica portiune nemarcata de creasta care chiar nu pare sa iti permita nici macar sa iti cari bicicleta.
Aici apare si a 2-a dilema, Avem timp? Planul nostru era sa ajungem pe varf si apoi sa ne intoarcem in aceeasi zi si sa dormim la un “refugiu” intalnit in drum sau sa facem trecerea spre Vistea si sa dormim la refugiul de acolo. Totusi, ceasul indica ora 17 si noi mai avem peste 2 ore pana pe varf. Asta insemna ca ne prinde clar noaptea si parca perspectiva nu ne surade mai ales ca odata cu lasarea serii temperatura incepe sa scada si se observa si o chiciura care se lasa pe iarba si pe pietre si pratic traseul va devenii ceva mai alunecos.
Aici luam decizia sa inoptam undeva in creasta si sa continuam traseul a 2-a zi. Numai bine ca am observat o stana parasita in drum care ne-ar fi oferit adapost peste noapte. Astfel, ne intoarcem din drum pana cand zarim iar stana. Lasam bicicletele in carare si coboram spre stana sa verificam daca se poate dormi in ea, fiind destul de micuta si daca are o usa pe care sa o inchidem. Lucrurile ne surand si mica stana arata promitator, usor gaurita fiind facuta din pietre de munte dar care isi va servi scopul pentru noaptea asta.
Astfel, urcam sa recuperam bicicletele si pe la ora 19, odata cu lasarea intunericului reusim sa ne asezam in stana cu tot cu bicle si sa “baricadam” usa :D. Numai bine ca incepuse si un vant rece care sigur nu ne-ar fi fost prieten daca am fi continuat traseul. De dormit, am dormit…nu putem spune ca bine. A fost destul de frig si eu cel putin aveam un sac de dormit destul de subtire si am avut si un “pat” micut pe care am incercat sa ne inghesuim. Astfel, ne mai trezeam din cand in cand sa ne incalzim picioarele si alte membre usor inghetate. Per total, cu pauzele de rigoare, am reusit sa dormim destul de ok si pe la ora 7 eram in picioare si ne apucam sa ne strangem lucrurile si sa mancam cate ceva. Privelistea de dimineata a fost superba si mica stana arata intr-un mare fel, in razele soarelui de dimineata, parca rupta dintr-un frumos film de aventura.
Reusim pe la ora 8:30 sa ne urnim, cu “ghiozdanele” pline, si ne luptam eroic cu pushbikeul pana inapoi in carare caci pana la stana am avut de coborat cam 200m altitudine. Odata ajunsi in carare, mai mancam ceva ca sa recapatam energia consumata si continuam traseul. Mergem la sigur pe marcaj si pe masura ce inaintam vedem si varful Moldoveanu, punctul culminant al calatoriei. Cum am spus, la deal se impinge sau se cara bicicleta si la vale drumul este in mare parte practicabil. Pana la Moldoveanu, mai dificile sunt o mica portiune stancoasa de creasta si ultima portiune de pushbike/carrybike, pe piciorul moldoveanului care este destul de lunga si ne stoarce destul de mult de energie.
Am ajuns pe varf in acelasi timp cu 2 germani, in vizita prin Romania, care veneau dinspre Vistea. In momentul in care ne-au zarit, primul dintre ei a spus: “Hey, man, that’s not how you ride a bicycle!” :)))).
Facem pozele de rigoare, si stam putin de vorba cu putinii muntomani de pe varf. Apoi, conform planului ne pregatim pentru trecerea catre Vistea si coborarea prin Valea Rea. Ne ancoram bine bicicletele pe rucsaci si o luam la pas. Trecerea, cu bicicleta in spate, intre Moldoveanu si Vistea trebuie incadrata in seria “ambitii prostesti”. Este o portiune cu lanturi iar bicicleta in spate nu face decat sa te incurce. Trebuie avut in vedere ca ai gabaritul depasit iar cand faci miscari trebuie sa fi atent sa nu lovesti bicla de vreo piatra caci te va dezechilibra. Cu grija reusim sa trecem si coboram spre refugiu.
Aici ne dam bicicletele jos si ne punem sa mai mancam ceva. Se pare ca ne-a luat destul de mult timp toata portiunea asta si ne gandim cam pe la ce ora vom fi jos la stana din vale caci de acolo stim ca avem 35 de km drum forestier, predominant coborare. De la refugiu mai mergem putin pe langa bicle si apoi reusim sa ne suim pe ele si sa parcurgem coboarea si cam toata caldarea Vaii Rele. Reusesc eu sa dau o tranta zdravana dupa ce m-am abatut putin de la carare si am nimerit in niste hartoape. Norocul a fost ca era o portiune cu iarba multa si nu m-am ales dacat cu cateva vanatai si un rucsac usor deteriorat. Dupa ce fac verificarile de rigoare la bicla continuam traseul si ajungem rapid la coborarea finala spre valea rea, coborare care din pacate nu este ciclabila. Ne luam furmos biclele de coarne si pe langa ele reusim in vreo 40 de minute sa coboram pana la stana. Aici nu mai stam pe ganduri, ne mai verificam odata rucsacii ne imbracam ca de coborare si ii dam la vale cu 100-200km :))).
Deja este a 5 -a oara cand mergem pe drumul asta, eu cel putin, si incepe sa mi se para cel mai plictisitor drum forestier iar lasarea serii nu ajuta deloc. Nu este o coborare zdravana si esti nevoit constant sa dai la pedale ca sa iti mentii viteza. Tot drumul sunt insotit de un ticait enervant dar nu mai aveam chef sa ma opresc sa verific. Constat a 2-a zi ca roata spate mergea usor infranata asta dupa ce am lovit discul de o piatra pe coborarea pana in vale :(.
Ajungem in Slatina pe intuneric, ora data in urma facand posibil acest lucru :)). Cand vedem masina avem un sentimet de usurare si multumire in acelasi timp si abia asteptam sa ne schimbam rapid si sa ne asternem la drum, lucruri care se intampla rapid. Pe drum gandul acela cu “Dracu’ mai calca pe aici” dispare si treaba cu tranformarea traseului intr-o traditie vine iara la putere :D. Totusi, un lucru este clar, trecerea intre Vistea si Moldoveanu va fi scoasa din plan, parca este putin trasa de par mai ales ca pana ajungi in Valea Rea, tot ai de tras de bicicleta. La anul urcam si coboram pe aceasi ruta, eventual de la cota 2000 o luam pe culmea Malita ca sa fie totusi o coborarea diferita.
Pana atunci va lasam cu pozele de mai jos si micul filmulet demo. Va urma si un filmulet mai detaliat dar cand ne facem timp sa il montam caci material avem destul si trebuie sa vedem la ce renuntam.
Traseul in prima zi il gasiti la acest link iar cel din ziua 2 la acesta.Ca si date generale vorbim de 2 zile, 90 km si aproximativ 3000m elevatie. Enjoy!
Am ajuns pe varf in acelasi timp cu 2 germani, in vizita prin Romania, care veneau dinspre Vistea. In momentul in care ne-au zarit, primul dintre ei a spus: “Hey, man, that’s not how you ride a bicycle!” :)))).
S-ar putea sa facem o traditie anuala din acest traseu epic! Chiar daca am avut parte de cele mai zdravene pushbike-uri, au fost si coborari pe masura. A meritat tot efortul!
Acesta este un preview la postul urmator. Pana atunci, RIDE SAFE!
Iezerul si Fagarasul vor deveni traditii din cate se pare. In fiecare an trebuie neaparat sa ne programam cel putin o tura de bicla in acesti munti. De ce? Pai au ceva aparte si cele mai faine aventuri prin muntii astia le-am avut. Daca anul trecut am facut peste jumatate din creasta cu dormit la refugiu si cu cuceritul celor mai inalte varfuri, anul asta am vrut sa facem o tura de o zi cu urcare pe Portareasa (cel mai inalt drum forestier de la noi din tara, ce te duce pana la 2350m altitudine) si cu coborare pe culmea Vacarea. Zis si facut numai ca, dupa cum zice un vechi si intelept proverb, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ.
Dupa ce ca ne-am urnit destul de greu, am mai avut si o frumoasa intarziere pe drum, o pana la una din masini. Si cum pana nu vine niciodata singura, nici cricul nu era bun asa ca stai prin Campulung si cauta cric si apoi fa pana… dar mai bine stie Vlad caci el a patit-o. Noi eram deja la cabana Voina, asteptand cuminti si fara semnal. Pe la ora 11:30 ajunge si a 2-a masina cu Vlad, Ionut si Cristi.
Dupa detaliile de rigoare si pregatirile rapide, la 12 ne suim pe bicle si ii dam inapoi spre barajul Rausor unde ajungem rapid pe singura bucatica de asfalt a traseului. Traversam barajul si o luam pe drumul forestier ce merge frumos pe langa lacul Rausor si apoi pe langa rau. La inceput drumul este lejer, cu o panta frumoasa si destul de racoros din cauza padurii. Exceptand noroiul de la inceput care se datoreaza utilajelor si camioanelor sosite in zona pentru defrisari, drumul se indreapta pe masura ce urca si la iesirea din padure se transforma intr-un drum pietruit si pe masura ce te apropii de creasta, intr-un drum plin de bolovani. Treptat panta se mai accentueaza si pe la 1600m altitudine iese si din padure. Prin padure am facut 2 mici pauze pentru apa si pentru regrupare si apoi inca una la iesirea din padure unde ne-am mai intalnit cu un alt biciclist ce venise la o tura de antrenament.
Dupa regrupare si dupa ce am infulecat cate ceva, i-am dat inainte pe drumul plin de pietre. Pe aici drumul urca usor in 4-5 serpentine si apoi continua drept cu tinta finala in fata. Parca de aici nu pare asa aproape cum ne aminteam, asta si pentru ca anul trecut am avut parte de o ceata de abia vedeam la 5 metri in fata. Pe la 1900m am mai facut o regrupare si aici ne-am splituit in 2 grupuri, cei care au hotarat sa se intoarca caci era clar ca o sa ne prinda seara prin padure si cei care au tinut mortis sa faca tot traseul. Astfel, eu am continuat cu Cosmin si cu Vlad, iar Lucian, Cristi si Ionut, care din pacate avea si o glezna luxata, s-au intors la masini.
Din punctul asta drumul coboara cam 50m altitudine si apoi incepe iar sa urce sustinut si in serpentine. Urcarea este frumoasa si solicitanta iar drumul accidentat te pune des in dificultate dar ne luptam eroic cu panta si cu o intarziere de 30 de minute fata de ora propusa ajungem la 18:30 la Crucea Ateneului. Nici nu apuc sa ma linistesc si sa ma asez sa mananc ceva ca imi dau seama ca nu mai am telefonul in buzunar. Intradevar, nu este cea mai inteleapta decizie sa iti tii telefonul in buzunar pe terenul asta accidentat si sper sa ma fi invatat minte :(. Trist e ca de la 2350m drumul coboara destul de mult pana la Cruce si doar cand ma uit in spate ce panta am de urcat pentru a-mi gasi telefonul parca ma demoralizez. Stiu sigur ca l-am pierdut undeva pe panta asta pentru ca am coborat in viteza asa ca o iau repede inapoi in pas alergator. Si, cum legile lui Murphy se aplica intodeauna, telefonul meu era aproape in varful dealului :))). Dar bine ca era caci deja ma gandeam la bugetul de care trebuia sa fac rost pentru unul nou :))). Unde mai pui ca a scapat ieftin cu 2-3 zgarieturi si fara ecran spart.
Ma intorc rapid la coechipieri si nici sa mananc nu mai imi vine caci deja soarele era aproape apus si noi aveam o hatamai coborarea de dat. Ne urcam repede pe bicle si ii dam rapid la vale pe culmea Vacarea pe marcaj dunga rosie. Marcajul la urcare a fost triunghi rosu.
Ii dam viteza cat mai avem lumina si la intrarea in padure deja suntem inconjurati de intuneric asa ca scoatem frontalele si ce lumini mai aveam pe la noi, care nu erau destul de multe si ii dam frumos un downhill prin bezna dar cu mare grija. Este o experienta faina, de povestit, dar pe care nu tinem neaparat sa o repetam prea curand. Dumul a fost ciclabil si cred ca daca era ziua am fi avut o experienta mai faina si o coborare mai placuta dar cand nu vezi pe unde mergi parca nici nu te poti bucura de coborare :))) sau cel putin noi nu am putut, asa ca am coborat destul de precauti. La sfarsit am facut si un bike rafting deoarece drumul merge prin rau cativa metri buni :))). Daca ne suparam putin mai stateam sa ne spalam si biclele la lumina frontalei :D.
Per total tura a fost frumoasa, o adevarata aventura care va fi cu siguranta repetata si anul urmator. Ajunsi la Cabana Voina, i-am gasit pe restul cu burtile pline, dar am recuperat si noi rapid si am inchinat un paharel de tarie in cinstea turei facute :D.
Ca si detalii, tura a avut 47 de km cu 1700m elevatie iar ca si dificultate am zice medie din cauza drumului mai accidentat atat la urcare cat si la coborare. Se poate si mai rau totusi :D.
Trakul facut de noi il regasiti la acest link.O sa revenim si cu un filmulet, stim, am tot promis filmulete dar cu siguranta o sa ne tinem curand de promisiuni :D.
Urlati, utima frontiera impotriva ploii… sau cel putin asa am crezut… dar rau nu ne-a parut caci am dat un traseu frumos pe drumuri neumblate, cu iarba pan’ la coate.
Prin Urlati, Ceptura, ne-am tot plimbat dar de data asta, si datorita prognozelor sumbre de ploaie in toata tara, care parca nu s-au adeverit :(, am reusit sa facem o tura superba cu plecare din Urlati. Am urmat drumul arhicunoscut , cel de la maratonul vinului cu urcare directa din localitate spre camp. Aveti trakul mai jos dar pana la track hai sa dam si noi cateva detalii.
Dupa urcarea usoara, si zicem usoara acum, caci acum 3 ani cand am facut prima data traseul parca nu a fost chiar asa, tot mergem pe dealuri si tinem drumul lung de la maraton, cel care coboara in satul Rotari si nu in Ceptura. Drumul este superb daca vremea si lumina tine cu voi, o sa observati din pozele de mai jos ca, desi am nimerit intr-o perioada a zilei nu prea fericita pentru a face poze, tot am reusit, cu telefonul din dotare sa suprindem cateva privelisti superbe :D. Din graba, in afara de telefon, alt dispozitiv nu am mai avut, dar parca nu e chiar asa de rau si deja ne gandim sa renuntam la anumite grame daca nu kilograme din rucsac si sa investim intr-un telefon cu o camera mai performanta. Poate din comoditate sau poate din eficienta dar parca aceste telefoane, cel putin in materie de foto, devin un compromis din ce in ce mai acceptabil.
Odata ajunsi in Rotari, facem stanga spre Tarculesti. Avand in vedere perioada anului, pe langa faptul ca curtile oamenilor miros a must, a vin, a tuica, te tot intalnesti cu oameni animati, veseli si pe sapte carari :))), care mai de care mai prietenosi. Ce sa mai, o perioada frumoasa in care chiar e pacat sa nu treci prin astfel de locuri, mai ales zona Dealu Mare, recunoscuta pentru licorile sale :D… nu ca am fi plecat fara 6 litri acasa :)))).
Din Tarculesti facem dreapta si o luam spre Gornet-Cricov unde, imediat dupa pod si dupa o curba la dreapta, incepe o frumoasa urcare, pe asfaltul ce se termina rapid si dam intr-un drum de tara si apoi un drum de deal ce urca pana intr-un punct de unde se vad frumos ogoarele si campurile pline de verdeata. Pe drum am dat de multi nuci asa ca ne-am facut provizii pentru pauza urmatoare.
Drumul este super frumos, peisaje si in stanga si in dreapta doar lumina sa tina cu voi. Pacat ca nu am avut cu ce asa ca ne-am folosit de telefonul din dotare la greu. Totusi, cu putina postprelucrare, parca nu au iesit atat de rau :P.
Pe drum ne-am mai intalit cu 2 ATV-isti si o stana. Dupa pauza de mancat nuci, am inceput coborarea. Mare atentie ca traseul coboara in drumul judetean 238, dar exact cand se intersecteaza cu acesta trebuie sa faceti dreapta pe un drum mai putin bun si mai putin observabil dar care merita umblat neaparat. Este un drum pe camp, care pare sa nu fie foarte practicat si din cauza asta iarba iti ajunge pan’ la coate in unele locuri dar acesta da direct in Rotari si este de o frumusete maxima. Aici chiar am regretat ca nu am avut un aparat foto mai potent caci culorile in perioada asta si cerul innorat erau o combinatie perfecta :(. Asta e, ne simtim nevoiti sa revenim prin aceste locuri… curand :D.
Din Rotari aveti mai multe variate. Noi am ales sa ne intoarcem tot pe asfalt pana in Tarculesti si apoi sa facem stanga spre Urlati. Recomandarea ar fi sa faceti stanga spre Ceptura de Sus si apoi Jos :D, sa mergeti spre Urlati dar nu dupa mult timp sa urcati iara pe deal. Este un drum printre vii care va scoate in Drumul de la inceput pe care ati urcat din Urlati. Este drumul de la Maratonul Vinului, pentru cine a participat.
Odata ajunsi in Urlati, am cautat sa mancam ceva la restaurantul la care ne opream de obicei pentru un carnat si niste muraturi dar din pacate era ocupat cu un parastas si a trebuit sa ne suim in masina si sa ne continuam drumul. Totusi am avut noroc si in Valea Calugareasca am dat de sarbatoarea vinului, sarbatorita cum trebuie si ne-am oprit sa halim cate ceva. Imaginea de mahala, de balci, de la aceasta sarbatoare ne-a placut maxim si parca daca am mai fi baut un pahar de vin, n-am mai fi plecat de acolo :D.
Per total, chiar daca am fost speriati degeaba de meteorologi, nu ne pare rau de traseul ales. Ne intoarcem mereu cu drag in aceasta zona caci este superba. Este o zona foarte buna atat pentru cei care vor sa descopere tainele acestui sport dar si pentru cei care vor sa aibe parte de un antrenamet pe cinste deoarece toate trasele alterneaza foarte fain, urcari cu coborari multiple si parca dupa ce urci, cobori, urci, cobori, urci, cobori, picioarele se simt altfel lucrate decat daca ai urca, urca, urca si apoi ai cobora, cobora, cobora :D. Un exercitiu super fain ce trebuie repetat cat mai des.
Ca si dificultate, tura este usoara spre medie cu o distanta de 40 km si cu o elevatie de 800 de metri.
Aveti trakul aici, si mai jos va lasam cu superbele poze facute un telefonul din dotare :D.
Promitem ca urmatoare postari vor fi despre Vaideeni (alias Vai de ei), Muntii capatanii, Muntii Buila si Isverna, locuri superbe de le-am vizitat saptamana trecuta si pe care le recomandam cu mare drag pentru doritorii de bicicleala prin locuri mai putin atinse :D.
Da, asa este! Pentru cei care stiti de penteleu doar de pe rafturile supermarketurilor, de la raionul de produse lactate, aflati ca este mai mult decat un cascaval :))), este chiar un varf de munte foarte frumos… ba chair atat de frumos incat l-am urcat de 2 ori in aceasi zi :))).
Sa va mintim si sa zicem ca l-am urcat de 2 ori pt ca ne-a placut atat de mult, sau sa o spunem pe aia dreapta si sa recunoastem ca ne-am ratacit si dupa 2 ore de balaurit prin padure am zis ca ar fi cazul sa ne intoarcem si asa am resuit sa facem varful de 2 ori in aceasi zi.
Da, muntele, pe cat de frumos este, pe atat de marcat nu este asa ca, desi aveam un track pe telefon dupa ce am ajuns pe varf, s-a ales praful de el si am coborat pe unde nu trebuia.
Acum, sa o luam cu inceputul. Tura planificata avea 60km cu vreo 1530 m diferenta de nivel parca. Am plecat din Bucuresti in numar de 6, eu, Bradu, Ionut (www.jurnaldecalator.ro), Cosmin, Nicu, si Lucian. Plecarea s-a facut pe la ora 6 si la ora 6.30 am facut o mica regrupare la Rompetrolul de la iesirea din Otopeni ca sa ne numaram si sa ne cunoasteam eventual, pentru ca Nicu si Lucian erau noii membrii ai turei si ai grupului. Am urmat drumul spre Ploiesti, centura, apoi drumul de Valenii de Munte, am facut dreapta dar putin inainte de Valeni si am mers prin niste sate foarte frumoase pana am iesit iara in DN-u. Nu am nimerit drumul care trebuia dar barem era lipsit de radare si plin de peisaje frumoase, desi putin mai lung decat cel normal. Am ajuns pe la 9.30 in Gura Teghii si apoi in Varlaam unde am lasat si masinile si ne-am echipat de drum.
Am pornit timizi cu ochii pe harta. Traseul , imediat din Varlaam face stanga peste garla si merge pe malul stang al acesteia pana la primul pod de beton de va trece iara pe malul drept. De aici incepe drumul forestier si recomandarea ar fi sa aveti harta cu trackul la voi caci sunt cateva intersectii pana cand drumul intra clar in padure si de acolo nu prea mai aveti cum sa va rataciti.
Urcarea prin padure este ok, ciclabila , dar daca nimeriti dupa o zi ploioasa o sa aveti mici probleme cu noroiul, fiind si noroi rau care se cam lipeste de tot ce prinde. Prin padure vedeti ca nu o sa dati decat de un singur izvor si ar fi bine sa va opriti sa va umpleti rezervele de apa.
Drumul continua pana cand incep copacii sa se rareasca si se intrevede golul alpin. Din pacate si in aceasta zona am constatat defrisari masive, multi busteni lasati pe marginea drumului forestier in asteptarea camioanelor, dupa cum o sa observati si singuri din filmuletul de mai jos. Am inteles de la prietenii din zona ca noaptea pleaca cate 10 camioane plinde de busteni… de ce noaptea… pentru ca vorbim de furturi :(. Speram ca in curand sa vedem o schimbare si institutiile statului sa inceapa sa isi faca treaba nu doar activistii si populatia mai putin ignoranta.
La iesirea din padure o sa dati de o stana frumoasa, loc de odihna. Ciobanii deja au plecat dar daca ar fi fost, si am fi scapat cu bine de caninii lor, poate ii tocmeam la un bulz ca la cioban acasa :D.
De aici incepe usor, usor pushbikeul… si ce pushbike. Sa fim sinceri, este ceva de impins la bicle pana pe varf. Mai sunt 2-3 locuri in care iti mai poti incerca norocul cu panta dar cam atat, iar ultima panta pana pe varf poti sa o iei cu incredere si in spate, s-ar putea sa fie mai bine asa :))).
Pe varf cand am ajuns, batea vantul si nu mai era nimeni. Am stat la pozele de grup si am bagat ceva la ghiozdan si ne-am tot gandit pe unde o ia traseul de pe bikemap. El descria o curba nu chiar larga la drepata doar ca sa se intoarca in aceasi directie. Cararea de pe varf se lasa pe partea cealalta pe acelasi traseu dunga rosie dar marcajul pe partea cealalta nu mai parea lafel de bun. Am ales sa ne coboram pe marcaj. Am mai mers 5 metri pe bicle si apoi le-am luat iar in carca caci coborarea era prea abrupta si nu aveai cum sa stai pe bicicleta. Dupa ce am coborat panta asta ne-am putut urca pe ele si am mers pe un frumos singletrack dar care ne-a pus destul probleme, tufele fiind crescute si aproape ca au acoperit cararea asa ca ne-am ales cu frumoase zgarieturi pe picioare de la tura asta. Am tot continuat cararea si am observat ca mergem paralel cu trackul de pe bikemap si am sperat ca o sa ne intersectam. Nu dupa mult timp am reusit sa dau o tranta dupa ce m-am infipt intr-un bradulet, de am aterizat la 2m de bicla. Bine ca am aterizat pe moale, pe niste tufe de afine 😀 si bine ca bicla nu a patit nimic :P.
Dupa ce m-am verificat bine si mi-am recuperat si telefonul care mi-a sarit din buzunar, am continuat cararea care intra usor, usor in padure. Aici am pierdut traseul si am inceput sa balaurim vreo ora pana am luat decizia sa ne intoarcem ca sa cautam si in alta parte. Telefonul nu ne prea ajuta caci trackul parea sa fie udneva sub noi, sub dealul pe care tot am mers. Ne-am intors la ultimul loc unde am vazut marcajul si am incercat sa ne dam seama pe unde este traseul. Se pare ca traseul cobora din varf, pe alta parte si mergea printr-o vale care era mult sub noi. Ceasul se apropia deja de ora 16 asa ca am decis sa ne intoarcem pe unde am venit. O placere sa urci inapoi pe varf din partea asta, caci aici nu mai vorbim de pushbike ci de carrybike clar. Am impins la inceput biclele si apoi am inceput sa le caram frumos in spate. Pe varf se vedeau 3 biciclisti pe care i-am depasit la urcare si am tot sperat ca ii prindem dar au plecat inainte sa ajungem. A prins totusi Bradu un om pe varf care ne-a sfatuit si el sa coboram pe unde am venit. Ne-a explicat pe unde ar fi fost traseul de pe bikemap dar ne-a zis ca sunt destul de prost marcate si ca nu s-ar merita. Totusi, regretul ramane si sigur o sa revenim sa ii dam de cap turei asteia, asa cum ne-am propus initial.
Pana atunci, e timpul sa ne bucuram de coborare, ca parca prea am impinsi si am carat la bicle astazi :D.
Mai bagam ceva la ghiozdan, bem si ultimele picaturi de apa si ii dam la vale. Dupa varf se coboara cam toata portiunea pe bicla. Este o mica bucata mai abrupta unde pietrele si pamantul fuge destul de rau de sub roti si acolo ar fi bine sa o abordati cu grija, eventual pe langa bicle. Mai departe cu atentia cuvenita, drumul il veti face pe tot in sa. Lucian a reusit sa mai dea o tranta dar a scapat fara probleme :).
Ne-am bucurat maxim de coborare, si cat ai clipi am ajuns la ultima intersectie unde drumul intra in padure, si ne-am asteptat pentru regrupare. Aici a resuit si Cosmin sa isi desfinteze casca dupa ce a lasat-o pe ghidonul bicicletei iar bicla a cazut fix in aceasta. Casca aceea o mai fi buna doar la o bataie cu perne poate :))).
Dupa regrupare i-am dat spre masini unde ne-am curatat superficial si ne-am asezat la drum. Am mai facut o mica oprire in Gura Teghii unde ne-am vazut cu Bogdan si riderii lui si am povestit putin despre traseu. Speram sa ne intoarcem curand aici si sa facem o tura impreuna.
Pana atunci va lasam cu filmuletul si pozele de mai jos.
Aici aveti trakul initial pe care am plecat si aici trakul nostru.
Tura ar fi de dificultate medie cu putin peste 40 km si 1600m elevatie, in cazul nostru care am urcat varful de 2 ori. Fara gresala noastra ar fi avut 1200-1300m elevatie.
Ce inseamna sa fi “mafiot”… sa pleci in tura de 2 zile si sa te intorci intr-o zi. Pe seama acestei glume zise de Eugen, radeam cu lacrimi sambata seara asteptand dupa o bere rece si o mancare calda la o bodega din Cheia… si ce am mai ras.
Cam asa a fost, am plecat weekendul acesta cu gandul ca o sa biciclim 2 munti si ne-am intors doar cu unul. Asa a fost sa fie, dar ne luam revansa cat de curand. Planul initial era sa facem Ciucasul si Iezerul, sambata si duminica, dar numai ca tura de sambata ne a dat cu virgula ca si timp si am avut si un mic incident care ne-a determinat sa amanam tura de duminica, dar asta nu inseamna ca nu a meritat sau ca avem vreun regret. Nu-i nici o graba caci muntii nu pleaca nicaieri.
Am plecat sambata dimineata cu gandul la tura ce ne asteapta. Din Bucuresti am fost eu, Eugen si Bradu care ne-am gasit si ne-am asezat la drum, urmand sa ne intalnim cu Tiberiu undeva in Cheia, el venind de la Pucioasa de la parinti. Pornirea a fost grea, parca suntem din ce in ce mai putin matinali. Am reusit intr-un tarziu sa iesim din Bucuresti pe la 6:30 iar pe la 8 si ceva eram in Valenii de Munte si mai cumparam una, alta, necesare turei. Atunci am zarit si o masina cu o bicla deasupra si ne-am dat seama ca este Tiberiu. Ne-am suit repede in masina si l-am prins din urma la prima benzinarie si asa ne-am asezat toti in formatie, la drum. Masinile le-am lasat undeva in Cheia si dupa mici pregatiri ne-am us pe biciclit cu Ciucasul in fata. Se vede clar din Cheia care este traseul de urmat. Noi am ales sa urcam pe culmea Bratocea , sa facem varful Ciucas si apoi sa coboram prin pasul Boncuta. Aveti trackul mai jos iar ca si detalii tura a avut la final cam 49 km cu 1700m elevatie.
Din Cheia se merge pe asfalt spre Brasov, cu o mica scurtatura prin statiune si apoi pe drum forestier care va scoate tot in DNul. Apoi am urmat DNul pana la primele marcaje turistice ce arata traseul montan spre varful Ciucas pe culmea Bratocea. Multa lume urmeaza acest traseu nefiind nici lung si nici foarte solicitant, cel putin la pas. Drumul forestier serpuieste usor in bataia soarelui si dupa nici 30 de minute urca destul de abrupt in padure. Aici este o prima portiune in care biclele sunt luate in carca caci altfel te impotmolesti la toate crengile sau toti braduletii de pe carare. Acest mic pushbike/carrybike scoate putin zeama din noi si consumam multe lichide ca sa ii facem fata. Ce nu stiam este faptul ca ne astepta o distanta lunga pana la urmatoarea sursa de apa, dar, convinsi ca o sa dam de un izvor, ne-am adapat cu incredere din proviziile ce le aveam. Din punctul asta de vedere, pe partea asta, Ciucasul seamana mult cu Piatra Craiului… neam de apa nu am vazut pana pe varf si apoi pana la cabana :(.
Dupa ce am razbit in culme am inceput sa ne bucuram de singletrackul superb ce te indreapta spre varf. Culmea am parcurs-o repede si nu dupa mult timp aveam varful in departare si cele 2 trasee, unul care duce la cabana si altul pe varf. Se intrevedea un pushbike serios si proviziile noastre de apa constau in cateva guri de fiecare. I-am dat inainte increzatori fiind in fortele noastre si ne-am luptat cu panta prostului pana pe varf doar ca sa ajungem epuizati si cu o sete careia nu aveam ce sa ii facem ca sa o potolim. Pe varf, multa lume, aglomeratie ca la Unirii, unii ne felicitau, altii se uitau la noi si se intrebau ce o fi in capul nostru si ce avem de gand sa facem cu bicicletele pe aici… pai cum adica, sa coboram pe ele :D.
Stam sa ne odihnim si facem pozele de rigoare si impartim ultimele picaturi de apa. Apoi ne grabim sa ii dam la vale. Cu mici intreruperi, coborarea este ciclabila, binenteles cu un mic risc deoarece in partea stanga se lasa o vale lunga pe care cu greu te opreai daca Doamne fereste se intampla ceva.
Am ajuns cu bine la rascrucea de unde pornea traseul spre varf si ne-am dat seama ca mai avem vreo 3 pante de catarat pana la cabana. Ne facem curaj si ii dam inainte. Deja lipsa de apa se facea simtita si ne descurcam tot mai greu cu biclele la deal. La ultimul din ele stam sa ne tragem sufletul si ne intindem greoi pe iarba… am fi adormit acolo daca nu aveam setea asta care nu ne dadea pace.
Ne suim pe bicle si ii dam la vale pe coborarea frumoasa pana la cabana unde dam de si mai multi oameni. Ne luam rapid de la bar apa, cola si bere si stam pe treptele cabanei sa le savuram. Mancam si din ce ne-am luat la noi si mai asteptam putin sa ne refacem fortele inainte sa continuam traseul.
In punctul acesta nu am facut decat 40% din traseu restul fiind predominant coborare dar si 2 mici pante de urcat. Am fost preveniti ca drumul nu este chiar ciclabil si eram curiosi daca intradevar asa este. Oare cine ne a prevenit nu a vazut pe unde am coborat pana acum :))).
Mare ne a fost surprinderea sa dam de cele mai faine carari, aproape 100% ciclabile. Un lung singletrack de peste 20 de km pe care ne-am ratacit usor de vreo 2 ori si ne-am oprit odata inconjurati fiind de cainii unei satnii din drum. Aceasta coborare nu se compara decat cu coborarea din Bucegi de la Saua Strunga pana in Simon desi parca aceasta din urma nu are tot atatia kilometri.
Peisajul era perfect, lumina soarelui la asfintit era perfecta si sentimentul nostru cum ca am reusit sa facem o tura superba era pe masura. Cararile prin padure au fost geneiale si doar putin spre final drumul sa stricat usor fiind probabil mai umblat de tractoare si alte utilaje dar pana la aceasta ultima portiune totul a fost perfect. Ajungem la ultimii km de drum forestier pana in DNu unde ne asteapta o ultima urcare de vreo 5 km pe care o facem destul de lejer.
De mentionat ca pe ultima parte a coborarii, Eugen a reusit sa dea o cazatura in stilul caracteristic si si-a stricat putin schimbatorul spate si s-a lovit usor la genunchi…. parca unii nu se invata niciodata minte :))).
Concluziile le puteti trage singuri din pozele si micul filmulet de mai jos, noi cu siguranta vom reveni in Ciucas pentru a reface frumosul traseu.
Ca si dificultate, ar fi medie cu 49k si 1700m elevatie. Trakul turei de pe bike-map, dar fara abaterea pana pe varf il gasiti aici, iar trackul nostru aici.
Ciucasul pe bicicleta este cel putin bestial. Am reusit ieri sa facem o tura faina cu urcare pe culmea Bratocea si coborare prin pasul Boncuta si cu o mica abatere pana pe varf. Ce putem spune este ca pushbikeul/carrybikeul pana pe varf merita tot efortul. Coborarea este spectaculoasa si, in general Ciucas se pare ca este plin de singletrackuri bestiale ce iti lasa un zambet stupid pe fata dupa ce le faci. Cu siguranta ne vom intoarce pe aceste carari, dar momentan va lasam cu acest mic teaser ce surprinde coborarea de pe varf. Va urma si un post mai detaliat… Enjoy!
Tura de sambata a fost incoronata cu peisaje superbe si asta din 2 motive: Bucegi si Piatra Craiului. Tura a reprezentat un tur pe la poalele acestor 2 muntii prin sate superbe ce ne-au aratat inca odata de ce Romania este cea mai frumoasa tara… si credem cu adevarat ceea ce zicem :D.
Plecarea s-a facut din Moeciu de Jos pe drumul spre Cheile Gradistei. Prima parte a traseului a fost si cea mai putin placuta deoarece a fost foarte insorita si plina de masini ce urcau la Cheile Gradistei… si a fost numai asfalt.
Odata ajunsi sus, ne uitam pe harta sa vedem cum dam de drumul ce duce spre Fundatica si Valea Cheii. Drumul ducea spre un gard cu o poarta pe care scria proprietate privata. Nici nu ajungem bine la poarta ca hop ne sare o tanti de la un butic din apropiere sa ne spuna ca nu putem trece. Ii explicam ca drumul nostru este dincolo de acea curte care nu avea nici o amenajare ci era pur si simplu un camp ingradit si ne zice ca nu putem, ca au animale acolo, vaci, boi… Ii spunem ca si noi suntem boi si ca cel mai probabil o sa ne integram foarte bine dar tot nu ne lasa. Ne resemnam si incercam sa gasim alt drum dar… usor de zis, greu de facut caci drumul parea blocat din cauza unui concurs de biatlon ce era in desfasurare in zona. Mai multe detalii despre concurs gasiti aici. Ne invartim putin si dupa cateva indicatii eronate ale unor oameni neavizati reusim pana la urma sa gasim o cale ocolitoare ce ne duce pe langa zona concursului pana la un drum ce se unea cumva cu track-ul nostru. Odata reveniti in traseu ii dam la vale ca de urcat am tot urcat pana aici.
Drumul are mai multe intersectii si va sugeram sa aveti harta la voi pentru a o nu lua gresit spre Leaota sau spre Fundata.
Nu dupa mult timp o sa intrati pe Valea Cheii ce ocoleste Fundatica si duce direct spre Podul Dambovitei unde veti da iara de asfalt. Inainte de asfalt dam de ospitalitatea romaneasca in fata unei curti unde noi ne-am intins dupa merele unui copac iar un domn ne-a si adus binevoitor niste mere din curte :).
De unde iese drumul trebuie sa o luati pe DN pana la indicatorul de Dambovicioara unde o sa faceti dreapta. Desi este alta zona cu asfalt, drumul este placut, umbrit dar si circulat si nu mare ne-a fost surprinderea cand am primit 2 claxoane de la soferi nerabdatori sa ajunga …. unde or fi vrut sa ajunga. Nu inteleg, de parca nu ne-am fi dat deoparte cand am fi simtit masina in spatele nostru. Si sa claxonezi in cheile astea unde oricum se formeaza un ecou destul de puternic mi se pare deplasat, mai ales ca claxonul se foloseste in cu totul alte conditii. Acestor oameni le dedicam cu drag acest ARTICOL!
Odata ajunsi la Dambovicioara urmam indicatorul de Ciocanu si ne luptam eroic cu panta de 4.5 km. Panta asta e faina, numa’ buna de antrenament dar cand soarele lucreaza la capacitate maxima parca iti taie din suflu.
Odata ajunsi sus ne mai oprim la niste poze si la un suc la una din pensiuni si ii dam inainte spre Sirnea si Pestera dar nu inainte de a imparti merele dobandite cu niste caluti draguti din curtea unui localnic.
Urmam apoi drumul arhi umblat de noi, spre Magura, cu coborarea faina pe bolovani unde Claudiu a si dat o tranta neadaptand viteza si franarea corecta la conditiile de teren :D. A scapat ieftin cu cateva julituri dar nu s-a descurajat deloc.
De aici nu mai mergem mult ca incepe si o ploaie pe care o tot urmaream ca vine ba dinspre Bucegi ba dinspre Crai. Desi parea o ploaie de vara sa tot fi durat vreo 45 de minute. Mai departe coboram pe camp prin curtile oamenilor numai ca sa urcam iara spre Magura. Din Magura ii dam la vale spre Moeciu ca sa recuperam vertmobilul si sa fugim cu regret acasa. Tura a fost foarte faina plina de peisaje suprebe cum se poate observa si din imaginile de mai jos. Ca si dificultate ar fi un traseu mediu cu vreo 60 de km si 1400 m diferenta de nivel. Multe urcusuri si coborasuri ce fac traseul si o varianta buna de antrenament.
Trakul turei pe bikemap il gasiti aici iar tracul nostru pe movescount aici :).
Va lasam mai jos cu pozele despre care povesteam. Enjoy!
Vertical Riding Romania 