Category Archives: 8. Diverse

Ski de tura la Barcaciu

Leave a reply

Ski de tura la Barcaciu, un eveniment ce nu va fi ratat nici la anul.

Weekendul ce a trecut am fost la cabana Barcaciu pentru o portie zdravana de ski de tura sub indrumarea lui Mihai Petre, o persoana de nota 12 cu o atitudine atat de prietenoasa cum rar intalnesti :).

Evenimentul in sine a fost super reusit, si cu drag ne vom revedea cu cabana, cu Mihai si cu restul de participanti ce au fost si ce or mai fi, si la anu pe vremea asta, eventual pe o iarna mai zdravana, desi, nu am avea nici o plangere legata de conditiile de desfasurare. Am avut vreme de toate tipurile si zapada de calitate si ne-am dat dupa pofta inimii :D, desigur dupa ce am bagat mii de metri altitudine de s-a intarit bulanu’ pe noi ca pe Chuck Norris :))). Dar e altceva cand urci prin forte prorii sute de metrii ca sa ii cobori in cinci minute. La coborare simti fiecare metru si te bucuri cu totul altfel de el :D.

Acum ca sa revenim la jurnalul evenimentului lucurile au stat ca in randurile de mai jos.

Evenimentul a durat 3 zile, incepand de vineri pana duminica. Totusi, majoritatea care au venit de vineri au ajuns in a 2-a partea a zilei la cabana si nu au mai bagat deloc schi. Singurii care am facut nota discordanta am fost eu si Tiberiu care ne-am grabit putin sa ajungem cat mai devreme ca sa bagam o tura, doua si in ziua de vineri. Am plecat pe la 6.30 din Bucuresti, desi puteam sa ne urnim si mai devreme si undeva pe la 10:30 eram in Poiana Neamtului (Avrig) si ne chinuiam sa ne facem bagajul, sa ne punem schiurile pe rucsaci si tot asa. Ne astepta in poiana o racoare placuta, dupa ce tot drumul ne-a batut sorinelu. E superba apropierea de Poiana Neamtului, cand vezi Fagarasii inalti si te gandesti ca trebuie sa ii urci pana sus, sus…

Dupa ce terminam bagajul si o luam la pas in racoarea placuta si sunetul de drujbe de se tot intensifica pe masura ce intram in padure. Dam si de Mihai Petre care cobora din padure si care urma sa ii recupereze pe restul pe masura ce soseau in poiana. I-am zis ca suntem mai entuziasmati si ca vrem sa bagam o tura si astazi si ne-a explicat cam pe unde ar trebui sa ne ducem sa fie safe si fara incidente :D.

Ii dam inainte si ne luptam cu panta pana la Barcaciu si cam dupa 2 ore de mers ajungem si noi la cabana. Prin padure, inafara de o intalnire surpriza cu o doamna bufnita, vedeti filmuletul de mai jos, nimic notabil.

La cabana scapam de mare parte din bagaj, ne punem claparii in picioare, infulecam ceva, stam de vorba putin cu nea Petre, mai cerem o parere despre traseu si ii dam inainte. Entuziasmat imi pun schiurile in picioare aproape de la cabana doar ca sa mi le dau jos la prima vaioaga de trecut. Apoi, de lene nici ca mi le-am mai pus pe rucsac si vreo 20 de minute le-am carat ca la partie la Predeal :))) de mi-au rupt carca.

Ajungem la indicatorul de cruce galbena ce te scoate spre Scara, le punem in picioare si ii dam la deal pana sus la 2000m doar ca sa admiram privelistea caci nu ne incumetam sa facem mai mult de atat. Dam o coborare pe unde am urcat, le punem in carca de data asta si ne intoarcem iara la 2000m iar de data asta coboram spre cabana doar ca sa tragem o mica boschetareala asa, ca de final de zi. Ajungem la cabana sa facem cunostinta cu restul grupului care tot crestea pe masura ce se lasa seara. Mihai era inca plecat dupa ultima parte a grupului. Ne facem comozi, ne schimbam si intram si noi in vorba ba despre traseu ba despre schiuri :).

Mancam bine, mult mai bine decat v-ati asteptat, aviz celor care dau 30 de lei pe un fel de mancare la te miri ce restaurante fanci pe acilea prin oras, stam de vorba cu Mihai care ne face un mic brief si ne jucam putin cu transciverele pe langa cabana.

A 2-a zi de dimineata trezirea se face pe la 7, masa undeva intre 7:30 si 8:30 si undeva pe la 9 incepem sa ne urnim. Afara, ceata, ca in prognoza si stratul nou de zapada de 2 cm lipsea. De data asta urcam direct de la cabana pe langa prima vaioaga. O panta abrupta, putin mai dificil de facut pe schie. Eu unul aleg sa o iau la picior cu ele in carca si sparg la zapada cot la cot cu Ioana care m-a surprins cu energia ei ce si-a mentinut o pana la finalul zilei.

Ajungem primii sus la 2000 doar ca sa facem frigul pana cand ajung si restul…proasta alegere graba asta.

Dupa regrupare o luam spre caldarea Puha, cea mai safe alegere pentru conditiile date. De aici nu mai facem mai multe de 30 de min pana cand dam de intrarea in caldare, care, in conditii de ceata si cand nu sti exact cum arata caldarea, te cam intimideaza, dar dupa 2 viraje ajungi safe in caldare unde incepe si distractia. Caldarea este super, riscul de avalansa este mic, panta de asemenea mica si te poti da dupa voie o zi intreaga. Toata caldarea pana in cararea de negoiu este schiabila, undeva la 2km. In total am facut vreo 4 ture prin caldare cu plecari din diferite puncte, ultima, la care am ramas doar eu cu Tiberiu si Ioana a fost pe o ceata de abia vedeai la 3-4 m in fata. Cand mai pui si o ninsoare abundenta ai solutia perfecta sa nu mai vezi pe unde te dai :))). Practic ultima tura a fost la ghici ca nu vedeam nici unu pe une ne dam, doar ne distingeam unul pe altul. Noroc cu intrumarile lui Mihai care ne-a zis sa coboram cat mai mult pe dreapta caldarii pana dam de rau si la scurt timp ni s-a alaturat si el :).

Seara la cabana am fost asteptati cu mancare calda prajituri, crema de zahar ars si multe bunatati. Dupa ce ne-am ghiftuit cat am putut am picat ca trazniti :D.

A 3-a zi, trezirea ca de obicei. Afara ne astepta o ceata ca in ziua precedenta. Dupa ce mancam bine si ne refacem puterile o luam spre Scara. Pe masura ce urcam ne dam seama ca vremea era putin mai rea decat in ziua precedenta si cum trecem de 2000m realizam ca nu prea are rost sa continuam asa ca luam in grup decizia sa ne intoarcem si sa ne dam pe unde am urcat. Coboram mai greu pe ceata si pe zapada viscolita. Cand iesim din ceata ne bucuram de pulvarul depus cu o noapte inainte si coboram frumos pana in cararea de Negoiu. Faina coborarea, probabil cea mai faina, zapada fiind de nota 10. Alegem sa mai urcam odata si apoi inca odata si ajungem la cabana undeva pe la 14 si ne grabim sa ne facem bagajele ca sa incepem coborarea spre Poiana Neamtului.

Plecam fericiti de la cabana Barcaciu si de la acest eveniment reusit si ne promitem ca si la anum vom reveni. Este o placere sa schiezi in Fagaras si in compania acestor oameni care iti impart pasiunile :). Mihai, ne revedem cu siguranta si la anu, sau poate mai devreme :D. Valabil si pentru restul trupei ;).

Ca si cifre, in cele 3 zile am urcat cam 4200m elevatie, 40km parcursi si ne-am dat la vale de vreo 8 ori :)) iar trakurile din fiecare zi le gasiti la urmatoarele linkuri: ziua 1, ziua 2, ziua 3.

Pana la asteptata revedere va lasam mai jos dovezile unui eveniment reusit. Va exista si un edit video mai de doamne-ajuta dar ceva mai tarziu caci lenea-i mare :D. Enjoy!

Cozia cea mereu surprinzatoare

Leave a reply

 

“Cozia nu este un munte nici greu, nici ușor, este un munte care trebuie urcat de orice adolescent înainte de bacalaureat. Este deja o cutumă printre liceeni că fără a urca pe Cozia nu poți deveni major”, afirmă profesorul în biologie Gheorghe Ploaie.

Noi inseamna ca am devenit majori ceva mai tarziu :))) dar bine ca am devenit :D.

Cozia este un munte de care te indragostesti cu usurinta si la care revii mereu cu placere. Raman la parerea ca apus de soare mai frumos sau rasarit de soare mai superb nu am vazut inca la vreo alta cabana. Soarele apune de dupa muntii Buila-Vanturita si rasare de undeva hat departe de langa Bucegi luminand tot Oltul pana la Valcea si Pitesti daca ai noroc si de o zi senina si fara ceata.

Cabana (www.cabana-cozia.ro) are 50 de locuri in camere de 2 pana la 7 persoane, distribuite in cele 2 corpuri ale sale. Preturile sunt mult mai decente, 25 lei locul de persoana, 2 lei ceaiul, 5 lei o bere, 6 lei o ciorba si tot asa, ceva mai mici decat la alte cabane dar si accesul cu masina (4×4) este mai facil existand un forestier ce te scoate de jos pana in spatele cabanei. Este primitoare si cabanierul este cel putin de treaba. De data asta ne-a suportat eroic pana dupa 12 noaptea cu muzica si galagia facuta… dar hai ca rar am mai iesit la o cabana si parca e pacat sa nu te distrezi putin la un pahar de vorba dupa un traseu asa fain.

Traseele din masiv sunt si ele lafel de surprinzatoare. Putin se gandesc ca au atata de urcat cand afla ca altitudinea la care se afla cabana este de 1573m. Cand ajung in traseu si le zici ca au de urcat 5 ore ii cam bufneste rasul. Si eu cand ma gandesc ca urci constant 4-5 ore doar sa ajungi la 1570m mi se pare ciudat. Si urcarea nu-i chiar cea mai blanda :))).

Traseele cu acces la cabana ar fi urmatoarele – sursa www.cozia.ro:

  • Gara Turnu (310m)-Curmatura la Troita (673 m.)-Muntele Scortaru-Muchia Turneanu-Cabana Cozia (1573). Diferenţă de nivel 1263 m. Timp de mers 5-5 1\2 ore. Marcaj : bandă roşie. Traseu dificil iarna pe zapada.
  • Gara Turnu  (310m)-Pietrele Roşiei ( 750 m.)- Muchia Turneanu-Vf. Cozia(1668). Diferenţă de nivel : 1358 m. Timp de mers 5-5 ½ ore.Marcaj : triunghi roşu, apoi bandă roşie. Traseu dificil iarna pe zapada.
  • Gara Turnu  (310m)-Pietrele Roşiei ( 750 m.)- Muchia Turneanu-Vf. Cozia(1668). Diferenţă de nivel : 1358 m. Timp de mers 5-5 ½ ore.Marcaj : triunghi roşu, apoi bandă roşie. Traseu dificil iarna pe zapada.
  • Gara Lotru (317m)-Vărateca-Muchia Urzicii- Stâna din Rotunda-Vf. Cozia(1668m). Diferenţă de nivel 1351 m. Timp de mers  4-5 ore. Marcaj : bandă albastră. Traseu dificil iarna pe zapada.

Mai jos aveti dovada frumusetii acestui parc natural ce trebuie vizitat macar odata. Cum povesteam mai sus, apusul si rasaritul sunt atractia principala a acestui traseu, pe langa privelistea constanta asupra oltului, in cazul unei zile senine. Va lasam cu pozele.

Enjoy!

Schi de tura pe varful Omu

Leave a reply

Fara prea multe planuri pentru weekendul ce a trecut deja de mai bine de 8 zile, am ales o tura pe schie pana pe varful Omu. Pretentii prea mari nu aveam, stiam doar ca vrem sa ajungem pe varf si eventual sa ne alegem un loc, o vale mica in care sa ne dam de 2-3 ori. Planul initial era sa plecam de la Babele, sa ajungem pe varf si apoi sa coboram in Sinaia. Pe motivul asta, Tibi si-a lasat masina in parcare la cabina in Sinaia, de unde l-am luat eu si am mers la cabina in Busteni de unde sa incepem tura.

Sus pe platou am dat de o alta grupa de 5 schiori cam cu acelasi obiectiv ca si noi si cu care am impartit drumul pana pe varf. Printre ei, surpriza, un alt Vlad Bogdan :D. Deci, lucrurile sunt clare, “Suntem peste tot! Suntem multi si vom invinge!” :)))

Pe platou, soare si caldura, fara nici un pic de vant. Temperatura resimtita in jur de 10 grade. Doar cand mai adia putin vantul iti aduceai aminte ca esti la peste 2000m si este iarna.

Zapada din parti, se vedea iarba peste tot, parca e aprilie nu ianuarie. Mergem incet si sigur si parca dupa prea mult timp ajungem pe varf, aproape de ora 1. Ne-a luat cam 2.5 h sa ajungem ceva mai mult decat ma gandeam si parca ne ramane prea putin timp sa mai dam niste ture, avand in vedere ca ultima cabina cik ar fi la 15:45. Pe motivul asta nici nu poposim prea mult si o luam inapoi. Deja cand urcam iara pe cerdac parca incep regretele ca nu am dat si noi o coborare faina. Dam repede pieile jos si coboram putin de pe Cerdan spre valea Sugări, cat sa facem si noi 10 viraje si sa nu regretam total tura. Cand privim in spate si vedem urmele asa ne venea sa punem pieile si sa o luam inapoi. Totusi, este aproape ora 15 si hotaram sa continuam drumul inapoi la cabina. Ajungem la cabina exact inainte de ora 16 doar ca sa ne punem la coada imensa ce se formase. In momentul asta realizam cu puteam sa mai dam 1-2 coborari si regretam ca ne-am grabit :(.

Oricum, gresala noastra a fost ca am ajuns tarziu la cabina si ca nu am grabit pasul la urcare. Daca am fi ajuns inainte de 12 pe varf ne-am fi dat dupa pofta inimii.

Oricum, la cum e zapada pe sus, clar mai dam o tura weekendurile viitoare. Va lasam mai jos cateva poze superbe de pe traseu iar la acest link, trakul turei.

Enjoy!

Freeride ciobanesc in muntii Ciucas sau mai bine zis boschetareala de cea mai buna calitate

2 Replies

Cam asa am botezat ce am facut noi duminica, 24.01 prin muntii Ciucas, freeride ciobanesc. De ce? pai a inceput ok si s-a terminat cu o boschetareala de toata frumusetea :)).

Tura, cel putin pentru mine era usor neplanificata. Stiam ca Tibi mergea la un schi de tura dar stateam inca in cumpana daca sa ma alatur sau nu, dupa ce sambata am dat o fuga la Sinaia si m-am bucurat jumatate de zi de partia care a fost cel putin perfecta de data asta.

Totusi, parca nu era destul si uite ca duminica m-am prezentat regulamentar in parcare la IKEA unde m-am alaturat grupului format din Tibi, Catalin, Mircea, Adrian, Cosmin si Lucian. Ne distribuim care cum putem in masini, lasam vreo 2 in parcare, si plecam. Pe drum facem oprirea de rigoare la benzinarie pentru cafea si mic dejun, unde mai discutam dar prea putin detaliile turei. Eu mergeam caine surd la vanatoare caci n-am mai fost pe schie in Ciucas, sau mai bine zis nu prea am mai fost pe schie pe munte :))). Ma bazam pe coechipierii mai experimentati. Din ce ma documentasem eu, ma gandeam ca ar merge o tura pe culmea Bratocea pe care am facut-o asta vara pe bicla si am relatat-o in postul “Ciucas, nu doar berea favorita a naturii :D”. Am vazut ca lumea urca in culme si din culme isi alege o vale pe care o coboara si o urca de mai multe ori pana se plictiseste. Apoi, am auzit ca sunt trasee si de la muntele rosu. Totusi, ajunsi la fata locului si vazand zapada nu chiar destula, am ales un traseu pe culmea Bratocea, dar deja se spera la un traseu pana pe varf :|… haidam!

Ajungem in pas si ne pregatim echipamentul. Eu unul dupa ce ma chinui 5 minute sa imi pun pieile pe schie deja nu mai imi simteam degetele de frig  :)). Ma grabesc sa le pun asa cum pot si sa imi bag manusa la loc, ba chiar le termin de pus cu manusile groase in mana ca deja nu mai simteam ce ating cu degetele. Dupa ce reusesc operatiunea, vine randul claparilor care si ei sunt manevrati cu “delicatetea” necesara si uite ca suntem gata de plecare.

Am uitat sa spun ca in pas erau cel putin alte 5 masini, si un numar considerabil de persoane care vroiau sa urce pe munte, unii tot cu schie altii la picior. Chiar ma gandeam “stai sa vezi autostrada acum”, dar ne-am imprastiat bine si nu ne-am calcat pe cozi.

Zapada prin padure arata bestial, si speram la o coborare in genul… odata ce iesi in creasta, se schimba treaba si dai de crusta, gheata si pe alocuri zapada viscolita. Este zapada dar cum am spus viscolita si nu atat cat ar fi putut sa fie. Creasta o parcurgem relativ repede, mai repede decat ma asteptatm, chiar se merge ok, si acum ca niciodata ma impac bine cu claparii care nu mi-au lasat nici o batatura considerabila pana la finalul zilei. Vorbim de un Movement Antidote cu un liner mai ciudat de tip melc si care ma cam jeneaza cand ii strang tare. Dar uite ca in tura asta au fost cel putin ok :D.

In tot traseul, singura portiune mai dubioasa a fost inainte de ascensiunea finala pe varf, unde, intro vaioaga, din cauza stratului consistet de zapada, poteca nu se mai observa si am ales sa traversam portiunea undeva pe langa stanca. Totusi, pe masura ce calcam, ne afundam destul de mult in zapada care o putea lua oricand la vale asa ca ne-a luat cel putin 30 min ca sa trecem toti o portiune de 10-20 m :), asta cu schiele in spate. Cred ca mergea si pe ele, aveai mai mult grip in acea portiune dar tot dubios ar fi fost.

Odata trecuti, mai urcam putin cu ele in spate pana iesim de acolo si apoi le aruncam in picioare si ii dam tare pana pe varf. Sus, aglomeratie ca de obicei pe Ciucas, si un vanticel care iti merge la inima, dar nu intr-un mod placut :))). Deja aici nu mai stiam pe unde coboram, cu schiele in spate, cu ele in picioare, deja eram confuz total. Unii si le puneau in spate, altii in picioare, ma uitam si ma intrebam daca ne spargem cumva in 2 grupuri :))). Dupa ce am  facut poza de grup si am discutat putin am conchis sa coboram pe ele prin vaioaga pe care am urcat. Ne urcam pe ele, mai facem un mic brief la traseul de coborare si ii dam usor, usor. Nu coboram 20 m ca Lucian o ia in stanga pe prima vale si nu pe aia pe care credeam eu ca trebuie sa coboram. Vorbesc de exact prima vale care se lasa de pe varf in partea dreapta cum te uiti spre valea berii. Ma uit la restul care si ei erau putin nedumeriti, mai ales Adrian care spusese clar ca nu vrea sa coboare pe acolo si, in lipsa de alte variante, ma iau dupa Mircea care era urmatorul dupa Lucian. Cu ceva distanta intre noi, coboram cu totii safe si fara regrete pana unde valea se ingusta. Aici ne oprim si discutam variantele. Una ar fi sa urcam la cabana si sa coboram pe valea Berii. Alta ar fi sa balaurim prin valea asta care, dupa cunostintele lui Lucian, ne scoate tot in valea Berii dar nu stim cat de schiabila este. Alegem a 2-a varianta si uite ca incepe boschetareala aia faina care mentine spiritul de aventura pana spre finalul oricarei ture :D. Mergem printr-un culoar ingust si ne dam schiurile jos la 2 mici saritori de 2 metri pana cand ajungem intro zona unde trebuie sa le dam definitiv jos daca vrem sa ajungem cu ele cat de cat intregi. De aici nu mai facem chiar mult pana in vale de unde incepem drumul spre masini. Noroc ca tovarasul lui Lucian al carui nume imi scapa acum, si care nu a urcat pe varf ci a ramas sa se dea din culme pe vreo vale, a venit in intampinarea noastra si a cules restul de soferi pe care i-a dus sa isi recupereze machinutele. Asa ca nu am fost nevoiti sa mergem pana in pas ci pana la sosea unde deja Tibi si Adrian au reusit sa se intoarca cu masinile sa ne recupereze.

Per total tura a fost muuuult mai faina decat ma asteptam, si boschetareala de la final a fost sarea si piperul. Titulatura de freeride ciobanesc data de Catalin se potriveste manusa :))) si o vom folosi mult si bine  :D. Mai jos regasiti poze de pe traseu si un filmulet mai concludent u boschetareala. Poate o sa mai apara un edit mai tarziu cand o fi timp. Traseul il gasiti la urmatorul link.

Vorbim de 800m elevatie si 1100 coborare in aproximativ 14-15 km.

Enjoy!

Mult noroi si o chilie

Leave a reply

Mult noroi si o chilie, cam asta ar fi sinteza la traseul de ieri ce a marcat finalul sezonului de biciclit 2015.

Optiunile sunt limitate in perioada asta, desi vremea de afara ne ajuta si ne supara in egala masura. Nu e nici ok de biciclit nici ok de ski, e undeva intre si nici una nu iese cum trebuie.

Am ales de data asta o tura de bicla pe langa Buzau, obiectivul turei fiind Chilia lui Dionisie Torcatorul, undeva la 3 km de satul Nucu, in zona culmii Ivanetului si sub crucea Spatarului. Mai multe detalii despre chilie gasiti la acest link. Zona este superba, cu paduri dese de foioase si cu stanci cu o conformatie deosebita. Ce nu este superb, este noroiul din zona care este cel mai lipicios din cate ne-au fost date sa vedem.

Plecarea s-a facut din Buzioru, undeva pe la ora 10. De aici am urmat indicatorul de schituri rupestre ce se observa imediat dupa ce se trece podul peste garla. Prinde bine o harta caci sunt cateva bifurcatii pe traseu. Aceasta este a 2-a noastra tentativa ca sa ajungem aici, prima esuand dupa ce am gresit drumul si am luat-o pe un forestier ce ne-a scos direct in Bratilesti, cu o mica balaureala prin padure. Mai multe detalii despre tura respectiva gasiti aici :).

Zona este de o frumusete si o naturalete deosebita si chiar ne imaginam ce fain ar fi sa punem un cort undeva in poienile peste care am dat in drum si sa stam la un foc pana a 2-a zi dimineata. Aerul curat, satele ce se vad in departare si peisajul absolut superb parca iti rapesc mintea. Si trecerea prin sate a fost ceva de memorat, toata lumea se ocupa de taierea porcului si cativa deja incinsesera o pomana porcului de iti ajungea la nas un miros naucitor de carne prajita… si noi tot dadeam la pedale cu matul strans la maxim si inghitind in sec, cel putin unii dintre noi :)).

La chilie am ajuns relativ repede, dupa nici 10 km, predominant urcare. Pana aici terenul a fost ok, dum neasfaltat, forestier fara noroi si fara probleme. Ne gandeam ca poate avem parte si de 1-2 coborari pe masura caci conformatia traseului implica 2 mari urcari si 2 coborari. Pana la schit ne-a insotit un baiat din zona care si el iesise la o plimbare si vroia sa ajunga pana la crucea Spatarului. Foarte amabil si binevoitor, s-a oferit chiar sa ne conduca si pana la pestera lui Iosif, o alta asezare rupestra din zona dar am refuzat deoarece timpul nu era de partea noastra.

Dupa ce am vizitat chilia, a inceput si balaureala obisnuita. Traseul o lua pieptis in padure pe o panta cel putin spus neciclabila. Adevarul este ca trakul gasit pe bikemap era in sens invers dar am zis ca urcarea pana in Bratilesti am tot facut-o si hai sa incercam ceva diferit. Ne-am tot invartit, poate poate ne inselam noi si altul era drumul dar din pacate alta varianta nu am gasit.

Abmbitiosi din fire am zis ca trebuie sa continuam traseul si am urcat ca nebunii vreo 300 m elevatie de-a dreptul prin padure impingand la bicle sau carand la ele. Coborarea pe aici in schimb ar fi fost dementiala, cel putin cateva portiuni erau super faine. Asta e, ai facut o alegere, ti-o asumi, tu si restul nevinovatilor pe care i-ai convins sa vina la tura :)))).

Dupa ce am ajuns se pare la punctul culminus al urcarii, tot speram la o coborare faina, prin padure dar am dat de un forestier plin de …. noroi. Si dai si injura caci ajunsesem intr-un punct in care nici rotile biclelor nu se mai invarteau la cat de incarcate de noroi erau. Stai si curata rotile, mai da-i “la vale” 5-10 minute apoi stai si curata iar rotile si tot asa. Deja eram plini de nervi si injuram algerea facuta. Cu siguranta o sa mai venim pe aici vara, dupa vreo luna in care nu a plouat deloc, ca sa fim siguri ca ne bucuram si noi de coborare. Pana la urma se termina si portiunea de noroi si reusim sa ne bucuram cat de cat de coborare, pe un forestier ce se indreapta spre Gura Teghii. Si pe aici am dat de defrisari si calitatea drumului este datorata camioanelor si celor care trag bustenii direct pe drum :(. Se taie destul de mult si in zona, am observat asta si cand am fost in Penteleu. Pare sa fie tot mana austiecilor din ce am inteles. Ai dreacu’ la ei in tara au legi cu care isi protejeaza parcurile si natura dar isi lasa totusi animalele de antreprenori sa se duca prin alte tari sa taie in voie. Din punctul nostru de vedere acestia ar trebui sa fie sanctionati cumva si de tara din care provin …perfizi austriecii astia.

Revenind la tura, dupa ce coboram pana la 600m altitudine, drumul se bifurca undeva dupa un punct de exploatare. La dreapta urcare la stanga coborare pana spre Gura Teghii. Aici trebuie sa facem drepata pe urcarea faina pana in Bratilesti. Zicem faina caci chiar este, un drum ok printr-o padure frumoasa, cat o mai fi… Sunt cativa km de urcare pana sus la peste 1000m si apoi incepe coborarea din Bratilesti pana in Buzioru. Coborarea este faina, asa cum ne-o aducem aminte, prin satele izolate, uitate de vreme. Tiberiu a fost chiar uimit dupa ce a intrat intrun magazin la unul din sate si dupa ce a lasat acolo 5 lei, a iesit cu 2 eugenii, un salam de biscuiti si o sticla de sana. Pai ce sa ii faci, sunt alte standarde aici, trebuie sa uitam de megaimage sau lidl cand ajungem aici, oamenii traiesc intr-o proportie foarte mare din ce le ofera pamantul si animalele si asa ar trebui sa stea in general lucrurile. Omenirea s-a defectat si speram ca in viitor sa aibe loc o schimbare, o intoarcele la valorile de alta data, chiar credem lucrul asta. Eu unul, cand ma plimb prin locuri ca acestea mereu ma gandesc la copilaria petrecuta cu bunicii mei, cat de frumos era totul, de la ce faceam la ce aveam, la ce mancam … la tot. Atunci nu imi dadeam seama, acum da…

Ajungem pe intuneric la masina cu sentimentul tipic de multumire intiparit pe fete. Exceptand portiunea cu noroi, tura chiar a fost faina. Probabil o vom reface si la anu, dar cum am spus, dupa ce ne asiguram ca nu a mai ploat de cel putin 1 luna :)). O vom face de asemenea in sens invers sa ne bucuram de coborarea pana la chilie.

Ca si specificatii vorbim de 47 de km si 1550m elevatie. Mai multe detalii legate de tura facuta de noi gasiti aici iar tura de pe bikemap de la care am plecat o gasiti aici.

Mai jos va lasam cateva poze concludente de pe traseu, enjoy!

Tura de sosea pe la Marginea Padurii

Leave a reply

Ca sa sarbatorim acest final de luna, si ziua libera ce s-a nimarit intr-o zi de lucru :D, am zis sa incercam o tura pe sosea, caci parca vremea era in continuare incerta si cu ploile si ninsorile din ultima vreme nu am fi incercat un munte. Nu de alta dar se intrevede o indreptare a vremii ce va tine pana in weekend inclusiv. Asta se traduce in carari mai uscate, numai bune de biciclit. Cu ideea asta in minte am planificat o tura pe sosea unde altundeva decat, la Urlati :)). Da, si de data asta punctul de plecare a fost deja celebrul orasel mahmur odata cu venirea toamnei, cunoscatorii situ de ce :)).

Plecarea a fost tarzie, undeva pe la 12:30 cu o alta intarziere din cauza ca doream sa schimbam pedalele la una din bicle, dar cheia din dotare, o relicva de pe vremea raposatului ne-a dezamagit lamentabil si dupa ce am incercat la o vulcanizare sa gasim ceva mai vrednic, dar fara succes, ne-am dat batuti si am pus pedala veche la loc, singura pe care am reusit sa o dam jos.

Astfel plecam tarziu si pe un ger neasteptat. Marian nu a vrut sa renunte nicicum la geaca si bine a facut ca nu m-a ascultat ca la ce frig sa lasat in a 2-a parte a zilei ….

Plecare a fost cum am spus, din Urlati, si am urmat drumul paralel cu DNul, ce duce in Cherba si apoi in Ceptura de jos pe la Iulian, la DIY Ceptura. Din Ceptura, am continuat drumul spre Fantanele. Inainte de Gura Vadului drumul face stanga destul de strans spre Valea Scheilor, in urcare usoara. Calitatea drumului lasa de dorit si pe cursiera te zgaltaie din toate incheieturile dar e asfalt…merge.

Din Valea Scheilor incepe o epica urcare, nu ca durata ci ca inclinatie unde ne chinuim eroic sa ramane in seile bicicletelor. Daca o sa faceti traseul o sa vedeti despre ce inclinatie vorbim, asa ca nu va stricam surpriza Trebuie totusi sa mergeti pe trakul nostru ca sa dati de ea caci altfel nu cred ca is multi care au descoperit-o. Dupa ce ii dam de cap ne rasplatim cu cate ceva d’ale gurii si mergem mai departe spre Marginea Padurii de unde incepe si coborarea mult asteptata dar care trece prea repede. Coborarea e faina, pe o portiune destul de buna de asfalt cu mici intreruperi. La un moment dat asfaltul se termina subit pentru 4-5 metri asa ca mare grija. In rest, coborare faina prin padure unde prinzi lejer 70km/h si mai mult.

Dupa coborarea mult asteptata ne indreptam spre Glod, dar cu putin inainte de acesta trebuie avut grija caci trebuie luata o curba la stanga in urcare pentru a revenii pe directia Urlati sau mai bine zis Comuna Lapos. De aici mai urmeaza o urcare mica, si o coborare faina dar scurta si apoi o alternare de urcari scurte, coborari scurte si mult plat in care puteti sa mentineti o viteza constanta destul de bunicica. Trebuie sa urmati drumul principal Prin Apostolache, Valea Cricovului si apoi Urlati. Se trece prin cateva sate mai dubioase unde senzatia de mahala este la ea acasa dar care au farmecul lor. Am prins un grup de cativa copii ce ieseau de pe un teren de fotbal si care in lipsa de altceva au aruncat vreo 2-3 pietre in noi. Nu dam mai multe detalii despre ei, sau despre etnia lor… 😦

O varianta ca sa cresteti dificultatea traseului ar fi ca in Tarculesti sa urmati indicatorul de Rotari (4km) respectiv Ceptura (10km). Asta lugeste tot trackul cu vreo 6-7 km dar si cu o diferenta de nivel de 200m si il duce in 80 km cu peste 1000m elevatie. Altfel trakul facut de noi a avut 73 km si 850m elevatie. Un traseu cat de cat ok, zona fiind super frumoasa cu portiuni lungi unde nu te intersectezi cu nici o masina, exact ce cautam pentru ultima zi din noiembrie:).

Trakul gps si detaliile turei le gasiti la acest link iar tura de pe bikemap din care ne-am inspirat o gasiti aici. Totusi, tura de pe bikemap nu va duce pe frmoasa urcare despre care va povesteam. Va urca in acelasi punct dar pe o portiune mai lunga si nu lafel de abrupta. Daca doriti senzatii tari incercati trakul de la primul link :D.

In rest, concluziile ar fi ca zona este numai buna si pentru ciclismul de sosea, noi acum am descoperit si cred ca o sa ne prelungim viza aici, cel putin in sezonul rece :D. Pana la urmatoarea postare va lasam cu cateva poze de pe traseu. Enjoy!

Urlati, 5 km

Leave a reply

Urlati, 5 km, si nu va opriti. In continuare zona ramane ultimul bastion impotriva vremii urate. Si weekendul asta s-au anuntat ploi, si vant si vreme urata si iara s-a dovedit ca nu a fost asa iar cararile de pe langa Urlati nici nu puteau fi mai uscate de atat. Parca prognoza proasta nu a avut nici o legatura cu vremea de afara. Intradevar, duminica, cand am ajuns la masina, au si inceput picaturile de ploaie sa apara. Totusi, vremea de sambata a fost perfecta si parca ar fi mers o tura pe carari de munte avand in vedere ce se intampla acum pe acolo, zapada numai buna de inceput de sezon. Practic, sezonul de escaladat muntii cu bicicleta s-a incheiat si trebuie sa ne orientam spre zone cu mai putina altitudine unde zapada ajunge mai greu.

Tura de duminica este o derivatie a ultimei ture facute in zona. De traseu stia Cosmin, care l-a mai facut recent si a zis sa ni-l impartaseasca si nou. Este putin mai salbatic decat cel facut anterior, deoarece se merge mult pe camp si are vreo 2 portiuni unde cararea nu se prea observa si ai impresia ca ar trebui sa faci cale intoarsa. Totusi, daca aveti trackul gps incarcat pe telefon sau pe orice device, mergeti cu incredere :D.

In rest, zona este asa cum ne-am amintit, plina de dealuri, desi altitudinea maxima nu depaseste 450m. Merge ce mergi li la final, in 50 de km te trezesti cu o frumoasa diferenta de nivel de 1000m. Si despre coborarea din Dj238 pana in Rotari, numai de bine. A ramas la fel de bestiala si pe pamantul asta uscat am fi fost instare sa mai urcam odata panta doar pentru coborarea asta. Mai jos aveti dovada, de ce am fi urcat, intr-un scurt clip ce suprinde mare parte din coborare :D.

La intoarcere am trecut pe la Iulian Barbiuceanu, pe la DIY Ceptura, un proiect despre care am mai povestit si care prinde contur pe zi ce trece. Dupa ce am trecut in agenda prograsele facute de Iulian, am plecat impreuna cu el la o scurta tura pe langa Ceptura, portiune care sa inchida lunga tura facuta de noi.

Trackul nostru gps il gasiti aici (suunto movescount), sau urcat pe bikemap aici.

Ca si informati generale, tura a avut 45km si 950m elevatie iar in pare parte, 70% au fost suprafete nepavate.

Va lasam mai jos cu cateva filmulete ce credem noi, vor da contur si in mintea voastra, acestui traseu si acestei zone super faine. Enjoy!

 

 

Drumul Granicerului pe bicicleta

2 Replies

In weekend am reglat un vechi cont cu Bucegii, o tura incercata acum ceva timp care s-a terminat brusc dupa cateva neintelegeri cu vremea. Vorbim de drumul Granicerului din Bucegi, pe care l-am facut acum 2 ani si am reusit sa il refacem acum cu o diferenta, coborarea la Padina. Atunci coborarea a fost in Simon. Nu exista comparatie intre cele 2, daca cea din Padina e faina si scurta, cea in Simon este super faina si super lunga, deci, daca vreti sa faceti aceasta tura si nu va deranjeaza sa pedalati din Simon pana in Brasov la gara, sau daca are cine sa va ridice din Simon, atunci va recomand acea coborare. Daca in schimb tineti neaparat sa faceti un circuit, atunci coborati in Padina si apoi recuperati-va masina care probabil o veti lasa in saua Dichiu sau la Piatra Arsa.

Asa am facut si noi, am dat plecarea de la Piatra arsa, cu un start intarziat, aproape de ora 12 cred iar participantii la tura am fost eu, Dan, Viorel si Razvan. Vremea, desi incerta la plecarea din Bucuresti, ne-a suras pe masura ce ne-am apropiat de valea Prahovei unde ne astepta un soare de toata frumusetea. Cand am urcat in platou cerul era sticla si nici vantul nu batea prea tare. Astfel, am scapat repede de cateva articole vestimentare ce le indesasem nu prea ok in rucsac.

Odata plecati incepem sa ne incalzim repede si la Babele luam o pauza de regrupare apoi dupa cateva poze cu batranele pietre o luam spre punctul culminant al traseului. Ajungem repede la cabana Omu unde asteptam sa ne regrupam. De aici grupul se desparte, eu cu Viorel continuam traseul si Dan cu Razvan se intorc spre masina cu mici abateri spre Costila si spre cruce.

Cand am plecat de la cabana vantul se intetise putin si ne-am imbract cu windstopperele din dotare. Dupa ce trecem de pietrele Doamnei imi dau seama ca in stilul caracteristic mi-am uitat rucsacul la cabana. Cam ciudat sa nu iti dai seama ca ai plecat fara ceva in spate dar in ultimul timp nu ma mai surpinde nimic :(, uit orice, oriunde.

Norocul a fost ca Dan si cu Razvan nu au plecat inca de la cabana si am reusit sa luam legatura cu ei prin statie si sa le spunem sa imi ia si mie rucsacul. Gata, am scapat de 2-3 kg, pot sa ma dau in liniste :))).

Continuam traseul cu urcari si coborari faine in lumina soarelui. Traseul este cu mi-l amintesc parca mai fain cu soarele ce ne incalzeste. Ajungem repede la Batrana la refugiu asta dupa ce am injurat toti jepii prin care trebuie sa trecem pana acolo. Am ajuns sa ne ridicam bicicletele peste cap ca sa putem sa le trecem. De la Batrana nu stam pe ganduri si o luam spre Strunga. Dupa ce facem si ultimul push/carry bike pana in creasta incepem coborarea pana in Saua Strunga si la refugiul cu acelasi nume. Aici deja soarele era aproape apus, fiind aproape ora 17. Incepem coborarea faina si scurta si ajungem la Padina pe inserate si ne uitam suprinsi la privelistea din spate. Se vedea tot traseul nostru…

Plecam pe asfalt spre intampinarea lui Dan si Razvan care se pregateau si ei sa plece de la Piatra Arsa spre noi. Ne-am intalnit la baraj, la Bolboci cand deja se intunecase. Se pare ca in ultimul timp toate turele se termina pe inserate sau pe intunecate 🙂 Ne trebuiesc lumini mai puternice. Oricum, daca stau sa ma gandesc, poti sa iti iei la tine si cea mai puternica frontala, daca ti-o lasi in rucsacul pe care il uiti undeva pe traseu, tot degeaba :)))).

Ca si date, tura a avut 32km si cam 1250m elevatie. Daca am fi inchis circuitul am fi ajuns la 1700m elevatie si am fi incadrat tura undeva la medie spre ridicata. Asa, este clar medie, dar o medie foarte frumoasa pe care o vom reface in fiecare an :). Trakul turei il gasiti la acest link.

Pana la postul viitor va lasam cu pozele si filmuletele de mai jos. Enjoy!

Calatorie in timp, in Isverna

2 Replies

Comuna Isverna, Mehedinti, este un loc de poveste din punctul nostru de vedere. Oricine vine din mediul urban aici, isi va da seama de ce spunem asta. Daca stai si esti atent la ce se intampla in aceasta comuna, si nu spunem ca doar in aceasta comuna se intampla lucrurile asa, ci in multe altele din tara, dar nu avem nici timp nici ocazia sa le vizitam si sa le analizam pe toate, iti vei da seama de ce spunem ca este o lume de poveste. Parca te intorci in timp, fara exagerare. Am vazut oameni in opinci, si nu pentru ca aveau o pensiune si vroiau sa faca impresie turistilor, cum se intampla in alte locuri din tara, ci pentru ca alea le erau incaltarile, atata isi permiteau si nici nu aveau nevoie de altceva.

Am vazut copii fara de facebook, care se joaca asa cum ne jucam si noi cand eram mici, acum 20 de ani, facand cazemate, alergand pe vale, fugarind cate un caine sau o pisica, spargand nuci pe marginea drumului sau incropind cate un teren de fotbal din 4 pietre si o linie trasa in tarana.

Se vede clar ca acesti oameni traiesc din ce le ofera pamantul si animalele si prea putin depind de sistemul “social capital” din tara asta.

Anul acesta am ajuns la isverna cu ocazia zilei de nastere a lui Tiberiu, sa ne traiasca! 😀 si datorita curtoaziei lui Matei, care detine si casa batraneasca la care am stat si care organizeaza tabere de copii inclusiv in zona, ceea ce ni se pare genial, copil fiind sa descoperi astfel de locuri. Trebuie neaparat sa vizitati pagina si sa cititi articolul urmator pentru a va da seama despre ce vorbim 🙂 – http://himalayatravel.ro/isverna-2015-mehedinti/

Si de data aceasta, ca si acum 2 ani, ne-am distrat de minune la Isverna. Locul acesta magic iti ofera o multime de facut si de descoperit. Te poti bucura de frumoasele drumuri parcurgandu-le cu bicicleta sau de frumoasele carari umblandu-le la picior. Gasesti trasee marcate care te poarta pe langa izvoare, prin poieni, doline si prin crovuri spre varfuri albe ce parca spun povesti. Da, parca randurile sunt mai siropoase decat de obicei dar parca si zone te indeamna sa scrii altfel.

Activitatea principala, si de data aceasta a fost voia buna la focul vatrei, un gratar bun si sanatos la vreme de seara si multa licoare magica adusa fie de acasa fie de la oamenii din sat. Oamenii din sat care il stiau pe Tibi si care il conosc foarte bine pe Matei ne-au adus in permanenta cate ceva, fie ca a fost lapte fie ca a fost o tuica buna, o ciorba de branza, de care nu am mai mancat nicodata, o placinta cu branza sau un gem de prune, in permanenta am primit cate ceva si parca am dat prea putin inapoi, ba chiar deloc.

Ocazional am mai dat si cate o tura de bicicleta. Cea mai faina tura este cea pana la poiana Beletina, spre Crovu Mare. Traseul marcat care leaga mare parte a crovurilor si poienilor de prin creasta muntii este cruce rosie. El trece prin Valea Cernei (Piatra Puscata) – Valea Timna – Crovu Mare – Saua Bruscan – Isverna. Traseul facut de noi pe biciclete pleaca din sat si urca frumos pe deal si spre munte cu o mica parte de pushbike inainte de poiana. Partea finala te poarta printre copacii batrani, parca pe un drum al druizilor. In poiana Beletina te asteapta o stana mare care este parasita de prin luna octombrie. Din poiana poti cobora pe marcaj triunghi albastru direct in sat, pe o ruta mai putin ciclabila dar care merita facuta. Daca atunci cand ajungi in poiana mai ai energie si timp, poti “escalada” si varful lui Stan care iti va oferi o frumoasa priveliste atat asupra Beletinei cat si spre Piatra Closani, spre Poienile Porcului, defileul Cernei si frumoasele lapiezuri ce impodobesc intreg peisajul. Daca iti planifici traseul bine poti continua pe cruce rosie spre Valea Cernei si spre Herculane.

Spre Herculane mai poti ajunge si pe bicicleta daca urci din Isverna pe DJ671 care este mai mult un drum forestier ce te urca pana in Godeanu de unde faci stanga spre Herculane si te bucuri de o lunga coborare de kilometrii buni si cu asfalt relativ bun.

De asemenea, daca tot te afli in zona ar fi pacat sa nu iti planifici o zi si pentru cheile Tesnei, un loc superb parca rupt dintr-un film fantasy. Daca vrei sa vezi ce iti pote oferii acest loc, viziteaza pagana de facebook Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei.

Mai jos va lasam cateva poze care sa exemplifice frumusetea zonei, de care am incercat sa va convingem si prin randurile de mai sus. Daca nu ati fost niciodata in aceste locuri, ar trebui sa va ganditi serios sa mergeti iar daca ati fost, sa va ganditi lafel de serios ca ar trebui sa reveniti prin aceste locuri. Enjoy!

Link Traseu bicicleta catre Poiana Beletina aici.

Mai multe detalii despre Isverna si dealurile Mehedintilor gasiti la:

http://www.mateilaudoniu.ro/

http://romania-natura.ro/node/118

http://www.diaconescuradu.com/izverna-mehedinti-de-1-mai

http://www.mecanturist.ro/2013/07/25/crovuri-geanturi-si-alti-dinti-aventuri-mehedinti/

http://www.meetsun.ro/jurnale-trasee-montane/cernei-mehedinti-poiana-beletina-crovul-mare/

Masivul Buila – Vanturita, un fel de Piatra Craiului olteneasca

Leave a reply

Tura in Buila – Vanturita, de care va aminteam si in postul trecut a fost cireasa de pe tort printre turele planificate in zona. Masivul este superb si parca prea putin umblat fata de ce stim din traseele mai accesibile de pe valea prahovei sau din masivele mai cunoscute.

Nu am intalnit nici picior de drumet … ci in schimb multe schituri, biserici, troienite etc. Parca tot muntele ar fi proprietatea bisericii :))). Mai si scria intr-un punct ca innoptarea femeilor la unul din schituri este nepermisa. Ma intreb totusi daca au voie sa isi puna cortul langa…

Oricum, infrastructura dezvoltata pe la aceste schituri este destul de spectaculoasa si chiar nu te astepti sa vezi atata constructia in mijlocul parcului, aici vorbim de schitul Patrunsa pe langa care am trecut la coborare.

Ca si localizare, masivul se afla in partea centrala a judetului Valcea si face parte din Muntii Capatanii prin care ne-am tot plimbat cu bicicleta si am povestiti in postul intitulat :

Vaideeni si trasee de bicicleta la greu (Oltenia Biking)

Masivul are 6 puncte de intrare dintre care 3 in comuna Costesti, 1 in Barbatesti de unde am plecat si noi, 1 in Cheia si alta in Baile Olanesti. Mai multe detalii gasiti pe www.buila.ro, un alt site fain si bine pus la punct de catre organizatia Kogayon (http://www.kogayon.ro/). Gasiti acolo detalii despre orice aspect al masivului asa ca nu mai facem alte mentiuni dacat cele despre traseul nostru.

Cum am spus, traseul pleaca din Barbatesti pe drum forestier din capul satului. Drumul este mai mult decat ok si poate fi facut in mare parte cu masina pana aproape de baza masivului, in dreptul unei asezari tot a bisericii unde o sa regasiti un prim marcaj ce arata 1.5 – 2 ore pana la schitul Patrunsa. De aici noi nu am luat-o spre schit ci am urmat traseul marcat Cruce Albastra. Traseul nu este chiar asa de vizibil marcat asa ca cascati ochii. De asemenea, nefiind foarte umblat nici poteca nu este batuta si cand se mai iese din padure te poti dezorienta usor asa ca atentia este recomandata, cel putin la inceput caci odata ce incepe urcarea mai sustinuta spre Curmatura Builei deja traseul este mai usor de urmarit. Traseul urmeaza Valea Otăsăului, Valea Bulzului si apoi Vf. Tucla si ar avea cam 4.5 ore pana in Curmatura Builei dar se poate ajunge si mai repede de atat cu un ritm ok. Mai mutle detali gasiti la acest link, inclusiv un grafic al elevatiei si un track GPS.

Pe drum va veti intalni cu o rascruce ce indica schitul Patrunsa la 15 minute distanta si curmatura Builei la alte 2 ore. De asemenea veti trece pe langa 2 stane deci sa aveti grija daca mergeti pe timp de vara la cainii de la stana, nu sunt chiar cei mai prieteneosi. Izvor gasiti doar la inceput si apoi cand va apropiati de curmatura Builei, deci cam 3 ore nu o sa vedeti apa.

Padurea este frumoasa, deasa si umbrita si are ceva aparte. Copacii sunt mari si contorsionati cu radacini noduroase intinse, pietrele albe ca in Crai iar pamantul negru da un contrast foarte frumos. Va garantam poze faine cum o sa vedeti si la finalul postului.

Odata ajunsi in Curmatura Builei, 1560m, dam de refugiu si de indicatorul ce arata directia varfului Vanturita care se afla la 2-2.5 ore distanta.

O luam spre varf dar destinatia noastra finala este Varful Buila de unde vrem sa coboram spre schit. In apropiere de refugiu se afla si o stana, care la vremea asta era parasita. Totusi, dam de 2 pufoseii de caini ciobanesti si de mama lor, lasati parca sa pazeasca stana. Prima data ne-am speriat de latratul lor dar dupa ce am vazut ca sunt doar niste pui de cateva luni ne-am linistit. A fost de ajuns sa le dam cativa biscuiti ca nu am mai scapat de ei si ne-au urmari pana pe “varf”.

Acest varf Buila nu este tocmai un varf cum va imaginati, marcat, ci mai mult o denivelare care nu este nici pe departe cel mai inalt din zona. Da, Vanturita este inalt dar noi am vrut pe Buila si nu ne-a ajuns asa ca am mai urcat inca putin spre varful Albu care parea mai inalt. Aici am stat de am infulecat ceva si ne-am jucat cu pufoseniile pana cand a venit timpul sa o luam inapoi. Cu harta pornita pe telefon am incercat sa ne orientam putin in golul alpin si sa identificam valea prin care coboara “traseul”, care din pacate s-a dovedit a fi un nemarcat usor abrupt in ultima portiune pana se intersecteaza cu traseul Punct Galben ce urca tot in curmatura, de la schit pe o poteca ce seamana putin a brana.

Practic de la varful Buila te lasi in jos spre o cruce mare de lemn ce nu ai cum sa o ratezi. De la acea cruce tot cobori drept si apoi usor la dreapta pana aproape de padure unde ar trebui sa te intersectezi cu bulina galbena. Totusi, daca nu ai o harta pe telefon sau un track gps, recomandam sa te intorci pe unde ai urcat, in curmatura Builei si de aici sa identifici traseul punct galben deoarece imediat ce cobori din curmatura ar trebui sa te intersectezi cu el.

Oricum, noua, mai greu ne-a fost sa scapam de catei decat sa gasim traseul. Am urlat la ei, am aruncat cu pietricele dupa ei si dupa lungi tentative am reusit sa scapam si sa ii lasam in urma.

De la marcaj pana la schit nu am mai facut foarte mult. La schit am facut o pauza de masa si ne-am imprietenit cu necuvantatoarele de acolo, apoi am luat-o in jos spre locul de unde am inceput tura. Coborarea se face de la schit pe marcaj cruce rosie. Coborarea este faina si traseul mai bine ingrijit si marcat. Se vede ca pe aici coboara cei de la schit cu magari si cu bagaje spre satul Barbatesti. Pe aici ne-am si imaginat o coborare faina pe bicla. Din punctul nostru de vedere arata destul de ciclabil, la vale, si pare a fi un singletrack de toata frumusetea :D. Ba chiar, daca stam sa ne gandim, ar merge o urcare dinspre Cheia pe la schitul Pahomie, apoi schitul Patrunsa, cu coborare pe aceasta carare spre satul Barbatesti :D.

Pana ajungem noi sa facem acest traseu pe bicicleta, va lasam cu trakul turei la acest link si cu frumoasele poze de mai jos. Speram sa va fi convins prin aceste randuri si prin dovezile de mai jos sa va ganditi serios sa faceti o tura in Masivul Buila-Vanturita. Enjoy!

A fi sau a nu fi

Un sfat simplu pe care ajungi sa il intelegi dar uneori prea tarziu: Fii recunoscator ca sa fii mai fericit.

Fii recunoscator pentru ceea ce ai sau ceea ce primesti. Daca te concentrezi pe ceea ce nu ai, niciodata nu vei avea suficient. 

_DSC6155

Penteleu, mai mult decat un cascaval!

Leave a reply

Da, asa este! Pentru cei care stiti de penteleu doar de pe rafturile supermarketurilor, de la raionul de produse lactate, aflati ca este mai mult decat un cascaval :))), este chiar un varf de munte foarte frumos… ba chair atat de frumos incat l-am urcat de 2 ori in aceasi zi :))).

Sa va mintim si sa zicem ca l-am urcat de 2 ori pt ca ne-a placut atat de mult, sau sa o spunem pe aia dreapta si sa recunoastem ca ne-am ratacit si dupa 2 ore de balaurit prin padure am zis ca ar fi cazul sa ne intoarcem si asa am resuit sa facem varful de 2 ori in aceasi zi.

Da, muntele, pe cat de frumos este, pe atat de marcat nu este asa ca, desi aveam un track pe telefon dupa ce am ajuns pe varf, s-a ales praful de el si am coborat pe unde nu trebuia.

Acum, sa o luam cu inceputul. Tura planificata avea 60km cu vreo 1530 m diferenta de nivel parca. Am plecat din Bucuresti in numar de 6, eu, Bradu, Ionut (www.jurnaldecalator.ro), Cosmin, Nicu, si Lucian. Plecarea s-a facut pe la ora 6 si la ora 6.30 am facut o mica regrupare la Rompetrolul de la iesirea din Otopeni ca sa ne numaram si sa ne cunoasteam eventual, pentru ca Nicu si Lucian erau noii membrii ai turei si ai grupului. Am urmat drumul spre Ploiesti, centura, apoi drumul de Valenii de Munte, am facut dreapta dar putin inainte de Valeni si am mers prin niste sate foarte frumoase pana am iesit iara in DN-u. Nu am nimerit drumul care trebuia dar barem era lipsit de radare si plin de peisaje frumoase, desi putin mai lung decat cel normal. Am ajuns pe la 9.30 in Gura Teghii si apoi in Varlaam unde am lasat si masinile si ne-am echipat de drum.

Am pornit timizi cu ochii pe harta. Traseul , imediat din Varlaam face stanga peste garla si merge pe malul stang al acesteia pana la primul pod de beton de va trece iara pe malul drept. De aici incepe drumul forestier si recomandarea ar fi sa aveti harta cu trackul la voi caci sunt cateva intersectii pana cand drumul intra clar in padure si de acolo nu prea mai aveti cum sa va rataciti.

Urcarea prin padure este ok, ciclabila , dar daca nimeriti dupa o zi ploioasa o sa aveti mici probleme cu noroiul, fiind si noroi rau care se cam lipeste de tot ce prinde. Prin padure vedeti ca nu o sa dati decat de un singur izvor si ar fi bine sa va opriti sa va umpleti rezervele de apa.

Drumul continua pana cand incep copacii sa se rareasca si se intrevede golul alpin. Din pacate si in aceasta zona am constatat defrisari masive, multi busteni lasati pe marginea drumului forestier in asteptarea camioanelor, dupa cum o sa observati si singuri din filmuletul de mai jos. Am inteles de la prietenii din zona ca noaptea pleaca cate 10 camioane plinde de busteni… de ce noaptea… pentru ca vorbim de furturi :(. Speram ca in curand sa vedem o schimbare si institutiile statului sa inceapa sa isi faca treaba nu doar activistii si populatia mai putin ignoranta.

La iesirea din padure o sa dati de o stana frumoasa, loc de odihna. Ciobanii deja au plecat dar daca ar fi fost, si am fi scapat cu bine de caninii lor, poate ii tocmeam la un bulz ca la cioban acasa :D.

De aici incepe usor, usor pushbikeul… si ce pushbike. Sa fim sinceri, este ceva de impins la bicle pana pe varf. Mai sunt 2-3 locuri in care iti mai poti incerca norocul cu panta dar cam atat, iar ultima panta pana pe varf poti sa o iei cu incredere si in spate, s-ar putea sa fie mai bine asa :))).

Pe varf cand am ajuns, batea vantul si nu mai era nimeni. Am stat la pozele de grup si am bagat ceva la ghiozdan si ne-am tot gandit pe unde o ia traseul de pe bikemap. El descria o curba nu chiar larga la drepata doar ca sa se intoarca in aceasi directie. Cararea de pe varf se lasa pe partea cealalta pe acelasi traseu dunga rosie dar marcajul pe partea cealalta nu mai parea lafel de bun. Am ales sa ne coboram pe marcaj. Am mai mers 5 metri pe bicle si apoi le-am luat iar in carca caci coborarea era prea abrupta si nu aveai cum sa stai pe bicicleta. Dupa ce am coborat panta asta ne-am putut urca pe ele si am mers pe un frumos singletrack dar care ne-a pus destul probleme, tufele fiind crescute si aproape ca au acoperit cararea asa ca ne-am ales cu frumoase zgarieturi pe picioare de la tura asta. Am tot continuat cararea si am observat ca mergem paralel cu trackul de pe bikemap si am sperat ca o sa ne intersectam. Nu dupa mult timp am reusit sa dau o tranta dupa ce m-am infipt intr-un bradulet, de am aterizat la 2m de bicla. Bine ca am aterizat pe moale, pe niste tufe de afine 😀 si bine ca bicla nu a patit nimic :P.

Dupa ce m-am verificat bine si mi-am recuperat si telefonul care mi-a sarit din buzunar, am continuat cararea care intra usor, usor in padure. Aici am pierdut traseul si am inceput sa balaurim vreo ora pana am luat decizia sa ne intoarcem ca sa cautam si in alta parte. Telefonul nu ne prea ajuta caci trackul parea sa fie udneva sub noi, sub dealul pe care tot am mers. Ne-am intors la ultimul loc unde am vazut marcajul si am incercat sa ne dam seama pe unde este traseul. Se pare ca traseul cobora din varf, pe alta parte si mergea printr-o vale care era mult sub noi. Ceasul se apropia deja de ora 16 asa ca am decis sa ne intoarcem pe unde am venit. O placere sa urci inapoi pe varf din partea asta, caci aici nu mai vorbim de pushbike ci de carrybike clar. Am impins la inceput biclele si apoi am inceput sa le caram frumos in spate. Pe varf se vedeau 3 biciclisti pe care i-am depasit la urcare si am tot sperat ca ii prindem dar au plecat inainte sa ajungem. A prins totusi Bradu un om pe varf care ne-a sfatuit si el sa coboram pe unde am venit. Ne-a explicat pe unde ar fi fost traseul de pe bikemap dar ne-a zis ca sunt destul de prost marcate si ca nu s-ar merita. Totusi, regretul ramane si sigur o sa revenim sa ii dam de cap turei asteia, asa cum ne-am propus initial.

Pana atunci, e timpul sa ne bucuram de coborare, ca parca prea am impinsi si am carat la bicle astazi :D.

Mai bagam ceva la ghiozdan, bem si ultimele picaturi de apa si ii dam la vale. Dupa varf se coboara cam toata portiunea pe bicla. Este o mica bucata mai abrupta unde pietrele si pamantul fuge destul de rau de sub roti si acolo ar fi bine sa o abordati cu grija, eventual pe langa bicle. Mai departe cu atentia cuvenita, drumul il veti face pe tot in sa. Lucian a reusit sa mai dea o tranta dar a scapat fara probleme :).

Ne-am bucurat maxim de coborare, si cat ai clipi am ajuns la ultima intersectie unde drumul intra in padure, si ne-am asteptat pentru regrupare. Aici a resuit si Cosmin sa isi desfinteze casca dupa ce a lasat-o pe ghidonul bicicletei iar bicla a cazut fix in aceasta. Casca aceea o mai fi buna doar la o bataie cu perne poate :))).

Dupa regrupare i-am dat spre masini unde ne-am curatat superficial si ne-am asezat la drum. Am mai facut o mica oprire in Gura Teghii unde ne-am vazut cu Bogdan si riderii lui si am povestit putin despre traseu. Speram sa ne intoarcem curand aici si sa facem o tura impreuna.

Pana atunci va lasam cu filmuletul si pozele de mai jos.

Aici aveti trakul initial pe care am plecat si aici trakul nostru.

Tura ar fi de dificultate medie cu putin peste 40 km si 1600m elevatie, in cazul nostru care am urcat varful de 2 ori. Fara gresala noastra ar fi avut 1200-1300m elevatie.

Enjoy!

Ciucas, realm of singletracks (teaser)

Ciucasul pe bicicleta este cel putin bestial. Am reusit ieri sa facem o tura faina cu urcare pe culmea Bratocea si coborare prin pasul Boncuta si cu o mica abatere pana pe varf. Ce putem spune este ca pushbikeul/carrybikeul pana pe varf merita tot efortul. Coborarea este spectaculoasa si, in general Ciucas se pare ca este plin de singletrackuri bestiale ce iti lasa un zambet stupid pe fata dupa ce le faci. Cu siguranta ne vom intoarce pe aceste carari, dar momentan va lasam cu acest mic teaser ce surprinde coborarea de pe varf. Va urma si un post mai detaliat… Enjoy!

Intre Bucegi si Piatra Craiului… nu ne putem decide

Leave a reply

Tura de sambata a fost incoronata cu peisaje superbe si asta din 2 motive: Bucegi si Piatra Craiului. Tura a reprezentat un tur pe la poalele acestor 2 muntii prin sate superbe ce ne-au aratat inca odata de ce Romania este cea mai frumoasa tara… si credem cu adevarat ceea ce zicem :D.

Plecarea s-a facut din Moeciu de Jos pe drumul spre Cheile Gradistei. Prima parte a traseului a fost si cea mai putin placuta deoarece a fost foarte insorita si plina de masini ce urcau la Cheile Gradistei… si a fost numai asfalt.

Odata ajunsi sus, ne uitam pe harta sa vedem cum dam de drumul ce duce spre Fundatica si Valea Cheii. Drumul ducea spre un gard cu o poarta pe care scria proprietate privata. Nici nu ajungem bine la poarta ca hop ne sare o tanti de la un butic din apropiere sa ne spuna ca nu putem trece. Ii explicam ca drumul nostru este dincolo de acea curte care nu avea nici o amenajare ci era pur si simplu un camp ingradit si ne zice ca nu putem, ca au animale acolo, vaci, boi… Ii spunem ca si noi suntem boi si ca cel mai probabil o sa ne integram foarte bine dar tot nu ne lasa. Ne resemnam si incercam sa gasim alt drum dar… usor de zis, greu de facut caci drumul parea blocat din cauza unui concurs de biatlon ce era in desfasurare in zona. Mai multe detalii despre concurs gasiti aici. Ne invartim putin si dupa cateva indicatii eronate ale unor oameni neavizati reusim pana la urma sa gasim o cale ocolitoare ce ne duce pe langa zona concursului pana la un drum ce se unea cumva cu track-ul nostru. Odata reveniti in traseu ii dam la vale ca de urcat am tot urcat pana aici.

Drumul are mai multe intersectii si va sugeram sa aveti harta la voi pentru a o nu lua gresit spre Leaota sau spre Fundata.

Nu dupa mult timp o sa intrati pe Valea Cheii ce ocoleste Fundatica si duce direct spre Podul Dambovitei unde veti da iara de asfalt. Inainte de asfalt dam de ospitalitatea romaneasca in fata unei curti unde noi ne-am intins dupa merele unui copac iar un domn ne-a si adus binevoitor niste mere din curte :).

De unde iese drumul trebuie sa o luati pe DN pana la indicatorul de Dambovicioara unde o sa faceti dreapta. Desi este alta zona cu asfalt, drumul este placut, umbrit dar si circulat si nu mare ne-a fost surprinderea cand am primit 2 claxoane de la soferi nerabdatori sa ajunga …. unde or fi vrut sa ajunga. Nu inteleg, de parca nu ne-am fi dat deoparte cand am fi simtit masina in spatele nostru. Si sa claxonezi in cheile astea unde oricum se formeaza un ecou destul de puternic mi se pare deplasat, mai ales ca claxonul se foloseste in cu totul alte conditii. Acestor oameni le dedicam cu drag acest ARTICOL!

Odata ajunsi la Dambovicioara urmam  indicatorul de Ciocanu si ne luptam eroic cu panta de 4.5 km. Panta asta e faina, numa’ buna de antrenament dar cand soarele lucreaza la capacitate maxima parca iti taie din suflu.

Odata ajunsi sus ne mai oprim la niste poze si la un suc la una din pensiuni si ii dam inainte spre Sirnea si Pestera dar nu inainte de a imparti merele dobandite cu niste caluti draguti din curtea unui localnic.

Urmam apoi drumul arhi umblat de noi, spre Magura, cu coborarea faina pe bolovani unde Claudiu a si dat o tranta neadaptand viteza si franarea corecta la conditiile de teren :D. A scapat ieftin cu cateva julituri dar nu s-a descurajat deloc.

De aici nu mai mergem mult ca incepe si o ploaie pe care o tot urmaream ca vine ba dinspre Bucegi ba dinspre Crai. Desi parea o ploaie de vara sa tot fi durat vreo 45 de minute. Mai departe coboram pe camp prin curtile oamenilor numai ca sa urcam iara spre Magura. Din Magura ii dam la vale spre Moeciu ca sa recuperam vertmobilul si sa fugim cu regret acasa. Tura a fost foarte faina plina de peisaje suprebe cum se poate observa si din imaginile de mai jos. Ca si dificultate ar fi un traseu mediu cu vreo 60 de km si 1400 m diferenta de nivel. Multe urcusuri si coborasuri ce fac traseul si o varianta buna de antrenament.

Trakul turei pe bikemap il gasiti aici iar tracul nostru pe movescount aici :).

Va lasam mai jos cu pozele despre care povesteam. Enjoy!

BI-CI-CLETE, MII DE BICICLETE

me: Man, what’s with all the bicycles!
other: Don’t know, I think they don’t have money for cars.
me: That must be it, poor bastards…
other: Yeah, glad we were born in Romania.
me: Yeah, me to.
other: Tell you what i’ll do. When I change my car next year, I’ll sell the old one to one of these poor Belgian bastards at a cheep price.
me: Yeah man, you do that. That way you will let them know that we, Romanians, are goodfellas that care. Stoked!
other: Yeah, it’s on!
me: Now, let’s go have some more beers! 😀
other: Right, let’s head on… poor bastards…

On top of the world… fara numar

Leave a reply

Cand le dam, le dam grupate, asa ca daca saptamana trecuta am fost in Bucegi cu bicla pana la Padina, ne-am gandit ca si saptamana asta ar merge un traseu tot in Bucegi :D. Traseul ales ar fi acesta,  un traseu fain, epic si plin de peisaje superbe, asta daca si vremea tine cu tine.

Din pacate cu noi nu a tinut si ne-a burnitat si plouat destul de mult si o ceata pacatoasa ne-a insotit tot drumul de nu am putut sa vedem nimic, nici un peisaj nici o priveliste frumoasa, nimic. Vina o purtam caci inca de cand am plecat se intrevedea o vreme nu prea frumoasa iar cand am ajuns in Sinaia un nor pacatos trona deasupra Bucegilor. Ne-am fi putut schimba planurile si sa fugim rapid spre Crai sau spre alt traseu dar cu speranta in inima am zis sa facem traseul planificat. Brigada avea 4 membri de data aceasta, Bogdan, Cristi, Cosmin si Damian si ne-am zis ca nu prea are rost sa renuntam la ce ne-am propus.

Un lucru a fost fain totusi, racoarea placuta de care o sa ne amintim cu drag o perioada mai ales la ce temperaturi incendiare ne asteapta in Bucuresti….

Plecarea s-a facut din saua Dichiu exact din parcarea cabanei cu acelasi nume. Cand am plecat norul se ridicase putin si nici de burnitat nu burnita, era aproape perfect. Ne-am echipat rapid si am luat-o pe bicle, pe asfalt, spre Piatra Arsa. Drumul asta asfaltat , trans-bucegi care nu tranziteaza nimic, exact in inima parcului natural, nu o sa il intelegem niciodata. O mizerie ce nu ar trebui sa existe… dar hai…

Asfaltul s-a dus repede si am ajuns pe drumul pietruit ce duce de la Piatra Arsa la Babele. Deja ceata s-a lasat, sau mai bine zis noi am intrat cu capul in nori si apa se lasa neplacut pe hainele noastre. Aici ne-am dat seama ca ne-am sincronizat tura cu concursul On top of the world care avea finishul la punctul Omu. Ne dam in laturi sa facem loc concurentilor si ne tinem usor in urma lor. La un moment dat, din cauza cetii o apucam gresit spre Costila. Dupa 15 minute ne dam seama ca am apucat-o gresit si ne intoarcem dar pe drum vedem cativa concurenti care ii dadeau tare spre Costila… nimic neobisnuit. Revenim in traseu pe o carare mai putin ciclabila si ii dam inainte cu tupeu. Dupa ce trecem de saua Sugarilor , unde drumul se bifurca, traseu de vara si de iarna , dam de unul din organizatori care ne incuraja si ne facea poze. Il dezamagim scurt zicandu-i ca nu suntem concurenti dar poze poate sa ne faca in continuare si il intrebam unde mai exact este finishul sau care este traseul. Dupa ce ne convingem ca traseul concursului nu avea nici o treaba cu releul de la Costila ii explicam ca are cativa rataciti. Nu e de mirare cu ceata nabadaioasa … dar si traseul era marcat razlatic cu panglici albe… v-ati prins, ceata densa si panglici albe :)))) … cum naiba sa nu te ratacesti…

Dupa o mica discutie si impotriva indicatiilor individului ii dam inainte pe drumul de vara unde avem parte de cel mai fain singletrack de pana acum care ne-a cam facut ziua. Pe aici ne intalnim si cu cativa concurenti care deja erau pe coborare asa ca le facem loc. Odata terminata si portiunea asta incepe lupta cu ultima panta pana la vf Omu care a fost facuta partial pe langa bicla partial pe bicla. Ultima bucata pana la cabana o facem in sa si in aplauzele spectatorilor :D… desi eram fara numar, fara numar, fara numar de concurs :))).

La cabana Omu aglomeratie mare din cauza concursului atat afara cat si inauntru asa ca stam putin sa ne uscam putin si ne dregem cu o ciorba de legume, un ceai si ceapa carata de Damian. Dupa o jumatate de ora de stat ne hotaram sa ii dam inainte. Daca pana la Omu am urmat dunga galbena de la Omu spre saua Batrana si mai departe trebuie urmata dunga rosie. Dupa ce facem cateva coborari pe pietre si incepem sa intram pe traseul ce merge pe muchia Bucegilor ne dam seama ca Damian a ramas putin mai in urma asa ca il asteptam. Cand soseste, ghinion, si-a luxat o glezna care avea si ceva pb anterioare. Fortata cam mult acum ii pune mari probleme si dupa ce discutam putin posibilitatile ne hotaram sa ne intoarcem pe unde am venit. Desi facusem aproape jumatate din traseu, acum urma o portiune cu multe urcari/coborari si multe pietre + coborarea pana la Padina si sigur nu ar fi fost decizia cea mai inteleapta sa continuam, si bine am facut caci pe intoarcere burnita s-a transformat in ploaie si pana la Babele ne-a tot picurat. Fain a fost ca am reusit sa facem de 2 ori in aceasi zi acea portiune singletrack pe traseul de vara de langa saua Sugarilor :D… belea!

Ii dam inainte cu tupeu si ne bucuram de coborarea pana la Babele care este absolut geneiala avand o multime de variante pe unde sa ne dam. De la Babele drum pe pietre si apoi asfalt pana la masina, nimic de povestit, doar ceata :D.

Per total tura a fost super faina si va lasam mai jos cu poze si filmulete de pe traseu. La acest link gasiti tura initiala iar la acesta trackul nostru.

Enjoy!