The pictures and the movie are from Sunday. After on Saturday we stayed on the slopes of Valea Dorului (Sinaia, Bucegi mountains), on Sunday we said to our self that we have to take advantage of the beautiful weather and made some touring skiing to Paduchiosu’ peak. First we climbed on Varful cu Dor peak and made a descent near Vanturis waterfall, then we climbed on Paduchiosu” peak and then back to the slopes.
It took us almost 5h, with snack breaks, pictures and all inclusive. Nice touring day.
02 of January was the last day of my winter holiday so I tried to make it count :P. The snow on the mountains is not too present these days so I decide to go to Ciucas Mountains. It was a track that I made it 1 year ago (much more snow then). It follows the same climb as in Ciucas Enduro contest, Bratocea ridge, but in the place called “La Tigai”, you follow the peak track to Ciucas peak (1954m). The weather, at the start of the track was not that promising but in the last part, the sky open up and I had the most beautiful landscape view from the peak. We have a call here in Ro, the weather looks at a person soul and reflects it :D… just saying :P.
After the peak, I decide to make a descent on the first valley that you see when looking south from the peak. This takes you to the marked track that runs between La Tigai and Ciucas Hut, so it was perfect to do so. The snow was ok, a bit hard at the start, near the peak, but then spring goodness after :D. No risk involved.
After, I took the way back to La tigai and then follow the track back on Bratocea ridge to Bratocea pass where I left the car. Bratocea pass makes the passing between Ciucas and Grohotis mountains, we did a bike track on these to mountains that you can find it here :).
On my way back I did another short descent. There are many valleys on the south face, and on the north, not very steep, just perfect! The track of the run you can find it here and I leave you a short edit and some pictures to confirm my landscape affirmation :))). Enjoy and ride safe!
There, you can find some nice trails done by the local riders community. There are a sum of 4 tracks there, that average from 2 to 3 km long and with an elevation between 300m and 400m meters.
Are dirt trails, with some nice features done to them, like small drops, switchbacks and some natural roots section. Because of the altitude (starts at 800m), and that all tracks run thru forest, they are a good alternative to a bad weather day.
There is no shuttle there or cable for that matter but there is a forest road that takes you right to the starting point of the tracks.
We did a day and a night descent there. It is nice to descent a track at night. It’s like the track is totally new, like you discover it then, way more fun than the day descent. So, when you get tired of doing a trail, try to do it by night, rediscover that trail :D.
Metal Enduro Resita is the final stage of romanian National Enduro Chanpionship #CNE, and probably the coolest one, but don’t take my opinion for a fact because is the second and the same enduro contest that I took part :D.
As I see it, the stages from our #CNE (national enduro championship) are starting to look more like the stages from enduro contests in western Europe with 8 specials and 2 days of competing and awsome trails. Who wold not want more, more trails, more fun, more riding!
Metal Enduro is held in Resita city in SW part of Romania. It is an old and industrial city that has his charm because of it. At one time it was consider to be one of the biggest industrial centers of Romania with big factories in steel industry and metal processing (Combinatul Siderurgic Reșița) and in motor and train factory (Uzina Constructoare de Mașini Reșița).
That is why, this stage is called Metal Enduro, and the name suits it well.
As I said, this is the first year that metal Enduro has 8 stages and 2 days. There are lots of trails here that are build and maintained by the rider community in Resita, that we are grateful to.
All trails are hand maintained and well build, they are narrow, dirt singletracks that have cool elements like switchbacks, drops, ramps and the best rockgardens ever :D.
All singletracks run from the top of the hills that surround the city thru a beautiful mapel forest and get down near city center where you can stop and have a beer after a nice flowy descent.
There are no chairlifts here, but the scenery is so beautiful and all singletracks have forest roads access that takes you to the top all the way on your bike from where you can brrraaaapppp your way down to beer :D.
The contest in the last 2 years was held in the middle of October, with stable weather and good riding conditions. When it hasn’t rained for over 2 weeks, the tracks are lose, and you can skid your way down easily but be careful.
If it has rained recently the tracks seem to become more grippy and you can ride faster.
All trails are shared between riders, trail runners or hikers. Here in Romania we do not have any grudges sharing the trail, just look up ahead on the trail, slow down if you see hikers, salute them and move on. The trails are not crowded, and there are lots of trails so you will have an nice continues descent.
This time I took one day off from work and reach Resita on Frayday. I managed to ride 5 of the specials then and I was as fit as I could be for the contest, to bad I had a cold that was fed by these 3 days of riding :). The thing is that, when you’re having fun and ride such nice singletracks you kind off forget about the cold and keep on riding. It’s not the smartest thing to do but who wants to miss 3 days of riding :))).
For me was 13th place in hobby category. This contest comes also as a confirmation of my riding skills and level and I get to ride some of the best trails along some of the best riders in RO so it’s an win, win situation for me :D. For contest I teamed up with the guys form BikePoint team, best team ever. They are the guys that organised BAISOARA ENDURO, another stage, and they ware the most fun team to ride along. I had a blast riding with them and lots of fun while transferring from one PS to another! Cheers guys and hope to team up again next year!
For now I can say that for sure I will be attending Metal Enduro next year to, and hopefully at least 2 other stages form #CNE.
Anul acesta Ciucas Enduro are 4 speciale, spre deosebire de anii trecuti, si sunt sigur ca pe viitor acestea vor mai suferi si alte modificari :D. Este ciudat ca scriu un articol despre traseele de la un concurs la care nu am participat niciodata, si, nici anul asta nu am sa particip :)), lol.
Singurul concurs de Enduro la care am participat a fost cel de anul trecut de la Resita, metal Enduro, si as putea spune ca este singurul cu care il pot compara, dar, ne-am dat pe atatea trasee si coborari de tip enduro si cred ca ne putem da putin cu presupusul chiar daca nu vom participa :).
Traseele dupa parerea mea is faine rau, sunt exact genul de trasee care mie imi pac cel mai mult, in care pleci din zona alpina si sfarsesti in padure.
Ca si caracteristici pentru Ciucas Enduro cred ca ar fi diferenta de nivel acoperita, traseele fiind destul de abrupte si dificultatea catorva sectiuni mai ales cele care pleaca din zona alpina.
Cele mai grele mi se par PS2 si PS3, nu in totalitate dar sectiuni din acestea.
Astfel, avem un PS1 destul de scurt, probabil cea mai scurta proba dintre toate dar cu un final fain. Este singura proba unde partea finala este mai dificila decat partea de inceput. La finalul acesteia dai de o contrapanta, o rampa si cateva curbe stranse cat sa te surprinda si sa iti faca o incalzire ca la carte pentru ceea ce urmeaza.
Odata ajunsi la PS2, dupa un pushbike serios :D, treburile se complica putin. PS2 de cum intra in padure are o serie de curbe stranse, cam toate offcamber. Mie mi-a placut mult chiar daca am dat o tranta pe acolo. Si acesta este scrut, dar nu lafel ca PS1.
Dupa PS2 urmeaza iara un pushbike inapoi in creasta si nu dupa mult timp ajungi la PS3 care pleaca din zona numita La Tigai unde traseul de creasta se bifurca sau mai bine zis se furcheaza :))) pentru a se duce fie pe varf fie la cabana Ciucas fie spre Babarunca.
Traseul coboara spre cabana Babarunca. Partea de inceput de la PS3, pana cand se intra calumea in padure, dupa parerea mea este cea mai dificila. Sunt vreo 2 stanci ce au potential sa iti puna probleme, la inceputul traseului. Eu era sa mi-o fur la prima deoarece am intrat cam tare fara sa stiu ce linie sa iau si am iesit cu rotile putin cam la limita aderentei :). Apoi va urma o sectiune abrupta pe niste bolovani destul de seriosi iar intre bolovani vei avea pietre razlete care nu prezinta vreun fel de aderenta. Daca supravietuiesti acestei portiuni deja ai trecut greul probei si zic eu greul concursului, dar asta nu inseamna ca trebuies a te relaxezi.
PS4 vine in continuarea lui PS3. Ultima proba este cea mai de viteza, doar la final are ceva curbe si o portiune unde tre sa ai putina grija la cioturile copacilor taiati. Totusi, e si cea mai fun proba.
Cam asta ar fi scurta descriere a traseelor asa ca va lasam mai jos un filmulet artistic, facut in singurul moment de plictiseala de pe traseu :))) pe care va rog sa il vizionati si sa ne spuneti daca avem vreun pic de talent :D, apoi cate un filmulet cu fiecare proba speciala (PS), si cateva poze. Linkul cu traseul il gasiti aici. Enjoy and ride safe in weekend! Bafta!
P.S. inca un mic detaliu, sper sa nu ploua caci atunci e groasa treaba :))
Daca ar fi sa prezint cuiva Romania prin ochii unui iubitor de munte si nu numai, cu siguranta i-as arata partea asta a Bucegilor. Mie personal mi se pare unul dintre cele mai frumoase locuri din tara.
Cand ajungi aici iti vine sa zici, “wow, parca as fi in Elvetia….” e uite ca nu esti, esti in Romania, care ii mai frumoasa decat Elvetia!!! pacat ca e locuita :))
Ori si cat, avem mai nene niste locuri superbe ce trebuiesc vizitate si apreciate, dar haide sa ne intoarcem la tura noastra care a implicat 3 coborari super faine :D.
Planul era sa dam o coborare pana in Padina, una pana in Simon si una pana in Busteni. Ca sa facem asta am procedat in felul urmator.
Am urcat cu cabina pana la cota 2000 de unde am dat o coborare rapida direct pe partie in Valea Soarelui. De aici am urmat marcajul dunga rosie ce o ia in dreapta de la capatul partiei si dupa ceva vreme coteste la stanga si se intersecteaza cu drumul asfaltat ce duce la Piatra Arsa.
De aici incepe cu adevarat prima coborare pana in Padina. Nu este lunga dar este destul de accidentata si tehnica. Nu are nici un fel de flow dar are farmecul ei :).
Odata ajunsi in Padina, nu zabovim mult si o luam spre Saua Strunga, iconic place pentru muntii Bucegi. Marcajul pentru hiking este de 2 ore. Pe bicla se fac ceva mai repede dar implica si ceva pushbike.
Din saua Strunga si de la refugiul cu acelasi nume, incepe cea mai cea coborare, luuuuunnnga si faina cum numai in povesti auzi. Daca la inceput este mai tehnica si bolovanoasa, pe masura ce te apropii de padure incepe sa devina mai cursiva si rapida. Pacat ca sunt cativa copaci cazuti la care trebuie sa te opresti dar in rest este chiar de nota 10! Nu ratati filmuletul de mai jos cu coborarea din sa.
Coborarea se termina in Simon unde dai si de asfalt. Noi de aici am continuat pana in Bran unde am facut o mica/mare pauza si apoi i-am dat spre Rasnov de unde am urmat un drum asfaltat care dupa cativa kilometrii se transforma in drum neasfaltat si apoi drum forestier si care ne-a purtat aproape de Dihamul Militar de unde am urmat triunghiul Galben ce duce la asa zisa Muchie Lunga. Am aflat ulterior ca este un drum forestier ce pleaca din Bran si te duce spre dihamul militar…:(. Acum ca veni vorba si avand in vedere cat am urcat pana la ea, sa stiti ca nu este chiar atat de lunga si sincer sa fiu parca nu a meritat toata urcarea din Rasnov :P. Asta e, trebuia facuta si asta si daca tot ne aflam “in zona”… Nu e lunga dar e faina, putin cam wild si neumblata, am reusit sa speriem chiar si un porc mistret care umbla undeva pe langa poteca :).
Oricum, fain mod de a incheia un traseu, si felicitari lui nenea rider mecanic chef Urzik Vlad care a luat un traseu “lejer” si la transformat intr-unul cel putin Epic. El a fost singurul care a facut tot circuitul pe bicla, fara cabluri, like real men :D. Lui i-au iesit cam 85 km cu vreo 2300m diferenta de nivel iar nou, cei care ne-am tras pe cablu pana la 2000 si care ne-am oprit in Busteni deoarece am avut getaway driver 😀 ne-au iesit cam 66km cu vreo 1500m elevatie.
Va lasam mai jos materialul foto video de rigoare, gratie lui Cosmin si Petre si sper ca v-am convins sa va faceti un drum si prin Saua Strunga sau sa va mai faceti unul :P. Linkul cu traseul il aveti aici. Pana data viitoare, enjoy and ride safe!
Cred ca modul in care au trecut ultimele 5 zile a fost chiar deplasat. Nu mi se pare normal sa ai parte de ture faine de biciclit 5 zile la rand. Este de-a dreptul egoist, si asta in conditiile in care cu nici o saptamana inainte petreceai o saptamana de biciclit prin Alpii Elvetiei sau pe la poalele Mont Blancului….
Mda, ar parea ca hobby-urile devin un job full time dar nu este asa. Totul tine de organizare si de dorinta absoluta de a face ceva cu timpul liber, ceva care sa iti faca placere, ceva care sa ramana mult timp activ in mintea ta :). Cam asta este principiul dupa care ne ghidam atunci cand ne gandim cum sa ne petrecem tipul liber :D.
Pe principiu asta am reusit sa ne petrecem intr-un mod mai mult decat regulamentar ultimele 5 zile.
Am inceput de joi cu o tura pe cararile de MTB de la Ciocanu, Bughea de jos. Oricand merge o tura pe la Ciocanu, distractia este la ea acasa si nu ai cum sa dai gres cu cararile de acolo. Va lasam mai jos cateva segmente de pe cararea in cauza. Si alte detalii le gasit la postarea anterioara privind cararile de la ciocanu, aici: Traseul de la Manastirea Ciocanu, Bughea de Jos si o balaureala marca VRR.
Vineri nu a fost zi libera dar am trisat putin, poate putin mai mult, si in prima parte a zilei am dat o fuga la Sinaia pentru a ne da pe traseele amenajate ce coboara de la cota 1400. Traseele sunt faine si nu chiar usoare. A fost cam proba de supravietuire pentru noi, mai ales ca a plouat cu o seara inainte si cel putin pe traseul Fery Trail faceai un usor patinaj artistic :). Ce pot spune este ca traseele merita, si sunt atat distractive cat si bune de antrenament ;).
Sambata deja am venit cu ceva nou si anume o tura in preajma lacului Sfanta Ana. Am incercat traseul de la vechiul concurs Tusnad Mtb dar am reusit sa balaurim ceva mai mult deoarece nu avem un track incarcat pe GPS si ne-am miscat dupa Bikemap si cum semnalul GSM nu era la el acasa prin acele zone, am cam dat gresi de cateva ori :). Totusi, toata aventura a meritat, zona este superba si foarte salbatica. Ne-au aparut in cale multi serpi, o bufnita, un ras (lynx) precum si 2 ursuleti. Poate un pic prea salbatica decat ne asteptam dar totusl s-a terminat cu bine. Nu avem doveazi fotografie dar va rugam sa ne credeti pe cuvant :P. Linkul cu traseul il aveti AICI.Noi dupa tura asta am dormit in Bran pentru a ne putea petrece si a 2-a zi in zona.
Duminica am propus un recovery ride pana la cabana Curmatura dar nu a fost chiar asa. BTW, locul a devenit muuuult prea aglomerat pentru gusturile noastre. Eu cel putin am sa evit pe cat posibil turele la aceasta cabana in weekenduri. Coloana de masini parcate era de la Gura Raului (Zarnesti) pana la bariera parcului natural departe in prapastii. Mult praf si prea multe gratare :(.
In fine, ne-am continuat traseul si am facut tura mai interesanta cu 2 coborari de-a dreptul bestiale pe marcaj punct galben respectiv Cruce Galbena adica marcajul de te coboara in Prapastii, ceva mai usor si mai practicabil inclusiv cu bicla de XC si marcajul ce te coboara la Fantana lui Botorog care are cateva sectiuni de-a dreptul bestiale. Pe acesta l-as incadra clar la enduro ca si dificultate. Linkul cu activitatea de duminica il aveti aici direct de pe contul de strava al lui Tiberiu.
Dupa “recovery ride” de duminica a venit si tura de final de miniconcediu si am ales Muntii Iezer de data asta. Am vazut la Petre o tura faina, nici grea nici usoara care urca pe Portareasa in Iezer pana la vreo 1500 si apoi cobora in Bughea de Sus. Tura facuta de Petre o puteti vizualiza la acest LINK, pe canalul lui de youtube 🙂. Am zis ca o sa combinam tura si cu o urcare la Ciocanu dar nu a fost sa fie. Dupa ceteva balaureri deoarece sunt multe forestiere si drumuri de exploatare in Iezer, ce pot fi usor incurcate, reusim sa ducem tura la bun sfarsit si sa ajungem pe la ora 18 la masini in Bughea de Jos.
Tura s-a dovedit bestiala si desi am balaurit ceva imediat ce am inceput coborarea si am dat in niste drumuri de exploatare cu greu ciclabile, dupa sectiunile nasoale a inceput si partea faina, coborare in viteza pe carari super faine si un peisaj mioritic de toata frumusetea. Recomand tura, dar neaparat cu track incarcat pe un dispozitiv GPS si asteptati-va si la pushbike si eventual la mers pe bicicleta la vale caci are cateva coborari mai provocatoare :). Liknul cu trackul traseului il aveti AICI.
Va lasam mai jos ce material foto/video am putut aduna (foto credit Gabriela & Tiberiu). Revenim cat de curand cu detalii din #EuroBikeTrip2017 #VisitSwissAlps :D. Pana atunci, ride safe!
HAHA, nici nu am postat bine experienta de la Ski de tura la Cabana Barcaciu ca nu am putut sta departe de locul asta prea mult.
Vremea buna si gasca de la Barcaciu ne-au adus iara in muntii Fagaras si nimic nu ne-a putut tine departe ;).
Planul l-am incropit rapid in timpul saptamanii dupa ce Mihai ne-a activat cu cateva poze faine de la cabana si cu prognoza nesperat de faina, pt weekend. Imediat temerarii s-au activat asa ca vineri dupa munca plec acasa sa imi iau bagajul, cu mici obstacole :D, si apoi fuga sa ii culeg pe Alex si Gabi. La cabana ne mai asteptau Mihai cu Ovidiu si alti cativa doritori de adrenalina.
Ajungem… greu, mai ales cu iesirea din Bucuresti, orasul capcana, care ne-a luat peste 1h. Pe la ora 10 si ceva seara eram in Poiana Neamtului si pe la 10:45 cu rucsacii si schiele in spate 😦 gata de urcarea vietii… o placere. Nici nu am ajuns la cabana mai devreme de 1 noatea :))). Totusi, drumul ii faini cand il imparti la mai multi :D. Si racoarea noptii ne-a facut urcarea mai placuta desi ultimele 45 de minute parca au durat o vesnicie :P.
Ajungem la cabana si suntem intampinati de nea Petre care ne astepta cu ceai cald si bere :)) tot ce e nevoie.
Mai stam la un pahar de vorba si peste 1 ora ne bagam la somn… noapte buna.
Dimineata la 7, Mihai da trezire… nu ma misca din pat decat gandul la omleta buna facuta de tanti Mariana si ceaiul la halba, ca altfel, nici ca ma ridicam, aveam si motiv de data asta.
Incepem sa ne echipam, facem cunostinta care cu care nu ne stiam si pe la 9 cred ca ne punem si in miscare. Urcam de-a dreptul printre jgheaburi ca sa mai scurtam putin. In ciuda prognozei favorabile, zapada la primele ore ale diminetii este bocna si ma chinui cu urcarea in zig-zaguri pe zapada inghetata de la fiecare intoarcere ma incordam din tot corpul ca sa nu o iau la vale. Gata, urmatoarea investitie, cutite la schie ca nu mai tine! Ajungem cu greu in paltou si aici incepe negocierea, care ce vrea sa faca pe unde vrea sa se dea. Incepem de incalzire cu o coborare clasica in Puha, apoi urcam pana in creasta, negociem o coborare in Serbota dar o lasam pe alta data si ii dam iara la vale in caldare dar de data asta cu plecare din creasta. Faina coborarea, este prima data pt mine si chiar mi-a placut. Lasam planurile mai marete pentru ziua urmatoare :D. Coboram pana sub pragul glaciar in cararea de Negoiu si apoi o luam iara in sus spre platou ca sa facem o ultima coborare la cabana. Faina zi si faina zapada! Seara stam iara la povesti iar oboseala acumulata ne doboara pe rand, repede. Eu cred ca am cedat primul :D.
A 2-a zi incepe lafel de… matinal. Ma dau jos prin rostogolire din pat si astept sa ma dezmeticesc. Curand se trezeste si Alex si iesim afara sa bem un ceai. Dupa, incepm sa ne echipam, luam micul dejun si la deal cu noi. Aceasi urcare pe zapada inghetata… as da orice pentru niste cutite de schie, Tiberiu, sper ca citesti :))).
Totusi, parca ajungem mai repede in platou si de aici la ultima urcare in creasta unde ne si punem coltarii. Ajung pe varful Scara in urma lui Gabi si tocmai cand ii fac semn sa ma astepte, o si ia la vale. Asta e, echiparea si hai la vale. Am facut o mica coborare, pe partea sudica de Scara dar apoi am urcat iara in creasta si am coborat in Puha unde restul grupului tocmai ce urcau dupa ce au dat o coborare in caldare. Cobor cu Gabi pana in cararea de Negoiu si apoi urcam iara in platou pentru a face o ultima coborare spre cabana. Curand ne-au urmat si restul. Caldura mare isi cam spune cuvantul si abia astept sa ajung la cabana si sa imi deschid o bere rece … the end :P.
Cam ce ati citit mai sus este una din retetele unui weekend reusit. Printre ingrediente se numara vreme buna, gasca faina, un hobby minunat si un loc pe masura care sa le lege pe toate ;).
Incercati si nu veti regreta. Plecam pe la 4 de la cabana si nu dupa mult timp si cu ajutorul lui Mihai ajungem la masini in poiana Neamtului si apoi plecam spre Bucuresti refugiul temporar pana la venirea weekendului. Va lasam mai jos pozele si filmuletele care sa ateste cele de mai sus. Photocredit eu, Mihai and Jean pe numele sau de scena. Pana data viitoare, ride safe! Enjoy!
Odata cu primavara vine si Ski de tura la Cabana Barcaciu, iar evenimentul asta este precum vinul, parca devine mai fain pe an ce trece. La noi a fost a 2-a editie la care participam dar evenimentul este la a 7 a si deja s-a format un grup omogen in centrul eventului care nu doar participa ci se si implica. Eu unul ma bucur ca l-am descoperit, imi face placere sa particip in fiecare an si sper sa ajung cat mai des la Barcaciu.
Anul asta am avut considerabil mai multa zapada dar si riscul de avalansa a fost mai mare. Am plecat dupa acelasi model, de vineri dimineata doar din dorinta de a prinde si vineri o zi de schi. Tiberiu din pacate nu m-a insotit dar cu siguranta nu va rata editaia de anul viitor :D.
Am ajuns pe la 10 in Poiana Neamtului, Avrig, si pe la 10:30 eram cu rucsacul si schiurile in spinare, pregatiti de urcare, eu si Daniel. Singurul lucru care nu imi place la traseul pana la cabana, este noroiul din prima parte a drumului cauzat de exploatarile forestiere din zona. Traseul pana la cabana este foarte frumos dar doar daca faci abstractie de mocirla de la inceput… Pe la jumatatea traseului deja am dat de destula zapada cat sa ne punem schiele in picioare si sa ii dam mai cu spor la deal asa ca pe la 12:30 eram la cabana si faceam o mica pauza. In 30 de minute am halit ceva rapid, am golit mare parte din bagaj si i-am dat inainte sa il prind pe Mihai Petre si brigada, care au plecat cu vreo 2 ore mai devreme. Mihai Petre schiorul nu dansatorul :))) sau ii poti spune si dansatorul daca se apuca de balet pe schiuri :P.
I-am prins in traseu spre platou, facand un profil de zapada. Si ce profil, cica doar a pus lopata pe el si a luat-o la vale :(… oups!
Urcam pana aproape de platou si ii dam la vale pe marcaj si apoi in drepapta pana in traseul catre cabana Negoiu. O coborare distractiva, mereu o facem de incalzire si chiar imi place segmentul asta, poti sa ii dai viteza, nu este nici un risc si mai ai si cateva movile cu care te poti distra :D. In carere ne punem schiurile in picioare si mai facem o urcare pana in platou si apoi o coborare pana la cabana. Cam asta a fost prima zi, total regulamentara avand in vedere ora la care am ajuns la cabana.
Seara am stat la clasicele povesti, am halit cea mai delicioasa mancare si am stabilit ce facem a 2-a zi. Ne-am primit si pachetul de “concurs” format dintr-un tricou marca Barcaciu si deja traditionalul buff :D.
A 2-a zi vremea s-a schimbat radical. De la ziua insorita de ieri am trecut la ceata si vant care batea cu 60km/h. Super! Urcam pe acerlasi traseu ca in prima zi, facem coborarea de incalzire si apoi o luam iara la deal. Pe o vreme ca asta doar Puha ramane ultima reduta. Ajungem in platou si grupul se sparge in 2. O parte o apucam spre Puha in “adierea” vantului si o parte ramane sa se dea pe traseu. Dupa ce infruntam cu vitejie iuresul reusim sa coboram in caldare unde conditiile erau mult mai bune. Zapada putin cam dubioasa caci dadeai ba de crusta (probabil a si plouat putin cu o seara inainte) ba de zapada viscolita si daca aveai noroc de putin pufulete. Facem caldarea de 2 ori si apoi coboram iara in traseul de Negoiu doar ca sa vedem restul grupului cum incearca sa urce in puha pe muchea opusa, cea din stanga cum te uiti la caldare.
Aici ne mai despartim iara, un grup care o apucam spre cabana cu speranta sa mai faca o ultima coborare pe fata de coboara din platou spre cabana si un grup care se iau dupa ceilalti ce incearca sa urce pe muchie.
Ajungem iara in apropierea cabanei dar nu e rost sa iesim in platou. Ceata mare si viscolul ceva mai starnit. Am inteles ca grupul din spate, i-a mai dat si ultima coborare dar aveau ghidul cu ei :P.
Ajungem repede la cabana pe la ora 15 si ne bagam la uscat cu totul. Seara 2 se termina tot cu stat la povesti ba din ziua ce a trecut ba din alte evenimente. Seara are loc si o tombola, premiul fiind o pereche de piei de foca date de catre Lucian Clinciu, Charpatian Man :D. Mihai A. a fost norocosul castigator ca tot zicea el ca nu urca bine din cauza focilor :D.
Ultima zi nu aduce nici o schimbare in materie de vreme. Se anunta ceva ninsoare mai tarziu dar vantul pe sus bate cam lafe. Alegem ceva mai clasic, o tura spre valea Avrigului. Ne chinuim putin pe carare dar ajungem repede la stana din vale. Stam sa ne halim pachetelul si apoi facem o mica urcare spre unul din culoare si bagam o coborare prin cel mai fain pulver. Ne intoarcem devreme la cabana, mai mancam ceva si ne pregatim de coborare. S-a mai dus o editie dar stim ca cabana nu pleaca nicaieri si muntele nici atat. Sper doar sa mai apuc sa mai fac o tura pana la cabana sa cobor si eu odata de pe Scara, ca de Ciortea nici nu mai zic. Acum am si motiv ca a trecut Mihai pe tricou toate varfurile pe care nu le-am facut :)))).
Facem o ultima coborare pe schie pana la masina lui Mihai lasata la jumatatea drumului. De acolo ne ia el bagajul si noi ii dam in pas alergator pana jos. Plecam spre Bucuresti parca cu parere de rau caci mie unul dupa un astfel de weekend prelungit, nici ca imi mai vine sa ma mai intorc la “dragul” meu Bucuresti. Sigur ma asteapta o zi depresiva de luni :)))).
Va las mai jos materialul foto/video cu care v-am obisnuit. Sper sa va convinga de frumusetea locului si sa ii faceti o vizita cat de curand. Eu unul, daca nu mai ajung anul asta sa cobor pe schie de pe Scara, o sa ajung cu siguranta cu bicicleta. Deja am stabilit cu Alex sa facem o nefacuta :D, abia astept. Pana atunci, enjoy! life!
In ultimul weekend din iarna ce a trecut, am ajuns la Oslea chiar la deja renumitul concurs Hiride si unde mai pui ca am si participat :P. Nu cu prea mari sperate ci mai degraba sa ne dam un reality check, lucru care a si functionat :D. Totusi, eu personal pot spune ca m-am cam indragostit de zona. Arata intr-un mare fel, ca sa il citez pe geograful Bogdan A., un fel de Piatra Craiului mai inierbita.
Oslea face parte din muntii Valcan si de ceva ani este locul in care se tine Oslea Hiride care a ajuns deja la a 6 -a editie. Este foarte faina zona cat si concursul. Nu este un concurs cu pretentii si asa cum a spus unul dintre organizatori, nu este concursul vietii noastre asa ca pe primul loc trebuie sa fie mereu siguranta, te dai in limitele tale si conform cu conditiile oferite de munte.
Entuziasti ca de obicei noi am plecat de vineri dimineata, cu noapte in cap chiar, si dupa 6 ore de condus am ajuns la poalele munteleui pe la ora 11. Ne-am echipat cat de repede am putut si i-am dat la deal pe traseul de la concurs. De data asta am inteles ca traseul s-a schimbat, urcarea fiind mai lunga cu aproape 1 km si pe un forestier usor plictisitor pana cand iesi in golul alpin si vezi frumusete de creasta ce te asteapta. De cand iesi din padure si treci pe langa stana toata creasta ti se dezvaluie si vezi cat are de oferit in materie de ski… wow! Am stiut clar ca locul asta va fi si pe lista de anul viitor.
De la stana incepe o portiune mai plata si apoi urcusul final pana in creasta. Ziua de vineri nu a fost cea mai faina. In mod ciudat zapada era grea ca si cum ar fi batut-o soarele toata ziua dar afara batea un vant puternic. Am inteles ca in ultimele zile a tot batut un aer cald care a schimbat radical conditia zapezii. Ba chiar exact pe valcelul pe care urma sa se tina concursul se vedea scursa o avalansa destul de maricica exact pe vaiuga pana in dreptul finishului.
Ajungem sus in bataia nu chiar blanda a vantului. La un moment dat mai mai sa ne darame si pe partea cealalta nu i chiar asa de domoale panta :))). Apucam sa ne dam de 2 ori dar pe partea mai lina a coborarii caci chiar nu banuiam ca concursul va fi pe vaiuga cu avalansa. Pare ok, putin cam greu de schiat deoarece zapada alterna ba crusta ba zapada grea si tot asa.
Duap 2 urcari si coborari ne intoarcem la masina si direct la cazare, Cabana Liliacu, aaaaaa Cabana Mihai pardon :))). Asa am poreclit cabana dupa ce ne-am trezit seara ca, pe langa colonia de paienjeni mai trebuie sa impartim camerele si cu un liliac :)))).
Seara am tras putin pe la Cheile Butii, pentru a ne ridica kiturile de concurs si a asculta brieful dinainte de concurs, tinut de organizatori.
A 2-a zi la ora 11 eram in zonta de start si asteptam nerabdatori numaratoarea inversa. Incepem la ora 12 sa urcam si dupa scurt timp ficatul protesteaza si avantul ni se taie. Scoatem un timp ceva mai modest pe urcare si odata ajunsi in creasca constatam ca vantul bate mai tare ca cu o zi inainte. Stam cuminti si ne asteptam randul in timp ce emotiile se acumulau. Ne vine timpul si START! start, start dar pe unde?! Acum am inteles cat conteaza alegerea unei linii clare la un concurs de freeride, asta pe langa restul conditiilor de indeplinit. Aici se puncteaza mai intai linia aleasa, fluiditatea cu care o cobori si sariturile si trickurile ce le faci. De cele din urma nici nu se punea problema dar si cu primele 2 am avut disesiuni. Linia a fost cea mai safe si am mai facut si cateva opriri de orientare pe drum :). Overall a fost bine, acm coborat in siguranta si ne asteptam revansa de la anu’ :D.
Mie unul mi-a placut super mult si abia astept sa revin in zona dar si la concurs. Mai pierdem vremea putin prin zona de finish si apoi incepem retragerea. Sincer cred ca si asta trebuia punctata caci retragerea s-a facut pe stilul freeride ciobanesc pe un traseu improvizat pe care am transpirat mai mult ca la urcare….
Ajunsi jos infulecam ceva si ne retragem la cabana si apoi la Cheile Butii pentru premiere si pentru petrecerea de dupa. Dupa ce sorbim cateva beri, e timpul sa ne bagam la somn caci ne asteapta o ultima zi de tura, Valea Scorota.
In ultima zi vremea este mai mult decat superba si plecam de dimineata spre Valea Scorota. Lasam masina pe marginea drumului si ii dam usor prin fromoasele chei. Chiar superb traseul si am avut destula zapada cat sa urcam direct de pe marginea drumului. Ajungem in 2 ore la stana si apoi mai urcam putin pe un valcel ce venea dinspre cabana Buta. Il coboram de 2-3 ori si apoi ne intoarcem la stana pentru a servi pranzul. De la masa de pe prispa stanii stam si admiram Osle, coama dragonului….
Frumoasa si stana, sau mai bine zis eurostana care iarna se dpare ca are regim de refugiu. Chiar arata mai bine decat majoritatea refugiilor pe care le-am intalnit prin alti muntii. Ar merge o excursie de ski aici, caci chiar ai pe unde schia.
Dupa masa ii dam la vale prin padure prin cheile ce le-am urcat. Distractie maxima cu schiurile pe carare, cel putin ultima portiune printre peretii de piatra chiar a fost spectaculoasa. Nu prindeai nici cea mai mare viteza dar nici nu dadeai prea mult la bete.
Cam asa ne-am petrecut ultimul weekendi din iarna ce a trecut. Va lasam mai jos materialul foto-video. Sa ne revedem cu bine si la anu’, Oslea. Enjoy!
Din seria oameni si melci a iesit Iezerul de primavara, asta in pregatirea turei ce va urma :).
Nu stiam daca mai apucam sa mergem in Iezer. Din punct de vedere al zapezii, nici nu stiu daca sa zic ca este un sezon mai bun sau mai rau. Anul trecut am schiat pana la sfarsitul lui mai, anul asta am dubii. Am tras anul trecut de Sinaia si Bucegi cat s-a putut dar anul cred ca trebuie sa ne orientam spre alte meleaguri…
Totusi, cum am prins ocazia am si fugit in Iezer. La inceput de saptamana pe meteoblue arata 10-15 sau chiar 20 de cm de zapada proaspata. Mai pe joi s-a schimbat si a reiesit prognoza aproape reala, 5-10 cm si vant puternic de 40-50 km. Cu prima au nimerit-o dar cu vantul sincer nu. Am prins un vant usor si mai mult cald, numai bine sa poti urca in tihna la refugiu.
Pretendentii la tura am fost doar eu si cu Bogdan A. cautatorii de pudra, si cu deviza asta am carat schiurile in carca 3 ore de la Voina pana in golul alpin la stana din Iezer pe cruce albastra. Din cauza prognozei de vant am luat-o pe aici caci am zis sa nu ne bata vantul pe toata Vacarea, si bine am facut caci a parut mai scurt si pe la ora 14 eram la refugiu, numai bine sa ne odihnim si sa bagam 2 ture inainte de culcare.
Ne adjudecam locurile in refugiu, desi nimeni nu ne va tine de urat, infulecam ceva rapid si ii dam la deal pe cei 10cm proaspat ninsi si pe o vreme nesperat de buna. Bagam 2 urcari si 2 coborari cat sa ne epuizam destul si sa ne taram usor pana in sacii de dormit. Faina zi si cu o vreme nesperat de buna. Traseul pe cruce albastra nu este chiar atat de rau si de la iesirea din padure am putut pune schiurile in picioare chiar daca am mai mers si pe smocuri de iarba si le-am mai dat jos putin inainte de ultimul traverseu pana la refugiu.
Oricum pe Vacarea am fi facut o vesnicie si nici urcarea pe forestierul innoroit nu mai pare asa atragatoare. Vacarea este pentru coborare si daca o prinzi cu zapada nu cum am prins-o noi te distrezi maxim pe acolo.
Adormim cu burtile pline si sorbind putine tuica gasita in geamul refugiului. Am vruti si noi sa aducem o dusca dar se pare ca la Voina au ramas fara tarie pe gerurile astea :))). Bogdan A. pune niste muzica de cabana si adorm instant inainte de termen. Dimineata ne trezim la timp sa prindem cel mai fain rasarit si incepem sa ne pregatim usor, usor pentru urcarile ce vor urma, nu multe la numar. Prima tura o facem pe un soare superb ce razbea printre 2 plafoane de nori, unul sub noi si unul deasupra. A 2 a tura, vremea inca tine si ma ambitionez sa urc pana pe varful Iezer. La scurt timp se ridica si ceata si se duce si momentul meu de glorie asa ca fac slalom inapoi printre pietre si cobor cu coada intre picioare pe principiul better safe den sorry :D.
Mai facem o ultima coborare pe o ceata densa in speranta ca vom prinde o fereastra cat de mica de senin dar nu a fost asa. Cel mai dubios sa te dai prin ceata, iti pierzi mult din simtul orientarii si nu mai sti unde e sus si unde e jos si te trezesti intorcand schiurile la deal…
Stam la refugiu sa ne strangem bagajul si cand vedem ca ceata nu se ridica ii dam spre crucea Ateneului. Noroc cu Bogdan A. si simtul sau de orientare imbatabil ca daca era dupa mine cred ca urcam iara pe varful Iezer :))).
Odata ajunsi la curce mai urcam putin si apoi urmam forestierul de coboara pe Vacarea. Este cam singurul segment schiabil caci in rest zapada este topita si spulberata. Nu e cea mai faina coborare dar este un antrenament bun. Mai facem o pauza la jumatate sa admiram muntii presati de nori, adica prima poza de mai jos. Trebuia sa fiti acolo sa vedeti densitatea norului care reteaza muntele ca sa intelegeti frumusetea momentului. Mai ales cand sti ca din norul ala tocmai ai coborat :).
Pe ultimii 200 de metrii inainte de stana prindem o super zapada si ii dam cateva viraje, probabil cele mai faine din weekendul ce se incheie. Stam la stana sa mancam ce mai avem prin rucsac si apoi ii dam la vale cu schiurile in carca asa cum am inceput… la ora 5 eram la masina. Super tura si super vreme, chiar si cu ceata prin care ne-am intors. Iezerul ramane una din turele consacrate, atat pe schiuri cat si pe bicla. Pana la anul va lasam dovezile de mai jos pentru a va convinge. Enjoy!
Ski Sureanu, asta am facut weekendul trecut, si chiar ne-a placut.
Stateam in cumpana daca sa dam o fuga la Voineasa sau la Straja dar pana la urma am zis sa incercam o “statiune” noua, chiar daca am condus cam 6.5h pana acolo. Regrete nu sunt caci zona este absolut superba, seamna putin cu Voineasa dar parca are ceva in plus. Pare a fi un rai al backcountry-ului si chiar are cateva fete unde poti face freeride in toata regula, iar legat de partii, suntmai mult decat ok. Astfel, relatam mai jos aspectele de retinut.
Cazarea: Cazarea, daca vreti sa mergeti la Sureanu, ar fi bine sa o aranjati cu cel putin 2 saptamani inainte. Cele mai apropiate pensiuni sunt in Luncile Prigoanei, localitate aflata la 7-8 km distanta de domeniul schiabil. Am impreisa ca este un hotel ceva mai aproape, sf Petru parca ii zice, dar destul de scump, cel putin pentru gusturile mele.
Daca nu gasiti cazare in Luncile Prigoanei, mai gasiti la Oasa, la 22km distanta de partii. Noi aici am gasit dar doar cu cateva zile inainte, deci a fost mai multe decat ok. Am gasit cazare la cabana Oasa, o pensiune mai mult decat cabana, cu camere faine si mancare buna, deci o recomandam cu incredere. Camera a fost 120 ron pe noapte cu mic dejun inclus, paturi comfortabile, caldura din plin si dush in camera… lux ;). Cazarile la pensiunile din Luncile Prigoanei incep cam de pe la 240 ron pe noapte, asta din cauza ca si distanta pana la partie se injumatateste :P.
Drumul: Drumul daca e sa pleci din Bucuresti, este, lung…. dar frumos. Ultimii 22 km de la barajul Oasa sunt neasfaltati, drum forestier. Totusi, am impresia ca este mai bun iarna decat vara. Noi l-am prins inghetat si inzapezit. S-ar putea ca in conditii de zapada abundenta sau de polei, sa trebuiasca sa va puneti lanturile la roti. Totusi, este perfect ca este neasfaltat caci esti nevoit sa te deplasezi cu o viteza mica care iti permite sa observi frumusetea locului ;).
Partiile: Domeniul schiabil Sureanu are cateva partii, cea mai lunga avand 1.6 km. Are 1 telescaun si 2 teleschiuri sau mai bine zis tragalete asa cum le numesc localnicii :))) sa mor de ras cand am auzit, tragalet :))), adica te trage….
Partiile sunt rosii spre albastre si nu sunt batute chiar bine. Am impresia ca in zona asta chiar nu prea stie lumea cum sa le bata si lasa niste santuri pe partie de iti poti rupe usor fashul daca vi mai adormit pe partie… Una dintre partii este marcata ca si neagra dar asta petru o singura portiune de 5 mentri putin mai abrupta :D. Totusi, intre partii te cam poti da pe oriunde iar daca prinzi si cativa centimetrii de zapada proaspata, poti avea cea mai faina distractie prin afara partiei. Optiunile de offpiste sunt nenumarate. Copacii sunt rari si iti va face o placere deosebita sa te dai printre ei.
Exista mai multe baruri/apreskiuri in preajma partiilor si toate is faine si pline de voie buna. Skipassul este 100 lei pe zi si 65 pe 4 ore, o cartela de 20 puncte este 80 de lei iar o urcare cu teleschiul este 1 punct iar cu telescaunul 2 puncte.
Backcountry: Asa cum am mentionat la inceputul postului, Muntii Sureanu ofera nenumarate posibilitati pentru ski de tura si chiar freeride. Are atat dealuri domoale cat si fete abrupte si pare sa fie o zona care tine chiar bine zapada. Am avut timp sa incercam si putina tura pe langa schiatul printre partii si chiar am descoperit o zona in apropierea partieii care ofera multe coborari faine. Dezavantajul ar fi ca este cam batuta de soare si ar fi fost bine sa o exploram in prima parte a zilei ci nu la finalul acesteia cand, dupa o zi insorita, zapada era grea si necooperanta :P. Totusi, asta este doar un loc incercat de noi dar zona are atatea locuri ce asteapta sa fie descoperite, veti observa singuri din pozele de mai jos ;).
Ca si concluzie, ne-a placut mult la Sureanu, vom reveni, eventual cu mai multe zile de concediu ca sa avem timp sa exploram cum trebuie zona :). Pana atunci va lasam mai jos cateva poze si filmulete din zona ce surprind experienta noastra de weekendul trecut. Enjoy!
In urma noastra ramane o poveste, uneori nici macar atat… mesaj citit pe luneta unei masni, o masina speciala… Putin cam dramatic totusi ca si titlu de postare, dar m-a miscat putin…
Weekendul trecut, sau mai bine zis weekendurile trecute, am reusit sa facem o tura/ture prin Bucegi. Oarecum mult asteptata caci de la cursul cu Adventureguide, nu am reusit sa ne mai punem schiurile in picioare la marsaluit prin munti. Am tot schiat pe partie si pe langa dar nicicum nu am mai ajuns la un ski de tura.
Desi zapada este cam putina prin creste, ne-am propus totusi o tura in Bucegi, cu plecare si intoarcere la Padina unde am si lasat masina. Obiectivul era sa urcam pe valea Sugarilor, sa ajungem pe Omu si apoi sa coboram pe valea Obarsiei. Vemea chiar a tinut cu noi caci am avut parte de soare si nici un pic de vant, doar cateva adieri.
Traseul prin cele 2 vai este frumos, daca nu chiar superb. Peisajele sunt spectaculoase si variantele de schiat sunt chiar multe. Zapada este indeajuns pe ambele vai si nu prea ai de ce sa iti dai schiurile jos. Daca esti dibaci, faci integal pe schiuri traseul. Te ajuta totusi niste crampoane de schiuri daca ai caci din cauza soarelui care a tot batut si a vantului si temperaturilor scazute, s-a format pe alocuri fie crusta fie gheata si sunt cateva portiuni destul de dificil de abordat alfel pe schiuri si crampoanele ar rezolva situatia. Eu unul am dat o tranta incercand sa urc pe schiuri Cerdacul. Pana la urma l-am urcat dar cu un ocol mai mare, in timp ce Bubulu cu care ne-am intalnit pe Cerdac, urca ca tancul rusesc ca de, a venit pregatit cu ce trebuie. Cine stie, cunoaste ;).
Acum ca stau sa ma gandesc, degeaba ne plangem de zapada. Chiar e, si daca ii mai da o ninsoare sigur avem pana in Aprilie-Mai. Si vremea insorita dar cu temperaturi scazute chiar ne-a oferit destul ragaz ca sa ne bucuram cum trebuie si sa ne rasfatam cu ture faine. Sa nu uitam totusi ca suntem in toi de iarna si avem vreme care sa ne permita sa ne bucuram de zapada.
Fata de anul trecut se schiaza mai bine pe partii, exceptie facand Sinaia. Prin padure este destula zapada si sigur o sa tina pana tarziu in primavara. Cum am spus, daca mai da o ninsoare, ne asigura si firnul de primavara :D.
Legat de zona asta a Bucegilor, odata cu tura asta, o gasesc din ce in ce mai atractiva, caci are de toate. Are si caldari largi ce iti ofera multe variante, are si vaiugi inguste si lungi, are si peisaje superbe si are si km destui cat sa iti ocupe toata ziua si este si mult mai sigura ca alte zone. Sigur o sa tot revenim pentru ca din cate am inteles, sunt variante si variante de abordat. De asemenea te scoate relativ rapid in zona Omu si te poti intoarce linistit la Padina unde ai lasat masina, fara sa depinzi de vreo cabina sau de lumina. Te poti intoarce pe oricare din vai si la lumina frontalei ;).
Va lasam mai jos cateva poze si secvente de pe traseu iar locurile prin care ne-am dat le gasiti la aceste linkuri: Link 1, Link 2. Enjoy and ride safe!
Curs de ski alpinism si studiul zapezii cu Adventureguide, acesta este postul ce trebuia sa il scriu de o luna si ceva :). Am o scuza totusi caci s-au petrecut si niste sarbatori intre timp, dupa care greu mi-am revenit. Totusi, acum mi-am zis ca ar fi timpul sa ajung cu postarile la zi caci ar urma seria de aventuri pe schiuri, fiecare insotita de un post… sau cel putin asa speram, vor urma :P.
Revenind la subiectul de fata, acum ceva timp, peste 1 luna, am participat la un crus de ski alpinism si studiul zapezii, curs tinut de Adventureguide, Adrian Valean si Ovidiu Tanase. A fost prima data cand am schiat in zona Balea Lac si pot spune ca mi-a placut enorm. Si cursul in sine a fost mai mult decat interesant si chiar il recomand. Totusi, trebuie sa aveti in vedere ca un curs de 3 zile nu este de ajuns. Nu este nimic rau in a participa la cat mai multe astfel de cursuri, si, mai importand de atat, ar fi sa exersati ce ati invatat de fiecare data cand aveti ocazia. Nu este o pierdere de timp sa exersati cautarea cu transceiver-ul, sau sa faceti cate un profil de zapada. Nu mergeti mereu pe ce a zis X sau Y. Da, este bine sa va informati dar in plus de asta, sa si verificati. Facand acest curs mi-am dat seama ce greseli am facut anul precedent in unele ture. Ma pot gandi la cel putin 2 iesiri in care ar fi trebuit sa verific mai mult starea zapezii inainte de a cobora.
Asa ca exersati, exersati, exersati, nu asteptati o situatie reala pentru a va pune in practica cunostintele!
Revenind la curs, acesta a cuprins urmatoarele:
Tehnici alpinism:
Mers cu coltarii si utilizarea pioletului
Tehnica de asigurare, tehnici de coarda
Tehnica de catarare pe zapada si mixt
Tehnica de catarare pe gheata
Tehnici ski:
Tehnica de deplasare in sus, panta mica si medie, tehnici pentru schimbarea de directie
Tehnica de deplasare in conditii dificile, gheata, zapada mare, inclinatie mare
Tehnica de coborare in afara partiilor
Tranzitia: urcare-ski-alpinism
Alegerea rutei, atributele unei rute
Tehnici ski-alpinism
Curs de avalanse:
Generalitati si harta avalanselor
Teren, meteo, tipuri de zapada, mecanisme de formare
Stabilitatea straturilor de zapada, tipuri de avalanse
Tactica de prevenire si tehnica de salvare din avalansa.
Toate cele de mai sus sunt condensate in 3 zile faine si daca vremea tine cu voi, veti avea parte de cel mai fain weekend prelungit. Exceptand temperaturile scazute, am avut 3 zile senine si o zapada pe cinste.
Atentie, trecerea prin tehnicile de mai sus se face destul de rapid si trebuie ca, dupa curs sa mai si exersati, asa cum am spus si la inceputul postarii, din cand in cand. Este foarte important caci altfel, atunci cand veti avea nevoie, va trebui mai intai sa va aduceti aminte si nu veti avea siguranta ca puneti cum trebuie in practica.
Programul pe scurt a fost cam urmatorul:
Ziua 1 – tura spre Laitel ce a implicat mai multe coborari. A fost o tura in care ne-am cunoscut mai bine si am si reusit sa facem cateva coborari faine :). Seara am exersat cautarea in avalansa si ni s-au explicat mai multe detalii despre studiul zapezii + un seminar mai explicit dupa, in cabana.
Ziua 2 – am stat in zona Balea Lac si am incercat atat tehnici de coborare pe schiuri cat si de urcare. De asemenea am incercat tehnici de coltari si piolet, tranzitii, amaraj etc.
Ziua 3 – am facut tura spre Vaiuga, urcare la coltar/piolet, tranzitie si coborare pe schiuri, retur la cabana. Pe scurt asa s-au desfasurat cele 3 zile.
Cazare se face asa cum am zis in zona Balea Lac. Noi am stat la cabana Paltinul, foarte fain, am avut chiar apa cald la baie, ceva neasteptat 😛 si mancarea la cabana a fost foarte buna.
In rest, numai de bine, instructorii de nota 10, atat Adrian cat si Ovidiu, Oana si Aurel. Le multumesc pe aceasta cale pentru cunostintele transmise si sper sa ne revedem cu bine la o tura de ski sau chiar la un alt curs :P. Pana atunci va las mai jos cateva poze din timpul cursului precum si un filmulet prea putin concludent :). Enjoy!
Vertical Riding Romania 