Tag Archives: freeride

Traseul de la Manastirea Ciocanu, Bughea de Jos si o balaureala marca VRR

2 Replies

Weekendul ce tocmai a trecut am ajuns intr-un final la Bughea de Jos si la ale sale trasee amenajate de dl. Geo Simion. Am mai avut noi o tentativa si la inceputul sezonului, dar dupa ce ne-am rupt carca cu o urcare pana la stana Stramtu, nu ne-a mai ars sa mai batem drumul pana la Bughea asa ca am lasa tura pentru alta data. Si uite ca a venit intr-un final. De data asta am facut gasca mare, 2 grupuri, unul de dat la vale si unul de dat la deal. Planul nostru era sa stam in Bughea si sa incercam coborarile ce pleaca de la Manastirea Ciocanu, iar dl geograf Bogdan Andora a pregatit un alt traseu mai aventuros spre Iezer pe culmea Papau, si ce traseu aventuros a iesit :))) mai multe detalii la final.

Noi astia lenesi, asa cum am spus, am ramas in Bughea si am reusit sa facem 3 coborari pe traseul amenajat de Geo Simion. Ce sa spunem, am ramas mai mult decat impresionati, chiar s-a muncit si traseul arata bine. Ne-am intalnit pe traseu si cu arhitectul Geo care ne-a povestit de fainele planuri ce le are pentru micul dar potentul deal de la Ciocanu’ :))). Vor aparea si alte trasee si in viitorul apropiat un concurs enduro, probabil una din etapele CNE, poate chiar la anu’. Ce fain ar fi sa avem o etapa a CNE si unul din trasee atat de aproape. Ar fi perfect, imaginati-va ca am avea la 2 ore distanta Sinaia, Poiana, Ciucas si acum Bughea, toate pline de carari faine. Daca in zona ar aparea si niste shutle-uri care sa te duca cat mai sus, ar fi iara ceva de vis, la o adica put fi si niste carute numai sa te duca pana sus :D.

Acum, pe scurt, in zona ar fi 4 trasee, mai mult sau mai putin amenajate si inca se lucreaza, dupca cum permite timpul, la ele. Perspectiva unui concurs de enduro sigur ar mai impulsiona lucrurile. Toate au cam 3km distanta si coboara cam 400m diferenta de nivel plecand de la 800m altitudine si ajungand la 3-400m+. Trebuie avut in calcul diferenta de nivel si la urcare. Prin forte proprii cred ca poti face cam 5 urcari intr-o zi caci vei fi destul de sleit de puteri la final. Noi am reusit sa facem 3 caci am inceput prima urcare in jurul orei 11 si deja la 5 se intunecase. Cat am mai stat de vorba, cat am mai analizat traseul, cat ne-am mai asteptat, aia a fost ziua. Am vrea sa mai ajungem in zona, atat ca sa ne dam cat si ca sa ajutam.

Pentru cine vrea sa il sustina pe nea Geo, poate face mici donatii in contul sau de mai jos. Aveti in vedere ca traseul a fost construit cu scule proprii si fara prea mare ajutor decat din partea comunitatii de rideri din Campulung.

Geo Simion – RO55BRDE030SV20244600300 – BRD, Sucursala Câmpulung Muscel.

Pe noi ne-a convins si chiar credem in zona si in ce s-a intamplat aici si chiar vedem un concurs enduro in viitorul apropiat :D.

Acum, revenind la firul povestii, dupa ce am terminat cele 3 coborari, am ajuns la masina ca sa ne facem bagajul si sa ne caram. Intre timp am aflat ca grupul 2 care a plecat spre Iezer pe culmea Papau s-a cam ratacit, mai ales din cauza ca i-a prins noaptea si drumul nu era chiar evident. Ne mobilizam si noi usor si ne ducem in punctul unde au lasat masina, satul Valea Macelarului, un sat foarte animat, trebuie sa il vedeti ca sa ne credeti :P. Ajungem la locul unde si-au lasat masina si constatam ca starea drumurilor nu ne prea permite sa ne ducem mai departe asa ca ii asteptam cuminti la masini. Avem incredere in dl geograf Andora si uite ca dupa 30 de minute de balaureala primim informatia ca au gasit iara traseul si ca se apuca de coborare. ii asteptam cu cozonac si prajituri inca 2 ore si iata ca vin, 3 lumini ratacite in departare, desi erau 4 la umar :))). Bradu a tras lozul “castigator” bazandu-se pe o frontala ce nu a mai pornit-o de cel putin 1 an :))). Lasa ca a rezolvat Gabi problema cu lumina de bicla de 1000 de lumeni 😀 de batea mai tare decat faza lunga de la Dacia mea :P.

Vin usor inghetati ca a trebuit sa treaca si un rau cu cativa km in urma dar deja ii asteptam cu caldura la maxim in masini. Dupa ce se schimba si ne aranjam in masini, o luam din loc spre Bucuresti si stam la povesti pana acasa. Mai jos aveti asa:

P.S. Ne-a placut atat de mult la Bughea de jos incat am petrecut si 1 decembrie acolo, pe cararile patriei :). De data asta ne-am dat de 5 ori chiar :D. Hai la multi ani si la cat mai multe ture!

Aventuri pe bicicleta prin Naratu, Capatanii si Buila

Leave a reply

Desi pe munte este zapada, iar temperaturile tind spre 0 grade, uite ca a mai fost loc de o tura epica pe acest final de sezon. Ideea turei a venit din partea dl geograf Bogdan Andora, care, dupa ce a epuizat toate turele prin toti muntii, s-a gandit la una cel putin verticala ce includea atingerea mai mult sau mai putin tangetiala a celor 3 munti din titlu.

Traseul initial asa cum l-a gandit avea vreo 97 km si aproape 4000m elevatie dar dupa ce ne-a dat grav cu virgula de pushbike in prima zi, si Naratu ne-a cam venit de hac, am mai taiat din ele si l-am scos-o la vreo 90 km si 3200m elevatie.

Plecarea am facut-o dis de dimineata din Calimanesti. La bordul masinii aratau vreo -2 grade dar nu ne-am lasat descurajati. Dupa ce ne impachetam tot ce ne trebuie prin rucsaci plecam usor pe asfat pe valea Oltului. O placere sa biciclesti pe aici, cu toate TIR-urile si tot traficul din lume la cativa centimetrii de tine. Bine macar ca nu am mers decat cativa km pana am facut stanga pe valea Lotrisorului. In scurt timp ajungem la cascada Lotrisor si in si mai scurt timp ajungem la finalul drumului :). Acesta dispare in albia unui rausor. Ne uitam pe harta si alegem varianta mai grea si mai uscata, de-a dreptul pe culmea din fata, dar care a implicat cel mai zdravan pushbike prin cei mai inversunati boscheti. Si “poteca” a tot continuat asa pana am ajuns in culmea aia mai de sus si am vazut Naratu cum se ridica stancos uneva in dreapta noastra. Ne oprim sa mancam ceva caci de peste 1h caram bicicletele in spate.

Apoi, ne facem curaj si incepem coborarea. Cum povesteam, calea aleasa, de cand am parasit forestierul nu mai implica nici un traseu ci trecea de-a dreptul o portiune din Naratu. Astfel, la scurt timp dupa ce am inceput coborarea, ne-am trezit tragand de bicle si la vale, pe albia unui rau, fiind singura ruta mai acesibila identificata in acel moment. Deja frustrarea se acumulase pentru ca ne-a luat alte 2 ore sa coboram de acolo. Intr-un final dam intr-un alt forestier si incepem sa ne indreptam spre Muntii Capatanii, locul de odihna pentru noaptea ce incet incet isi face aparitia. Nu coboram mult pe acest drum, cateva minute, ca si incepem urcarea. In urcare trecem peste langa niste porci mistreti care au si luat-o la deal cum ne-au vazut si apoi ne confruntam cu prima pb tehnica a turei. Bogdan reuseste sa dea cu schimbatorul intr-un bustean, strambandu-l. Dupa ce ne chinuim vreo 30 de min sa il reparam, il montam la loc. Ghinion, acum Bogdan nu mai poate sa foloseasca ultimele 2 pinioane, ca nici nu avea nevoie de ele :)))).

II dam la deal si la scurt timp drumul devine iara abrupt si ne trezim impingand la bicle. Seara se lasa si lafel si aerul rece dar la cat de incinsi eram de la pushbike, nici ca am simtit ceva. Cu ceva eforturi iesim intr-o poiana pe la 1500m doar ca sa admiram muntii dinprejur, mai ales Fagarasii care se vad mareti si inzapeziti in departare. Se vede si lumina de la cabana Cozia. Ne uitam pe harta, aproximam distanta pana la urmatoarea stana din drumul nostru si ii dam inainte. Noaptea se instaleaza dea dreptul si prin intuneric incepem sa numaram urmele lasate de labele animalelor trecand pe zapada…. simtiti suspansul :)))).

Intr-un final, inainte de a ajunge la stana propusa ca loc de dormit, dam de o troita foarte faina si foarte bine izolata in care incapem la fix. Oricum, stana de o cautam era 200m mai inainte de unde ne-am oprit asa ca troita ne-a iesit in cale la marele fix :D. Ne acomodam repede, ne schimbam de hainele ude si imediat ce atingem confortul termic dorit, ne punem pe halit si pe planificat ziua de maine :D.

Dormim chiar bine, fara prea multe zvarcoleli si dimineata ne prinde chiar odihniti si gata de drum. Stam sa ne dezmortim, facem ordine prin troita sa nu lasam deranj, mancam si la putin timp dupa ora 8 ne punem in misacre. Peste noapte s-a cam incalzit si majoritatea zapezii pe care ne-au tot scartaiti rotile noaptea trecuta, s-a cam topit. Afara este ceata si ne cam bate vantul. Ajungem repede pe verful Gerea unde ne facem 2 poze si ii dam repede la vale dupa ce consultam rapid harta. Urmam marcaj triunghi rosu care se vede doar pe harta caci pe munte el este cam inexistent. Ne ghidam dupa fadele urme ce par a fi drum sau carare si, dupa ce trecem de o stana si un canton si de o portiune mai dubioasa prin padure, ajungem la un forestier fain ce pare sa duca in jos spre cantonul Cheia din Buila. Deci am nimerit drumul si tot tinem forestierul fain ce merge pe curba de nivel si apoi incepe sa coboare prin niste serpentine faine pe care ne distram de minune. Fiecare curba era insotita de o contrapanta pe care ne tot suiam si daca nu avea contrapanta mergea sa faci un drift fain pe pietrele si frunzele ude de pe drum. Chiar distractiva coborare pe acest forestier si in scurt timp ne gasim la indicatorul din Buila ce ne semnalizeaza cantonul Cheia la 20 min distana. Alegem sa nu mai coboram la canton ci sa urmam forestierul pana jos in sat Cheia. Drumul e lung si devine plictisitor spre final. A mai ajutat peisajul tomnatic si raul absolut superb ce ne-a insotit pana in sat. In sat nu intram bine ca deja trebuie sa facem stanga ca sa fentam asfaltul. Ne oprim totusi putin sa curatam bicicletele in rau dupa care ii dam pe dealuri spre Baile Olanesti. Cum iesim din sat dam de o livara de mere care pare sa fie a nimanui si bagam bine la ghiozdan. Facem ceva pushbike si pe aici si dupa 40 de min ne gasim iara la vale. Coboram in Baile Olanesti si apoi urcam iara un deal ca sa facem trecerea spre Calimanesti. Scopul este sa fentam asfaltul cat se poate. Coboram iara printre pomi fructiferi si ajungem intr-un sat al carui nume imi scapa acuma. De aici ne asteapta ultimul pushbike pana in Calimanesti. Il dovedim cu greu si dupa ce cerem asistenta tehnica unui satean care ne ajuta cu ceva apa din put, ii dam la vale visand la o cola rece. Ajungem pe la 5 la masina, exact inainte sa se lase intunericul si incepem sa ne descotorosim de bagaje si de hainele ponosite… Daca bicicleta lui Bogdan a supravietuit traseului, cu mici probleme tehnice, era sa isi dea obstescul sfarsit in parcare, chiar langa manastirea Cozia unde, un ametit era sa dea cu masina peste ea. Eram doar noi, si el in toata parcarea si ce crezi, nu a vazut bicicletele. Noroc ca a miscat bicicleta din loc si nu a trecut peste ea caci altfel era panica totala!

Va lasam mai jos cateva imagini din frumosul traseu precum si un filmulet cu experientele nocturne de sambata. Pana data viitoare, ride safe and have fun! Enjoy!

Update: era sa uit sa pun linkurile cu traseul asa ca le aveti aici (ziua 1) si aici (ziua 2). De asemenea am bagat o poza in galerie cu traseul. Cu rosu is marcate zonele de push/carry bike. Enjoy again :D!

cu rosu is marcate zonele de push/carry bike 😀

 

Trail Riding Postavaru with Scoala de Mountain Bike and Benghea Florin

Trail Riding Postavaru with Scoala de Mountain Bike and Benghea Florin.

La anu’ ori o dam si noi in Benghea, ori ne lasam de MTB :P… acum 2 weekenduri ne-am intalnit in Poiana cu Benghea Florin si a sa scoala de MTB. Pentru cine doreste cateva lectii de dat pe bicla, va recomandam cu drag Scoala de Mountain Bike, Florin chiar stie ce zice si trebuie doar sa il vedeti cum rupe traseele din Postavaru cu un hardtail 29er de carbon. Va garantam ca abia va veti tine dupa el! are Skill la kil :D. Va lasam videoul de mai jos ca si dovada si daca va intalniti cu Scoala de Mountain Bike prin Poiana, veti intelege despre ce vorbim :). Ne foarte bucura sa vedem asa oameni talentati pe cararile noastre. Enjoy!

Site: Scoala de MTB ; Facebook – Scoala de Mountain Bike

Scoala de Mountain Bike

Scoala de Mountain Bike

Creasta estica a Fagarasului pe bicicleta

Leave a reply

Creasta estica a Fagarasului pe bicicleta, un nume ambitios dar si o tura pe masura :).

Profitam din plin de vremea stabila si ne avanturam pana in creasta Fagarasilor. Tura asta este posibil sa fie cea mai faina de anul asta, trebuie doar sa asteptam sa vedem daca o mai detronam cu o alta :D.

Weekendul ce tocmai a trecut am reusit sa facem o tura faina prin Fagaras. Ideea i-a venit lui Tiberiu care a propus sa combina doua ture facute de Radu Diaconescu a.i. sa ne bucuram atat de creasta Fagarasilor cat si de o coborare pe masura pana in Plaiul Foii. Initial vroiam sa mergem iara pe Moldoveanu dar vremea putin instabila ce aparea in prognoze ne-a facut sa revizuim putin planul. Astfel, schimbam tura pe ultima 100m si ne hotaram sa fentam varful si sa urcam in creasta prin Valea Rea si apoi prin Valea Bandei.

De plecat am plecat de joi seara si am dormit la o pensiune in Nucsoara. Noroc cu Ionut, fratele lui Tiberiu care si-a sacrificat seara oferindu-se sa ne duca pana acolo, astfel dandu-ne libertatea de a ne face traseul dupa cum vrem.

A 2-a zi ne trezim pe la 6:30 si pe la 7 reusim sa iesim din pensiune si sa ne suim pe bicle. Luam cu entuziasm valea Rea si cu doar 2 mici pauze, pe la 10:30 reusim sa intram pe valea Bandei, prima necunoscuta a turei. Dupa ce servim al 2-lea mic dejun continuam cu un pushbike pe un drum de exploatare urmand trackul lui Radu. La scurt timp incepem sa balaurim prin boscheti si abia, abia razbatem. Drumul de exploatare este surpat in mai multe locuri din cauza alunecarilor de teren asa ca nu recomandam sa o luati dupa urmele noastre. Banuiala mea este ca cararea pe valea Bandei incepe de fapt pe albia raului undeva in spatele stanei ce se vede jos la inceputul vaii si la inceputul drumurilor de exploatare. De acolo sigur este o poteca ce duce sus pe vale si nu trebuie sa urcati pe drumurile de exploatare. Noi am balaurit ceva si am pierdut cam 1h incercand sa ne dam seama cum mama naibi sa o luam  si sa fentam alunecarile de teren. Intr-un final dam in poteca nemarcata ce ne poarta sus in vale. Se bicicleste foarte putin pe aici, toata valea fiind foarte salbatica. Iarba mare si poteca aproape inexistenta. Se trece pe langa o stana, si de 2 ori peste rau, odata din stanga raului in drepata si apoi invers. Se ajunge intr-o caldare mare unde este alta stana mica si de aici drumul urca in serpentine pe o poteca ciobaneasca, pana in traseul de creasta. Pushbikeul este de cea mai buna calitate si este acompaniat din cand in cand de carrybike :))). Intr-un final si dupa vreo 3 ore de balaurit ajungem si noi in creasta, undeva dupa fereastra mare a Sambetei si inainte de varful Urlea. Dupa ce ne odihnim putin incepem curajosi traseul de creasta. Se cicleaza destul de greu dar merge. Ne bucuram de cateva portiuni faine si mai impingem la bicle pe unele mai accidentate. Intr-un final, in jurul orei 5 ajungem in curmatura Zarnei si la regugiul cu acelasi nume. Alegem sa ne oprim aici si sa continuam traseul maine. Urmatorul refugiu ar fi Bratila dar este intr-o stare mai proasta decat acesta. Dupa vreo 2 ore apare si un grup de 5 drumeti din sens opus si ne asezam cu acestia la vorba. Facem si schimb de tuica si ne frigem putin cu kerosenul de il carau :))) a noastra era ceva de hidratare pe langa a lor :))).

Dimineata ne prinde intorcandu-ne de pe o parte pe alta pe palul dur din care erau facute paturile din refugiu. Din motive de ergonomie ne-am lasat izoprenele acasa :D.

Ne echipam greoi si mancam ce mai avem prin bagaj. Ne luam la revedere de la drumeti si continuam traseul in lumina puternica a diminetii. Cararea urca si coboara de mai multe ori pana trece de refugiul Bratila si ajunge intr-un final in dreptul refugiului Berevoiescu. De aici numai coborare de cea mai buna calitate pana in Plaiul foii. Cararea este super faina si gata sa multumeasca dorintele oricarui mountainbiker. Daca pana sa intre in padure o poti aborda cu viteza si iti ofera destula adrenalina, cand intra in padure capata cateva accente enduro si tehnicitatea creste o bucata. De asemenea poteca este destul de salbatica trecandu-ne calea atat o vulpe cat si o vipera neagra. Asta din urma ne-a cam facut inima sa stea in loc :))). Dupa incidentul cu vipera continuam pe cea mai faina si abrupta coborare ce ne scoate in forestierul de duce in Plaiul foii. Mare atentie sa nu va pacaliti, incercati sa tineti marcajul si sa nu o apucati pe reteaua de drumuri de exploatare nou aparute si care nu au nici un farmec. Noi era sa ne pacalim dar dorinta de a gasi carari noi si faine a invins asa ca am mai balaurit putin ca sa revenim in poteca, asta dupa ce am apucat-o din gresala pe unul din forestiere. Si nu am regretat caci, dupa cum povesteam, a urmat cea mai faina, abrupta si tehnica parte a traseului de am reusit sa incingem franele la maxim :D.

Odata ajunsi in forestier ii dam cu spor pana in plai unde servim o bere, o cola un bulz si o portie de papanasi de zici ca n-am mai mancat nimci de 2 zile :))).

Apoi a urmat plictisitorul drum pana in Zarnesti unde am prins trenul de la ora 5. Va lasam in continuare un mic filmulet demostrativ si imaginile de rigoare precum si 2 linkuri cu traseele din cele 2 zile: link 1, link 2. Tura este superba si chiar merita sa faci tot pushbikeul din prima zi. Alternativa ar fi o tura de 3 zile cu urcare pe Malita apoi varful Moldoveanu si o bucata ceva mai mare din creasta. Scutesti astfel 3 ore de pushbike dar te pricopsesti cu trecerea Moldoveanu – Viste cu bicla in spate, nu ca nu am fi obisnuiti cu ea si cred ca la anu’ asta ne va fi traseul :D. Pana atunci, enjoy and ride safe!

Valea Cerbului pe doua roti :D

Leave a reply

Era pe planificarea de anul asta, si weekendul ce tocmai a trecut, i-a venit vremea :D. Am incercat Valea Cerbului din Bucegi si putem spune ca am supravietuit… pana si bicla e recunoscatoare ca a scapat intreaga :))).

Dar hai sa revenim la inceputul zilei cand iesit din casa era sa calc intr-un rahat de pisica fix la mine pe pres. Mirat, m-am uitat sa vad daca Dizi, pisica proprietate personala :P, era inca prin casa. Il vad cuminte in sufragerie. Ma mai uit la rahatul de pe pres mirat…. ies, inchid usa si cand sa cobor dau peste o pisica. Imi aduc aminte ca vecina de la 2 si-a pierdut pisica. O prind, ma duc la anuntul lipit pe usa din spate, iau numarul si sun. Dupa 10 minute coboara si vecina. Ii zic in fuga “CU PLACERE!” inainte sa imi si multumeasca si dau sa fug la gara ca am un tren de prins. Ajung cu 10 minute inainte, unde ma intalnesc cu restul grupului, Andrei, Vlad si Eugen. Pe tren discutii despre CFR, calcule si realizarea faptului ca nu este asa avantajos sa mergi cu trenul. Ne-ar costa toata treaba cu CFR-ul in jur de 100 RON de caciula, in conditiile in care daca ne combinam la o masina cred ca puneam maxim 25 lei de fiecare …

Desi nu aveau locuri pentru toate biclele, nasul ne zice ca ne taxeaza si extra… de ce?! pentru ca ne luam bilet de bicla din treb… fuck offf! ma-ta de CFR!

Imediat dupa ce imi zice, opreste si trenul in statie si vad biclele cum incep sa se darame prin vagon ca piese de domino. Imi venea sa il si injur…

In fine, ajungem in Sinaia, oprim la mega sa mai luam cate ceva, ne consultam cu Ionut care era pe drum dinspre Moroieni si apoi ne indreptam spre cabina. Ii lasam pe Vlad si pe Eugen la cabina si eu cu Andrei ii dam la pedale spre cota 1400 deoarece Ionut era oricum in usoara intarziere. Pe urcare Andrei se duce glont si raman in urma asa ca iau rapid decizia sa ma bag la gondola si daca ajung prea rapid sa dau si o coborare pe unul din traseele amenajate. Odata ajuns sus pun genunchierele si trag un fairy trail de toata frumusetea. Parca e mai fain cand e terminat si uscat :D. Ma urc la fix iara in gondola ca Andrei tocmai ce ajunsese la 1400. Il recuperez din drum si luam gondola pana la 2000 unde ne astepta deja restul grupului. Ne facem curaj si ii dam la vale de pe Furnica pe coborarea super abrupta, marcaj dunga galbena parca. De aici ii dam inainte spre piatra arsa, babele si apoi vf Omu. Nimic de povestit ci doar aglomeratie mare si… gunoaie multe. M-a surprins o imagine, cand am ajuns la piatra arsa era plin de masini. O familie numeroasa de bipezi nevertrebrati stateau la masa pe o stanca. In jurul lor era plin de gunoaie dar nu ii deranja, erau in natura, aer curat, munte, 1 tona de gunoaie si 50 de masini pe 100m patrati. Si ii mai si auzeai zicand “Oooo da ce frumos eeee, ce aer curat….” sta-v-ar parizerul in gat…

… ajunsi la Omu, lafel de aglomerat, dar mai putini bipedus nevertebratus… ca de, se triaza putin lantul trofic pana la 2500m… dar nu de tot :(, bem un ceai, mancam ce avem prin rucsaci si stam de vorba sa vedem ce facem mai departe. Eu unul vreu sa incerc Valea Cerbului si ceilalti stau in dubii daca au timp sa faca potcoava Bucegilor pe drumul Granicerului, sa coboare in Simon din saua Strunga si sa prinda trenul de 18:50 din Brasov. La un mic calcul, ar fi cam la limita. Dupa o lunga discutie grupul hotaraste sa se intoarca pe unde am venit iar eu sa cobor pe Valea Cerbului. Zis si facut, ma echipez ceva mai zdravan, ne luam la revedere si ii dam fiecare la vale cum poate. Ce pot spune despre Valea Cerbului este ca… am supravietuit :))). Glumesc putin dar intradevar a fost cam greu si as incadra-o in seria ambtitii prostesti :P. este cam 85-90% ciclabila ca si distanta. Mi-a luat 2 ore sa ajung de pe varf pana in Busteni la Gara. Totusi, cei 15% nu-s chiar asa usori de facut cu bicla in carca sau tragand de ea iar cei 85% au destule portiuni grele. Recomand echipament de protectie si casca fullface. Asta din urma nu am avut-o si parca am avut o retinere din cauza asta caci ai portiuni unde esti la limita, cu haul intr-o parte sau coborari abrupte unde poti cadea in cap oricand daca nu te tii bine sau nu ai cat de cat experienta. De asemenea, recomand sa se faca intr-un grup de minim 2, nu ca idiotul de fata :(.

Oricum, o experienta nu pot sa zic unica ca au mai fost, dar cu un grad ridicat de dificultate. Credeam ca traseul Ribcev Laz din Slovenia a fost greu dar asta se bate cot la cot cu el. Partea de sus de pe varf pana la stana din vale si inca putin dupa este ok ciclabila aproape complet. Apoi urmeaza o portiune in care tragi de bicla si te dai pe ea in egala masura. Inainte de intrarea in padure iara te dai destu de mult pe bicla. Dupa, iara urmeaza o portiune de carat de bicla prin niste locuri ba inguste ba abrupte. Dupa urmeaza iara portiune de dat pe bicla si dupa ce treci de poiana costilei te tot dai pe ea. Mai urmeaza parca o portiune nasoala de pushbike si apoi o super coborare pana in Busteni la caminul Alpin si apoi… ura si la gara :D.

Va lasam mai jos materialul foto-video de rigoare. A, si era sa uit, Multam Laurentiu Baidan pentru liftoff-ul din Busteni, ce ma fac eu fara tine :D, dau o lada de bere rece la Isverna!!! Enjoy!

Triglav sau Dolomiti? sau ambele :D

Leave a reply

Triglav sau Dolomiti? as zice ambele si la pachet ca sa ai ce sa compari :).

La inceputul lunii am vizitat 2 dintre cele mai faine parcuri naturale din Europa si anume Muntii Triglav din Slovenia si Dolomitii Italieni care fac parte si din patrimoniul Unesco si… ne-au placut maxim.

Toata distractia a durat 1 saptamana si doar 5 zile de plimbat efectiv caci resul au fost pe drum. Am facut cam 17 ore pana la lacul Bohinj unde am gasit si camping, nu cel de langa lac ci camping Danica undeva la 5-6 km inainte de lac. Exista unul chiar in coada lacului dar, fiind pozitionat in interiorul parcului nu poate acomoda decat un loc limitat de turisti, reguli normale nu ca la noi. Desi parea sa avem destule locuri unde sa ne punem cortul ni s-a zis din start ca este plin si ca nu avem voie. Cand am intrebat de ce a venit si raspunsul corect cum ca este un parc natural si deja sunt destui turisti si nu mai au voie sa acomodeze si altii… asa da, desi am umblat ceva sa gasim alt camping.

Oricum, camping Danica este foarte fain si ai unde manca si unde iti pune cortul si au si apa calda la dusuri iar portiile la restaurantul campingului sunt HUGE!!! le-am luat la pachet si am mancat si toata ziua urmatoare din ele :))).

Legat de parc si ce poti face aici… pai aproape orice dintre care amintim: Plimbari cu barca, zbor cu parapanta, plimbari cu canoe, rafting, catarari la stanca, bicicleta, hiking, explorare de pesteri si sigur sunt multe alte activitati ce nu le-am observat.

Noi am ales sa ne plimbam cu bicicleta, sa facem baie in Bohinj si sa stam la plaja, ceva lejer ca de concediu, desi tura de bicla nu a fost chiar asa.

Dupa un tur scurt prin satele de la baza lacului, am urcat pe cablu pana in creasta muntelui la 1800m si acolo am gasit Vogel bikepark care, desi are un singur traseu, este super fain cu un flow incredibil iar baietii de la park sunt super de treaba. Atat de de treaba a.i. cand i-am intrebat pe unde pot sa cobor si eu de pe munte cu bicla mi-au recomandat un traseu care in mod normal era de picior, cam 95% “ciclabil” mi-au zis, exact cum ne place si noua m-am gandit, dar care a scos zeama din mine pana jos. Cea mai cea coborare, ingusta, abrupta si foarte accidentata de am muncit pe coborarea aia cat n-am muncit la nici un deal pana acum. S-a lasat grav cu frane incinse si antebrate moarte de oboseala. Odata ajunsi jos am facut o binemeritata baie in lacul racoros :D. Urmatoarea zi am vizitat Bledul si am stat la plaja langa lac, a fost ziua de relaxare.

Ziua 4 ne-am trezit pe ploaie si cu cortul usor inundat. Cum a aparut o fereastra in vremea urata am si strans cortul si am parasit campingul cu directia Cortina d’Ampezzo, Italia. Ploaie torentiala pana in Italia si abia cand ne-am apropiat de Cortina vremea s-a mai indreptat. Aici am stat la camping Olympia, si acesta foarte fain desi servirea la restaurantul campingului, cel putin in una din zile a fost oribila… dar hai sa nu povestim aspecte neplacute.

Dolomitii sunt asa cum ni i-am imaginat, spectaculosi, mareti, greu de egalat. Unde te uiti vezi peisaje superbe. Ai instalatii peste tot si poti urca oriunde vrei fara sa depui prea mare efort si doar sa te bucuri de privelisti. Au o multime de trasee de hiking, potecile fiind numerotate si ajungand pe la numere de genul 411 :D. Traseele de bicicleta in zona Cortina sunt pana in 20, marcate pe culori, verzi, care sunt poteci de baza pe langa drum, plate, albastre, care sunt drumuri cu mutina urcare, rosii si negre.

Totusi, toate traseele de bicicleta sunt drumuri forestiere late cat o masina, nu prea gasesti singletrailuri. Singurele poteci inguste sunt cele de hiking pe care nu prea ai voie desi am incalcat regula asta de vreo 2-3 ori :D.

Gradul de dificultate al traseelor de bicicleta se pare ca este dat doar de inclinatia pantei si nimic altceva. Sectiunile negre ale traseelor sunt abrupte dar fara sa prezinte alt hop tehnic de vreo natura. Din punctul meu de vedere le-as da alta clasificare dar probabil ca sunt gandite pe o scara de valori generala. Daca vrei sa faci diferenta de nivel si km, ai pe unde. Noi in prima zi am facut un traseu care in mare parte statea pe traseu marcat 7 ce era rosu si negru si spre seara am luat cabina pana la refugiu Falonia si am coborat pe traseu 6 si apoi 5.

A 2-a zi a fost dedicata in intregime bicicletei si am ales traseul Superpanorama Freeride. Partea de Freeride ne-a cam lasat reci ca iara si acesta merge doar pe drumuri forestiere dar panoramele chiar erau superbe. Dimineata si seara prinzi super peisaje iar daca lumina este favorabila ies super poze.

In ultima zi in Dolomiti am mers in bikeparkul din Cortina, care are 4 trasee, 1 negru si 3 rosii dar toate super solicitante si super calumea facute. Nu avem cu ce compara ca nu prea ne dam in bikeparcuri dar asta chiar ne-a surprins si, ca forma de antrenament este super fain. Nu am reusit sa facem decat 2 ture caci trebuia sa ne intoarcem sa eliberam locul in camping, dar a fost fun. Ne-am intors in camping pe o carare de hiking super faina care, din punctul meu de vedere a fost cea mai tare coborare din Dolomiti din cete am incercat exceptand bikeparkul :D. Deci pana la urma cararile turistice raman si cele mai faine trasee de bicicleta, sorry but is true :D.

Dupa ce am eliberat campingul am mers cu masina pana in apropiere de 5 Torri am urcat pe cablu pana la refugiul Scoiattoli si am facut un mic traseu de hiking pana la refugiul Averau si apoi am coborat pe marcaj pana la masina admirand peisajul absolut superb.

Ca si preturi chiar nu cred ca a fost un concediu costisitor. Am facut cam 5 plinuri la masina, mare parte din consum fiind dat de faptul ca aveam 3 biciclete pe masina si am mers destul de mult pe autostrada.

In camping Danica se da 12 eur de persoana pe seara si doar atat, asta la cort normal si masina mica iar in camping Olympia 9 eur de persoana pe seara si 10 eur pentru cort si masina.

Preturile unei mese de persoana atat in Slovenia cat si in Italia ar fi undeva pana in 20 EUR cu bere cu tot :D, iar preturile la supermarket sunt apropiate de ale noastre.

Pretul urcarii pe cablu in Vogel bikepark cu posibilitatea de a te da toata ziua in bikepark ar fi 22 EUR iar in Cortina pretul cartelei valabile 1 zi in bikepark este de 30 EUR.

Urcarile izolate pe cablurile din Cortina costa intre 9 si 15 EUR dar exista o cartela de 40-50 EUR valabila pentru toate instalatiile o zi intreaga.

Va lasam mai jos materialul foto-video de rigoare. Enjoy!

Un traseu XC si unul mai enduro :D

Leave a reply

Weekend plin, plin! pacat ca a trecut… 2 zile si 2 trasee super faine, de nici nu ne asteptam sa fie atat de faine. Sambata l-am ales pe cel mai “lejer” care tin sa spun ca nu este chiar asa lejer :D. Am zis sa facem ceva mai de “XC” dar sicer l-as trece la alta categorie la ce coborari a avut :D. Astfel am plecat sambata, nu chiar dis de dimineata sa facem traseul mediu de la Surmont MTB. Cum nu prea am participat la concursuri nici nu prea cunosc unele trasee si de multe ori nu am mari asteptari de la ele dar se pare ca asta este chiar tare si cu aproape de toate. Plecam toti din Bucuresti si la Azuga la partie ne regrupam si ii dam usor spre Cabana Susai unde stam la un suc, intindem un hamac si lasam o parte din grup sa leneveasca in voie. Apoi incepe distractia, o sumedenie de coborari faine ba abrupte ba pe ragalii ba singletrackuri intercalate de o sumedenie de urcari care mai de care mai sustinute. Super fain traseul si chiar merita. Ne intoarcem nu chiar repede la cabana sa le culegem pe fete si apoi ii dam inainte pe traseu pe ultima portiune unde prindem iara cateva coborari faine si apoi cativa  kilometrii plictisitori prin mocirla si bolovani. Pe ultima coborare faina reuseste natura moarta sa ne-o traga bine, cel putin lui Andrei care se alege cu o spita rupta dupa ce un bustean a incercat sa ii faca felul… ghinion mare si se pare ca Andrei va rata tura de diminica din Ciucas :(.

Punem camera, legam spita rupta si ii dam mai grijulii la vale. Ajungem chiar tarziu la masini si gonim spre un loc in care sa halim ceva.

A 2 a zi ne trezim iara de dimineata si o luam de la capat… pus bicicleta pe masina, cules lumea din drum plecat pe DN de data asta cu alta destinatie. Lasam masina in pasul Bratocea si luam cu avant Ciucasul si culmea Bratocea. Planul de data asta este sa facem traseul de la Ciucas Enduro, cel putin ps2 si ps3 ca vrem sa ajungem si devreme acasa. Urcam cu ele in carca pana in culme si incepem sa ii dam rapid pana ajungem la Tigai. Aici odihna de voie, echipare si dat la vale pe unul din cele mai faine trasee incercate pana acum. Traseul chiar este tare si are de toate, pante abrupte, pietre, radacini si cele mai faine singletrackuri. PS2 este ceva mai dificil la inceput cu un pasaj pe bolovani care chiar iti solicita toate skillurile iar ps3 are cele mai faini ST unde ii poti da blana… desi sfatul dupa cazatura de la final ar fi sa fiti putini precauti, macar daca il faceti prima data. Noi nu am aplicat tactica asta si cu 50m inainte de final am reusit sa dam o tranta ca in filme, la vreo peste 40+ km/h conform garminului, si dupa ce un ciot ceva mai ascuns in iarba a muscat putin din cauciucul nostru. Este nasol sa vezi in ultima clipa obstacolul si sa iti dai seama ca nu ai ce face sa il mai eviti decat sa te incordezi si sa astepti deznodamantul :(… Bine ca nu s-a soldat cu nimic grav decat niste denivelari pe tibie si un umar care a inceput sa doara doar a 2-a zi :D. Exceptand faptul ca regret cazatura de la final care putea fi evitata cu putin mai multa precautie, traseul este super tare si sigur vom mai reveni in Ciucas in viitorul apropiat.

Traseul de sambata il gasiti aici iar cel de duminica aici :D. Vorbim de 50 km cu 1400m elevatie si 24 km cu 1000m elevatie, nu cine stie ce dar pentru unii destul :))).

Mai jos va lasam cu materialul foto video. Ride safe! si de data asta chiar stim la ce se refera vorba 😀

Un record si 2 vai

Leave a reply

In drum spre mare...

Un record si 2 vai. Asta ar fi cea mai scurta sinteza pentru weekendul ce tocmai a trecut… si recordul nu este ca am dat si noi 2 vai intr-o zi, ci ca am reusit sa facem cea mai lenta tura pe bicla, asta sambata, 23 km in 7 ore…. da, ati citit bine :)))

In fine, la acest record au contribuit puternic cele 6 pene si traseul de la Paulesti (livada cu ciresi) care, daca il faci prima data si nu cunosti zona, fara gps in mana esti mancat. Fiind un traseu scurt, si cu multe intersectii, daca vrei sa il nimeresti tre sa stai sa te uiti la gps mereu, si cum nu aveam un dispozitiv gps de purtat pe bike, trebuia sa stam sa ne uitam mereu la trackul de pe telefon.

Iar de cele 6 pene, ce sa mai zic. Pe ultima nici nu ne-am mai chinuit sa o facem ci am mers pe langa bicle pana la masini, sau cel putin Laurentiu, victima cu 4 pene la activ intr-o singura tura, s-a sacrificat si a mers pe langa bicla pana la masina:))).

Totusi, exceptand recordul nostru si faptul ca eram pierduti fara gps, adica nu ne iesea deloc traseul propus, este frumos la Paulesti, un traseu bun de antrenament, un fel de parc Tineretului la superlativ cu catarari mai faine, mai lungi si solicitante si cu 2 coorari de nota 10 :D. Recomandarea ar fi sa nu calcati pe acolo daca a plouat recent caci zona nu se usuca asa repede si cu noroiul nu e de joaca, strica orice distractie ;)… aaa, si fara gps…

Aveti AICI trackul nostru cules de pe bikemap si mai jos cateva poze de pe traseu. Si ultima recomadnare ar fi sa nu plecati fara camere/petice/rabdare caci la cati salcami sunt prin zona aveti toate sansele sa stabiliti si voi cate un record… numai va rugam sa nu ni-l bateti pe al nostru :D.

Si povestea continua cu ziua de duminica, care a fost cel putin bestiala, cu soare, nori si 2 vai, Malinul si Alba, exact in ordinea asta :D. Dupa ziua de sambata, extrem de obositoare, mai mult psihic decat fizic :))), ma trezesc cu noaptea in cap, mai exact la 5:30 sar in haine imi fac rucsacul si umplu termosul cu ceai doar ca sa uit acasa multe alte lucruri mai importante. Dar bine ca am ajuns la 6:30 in parcare la IKEA unde ma intalnesc cu Mihai aka Cab. Barcaciu, Alex si Tiberiu. Ne grupam cate 2 in 2 masini si gonim ca nebunii sa prindem prima cabina, lucru pe care il si reusim, doar ca sa il asteptam pe Tiberiu sa coboare si sa revina cu a 4 a cabina… caci si-a uitat betele in masina … futu-i mama ma-sii de rima…. :))).

La cabina ne-am intregit si fortele adaugandu-l pe Ovidiu la brigada de soc. Dupa 45 de min de asteptare si cu planul facut o luam si noi usor spre Costila. Ajungem in buza vaii Malinului doar sa ne minunam cata zapada e, si aici si pe cerb si pe unde ne mai uitatm. Ne facem guraj si dam drumu la distractie. Concluziile la finalul vaii ar fi ca ar mai tine inca 2 saptamani. La final, dupa ce ne odihnim putin stabilim si sa o luam inapoi ca sa ne indreptam spre Alba. Usor de zis, greu de facut. Dupa 2 ore de urcat si spart zapada suntem si noi iara sus unde stam 30 de min sa ne intregim iara fortele. Dupa ce mai stam devorba cu un grup venit din spate, o luam usor spre Alba, pe o vreme ceva mai inorata si dupa ce ne-a picurat putin pe finalul urcusului din Malin.

Ajungem destul de rapid in Alba doar sa o gasim ingusta si intrerupta. Incepem coborarea usor obisiti si dupa o mica peripetie pe la saritoarea Carnului, unde Alex a fost eroul principal cu in derapaj pe fund de cativa metrii buni, continuam putin mai grijulii pana la finalul vaii. Dupa saritoare pana aproape la verdeata am cam schiat si pe un covor de pietre :D. Zapada nu mai tine pana jos la verdeata asa ca trebuie sa dati schiurile jos ceva mai devreme. Ne schimbam, ne curatam echipamentul si ii dam usor la vale pana la caminul alpin si mai departe dar nu inainte de a ne lua o bere de la primul chiosc iesit in cale… caci ne era o sete…

Fruoasa zi, si frumos mod de a incheia sezonul… poate…:D

Va lasam mai jos cateva poze faine din cele 2 zile si promitem a revenim si cu un filmulet cat de curand. Foto credit pentru pozele cele mai dinamice i se cuvine lui Mihai Petre, nu dansatorul ci schiorul :)))). Enjoy!

Weekend cu de toate

Leave a reply

Weekend cu de toate, cred ca asa ar trebui catalogat weekendul trecut. O leaca de scufundari si un salt cu parasuta mai trebuia si era ultracomplet :)).

Planuri batute in cuie nu erau si dupa ce vineri seara ne-a prins in oras la un pahar de vorba cu Bachus, goraza de a ramane in Bucuresti a invins si sambata dimineata, mai tarziu ca de obicei eram in drum spre munte cu bicicletele pe masina si restul de echipament in portbagaj. Planul era simlu, urcam usor pana la cota 1400 la Sinaia si de acolo ne indreptam spre Stana Regala cu un popas pe drum la o stanca unde cativa prieteni erau la catart.

Ajunsi destul de tarziu la Sinaia, undeva pe la ora 11 ne punem pe sei si ii dam usor la deal pe clasicul drum care nu a fost chiar asa aglomerat cum ne asteptatm. Ajungem destul de devreme la 1400. Vad baietii cu biclele de DH care iesau din gondola, isi puneau casca si ochelarii si ii dadeau frumos la vale pe frumosul traseu Happy Bear ce spre rusinea mea nu l-am incercat pana acum. Ii zic Elenei sa ma astepte putin ca am ceva treaba :)). Imi pun frumos genuncherele ce le aveam in rucsac si entuziasmat ii dau si eu la vale. Ce sa zic, ca intrarea in padure m-a surprins putin cu o mica portiune abrupta care nu prea iti lasa timp de gandire si care iti cam ridica adrenalina oleaca dar dupa incepe sa devina mai ok. E bine sa faci o recunoastere a traseului ca altfel risti sa ti-o furi :D. Traseul este foarte frumos facut si iti stimuleaza zdravan adrenalina, Are si multe rampe ce pot fi incercate. De obicei rampele amenajate sunt destul de inalte, majoritatea dintre ele, doar cateva puntand fi abordate de cei cu mai putina experienta. In rest sunt destule rampe naturale ce pot fi abrodate ok si care reusesc sa ii dea un flow deosebit traseului. Ce sa zic, mi-a placut, imi venea sa nu mai plec de acolo dar mi-am propus sa ma intorc in alta zi special pentru traseul asta si sa il fac pana ma pictisesc :).

Ma intorc repede cu gondola la 1400, o recuperez pe Elena si ii dam bine spre Stana regala. Drumul forestier ce duce la stana este destul de frumos pentru o plimbare iar biciclisti mai indrazneti au la dispozitie traseul Old School care este de asemenea demential si se interesecteaza destul de des cu forestierul. Chiar fain! Ajungem relativ repede la locul indicat de Alex si George si dupa ce identificam cu greu locul de catarat incepem sa facem putin bikealpinism cu biclele in spate pana ajungem la baza stancii. Aici ii gasim pe indivizi deja in perete incercand fie un supozitor cu frunze fie un Sisif de toata… dificultatea :))).

Stam la povesti, halim ceva, admiram baietii care escaladeaza marii pereti, incercam si noi un supozitor cu frunze si dupa ce ne calmam nitel incepem sa o luam usor, usor din loc. Chiar frumoasa iesirea la stanca si le-am promis ca ne vedem si data viitoare. Si combinatia asta de treseu pe bicla si cocot parca nu e chiar asa de rea, un mix bun :D, de repetat.

Dupa ce iara bagam putin carca si reusim sa iesim in forestier, ii dam usor spre stana regala. Ne intoarcem pe unde am venit vreo 3 serpentine si apoi identificam drumul de stana. Ajungem relativ repede. De aici coboram pe poteca regelui, un traseu pavat si serpuit ce te scoate in drumul de cota sau la palat daca il continui. Chiar frumos drumul si serpentinele stranse is chiar faine.

Ajungem la masina chiar devreme si la ora 8 suntem in Bucuresti, deja cu gandul la ziua de duminca care ne astepta cu o noua aventura :D. Planul era sa facem o zi de schi pe Valea Alba, si ce zi urma sa fie :D. Pornirea lafel de grea, ca iar am stat la un pahar de vorba si parca cocotul de sambata si traseul de dh ne-a obosit putin :)). Trezirea a fost pe la ora 5 caci la 8 trebuia sa fim in Busteni la cabina. Plec singur din Bucuresti caci restul erau deja pe zona si la ora 8 ajung la Andrei sa il iau. Ajungem intr-un final sa urcam cu a 2-a cabina si la 9 eram sus pe platou, eu, Andrei, Tibi, Tiberiu si Marian. Ne punem schiele si claparii pe rucsac si ii dam usor la pas pana in buza vaii. unde asteptam o alta brigada ce venea din urma si printre care se regasea si Matei. Ne echipam, ne uitam frumos in jos la valea ce ne asteapta si incepem sa ne lasam usor pe ea. Am inteles ca sambata a fost ambuteiaj pe aici, peste 40 de oameni, deci am facut alegerea buna sa venim duminica. Erau considerabil mai putin, grupul nostru si inca cativa la pas. Ne strecuram frumos pe langa peretii vaii pe o zapada numai buna si ajungem relativ repede la iarba unde ne intindem la o campeneasca de toata frumusetea. Scoatem ce avem prin rucsaci inclusiv berea si aghiasma carata strategic si cu care nu poti da gresi intr-o tura ca asta. Trebuie sa imi fac un tricou cu “Alcohol, connecting people!” :))).

Stam tolaniti mai bine de 1h si ne bronzam la soarele de munte pana mai vine un grup de 4 schiori de sus. Incepem sa ne strangem catrafusele si sa ne punem echipamentul pe rucsaci si ii dam usor la vale pe cararea frumoasa si cu orasul Busteni ce ni se arata in fata, la baza masivului. Ajungem repede la caminul Alpin lasam bagazele cu Andrei si ne ducem repede cu un taxi sa ne recuperam masinile de la cabina. Cam asta e finalul unui weekend cu de toate. La mai multe caci chiar a fost reusit. Cum povesteam la inceput, o leaca de scufundari si un salt cu parasuta mai lipseau si era chiar complet :).

Pana data viitoare va lasam cu materialul foto/video de mai jos. Enjoy!

Sfarsitul nu-i aici…

1 Reply

Nu-i aici, sfarsitul nu-i aici, si avem dovezile necesare sa aratam acest lucru :D.

Tura din Iezer a venit mai din timp anul asta ca de, daca si iarna lasa semne ca isi da ultimele rasuflari, am zis ca putem incerca fara probleme Iezerul. Si dreptate am avut caci, am avut parte de cel mai fain ski de tura din sezon :D.

Despre tura am tot povestit cu Tiberiu si Bradu si odata ce am nominalizat un weekend am inceput sa dam de veste despre planul nostru. Astfel am reusit sa il convingem si pe Dinu care ni s-a alaturat pe schie si pe Cristina, Diana, Bogdan si, surpriza, Vlad Bogdan, altul decat subsemnatul si altul decat cel peste care am dat in Ciucasi si in Bucegi. Cum zicea No 2, suntem multi si vom invinge. Deja o sa ne zicem dupa numarul de ordine, No 1, No 2, No 3….. :)))

Prognoza arata bine, 2 zile cu zapada de 5-10 cm inclusiv sambata cand era plecarea. Entuziasmul era la cote maxime iar vineri abia asteptam sa ajung acasa sa imi pregatesc bagajul. Cu greu am indesat tot ce aveam nevoie in rucsacul de 38L si dupa ce am mai discuat cu Bradu si Tiberiu si dupa ce m-am uitat la The Program, asa, ca sa am la ce sa visez, m-am bagat pe la un 12 la somn cu ceasul pus sa sune la 5:20. Am reusit iara sa ma trezesc inaintea alarmei asta dupa un somn sacadat… np, numai bine sa nu plecam in graba. Il iau pe Tiberiu pe la 6 :10 si zburam spre autostrada. Cu Bradu ne gasim pe drum, pe la km 80 si mergem impreuna pana la destinatie, Cabana Voina. Este surprinzator drumul din Pitesti spre Campulung. Acesta se intersecteaza cu aceasi cale ferata de 4 ori si daca ai ghinion, asa cum am avut noi, poti sta la 4 treceri peste calea farata ca sa dai prioritate aceluiasi tren, fantastic :))).

Ajungem cu o intarziere de 20 min la Voina unde Dinu ne astepta cuminte de ceva vreme. Aici incepe forfota dinainte de plecarea efective, cu scos chestii din bagaj, pus la loc, aranjat schiuri, facut schimb de diverse ciurucuri, bagat ceva de haleu prin buzunare si tot asa. Reusim pe la un 10 sa ne urnim din loc. Grupului nostru s-a mai alaturat si Stoica Teodor Cosmin, unchiul lui Vlad Bogdan No 3 , doctor si salvamontist in Campulung, un om de nota 10 care desi ne depaseste in varsta ne-a cam dat-o cu ceasul de la gara pe traseu :))).

Pe carare ne impotmolim putin in noroaiele lasate in urma de cei ce defriseaza in zona, care, la propriu au distrus traseul turistic in prima parte a acestuia. Prin padure pe masura ce urcam incepe sa fulguie frumos si deja gandul ne sta la ce ne asteapta sus la peste 2000m. Ajungem relativ repede la stana de la iesirea din padure unde halim ceva, si asteptam sa ne regrupam. De aici incepe lupta cu ceata care pe masura ce urcam era din ce in ce mai deasa de nu vedeai la 5 m in fata. Ne separam usor doar sa ne regrupam aproape in totalitate mai in fata undeva la peste 2000m. Aici Cosmin ne sfatuieste sa nu incercam sa ajungem la refugiu caci pe ceata asta riscam sa ne pierdem nitel mai mult. Noroc cu Tibireu care si-a incarcat trackul pe gps si care ne-a scos din belea. Ajungem intr-un final, parca dupa prea mult timp la crucea Ateneului si orbecaim putin pe acolo pana dibuim pe unde ar trebui sa coboram cel mai ok. Dupa nici 5 minute ceata se ridica putin si vedem si noi refugiul pentru prima data, dar si superba caldare unde urma sa ne distram de minune :D.

Ajungem cu bine la refugiu si ne acomodam rapid scapand de bagajul greu din spate. Dinu cu Cristina inca aveau sa vina din spate si desi egoistii din noi au luat-o inainte, inca speram ca s-au tinut dupa urmele noastre si vor ajunge curand.

Dupa ce halim ceva, ne gandim ca ar merge totusi un schi rapid si in seara asta asa ca iesim sa vedem cum se arata conditiile. Afara ceata densa, conditii de nota 10. Nu stam mult pe ganduri, punem focile si ii dam la deal cu gandul sa incercam o experienta noua. Pe masura ce urcam, auzim zgomote din creasta, dinspre cruce, si dupa ce urlam putin ii auzim si glasul suav a lu Dinu :))). Brici, a ajuns, impreuna cu alti 5 muntomani ce si ei se pregateau de plecare de la Voina cam in acelasi timp cu noi.

Ii dam linistiti la deal cu speranta ca ne va mai lasa ceata o leaca sa vedem si noi pe unde ne dam. Nici o sansa. Ajungem aproape de creasta dam pieile jos, strangem claparau si haidam. Dupa cateva viraje prin ceata nu mai stiam unde e sus si unde e jos :))) ne intorceam ca betii cu schiurile la deal crezand ca ii dam la vale :))) o experienta de neuitat. Dibuim coborarea si ajungem muuuult mai rapid decat am urcat, la refugiu. Aici, gasca mare, voie buna, se preconiza o petrecere :D. Mai bagam ceva la ghiozdan si ne hotaram sa mai facem o tura, poate asta e mai cu noroc. II dam tare si urcam ceva mai sus de data asta. La 18:30, ultima coborare, conditii lafel de “prielnice” si intunericul incepea sa se lase zdravan. Ii dam usor si grijului la vale si ajugem cu bine la refugiu. Ar mai fi mers si o urcare si o coborare la frontala dar asta fara ceata ca in asa conditii eram cainii surzi la vanatoare :))).

Ne bagam la refugiu si dam drumu la muzica si share la care ce a aduse de pe acasa. Cu totii am invatat geografie in seara aia, cu cate feluri de licori din colturi diferite ale tarii au circulat prin acel refugiu :))). Fain rau, nu iti trebuie club ca sa te simt ca intrun club. E de ajuns o adunatura de oameni voiosi, un numar egal de frontale, un refugiu in varf de munte si multa voie buna stimulata de …

Dupa o trezire timpurie, la 4:30 sa admiram cerul senin si vantul ce batea cu putere, ne bagam iara  la somn, parca cu un regret ca nu am incercat si ceva in noaptea aia. A 2-a zi dimineata, trezeirea la 7, bagat ceva la ghiozdan si sus la ture. Am bagat 3 ture superbe, cu urcat pana in creasta, admirat soarele cum rasare dinspre Bucegi si Crai si cu niste coborari faine pe o zapada care te tot indemna sa mai faci inca o tura si inca una si inca una…

Aveam in gand vreo 4 ture dar deja pe la a 3 se intrevedea un nor ce venea dinspre Vacarea. Deja eu si cu Tiberiu ramasesem ultimii la refugiu, nesatui de schi, restul plecasera iar pe Bradu si Dinu ii tot vedeam cum se luptau cu panta pana la crucea Ateneului. Atunci am decis sa incheiem si noi ziua de schi, ne-am bagat la refugiu pentru o ultima masa si apoi ne-am facut bagajul si am plecat. Cand ajungeam la jumatatea pantei pana la cruce deja Bradu cu Dinu nu se mai vedeau si tot atunci ne dam seama ca au uitat catelul in refugiu. Care catel? :))) pai o potaie ce ne-a urmarit de la Voina si a petrecut si el noaptea cu noi la refugiu. L-am uitat inauntru si am inchis si usa :))). Dar norocul era dupa colt, sau mai bine zis sus in creasta si il chema Stoica Teodor Cosmin doctor si salvamontist :))), unchiul lui Vlad Bogdan No 3. El nu a venit cu noi pana la refugiu ci s-a intors undeva inainte de crucea ateneului doar ca a 2-a zi sa mai faca o tura pe alt traseu. Cand l-am vazut sus in creasta am asteptat sa coboare si i-am spus de potaia uitata in refugiu. S-a dus repede si l-a eliberat :D, deci puteam sa ne continuam si noi urcarea linistiti.

Ajungem intr-un tarziu la cruce sii ii dam inainte cu tupeu prin vantul care tot incerca sa ne culce la pamant. Cand treceam de mamaile de pe la 2300, din varful culmei Vacarea, ii zarim si pe Bradu si Dinu care ne asteapta sa coboram impreuna.

Ne punem schiele si ii dam inainte pe drumul dubios care curand se transforma in cea mai faina “partie” cu un firn inmuiat cum trebuie de soare. Inainte de stana ne prinde din urma si domnu’ Cosmin insotit de Claudiu Calcai, alt muntoman si schior entuziast cu care ma stiam de anul trecut, tot din Iezer, tot de la ski :D.

Stam la stana sa schimbam cateva vorbe si apoi ii dam in jos aruncand o privire peste umar la muntele lasat in spate si la aventura ce se apropie de sfarsit. Coborarea ne toaca marunt si ajungem intrun tarziu la Voina, usor indoiti de spate si plini de noroi de pe forestierul distrus de tractoare. Deja regretul ca s-a terminat isi face loc in mintea noastra… dar sigur nu vom sta departe de acest loc prea mult timp….

Va lasam mai jos cu cateva dovezi din tura noastra cea faina, sa va dati seama de pontentialul acestui loc pentru skiul de tura. Noi vom face o traditie din aceasta tura, ca si din altele :D.

Trasele din cele 2 zile le gasiti la aceste 2 linkuri: ziua 1,  ziua 2. Tura de anul trecut o gasiti aici. Enjoy!

 

 

Schi de tura pe varful Omu

Leave a reply

Fara prea multe planuri pentru weekendul ce a trecut deja de mai bine de 8 zile, am ales o tura pe schie pana pe varful Omu. Pretentii prea mari nu aveam, stiam doar ca vrem sa ajungem pe varf si eventual sa ne alegem un loc, o vale mica in care sa ne dam de 2-3 ori. Planul initial era sa plecam de la Babele, sa ajungem pe varf si apoi sa coboram in Sinaia. Pe motivul asta, Tibi si-a lasat masina in parcare la cabina in Sinaia, de unde l-am luat eu si am mers la cabina in Busteni de unde sa incepem tura.

Sus pe platou am dat de o alta grupa de 5 schiori cam cu acelasi obiectiv ca si noi si cu care am impartit drumul pana pe varf. Printre ei, surpriza, un alt Vlad Bogdan :D. Deci, lucrurile sunt clare, “Suntem peste tot! Suntem multi si vom invinge!” :)))

Pe platou, soare si caldura, fara nici un pic de vant. Temperatura resimtita in jur de 10 grade. Doar cand mai adia putin vantul iti aduceai aminte ca esti la peste 2000m si este iarna.

Zapada din parti, se vedea iarba peste tot, parca e aprilie nu ianuarie. Mergem incet si sigur si parca dupa prea mult timp ajungem pe varf, aproape de ora 1. Ne-a luat cam 2.5 h sa ajungem ceva mai mult decat ma gandeam si parca ne ramane prea putin timp sa mai dam niste ture, avand in vedere ca ultima cabina cik ar fi la 15:45. Pe motivul asta nici nu poposim prea mult si o luam inapoi. Deja cand urcam iara pe cerdac parca incep regretele ca nu am dat si noi o coborare faina. Dam repede pieile jos si coboram putin de pe Cerdan spre valea Sugări, cat sa facem si noi 10 viraje si sa nu regretam total tura. Cand privim in spate si vedem urmele asa ne venea sa punem pieile si sa o luam inapoi. Totusi, este aproape ora 15 si hotaram sa continuam drumul inapoi la cabina. Ajungem la cabina exact inainte de ora 16 doar ca sa ne punem la coada imensa ce se formase. In momentul asta realizam cu puteam sa mai dam 1-2 coborari si regretam ca ne-am grabit :(.

Oricum, gresala noastra a fost ca am ajuns tarziu la cabina si ca nu am grabit pasul la urcare. Daca am fi ajuns inainte de 12 pe varf ne-am fi dat dupa pofta inimii.

Oricum, la cum e zapada pe sus, clar mai dam o tura weekendurile viitoare. Va lasam mai jos cateva poze superbe de pe traseu iar la acest link, trakul turei.

Enjoy!

Freeride ciobanesc in muntii Ciucas sau mai bine zis boschetareala de cea mai buna calitate

2 Replies

Cam asa am botezat ce am facut noi duminica, 24.01 prin muntii Ciucas, freeride ciobanesc. De ce? pai a inceput ok si s-a terminat cu o boschetareala de toata frumusetea :)).

Tura, cel putin pentru mine era usor neplanificata. Stiam ca Tibi mergea la un schi de tura dar stateam inca in cumpana daca sa ma alatur sau nu, dupa ce sambata am dat o fuga la Sinaia si m-am bucurat jumatate de zi de partia care a fost cel putin perfecta de data asta.

Totusi, parca nu era destul si uite ca duminica m-am prezentat regulamentar in parcare la IKEA unde m-am alaturat grupului format din Tibi, Catalin, Mircea, Adrian, Cosmin si Lucian. Ne distribuim care cum putem in masini, lasam vreo 2 in parcare, si plecam. Pe drum facem oprirea de rigoare la benzinarie pentru cafea si mic dejun, unde mai discutam dar prea putin detaliile turei. Eu mergeam caine surd la vanatoare caci n-am mai fost pe schie in Ciucas, sau mai bine zis nu prea am mai fost pe schie pe munte :))). Ma bazam pe coechipierii mai experimentati. Din ce ma documentasem eu, ma gandeam ca ar merge o tura pe culmea Bratocea pe care am facut-o asta vara pe bicla si am relatat-o in postul “Ciucas, nu doar berea favorita a naturii :D”. Am vazut ca lumea urca in culme si din culme isi alege o vale pe care o coboara si o urca de mai multe ori pana se plictiseste. Apoi, am auzit ca sunt trasee si de la muntele rosu. Totusi, ajunsi la fata locului si vazand zapada nu chiar destula, am ales un traseu pe culmea Bratocea, dar deja se spera la un traseu pana pe varf :|… haidam!

Ajungem in pas si ne pregatim echipamentul. Eu unul dupa ce ma chinui 5 minute sa imi pun pieile pe schie deja nu mai imi simteam degetele de frig  :)). Ma grabesc sa le pun asa cum pot si sa imi bag manusa la loc, ba chiar le termin de pus cu manusile groase in mana ca deja nu mai simteam ce ating cu degetele. Dupa ce reusesc operatiunea, vine randul claparilor care si ei sunt manevrati cu “delicatetea” necesara si uite ca suntem gata de plecare.

Am uitat sa spun ca in pas erau cel putin alte 5 masini, si un numar considerabil de persoane care vroiau sa urce pe munte, unii tot cu schie altii la picior. Chiar ma gandeam “stai sa vezi autostrada acum”, dar ne-am imprastiat bine si nu ne-am calcat pe cozi.

Zapada prin padure arata bestial, si speram la o coborare in genul… odata ce iesi in creasta, se schimba treaba si dai de crusta, gheata si pe alocuri zapada viscolita. Este zapada dar cum am spus viscolita si nu atat cat ar fi putut sa fie. Creasta o parcurgem relativ repede, mai repede decat ma asteptatm, chiar se merge ok, si acum ca niciodata ma impac bine cu claparii care nu mi-au lasat nici o batatura considerabila pana la finalul zilei. Vorbim de un Movement Antidote cu un liner mai ciudat de tip melc si care ma cam jeneaza cand ii strang tare. Dar uite ca in tura asta au fost cel putin ok :D.

In tot traseul, singura portiune mai dubioasa a fost inainte de ascensiunea finala pe varf, unde, intro vaioaga, din cauza stratului consistet de zapada, poteca nu se mai observa si am ales sa traversam portiunea undeva pe langa stanca. Totusi, pe masura ce calcam, ne afundam destul de mult in zapada care o putea lua oricand la vale asa ca ne-a luat cel putin 30 min ca sa trecem toti o portiune de 10-20 m :), asta cu schiele in spate. Cred ca mergea si pe ele, aveai mai mult grip in acea portiune dar tot dubios ar fi fost.

Odata trecuti, mai urcam putin cu ele in spate pana iesim de acolo si apoi le aruncam in picioare si ii dam tare pana pe varf. Sus, aglomeratie ca de obicei pe Ciucas, si un vanticel care iti merge la inima, dar nu intr-un mod placut :))). Deja aici nu mai stiam pe unde coboram, cu schiele in spate, cu ele in picioare, deja eram confuz total. Unii si le puneau in spate, altii in picioare, ma uitam si ma intrebam daca ne spargem cumva in 2 grupuri :))). Dupa ce am  facut poza de grup si am discutat putin am conchis sa coboram pe ele prin vaioaga pe care am urcat. Ne urcam pe ele, mai facem un mic brief la traseul de coborare si ii dam usor, usor. Nu coboram 20 m ca Lucian o ia in stanga pe prima vale si nu pe aia pe care credeam eu ca trebuie sa coboram. Vorbesc de exact prima vale care se lasa de pe varf in partea dreapta cum te uiti spre valea berii. Ma uit la restul care si ei erau putin nedumeriti, mai ales Adrian care spusese clar ca nu vrea sa coboare pe acolo si, in lipsa de alte variante, ma iau dupa Mircea care era urmatorul dupa Lucian. Cu ceva distanta intre noi, coboram cu totii safe si fara regrete pana unde valea se ingusta. Aici ne oprim si discutam variantele. Una ar fi sa urcam la cabana si sa coboram pe valea Berii. Alta ar fi sa balaurim prin valea asta care, dupa cunostintele lui Lucian, ne scoate tot in valea Berii dar nu stim cat de schiabila este. Alegem a 2-a varianta si uite ca incepe boschetareala aia faina care mentine spiritul de aventura pana spre finalul oricarei ture :D. Mergem printr-un culoar ingust si ne dam schiurile jos la 2 mici saritori de 2 metri pana cand ajungem intro zona unde trebuie sa le dam definitiv jos daca vrem sa ajungem cu ele cat de cat intregi. De aici nu mai facem chiar mult pana in vale de unde incepem drumul spre masini. Noroc ca tovarasul lui Lucian al carui nume imi scapa acum, si care nu a urcat pe varf ci a ramas sa se dea din culme pe vreo vale, a venit in intampinarea noastra si a cules restul de soferi pe care i-a dus sa isi recupereze machinutele. Asa ca nu am fost nevoiti sa mergem pana in pas ci pana la sosea unde deja Tibi si Adrian au reusit sa se intoarca cu masinile sa ne recupereze.

Per total tura a fost muuuult mai faina decat ma asteptam, si boschetareala de la final a fost sarea si piperul. Titulatura de freeride ciobanesc data de Catalin se potriveste manusa :))) si o vom folosi mult si bine  :D. Mai jos regasiti poze de pe traseu si un filmulet mai concludent u boschetareala. Poate o sa mai apara un edit mai tarziu cand o fi timp. Traseul il gasiti la urmatorul link.

Vorbim de 800m elevatie si 1100 coborare in aproximativ 14-15 km.

Enjoy!

Penteleu, mai mult decat un cascaval!

Leave a reply

Da, asa este! Pentru cei care stiti de penteleu doar de pe rafturile supermarketurilor, de la raionul de produse lactate, aflati ca este mai mult decat un cascaval :))), este chiar un varf de munte foarte frumos… ba chair atat de frumos incat l-am urcat de 2 ori in aceasi zi :))).

Sa va mintim si sa zicem ca l-am urcat de 2 ori pt ca ne-a placut atat de mult, sau sa o spunem pe aia dreapta si sa recunoastem ca ne-am ratacit si dupa 2 ore de balaurit prin padure am zis ca ar fi cazul sa ne intoarcem si asa am resuit sa facem varful de 2 ori in aceasi zi.

Da, muntele, pe cat de frumos este, pe atat de marcat nu este asa ca, desi aveam un track pe telefon dupa ce am ajuns pe varf, s-a ales praful de el si am coborat pe unde nu trebuia.

Acum, sa o luam cu inceputul. Tura planificata avea 60km cu vreo 1530 m diferenta de nivel parca. Am plecat din Bucuresti in numar de 6, eu, Bradu, Ionut (www.jurnaldecalator.ro), Cosmin, Nicu, si Lucian. Plecarea s-a facut pe la ora 6 si la ora 6.30 am facut o mica regrupare la Rompetrolul de la iesirea din Otopeni ca sa ne numaram si sa ne cunoasteam eventual, pentru ca Nicu si Lucian erau noii membrii ai turei si ai grupului. Am urmat drumul spre Ploiesti, centura, apoi drumul de Valenii de Munte, am facut dreapta dar putin inainte de Valeni si am mers prin niste sate foarte frumoase pana am iesit iara in DN-u. Nu am nimerit drumul care trebuia dar barem era lipsit de radare si plin de peisaje frumoase, desi putin mai lung decat cel normal. Am ajuns pe la 9.30 in Gura Teghii si apoi in Varlaam unde am lasat si masinile si ne-am echipat de drum.

Am pornit timizi cu ochii pe harta. Traseul , imediat din Varlaam face stanga peste garla si merge pe malul stang al acesteia pana la primul pod de beton de va trece iara pe malul drept. De aici incepe drumul forestier si recomandarea ar fi sa aveti harta cu trackul la voi caci sunt cateva intersectii pana cand drumul intra clar in padure si de acolo nu prea mai aveti cum sa va rataciti.

Urcarea prin padure este ok, ciclabila , dar daca nimeriti dupa o zi ploioasa o sa aveti mici probleme cu noroiul, fiind si noroi rau care se cam lipeste de tot ce prinde. Prin padure vedeti ca nu o sa dati decat de un singur izvor si ar fi bine sa va opriti sa va umpleti rezervele de apa.

Drumul continua pana cand incep copacii sa se rareasca si se intrevede golul alpin. Din pacate si in aceasta zona am constatat defrisari masive, multi busteni lasati pe marginea drumului forestier in asteptarea camioanelor, dupa cum o sa observati si singuri din filmuletul de mai jos. Am inteles de la prietenii din zona ca noaptea pleaca cate 10 camioane plinde de busteni… de ce noaptea… pentru ca vorbim de furturi :(. Speram ca in curand sa vedem o schimbare si institutiile statului sa inceapa sa isi faca treaba nu doar activistii si populatia mai putin ignoranta.

La iesirea din padure o sa dati de o stana frumoasa, loc de odihna. Ciobanii deja au plecat dar daca ar fi fost, si am fi scapat cu bine de caninii lor, poate ii tocmeam la un bulz ca la cioban acasa :D.

De aici incepe usor, usor pushbikeul… si ce pushbike. Sa fim sinceri, este ceva de impins la bicle pana pe varf. Mai sunt 2-3 locuri in care iti mai poti incerca norocul cu panta dar cam atat, iar ultima panta pana pe varf poti sa o iei cu incredere si in spate, s-ar putea sa fie mai bine asa :))).

Pe varf cand am ajuns, batea vantul si nu mai era nimeni. Am stat la pozele de grup si am bagat ceva la ghiozdan si ne-am tot gandit pe unde o ia traseul de pe bikemap. El descria o curba nu chiar larga la drepata doar ca sa se intoarca in aceasi directie. Cararea de pe varf se lasa pe partea cealalta pe acelasi traseu dunga rosie dar marcajul pe partea cealalta nu mai parea lafel de bun. Am ales sa ne coboram pe marcaj. Am mai mers 5 metri pe bicle si apoi le-am luat iar in carca caci coborarea era prea abrupta si nu aveai cum sa stai pe bicicleta. Dupa ce am coborat panta asta ne-am putut urca pe ele si am mers pe un frumos singletrack dar care ne-a pus destul probleme, tufele fiind crescute si aproape ca au acoperit cararea asa ca ne-am ales cu frumoase zgarieturi pe picioare de la tura asta. Am tot continuat cararea si am observat ca mergem paralel cu trackul de pe bikemap si am sperat ca o sa ne intersectam. Nu dupa mult timp am reusit sa dau o tranta dupa ce m-am infipt intr-un bradulet, de am aterizat la 2m de bicla. Bine ca am aterizat pe moale, pe niste tufe de afine 😀 si bine ca bicla nu a patit nimic :P.

Dupa ce m-am verificat bine si mi-am recuperat si telefonul care mi-a sarit din buzunar, am continuat cararea care intra usor, usor in padure. Aici am pierdut traseul si am inceput sa balaurim vreo ora pana am luat decizia sa ne intoarcem ca sa cautam si in alta parte. Telefonul nu ne prea ajuta caci trackul parea sa fie udneva sub noi, sub dealul pe care tot am mers. Ne-am intors la ultimul loc unde am vazut marcajul si am incercat sa ne dam seama pe unde este traseul. Se pare ca traseul cobora din varf, pe alta parte si mergea printr-o vale care era mult sub noi. Ceasul se apropia deja de ora 16 asa ca am decis sa ne intoarcem pe unde am venit. O placere sa urci inapoi pe varf din partea asta, caci aici nu mai vorbim de pushbike ci de carrybike clar. Am impins la inceput biclele si apoi am inceput sa le caram frumos in spate. Pe varf se vedeau 3 biciclisti pe care i-am depasit la urcare si am tot sperat ca ii prindem dar au plecat inainte sa ajungem. A prins totusi Bradu un om pe varf care ne-a sfatuit si el sa coboram pe unde am venit. Ne-a explicat pe unde ar fi fost traseul de pe bikemap dar ne-a zis ca sunt destul de prost marcate si ca nu s-ar merita. Totusi, regretul ramane si sigur o sa revenim sa ii dam de cap turei asteia, asa cum ne-am propus initial.

Pana atunci, e timpul sa ne bucuram de coborare, ca parca prea am impinsi si am carat la bicle astazi :D.

Mai bagam ceva la ghiozdan, bem si ultimele picaturi de apa si ii dam la vale. Dupa varf se coboara cam toata portiunea pe bicla. Este o mica bucata mai abrupta unde pietrele si pamantul fuge destul de rau de sub roti si acolo ar fi bine sa o abordati cu grija, eventual pe langa bicle. Mai departe cu atentia cuvenita, drumul il veti face pe tot in sa. Lucian a reusit sa mai dea o tranta dar a scapat fara probleme :).

Ne-am bucurat maxim de coborare, si cat ai clipi am ajuns la ultima intersectie unde drumul intra in padure, si ne-am asteptat pentru regrupare. Aici a resuit si Cosmin sa isi desfinteze casca dupa ce a lasat-o pe ghidonul bicicletei iar bicla a cazut fix in aceasta. Casca aceea o mai fi buna doar la o bataie cu perne poate :))).

Dupa regrupare i-am dat spre masini unde ne-am curatat superficial si ne-am asezat la drum. Am mai facut o mica oprire in Gura Teghii unde ne-am vazut cu Bogdan si riderii lui si am povestit putin despre traseu. Speram sa ne intoarcem curand aici si sa facem o tura impreuna.

Pana atunci va lasam cu filmuletul si pozele de mai jos.

Aici aveti trakul initial pe care am plecat si aici trakul nostru.

Tura ar fi de dificultate medie cu putin peste 40 km si 1600m elevatie, in cazul nostru care am urcat varful de 2 ori. Fara gresala noastra ar fi avut 1200-1300m elevatie.

Enjoy!