Fara prea multe planuri pentru weekendul ce a trecut deja de mai bine de 8 zile, am ales o tura pe schie pana pe varful Omu. Pretentii prea mari nu aveam, stiam doar ca vrem sa ajungem pe varf si eventual sa ne alegem un loc, o vale mica in care sa ne dam de 2-3 ori. Planul initial era sa plecam de la Babele, sa ajungem pe varf si apoi sa coboram in Sinaia. Pe motivul asta, Tibi si-a lasat masina in parcare la cabina in Sinaia, de unde l-am luat eu si am mers la cabina in Busteni de unde sa incepem tura.
Sus pe platou am dat de o alta grupa de 5 schiori cam cu acelasi obiectiv ca si noi si cu care am impartit drumul pana pe varf. Printre ei, surpriza, un alt Vlad Bogdan :D. Deci, lucrurile sunt clare, “Suntem peste tot! Suntem multi si vom invinge!” :)))
Pe platou, soare si caldura, fara nici un pic de vant. Temperatura resimtita in jur de 10 grade. Doar cand mai adia putin vantul iti aduceai aminte ca esti la peste 2000m si este iarna.
Zapada din parti, se vedea iarba peste tot, parca e aprilie nu ianuarie. Mergem incet si sigur si parca dupa prea mult timp ajungem pe varf, aproape de ora 1. Ne-a luat cam 2.5 h sa ajungem ceva mai mult decat ma gandeam si parca ne ramane prea putin timp sa mai dam niste ture, avand in vedere ca ultima cabina cik ar fi la 15:45. Pe motivul asta nici nu poposim prea mult si o luam inapoi. Deja cand urcam iara pe cerdac parca incep regretele ca nu am dat si noi o coborare faina. Dam repede pieile jos si coboram putin de pe Cerdan spre valea Sugări, cat sa facem si noi 10 viraje si sa nu regretam total tura. Cand privim in spate si vedem urmele asa ne venea sa punem pieile si sa o luam inapoi. Totusi, este aproape ora 15 si hotaram sa continuam drumul inapoi la cabina. Ajungem la cabina exact inainte de ora 16 doar ca sa ne punem la coada imensa ce se formase. In momentul asta realizam cu puteam sa mai dam 1-2 coborari si regretam ca ne-am grabit :(.
Oricum, gresala noastra a fost ca am ajuns tarziu la cabina si ca nu am grabit pasul la urcare. Daca am fi ajuns inainte de 12 pe varf ne-am fi dat dupa pofta inimii.
Oricum, la cum e zapada pe sus, clar mai dam o tura weekendurile viitoare. Va lasam mai jos cateva poze superbe de pe traseu iar la acest link, trakul turei.
Cam asa am botezat ce am facut noi duminica, 24.01 prin muntii Ciucas, freeride ciobanesc. De ce? pai a inceput ok si s-a terminat cu o boschetareala de toata frumusetea :)).
Tura, cel putin pentru mine era usor neplanificata. Stiam ca Tibi mergea la un schi de tura dar stateam inca in cumpana daca sa ma alatur sau nu, dupa ce sambata am dat o fuga la Sinaia si m-am bucurat jumatate de zi de partia care a fost cel putin perfecta de data asta.
Totusi, parca nu era destul si uite ca duminica m-am prezentat regulamentar in parcare la IKEA unde m-am alaturat grupului format din Tibi, Catalin, Mircea, Adrian, Cosmin si Lucian. Ne distribuim care cum putem in masini, lasam vreo 2 in parcare, si plecam. Pe drum facem oprirea de rigoare la benzinarie pentru cafea si mic dejun, unde mai discutam dar prea putin detaliile turei. Eu mergeam caine surd la vanatoare caci n-am mai fost pe schie in Ciucas, sau mai bine zis nu prea am mai fost pe schie pe munte :))). Ma bazam pe coechipierii mai experimentati. Din ce ma documentasem eu, ma gandeam ca ar merge o tura pe culmea Bratocea pe care am facut-o asta vara pe bicla si am relatat-o in postul “Ciucas, nu doar berea favorita a naturii :D”. Am vazut ca lumea urca in culme si din culme isi alege o vale pe care o coboara si o urca de mai multe ori pana se plictiseste. Apoi, am auzit ca sunt trasee si de la muntele rosu. Totusi, ajunsi la fata locului si vazand zapada nu chiar destula, am ales un traseu pe culmea Bratocea, dar deja se spera la un traseu pana pe varf :|… haidam!
Ajungem in pas si ne pregatim echipamentul. Eu unul dupa ce ma chinui 5 minute sa imi pun pieile pe schie deja nu mai imi simteam degetele de frig :)). Ma grabesc sa le pun asa cum pot si sa imi bag manusa la loc, ba chiar le termin de pus cu manusile groase in mana ca deja nu mai simteam ce ating cu degetele. Dupa ce reusesc operatiunea, vine randul claparilor care si ei sunt manevrati cu “delicatetea” necesara si uite ca suntem gata de plecare.
Am uitat sa spun ca in pas erau cel putin alte 5 masini, si un numar considerabil de persoane care vroiau sa urce pe munte, unii tot cu schie altii la picior. Chiar ma gandeam “stai sa vezi autostrada acum”, dar ne-am imprastiat bine si nu ne-am calcat pe cozi.
Zapada prin padure arata bestial, si speram la o coborare in genul… odata ce iesi in creasta, se schimba treaba si dai de crusta, gheata si pe alocuri zapada viscolita. Este zapada dar cum am spus viscolita si nu atat cat ar fi putut sa fie. Creasta o parcurgem relativ repede, mai repede decat ma asteptatm, chiar se merge ok, si acum ca niciodata ma impac bine cu claparii care nu mi-au lasat nici o batatura considerabila pana la finalul zilei. Vorbim de un Movement Antidote cu un liner mai ciudat de tip melc si care ma cam jeneaza cand ii strang tare. Dar uite ca in tura asta au fost cel putin ok :D.
In tot traseul, singura portiune mai dubioasa a fost inainte de ascensiunea finala pe varf, unde, intro vaioaga, din cauza stratului consistet de zapada, poteca nu se mai observa si am ales sa traversam portiunea undeva pe langa stanca. Totusi, pe masura ce calcam, ne afundam destul de mult in zapada care o putea lua oricand la vale asa ca ne-a luat cel putin 30 min ca sa trecem toti o portiune de 10-20 m :), asta cu schiele in spate. Cred ca mergea si pe ele, aveai mai mult grip in acea portiune dar tot dubios ar fi fost.
Odata trecuti, mai urcam putin cu ele in spate pana iesim de acolo si apoi le aruncam in picioare si ii dam tare pana pe varf. Sus, aglomeratie ca de obicei pe Ciucas, si un vanticel care iti merge la inima, dar nu intr-un mod placut :))). Deja aici nu mai stiam pe unde coboram, cu schiele in spate, cu ele in picioare, deja eram confuz total. Unii si le puneau in spate, altii in picioare, ma uitam si ma intrebam daca ne spargem cumva in 2 grupuri :))). Dupa ce am facut poza de grup si am discutat putin am conchis sa coboram pe ele prin vaioaga pe care am urcat. Ne urcam pe ele, mai facem un mic brief la traseul de coborare si ii dam usor, usor. Nu coboram 20 m ca Lucian o ia in stanga pe prima vale si nu pe aia pe care credeam eu ca trebuie sa coboram. Vorbesc de exact prima vale care se lasa de pe varf in partea dreapta cum te uiti spre valea berii. Ma uit la restul care si ei erau putin nedumeriti, mai ales Adrian care spusese clar ca nu vrea sa coboare pe acolo si, in lipsa de alte variante, ma iau dupa Mircea care era urmatorul dupa Lucian. Cu ceva distanta intre noi, coboram cu totii safe si fara regrete pana unde valea se ingusta. Aici ne oprim si discutam variantele. Una ar fi sa urcam la cabana si sa coboram pe valea Berii. Alta ar fi sa balaurim prin valea asta care, dupa cunostintele lui Lucian, ne scoate tot in valea Berii dar nu stim cat de schiabila este. Alegem a 2-a varianta si uite ca incepe boschetareala aia faina care mentine spiritul de aventura pana spre finalul oricarei ture :D. Mergem printr-un culoar ingust si ne dam schiurile jos la 2 mici saritori de 2 metri pana cand ajungem intro zona unde trebuie sa le dam definitiv jos daca vrem sa ajungem cu ele cat de cat intregi. De aici nu mai facem chiar mult pana in vale de unde incepem drumul spre masini. Noroc ca tovarasul lui Lucian al carui nume imi scapa acum, si care nu a urcat pe varf ci a ramas sa se dea din culme pe vreo vale, a venit in intampinarea noastra si a cules restul de soferi pe care i-a dus sa isi recupereze machinutele. Asa ca nu am fost nevoiti sa mergem pana in pas ci pana la sosea unde deja Tibi si Adrian au reusit sa se intoarca cu masinile sa ne recupereze.
Per total tura a fost muuuult mai faina decat ma asteptam, si boschetareala de la final a fost sarea si piperul. Titulatura de freeride ciobanesc data de Catalin se potriveste manusa :))) si o vom folosi mult si bine :D. Mai jos regasiti poze de pe traseu si un filmulet mai concludent u boschetareala. Poate o sa mai apara un edit mai tarziu cand o fi timp. Traseul il gasiti la urmatorul link.
Vorbim de 800m elevatie si 1100 coborare in aproximativ 14-15 km.
Let it snow, let it snow, let it snow. Cam asta ne fredona in minte duminica dimineata cand am deschis ochii si ne-am uitat pe geam.
Apoi, schimba-te, mananca si fugi la ski. Dar unde, caci la Sinaia nu mergea nimic, la Azuga cik nu ar fi fost zapada pe sus … WTF, iar poiana era cam departe. Salvarea si blestemul a venit de la Predeal unde instalatiile mergeau struna. Zicem salvare, caci a fost ce ne doream si in plus, iar blestem, caci skiiele au avut ceva de suferit. Fiind prima ninsoare serioasa si nefiind nici un alt strat sub pulverul veritabil, inevitabil am dat putin damage acestora. Lasa, a meritat, se repara, asa ne zicem acum, si pana la weekend va lasam cu aceasta mica mostra despre cum ne-am bucurat noi de ziua zapezii si prima ninsoare serioasa :D. Enjoy!
Cam acestea au fost punctele forte ale minivacantei dintre ani petrecuta in judetul Harghita, localitatea Praid si imprejurimi.
Am tinut sa scriem putin despre experianta avuta pentru ca locurile acestea merita vizitate iar noi cu siguranta vom reveni in zile mai calduroase pentru a-l vizita iara pe nea Grigore si pentru a incerca traseele de bicicleta din zona.
Ca sa nu va plictisim cu detalii nefolositoare, vom puncta ce am expermentat noi si ne-a placut foarte mult si vom enumera si cateva atractii pentru care ne vom intoarce anul acesta.
Mai intai trebuie sa vizitati mostra de taiga siberiana sau mai bine zis tinovul Fantana Brazilor situat la o altitudine de 1000m si format pe baza unui platou vulcanic alimentat de cateva izvoare si lasat la “macerat” vreo 10 milenii pana cand vegetatia specifica ce dainuie si astazi prinde radacini. Vorbim de multi muschi si plante ce isi au stramosii in perioada glaciara.
O sa vedeti mai jos cateva poze din rezervatie si va veti convige de frumusetea acestui loc. Daca nu v-am convins noi, musai trebuie sa vizitati si siteul urmator, drumliber.ro, unde veti gasi mai multe detalii si poze mai concludente.
Cel care a facut totul posibil, este domnul Zoltán Pál, custode al acestui loc minunat.
Dupa vizitarea rezervatiei, a urmat partea cea mai faina a excursiei la Fantana Brazilor, si anume o vizita la ograda lui Nea Grigore, care s-a terminat cu un festin la masa acestuia, o masa simpla a unui om ce traieste intr-un catun in varful dealului dar deosebita prin ce a asezat pe ea.
Ograda lui nea Grigore nu e mica, are vreo 30 de hectare in posesie si prin curte ii misuna tot felul de animale cum numai cand eram mici vedeam la tara la bunici. Eu unul chiar am ramas impresionat de hambarul acestuia, unde m-as fi culcat fara nici o ezitare daca cumva m as fi nimerit singur prin partile astea.
Dupa turul ograzii unde ne-au fost explicate diverse detalii fie de catre nea Grigore fie de catre doamna Dorina Popa gazda noastra din Praid care a insistat sa facem aceasta excursie si ne-a servit ca si ghid pe tot parcursul ei, am intrat in casa si ne-am asezat la masa. Primul lucru servit, o tuica facuta ca la carte :D.
Intre noi fie vorba, daca nea Grigore ar fi sa stea cu noi la o bauta, ne-ar imbata pe toti care am fost, si asta pe rand :))).
Dupa paharelul ce ne-a incalzit pana in varful urechilor, caci afara era o temperatura sub -10 grade, au inceput sa se aseze pe masa bunatati care mai de care mai bune si mai aratoase printre care enumeram ciolan, sarmale, caltabos, singer, zacusca, paine facuta in casa, cascaval, branza de burduf dulceturi naturale de macese, afine etc, prajituri si cate si mai cate. Desi am incercat sa ne luptam cu toate, nici pe departe nu am putut termina ce ni s-a pus pe masa.
Pe final, dupa ce am tot discutat fie despre viata in Fantana Brazilor fie despre ce ni s-a pus pe masa, a venit vremea sa vedem si cu ce putem pleca in sacose de la nea Grigore. De cumparat puteti cumpara orice, si acesta mai si trimite cu curierul deci va puteti alimenta necesarul printr-o comanda telefonica, iar adresa si ce doriti este musai sa fie trimise si prin SMS caci acesta nu vorbeste atat de bine Romana dar de cititi, citeste.
Noi am plecat de la nea Grigore cu cascaval, tuica, sirop si dulceata. Printre sortimentele de sirop amintim catina, papadia, muguri de brad, afine iar printre dulceturi ar fi zmeura, macese, afine si multe altele. Fiecare costa cam 10 lei, muuuult mai putin decat la comerciantii de pe marginea drumului de ii gasim in diverse zone ale tarii. Am inteles ca multi se mai si aprovizioneaza de prin aceste zone…
Am plecat ghiftuiti si multumulti de alegerea facuta pentru a ne petrece ziua respectiva. Pe timp de vara, nea Gerigore ofera si locuri de cazare pentru cine doreste sa ii faca mai mult decat o vizita. Noi sigur vom revenii, cu cortul si bicicletele caci sunt carari de biciclit prin zona, destule :D.
Dupa cum ne-am petrecut ziua asta, orice am fi facut in zona ar fi palit prin comparatie, si asa a fost. Am vizitat salina Praid si nu am ramas cu nimic impresionati. Intradevar, odata ajunsi in zona, este pacat sa nu vizitati si salina dar nu va asteptati sa va impresioneze cu ceva. Daca ar fi sa facem un clasament, am spune ca salina Turda este de departe pe primul loc si chiar merita vazuta, urmata la ceva distanta de Slanic si Praid. Acesta a fost doar un loc de bifat dar parca mai bine am fi mers la centrul SPA din localitate decat la salina. Cum concediul nostru se apropia de final a trebuit sa o intindem dar facem o lista mai jos cu ce este de facut/vizitat in zona precum si o lista separata cu traseele de bicicleta din zona pe care noi le vom incerca cu siguranta la vara.
De vizitat in zona:
Partiile de schi. Sunt vreo 4 la numar, nu foarte mari si nici spectaculoase dar care cel putin in acest sezon au fost functionale cand pe valea prahovei nu se schia decat la Sinaia;
Baile Harghita;
Canionul de sare;
Pestera Sugau;
Satul Lupeni etc.
De biciclit in zona :D:
Corunt Bike Trail: Corund – Panorama Corund – Pasul Calonda – Fantana Brazilor – Tinovul de la Fantana Brazilor – Valea lui Pavel – Piatra Moric – Dealul Melcilor – Arcio – Corund. 37 km +- 650m elevatie;
Drumul Sarii: Praid – Saratei – Sangeorgiu de Mures. 61 km +780 / – 958 elevatie;
Drumul fructelor: Forteni – Morareni – Lupeni – Paltinis – Firtanus – Pauleni. 75 km.
Valea lui Pavel – Varsag – Lacul Sub Cetate. 27 km +150 / – 380 elevatie.
+ multe alte drumuri forestiere de explorat.
Va lasam mai jos si cateva marturii in imagini. Enjoy!
diferenta intre copacii crescuti in taiga si cei din afara
Mult noroi si o chilie, cam asta ar fi sinteza la traseul de ieri ce a marcat finalul sezonului de biciclit 2015.
Optiunile sunt limitate in perioada asta, desi vremea de afara ne ajuta si ne supara in egala masura. Nu e nici ok de biciclit nici ok de ski, e undeva intre si nici una nu iese cum trebuie.
Am ales de data asta o tura de bicla pe langa Buzau, obiectivul turei fiind Chilia lui Dionisie Torcatorul, undeva la 3 km de satul Nucu, in zona culmii Ivanetului si sub crucea Spatarului. Mai multe detalii despre chilie gasiti la acest link. Zona este superba, cu paduri dese de foioase si cu stanci cu o conformatie deosebita. Ce nu este superb, este noroiul din zona care este cel mai lipicios din cate ne-au fost date sa vedem.
Plecarea s-a facut din Buzioru, undeva pe la ora 10. De aici am urmat indicatorul de schituri rupestre ce se observa imediat dupa ce se trece podul peste garla. Prinde bine o harta caci sunt cateva bifurcatii pe traseu. Aceasta este a 2-a noastra tentativa ca sa ajungem aici, prima esuand dupa ce am gresit drumul si am luat-o pe un forestier ce ne-a scos direct in Bratilesti, cu o mica balaureala prin padure. Mai multe detalii despre tura respectiva gasiti aici :).
Zona este de o frumusete si o naturalete deosebita si chiar ne imaginam ce fain ar fi sa punem un cort undeva in poienile peste care am dat in drum si sa stam la un foc pana a 2-a zi dimineata. Aerul curat, satele ce se vad in departare si peisajul absolut superb parca iti rapesc mintea. Si trecerea prin sate a fost ceva de memorat, toata lumea se ocupa de taierea porcului si cativa deja incinsesera o pomana porcului de iti ajungea la nas un miros naucitor de carne prajita… si noi tot dadeam la pedale cu matul strans la maxim si inghitind in sec, cel putin unii dintre noi :)).
La chilie am ajuns relativ repede, dupa nici 10 km, predominant urcare. Pana aici terenul a fost ok, dum neasfaltat, forestier fara noroi si fara probleme. Ne gandeam ca poate avem parte si de 1-2 coborari pe masura caci conformatia traseului implica 2 mari urcari si 2 coborari. Pana la schit ne-a insotit un baiat din zona care si el iesise la o plimbare si vroia sa ajunga pana la crucea Spatarului. Foarte amabil si binevoitor, s-a oferit chiar sa ne conduca si pana la pestera lui Iosif, o alta asezare rupestra din zona dar am refuzat deoarece timpul nu era de partea noastra.
Dupa ce am vizitat chilia, a inceput si balaureala obisnuita. Traseul o lua pieptis in padure pe o panta cel putin spus neciclabila. Adevarul este ca trakul gasit pe bikemap era in sens invers dar am zis ca urcarea pana in Bratilesti am tot facut-o si hai sa incercam ceva diferit. Ne-am tot invartit, poate poate ne inselam noi si altul era drumul dar din pacate alta varianta nu am gasit.
Abmbitiosi din fire am zis ca trebuie sa continuam traseul si am urcat ca nebunii vreo 300 m elevatie de-a dreptul prin padure impingand la bicle sau carand la ele. Coborarea pe aici in schimb ar fi fost dementiala, cel putin cateva portiuni erau super faine. Asta e, ai facut o alegere, ti-o asumi, tu si restul nevinovatilor pe care i-ai convins sa vina la tura :)))).
Dupa ce am ajuns se pare la punctul culminus al urcarii, tot speram la o coborare faina, prin padure dar am dat de un forestier plin de …. noroi. Si dai si injura caci ajunsesem intr-un punct in care nici rotile biclelor nu se mai invarteau la cat de incarcate de noroi erau. Stai si curata rotile, mai da-i “la vale” 5-10 minute apoi stai si curata iar rotile si tot asa. Deja eram plini de nervi si injuram algerea facuta. Cu siguranta o sa mai venim pe aici vara, dupa vreo luna in care nu a plouat deloc, ca sa fim siguri ca ne bucuram si noi de coborare. Pana la urma se termina si portiunea de noroi si reusim sa ne bucuram cat de cat de coborare, pe un forestier ce se indreapta spre Gura Teghii. Si pe aici am dat de defrisari si calitatea drumului este datorata camioanelor si celor care trag bustenii direct pe drum :(. Se taie destul de mult si in zona, am observat asta si cand am fost in Penteleu. Pare sa fie tot mana austiecilor din ce am inteles. Ai dreacu’ la ei in tara au legi cu care isi protejeaza parcurile si natura dar isi lasa totusi animalele de antreprenori sa se duca prin alte tari sa taie in voie. Din punctul nostru de vedere acestia ar trebui sa fie sanctionati cumva si de tara din care provin …perfizi austriecii astia.
Revenind la tura, dupa ce coboram pana la 600m altitudine, drumul se bifurca undeva dupa un punct de exploatare. La dreapta urcare la stanga coborare pana spre Gura Teghii. Aici trebuie sa facem drepata pe urcarea faina pana in Bratilesti. Zicem faina caci chiar este, un drum ok printr-o padure frumoasa, cat o mai fi… Sunt cativa km de urcare pana sus la peste 1000m si apoi incepe coborarea din Bratilesti pana in Buzioru. Coborarea este faina, asa cum ne-o aducem aminte, prin satele izolate, uitate de vreme. Tiberiu a fost chiar uimit dupa ce a intrat intrun magazin la unul din sate si dupa ce a lasat acolo 5 lei, a iesit cu 2 eugenii, un salam de biscuiti si o sticla de sana. Pai ce sa ii faci, sunt alte standarde aici, trebuie sa uitam de megaimage sau lidl cand ajungem aici, oamenii traiesc intr-o proportie foarte mare din ce le ofera pamantul si animalele si asa ar trebui sa stea in general lucrurile. Omenirea s-a defectat si speram ca in viitor sa aibe loc o schimbare, o intoarcele la valorile de alta data, chiar credem lucrul asta. Eu unul, cand ma plimb prin locuri ca acestea mereu ma gandesc la copilaria petrecuta cu bunicii mei, cat de frumos era totul, de la ce faceam la ce aveam, la ce mancam … la tot. Atunci nu imi dadeam seama, acum da…
Ajungem pe intuneric la masina cu sentimentul tipic de multumire intiparit pe fete. Exceptand portiunea cu noroi, tura chiar a fost faina. Probabil o vom reface si la anu, dar cum am spus, dupa ce ne asiguram ca nu a mai ploat de cel putin 1 luna :)). O vom face de asemenea in sens invers sa ne bucuram de coborarea pana la chilie.
Ca si specificatii vorbim de 47 de km si 1550m elevatie. Mai multe detalii legate de tura facuta de noi gasiti aici iar tura de pe bikemap de la care am plecat o gasiti aici.
Mai jos va lasam cateva poze concludente de pe traseu, enjoy!
Acum 2 weekenduri am plecat sa exploram cararile de pe langa Leresti, sa vedem ce are de oferit Dobriasul Mare in materie de MTB, carari & stuff. Perioada aleasa nu a fost tocmai cea mai stralucita, cand te gandesti ca e 6 decembrie trebuie sa te gandesti si ca o sa dai de ceva zapada… ceva mai multa zapata :)). Asta nu ne-a oprit si parca ne-am fi dorit sa experimentam putin biciclitul pe zapada, chiar daca ne-am fi dorit sa facem lucrul asta dotati cu niste fat-bikeuri care clar ar fi facut altfel fata situatiei. Oricum, a fost fun si cu biciletele din dotare si ne-am descurcat asa cum am putut mai bine. Mai problematic a fost cu trackul ales, pe care l-am cules rapid de pe bikemap cu o seara inainte. Probabil ca daca era vara si nu aveam parte de atata zapada am fi dibuit si o carare cumva desi traim cu impresia ca traseul fie a fost marcat de cineva lafel de nebun ca noi fie a fost facut direct pe bikemap din confortul canapelei de acasa. Treaba se strica exact cand ar trebui sa inceapa coborarea, unde cararea se pierde subit in padure, intr-o zona cu ceva defrisari. Pe harta apare o coborare destul de abrupta formata din cateva segmente drepte. De fapt, tot traseul, cand ne uitam acum la el parca este format numai din segmente foarte drepte si se observa in punctul culminant cum, cararea punctata de sub track dispare si trackul se uneste apoi prin segmentele de care povesteam cu o carare pozitionata ceva mai jos. Din curiozitate o sa incercam traseul si la anul, prin vara sa vedem daca atunci o sa intelegem altceva din el.
Acum, revenind la firul povestii, ne doream de ceva vreme sa facem un traseu pe aici. De cand am fost in Iezer ne uitam vis a vis si ne gandeam ce carari or fi si pe acolo. Cautand putin pe net am gasit mai multe variante de traseu precum si un filmuleti pus de baietii de la freerider.ro care dezbraca putin din cararile de pe langa Leresti. Cu acel filmulet in minte si cu trackul de pe bikemap am plecat la drum, duminica, caci sambata am stat sa reparam stricaciunile facute la bicla cu o seara inainte cand am incercat sa montam o pipa si un ghidon nou. Sfat: nu te apuca sa mesteresti la bicla in toiul noptii exact inainte de tura! Ai toate sansele sa strici ceva si sa nu mai pleci nicaieri a 2-a zi :))).
Plecarea am facut-o dis de dimineata si inainte de 9 eram parcati in Voinesti, localitatea dinainte de Leresti. Facem putine pregatiri, rucsaci & stuff si ne punem la drum incercand sa gasim inceputul forestierului ce urma sa ne scoata in Dobriasul Mare. Il gasim la o trcere pe sub o cale fereata incepand cu o panta ce ne oboseste bine din prima. Ne oprim in varful dealului sa facem poze la un Campulung care abia incepea sa se trezeasca, superb, si apoi ii dam tare la deal. Ne bucuram de atmosfera inghetata si speram sa nu dam de noroi. Am avut partial noroc caci se pare ca baietii veseli care mai defriseaza si prin aceasta zona au intrat cu tractoarele pe forestier si l-au facut de comanda pe unele portiuni. Ca si catarare drumul e fain si te solicita destul de bine. Variante de urcare sunt mai multe atat din Voinesti cat si din Leresti. Daca ai o harta offline poti lua in considerare sa le explorezi pe toate, ele apar atat pe bikemap cat si pe offline maps sau alte aplicatii mobile.
Pe la 1100-1200 incepem sa dam de un strat timid de zapada si cand ne gandim ca traseul ne scoate la peste 1500 deja ne imaginam ce o sa ne astepte. Undeva la 1200 exista o cale de intoarce, in golul alpin se vede o cotitura la dreapta ce te duce tot in Gura Pravat asa cum face si traseul ales de noi, asta pentru cei ce vor o varianta mai scurta a traseului.
Noi alegem sa ii dam inainte si sa facem toata bucla. Din punctul asta urmeaza o mica coborare ce se termina intr-un frumos pushbike. Pe masura ce inaintam ne dam seama ca la deal, cu zapada de sub roti, nu o sa reusim sa stam prea mult in sa dar ne ambitionam sa terminam traseul visand la coborarea ce ar fi trebuit sa ne astepte. Zapada este din ce in ce mai mai mare si pe la 1300-1400 stam sa facem niste poze caci peisajul este superb. Cu cerul senin din ziua aia vedeam in departare Iezerul, Craiul, Bucegii, Fagarasii, Leaota, cam toate gruparile montane din zona. Pe la 1550 dupa ce mai avem parte si de cateva coborari care ne alimenteaza dorinta de a continua traseul, dam de o zona cu ceva defrisari si cararea dispare brusc in padure. Pana aici am tot fost insotiti de urme de ATVuri si ne-a fost mai ok sa ne deplasam dar cand zapada are 20-30 de cm si este nebatuta nu prea mai ai cum sa te deplasezi cu bicla. Verificand harta si vazand ca trackul da intr-un alt forestier ce apare ceva mai jos, ne aventuram in padure pe cel mai neciclabil teren de pana acum. Si in Fagaras in creasta era mai ciclabil ca aici :))). Ne caram “cu placere” biclele prin padure pana dam de o pseudo carare ce pare sa duca la forestierul din vale. Si aceasta se termina brusc in valea foarte abrupta a unui parau. Asta e, nu mai avem mult, abordam metodic coborarea abrupta si uite ca am ajuns in celalat forestier, uzi leoarca la picioara si cu un chef maxim de biciclit inapoi la masina. Speram doar ca coborarea sa fie cat mai ok. Ce sa vezi, drumul forestier mergea e langa un rau si se mai si intersecta cu el de vreo 5-6 ori. Practic am avut parte de tot noroiul si apa de care am scapat la urcare :))). Dupa ce ca ne-am facut leoarca si de la brau in sus, dumul nu era nici intr-o coborarea prea spectaculoasa si a tot trebuit sa dam la pedale cu un chef fantastic, si nici scurt nu era.
Il terminam cat de cat rapid si ajungem in Voinesti plini de noroi din cap pana in picioare si cu biclele aratand intr-un mare fel… Bine ca am gasit deschis la o spalatorie de masini si am reusit sa ne curatam putin biclele inainte de plecare.
Per total traseul ar fi fost fain daca nu am fi avut parte de balaureala de la mijlocul traseului si de drumul inundat de la coborare. Experienta de dat cu bicla pe zapada chiar a meritat fiind cea mai distractiva parte a traseului. Nu putem decat sa ne imaginam cat de fain este cu un fatbike in astfel de conditii. La vara sigur vom repeta traseul sa vedem exact daca am ratat noi cararea sau chiar calea aleasa era si singura varianta de a nu face cale intoarsa.
Ca si specificatii traseul a avut 33 km si 1200 m elevatie, zapada ingreunand destu de mult deplasarea. Regrete nu exista, orice vitregeala de genul asta, care te scoate zdravan din zona de confort este binevenita oricand :D. Trakul de pe bikemap il gasiti la acest link, iar trakul inregistrat de noi laacesta, movescount. Va lasam mai jos cu cateva poze de pe traseu si un mic filmulet. Enjoy!
Ca sa sarbatorim acest final de luna, si ziua libera ce s-a nimarit intr-o zi de lucru :D, am zis sa incercam o tura pe sosea, caci parca vremea era in continuare incerta si cu ploile si ninsorile din ultima vreme nu am fi incercat un munte. Nu de alta dar se intrevede o indreptare a vremii ce va tine pana in weekend inclusiv. Asta se traduce in carari mai uscate, numai bune de biciclit. Cu ideea asta in minte am planificat o tura pe sosea unde altundeva decat, la Urlati :)). Da, si de data asta punctul de plecare a fost deja celebrul orasel mahmur odata cu venirea toamnei, cunoscatorii situ de ce :)).
Plecarea a fost tarzie, undeva pe la 12:30 cu o alta intarziere din cauza ca doream sa schimbam pedalele la una din bicle, dar cheia din dotare, o relicva de pe vremea raposatului ne-a dezamagit lamentabil si dupa ce am incercat la o vulcanizare sa gasim ceva mai vrednic, dar fara succes, ne-am dat batuti si am pus pedala veche la loc, singura pe care am reusit sa o dam jos.
Astfel plecam tarziu si pe un ger neasteptat. Marian nu a vrut sa renunte nicicum la geaca si bine a facut ca nu m-a ascultat ca la ce frig sa lasat in a 2-a parte a zilei ….
Plecare a fost cum am spus, din Urlati, si am urmat drumul paralel cu DNul, ce duce in Cherba si apoi in Ceptura de jos pe la Iulian, la DIY Ceptura. Din Ceptura, am continuat drumul spre Fantanele. Inainte de Gura Vadului drumul face stanga destul de strans spre Valea Scheilor, in urcare usoara. Calitatea drumului lasa de dorit si pe cursiera te zgaltaie din toate incheieturile dar e asfalt…merge.
Din Valea Scheilor incepe o epica urcare, nu ca durata ci ca inclinatie unde ne chinuim eroic sa ramane in seile bicicletelor. Daca o sa faceti traseul o sa vedeti despre ce inclinatie vorbim, asa ca nu va stricam surpriza Trebuie totusi sa mergeti pe trakul nostru ca sa dati de ea caci altfel nu cred ca is multi care au descoperit-o. Dupa ce ii dam de cap ne rasplatim cu cate ceva d’ale gurii si mergem mai departe spre Marginea Padurii de unde incepe si coborarea mult asteptata dar care trece prea repede. Coborarea e faina, pe o portiune destul de buna de asfalt cu mici intreruperi. La un moment dat asfaltul se termina subit pentru 4-5 metri asa ca mare grija. In rest, coborare faina prin padure unde prinzi lejer 70km/h si mai mult.
Dupa coborarea mult asteptata ne indreptam spre Glod, dar cu putin inainte de acesta trebuie avut grija caci trebuie luata o curba la stanga in urcare pentru a revenii pe directia Urlati sau mai bine zis Comuna Lapos. De aici mai urmeaza o urcare mica, si o coborare faina dar scurta si apoi o alternare de urcari scurte, coborari scurte si mult plat in care puteti sa mentineti o viteza constanta destul de bunicica. Trebuie sa urmati drumul principal Prin Apostolache, Valea Cricovului si apoi Urlati. Se trece prin cateva sate mai dubioase unde senzatia de mahala este la ea acasa dar care au farmecul lor. Am prins un grup de cativa copii ce ieseau de pe un teren de fotbal si care in lipsa de altceva au aruncat vreo 2-3 pietre in noi. Nu dam mai multe detalii despre ei, sau despre etnia lor… 😦
O varianta ca sa cresteti dificultatea traseului ar fi ca in Tarculesti sa urmati indicatorul de Rotari (4km) respectiv Ceptura (10km). Asta lugeste tot trackul cu vreo 6-7 km dar si cu o diferenta de nivel de 200m si il duce in 80 km cu peste 1000m elevatie. Altfel trakul facut de noi a avut 73 km si 850m elevatie. Un traseu cat de cat ok, zona fiind super frumoasa cu portiuni lungi unde nu te intersectezi cu nici o masina, exact ce cautam pentru ultima zi din noiembrie:).
Trakul gps si detaliile turei le gasiti la acest link iar tura de pe bikemap din care ne-am inspirat o gasiti aici. Totusi, tura de pe bikemap nu va duce pe frmoasa urcare despre care va povesteam. Va urca in acelasi punct dar pe o portiune mai lunga si nu lafel de abrupta. Daca doriti senzatii tari incercati trakul de la primul link :D.
In rest, concluziile ar fi ca zona este numai buna si pentru ciclismul de sosea, noi acum am descoperit si cred ca o sa ne prelungim viza aici, cel putin in sezonul rece :D. Pana la urmatoarea postare va lasam cu cateva poze de pe traseu. Enjoy!
Urlati, 5 km, si nu va opriti. In continuare zona ramane ultimul bastion impotriva vremii urate.Si weekendul asta s-au anuntat ploi, si vant si vreme urata si iara s-a dovedit ca nu a fost asa iar cararile de pe langa Urlati nici nu puteau fi mai uscate de atat. Parca prognoza proasta nu a avut nici o legatura cu vremea de afara. Intradevar, duminica, cand am ajuns la masina, au si inceput picaturile de ploaie sa apara. Totusi, vremea de sambata a fost perfecta si parca ar fi mers o tura pe carari de munte avand in vedere ce se intampla acum pe acolo, zapada numai buna de inceput de sezon. Practic, sezonul de escaladat muntii cu bicicleta s-a incheiat si trebuie sa ne orientam spre zone cu mai putina altitudine unde zapada ajunge mai greu.
Tura de duminica este o derivatie a ultimei ture facute in zona. De traseu stia Cosmin, care l-a mai facut recent si a zis sa ni-l impartaseasca si nou. Este putin mai salbatic decat cel facut anterior, deoarece se merge mult pe camp si are vreo 2 portiuni unde cararea nu se prea observa si ai impresia ca ar trebui sa faci cale intoarsa. Totusi, daca aveti trackul gps incarcat pe telefon sau pe orice device, mergeti cu incredere :D.
In rest, zona este asa cum ne-am amintit, plina de dealuri, desi altitudinea maxima nu depaseste 450m. Merge ce mergi li la final, in 50 de km te trezesti cu o frumoasa diferenta de nivel de 1000m. Si despre coborarea din Dj238 pana in Rotari, numai de bine. A ramas la fel de bestiala si pe pamantul asta uscat am fi fost instare sa mai urcam odata panta doar pentru coborarea asta. Mai jos aveti dovada, de ce am fi urcat, intr-un scurt clip ce suprinde mare parte din coborare :D.
La intoarcere am trecut pe la Iulian Barbiuceanu,pe laDIY Ceptura, un proiect despre care am mai povestit si care prinde contur pe zi ce trece. Dupa ce am trecut in agenda prograsele facute de Iulian, am plecat impreuna cu el la o scurta tura pe langa Ceptura, portiune care sa inchida lunga tura facuta de noi.
Colectionarii de momente, nu de obiecte. Acesta ar fi urmatorul pas al evolutiei, in viziunea noastra.
In weekendul ce a trecut, am mai adaugat unul la colectie, un alt moment, un alt traseu prin niste munti batrani si semeti, Fagarasii. Chiar daca vremea nu ne-a suras, orice plimbare pe munte este un moment frumos ce se adauga la colectia fara de sfarsit.
Fagarasii ii consideram fratele cel mare din familia Carpatilor, coloana vertebrala a acestor muntii, si asta se vede din orice unghi te-ai uita la ei. Creasta ca a lor mai rar intalnesti, iar imaginile surprinse in orice tura pe care am facut-o in Fagaras sunt superbe.
Tinta noastra era si de data aceasta varful Moldoveanu. Plecarea am facut-o din Valea Rea, de la stana lui Burnei, pe dunga albastra ce indica 4-5 ore pana pe varf. Planul era sa mergem pe varf si apoi sa coboram la refugiu la Vistea pentru a inopta acolo. Am plecat pe la 11:30 din vale, pe un cer relativ senin, iar pe la 13 cred ca ieseam in Curmatura Pojarnei, 2045 m. Cam pe acum se pune si un vant naprasnic sa ne bata din fata. Uitandu-ne pe cer observam viteza cu care se misca norii nou aparuti si nu ne putem intreba decat cum va fi cand iesim in creasta si sa speram ca pana atunci se mai domoleste.
Dupa ce trecem Izvorul Rosu si incepem urcarea spre varful Galbena (2419m), se lasa si o ceata densa. Vedem ca din creasta coboara un alt grup de 6 persoane dar rapid il pierdem in ceata si nu ne mai intersectam cu el.
Prin caldarile Galbenei, orientarea este destul de ciudata. Oricum ai taia caldarile, daca sti aproximativ directia unde trebuie sa iesi, ai mari sanse sa nu te ratacesti. Noi, desi am urmat relativ traseul, celalalt grup era clar ca mergea paralel dar foarte distantat de el. Este marcat destul de prost si iarba din caldare ce mascheaza poteca nu ajuta deloc. Trebuie sa sti directia in care te indrepti ca sa nu te ratacesti. O harta pe telefon ajuta destul de mult :).
Odata iesiti in creasta incercam sa facem cativa pasi si vedem cu aproape suntem culcati la pamant de vant. Deja ne intrebam daca are rost sa continuam. Mai avem 1-1.5 ore pana pe varf si vantul puternic ar face deplasarea foarte greoaie daca nu imposibila. Ne mai gandim si la portiunea intre Vistea si Moldoveanu care ar fi destul de dificila pe ceata si cu un vant ca asta. Ca sa va dati seama de cum batea vantul, verificati video-ul de mai jos :).
Stam 15 minute in creasta ca sa vedem daca este vreo schimbare meteo si speram la o minune. Totusi, stand asa in vantul ala, incepem sa simtim frigul si nu dupa mult timp ne gandim ca ar cam fi timpul sa o luam inapoi :(. Regretam deja decizia sa urcam pe aici. Urcarea prin valea rea ne-ar fi scos direct la refugiu si atunci am fi avut perspectiva de a urca a 2-a zi pe varf. Asa, va trebui sa ne intoarcem la masina si cel mai probabil inapoi acasa. Incepem sa coboram usor si parca la intoarcere nimerim si mai bine traseul, vazand parca mai des marcajele. Incepem sa folosim si dslr-ul pe care credeam ca l-am carat degeaba. Odata coborati sub plafonul de nori, peisajele sunt superbe si norii intunecati de deasupra capului ajuta la acest lucru. Surprindem cadrele de mai jos in care Fagarasul apare asa cum este el defapt, semet, impunator, grandios si lista poate continua.
Dupa ce ne sadisfacem poftele fotografice continuam coborarea fara oprire si aproape cand terminam coborarea prindem si grupul cu care ne-am intersectat la urcare. Acestia ne confirma conditiile vitrege din creasta si cum s-au chinuit si ei sa coboare mergand pe unele protiuni in 4 “labe”. Ne dam seama ca am facut alegerea buna si ne punem pe infulecat caci am cam stat nemancati toata ziua.
Ne uitam la stana din vale si parca ne atrage la o sedere peste noapte dar dupa ce evaluam putin situatia, si oboseala din picioare, parca am sta degeaba, doar ca sa o luam inapoi a 2-a zi de dimineata.
Cu burtile pline ne suim in masina si facem cale intoarsa. Pe drumul de intoarcere filmam putin din dezastrul ce are loc pe Valea Rea. Defrisari multe, busteni mari zac pe marginea drumului. Din creasta se vede mai bine dezastrul. Nu cred ca asa se fac defrisarile corecte si legale. Suprafete foarte mari, fete intregi ale muntelui par rase cu masina de tuns. Nu se obseva nimic plantat in loc si starea proasta a drumului forestier pe care am venit confirma faptul ca defrisarile au loc pe suprafete foarte intinse :(. Speram totusi la o schimbare caci nu este chiar in puterea noastra, unitara sa facem ceva. Momentan nu putem decat sa aratam ce se intampla acolo prin filmuletul de mai jos…
Trakul ture il gasiti aici. Nu luati in considerare ultima portiune ce coboara de la 1450 m prin vale deoarece am oprit inregistrarea mult mai tarziu. Tura a avut cam 9 km si 1600m elevatie iar timpul de parcurs pana in creasta (vf Galbena 2419m) a fost de 3 ore.
Mai jos aveti cateva imagini si 2 clipuri din tura, unul cu conditiile meteorologice din creasta si altul cu defrisarile de pe valea Rea, filmate noapte pe drumul de intoarcere :(.
In weekend am reglat un vechi cont cu Bucegii, o tura incercata acum ceva timp care s-a terminat brusc dupa cateva neintelegeri cu vremea. Vorbim de drumul Granicerului din Bucegi, pe care l-am facut acum 2 ani si am reusit sa il refacem acum cu o diferenta, coborarea la Padina. Atunci coborarea a fost in Simon. Nu exista comparatie intre cele 2, daca cea din Padina e faina si scurta, cea in Simon este super faina si super lunga, deci, daca vreti sa faceti aceasta tura si nu va deranjeaza sa pedalati din Simon pana in Brasov la gara, sau daca are cine sa va ridice din Simon, atunci va recomand acea coborare. Daca in schimb tineti neaparat sa faceti un circuit, atunci coborati in Padina si apoi recuperati-va masina care probabil o veti lasa in saua Dichiu sau la Piatra Arsa.
Asa am facut si noi, am dat plecarea de la Piatra arsa, cu un start intarziat, aproape de ora 12 cred iar participantii la tura am fost eu, Dan, Viorel si Razvan. Vremea, desi incerta la plecarea din Bucuresti, ne-a suras pe masura ce ne-am apropiat de valea Prahovei unde ne astepta un soare de toata frumusetea. Cand am urcat in platou cerul era sticla si nici vantul nu batea prea tare. Astfel, am scapat repede de cateva articole vestimentare ce le indesasem nu prea ok in rucsac.
Odata plecati incepem sa ne incalzim repede si la Babele luam o pauza de regrupare apoi dupa cateva poze cu batranele pietre o luam spre punctul culminant al traseului. Ajungem repede la cabana Omu unde asteptam sa ne regrupam. De aici grupul se desparte, eu cu Viorel continuam traseul si Dan cu Razvan se intorc spre masina cu mici abateri spre Costila si spre cruce.
Cand am plecat de la cabana vantul se intetise putin si ne-am imbract cu windstopperele din dotare. Dupa ce trecem de pietrele Doamnei imi dau seama ca in stilul caracteristic mi-am uitat rucsacul la cabana. Cam ciudat sa nu iti dai seama ca ai plecat fara ceva in spate dar in ultimul timp nu ma mai surpinde nimic :(, uit orice, oriunde.
Norocul a fost ca Dan si cu Razvan nu au plecat inca de la cabana si am reusit sa luam legatura cu ei prin statie si sa le spunem sa imi ia si mie rucsacul. Gata, am scapat de 2-3 kg, pot sa ma dau in liniste :))).
Continuam traseul cu urcari si coborari faine in lumina soarelui. Traseul este cu mi-l amintesc parca mai fain cu soarele ce ne incalzeste. Ajungem repede la Batrana la refugiu asta dupa ce am injurat toti jepii prin care trebuie sa trecem pana acolo. Am ajuns sa ne ridicam bicicletele peste cap ca sa putem sa le trecem. De la Batrana nu stam pe ganduri si o luam spre Strunga. Dupa ce facem si ultimul push/carry bike pana in creasta incepem coborarea pana in Saua Strunga si la refugiul cu acelasi nume. Aici deja soarele era aproape apus, fiind aproape ora 17. Incepem coborarea faina si scurta si ajungem la Padina pe inserate si ne uitam suprinsi la privelistea din spate. Se vedea tot traseul nostru…
Plecam pe asfalt spre intampinarea lui Dan si Razvan care se pregateau si ei sa plece de la Piatra Arsa spre noi. Ne-am intalnit la baraj, la Bolboci cand deja se intunecase. Se pare ca in ultimul timp toate turele se termina pe inserate sau pe intunecate 🙂 Ne trebuiesc lumini mai puternice. Oricum, daca stau sa ma gandesc, poti sa iti iei la tine si cea mai puternica frontala, daca ti-o lasi in rucsacul pe care il uiti undeva pe traseu, tot degeaba :)))).
Ca si date, tura a avut 32km si cam 1250m elevatie. Daca am fi inchis circuitul am fi ajuns la 1700m elevatie si am fi incadrat tura undeva la medie spre ridicata. Asa, este clar medie, dar o medie foarte frumoasa pe care o vom reface in fiecare an :). Trakul turei il gasiti la acest link.
Pana la postul viitor va lasam cu pozele si filmuletele de mai jos. Enjoy!
De biciclit prin Postavaru nu am avut ocazia pana acum desi stim ca zona are foarte mult potential. Mereu am considerat ca este putin cam comerciala si, fiind in cautare de locuri ceva mai naturale si neumblate, nu am luat-o niciodata in considerare.
Am reusit sa ajungem weekendul asta si am vazut ce am pierdut. Am coborat pe saua Tampa si ni s-a parut cel putin bestial. Poate a ajutat si peisajul de toamna si faptul ca nu a plouat recent dar tot traseul a fost super fain.
Este chiar ok ca ai cabina pana sus si daca esti o persoana care iti place mai mult la vale decat la deal, poti face coborarea de 2-3 ori intr-o zi chiar, cu amendamentul ca ar trebui sa revii pe bicicleta de fiecare data din Brasov pana in Poiana , asta daca cumva nu ai un sofer dedicat :)).
Noi am ales sa plecam pe biciclete din Brasov si sa urcam pe ele pana sus pe Postavaru. Ne gandeam pe urcare ca ar fi o idee sa luam cabina pana sus dar pana la urma am zis ca nu strica putin exercitiu fizic. Urcarea pe drumul rosu/partie era sub semnul intrebarii dar pana la urma am descoperit ca este destul de ciclabila, cam 90%, mai putin o portiune mica inainte de telescaunul de pe Lupului si apoi ultima portiune pana pe varf.
Pentru antrenamet este fain sa urci Postavaru sub orice forma, alergare, ski sau bicla, muntele asta reuseste sa scoata untul din tine.
Pe urcare am facut o pauza la cabana Postavaru unde am infulecat repede cate o placinta si 2 ceaiuri si ne-am uscat putin la soarele ce batea bine. Vremea a fost foarte frumoasa si am putut sa admiram atat de la cabana cat si de pe varf toate gruparile de muntii dimprejur, Bucegi, Crai, Leaota, Piatra Mare etc.
Dupa ce ne-am ambitionat sa ne urcam bicicletele pe varful Postavaru, in ochii mirati ai oamenilor ce urcau si coborau (cine a fost acolo stie mica portiune cu pietre ce trebuie escaladata ca sa ajungi pe varf), a sosit timpul coborarii.
Aici incepe surpriza, caci ne miscam repede si ii dam blana pana inapoi la cabana si apoi la bazinul cu apa unde cararea noastra intra in padure. De aici doar singletrack de nota 10 pana in Brasov cu portiuni bune unde poti sa ii dai viteza dar si cu coborari abrupte pe pietre si radacini, care te solicita destul de bine. Mai sunt pe alocuri si cateva portiuni in care trebuie sa urci dar cand sti ce carare urmeaza dupa, deja nu iti mai pasa ca te mai obosesti putin. Era sa incurcam traseul undeva pe la jumatate caci apare o bifurcatie, ambele marcaje fiind dunga albastra. Am apucat-o pe cel care o ia inainte, cel mai putin umblat si dupa ce am vazut ca cararea era acoperita de frunze si nu parea sa fi trecut cineva recent pe acolo, am verificat bikemap-ul si am vazut ca ne-am abatut putin asa ca am facut cale intoarsa la intersectie. Cel gresit mai este marcat si cu un triunghi galben parca. Ambele duc in Brasov dar am zis ca de data aceasta sa tinem traseul planificat. Data viitoare poate incercam si varianta 2.
Ne ducem glont spre finish cu niste zambete tampite pe fata caci traseul pare sa fie de vis. Pe final reusesc sa fac o pana, desi merg tubeless. Speram sa fie mai rezistent de atat, cauciucul fiind nou :(. Se pare ca o piatra mai ascutita, probabil, l-a perforat si a facut o taietura faina de 2-3 milimetrii. Deja am in minte un cauciuc mai fain si mai adecvat ce il va inlocui, dar nu este nici o graba fiind final de sezon. Probabil ca voi pastra setupul asta pana la primavara iar atunci vad cu ce schimb :D.
Dupa ce reparam pana nu mai mergem 10 minute prin padure si deja ajungem in oras si cautam drumul spre masina lasata pe strada Tampei.
Per total tura a fost de nota 10, si urcare zdravana sa ne solicite din plin si coborare pe masura. Data viitoare luam in considerare sa urcam cu cabina ca sa ne bucuram odihniti de aceasta coborare, una sau mai multe.
Tura a avut putin peste 30 de km si aproape 1500m elevatie iar trakul in gasiti la acest link pentru movescount sau acesta pentru bikemap. In continuare, diferenta de rigoare intre bikemap si movescount :).
Va lasam cu pozele si filmuletele needitate de mai jos. Enjoy!
Acum fix 1 luna faceam o super tura prin Iezer cu o plecare tarzie de la cabana Voina.
Ne-a prins noaptea prin padure si rau nu ne-a parut caci a fost o experienta faina. Am ramas datori cu un filmulet din acea tura si acum am reusit sa il si incropim. Nu e cine stie ce dar bine ca e. Am actualizat si postul initial :).
Mai jos aveti varianta lunga a clipului. Mai multe filmulete gasiti pe canalul de youtube. Enjoy!
Cum povesteam si in postul anterior, traseul asta ar putea sa devina o traditie. Asa ne gandeam inainte de tura de weekendul trecut si asa ne gandim si acum, dar nu asta gandeam in timpul turei. In timpul turei, dupa cateva pushbike-uri mai serioase, prin minte ne trecea gandul: “Dracu’ mai vine pe aici!” :)))
Totusi, dupa ce termini tura parca iti vine sa o iei inapoi in creasta muntilor, asta a fost sigur sentimentul de a 2-a zi, si da, s-ar putea sa facem o traditie pentru ca au aparut intre timp si alti pretendenti la cucerirea acestui varf in acest fel, si trebuie sa mearga cineva sa ii indrume :P.
Tura era asteptata de ceva timp, si ar fi fost mai ok sa o facem undeva la sfarsitul lui august, inceputul lui spetembrie, nu atat de tarziu, deoarece vremea a fost destul de friguroasa, iar temperatura de 0 grade ne-a insotit mare parte din ziua de sambata.
Pentru acest weekend am planificat 2 ture, varianta scurta care urca din Slatina (Arges) pe valea Cernatului pana in culmea Malita si coboara apoi in Slatina, si varianta lunga care din culmea Malita urma directia Varfului Moldoveanu si undeva pe la 2200m drumul forestier dispare si se transforma intr-o carare, si de aici incepe o combinatie de pushbike/carrybike + dh pana la varf.
O chestie interesanta constat la bikemap, calculeaza o diferenta de nivel mai mica decat dispozitivele care au inregistrat trackul. Pentru inregistrare am folosit un ceas Suunto Ambit 2 care avea setat refreshrate-ul la GPS la 2 secunde si din ce am constatat la ultimele trasee, diferenta intre elevatiile traseelor inainte si dupa ce sunt urcate in bikemap poate ajunge si la 200m. Dar asta este doar o constatare :D, traseele raman neschimbate.
Ca sa revenim la povestea noastra, cu o saptamana inainte, pretendenti la tura eram doar eu si Tiberiu, dar pe finalul saptamanii am strans o gasca zdravana pentru tura scurta.
Astfel, ne-am gasit la punctul de plecare din Slatina cu Lucian, Bogdan, Cristi, Cosmin si Victor. Plecarea din Bucuresti a fost destul de matinala, pe la un 6 ieseam pe autostrada, si pe la un 8:30 eram parcati in Slatina. Cu micile pregatiri de rigoare, pe la 9 si ceva eram pe bicle pedaland.
Traseul prin valea Cernatului este frumos, mai lejer la inceput si apoi spre final panta se accentueaza. La un moment dat, undeva aproape de jumatatea traseului este un punct de exploatare forestiera, unul din multele din aceasta zona, si aici trebuie sa fiti atenti caci traseul urmareste raul mai mare, inainte, si nu urca in stanga asa cum era sa facem noi daca nu ne indrumau lucratorii de acolo. In acel loc se vede si cata distrugere aduc aceste defrisari, locul fiind plin de noroi si aratand ca un front de razboi proaspat bombardat….
Ne-am continuat drumul cu temperatura scazuta insotindu-ne, si intr-un final, cu ceva intarziere fata de cum am calculat (ora 14:00), am ajuns si la punctul de despartire, sus in culmea Malita la 2050 m langa un refigiu usor devastat. Aici am servit masa si ne-am facut pozele de rigoare inainte de despartire.
Astfel, eu si Tiberiu ne-am suit pe bicle si i-am dat la deal pe ultima portiune de drum forestier pana la 2200 si restul au continuat bucla pana inapoi in Slatina. Atentie, traseul inapoi pe culmea Malita nu este doar coborare asa cum speri dupa ce ai urcat atata amar de vreme ci primesti cateva urcari mai serioase desi pe bikemap ar aparea doar 3.
Vremea a tinut cu noi pana acum si desi temperaturile au fost scazute nu au fost nori si soarele a stralucit toata ziua, cu dinti dar a stralucit.
De pe la 2200 incepem sa impingem la biciclete spre un mototoi ce se afisa inaintea noastra. Aici am avut o mica nedumerire pentru ca traseul turistic il ocolea, iar traseul de pe bikemap trecea fix peste el. Pana la urma am continuat traseul turisitic dupa ce am impins totusi jumatatea din panta spre varf. Dupa ce am mai mers ceva, nu am mai gasit nici marcajele, se pare ca stam prost cu orientarea in gol alpin :))) si am sfarsit prin a ne invarti putin in cerc pentru a deslusi misterul celor 2 trasee, cel turistic si cel de pe Bikemap. Astfel, dupa ce am lasat bicicletele deoparte si am plecat la picior in recunoastere, am reusit sa ne elucidam doar dupa ce am urcat in creasta si am vazut unde este Varful Moldoveanu, cat mai avem pana la el si pe unde ar fi mai bine sa o luam… pe traseul turistic. Nu prea stiu cum a fost marcat traseul de pe Bikemap dar include o mica portiune nemarcata de creasta care chiar nu pare sa iti permita nici macar sa iti cari bicicleta.
Aici apare si a 2-a dilema, Avem timp? Planul nostru era sa ajungem pe varf si apoi sa ne intoarcem in aceeasi zi si sa dormim la un “refugiu” intalnit in drum sau sa facem trecerea spre Vistea si sa dormim la refugiul de acolo. Totusi, ceasul indica ora 17 si noi mai avem peste 2 ore pana pe varf. Asta insemna ca ne prinde clar noaptea si parca perspectiva nu ne surade mai ales ca odata cu lasarea serii temperatura incepe sa scada si se observa si o chiciura care se lasa pe iarba si pe pietre si pratic traseul va devenii ceva mai alunecos.
Aici luam decizia sa inoptam undeva in creasta si sa continuam traseul a 2-a zi. Numai bine ca am observat o stana parasita in drum care ne-ar fi oferit adapost peste noapte. Astfel, ne intoarcem din drum pana cand zarim iar stana. Lasam bicicletele in carare si coboram spre stana sa verificam daca se poate dormi in ea, fiind destul de micuta si daca are o usa pe care sa o inchidem. Lucrurile ne surand si mica stana arata promitator, usor gaurita fiind facuta din pietre de munte dar care isi va servi scopul pentru noaptea asta.
Astfel, urcam sa recuperam bicicletele si pe la ora 19, odata cu lasarea intunericului reusim sa ne asezam in stana cu tot cu bicle si sa “baricadam” usa :D. Numai bine ca incepuse si un vant rece care sigur nu ne-ar fi fost prieten daca am fi continuat traseul. De dormit, am dormit…nu putem spune ca bine. A fost destul de frig si eu cel putin aveam un sac de dormit destul de subtire si am avut si un “pat” micut pe care am incercat sa ne inghesuim. Astfel, ne mai trezeam din cand in cand sa ne incalzim picioarele si alte membre usor inghetate. Per total, cu pauzele de rigoare, am reusit sa dormim destul de ok si pe la ora 7 eram in picioare si ne apucam sa ne strangem lucrurile si sa mancam cate ceva. Privelistea de dimineata a fost superba si mica stana arata intr-un mare fel, in razele soarelui de dimineata, parca rupta dintr-un frumos film de aventura.
Reusim pe la ora 8:30 sa ne urnim, cu “ghiozdanele” pline, si ne luptam eroic cu pushbikeul pana inapoi in carare caci pana la stana am avut de coborat cam 200m altitudine. Odata ajunsi in carare, mai mancam ceva ca sa recapatam energia consumata si continuam traseul. Mergem la sigur pe marcaj si pe masura ce inaintam vedem si varful Moldoveanu, punctul culminant al calatoriei. Cum am spus, la deal se impinge sau se cara bicicleta si la vale drumul este in mare parte practicabil. Pana la Moldoveanu, mai dificile sunt o mica portiune stancoasa de creasta si ultima portiune de pushbike/carrybike, pe piciorul moldoveanului care este destul de lunga si ne stoarce destul de mult de energie.
Am ajuns pe varf in acelasi timp cu 2 germani, in vizita prin Romania, care veneau dinspre Vistea. In momentul in care ne-au zarit, primul dintre ei a spus: “Hey, man, that’s not how you ride a bicycle!” :)))).
Facem pozele de rigoare, si stam putin de vorba cu putinii muntomani de pe varf. Apoi, conform planului ne pregatim pentru trecerea catre Vistea si coborarea prin Valea Rea. Ne ancoram bine bicicletele pe rucsaci si o luam la pas. Trecerea, cu bicicleta in spate, intre Moldoveanu si Vistea trebuie incadrata in seria “ambitii prostesti”. Este o portiune cu lanturi iar bicicleta in spate nu face decat sa te incurce. Trebuie avut in vedere ca ai gabaritul depasit iar cand faci miscari trebuie sa fi atent sa nu lovesti bicla de vreo piatra caci te va dezechilibra. Cu grija reusim sa trecem si coboram spre refugiu.
Aici ne dam bicicletele jos si ne punem sa mai mancam ceva. Se pare ca ne-a luat destul de mult timp toata portiunea asta si ne gandim cam pe la ce ora vom fi jos la stana din vale caci de acolo stim ca avem 35 de km drum forestier, predominant coborare. De la refugiu mai mergem putin pe langa bicle si apoi reusim sa ne suim pe ele si sa parcurgem coboarea si cam toata caldarea Vaii Rele. Reusesc eu sa dau o tranta zdravana dupa ce m-am abatut putin de la carare si am nimerit in niste hartoape. Norocul a fost ca era o portiune cu iarba multa si nu m-am ales dacat cu cateva vanatai si un rucsac usor deteriorat. Dupa ce fac verificarile de rigoare la bicla continuam traseul si ajungem rapid la coborarea finala spre valea rea, coborare care din pacate nu este ciclabila. Ne luam furmos biclele de coarne si pe langa ele reusim in vreo 40 de minute sa coboram pana la stana. Aici nu mai stam pe ganduri, ne mai verificam odata rucsacii ne imbracam ca de coborare si ii dam la vale cu 100-200km :))).
Deja este a 5 -a oara cand mergem pe drumul asta, eu cel putin, si incepe sa mi se para cel mai plictisitor drum forestier iar lasarea serii nu ajuta deloc. Nu este o coborare zdravana si esti nevoit constant sa dai la pedale ca sa iti mentii viteza. Tot drumul sunt insotit de un ticait enervant dar nu mai aveam chef sa ma opresc sa verific. Constat a 2-a zi ca roata spate mergea usor infranata asta dupa ce am lovit discul de o piatra pe coborarea pana in vale :(.
Ajungem in Slatina pe intuneric, ora data in urma facand posibil acest lucru :)). Cand vedem masina avem un sentimet de usurare si multumire in acelasi timp si abia asteptam sa ne schimbam rapid si sa ne asternem la drum, lucruri care se intampla rapid. Pe drum gandul acela cu “Dracu’ mai calca pe aici” dispare si treaba cu tranformarea traseului intr-o traditie vine iara la putere :D. Totusi, un lucru este clar, trecerea intre Vistea si Moldoveanu va fi scoasa din plan, parca este putin trasa de par mai ales ca pana ajungi in Valea Rea, tot ai de tras de bicicleta. La anul urcam si coboram pe aceasi ruta, eventual de la cota 2000 o luam pe culmea Malita ca sa fie totusi o coborarea diferita.
Pana atunci va lasam cu pozele de mai jos si micul filmulet demo. Va urma si un filmulet mai detaliat dar cand ne facem timp sa il montam caci material avem destul si trebuie sa vedem la ce renuntam.
Traseul in prima zi il gasiti la acest link iar cel din ziua 2 la acesta.Ca si date generale vorbim de 2 zile, 90 km si aproximativ 3000m elevatie. Enjoy!
Am ajuns pe varf in acelasi timp cu 2 germani, in vizita prin Romania, care veneau dinspre Vistea. In momentul in care ne-au zarit, primul dintre ei a spus: “Hey, man, that’s not how you ride a bicycle!” :)))).
S-ar putea sa facem o traditie anuala din acest traseu epic! Chiar daca am avut parte de cele mai zdravene pushbike-uri, au fost si coborari pe masura. A meritat tot efortul!
Acesta este un preview la postul urmator. Pana atunci, RIDE SAFE!
Comuna Isverna, Mehedinti, este un loc de poveste din punctul nostru de vedere. Oricine vine din mediul urban aici, isi va da seama de ce spunem asta. Daca stai si esti atent la ce se intampla in aceasta comuna, si nu spunem ca doar in aceasta comuna se intampla lucrurile asa, ci in multe altele din tara, dar nu avem nici timp nici ocazia sa le vizitam si sa le analizam pe toate, iti vei da seama de ce spunem ca este o lume de poveste. Parca te intorci in timp, fara exagerare. Am vazut oameni in opinci, si nu pentru ca aveau o pensiune si vroiau sa faca impresie turistilor, cum se intampla in alte locuri din tara, ci pentru ca alea le erau incaltarile, atata isi permiteau si nici nu aveau nevoie de altceva.
Am vazut copii fara de facebook, care se joaca asa cum ne jucam si noi cand eram mici, acum 20 de ani, facand cazemate, alergand pe vale, fugarind cate un caine sau o pisica, spargand nuci pe marginea drumului sau incropind cate un teren de fotbal din 4 pietre si o linie trasa in tarana.
Se vede clar ca acesti oameni traiesc din ce le ofera pamantul si animalele si prea putin depind de sistemul “social capital” din tara asta.
Anul acesta am ajuns la isverna cu ocazia zilei de nastere a lui Tiberiu, sa ne traiasca! 😀 si datorita curtoaziei lui Matei, care detine si casa batraneasca la care am stat si care organizeaza tabere de copii inclusiv in zona, ceea ce ni se pare genial, copil fiind sa descoperi astfel de locuri. Trebuie neaparat sa vizitati pagina si sa cititi articolul urmator pentru a va da seama despre ce vorbim 🙂 – http://himalayatravel.ro/isverna-2015-mehedinti/
Si de data aceasta, ca si acum 2 ani, ne-am distrat de minune la Isverna. Locul acesta magic iti ofera o multime de facut si de descoperit. Te poti bucura de frumoasele drumuri parcurgandu-le cu bicicleta sau de frumoasele carari umblandu-le la picior. Gasesti trasee marcate care te poarta pe langa izvoare, prin poieni, doline si prin crovuri spre varfuri albe ce parca spun povesti. Da, parca randurile sunt mai siropoase decat de obicei dar parca si zone te indeamna sa scrii altfel.
Activitatea principala, si de data aceasta a fost voia buna la focul vatrei, un gratar bun si sanatos la vreme de seara si multa licoare magica adusa fie de acasa fie de la oamenii din sat. Oamenii din sat care il stiau pe Tibi si care il conosc foarte bine pe Matei ne-au adus in permanenta cate ceva, fie ca a fost lapte fie ca a fost o tuica buna, o ciorba de branza, de care nu am mai mancat nicodata, o placinta cu branza sau un gem de prune, in permanenta am primit cate ceva si parca am dat prea putin inapoi, ba chiar deloc.
Ocazional am mai dat si cate o tura de bicicleta. Cea mai faina tura este cea pana la poiana Beletina, spre Crovu Mare. Traseul marcat care leaga mare parte a crovurilor si poienilor de prin creasta muntii este cruce rosie. El trece prinValea Cernei (Piatra Puscata) – Valea Timna – Crovu Mare – Saua Bruscan – Isverna. Traseul facut de noi pe biciclete pleaca din sat si urca frumos pe deal si spre munte cu o mica parte de pushbike inainte de poiana. Partea finala te poarta printre copacii batrani, parca pe un drum al druizilor. In poiana Beletina te asteapta o stana mare care este parasita de prin luna octombrie. Din poiana poti cobora pe marcaj triunghi albastru direct in sat, pe o ruta mai putin ciclabila dar care merita facuta. Daca atunci cand ajungi in poiana mai ai energie si timp, poti “escalada” si varful lui Stan care iti va oferi o frumoasa priveliste atat asupra Beletinei cat si spre Piatra Closani, spre Poienile Porcului, defileul Cernei si frumoasele lapiezuri ce impodobesc intreg peisajul. Daca iti planifici traseul bine poti continua pe cruce rosie spre Valea Cernei si spre Herculane.
Spre Herculane mai poti ajunge si pe bicicleta daca urci din Isverna pe DJ671 care este mai mult un drum forestier ce te urca pana in Godeanu de unde faci stanga spre Herculane si te bucuri de o lunga coborare de kilometrii buni si cu asfalt relativ bun.
De asemenea, daca tot te afli in zona ar fi pacat sa nu iti planifici o zi si pentru cheile Tesnei, un loc superb parca rupt dintr-un film fantasy. Daca vrei sa vezi ce iti pote oferii acest loc, viziteaza pagana de facebook Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei.
Mai jos va lasam cateva poze care sa exemplifice frumusetea zonei, de care am incercat sa va convingem si prin randurile de mai sus. Daca nu ati fost niciodata in aceste locuri, ar trebui sa va ganditi serios sa mergeti iar daca ati fost, sa va ganditi lafel de serios ca ar trebui sa reveniti prin aceste locuri. Enjoy!
Cum povesteam intr-un post anterior, Urlati pare sa fie ultima frontiera impotriva vremii urate. Lucrul asta s-a dovedit si in acest weekend. Daca toate prognozele aratau ploaie si ninsori la munte, am zis ca alta varianta nu avem decat sa verificam si prognoza pentru Urlati. Ce sa vezi, pana seara, probabilitate de ploaie 5%. Marturisim ca ne-am dus cu regret in Urlati deoarece vroiam sa facem o tura in Fagaras weekendul acesta dar cum arata ca pe sus la peste 2000m era posibil sa ii dea cu lapovita si ninsoare si cum pe jos aparea probabilitate de ploaie intre 35 si 55%, + temperaturile care cu greu depaseau 0 grade am zis ca nu e chiar asa de biciclit.
Apoi, dupa ce nu am reusit sa strangem o brigada si toata lumea si-a cam luat gandul de la biciclit pe ultima 100 de metri am zis ca Urlati chiar ramane ultima solutie. Astfel, am pus la cale o tura faina cu 4 urcari si 4 coborari care pana la final a strans cam 1300m elevatie. Este o suma frumoasa avand in vedere ca cel mai inalt punct al turei abia depasa altitudinea de 450m. Practic am incercat sa urcam si sa coboram toate dealurile de ne-au iesit in cale, pe unele chiar de 2 ori :))). Si da, am reusit sa facem acea coborare faina din drumul judetean 238, un drum parca uitat de lume, in Rotari, iar de data aceasta am si filmat coborarea :D. Punem si 1-2 filmulete la final sa vedeti ce faina este.
Cu detaliile turei nu o sa insistam caci le gasiti si in postarea “Urlati, ultima frontiera“, asa ca o sa mentionam doar ce am facut in plus.
Astfel, traseul este clasic, urcare din Urlati, mers pe coama dealului, coborare in Rotari, facut stanga spre Tarculesti, din Tarculesti dreapta spre Gornet-Cricov unde dupa primul pod luam drumul ce duce in sus spre deal, la inceput asfaltat dupa aceea drum de deal.
La intersectia cu drumul judetean 238 facut dreapta spre Rotari. Aici incepe coborarea faina. Mare atentie ca aveti sansa sa ratati acest drum deoarece este acoperit de iarba si nu prea se observa.
Aici intervine diferenta turei fata de data trecuta caci din Rotari am facut stanga spre Ceptura de Jos unde am oprit sa il vizitam peIulian Barbuceanula DIY Ceptura, un proiect personal ce incepe sa prinda contur si despre care am mai povestit intr-una din postarileanterioare.
Din Ceptura am luat-o spre Cherba, si dupa localitate am facut dreapta iara spre deal prin Valea Urloii. Aici drumul trece fain printre vii si parca te afli in Toscana nu in Romania :P. Din deal am incercat o cobarare scurta si faina doar ca sa ne dam seama ca drumul nu duce undeva anume, ba chiar dispare asa ca am luat bicicleta in carca si am urcat iara in drumul principal. Printre boscheti am dat si de 2 bostani pe care i-am bagat repede in rucsac doar ca sa ingreunam putin urcarea :)). Odata reveniti in drum am inceput coborarea spre Urlati numai ca tura nu capatase destula elevatie asa ca am mai coborat odata din deal spre Plavia sau Jercalai doar ca sa urcam inapoi pe acelasi drum. Asa am capatat si elevatia dorita si am putut sa ii dam fericiti la vale spre Urlati si spre masina.
Cand ne uitam acum pe geam la cum toarna cu galeata parca vremea de ieri nici nu putea fi mai prietenoasa. Si racoare si drum uscat fara un dram de noroi. Sa tot ai parte de asa vreme si speram sa mai prindem 2-3 weekenduri sa facem niste ture serioase pe munte, asta pana cand lasam bicicletele deoparte si ne punem schiurile in picioare.
Pana atunci va lasam cu pozele si filmuletele de rigoare, si detaliile de mai jos. Enjoy!
Distanta 54km, Elevatie 1300m, dificultate medie, link traseu aici.
Vertical Riding Romania 