Tag Archives: Muntii

Aventuri pe bicicleta prin Naratu, Capatanii si Buila

Leave a reply

Desi pe munte este zapada, iar temperaturile tind spre 0 grade, uite ca a mai fost loc de o tura epica pe acest final de sezon. Ideea turei a venit din partea dl geograf Bogdan Andora, care, dupa ce a epuizat toate turele prin toti muntii, s-a gandit la una cel putin verticala ce includea atingerea mai mult sau mai putin tangetiala a celor 3 munti din titlu.

Traseul initial asa cum l-a gandit avea vreo 97 km si aproape 4000m elevatie dar dupa ce ne-a dat grav cu virgula de pushbike in prima zi, si Naratu ne-a cam venit de hac, am mai taiat din ele si l-am scos-o la vreo 90 km si 3200m elevatie.

Plecarea am facut-o dis de dimineata din Calimanesti. La bordul masinii aratau vreo -2 grade dar nu ne-am lasat descurajati. Dupa ce ne impachetam tot ce ne trebuie prin rucsaci plecam usor pe asfat pe valea Oltului. O placere sa biciclesti pe aici, cu toate TIR-urile si tot traficul din lume la cativa centimetrii de tine. Bine macar ca nu am mers decat cativa km pana am facut stanga pe valea Lotrisorului. In scurt timp ajungem la cascada Lotrisor si in si mai scurt timp ajungem la finalul drumului :). Acesta dispare in albia unui rausor. Ne uitam pe harta si alegem varianta mai grea si mai uscata, de-a dreptul pe culmea din fata, dar care a implicat cel mai zdravan pushbike prin cei mai inversunati boscheti. Si “poteca” a tot continuat asa pana am ajuns in culmea aia mai de sus si am vazut Naratu cum se ridica stancos uneva in dreapta noastra. Ne oprim sa mancam ceva caci de peste 1h caram bicicletele in spate.

Apoi, ne facem curaj si incepem coborarea. Cum povesteam, calea aleasa, de cand am parasit forestierul nu mai implica nici un traseu ci trecea de-a dreptul o portiune din Naratu. Astfel, la scurt timp dupa ce am inceput coborarea, ne-am trezit tragand de bicle si la vale, pe albia unui rau, fiind singura ruta mai acesibila identificata in acel moment. Deja frustrarea se acumulase pentru ca ne-a luat alte 2 ore sa coboram de acolo. Intr-un final dam intr-un alt forestier si incepem sa ne indreptam spre Muntii Capatanii, locul de odihna pentru noaptea ce incet incet isi face aparitia. Nu coboram mult pe acest drum, cateva minute, ca si incepem urcarea. In urcare trecem peste langa niste porci mistreti care au si luat-o la deal cum ne-au vazut si apoi ne confruntam cu prima pb tehnica a turei. Bogdan reuseste sa dea cu schimbatorul intr-un bustean, strambandu-l. Dupa ce ne chinuim vreo 30 de min sa il reparam, il montam la loc. Ghinion, acum Bogdan nu mai poate sa foloseasca ultimele 2 pinioane, ca nici nu avea nevoie de ele :)))).

II dam la deal si la scurt timp drumul devine iara abrupt si ne trezim impingand la bicle. Seara se lasa si lafel si aerul rece dar la cat de incinsi eram de la pushbike, nici ca am simtit ceva. Cu ceva eforturi iesim intr-o poiana pe la 1500m doar ca sa admiram muntii dinprejur, mai ales Fagarasii care se vad mareti si inzapeziti in departare. Se vede si lumina de la cabana Cozia. Ne uitam pe harta, aproximam distanta pana la urmatoarea stana din drumul nostru si ii dam inainte. Noaptea se instaleaza dea dreptul si prin intuneric incepem sa numaram urmele lasate de labele animalelor trecand pe zapada…. simtiti suspansul :)))).

Intr-un final, inainte de a ajunge la stana propusa ca loc de dormit, dam de o troita foarte faina si foarte bine izolata in care incapem la fix. Oricum, stana de o cautam era 200m mai inainte de unde ne-am oprit asa ca troita ne-a iesit in cale la marele fix :D. Ne acomodam repede, ne schimbam de hainele ude si imediat ce atingem confortul termic dorit, ne punem pe halit si pe planificat ziua de maine :D.

Dormim chiar bine, fara prea multe zvarcoleli si dimineata ne prinde chiar odihniti si gata de drum. Stam sa ne dezmortim, facem ordine prin troita sa nu lasam deranj, mancam si la putin timp dupa ora 8 ne punem in misacre. Peste noapte s-a cam incalzit si majoritatea zapezii pe care ne-au tot scartaiti rotile noaptea trecuta, s-a cam topit. Afara este ceata si ne cam bate vantul. Ajungem repede pe verful Gerea unde ne facem 2 poze si ii dam repede la vale dupa ce consultam rapid harta. Urmam marcaj triunghi rosu care se vede doar pe harta caci pe munte el este cam inexistent. Ne ghidam dupa fadele urme ce par a fi drum sau carare si, dupa ce trecem de o stana si un canton si de o portiune mai dubioasa prin padure, ajungem la un forestier fain ce pare sa duca in jos spre cantonul Cheia din Buila. Deci am nimerit drumul si tot tinem forestierul fain ce merge pe curba de nivel si apoi incepe sa coboare prin niste serpentine faine pe care ne distram de minune. Fiecare curba era insotita de o contrapanta pe care ne tot suiam si daca nu avea contrapanta mergea sa faci un drift fain pe pietrele si frunzele ude de pe drum. Chiar distractiva coborare pe acest forestier si in scurt timp ne gasim la indicatorul din Buila ce ne semnalizeaza cantonul Cheia la 20 min distana. Alegem sa nu mai coboram la canton ci sa urmam forestierul pana jos in sat Cheia. Drumul e lung si devine plictisitor spre final. A mai ajutat peisajul tomnatic si raul absolut superb ce ne-a insotit pana in sat. In sat nu intram bine ca deja trebuie sa facem stanga ca sa fentam asfaltul. Ne oprim totusi putin sa curatam bicicletele in rau dupa care ii dam pe dealuri spre Baile Olanesti. Cum iesim din sat dam de o livara de mere care pare sa fie a nimanui si bagam bine la ghiozdan. Facem ceva pushbike si pe aici si dupa 40 de min ne gasim iara la vale. Coboram in Baile Olanesti si apoi urcam iara un deal ca sa facem trecerea spre Calimanesti. Scopul este sa fentam asfaltul cat se poate. Coboram iara printre pomi fructiferi si ajungem intr-un sat al carui nume imi scapa acuma. De aici ne asteapta ultimul pushbike pana in Calimanesti. Il dovedim cu greu si dupa ce cerem asistenta tehnica unui satean care ne ajuta cu ceva apa din put, ii dam la vale visand la o cola rece. Ajungem pe la 5 la masina, exact inainte sa se lase intunericul si incepem sa ne descotorosim de bagaje si de hainele ponosite… Daca bicicleta lui Bogdan a supravietuit traseului, cu mici probleme tehnice, era sa isi dea obstescul sfarsit in parcare, chiar langa manastirea Cozia unde, un ametit era sa dea cu masina peste ea. Eram doar noi, si el in toata parcarea si ce crezi, nu a vazut bicicletele. Noroc ca a miscat bicicleta din loc si nu a trecut peste ea caci altfel era panica totala!

Va lasam mai jos cateva imagini din frumosul traseu precum si un filmulet cu experientele nocturne de sambata. Pana data viitoare, ride safe and have fun! Enjoy!

Update: era sa uit sa pun linkurile cu traseul asa ca le aveti aici (ziua 1) si aici (ziua 2). De asemenea am bagat o poza in galerie cu traseul. Cu rosu is marcate zonele de push/carry bike. Enjoy again :D!

cu rosu is marcate zonele de push/carry bike 😀

 

Creasta estica a Fagarasului pe bicicleta

Leave a reply

Creasta estica a Fagarasului pe bicicleta, un nume ambitios dar si o tura pe masura :).

Profitam din plin de vremea stabila si ne avanturam pana in creasta Fagarasilor. Tura asta este posibil sa fie cea mai faina de anul asta, trebuie doar sa asteptam sa vedem daca o mai detronam cu o alta :D.

Weekendul ce tocmai a trecut am reusit sa facem o tura faina prin Fagaras. Ideea i-a venit lui Tiberiu care a propus sa combina doua ture facute de Radu Diaconescu a.i. sa ne bucuram atat de creasta Fagarasilor cat si de o coborare pe masura pana in Plaiul Foii. Initial vroiam sa mergem iara pe Moldoveanu dar vremea putin instabila ce aparea in prognoze ne-a facut sa revizuim putin planul. Astfel, schimbam tura pe ultima 100m si ne hotaram sa fentam varful si sa urcam in creasta prin Valea Rea si apoi prin Valea Bandei.

De plecat am plecat de joi seara si am dormit la o pensiune in Nucsoara. Noroc cu Ionut, fratele lui Tiberiu care si-a sacrificat seara oferindu-se sa ne duca pana acolo, astfel dandu-ne libertatea de a ne face traseul dupa cum vrem.

A 2-a zi ne trezim pe la 6:30 si pe la 7 reusim sa iesim din pensiune si sa ne suim pe bicle. Luam cu entuziasm valea Rea si cu doar 2 mici pauze, pe la 10:30 reusim sa intram pe valea Bandei, prima necunoscuta a turei. Dupa ce servim al 2-lea mic dejun continuam cu un pushbike pe un drum de exploatare urmand trackul lui Radu. La scurt timp incepem sa balaurim prin boscheti si abia, abia razbatem. Drumul de exploatare este surpat in mai multe locuri din cauza alunecarilor de teren asa ca nu recomandam sa o luati dupa urmele noastre. Banuiala mea este ca cararea pe valea Bandei incepe de fapt pe albia raului undeva in spatele stanei ce se vede jos la inceputul vaii si la inceputul drumurilor de exploatare. De acolo sigur este o poteca ce duce sus pe vale si nu trebuie sa urcati pe drumurile de exploatare. Noi am balaurit ceva si am pierdut cam 1h incercand sa ne dam seama cum mama naibi sa o luam  si sa fentam alunecarile de teren. Intr-un final dam in poteca nemarcata ce ne poarta sus in vale. Se bicicleste foarte putin pe aici, toata valea fiind foarte salbatica. Iarba mare si poteca aproape inexistenta. Se trece pe langa o stana, si de 2 ori peste rau, odata din stanga raului in drepata si apoi invers. Se ajunge intr-o caldare mare unde este alta stana mica si de aici drumul urca in serpentine pe o poteca ciobaneasca, pana in traseul de creasta. Pushbikeul este de cea mai buna calitate si este acompaniat din cand in cand de carrybike :))). Intr-un final si dupa vreo 3 ore de balaurit ajungem si noi in creasta, undeva dupa fereastra mare a Sambetei si inainte de varful Urlea. Dupa ce ne odihnim putin incepem curajosi traseul de creasta. Se cicleaza destul de greu dar merge. Ne bucuram de cateva portiuni faine si mai impingem la bicle pe unele mai accidentate. Intr-un final, in jurul orei 5 ajungem in curmatura Zarnei si la regugiul cu acelasi nume. Alegem sa ne oprim aici si sa continuam traseul maine. Urmatorul refugiu ar fi Bratila dar este intr-o stare mai proasta decat acesta. Dupa vreo 2 ore apare si un grup de 5 drumeti din sens opus si ne asezam cu acestia la vorba. Facem si schimb de tuica si ne frigem putin cu kerosenul de il carau :))) a noastra era ceva de hidratare pe langa a lor :))).

Dimineata ne prinde intorcandu-ne de pe o parte pe alta pe palul dur din care erau facute paturile din refugiu. Din motive de ergonomie ne-am lasat izoprenele acasa :D.

Ne echipam greoi si mancam ce mai avem prin bagaj. Ne luam la revedere de la drumeti si continuam traseul in lumina puternica a diminetii. Cararea urca si coboara de mai multe ori pana trece de refugiul Bratila si ajunge intr-un final in dreptul refugiului Berevoiescu. De aici numai coborare de cea mai buna calitate pana in Plaiul foii. Cararea este super faina si gata sa multumeasca dorintele oricarui mountainbiker. Daca pana sa intre in padure o poti aborda cu viteza si iti ofera destula adrenalina, cand intra in padure capata cateva accente enduro si tehnicitatea creste o bucata. De asemenea poteca este destul de salbatica trecandu-ne calea atat o vulpe cat si o vipera neagra. Asta din urma ne-a cam facut inima sa stea in loc :))). Dupa incidentul cu vipera continuam pe cea mai faina si abrupta coborare ce ne scoate in forestierul de duce in Plaiul foii. Mare atentie sa nu va pacaliti, incercati sa tineti marcajul si sa nu o apucati pe reteaua de drumuri de exploatare nou aparute si care nu au nici un farmec. Noi era sa ne pacalim dar dorinta de a gasi carari noi si faine a invins asa ca am mai balaurit putin ca sa revenim in poteca, asta dupa ce am apucat-o din gresala pe unul din forestiere. Si nu am regretat caci, dupa cum povesteam, a urmat cea mai faina, abrupta si tehnica parte a traseului de am reusit sa incingem franele la maxim :D.

Odata ajunsi in forestier ii dam cu spor pana in plai unde servim o bere, o cola un bulz si o portie de papanasi de zici ca n-am mai mancat nimci de 2 zile :))).

Apoi a urmat plictisitorul drum pana in Zarnesti unde am prins trenul de la ora 5. Va lasam in continuare un mic filmulet demostrativ si imaginile de rigoare precum si 2 linkuri cu traseele din cele 2 zile: link 1, link 2. Tura este superba si chiar merita sa faci tot pushbikeul din prima zi. Alternativa ar fi o tura de 3 zile cu urcare pe Malita apoi varful Moldoveanu si o bucata ceva mai mare din creasta. Scutesti astfel 3 ore de pushbike dar te pricopsesti cu trecerea Moldoveanu – Viste cu bicla in spate, nu ca nu am fi obisnuiti cu ea si cred ca la anu’ asta ne va fi traseul :D. Pana atunci, enjoy and ride safe!

#EurobikeTrip 2016 sau mai bine zis cu bicicleta din Savona pana in Barcelona – Partea 1

Leave a reply

A venit timpul pentru #Eurobiketrip 2016 si iata-ne iar pe drum intr-o calatorie care speram sa fie cel putin lafel de faina ca precedentele.

De data asta am ales ca si destinatie Coasta de Azur, sau mai bine zis Ion a ales si noi doar ne-am aciuiat la tura :D, si vom bicicli din Italia pana in Spania. Un articol pentru tura de anul trecut din Croatia – Slovenia nu exista, dar poate ne ambitionam si dupa asta il rezolvam si pe acela. Singura problema ar fi memoria subreda. Tinem minte ca ne-am distrat si aproximativ prin ce locuri am trecut dar ordinea intamplarilor si prin ce locuri am trecut in fiecare zi.. cam greu.

Astfel, odata cu tura noua am tinut un minijurnal la cald :D, ca s ne fie mai simplu cu relatarile…

Ziua 1

Prima zi a fost cea mai simpla, a trebuit sa ajungem din Bucuresti in Milano cu avionul si apoi din Milano in Savona cu trenul. Zis si facut, ce a mai dificila parte a zilei a fost logistica si caratul bagajelor, ca de biciclit nu am biciclit decat vreo 15 km.

Amuzanta a fost si patania de la aeroport unde baieti veseli care mi-au scanat bagajul de bicla au confundat combinatia de batoane de cereale langa un incarcator de telefon si o frontala cu… ce credeti :))). Da era sa o patesc iara, ca si anul trecut la intoarcere m-au sechestrat vreo 2 ore prin granita pe la Sarbi.

Cam asta a fost de prima zi, am ajuns destul de tarziu in Savona la gazda gasita prin airbnb si care avea un apartament foarte dichisit. Cam in toate zilele vom dormi la gazde gasite prin airbnb.

Ca si detalii legate de prima zi am avea: avion Bucuresti – Milano 330 ron cu tot cu echipament sportiv (bicla) dar luat din timp, tren Milano – Savona 15 eur si cazare prin airbnb 45 eur pt 3 persoane, totul aproximativ. Cam in jurul acestei valori se gasesc cazarile pe aici.

Ziua 2

A inceput devreme, cu o cafea si un croisant servite in apropierea locului de cazare si apoi cu bicicleala usoara pana aproape de Sanremo. Drumurile seamana foarte mult cu cele din Croatia umblate anul trecut. drum de coasta cu urcari si coborari in preajma fiecarui oras. Am trecut prin Imperia si ne am cazat in Poggio. Nimic notabil, totul insorit si frumos, numai urcarea pana in Poggio ne-a omorat putin caci am urcat pe un drum laturalnic ff abrupt. Eram obisnuiti de anul trecut cu catarari asemanatoare dar asta parca a fost mai ceva… Terminam ziua cu cate o bere la barul comunal unde dam peste o romanca din Iasi si asa ne alegem si cu aperitive din partea casei :D. Nici gazdele nu au fost prea rele, ne au dat cheile si nici ca i-am mai vazut.

Ca si detalii am avut aproape 100 km si 600m elevatie. Ok pt prima zi pedalata si sa avem spor si la urmatoarele :D.

Ziua 3

Incepe bine, cer inorat si un zgomot nasol in butucul pedalier. Cand apasam cu putere in pedale ziceai ca se dezintegreaza bicicleta. M-am tot uitat sa nu fie cadrul de vina dar ala macar pare ok. In mod normal o reparatie acolo ar costa cam 20 eur pe la noi, aici e probabil dublu daca nu mai mult… Oricum, duminica totul e inchis pe aici asa ca ii dam intainte cu tupeu sa vedm ce se intampla. Astazi avem de ajuns in Cagnes sur la Mer si trecem prin Monaco si Nice… living the high life..

Reusim sa ne miscam repede si cum ajungem in Monaco, dam tura pe circuitul de formula 1 de la Montecarlo si trecem in vizita pe la casino. Francezii, cel putin in zona asta au o infrastructura destul de faina pt bicicleta iar in Nice dai de o banda lunga ce te plimba pe toata faleza atat cat tine orasul. Foarte frumoasa coasta de azur, si foarte asemanatoare cu Croatia, dar parca mai aglomerata si seonul nici nu a inceput. Vremea a tinut cu noi si ploaia a inceput abia cand am ajuns la cazare la Frank, urmtoarea gazda gasita pe airbnb si probabil cea mai tare de pana acum. Dupa ce ne-a primit cu bere, ne a scos la o plimbare prin oras si apoi ne-a gatit niste paste si ne-a servit cu un vin merlot foarte bun :). Chiar ne a placut la frank foarte de treaba omu, si mai este si antrenor de judo :))).

Ca si detalii ale zilei , au fost iara 100km cu 650m elevatie.

Ziua 4

Dupa nu prea mult timp biciclit, si dupa ce am trecut si prin Antides, am ajuns la Cannes unde are loc in perioada asta celebrul festival de film, editia 69 dedicata sexului oral probabil :))). Oricum, pe cat de frumos pe atat de aglomerat. Am facut o mica vizita la castel, muzeul Castre, pozitionat regulamentar in varful dealului, asa, ca ne dea putin de furca, caci si cel din Cagnes sur le mer era tot asa pozitionat. Nu-i bai, am facut putin antrenament dovedint aceste pante. Din Cannes, am facut un mic shortcut luand trenul pana in Toulon, ca sa mai scurtam din distanta, oricum, de acolo avem inca 60 km pana in Marsilia, numai bine sa incheiem ziua dupa cei 35 pedalati deja. La gara, forfota mare si multi mascati inarmati pana in dinti… nu este chiar o priveliste care sa te linisteasca, bine ca am scapat rapid….
Cica nici in Marsilia nu at fi prea bine, gasti multe, trafic, si toata lumea ne-a spus sa avem grija la bicle, inclusiv gazda de asta seara 😦 … vom vedea…

…

Ajungem intr-un final in Marsilia, si or, dupa ce strabatem o urcare zdravana, si orbecaim prin orsaul destul de mare pana gasim gazda. La o prima impresie orasul nu este foarte prietenos, find plin de personaje duioase. Inca de la intrare nite pusti pe un scuter ne-au tot sicant pana s-au plictisit de noi… meritau o caramita in roti…

Si nici gazda nu ne-a dat pe spate. Probabil cea mai ciudata gazda de pe airbnb. A tinut mortis sa ne traga pe film, a zis ca este o “traditie” a lui, si apoi a iesit din camera ca sa ne arate a 2-a traditie… normal ca nu ne asteptam sa revina cu un poem de dragoste scris chiar de el :))) sper sa ajungem sa postam articolul asta caci il scriem pe masura ce calatoria avanseaza :)))

detaliile zilei ar fi iar 100km dar cu peste 900m elevatie. incepe distractia oare!? 😀

Ziua 5

Gazda s-a dovedit a fi foarte ok, avea si el obiceiurile lui. Cert e ca de dimineata ne-a lasat micul dejun pregatit desi nu era inclus in pret si inafara de treaba cu filmarea de la sosire nici ca i-am mai simtit prezenta in vreun fel.

Plecam pe la 10 din Marsilia si ne ia peste 1 ora sa iesim din oras desi si cu o seara inainte am mers mai mult de o ora prin oras pana sa ajungem la gazda. Impresia generala despre Marsilia ar fi ca seamana cu un Ferentari la superlativ, cam de 1000 mai mare :)). Oricum, nu as vrea sa mai revin pe aici.

Cum iesim din oras, lucrurile se schimb in mai bine si Franta capata iar bile albe. Drumul dn Marsilia pana in Avignon, destinatia finala a zilei este superb. Urca putin la inceput si apoi incepe o usoara coborare lina si lunga, cat sa putem mentine viteze constante de peste 30km. Totusi, trebuie avut grija caci toate drumurile tind sa duca spre autostrazi asa ca la fiecare intersectie ne mai opream sa mai consultam harta. Este o zona viticola foarte dezvoltata intre cele 2 orase, si crame peste tot, unde poti degusta diverse. Am rezistat tentatiei si am ramas cu pedalatul nostru. Am facut cateva opriri in mcile dar fainele orase dintrecele 2. Am ajuns intr-un tarziu in Avignon, fost oras papal, destul de dezvoltat si cu un centru vechi pe masura. Foarte fain de vizitat si ne-a tot plimbat seara prin el.

Bilantul zilei ar fi de 115km si 700m elevatie.

Ziua 6

A inceput cum nu se putea mai bine, cu o ploaie mocanita ce ne-a tinut mult si bine pana cand ne-am tot departat de Avignon. Toata ziua a fost inorat si ne-a picurat asta pana spre finalul zilei cand a inceput sa ii dea cu grindina si sa toarne cu galeata…

Intre Avignon si Montpellier nu ai ce sa vizitezi, orase micute in care poti sta la o cafea sau o gustare, multe zone viticole si livezi, drumuri rulare dar nici un obiectiv major. Inainte de Montpellier am zis sa sunam si noi gazda sa anuntam ca venim si atunci ne-am dat seama ca se afla in cealalta parte a orasului, ba chiar intr-o localitate vecina… inca 20km… si tot atunci a inceput si grindna :(. Mergem prin ploaie caci la cat de transpirati eram de la pelerine, ca am mers cu ele pe noi toata ziua, daca stateam inghetam imediat. Ajungem dupa 1h la gazda, plini de nervi din cauza strazilor intortocheate care ne-au tot dat de furca… gazda super de treaba dar cu o parola diabolica la wi-fi de ne-a dat ceva de furca pana am introdus-o corect ca sa putem posta acest articol :P. Un dush cald, o vitamina C si un paracetamol sper sa isi faca treaba :D. Maine daca este frumos poate apucam si noi sa vedem ceva din Montpellier :D.

Detaliile zilei ar fi 110km cu 350m elevatie.

Cam asta ar fi prima partea a calatoriei, dar urmeaza partea cel putin lafel de interesanta, les Pyrenees :D. Stay tuned and enjoy!

Ski de tura la Barcaciu

Leave a reply

Ski de tura la Barcaciu, un eveniment ce nu va fi ratat nici la anul.

Weekendul ce a trecut am fost la cabana Barcaciu pentru o portie zdravana de ski de tura sub indrumarea lui Mihai Petre, o persoana de nota 12 cu o atitudine atat de prietenoasa cum rar intalnesti :).

Evenimentul in sine a fost super reusit, si cu drag ne vom revedea cu cabana, cu Mihai si cu restul de participanti ce au fost si ce or mai fi, si la anu pe vremea asta, eventual pe o iarna mai zdravana, desi, nu am avea nici o plangere legata de conditiile de desfasurare. Am avut vreme de toate tipurile si zapada de calitate si ne-am dat dupa pofta inimii :D, desigur dupa ce am bagat mii de metri altitudine de s-a intarit bulanu’ pe noi ca pe Chuck Norris :))). Dar e altceva cand urci prin forte prorii sute de metrii ca sa ii cobori in cinci minute. La coborare simti fiecare metru si te bucuri cu totul altfel de el :D.

Acum ca sa revenim la jurnalul evenimentului lucurile au stat ca in randurile de mai jos.

Evenimentul a durat 3 zile, incepand de vineri pana duminica. Totusi, majoritatea care au venit de vineri au ajuns in a 2-a partea a zilei la cabana si nu au mai bagat deloc schi. Singurii care am facut nota discordanta am fost eu si Tiberiu care ne-am grabit putin sa ajungem cat mai devreme ca sa bagam o tura, doua si in ziua de vineri. Am plecat pe la 6.30 din Bucuresti, desi puteam sa ne urnim si mai devreme si undeva pe la 10:30 eram in Poiana Neamtului (Avrig) si ne chinuiam sa ne facem bagajul, sa ne punem schiurile pe rucsaci si tot asa. Ne astepta in poiana o racoare placuta, dupa ce tot drumul ne-a batut sorinelu. E superba apropierea de Poiana Neamtului, cand vezi Fagarasii inalti si te gandesti ca trebuie sa ii urci pana sus, sus…

Dupa ce terminam bagajul si o luam la pas in racoarea placuta si sunetul de drujbe de se tot intensifica pe masura ce intram in padure. Dam si de Mihai Petre care cobora din padure si care urma sa ii recupereze pe restul pe masura ce soseau in poiana. I-am zis ca suntem mai entuziasmati si ca vrem sa bagam o tura si astazi si ne-a explicat cam pe unde ar trebui sa ne ducem sa fie safe si fara incidente :D.

Ii dam inainte si ne luptam cu panta pana la Barcaciu si cam dupa 2 ore de mers ajungem si noi la cabana. Prin padure, inafara de o intalnire surpriza cu o doamna bufnita, vedeti filmuletul de mai jos, nimic notabil.

La cabana scapam de mare parte din bagaj, ne punem claparii in picioare, infulecam ceva, stam de vorba putin cu nea Petre, mai cerem o parere despre traseu si ii dam inainte. Entuziasmat imi pun schiurile in picioare aproape de la cabana doar ca sa mi le dau jos la prima vaioaga de trecut. Apoi, de lene nici ca mi le-am mai pus pe rucsac si vreo 20 de minute le-am carat ca la partie la Predeal :))) de mi-au rupt carca.

Ajungem la indicatorul de cruce galbena ce te scoate spre Scara, le punem in picioare si ii dam la deal pana sus la 2000m doar ca sa admiram privelistea caci nu ne incumetam sa facem mai mult de atat. Dam o coborare pe unde am urcat, le punem in carca de data asta si ne intoarcem iara la 2000m iar de data asta coboram spre cabana doar ca sa tragem o mica boschetareala asa, ca de final de zi. Ajungem la cabana sa facem cunostinta cu restul grupului care tot crestea pe masura ce se lasa seara. Mihai era inca plecat dupa ultima parte a grupului. Ne facem comozi, ne schimbam si intram si noi in vorba ba despre traseu ba despre schiuri :).

Mancam bine, mult mai bine decat v-ati asteptat, aviz celor care dau 30 de lei pe un fel de mancare la te miri ce restaurante fanci pe acilea prin oras, stam de vorba cu Mihai care ne face un mic brief si ne jucam putin cu transciverele pe langa cabana.

A 2-a zi de dimineata trezirea se face pe la 7, masa undeva intre 7:30 si 8:30 si undeva pe la 9 incepem sa ne urnim. Afara, ceata, ca in prognoza si stratul nou de zapada de 2 cm lipsea. De data asta urcam direct de la cabana pe langa prima vaioaga. O panta abrupta, putin mai dificil de facut pe schie. Eu unul aleg sa o iau la picior cu ele in carca si sparg la zapada cot la cot cu Ioana care m-a surprins cu energia ei ce si-a mentinut o pana la finalul zilei.

Ajungem primii sus la 2000 doar ca sa facem frigul pana cand ajung si restul…proasta alegere graba asta.

Dupa regrupare o luam spre caldarea Puha, cea mai safe alegere pentru conditiile date. De aici nu mai facem mai multe de 30 de min pana cand dam de intrarea in caldare, care, in conditii de ceata si cand nu sti exact cum arata caldarea, te cam intimideaza, dar dupa 2 viraje ajungi safe in caldare unde incepe si distractia. Caldarea este super, riscul de avalansa este mic, panta de asemenea mica si te poti da dupa voie o zi intreaga. Toata caldarea pana in cararea de negoiu este schiabila, undeva la 2km. In total am facut vreo 4 ture prin caldare cu plecari din diferite puncte, ultima, la care am ramas doar eu cu Tiberiu si Ioana a fost pe o ceata de abia vedeai la 3-4 m in fata. Cand mai pui si o ninsoare abundenta ai solutia perfecta sa nu mai vezi pe unde te dai :))). Practic ultima tura a fost la ghici ca nu vedeam nici unu pe une ne dam, doar ne distingeam unul pe altul. Noroc cu intrumarile lui Mihai care ne-a zis sa coboram cat mai mult pe dreapta caldarii pana dam de rau si la scurt timp ni s-a alaturat si el :).

Seara la cabana am fost asteptati cu mancare calda prajituri, crema de zahar ars si multe bunatati. Dupa ce ne-am ghiftuit cat am putut am picat ca trazniti :D.

A 3-a zi, trezirea ca de obicei. Afara ne astepta o ceata ca in ziua precedenta. Dupa ce mancam bine si ne refacem puterile o luam spre Scara. Pe masura ce urcam ne dam seama ca vremea era putin mai rea decat in ziua precedenta si cum trecem de 2000m realizam ca nu prea are rost sa continuam asa ca luam in grup decizia sa ne intoarcem si sa ne dam pe unde am urcat. Coboram mai greu pe ceata si pe zapada viscolita. Cand iesim din ceata ne bucuram de pulvarul depus cu o noapte inainte si coboram frumos pana in cararea de Negoiu. Faina coborarea, probabil cea mai faina, zapada fiind de nota 10. Alegem sa mai urcam odata si apoi inca odata si ajungem la cabana undeva pe la 14 si ne grabim sa ne facem bagajele ca sa incepem coborarea spre Poiana Neamtului.

Plecam fericiti de la cabana Barcaciu si de la acest eveniment reusit si ne promitem ca si la anum vom reveni. Este o placere sa schiezi in Fagaras si in compania acestor oameni care iti impart pasiunile :). Mihai, ne revedem cu siguranta si la anu, sau poate mai devreme :D. Valabil si pentru restul trupei ;).

Ca si cifre, in cele 3 zile am urcat cam 4200m elevatie, 40km parcursi si ne-am dat la vale de vreo 8 ori :)) iar trakurile din fiecare zi le gasiti la urmatoarele linkuri: ziua 1, ziua 2, ziua 3.

Pana la asteptata revedere va lasam mai jos dovezile unui eveniment reusit. Va exista si un edit video mai de doamne-ajuta dar ceva mai tarziu caci lenea-i mare :D. Enjoy!

Sfarsitul nu-i aici…

1 Reply

Nu-i aici, sfarsitul nu-i aici, si avem dovezile necesare sa aratam acest lucru :D.

Tura din Iezer a venit mai din timp anul asta ca de, daca si iarna lasa semne ca isi da ultimele rasuflari, am zis ca putem incerca fara probleme Iezerul. Si dreptate am avut caci, am avut parte de cel mai fain ski de tura din sezon :D.

Despre tura am tot povestit cu Tiberiu si Bradu si odata ce am nominalizat un weekend am inceput sa dam de veste despre planul nostru. Astfel am reusit sa il convingem si pe Dinu care ni s-a alaturat pe schie si pe Cristina, Diana, Bogdan si, surpriza, Vlad Bogdan, altul decat subsemnatul si altul decat cel peste care am dat in Ciucasi si in Bucegi. Cum zicea No 2, suntem multi si vom invinge. Deja o sa ne zicem dupa numarul de ordine, No 1, No 2, No 3….. :)))

Prognoza arata bine, 2 zile cu zapada de 5-10 cm inclusiv sambata cand era plecarea. Entuziasmul era la cote maxime iar vineri abia asteptam sa ajung acasa sa imi pregatesc bagajul. Cu greu am indesat tot ce aveam nevoie in rucsacul de 38L si dupa ce am mai discuat cu Bradu si Tiberiu si dupa ce m-am uitat la The Program, asa, ca sa am la ce sa visez, m-am bagat pe la un 12 la somn cu ceasul pus sa sune la 5:20. Am reusit iara sa ma trezesc inaintea alarmei asta dupa un somn sacadat… np, numai bine sa nu plecam in graba. Il iau pe Tiberiu pe la 6 :10 si zburam spre autostrada. Cu Bradu ne gasim pe drum, pe la km 80 si mergem impreuna pana la destinatie, Cabana Voina. Este surprinzator drumul din Pitesti spre Campulung. Acesta se intersecteaza cu aceasi cale ferata de 4 ori si daca ai ghinion, asa cum am avut noi, poti sta la 4 treceri peste calea farata ca sa dai prioritate aceluiasi tren, fantastic :))).

Ajungem cu o intarziere de 20 min la Voina unde Dinu ne astepta cuminte de ceva vreme. Aici incepe forfota dinainte de plecarea efective, cu scos chestii din bagaj, pus la loc, aranjat schiuri, facut schimb de diverse ciurucuri, bagat ceva de haleu prin buzunare si tot asa. Reusim pe la un 10 sa ne urnim din loc. Grupului nostru s-a mai alaturat si Stoica Teodor Cosmin, unchiul lui Vlad Bogdan No 3 , doctor si salvamontist in Campulung, un om de nota 10 care desi ne depaseste in varsta ne-a cam dat-o cu ceasul de la gara pe traseu :))).

Pe carare ne impotmolim putin in noroaiele lasate in urma de cei ce defriseaza in zona, care, la propriu au distrus traseul turistic in prima parte a acestuia. Prin padure pe masura ce urcam incepe sa fulguie frumos si deja gandul ne sta la ce ne asteapta sus la peste 2000m. Ajungem relativ repede la stana de la iesirea din padure unde halim ceva, si asteptam sa ne regrupam. De aici incepe lupta cu ceata care pe masura ce urcam era din ce in ce mai deasa de nu vedeai la 5 m in fata. Ne separam usor doar sa ne regrupam aproape in totalitate mai in fata undeva la peste 2000m. Aici Cosmin ne sfatuieste sa nu incercam sa ajungem la refugiu caci pe ceata asta riscam sa ne pierdem nitel mai mult. Noroc cu Tibireu care si-a incarcat trackul pe gps si care ne-a scos din belea. Ajungem intr-un final, parca dupa prea mult timp la crucea Ateneului si orbecaim putin pe acolo pana dibuim pe unde ar trebui sa coboram cel mai ok. Dupa nici 5 minute ceata se ridica putin si vedem si noi refugiul pentru prima data, dar si superba caldare unde urma sa ne distram de minune :D.

Ajungem cu bine la refugiu si ne acomodam rapid scapand de bagajul greu din spate. Dinu cu Cristina inca aveau sa vina din spate si desi egoistii din noi au luat-o inainte, inca speram ca s-au tinut dupa urmele noastre si vor ajunge curand.

Dupa ce halim ceva, ne gandim ca ar merge totusi un schi rapid si in seara asta asa ca iesim sa vedem cum se arata conditiile. Afara ceata densa, conditii de nota 10. Nu stam mult pe ganduri, punem focile si ii dam la deal cu gandul sa incercam o experienta noua. Pe masura ce urcam, auzim zgomote din creasta, dinspre cruce, si dupa ce urlam putin ii auzim si glasul suav a lu Dinu :))). Brici, a ajuns, impreuna cu alti 5 muntomani ce si ei se pregateau de plecare de la Voina cam in acelasi timp cu noi.

Ii dam linistiti la deal cu speranta ca ne va mai lasa ceata o leaca sa vedem si noi pe unde ne dam. Nici o sansa. Ajungem aproape de creasta dam pieile jos, strangem claparau si haidam. Dupa cateva viraje prin ceata nu mai stiam unde e sus si unde e jos :))) ne intorceam ca betii cu schiurile la deal crezand ca ii dam la vale :))) o experienta de neuitat. Dibuim coborarea si ajungem muuuult mai rapid decat am urcat, la refugiu. Aici, gasca mare, voie buna, se preconiza o petrecere :D. Mai bagam ceva la ghiozdan si ne hotaram sa mai facem o tura, poate asta e mai cu noroc. II dam tare si urcam ceva mai sus de data asta. La 18:30, ultima coborare, conditii lafel de “prielnice” si intunericul incepea sa se lase zdravan. Ii dam usor si grijului la vale si ajugem cu bine la refugiu. Ar mai fi mers si o urcare si o coborare la frontala dar asta fara ceata ca in asa conditii eram cainii surzi la vanatoare :))).

Ne bagam la refugiu si dam drumu la muzica si share la care ce a aduse de pe acasa. Cu totii am invatat geografie in seara aia, cu cate feluri de licori din colturi diferite ale tarii au circulat prin acel refugiu :))). Fain rau, nu iti trebuie club ca sa te simt ca intrun club. E de ajuns o adunatura de oameni voiosi, un numar egal de frontale, un refugiu in varf de munte si multa voie buna stimulata de …

Dupa o trezire timpurie, la 4:30 sa admiram cerul senin si vantul ce batea cu putere, ne bagam iara  la somn, parca cu un regret ca nu am incercat si ceva in noaptea aia. A 2-a zi dimineata, trezeirea la 7, bagat ceva la ghiozdan si sus la ture. Am bagat 3 ture superbe, cu urcat pana in creasta, admirat soarele cum rasare dinspre Bucegi si Crai si cu niste coborari faine pe o zapada care te tot indemna sa mai faci inca o tura si inca una si inca una…

Aveam in gand vreo 4 ture dar deja pe la a 3 se intrevedea un nor ce venea dinspre Vacarea. Deja eu si cu Tiberiu ramasesem ultimii la refugiu, nesatui de schi, restul plecasera iar pe Bradu si Dinu ii tot vedeam cum se luptau cu panta pana la crucea Ateneului. Atunci am decis sa incheiem si noi ziua de schi, ne-am bagat la refugiu pentru o ultima masa si apoi ne-am facut bagajul si am plecat. Cand ajungeam la jumatatea pantei pana la cruce deja Bradu cu Dinu nu se mai vedeau si tot atunci ne dam seama ca au uitat catelul in refugiu. Care catel? :))) pai o potaie ce ne-a urmarit de la Voina si a petrecut si el noaptea cu noi la refugiu. L-am uitat inauntru si am inchis si usa :))). Dar norocul era dupa colt, sau mai bine zis sus in creasta si il chema Stoica Teodor Cosmin doctor si salvamontist :))), unchiul lui Vlad Bogdan No 3. El nu a venit cu noi pana la refugiu ci s-a intors undeva inainte de crucea ateneului doar ca a 2-a zi sa mai faca o tura pe alt traseu. Cand l-am vazut sus in creasta am asteptat sa coboare si i-am spus de potaia uitata in refugiu. S-a dus repede si l-a eliberat :D, deci puteam sa ne continuam si noi urcarea linistiti.

Ajungem intr-un tarziu la cruce sii ii dam inainte cu tupeu prin vantul care tot incerca sa ne culce la pamant. Cand treceam de mamaile de pe la 2300, din varful culmei Vacarea, ii zarim si pe Bradu si Dinu care ne asteapta sa coboram impreuna.

Ne punem schiele si ii dam inainte pe drumul dubios care curand se transforma in cea mai faina “partie” cu un firn inmuiat cum trebuie de soare. Inainte de stana ne prinde din urma si domnu’ Cosmin insotit de Claudiu Calcai, alt muntoman si schior entuziast cu care ma stiam de anul trecut, tot din Iezer, tot de la ski :D.

Stam la stana sa schimbam cateva vorbe si apoi ii dam in jos aruncand o privire peste umar la muntele lasat in spate si la aventura ce se apropie de sfarsit. Coborarea ne toaca marunt si ajungem intrun tarziu la Voina, usor indoiti de spate si plini de noroi de pe forestierul distrus de tractoare. Deja regretul ca s-a terminat isi face loc in mintea noastra… dar sigur nu vom sta departe de acest loc prea mult timp….

Va lasam mai jos cu cateva dovezi din tura noastra cea faina, sa va dati seama de pontentialul acestui loc pentru skiul de tura. Noi vom face o traditie din aceasta tura, ca si din altele :D.

Trasele din cele 2 zile le gasiti la aceste 2 linkuri: ziua 1,  ziua 2. Tura de anul trecut o gasiti aici. Enjoy!

 

 

Drumul Granicerului pe bicicleta

2 Replies

In weekend am reglat un vechi cont cu Bucegii, o tura incercata acum ceva timp care s-a terminat brusc dupa cateva neintelegeri cu vremea. Vorbim de drumul Granicerului din Bucegi, pe care l-am facut acum 2 ani si am reusit sa il refacem acum cu o diferenta, coborarea la Padina. Atunci coborarea a fost in Simon. Nu exista comparatie intre cele 2, daca cea din Padina e faina si scurta, cea in Simon este super faina si super lunga, deci, daca vreti sa faceti aceasta tura si nu va deranjeaza sa pedalati din Simon pana in Brasov la gara, sau daca are cine sa va ridice din Simon, atunci va recomand acea coborare. Daca in schimb tineti neaparat sa faceti un circuit, atunci coborati in Padina si apoi recuperati-va masina care probabil o veti lasa in saua Dichiu sau la Piatra Arsa.

Asa am facut si noi, am dat plecarea de la Piatra arsa, cu un start intarziat, aproape de ora 12 cred iar participantii la tura am fost eu, Dan, Viorel si Razvan. Vremea, desi incerta la plecarea din Bucuresti, ne-a suras pe masura ce ne-am apropiat de valea Prahovei unde ne astepta un soare de toata frumusetea. Cand am urcat in platou cerul era sticla si nici vantul nu batea prea tare. Astfel, am scapat repede de cateva articole vestimentare ce le indesasem nu prea ok in rucsac.

Odata plecati incepem sa ne incalzim repede si la Babele luam o pauza de regrupare apoi dupa cateva poze cu batranele pietre o luam spre punctul culminant al traseului. Ajungem repede la cabana Omu unde asteptam sa ne regrupam. De aici grupul se desparte, eu cu Viorel continuam traseul si Dan cu Razvan se intorc spre masina cu mici abateri spre Costila si spre cruce.

Cand am plecat de la cabana vantul se intetise putin si ne-am imbract cu windstopperele din dotare. Dupa ce trecem de pietrele Doamnei imi dau seama ca in stilul caracteristic mi-am uitat rucsacul la cabana. Cam ciudat sa nu iti dai seama ca ai plecat fara ceva in spate dar in ultimul timp nu ma mai surpinde nimic :(, uit orice, oriunde.

Norocul a fost ca Dan si cu Razvan nu au plecat inca de la cabana si am reusit sa luam legatura cu ei prin statie si sa le spunem sa imi ia si mie rucsacul. Gata, am scapat de 2-3 kg, pot sa ma dau in liniste :))).

Continuam traseul cu urcari si coborari faine in lumina soarelui. Traseul este cu mi-l amintesc parca mai fain cu soarele ce ne incalzeste. Ajungem repede la Batrana la refugiu asta dupa ce am injurat toti jepii prin care trebuie sa trecem pana acolo. Am ajuns sa ne ridicam bicicletele peste cap ca sa putem sa le trecem. De la Batrana nu stam pe ganduri si o luam spre Strunga. Dupa ce facem si ultimul push/carry bike pana in creasta incepem coborarea pana in Saua Strunga si la refugiul cu acelasi nume. Aici deja soarele era aproape apus, fiind aproape ora 17. Incepem coborarea faina si scurta si ajungem la Padina pe inserate si ne uitam suprinsi la privelistea din spate. Se vedea tot traseul nostru…

Plecam pe asfalt spre intampinarea lui Dan si Razvan care se pregateau si ei sa plece de la Piatra Arsa spre noi. Ne-am intalnit la baraj, la Bolboci cand deja se intunecase. Se pare ca in ultimul timp toate turele se termina pe inserate sau pe intunecate 🙂 Ne trebuiesc lumini mai puternice. Oricum, daca stau sa ma gandesc, poti sa iti iei la tine si cea mai puternica frontala, daca ti-o lasi in rucsacul pe care il uiti undeva pe traseu, tot degeaba :)))).

Ca si date, tura a avut 32km si cam 1250m elevatie. Daca am fi inchis circuitul am fi ajuns la 1700m elevatie si am fi incadrat tura undeva la medie spre ridicata. Asa, este clar medie, dar o medie foarte frumoasa pe care o vom reface in fiecare an :). Trakul turei il gasiti la acest link.

Pana la postul viitor va lasam cu pozele si filmuletele de mai jos. Enjoy!

Varful Moldoveanu “pe bicicleta”, un traseu enduro Fagaras

1 Reply

Cum povesteam si in postul anterior, traseul asta ar putea sa devina o traditie. Asa ne gandeam inainte de tura de weekendul trecut si asa ne gandim si acum, dar nu asta gandeam in timpul turei. In timpul turei, dupa cateva pushbike-uri mai serioase, prin minte ne trecea gandul: “Dracu’ mai vine pe aici!” :)))

Totusi, dupa ce termini tura parca iti vine sa o iei inapoi in creasta muntilor, asta a fost sigur sentimentul de a 2-a zi, si da, s-ar putea sa facem o traditie pentru ca au aparut intre timp si alti pretendenti la cucerirea acestui varf in acest fel, si trebuie sa mearga cineva sa ii indrume :P.

Tura era asteptata de ceva timp, si ar fi fost mai ok sa o facem undeva la sfarsitul lui august, inceputul lui spetembrie, nu atat de tarziu, deoarece vremea a fost destul de friguroasa, iar temperatura de 0 grade ne-a insotit mare parte din ziua de sambata.

Pentru acest weekend am planificat 2 ture, varianta scurta care urca din Slatina (Arges) pe valea Cernatului pana in culmea Malita si coboara apoi in Slatina, si varianta lunga care din  culmea Malita urma directia Varfului Moldoveanu si undeva pe la 2200m drumul forestier dispare si se transforma intr-o carare, si de aici incepe o combinatie de pushbike/carrybike + dh pana la varf.

Traseu scurt: http://www.bikemap.net/en/route/2646273-fagaras-culmea-malita/

Traseul lung (Moldoveanu): http://www.bikemap.net/en/route/3175852-malita-moldoveanu-valea-rea/

O chestie interesanta constat la bikemap, calculeaza o diferenta de nivel mai mica decat dispozitivele care au inregistrat trackul. Pentru inregistrare am folosit un ceas Suunto Ambit 2 care avea setat refreshrate-ul la GPS la 2 secunde si din ce am constatat la ultimele trasee, diferenta intre elevatiile traseelor inainte si dupa ce sunt urcate in bikemap poate ajunge si la 200m. Dar asta este doar o constatare :D, traseele raman neschimbate.

Ca sa revenim la povestea noastra, cu o saptamana inainte, pretendenti la tura eram doar eu si Tiberiu, dar pe finalul saptamanii am strans o gasca zdravana pentru tura scurta.

Astfel, ne-am gasit la punctul de plecare din Slatina cu Lucian, Bogdan, Cristi, Cosmin si Victor. Plecarea din Bucuresti a fost destul de matinala, pe la un 6 ieseam pe autostrada, si pe la un 8:30 eram parcati in Slatina. Cu micile pregatiri de rigoare, pe la 9 si ceva eram pe bicle pedaland.

Traseul prin valea Cernatului este frumos, mai lejer la inceput si apoi spre final panta se accentueaza. La un moment dat, undeva aproape de jumatatea traseului este un punct de exploatare forestiera, unul din multele din aceasta zona, si aici trebuie sa fiti atenti caci traseul urmareste raul mai mare, inainte, si nu urca in stanga asa cum era sa facem noi daca nu ne indrumau lucratorii de acolo. In acel loc se vede si cata distrugere aduc aceste defrisari, locul fiind plin de noroi si aratand ca un front de razboi proaspat bombardat….

Ne-am continuat drumul cu temperatura scazuta insotindu-ne, si intr-un final, cu ceva intarziere fata de cum am calculat (ora 14:00), am ajuns si la punctul de despartire, sus in culmea Malita la 2050 m langa un refigiu usor devastat. Aici am servit masa si ne-am facut pozele de rigoare inainte de despartire.

Astfel, eu si Tiberiu ne-am suit pe bicle si i-am dat la deal pe ultima portiune de drum forestier pana la 2200 si restul au continuat bucla pana inapoi in Slatina. Atentie, traseul inapoi pe culmea Malita nu este doar coborare asa cum speri dupa ce ai urcat atata amar de vreme ci primesti cateva urcari mai serioase desi pe bikemap ar aparea doar 3.

Vremea a tinut cu noi pana acum si desi temperaturile au fost scazute nu au fost nori si soarele a stralucit toata ziua, cu dinti dar a stralucit.

De pe la 2200 incepem sa impingem la biciclete spre un mototoi ce se afisa inaintea noastra. Aici am avut o mica nedumerire pentru ca traseul turistic il ocolea, iar traseul de pe bikemap trecea fix peste el. Pana la urma am continuat traseul turisitic dupa ce am impins totusi jumatatea din panta spre varf. Dupa ce am mai mers ceva, nu am mai gasit nici marcajele, se pare ca stam prost cu orientarea in gol alpin :))) si am sfarsit prin a ne invarti putin in cerc pentru a deslusi misterul celor 2 trasee, cel turistic si cel de pe Bikemap. Astfel, dupa ce am lasat bicicletele deoparte si am plecat la picior in recunoastere, am reusit sa ne elucidam doar dupa ce am urcat in creasta si am vazut unde este Varful Moldoveanu, cat mai avem pana la el si pe unde ar fi  mai bine sa o luam… pe traseul turistic. Nu prea stiu cum a fost marcat traseul de pe Bikemap dar include o mica portiune nemarcata de creasta care chiar nu pare sa iti permita nici macar sa iti cari bicicleta.

Aici apare si a 2-a dilema, Avem timp? Planul nostru era sa ajungem pe varf si apoi sa ne intoarcem in aceeasi zi si sa dormim la un “refugiu” intalnit in drum sau sa facem trecerea spre Vistea si sa dormim la refugiul de acolo. Totusi, ceasul indica ora 17 si noi mai avem peste 2 ore pana pe varf. Asta insemna ca ne prinde clar noaptea si parca perspectiva nu ne surade mai ales ca odata cu lasarea serii temperatura incepe sa scada si se observa si o chiciura care se lasa pe iarba si pe pietre si pratic traseul va devenii ceva mai alunecos.

Aici luam decizia sa inoptam undeva in creasta si sa continuam traseul a 2-a zi. Numai bine ca am observat o stana parasita in drum care ne-ar fi oferit adapost peste noapte. Astfel, ne intoarcem din drum pana cand zarim iar stana. Lasam bicicletele in carare si coboram spre stana sa verificam daca se poate dormi in ea, fiind destul de micuta si daca are o usa pe care sa o inchidem. Lucrurile ne surand si mica stana arata promitator, usor gaurita fiind facuta din pietre de munte dar care isi va servi scopul pentru noaptea asta.

Astfel, urcam sa recuperam bicicletele si pe la ora 19, odata cu lasarea intunericului reusim sa ne asezam in stana cu tot cu bicle si sa “baricadam” usa :D. Numai bine ca incepuse si un vant rece care sigur nu ne-ar fi fost prieten daca am fi continuat traseul. De dormit, am dormit…nu putem spune ca bine. A fost destul de frig si eu cel putin aveam un sac de dormit destul de subtire si am avut si un “pat” micut pe care am incercat sa ne inghesuim. Astfel, ne mai trezeam din cand in cand sa ne incalzim picioarele si alte membre usor inghetate. Per total, cu pauzele de rigoare, am reusit sa dormim destul de ok si pe la ora 7 eram in picioare si ne apucam sa ne strangem lucrurile si sa mancam cate ceva. Privelistea de dimineata a fost superba si mica stana arata intr-un mare fel, in razele soarelui de dimineata, parca rupta dintr-un frumos film de aventura.

Reusim pe la ora 8:30 sa ne urnim, cu “ghiozdanele” pline, si ne luptam eroic cu pushbikeul pana inapoi in carare caci pana la stana am avut de coborat cam 200m altitudine. Odata ajunsi in carare, mai mancam ceva ca sa recapatam energia consumata si continuam traseul. Mergem la sigur pe marcaj si pe masura ce inaintam vedem si varful Moldoveanu, punctul culminant al  calatoriei. Cum am spus, la deal se impinge sau se cara bicicleta si la vale drumul este in mare parte practicabil. Pana la Moldoveanu, mai dificile sunt o mica portiune stancoasa de creasta si ultima portiune de pushbike/carrybike, pe piciorul moldoveanului care este destul de lunga si ne stoarce destul de mult de energie.

Am ajuns pe varf in acelasi timp cu 2 germani, in vizita prin Romania, care veneau dinspre Vistea. In momentul in care ne-au zarit, primul dintre ei a spus: “Hey, man, that’s not how you ride a bicycle!” :)))).

Facem pozele de rigoare, si stam putin de vorba cu putinii muntomani de pe varf. Apoi, conform planului ne pregatim pentru trecerea catre Vistea si coborarea prin Valea Rea. Ne ancoram bine bicicletele pe rucsaci si o luam la pas. Trecerea, cu bicicleta in spate, intre Moldoveanu si Vistea trebuie incadrata in seria “ambitii prostesti”. Este o portiune cu lanturi iar bicicleta in spate nu face decat sa te incurce. Trebuie avut in vedere ca ai gabaritul depasit iar cand faci miscari trebuie sa fi atent sa nu lovesti bicla de vreo piatra caci te va dezechilibra. Cu grija reusim sa trecem si coboram spre refugiu.

Aici ne dam bicicletele jos si ne punem sa mai mancam ceva. Se pare ca ne-a luat destul de mult timp toata portiunea asta si ne gandim cam pe la ce ora vom fi jos la stana din vale caci de acolo stim ca avem 35 de km drum forestier, predominant coborare. De la refugiu mai mergem putin pe langa bicle si apoi reusim sa ne suim pe ele si sa parcurgem coboarea si cam toata caldarea Vaii Rele. Reusesc eu sa dau o tranta zdravana dupa ce m-am abatut putin de la carare si am nimerit in niste hartoape. Norocul a fost ca era o portiune cu iarba multa si nu m-am ales dacat cu cateva vanatai si un rucsac usor deteriorat. Dupa ce fac verificarile de rigoare la bicla continuam traseul si ajungem rapid la coborarea finala spre valea rea, coborare care din pacate nu este ciclabila. Ne luam furmos biclele de coarne si pe langa ele reusim in vreo 40 de minute sa coboram pana la stana. Aici nu mai stam pe ganduri, ne mai verificam odata rucsacii ne imbracam ca de coborare si ii dam la vale cu 100-200km :))).

Deja este a 5 -a oara cand mergem pe drumul asta, eu cel putin, si incepe sa mi se para cel mai plictisitor drum forestier iar lasarea serii nu ajuta deloc. Nu este o coborare zdravana si esti nevoit constant sa dai la pedale ca sa iti mentii viteza. Tot drumul sunt insotit de un ticait enervant dar nu mai aveam chef sa ma opresc sa verific. Constat a 2-a zi ca roata spate mergea usor infranata asta dupa ce am lovit discul de o piatra pe coborarea pana in vale :(.

Ajungem in Slatina pe intuneric, ora data in urma facand posibil acest lucru :)).  Cand vedem masina avem un sentimet de usurare si multumire in acelasi timp si abia asteptam sa ne schimbam rapid si sa ne asternem la drum, lucruri care se intampla rapid. Pe drum gandul acela cu “Dracu’ mai calca pe aici” dispare si treaba cu tranformarea traseului intr-o traditie vine iara la putere :D. Totusi, un lucru este clar, trecerea intre Vistea si Moldoveanu va fi scoasa din plan, parca este putin trasa de par mai ales ca pana ajungi in Valea Rea, tot ai de tras de bicicleta. La anul urcam si coboram pe aceasi ruta, eventual de la cota 2000 o luam pe culmea Malita ca sa fie totusi o coborarea diferita.

Pana atunci va lasam cu pozele de mai jos si micul filmulet demo. Va urma si un filmulet mai detaliat dar cand ne facem timp sa il montam caci material avem destul si trebuie sa vedem la ce renuntam.

Traseul in prima zi il gasiti la acest link iar cel din ziua 2 la acesta. Ca si date generale vorbim de 2 zile, 90 km si aproximativ 3000m elevatie. Enjoy!

 

Penteleu, mai mult decat un cascaval!

Leave a reply

Da, asa este! Pentru cei care stiti de penteleu doar de pe rafturile supermarketurilor, de la raionul de produse lactate, aflati ca este mai mult decat un cascaval :))), este chiar un varf de munte foarte frumos… ba chair atat de frumos incat l-am urcat de 2 ori in aceasi zi :))).

Sa va mintim si sa zicem ca l-am urcat de 2 ori pt ca ne-a placut atat de mult, sau sa o spunem pe aia dreapta si sa recunoastem ca ne-am ratacit si dupa 2 ore de balaurit prin padure am zis ca ar fi cazul sa ne intoarcem si asa am resuit sa facem varful de 2 ori in aceasi zi.

Da, muntele, pe cat de frumos este, pe atat de marcat nu este asa ca, desi aveam un track pe telefon dupa ce am ajuns pe varf, s-a ales praful de el si am coborat pe unde nu trebuia.

Acum, sa o luam cu inceputul. Tura planificata avea 60km cu vreo 1530 m diferenta de nivel parca. Am plecat din Bucuresti in numar de 6, eu, Bradu, Ionut (www.jurnaldecalator.ro), Cosmin, Nicu, si Lucian. Plecarea s-a facut pe la ora 6 si la ora 6.30 am facut o mica regrupare la Rompetrolul de la iesirea din Otopeni ca sa ne numaram si sa ne cunoasteam eventual, pentru ca Nicu si Lucian erau noii membrii ai turei si ai grupului. Am urmat drumul spre Ploiesti, centura, apoi drumul de Valenii de Munte, am facut dreapta dar putin inainte de Valeni si am mers prin niste sate foarte frumoase pana am iesit iara in DN-u. Nu am nimerit drumul care trebuia dar barem era lipsit de radare si plin de peisaje frumoase, desi putin mai lung decat cel normal. Am ajuns pe la 9.30 in Gura Teghii si apoi in Varlaam unde am lasat si masinile si ne-am echipat de drum.

Am pornit timizi cu ochii pe harta. Traseul , imediat din Varlaam face stanga peste garla si merge pe malul stang al acesteia pana la primul pod de beton de va trece iara pe malul drept. De aici incepe drumul forestier si recomandarea ar fi sa aveti harta cu trackul la voi caci sunt cateva intersectii pana cand drumul intra clar in padure si de acolo nu prea mai aveti cum sa va rataciti.

Urcarea prin padure este ok, ciclabila , dar daca nimeriti dupa o zi ploioasa o sa aveti mici probleme cu noroiul, fiind si noroi rau care se cam lipeste de tot ce prinde. Prin padure vedeti ca nu o sa dati decat de un singur izvor si ar fi bine sa va opriti sa va umpleti rezervele de apa.

Drumul continua pana cand incep copacii sa se rareasca si se intrevede golul alpin. Din pacate si in aceasta zona am constatat defrisari masive, multi busteni lasati pe marginea drumului forestier in asteptarea camioanelor, dupa cum o sa observati si singuri din filmuletul de mai jos. Am inteles de la prietenii din zona ca noaptea pleaca cate 10 camioane plinde de busteni… de ce noaptea… pentru ca vorbim de furturi :(. Speram ca in curand sa vedem o schimbare si institutiile statului sa inceapa sa isi faca treaba nu doar activistii si populatia mai putin ignoranta.

La iesirea din padure o sa dati de o stana frumoasa, loc de odihna. Ciobanii deja au plecat dar daca ar fi fost, si am fi scapat cu bine de caninii lor, poate ii tocmeam la un bulz ca la cioban acasa :D.

De aici incepe usor, usor pushbikeul… si ce pushbike. Sa fim sinceri, este ceva de impins la bicle pana pe varf. Mai sunt 2-3 locuri in care iti mai poti incerca norocul cu panta dar cam atat, iar ultima panta pana pe varf poti sa o iei cu incredere si in spate, s-ar putea sa fie mai bine asa :))).

Pe varf cand am ajuns, batea vantul si nu mai era nimeni. Am stat la pozele de grup si am bagat ceva la ghiozdan si ne-am tot gandit pe unde o ia traseul de pe bikemap. El descria o curba nu chiar larga la drepata doar ca sa se intoarca in aceasi directie. Cararea de pe varf se lasa pe partea cealalta pe acelasi traseu dunga rosie dar marcajul pe partea cealalta nu mai parea lafel de bun. Am ales sa ne coboram pe marcaj. Am mai mers 5 metri pe bicle si apoi le-am luat iar in carca caci coborarea era prea abrupta si nu aveai cum sa stai pe bicicleta. Dupa ce am coborat panta asta ne-am putut urca pe ele si am mers pe un frumos singletrack dar care ne-a pus destul probleme, tufele fiind crescute si aproape ca au acoperit cararea asa ca ne-am ales cu frumoase zgarieturi pe picioare de la tura asta. Am tot continuat cararea si am observat ca mergem paralel cu trackul de pe bikemap si am sperat ca o sa ne intersectam. Nu dupa mult timp am reusit sa dau o tranta dupa ce m-am infipt intr-un bradulet, de am aterizat la 2m de bicla. Bine ca am aterizat pe moale, pe niste tufe de afine 😀 si bine ca bicla nu a patit nimic :P.

Dupa ce m-am verificat bine si mi-am recuperat si telefonul care mi-a sarit din buzunar, am continuat cararea care intra usor, usor in padure. Aici am pierdut traseul si am inceput sa balaurim vreo ora pana am luat decizia sa ne intoarcem ca sa cautam si in alta parte. Telefonul nu ne prea ajuta caci trackul parea sa fie udneva sub noi, sub dealul pe care tot am mers. Ne-am intors la ultimul loc unde am vazut marcajul si am incercat sa ne dam seama pe unde este traseul. Se pare ca traseul cobora din varf, pe alta parte si mergea printr-o vale care era mult sub noi. Ceasul se apropia deja de ora 16 asa ca am decis sa ne intoarcem pe unde am venit. O placere sa urci inapoi pe varf din partea asta, caci aici nu mai vorbim de pushbike ci de carrybike clar. Am impins la inceput biclele si apoi am inceput sa le caram frumos in spate. Pe varf se vedeau 3 biciclisti pe care i-am depasit la urcare si am tot sperat ca ii prindem dar au plecat inainte sa ajungem. A prins totusi Bradu un om pe varf care ne-a sfatuit si el sa coboram pe unde am venit. Ne-a explicat pe unde ar fi fost traseul de pe bikemap dar ne-a zis ca sunt destul de prost marcate si ca nu s-ar merita. Totusi, regretul ramane si sigur o sa revenim sa ii dam de cap turei asteia, asa cum ne-am propus initial.

Pana atunci, e timpul sa ne bucuram de coborare, ca parca prea am impinsi si am carat la bicle astazi :D.

Mai bagam ceva la ghiozdan, bem si ultimele picaturi de apa si ii dam la vale. Dupa varf se coboara cam toata portiunea pe bicla. Este o mica bucata mai abrupta unde pietrele si pamantul fuge destul de rau de sub roti si acolo ar fi bine sa o abordati cu grija, eventual pe langa bicle. Mai departe cu atentia cuvenita, drumul il veti face pe tot in sa. Lucian a reusit sa mai dea o tranta dar a scapat fara probleme :).

Ne-am bucurat maxim de coborare, si cat ai clipi am ajuns la ultima intersectie unde drumul intra in padure, si ne-am asteptat pentru regrupare. Aici a resuit si Cosmin sa isi desfinteze casca dupa ce a lasat-o pe ghidonul bicicletei iar bicla a cazut fix in aceasta. Casca aceea o mai fi buna doar la o bataie cu perne poate :))).

Dupa regrupare i-am dat spre masini unde ne-am curatat superficial si ne-am asezat la drum. Am mai facut o mica oprire in Gura Teghii unde ne-am vazut cu Bogdan si riderii lui si am povestit putin despre traseu. Speram sa ne intoarcem curand aici si sa facem o tura impreuna.

Pana atunci va lasam cu filmuletul si pozele de mai jos.

Aici aveti trakul initial pe care am plecat si aici trakul nostru.

Tura ar fi de dificultate medie cu putin peste 40 km si 1600m elevatie, in cazul nostru care am urcat varful de 2 ori. Fara gresala noastra ar fi avut 1200-1300m elevatie.

Enjoy!

Ciucas, nu doar berea favorita a naturii :D

1 Reply

Ce inseamna sa fi “mafiot”… sa pleci in tura de 2 zile si sa te intorci intr-o zi. Pe seama acestei glume zise de Eugen, radeam cu lacrimi sambata seara asteptand dupa o bere rece si o mancare calda la o bodega din Cheia… si ce am mai ras.

Cam asa a fost, am plecat weekendul acesta cu gandul ca o sa biciclim 2 munti si ne-am intors doar cu unul. Asa a fost sa fie, dar ne luam revansa cat de curand. Planul initial era sa facem Ciucasul si Iezerul, sambata si duminica, dar numai ca tura de sambata ne a dat cu virgula ca si timp si am avut si un mic incident care ne-a determinat sa amanam tura de duminica, dar asta nu inseamna ca nu a meritat sau ca avem vreun regret. Nu-i nici o graba caci muntii nu pleaca nicaieri.

Am plecat sambata dimineata cu gandul la tura ce ne asteapta. Din Bucuresti am fost eu, Eugen si Bradu care ne-am gasit si ne-am asezat la drum, urmand sa ne intalnim cu Tiberiu undeva in Cheia, el venind de la Pucioasa de la parinti. Pornirea a fost grea, parca suntem din ce in ce mai putin matinali. Am reusit intr-un tarziu sa iesim din Bucuresti pe la 6:30 iar pe la 8 si ceva eram in Valenii de Munte si mai cumparam una, alta, necesare turei. Atunci am zarit si o masina cu o bicla deasupra si ne-am dat seama ca este Tiberiu. Ne-am suit repede in masina si l-am prins din urma la prima benzinarie si asa ne-am asezat toti in formatie, la drum. Masinile le-am lasat undeva in Cheia si dupa mici pregatiri ne-am us pe biciclit cu Ciucasul in fata. Se vede clar din Cheia care este traseul de urmat. Noi am ales sa urcam pe culmea Bratocea , sa facem varful Ciucas si apoi sa coboram prin pasul Boncuta. Aveti trackul mai jos iar ca si detalii tura a avut la final cam 49 km cu 1700m elevatie.

Din Cheia se merge pe asfalt spre Brasov, cu o mica scurtatura prin statiune si apoi pe drum forestier care va scoate tot in DNul. Apoi am urmat DNul pana la primele marcaje turistice ce arata traseul montan spre varful Ciucas pe culmea Bratocea. Multa lume urmeaza acest traseu nefiind nici lung si nici foarte solicitant, cel putin la pas. Drumul forestier serpuieste usor in bataia soarelui si dupa nici 30 de minute urca destul de abrupt in padure. Aici este o prima portiune in care biclele sunt luate in carca caci altfel te impotmolesti la toate crengile sau toti braduletii de pe carare. Acest mic pushbike/carrybike scoate putin zeama din noi si consumam multe lichide ca sa ii facem fata. Ce nu stiam este faptul ca ne astepta o distanta lunga pana la urmatoarea sursa de apa, dar, convinsi ca o sa dam de un izvor, ne-am adapat cu incredere din proviziile ce le aveam. Din punctul asta de vedere, pe partea asta, Ciucasul seamana mult cu Piatra Craiului… neam de apa nu am vazut pana pe varf si apoi pana la cabana :(.

Dupa ce am razbit in culme am inceput sa ne bucuram de singletrackul superb ce te indreapta spre varf. Culmea am parcurs-o repede si nu dupa mult timp aveam varful in departare si cele 2 trasee, unul care duce la cabana si altul pe varf. Se intrevedea un pushbike serios si proviziile noastre de apa constau in cateva guri de fiecare. I-am dat inainte increzatori fiind in fortele noastre si ne-am luptat cu panta prostului pana pe varf doar ca sa ajungem epuizati si cu o sete careia nu aveam ce sa ii facem ca sa o potolim. Pe varf, multa lume, aglomeratie ca la Unirii, unii ne felicitau, altii se uitau la noi si se intrebau ce o fi in capul nostru si ce avem de gand sa facem cu bicicletele pe aici… pai cum adica, sa coboram pe ele :D.

Stam sa ne odihnim si facem pozele de rigoare si impartim ultimele picaturi de apa. Apoi ne grabim sa ii dam la vale. Cu mici intreruperi, coborarea este ciclabila, binenteles cu un mic risc deoarece in partea stanga se lasa o vale lunga pe care cu greu te opreai daca Doamne fereste se intampla ceva.

Am ajuns cu bine la rascrucea de unde pornea traseul spre varf si ne-am dat seama ca mai avem vreo 3 pante de catarat pana la cabana. Ne facem curaj si ii dam inainte. Deja lipsa de apa se facea simtita si ne descurcam tot mai greu cu biclele la deal. La ultimul din ele stam sa ne tragem sufletul si ne intindem greoi pe iarba… am fi adormit acolo daca nu aveam setea asta care nu ne dadea pace.

Ne suim pe bicle si ii dam la vale pe coborarea frumoasa pana la cabana unde dam de si mai multi oameni. Ne luam rapid de la bar apa, cola si bere si stam pe treptele cabanei sa le savuram. Mancam si din ce ne-am luat la noi si mai asteptam putin sa ne refacem fortele inainte sa continuam traseul.

In punctul acesta nu am facut decat 40% din traseu restul fiind predominant coborare dar si 2 mici pante de urcat. Am fost preveniti ca drumul nu este chiar ciclabil si eram curiosi daca intradevar asa este. Oare cine ne a prevenit nu a vazut pe unde am coborat pana acum :))).

Mare ne a fost surprinderea sa dam de cele mai faine carari, aproape 100% ciclabile. Un lung singletrack de peste 20 de km pe care ne-am ratacit usor de vreo 2 ori si ne-am oprit odata inconjurati fiind de cainii unei satnii din drum. Aceasta coborare nu se compara decat cu coborarea din Bucegi de la Saua Strunga pana in Simon desi parca aceasta din urma nu are tot atatia kilometri.

Peisajul era perfect, lumina soarelui la asfintit era perfecta si sentimentul nostru cum ca am reusit sa facem o tura superba era pe masura. Cararile prin padure au fost geneiale si doar putin spre final drumul sa stricat usor fiind probabil mai umblat de tractoare si alte utilaje dar pana la aceasta ultima portiune totul a fost perfect. Ajungem la ultimii km de drum forestier pana in DNu unde ne asteapta o ultima urcare de vreo 5 km pe care o facem destul de lejer.

De mentionat ca pe ultima parte a coborarii, Eugen a reusit sa dea o cazatura in stilul caracteristic si si-a stricat putin schimbatorul spate si s-a lovit usor la genunchi…. parca unii nu se invata niciodata minte :))).

Concluziile le puteti trage singuri din pozele si micul filmulet de mai jos, noi cu siguranta vom reveni in Ciucas pentru a reface frumosul traseu.

Ca si dificultate, ar fi medie cu 49k  si 1700m elevatie. Trakul turei de pe bike-map, dar fara abaterea pana pe varf il gasiti aici, iar trackul nostru aici.

Enjoy!