Category Archives: 2. Drumetie

Sfarsitul nu-i aici…

1 Reply

Nu-i aici, sfarsitul nu-i aici, si avem dovezile necesare sa aratam acest lucru :D.

Tura din Iezer a venit mai din timp anul asta ca de, daca si iarna lasa semne ca isi da ultimele rasuflari, am zis ca putem incerca fara probleme Iezerul. Si dreptate am avut caci, am avut parte de cel mai fain ski de tura din sezon :D.

Despre tura am tot povestit cu Tiberiu si Bradu si odata ce am nominalizat un weekend am inceput sa dam de veste despre planul nostru. Astfel am reusit sa il convingem si pe Dinu care ni s-a alaturat pe schie si pe Cristina, Diana, Bogdan si, surpriza, Vlad Bogdan, altul decat subsemnatul si altul decat cel peste care am dat in Ciucasi si in Bucegi. Cum zicea No 2, suntem multi si vom invinge. Deja o sa ne zicem dupa numarul de ordine, No 1, No 2, No 3….. :)))

Prognoza arata bine, 2 zile cu zapada de 5-10 cm inclusiv sambata cand era plecarea. Entuziasmul era la cote maxime iar vineri abia asteptam sa ajung acasa sa imi pregatesc bagajul. Cu greu am indesat tot ce aveam nevoie in rucsacul de 38L si dupa ce am mai discuat cu Bradu si Tiberiu si dupa ce m-am uitat la The Program, asa, ca sa am la ce sa visez, m-am bagat pe la un 12 la somn cu ceasul pus sa sune la 5:20. Am reusit iara sa ma trezesc inaintea alarmei asta dupa un somn sacadat… np, numai bine sa nu plecam in graba. Il iau pe Tiberiu pe la 6 :10 si zburam spre autostrada. Cu Bradu ne gasim pe drum, pe la km 80 si mergem impreuna pana la destinatie, Cabana Voina. Este surprinzator drumul din Pitesti spre Campulung. Acesta se intersecteaza cu aceasi cale ferata de 4 ori si daca ai ghinion, asa cum am avut noi, poti sta la 4 treceri peste calea farata ca sa dai prioritate aceluiasi tren, fantastic :))).

Ajungem cu o intarziere de 20 min la Voina unde Dinu ne astepta cuminte de ceva vreme. Aici incepe forfota dinainte de plecarea efective, cu scos chestii din bagaj, pus la loc, aranjat schiuri, facut schimb de diverse ciurucuri, bagat ceva de haleu prin buzunare si tot asa. Reusim pe la un 10 sa ne urnim din loc. Grupului nostru s-a mai alaturat si Stoica Teodor Cosmin, unchiul lui Vlad Bogdan No 3 , doctor si salvamontist in Campulung, un om de nota 10 care desi ne depaseste in varsta ne-a cam dat-o cu ceasul de la gara pe traseu :))).

Pe carare ne impotmolim putin in noroaiele lasate in urma de cei ce defriseaza in zona, care, la propriu au distrus traseul turistic in prima parte a acestuia. Prin padure pe masura ce urcam incepe sa fulguie frumos si deja gandul ne sta la ce ne asteapta sus la peste 2000m. Ajungem relativ repede la stana de la iesirea din padure unde halim ceva, si asteptam sa ne regrupam. De aici incepe lupta cu ceata care pe masura ce urcam era din ce in ce mai deasa de nu vedeai la 5 m in fata. Ne separam usor doar sa ne regrupam aproape in totalitate mai in fata undeva la peste 2000m. Aici Cosmin ne sfatuieste sa nu incercam sa ajungem la refugiu caci pe ceata asta riscam sa ne pierdem nitel mai mult. Noroc cu Tibireu care si-a incarcat trackul pe gps si care ne-a scos din belea. Ajungem intr-un final, parca dupa prea mult timp la crucea Ateneului si orbecaim putin pe acolo pana dibuim pe unde ar trebui sa coboram cel mai ok. Dupa nici 5 minute ceata se ridica putin si vedem si noi refugiul pentru prima data, dar si superba caldare unde urma sa ne distram de minune :D.

Ajungem cu bine la refugiu si ne acomodam rapid scapand de bagajul greu din spate. Dinu cu Cristina inca aveau sa vina din spate si desi egoistii din noi au luat-o inainte, inca speram ca s-au tinut dupa urmele noastre si vor ajunge curand.

Dupa ce halim ceva, ne gandim ca ar merge totusi un schi rapid si in seara asta asa ca iesim sa vedem cum se arata conditiile. Afara ceata densa, conditii de nota 10. Nu stam mult pe ganduri, punem focile si ii dam la deal cu gandul sa incercam o experienta noua. Pe masura ce urcam, auzim zgomote din creasta, dinspre cruce, si dupa ce urlam putin ii auzim si glasul suav a lu Dinu :))). Brici, a ajuns, impreuna cu alti 5 muntomani ce si ei se pregateau de plecare de la Voina cam in acelasi timp cu noi.

Ii dam linistiti la deal cu speranta ca ne va mai lasa ceata o leaca sa vedem si noi pe unde ne dam. Nici o sansa. Ajungem aproape de creasta dam pieile jos, strangem claparau si haidam. Dupa cateva viraje prin ceata nu mai stiam unde e sus si unde e jos :))) ne intorceam ca betii cu schiurile la deal crezand ca ii dam la vale :))) o experienta de neuitat. Dibuim coborarea si ajungem muuuult mai rapid decat am urcat, la refugiu. Aici, gasca mare, voie buna, se preconiza o petrecere :D. Mai bagam ceva la ghiozdan si ne hotaram sa mai facem o tura, poate asta e mai cu noroc. II dam tare si urcam ceva mai sus de data asta. La 18:30, ultima coborare, conditii lafel de “prielnice” si intunericul incepea sa se lase zdravan. Ii dam usor si grijului la vale si ajugem cu bine la refugiu. Ar mai fi mers si o urcare si o coborare la frontala dar asta fara ceata ca in asa conditii eram cainii surzi la vanatoare :))).

Ne bagam la refugiu si dam drumu la muzica si share la care ce a aduse de pe acasa. Cu totii am invatat geografie in seara aia, cu cate feluri de licori din colturi diferite ale tarii au circulat prin acel refugiu :))). Fain rau, nu iti trebuie club ca sa te simt ca intrun club. E de ajuns o adunatura de oameni voiosi, un numar egal de frontale, un refugiu in varf de munte si multa voie buna stimulata de …

Dupa o trezire timpurie, la 4:30 sa admiram cerul senin si vantul ce batea cu putere, ne bagam iara  la somn, parca cu un regret ca nu am incercat si ceva in noaptea aia. A 2-a zi dimineata, trezeirea la 7, bagat ceva la ghiozdan si sus la ture. Am bagat 3 ture superbe, cu urcat pana in creasta, admirat soarele cum rasare dinspre Bucegi si Crai si cu niste coborari faine pe o zapada care te tot indemna sa mai faci inca o tura si inca una si inca una…

Aveam in gand vreo 4 ture dar deja pe la a 3 se intrevedea un nor ce venea dinspre Vacarea. Deja eu si cu Tiberiu ramasesem ultimii la refugiu, nesatui de schi, restul plecasera iar pe Bradu si Dinu ii tot vedeam cum se luptau cu panta pana la crucea Ateneului. Atunci am decis sa incheiem si noi ziua de schi, ne-am bagat la refugiu pentru o ultima masa si apoi ne-am facut bagajul si am plecat. Cand ajungeam la jumatatea pantei pana la cruce deja Bradu cu Dinu nu se mai vedeau si tot atunci ne dam seama ca au uitat catelul in refugiu. Care catel? :))) pai o potaie ce ne-a urmarit de la Voina si a petrecut si el noaptea cu noi la refugiu. L-am uitat inauntru si am inchis si usa :))). Dar norocul era dupa colt, sau mai bine zis sus in creasta si il chema Stoica Teodor Cosmin doctor si salvamontist :))), unchiul lui Vlad Bogdan No 3. El nu a venit cu noi pana la refugiu ci s-a intors undeva inainte de crucea ateneului doar ca a 2-a zi sa mai faca o tura pe alt traseu. Cand l-am vazut sus in creasta am asteptat sa coboare si i-am spus de potaia uitata in refugiu. S-a dus repede si l-a eliberat :D, deci puteam sa ne continuam si noi urcarea linistiti.

Ajungem intr-un tarziu la cruce sii ii dam inainte cu tupeu prin vantul care tot incerca sa ne culce la pamant. Cand treceam de mamaile de pe la 2300, din varful culmei Vacarea, ii zarim si pe Bradu si Dinu care ne asteapta sa coboram impreuna.

Ne punem schiele si ii dam inainte pe drumul dubios care curand se transforma in cea mai faina “partie” cu un firn inmuiat cum trebuie de soare. Inainte de stana ne prinde din urma si domnu’ Cosmin insotit de Claudiu Calcai, alt muntoman si schior entuziast cu care ma stiam de anul trecut, tot din Iezer, tot de la ski :D.

Stam la stana sa schimbam cateva vorbe si apoi ii dam in jos aruncand o privire peste umar la muntele lasat in spate si la aventura ce se apropie de sfarsit. Coborarea ne toaca marunt si ajungem intrun tarziu la Voina, usor indoiti de spate si plini de noroi de pe forestierul distrus de tractoare. Deja regretul ca s-a terminat isi face loc in mintea noastra… dar sigur nu vom sta departe de acest loc prea mult timp….

Va lasam mai jos cu cateva dovezi din tura noastra cea faina, sa va dati seama de pontentialul acestui loc pentru skiul de tura. Noi vom face o traditie din aceasta tura, ca si din altele :D.

Trasele din cele 2 zile le gasiti la aceste 2 linkuri: ziua 1,  ziua 2. Tura de anul trecut o gasiti aici. Enjoy!

 

 

Cozia cea mereu surprinzatoare

Leave a reply

 

“Cozia nu este un munte nici greu, nici ușor, este un munte care trebuie urcat de orice adolescent înainte de bacalaureat. Este deja o cutumă printre liceeni că fără a urca pe Cozia nu poți deveni major”, afirmă profesorul în biologie Gheorghe Ploaie.

Noi inseamna ca am devenit majori ceva mai tarziu :))) dar bine ca am devenit :D.

Cozia este un munte de care te indragostesti cu usurinta si la care revii mereu cu placere. Raman la parerea ca apus de soare mai frumos sau rasarit de soare mai superb nu am vazut inca la vreo alta cabana. Soarele apune de dupa muntii Buila-Vanturita si rasare de undeva hat departe de langa Bucegi luminand tot Oltul pana la Valcea si Pitesti daca ai noroc si de o zi senina si fara ceata.

Cabana (www.cabana-cozia.ro) are 50 de locuri in camere de 2 pana la 7 persoane, distribuite in cele 2 corpuri ale sale. Preturile sunt mult mai decente, 25 lei locul de persoana, 2 lei ceaiul, 5 lei o bere, 6 lei o ciorba si tot asa, ceva mai mici decat la alte cabane dar si accesul cu masina (4×4) este mai facil existand un forestier ce te scoate de jos pana in spatele cabanei. Este primitoare si cabanierul este cel putin de treaba. De data asta ne-a suportat eroic pana dupa 12 noaptea cu muzica si galagia facuta… dar hai ca rar am mai iesit la o cabana si parca e pacat sa nu te distrezi putin la un pahar de vorba dupa un traseu asa fain.

Traseele din masiv sunt si ele lafel de surprinzatoare. Putin se gandesc ca au atata de urcat cand afla ca altitudinea la care se afla cabana este de 1573m. Cand ajung in traseu si le zici ca au de urcat 5 ore ii cam bufneste rasul. Si eu cand ma gandesc ca urci constant 4-5 ore doar sa ajungi la 1570m mi se pare ciudat. Si urcarea nu-i chiar cea mai blanda :))).

Traseele cu acces la cabana ar fi urmatoarele – sursa www.cozia.ro:

  • Gara Turnu (310m)-Curmatura la Troita (673 m.)-Muntele Scortaru-Muchia Turneanu-Cabana Cozia (1573). Diferenţă de nivel 1263 m. Timp de mers 5-5 1\2 ore. Marcaj : bandă roşie. Traseu dificil iarna pe zapada.
  • Gara Turnu  (310m)-Pietrele Roşiei ( 750 m.)- Muchia Turneanu-Vf. Cozia(1668). Diferenţă de nivel : 1358 m. Timp de mers 5-5 ½ ore.Marcaj : triunghi roşu, apoi bandă roşie. Traseu dificil iarna pe zapada.
  • Gara Turnu  (310m)-Pietrele Roşiei ( 750 m.)- Muchia Turneanu-Vf. Cozia(1668). Diferenţă de nivel : 1358 m. Timp de mers 5-5 ½ ore.Marcaj : triunghi roşu, apoi bandă roşie. Traseu dificil iarna pe zapada.
  • Gara Lotru (317m)-Vărateca-Muchia Urzicii- Stâna din Rotunda-Vf. Cozia(1668m). Diferenţă de nivel 1351 m. Timp de mers  4-5 ore. Marcaj : bandă albastră. Traseu dificil iarna pe zapada.

Mai jos aveti dovada frumusetii acestui parc natural ce trebuie vizitat macar odata. Cum povesteam mai sus, apusul si rasaritul sunt atractia principala a acestui traseu, pe langa privelistea constanta asupra oltului, in cazul unei zile senine. Va lasam cu pozele.

Enjoy!

Schi de tura pe varful Omu

Leave a reply

Fara prea multe planuri pentru weekendul ce a trecut deja de mai bine de 8 zile, am ales o tura pe schie pana pe varful Omu. Pretentii prea mari nu aveam, stiam doar ca vrem sa ajungem pe varf si eventual sa ne alegem un loc, o vale mica in care sa ne dam de 2-3 ori. Planul initial era sa plecam de la Babele, sa ajungem pe varf si apoi sa coboram in Sinaia. Pe motivul asta, Tibi si-a lasat masina in parcare la cabina in Sinaia, de unde l-am luat eu si am mers la cabina in Busteni de unde sa incepem tura.

Sus pe platou am dat de o alta grupa de 5 schiori cam cu acelasi obiectiv ca si noi si cu care am impartit drumul pana pe varf. Printre ei, surpriza, un alt Vlad Bogdan :D. Deci, lucrurile sunt clare, “Suntem peste tot! Suntem multi si vom invinge!” :)))

Pe platou, soare si caldura, fara nici un pic de vant. Temperatura resimtita in jur de 10 grade. Doar cand mai adia putin vantul iti aduceai aminte ca esti la peste 2000m si este iarna.

Zapada din parti, se vedea iarba peste tot, parca e aprilie nu ianuarie. Mergem incet si sigur si parca dupa prea mult timp ajungem pe varf, aproape de ora 1. Ne-a luat cam 2.5 h sa ajungem ceva mai mult decat ma gandeam si parca ne ramane prea putin timp sa mai dam niste ture, avand in vedere ca ultima cabina cik ar fi la 15:45. Pe motivul asta nici nu poposim prea mult si o luam inapoi. Deja cand urcam iara pe cerdac parca incep regretele ca nu am dat si noi o coborare faina. Dam repede pieile jos si coboram putin de pe Cerdan spre valea Sugări, cat sa facem si noi 10 viraje si sa nu regretam total tura. Cand privim in spate si vedem urmele asa ne venea sa punem pieile si sa o luam inapoi. Totusi, este aproape ora 15 si hotaram sa continuam drumul inapoi la cabina. Ajungem la cabina exact inainte de ora 16 doar ca sa ne punem la coada imensa ce se formase. In momentul asta realizam cu puteam sa mai dam 1-2 coborari si regretam ca ne-am grabit :(.

Oricum, gresala noastra a fost ca am ajuns tarziu la cabina si ca nu am grabit pasul la urcare. Daca am fi ajuns inainte de 12 pe varf ne-am fi dat dupa pofta inimii.

Oricum, la cum e zapada pe sus, clar mai dam o tura weekendurile viitoare. Va lasam mai jos cateva poze superbe de pe traseu iar la acest link, trakul turei.

Enjoy!

Freeride ciobanesc in muntii Ciucas sau mai bine zis boschetareala de cea mai buna calitate

2 Replies

Cam asa am botezat ce am facut noi duminica, 24.01 prin muntii Ciucas, freeride ciobanesc. De ce? pai a inceput ok si s-a terminat cu o boschetareala de toata frumusetea :)).

Tura, cel putin pentru mine era usor neplanificata. Stiam ca Tibi mergea la un schi de tura dar stateam inca in cumpana daca sa ma alatur sau nu, dupa ce sambata am dat o fuga la Sinaia si m-am bucurat jumatate de zi de partia care a fost cel putin perfecta de data asta.

Totusi, parca nu era destul si uite ca duminica m-am prezentat regulamentar in parcare la IKEA unde m-am alaturat grupului format din Tibi, Catalin, Mircea, Adrian, Cosmin si Lucian. Ne distribuim care cum putem in masini, lasam vreo 2 in parcare, si plecam. Pe drum facem oprirea de rigoare la benzinarie pentru cafea si mic dejun, unde mai discutam dar prea putin detaliile turei. Eu mergeam caine surd la vanatoare caci n-am mai fost pe schie in Ciucas, sau mai bine zis nu prea am mai fost pe schie pe munte :))). Ma bazam pe coechipierii mai experimentati. Din ce ma documentasem eu, ma gandeam ca ar merge o tura pe culmea Bratocea pe care am facut-o asta vara pe bicla si am relatat-o in postul “Ciucas, nu doar berea favorita a naturii :D”. Am vazut ca lumea urca in culme si din culme isi alege o vale pe care o coboara si o urca de mai multe ori pana se plictiseste. Apoi, am auzit ca sunt trasee si de la muntele rosu. Totusi, ajunsi la fata locului si vazand zapada nu chiar destula, am ales un traseu pe culmea Bratocea, dar deja se spera la un traseu pana pe varf :|… haidam!

Ajungem in pas si ne pregatim echipamentul. Eu unul dupa ce ma chinui 5 minute sa imi pun pieile pe schie deja nu mai imi simteam degetele de frig  :)). Ma grabesc sa le pun asa cum pot si sa imi bag manusa la loc, ba chiar le termin de pus cu manusile groase in mana ca deja nu mai simteam ce ating cu degetele. Dupa ce reusesc operatiunea, vine randul claparilor care si ei sunt manevrati cu “delicatetea” necesara si uite ca suntem gata de plecare.

Am uitat sa spun ca in pas erau cel putin alte 5 masini, si un numar considerabil de persoane care vroiau sa urce pe munte, unii tot cu schie altii la picior. Chiar ma gandeam “stai sa vezi autostrada acum”, dar ne-am imprastiat bine si nu ne-am calcat pe cozi.

Zapada prin padure arata bestial, si speram la o coborare in genul… odata ce iesi in creasta, se schimba treaba si dai de crusta, gheata si pe alocuri zapada viscolita. Este zapada dar cum am spus viscolita si nu atat cat ar fi putut sa fie. Creasta o parcurgem relativ repede, mai repede decat ma asteptatm, chiar se merge ok, si acum ca niciodata ma impac bine cu claparii care nu mi-au lasat nici o batatura considerabila pana la finalul zilei. Vorbim de un Movement Antidote cu un liner mai ciudat de tip melc si care ma cam jeneaza cand ii strang tare. Dar uite ca in tura asta au fost cel putin ok :D.

In tot traseul, singura portiune mai dubioasa a fost inainte de ascensiunea finala pe varf, unde, intro vaioaga, din cauza stratului consistet de zapada, poteca nu se mai observa si am ales sa traversam portiunea undeva pe langa stanca. Totusi, pe masura ce calcam, ne afundam destul de mult in zapada care o putea lua oricand la vale asa ca ne-a luat cel putin 30 min ca sa trecem toti o portiune de 10-20 m :), asta cu schiele in spate. Cred ca mergea si pe ele, aveai mai mult grip in acea portiune dar tot dubios ar fi fost.

Odata trecuti, mai urcam putin cu ele in spate pana iesim de acolo si apoi le aruncam in picioare si ii dam tare pana pe varf. Sus, aglomeratie ca de obicei pe Ciucas, si un vanticel care iti merge la inima, dar nu intr-un mod placut :))). Deja aici nu mai stiam pe unde coboram, cu schiele in spate, cu ele in picioare, deja eram confuz total. Unii si le puneau in spate, altii in picioare, ma uitam si ma intrebam daca ne spargem cumva in 2 grupuri :))). Dupa ce am  facut poza de grup si am discutat putin am conchis sa coboram pe ele prin vaioaga pe care am urcat. Ne urcam pe ele, mai facem un mic brief la traseul de coborare si ii dam usor, usor. Nu coboram 20 m ca Lucian o ia in stanga pe prima vale si nu pe aia pe care credeam eu ca trebuie sa coboram. Vorbesc de exact prima vale care se lasa de pe varf in partea dreapta cum te uiti spre valea berii. Ma uit la restul care si ei erau putin nedumeriti, mai ales Adrian care spusese clar ca nu vrea sa coboare pe acolo si, in lipsa de alte variante, ma iau dupa Mircea care era urmatorul dupa Lucian. Cu ceva distanta intre noi, coboram cu totii safe si fara regrete pana unde valea se ingusta. Aici ne oprim si discutam variantele. Una ar fi sa urcam la cabana si sa coboram pe valea Berii. Alta ar fi sa balaurim prin valea asta care, dupa cunostintele lui Lucian, ne scoate tot in valea Berii dar nu stim cat de schiabila este. Alegem a 2-a varianta si uite ca incepe boschetareala aia faina care mentine spiritul de aventura pana spre finalul oricarei ture :D. Mergem printr-un culoar ingust si ne dam schiurile jos la 2 mici saritori de 2 metri pana cand ajungem intro zona unde trebuie sa le dam definitiv jos daca vrem sa ajungem cu ele cat de cat intregi. De aici nu mai facem chiar mult pana in vale de unde incepem drumul spre masini. Noroc ca tovarasul lui Lucian al carui nume imi scapa acum, si care nu a urcat pe varf ci a ramas sa se dea din culme pe vreo vale, a venit in intampinarea noastra si a cules restul de soferi pe care i-a dus sa isi recupereze machinutele. Asa ca nu am fost nevoiti sa mergem pana in pas ci pana la sosea unde deja Tibi si Adrian au reusit sa se intoarca cu masinile sa ne recupereze.

Per total tura a fost muuuult mai faina decat ma asteptam, si boschetareala de la final a fost sarea si piperul. Titulatura de freeride ciobanesc data de Catalin se potriveste manusa :))) si o vom folosi mult si bine  :D. Mai jos regasiti poze de pe traseu si un filmulet mai concludent u boschetareala. Poate o sa mai apara un edit mai tarziu cand o fi timp. Traseul il gasiti la urmatorul link.

Vorbim de 800m elevatie si 1100 coborare in aproximativ 14-15 km.

Enjoy!

Ospitalitate harghiteana si taiga siberiana

Leave a reply

Cam acestea au fost punctele forte ale minivacantei dintre ani petrecuta in judetul Harghita, localitatea Praid si imprejurimi.

Am tinut sa scriem putin despre experianta avuta pentru ca locurile acestea merita vizitate iar noi cu siguranta vom reveni in zile mai calduroase pentru a-l vizita iara pe nea Grigore si pentru a incerca traseele de bicicleta din zona.

Ca sa nu va plictisim cu detalii nefolositoare, vom puncta ce am expermentat noi si ne-a placut foarte mult si vom enumera si cateva atractii pentru care ne vom intoarce anul acesta.

Mai intai trebuie sa vizitati mostra de taiga siberiana sau mai bine zis tinovul Fantana Brazilor situat la o altitudine de 1000m si format pe baza unui platou vulcanic alimentat de cateva izvoare si lasat la “macerat” vreo 10 milenii pana cand vegetatia specifica ce dainuie si astazi prinde radacini. Vorbim de multi muschi si plante ce isi au stramosii in perioada glaciara.

O sa vedeti mai jos cateva poze din rezervatie si va veti convige de frumusetea acestui loc. Daca nu v-am convins noi, musai trebuie sa vizitati si siteul urmator, drumliber.ro , unde veti gasi mai multe detalii si poze mai concludente.

Cel care a facut totul posibil, este domnul Zoltán Pál, custode al acestui loc minunat.

Dupa vizitarea rezervatiei, a urmat partea cea mai faina a excursiei la Fantana Brazilor, si anume o vizita la ograda lui Nea Grigore, care s-a terminat cu un festin la masa acestuia, o masa simpla a unui om ce traieste intr-un catun in varful dealului dar deosebita prin ce a asezat pe ea.

Ograda lui nea Grigore nu e mica, are vreo 30 de hectare in posesie si prin curte ii misuna tot felul de animale cum numai cand eram mici vedeam la tara la bunici. Eu unul chiar am ramas impresionat de hambarul acestuia, unde m-as fi culcat fara nici o ezitare daca cumva m as fi nimerit singur prin partile astea.

Dupa turul ograzii unde ne-au fost explicate diverse detalii fie de catre nea Grigore fie de catre doamna Dorina Popa gazda noastra din Praid care a insistat sa facem aceasta excursie si ne-a servit ca si ghid pe tot parcursul ei, am intrat in casa si ne-am asezat la masa. Primul lucru servit, o tuica facuta ca la carte :D.

Intre noi fie vorba, daca nea Grigore ar fi sa stea cu noi la o bauta, ne-ar imbata pe toti care am fost, si asta pe rand :))).

Dupa paharelul ce ne-a incalzit pana in varful urechilor, caci afara era o temperatura sub -10 grade, au inceput sa se aseze pe masa bunatati care mai de care mai bune si mai aratoase printre care enumeram ciolan, sarmale, caltabos, singer, zacusca, paine facuta in casa, cascaval, branza de burduf dulceturi naturale de macese, afine etc, prajituri si cate si mai cate. Desi am incercat sa ne luptam cu toate, nici pe departe nu am putut termina ce ni s-a pus pe masa.

Pe final, dupa ce am tot discutat fie despre viata in Fantana Brazilor fie despre ce ni s-a pus pe masa, a venit vremea sa vedem si cu ce putem pleca in sacose de la nea Grigore. De cumparat puteti cumpara orice, si acesta mai si trimite cu curierul deci va puteti alimenta necesarul printr-o comanda telefonica, iar adresa si ce doriti este musai sa fie trimise si prin SMS caci acesta nu vorbeste atat de bine Romana dar de cititi, citeste.

Noi am plecat de la nea Grigore cu cascaval, tuica, sirop si dulceata. Printre sortimentele de sirop amintim catina, papadia, muguri de brad, afine iar printre dulceturi ar fi zmeura, macese, afine si multe altele. Fiecare costa cam 10 lei, muuuult mai putin decat la comerciantii de pe marginea drumului de ii gasim in diverse zone ale tarii. Am inteles ca multi se mai si aprovizioneaza de prin aceste zone…

Am plecat ghiftuiti si multumulti de alegerea facuta pentru a ne petrece ziua respectiva. Pe timp de vara, nea Gerigore ofera si locuri de cazare pentru cine doreste sa ii faca mai mult decat o vizita. Noi sigur vom revenii, cu cortul si bicicletele caci sunt carari de biciclit prin zona, destule :D.

Dupa cum ne-am petrecut ziua asta, orice am fi facut in zona ar fi palit prin comparatie, si asa a fost. Am vizitat salina Praid si nu am ramas cu nimic impresionati. Intradevar, odata ajunsi in zona, este pacat sa nu vizitati si salina dar nu va asteptati sa va impresioneze cu ceva. Daca ar fi sa facem un clasament, am spune ca salina Turda este de departe pe primul loc si chiar merita vazuta, urmata la ceva distanta de Slanic si Praid. Acesta a fost doar un loc de bifat dar parca mai bine am fi mers la centrul SPA din localitate decat la salina. Cum concediul nostru se apropia de final a trebuit sa o intindem dar facem o lista mai jos cu ce este de facut/vizitat in zona precum si o lista separata cu traseele de bicicleta din zona pe care noi le vom incerca cu siguranta la vara.

De vizitat in zona:

  • Partiile de schi. Sunt vreo 4 la numar, nu foarte mari si nici spectaculoase dar care cel putin in acest sezon au fost functionale cand pe valea prahovei nu se schia decat la Sinaia;
  • Baile Harghita;
  • Canionul de sare;
  • Pestera Sugau;
  • Satul Lupeni etc.

De biciclit in zona :D:

  • Corunt Bike Trail: Corund – Panorama Corund – Pasul Calonda – Fantana Brazilor – Tinovul de la Fantana Brazilor – Valea lui Pavel – Piatra Moric – Dealul Melcilor – Arcio – Corund. 37 km +- 650m elevatie;
  • Drumul Sarii: Praid – Saratei – Sangeorgiu de Mures. 61 km +780 / – 958 elevatie;
  • Drumul fructelor: Forteni – Morareni – Lupeni – Paltinis – Firtanus – Pauleni. 75 km.
  • Valea lui Pavel – Varsag – Lacul Sub Cetate. 27 km +150 / – 380 elevatie.

+ multe alte drumuri forestiere de explorat.

Va lasam mai jos si cateva marturii in imagini. Enjoy!

Leresti, balauresti … cu bicicleta pe Dobriasul Mare

Leave a reply

Acum 2 weekenduri am plecat sa exploram cararile de pe langa Leresti, sa vedem ce are de oferit Dobriasul Mare in materie de MTB, carari & stuff. Perioada aleasa nu a fost tocmai cea mai stralucita, cand te gandesti ca e 6 decembrie trebuie sa te gandesti si ca o sa dai de ceva zapada… ceva mai multa zapata :)). Asta nu ne-a oprit si parca ne-am fi dorit sa experimentam putin biciclitul pe zapada, chiar daca ne-am fi dorit sa facem lucrul asta dotati cu niste fat-bikeuri care clar ar fi facut altfel fata situatiei. Oricum, a fost fun si cu biciletele din dotare si ne-am descurcat asa cum am putut mai bine. Mai problematic a fost cu trackul ales, pe care l-am cules rapid de pe bikemap cu o seara inainte. Probabil ca daca era vara si nu aveam parte de atata zapada am fi dibuit si o carare cumva desi traim cu impresia ca traseul fie a fost marcat de cineva lafel de nebun ca noi fie a fost facut direct pe bikemap din confortul canapelei de acasa. Treaba se strica exact cand ar trebui sa inceapa coborarea, unde cararea se pierde subit in padure, intr-o zona cu ceva defrisari. Pe harta apare o coborare destul de abrupta formata din cateva segmente drepte. De fapt, tot traseul, cand ne uitam acum la el parca este format numai din segmente foarte drepte si se observa in punctul culminant cum, cararea punctata de sub track dispare si trackul se uneste apoi prin segmentele de care povesteam cu o carare pozitionata ceva mai jos. Din curiozitate o sa incercam traseul si la anul, prin vara sa vedem daca atunci o sa intelegem altceva din el.

Acum, revenind la firul povestii, ne doream de ceva vreme sa facem un traseu pe aici. De cand am fost in Iezer ne uitam vis a vis si ne gandeam ce carari or fi si pe acolo. Cautand putin pe net am gasit mai multe variante de traseu precum si un filmuleti pus de baietii de la freerider.ro care dezbraca putin din cararile de pe langa Leresti. Cu acel filmulet in minte si cu trackul de pe bikemap am plecat la drum, duminica, caci sambata am stat sa reparam stricaciunile facute la bicla cu o seara inainte cand am incercat sa montam o pipa si un ghidon nou. Sfat: nu te apuca sa mesteresti la bicla in toiul noptii exact inainte de tura! Ai toate sansele sa strici ceva si sa nu mai pleci nicaieri a 2-a zi :))).

Plecarea am facut-o dis de dimineata si inainte de 9 eram parcati in Voinesti, localitatea dinainte de Leresti. Facem putine pregatiri, rucsaci & stuff si ne punem la drum incercand sa gasim inceputul forestierului ce urma sa ne scoata in Dobriasul Mare. Il gasim la o trcere pe sub o cale fereata incepand cu o panta ce ne oboseste bine din prima. Ne oprim  in varful dealului sa facem poze la un Campulung care abia incepea sa se trezeasca, superb, si apoi ii dam tare la deal. Ne bucuram de atmosfera inghetata si speram sa nu dam de noroi. Am avut partial noroc caci se pare ca baietii veseli care mai defriseaza si prin aceasta zona au intrat cu tractoarele pe forestier si l-au facut de comanda pe unele portiuni. Ca si catarare drumul e fain si te solicita destul de bine. Variante de urcare sunt mai multe atat din Voinesti cat si din Leresti. Daca ai o harta offline poti lua in considerare sa le explorezi pe toate, ele apar atat pe bikemap cat si pe offline maps sau alte aplicatii mobile.

Pe la 1100-1200 incepem sa dam de un strat timid de zapada si cand ne gandim ca traseul ne scoate la peste 1500 deja ne imaginam ce o sa ne astepte. Undeva la 1200 exista o cale de intoarce, in golul alpin se vede o cotitura la dreapta ce te duce tot in Gura Pravat asa cum face si traseul ales de noi, asta pentru cei ce vor o varianta mai scurta a traseului.

Noi alegem sa ii dam inainte si sa facem toata bucla. Din punctul asta urmeaza o mica coborare ce se termina intr-un frumos pushbike. Pe masura ce inaintam ne dam seama ca la deal, cu zapada de sub roti, nu o sa reusim sa stam prea mult in sa dar ne ambitionam sa terminam traseul visand la coborarea ce ar fi trebuit sa ne astepte. Zapada este din ce in ce mai mai mare si pe la 1300-1400 stam sa facem niste poze caci peisajul este superb. Cu cerul senin din ziua aia vedeam in departare Iezerul, Craiul, Bucegii, Fagarasii, Leaota, cam toate gruparile montane din zona. Pe la 1550 dupa ce mai avem parte si de cateva coborari care ne alimenteaza dorinta de a continua traseul, dam de o zona cu ceva defrisari si cararea dispare brusc in padure. Pana aici am tot fost insotiti de urme de ATVuri si ne-a fost mai ok sa ne deplasam dar cand zapada are 20-30 de cm si este nebatuta nu prea mai ai cum sa te deplasezi cu bicla. Verificand harta si vazand ca trackul da intr-un alt forestier ce apare ceva mai jos, ne aventuram in padure pe cel mai neciclabil teren de pana acum. Si in Fagaras in creasta era mai ciclabil ca aici :))). Ne caram “cu placere” biclele prin padure pana dam de o pseudo carare ce pare sa duca la forestierul din vale. Si aceasta se termina brusc in valea foarte abrupta a unui parau. Asta e, nu mai avem mult, abordam metodic coborarea abrupta si uite ca am ajuns in celalat forestier, uzi leoarca la picioara si cu un chef maxim de biciclit inapoi la masina. Speram doar ca coborarea sa fie cat mai ok. Ce sa vezi, drumul forestier mergea e langa un rau si se mai si intersecta cu el de vreo 5-6 ori. Practic am avut parte de tot noroiul si apa de care am scapat la urcare :))). Dupa ce ca ne-am facut leoarca si de la brau in sus, dumul nu era nici intr-o coborarea prea spectaculoasa si a tot trebuit sa dam la pedale cu un chef fantastic, si nici scurt nu era.

Il terminam cat de cat rapid si ajungem in Voinesti plini de noroi din cap pana in picioare si cu biclele aratand intr-un mare fel… Bine ca am gasit deschis la o spalatorie de masini si am reusit sa ne curatam putin biclele inainte de plecare.

Per total traseul ar fi fost fain daca nu am fi avut parte de balaureala de la mijlocul traseului si de drumul inundat de la coborare. Experienta de dat cu bicla pe zapada chiar a meritat fiind cea mai distractiva parte a traseului. Nu putem decat sa ne imaginam cat de fain este cu un fatbike in astfel de conditii. La vara sigur vom repeta traseul sa vedem exact daca am ratat noi cararea sau chiar calea aleasa era si singura varianta de a nu face cale intoarsa.

Ca si specificatii traseul a avut 33 km si 1200 m elevatie, zapada ingreunand destu de mult deplasarea. Regrete nu exista, orice vitregeala de genul asta, care te scoate zdravan din zona de confort este binevenita oricand :D. Trakul de pe bikemap il gasiti la acest link, iar trakul inregistrat de noi la acesta, movescount. Va lasam mai jos cu cateva poze de pe traseu si un mic filmulet. Enjoy!

 

Colectionarii de momente. Drumetie in Fagaras

Leave a reply

Colectionarii de momente, nu de obiecte. Acesta ar fi urmatorul pas al evolutiei, in viziunea noastra.

In weekendul ce a trecut, am mai adaugat unul la colectie, un alt moment, un alt traseu prin niste munti batrani si semeti, Fagarasii. Chiar daca vremea nu ne-a suras, orice plimbare pe munte este un moment frumos ce se adauga la colectia fara de sfarsit.

Fagarasii ii consideram fratele cel mare din familia Carpatilor, coloana vertebrala a acestor muntii,  si asta se vede din orice unghi te-ai uita la ei. Creasta ca a lor mai rar intalnesti, iar imaginile surprinse in orice tura pe care am facut-o in Fagaras sunt superbe.

Tinta noastra era si de data aceasta varful Moldoveanu. Plecarea am facut-o din Valea Rea, de la stana lui Burnei, pe dunga albastra ce indica 4-5 ore pana pe varf. Planul era sa mergem pe varf si apoi sa coboram la refugiu la Vistea pentru a inopta acolo. Am plecat pe la 11:30 din vale, pe un cer relativ senin, iar pe la 13 cred ca ieseam in Curmatura Pojarnei, 2045 m. Cam pe acum se pune si un vant naprasnic sa ne bata din fata. Uitandu-ne pe cer observam viteza cu care se misca norii nou aparuti si nu ne putem intreba decat cum va fi cand iesim in creasta si sa speram ca pana atunci se mai domoleste.

Dupa ce trecem Izvorul Rosu si incepem urcarea spre varful Galbena (2419m), se lasa si o ceata densa. Vedem ca din creasta coboara un alt grup de 6 persoane dar rapid il pierdem in ceata si nu ne mai intersectam cu el.

Prin caldarile Galbenei, orientarea este destul de ciudata. Oricum ai taia caldarile, daca sti aproximativ directia unde trebuie sa iesi, ai mari sanse sa nu te ratacesti. Noi, desi am urmat relativ traseul, celalalt grup era clar ca mergea paralel dar foarte distantat de el. Este marcat destul de prost si iarba din caldare ce mascheaza poteca nu ajuta deloc. Trebuie sa sti directia in care te indrepti ca sa nu te ratacesti. O harta pe telefon ajuta destul de mult :).

Odata iesiti in creasta incercam sa facem cativa pasi si vedem cu  aproape suntem culcati la pamant de vant. Deja ne intrebam daca are rost sa continuam. Mai avem 1-1.5 ore pana pe varf si vantul puternic ar face deplasarea foarte greoaie daca nu imposibila. Ne mai gandim si la portiunea intre Vistea si Moldoveanu care ar fi destul de dificila pe ceata si cu un vant ca asta. Ca sa va dati seama de cum batea vantul, verificati video-ul de mai jos :).

Stam 15 minute in creasta ca sa vedem daca este vreo schimbare meteo si speram la o minune. Totusi, stand asa in vantul ala, incepem sa simtim frigul si nu dupa mult timp ne gandim ca ar cam fi timpul sa o luam inapoi :(. Regretam deja decizia sa urcam pe aici. Urcarea prin valea rea ne-ar fi scos direct la refugiu si atunci am fi avut perspectiva de a urca a 2-a zi pe varf. Asa, va trebui sa ne intoarcem la masina si cel mai probabil inapoi acasa. Incepem sa coboram usor si parca la intoarcere nimerim si mai bine traseul, vazand parca mai des marcajele. Incepem sa folosim si dslr-ul pe care credeam ca l-am carat degeaba. Odata coborati sub plafonul de nori, peisajele sunt superbe si norii intunecati de deasupra capului ajuta la acest lucru. Surprindem cadrele de mai jos in care Fagarasul apare asa cum este el defapt, semet, impunator, grandios si lista poate continua.

Dupa ce ne sadisfacem poftele fotografice continuam coborarea fara oprire si aproape cand terminam coborarea prindem si grupul cu care ne-am intersectat la urcare. Acestia ne confirma conditiile vitrege din creasta si cum s-au chinuit si ei sa coboare mergand pe unele protiuni in 4 “labe”. Ne dam seama ca am facut alegerea buna si ne punem pe infulecat caci am cam stat nemancati toata ziua.

Ne uitam la stana din vale si parca ne atrage la o sedere peste noapte dar dupa ce evaluam putin situatia, si oboseala din picioare, parca am sta degeaba, doar ca sa o luam inapoi a 2-a zi de dimineata.

Cu burtile pline ne suim in masina si facem cale intoarsa. Pe drumul de intoarcere filmam putin din dezastrul ce are loc pe Valea Rea. Defrisari multe, busteni mari zac pe marginea drumului. Din creasta se vede mai bine dezastrul. Nu cred ca asa se fac defrisarile corecte si legale. Suprafete foarte mari, fete intregi ale muntelui par rase cu masina de tuns. Nu se obseva nimic plantat in loc si starea proasta a drumului forestier pe care am venit confirma faptul ca defrisarile au loc pe suprafete foarte intinse :(. Speram totusi la o schimbare caci nu este chiar in puterea noastra, unitara sa facem ceva. Momentan nu putem decat sa aratam ce se intampla acolo prin filmuletul de mai jos…

Trakul ture il gasiti aici. Nu luati in considerare ultima portiune ce coboara de la 1450 m prin vale deoarece am oprit inregistrarea mult mai tarziu. Tura a avut cam 9 km si 1600m elevatie iar timpul de parcurs pana in creasta (vf Galbena 2419m) a fost de 3 ore.

Mai jos aveti cateva imagini si 2 clipuri din tura, unul cu conditiile meteorologice din creasta si altul cu defrisarile de pe valea Rea, filmate noapte pe drumul de intoarcere :(.

Alte trasee in Fagaras: Fagaras by bike , Vf Moldoveanu pe bicicleta

Drumul Granicerului pe bicicleta

2 Replies

In weekend am reglat un vechi cont cu Bucegii, o tura incercata acum ceva timp care s-a terminat brusc dupa cateva neintelegeri cu vremea. Vorbim de drumul Granicerului din Bucegi, pe care l-am facut acum 2 ani si am reusit sa il refacem acum cu o diferenta, coborarea la Padina. Atunci coborarea a fost in Simon. Nu exista comparatie intre cele 2, daca cea din Padina e faina si scurta, cea in Simon este super faina si super lunga, deci, daca vreti sa faceti aceasta tura si nu va deranjeaza sa pedalati din Simon pana in Brasov la gara, sau daca are cine sa va ridice din Simon, atunci va recomand acea coborare. Daca in schimb tineti neaparat sa faceti un circuit, atunci coborati in Padina si apoi recuperati-va masina care probabil o veti lasa in saua Dichiu sau la Piatra Arsa.

Asa am facut si noi, am dat plecarea de la Piatra arsa, cu un start intarziat, aproape de ora 12 cred iar participantii la tura am fost eu, Dan, Viorel si Razvan. Vremea, desi incerta la plecarea din Bucuresti, ne-a suras pe masura ce ne-am apropiat de valea Prahovei unde ne astepta un soare de toata frumusetea. Cand am urcat in platou cerul era sticla si nici vantul nu batea prea tare. Astfel, am scapat repede de cateva articole vestimentare ce le indesasem nu prea ok in rucsac.

Odata plecati incepem sa ne incalzim repede si la Babele luam o pauza de regrupare apoi dupa cateva poze cu batranele pietre o luam spre punctul culminant al traseului. Ajungem repede la cabana Omu unde asteptam sa ne regrupam. De aici grupul se desparte, eu cu Viorel continuam traseul si Dan cu Razvan se intorc spre masina cu mici abateri spre Costila si spre cruce.

Cand am plecat de la cabana vantul se intetise putin si ne-am imbract cu windstopperele din dotare. Dupa ce trecem de pietrele Doamnei imi dau seama ca in stilul caracteristic mi-am uitat rucsacul la cabana. Cam ciudat sa nu iti dai seama ca ai plecat fara ceva in spate dar in ultimul timp nu ma mai surpinde nimic :(, uit orice, oriunde.

Norocul a fost ca Dan si cu Razvan nu au plecat inca de la cabana si am reusit sa luam legatura cu ei prin statie si sa le spunem sa imi ia si mie rucsacul. Gata, am scapat de 2-3 kg, pot sa ma dau in liniste :))).

Continuam traseul cu urcari si coborari faine in lumina soarelui. Traseul este cu mi-l amintesc parca mai fain cu soarele ce ne incalzeste. Ajungem repede la Batrana la refugiu asta dupa ce am injurat toti jepii prin care trebuie sa trecem pana acolo. Am ajuns sa ne ridicam bicicletele peste cap ca sa putem sa le trecem. De la Batrana nu stam pe ganduri si o luam spre Strunga. Dupa ce facem si ultimul push/carry bike pana in creasta incepem coborarea pana in Saua Strunga si la refugiul cu acelasi nume. Aici deja soarele era aproape apus, fiind aproape ora 17. Incepem coborarea faina si scurta si ajungem la Padina pe inserate si ne uitam suprinsi la privelistea din spate. Se vedea tot traseul nostru…

Plecam pe asfalt spre intampinarea lui Dan si Razvan care se pregateau si ei sa plece de la Piatra Arsa spre noi. Ne-am intalnit la baraj, la Bolboci cand deja se intunecase. Se pare ca in ultimul timp toate turele se termina pe inserate sau pe intunecate 🙂 Ne trebuiesc lumini mai puternice. Oricum, daca stau sa ma gandesc, poti sa iti iei la tine si cea mai puternica frontala, daca ti-o lasi in rucsacul pe care il uiti undeva pe traseu, tot degeaba :)))).

Ca si date, tura a avut 32km si cam 1250m elevatie. Daca am fi inchis circuitul am fi ajuns la 1700m elevatie si am fi incadrat tura undeva la medie spre ridicata. Asa, este clar medie, dar o medie foarte frumoasa pe care o vom reface in fiecare an :). Trakul turei il gasiti la acest link.

Pana la postul viitor va lasam cu pozele si filmuletele de mai jos. Enjoy!

Postavaru, Saua Tampa, un singletrack bestial

Leave a reply

De biciclit prin Postavaru nu am avut ocazia pana acum desi stim ca zona are foarte mult potential. Mereu am considerat ca este putin cam comerciala si, fiind in cautare de locuri ceva mai naturale si neumblate, nu am luat-o niciodata in considerare.

Am reusit sa ajungem weekendul asta si am vazut ce am pierdut. Am coborat pe saua Tampa si ni s-a parut cel putin bestial. Poate a ajutat si peisajul de toamna si faptul ca nu a plouat recent dar tot traseul a fost super fain.

Este chiar ok ca ai cabina pana sus si daca esti o persoana care iti place mai mult la vale decat la deal, poti face coborarea de 2-3 ori intr-o zi chiar, cu amendamentul ca ar trebui sa revii pe bicicleta de fiecare data din Brasov pana in Poiana , asta daca cumva nu ai un sofer dedicat :)).

Noi am ales sa plecam pe biciclete din Brasov si sa urcam pe ele pana sus pe Postavaru. Ne gandeam pe urcare ca ar fi o idee sa luam cabina pana sus dar pana la urma am zis ca nu strica putin exercitiu fizic. Urcarea pe drumul rosu/partie era sub semnul intrebarii dar pana la urma am descoperit ca este destul de ciclabila, cam 90%, mai putin o portiune mica inainte de telescaunul de pe Lupului si apoi ultima portiune pana pe varf.

Pentru antrenamet este fain sa urci Postavaru sub orice forma, alergare, ski sau bicla, muntele asta reuseste sa scoata untul din tine.

Pe urcare am facut o pauza la cabana Postavaru unde am infulecat repede cate o placinta si 2 ceaiuri si ne-am uscat putin la soarele ce batea bine. Vremea a fost foarte frumoasa si am putut sa admiram atat de la cabana cat si de pe varf toate gruparile de muntii dimprejur, Bucegi, Crai, Leaota, Piatra Mare etc.

Dupa ce ne-am ambitionat sa ne urcam bicicletele pe varful Postavaru, in ochii mirati ai oamenilor ce urcau si coborau (cine a fost acolo stie mica portiune cu pietre ce trebuie escaladata ca sa ajungi pe varf), a sosit timpul coborarii.

Aici incepe surpriza, caci ne miscam repede si ii dam blana pana inapoi la cabana si apoi la bazinul cu apa unde cararea noastra intra in padure. De aici doar singletrack de nota 10 pana in Brasov cu portiuni bune unde poti sa ii dai viteza dar si cu coborari abrupte pe pietre si radacini, care te solicita destul de bine. Mai sunt pe alocuri si cateva portiuni in care trebuie sa urci dar cand sti ce carare urmeaza dupa, deja nu iti mai pasa ca te mai obosesti putin. Era sa incurcam traseul undeva pe la jumatate caci apare o bifurcatie, ambele marcaje fiind dunga albastra. Am apucat-o pe cel care o ia inainte, cel mai putin umblat si dupa ce am vazut ca cararea era acoperita de frunze si nu parea sa fi trecut cineva recent pe acolo, am verificat bikemap-ul si am vazut ca ne-am abatut putin asa ca am facut cale intoarsa la intersectie. Cel gresit mai este marcat si cu un triunghi galben parca. Ambele duc in Brasov dar am zis ca de data aceasta sa tinem traseul planificat. Data viitoare poate incercam si varianta 2.

Ne ducem glont spre finish cu niste zambete tampite pe fata caci traseul pare sa fie de vis. Pe final reusesc sa fac o pana, desi merg tubeless. Speram sa fie mai rezistent de atat, cauciucul fiind nou :(. Se pare ca o piatra mai ascutita, probabil, l-a perforat si a facut o taietura faina de 2-3 milimetrii. Deja am in minte un cauciuc mai fain si mai adecvat ce il va inlocui, dar nu este nici o graba fiind final de sezon. Probabil ca voi pastra setupul asta pana la primavara iar atunci vad cu ce schimb :D.

Dupa ce reparam pana nu mai mergem 10 minute prin padure si deja ajungem in oras si cautam drumul spre masina lasata pe strada Tampei.

Per total tura a fost de nota 10, si urcare zdravana sa ne solicite din plin si coborare pe masura. Data viitoare luam in considerare sa urcam cu cabina ca sa ne bucuram odihniti de aceasta coborare, una sau mai multe.

Tura a avut putin peste 30 de km si aproape 1500m elevatie iar trakul in gasiti la acest link pentru movescount sau acesta pentru bikemap. In continuare, diferenta de rigoare intre bikemap si movescount :).

Va lasam cu pozele si filmuletele needitate de mai jos. Enjoy!

Iezer night riding

Acum fix 1 luna faceam o super tura prin Iezer cu o plecare tarzie de la cabana Voina.

Ne-a prins noaptea prin padure si rau nu ne-a parut caci a fost o experienta faina. Am ramas datori cu un filmulet din acea tura si acum am reusit sa il si incropim. Nu e cine stie ce dar bine ca e. Am actualizat si postul initial :).

Mai jos aveti varianta lunga a clipului. Mai multe filmulete gasiti pe canalul de youtube. Enjoy!

Varful Moldoveanu “pe bicicleta”, un traseu enduro Fagaras

1 Reply

Cum povesteam si in postul anterior, traseul asta ar putea sa devina o traditie. Asa ne gandeam inainte de tura de weekendul trecut si asa ne gandim si acum, dar nu asta gandeam in timpul turei. In timpul turei, dupa cateva pushbike-uri mai serioase, prin minte ne trecea gandul: “Dracu’ mai vine pe aici!” :)))

Totusi, dupa ce termini tura parca iti vine sa o iei inapoi in creasta muntilor, asta a fost sigur sentimentul de a 2-a zi, si da, s-ar putea sa facem o traditie pentru ca au aparut intre timp si alti pretendenti la cucerirea acestui varf in acest fel, si trebuie sa mearga cineva sa ii indrume :P.

Tura era asteptata de ceva timp, si ar fi fost mai ok sa o facem undeva la sfarsitul lui august, inceputul lui spetembrie, nu atat de tarziu, deoarece vremea a fost destul de friguroasa, iar temperatura de 0 grade ne-a insotit mare parte din ziua de sambata.

Pentru acest weekend am planificat 2 ture, varianta scurta care urca din Slatina (Arges) pe valea Cernatului pana in culmea Malita si coboara apoi in Slatina, si varianta lunga care din  culmea Malita urma directia Varfului Moldoveanu si undeva pe la 2200m drumul forestier dispare si se transforma intr-o carare, si de aici incepe o combinatie de pushbike/carrybike + dh pana la varf.

Traseu scurt: http://www.bikemap.net/en/route/2646273-fagaras-culmea-malita/

Traseul lung (Moldoveanu): http://www.bikemap.net/en/route/3175852-malita-moldoveanu-valea-rea/

O chestie interesanta constat la bikemap, calculeaza o diferenta de nivel mai mica decat dispozitivele care au inregistrat trackul. Pentru inregistrare am folosit un ceas Suunto Ambit 2 care avea setat refreshrate-ul la GPS la 2 secunde si din ce am constatat la ultimele trasee, diferenta intre elevatiile traseelor inainte si dupa ce sunt urcate in bikemap poate ajunge si la 200m. Dar asta este doar o constatare :D, traseele raman neschimbate.

Ca sa revenim la povestea noastra, cu o saptamana inainte, pretendenti la tura eram doar eu si Tiberiu, dar pe finalul saptamanii am strans o gasca zdravana pentru tura scurta.

Astfel, ne-am gasit la punctul de plecare din Slatina cu Lucian, Bogdan, Cristi, Cosmin si Victor. Plecarea din Bucuresti a fost destul de matinala, pe la un 6 ieseam pe autostrada, si pe la un 8:30 eram parcati in Slatina. Cu micile pregatiri de rigoare, pe la 9 si ceva eram pe bicle pedaland.

Traseul prin valea Cernatului este frumos, mai lejer la inceput si apoi spre final panta se accentueaza. La un moment dat, undeva aproape de jumatatea traseului este un punct de exploatare forestiera, unul din multele din aceasta zona, si aici trebuie sa fiti atenti caci traseul urmareste raul mai mare, inainte, si nu urca in stanga asa cum era sa facem noi daca nu ne indrumau lucratorii de acolo. In acel loc se vede si cata distrugere aduc aceste defrisari, locul fiind plin de noroi si aratand ca un front de razboi proaspat bombardat….

Ne-am continuat drumul cu temperatura scazuta insotindu-ne, si intr-un final, cu ceva intarziere fata de cum am calculat (ora 14:00), am ajuns si la punctul de despartire, sus in culmea Malita la 2050 m langa un refigiu usor devastat. Aici am servit masa si ne-am facut pozele de rigoare inainte de despartire.

Astfel, eu si Tiberiu ne-am suit pe bicle si i-am dat la deal pe ultima portiune de drum forestier pana la 2200 si restul au continuat bucla pana inapoi in Slatina. Atentie, traseul inapoi pe culmea Malita nu este doar coborare asa cum speri dupa ce ai urcat atata amar de vreme ci primesti cateva urcari mai serioase desi pe bikemap ar aparea doar 3.

Vremea a tinut cu noi pana acum si desi temperaturile au fost scazute nu au fost nori si soarele a stralucit toata ziua, cu dinti dar a stralucit.

De pe la 2200 incepem sa impingem la biciclete spre un mototoi ce se afisa inaintea noastra. Aici am avut o mica nedumerire pentru ca traseul turistic il ocolea, iar traseul de pe bikemap trecea fix peste el. Pana la urma am continuat traseul turisitic dupa ce am impins totusi jumatatea din panta spre varf. Dupa ce am mai mers ceva, nu am mai gasit nici marcajele, se pare ca stam prost cu orientarea in gol alpin :))) si am sfarsit prin a ne invarti putin in cerc pentru a deslusi misterul celor 2 trasee, cel turistic si cel de pe Bikemap. Astfel, dupa ce am lasat bicicletele deoparte si am plecat la picior in recunoastere, am reusit sa ne elucidam doar dupa ce am urcat in creasta si am vazut unde este Varful Moldoveanu, cat mai avem pana la el si pe unde ar fi  mai bine sa o luam… pe traseul turistic. Nu prea stiu cum a fost marcat traseul de pe Bikemap dar include o mica portiune nemarcata de creasta care chiar nu pare sa iti permita nici macar sa iti cari bicicleta.

Aici apare si a 2-a dilema, Avem timp? Planul nostru era sa ajungem pe varf si apoi sa ne intoarcem in aceeasi zi si sa dormim la un “refugiu” intalnit in drum sau sa facem trecerea spre Vistea si sa dormim la refugiul de acolo. Totusi, ceasul indica ora 17 si noi mai avem peste 2 ore pana pe varf. Asta insemna ca ne prinde clar noaptea si parca perspectiva nu ne surade mai ales ca odata cu lasarea serii temperatura incepe sa scada si se observa si o chiciura care se lasa pe iarba si pe pietre si pratic traseul va devenii ceva mai alunecos.

Aici luam decizia sa inoptam undeva in creasta si sa continuam traseul a 2-a zi. Numai bine ca am observat o stana parasita in drum care ne-ar fi oferit adapost peste noapte. Astfel, ne intoarcem din drum pana cand zarim iar stana. Lasam bicicletele in carare si coboram spre stana sa verificam daca se poate dormi in ea, fiind destul de micuta si daca are o usa pe care sa o inchidem. Lucrurile ne surand si mica stana arata promitator, usor gaurita fiind facuta din pietre de munte dar care isi va servi scopul pentru noaptea asta.

Astfel, urcam sa recuperam bicicletele si pe la ora 19, odata cu lasarea intunericului reusim sa ne asezam in stana cu tot cu bicle si sa “baricadam” usa :D. Numai bine ca incepuse si un vant rece care sigur nu ne-ar fi fost prieten daca am fi continuat traseul. De dormit, am dormit…nu putem spune ca bine. A fost destul de frig si eu cel putin aveam un sac de dormit destul de subtire si am avut si un “pat” micut pe care am incercat sa ne inghesuim. Astfel, ne mai trezeam din cand in cand sa ne incalzim picioarele si alte membre usor inghetate. Per total, cu pauzele de rigoare, am reusit sa dormim destul de ok si pe la ora 7 eram in picioare si ne apucam sa ne strangem lucrurile si sa mancam cate ceva. Privelistea de dimineata a fost superba si mica stana arata intr-un mare fel, in razele soarelui de dimineata, parca rupta dintr-un frumos film de aventura.

Reusim pe la ora 8:30 sa ne urnim, cu “ghiozdanele” pline, si ne luptam eroic cu pushbikeul pana inapoi in carare caci pana la stana am avut de coborat cam 200m altitudine. Odata ajunsi in carare, mai mancam ceva ca sa recapatam energia consumata si continuam traseul. Mergem la sigur pe marcaj si pe masura ce inaintam vedem si varful Moldoveanu, punctul culminant al  calatoriei. Cum am spus, la deal se impinge sau se cara bicicleta si la vale drumul este in mare parte practicabil. Pana la Moldoveanu, mai dificile sunt o mica portiune stancoasa de creasta si ultima portiune de pushbike/carrybike, pe piciorul moldoveanului care este destul de lunga si ne stoarce destul de mult de energie.

Am ajuns pe varf in acelasi timp cu 2 germani, in vizita prin Romania, care veneau dinspre Vistea. In momentul in care ne-au zarit, primul dintre ei a spus: “Hey, man, that’s not how you ride a bicycle!” :)))).

Facem pozele de rigoare, si stam putin de vorba cu putinii muntomani de pe varf. Apoi, conform planului ne pregatim pentru trecerea catre Vistea si coborarea prin Valea Rea. Ne ancoram bine bicicletele pe rucsaci si o luam la pas. Trecerea, cu bicicleta in spate, intre Moldoveanu si Vistea trebuie incadrata in seria “ambitii prostesti”. Este o portiune cu lanturi iar bicicleta in spate nu face decat sa te incurce. Trebuie avut in vedere ca ai gabaritul depasit iar cand faci miscari trebuie sa fi atent sa nu lovesti bicla de vreo piatra caci te va dezechilibra. Cu grija reusim sa trecem si coboram spre refugiu.

Aici ne dam bicicletele jos si ne punem sa mai mancam ceva. Se pare ca ne-a luat destul de mult timp toata portiunea asta si ne gandim cam pe la ce ora vom fi jos la stana din vale caci de acolo stim ca avem 35 de km drum forestier, predominant coborare. De la refugiu mai mergem putin pe langa bicle si apoi reusim sa ne suim pe ele si sa parcurgem coboarea si cam toata caldarea Vaii Rele. Reusesc eu sa dau o tranta zdravana dupa ce m-am abatut putin de la carare si am nimerit in niste hartoape. Norocul a fost ca era o portiune cu iarba multa si nu m-am ales dacat cu cateva vanatai si un rucsac usor deteriorat. Dupa ce fac verificarile de rigoare la bicla continuam traseul si ajungem rapid la coborarea finala spre valea rea, coborare care din pacate nu este ciclabila. Ne luam furmos biclele de coarne si pe langa ele reusim in vreo 40 de minute sa coboram pana la stana. Aici nu mai stam pe ganduri, ne mai verificam odata rucsacii ne imbracam ca de coborare si ii dam la vale cu 100-200km :))).

Deja este a 5 -a oara cand mergem pe drumul asta, eu cel putin, si incepe sa mi se para cel mai plictisitor drum forestier iar lasarea serii nu ajuta deloc. Nu este o coborare zdravana si esti nevoit constant sa dai la pedale ca sa iti mentii viteza. Tot drumul sunt insotit de un ticait enervant dar nu mai aveam chef sa ma opresc sa verific. Constat a 2-a zi ca roata spate mergea usor infranata asta dupa ce am lovit discul de o piatra pe coborarea pana in vale :(.

Ajungem in Slatina pe intuneric, ora data in urma facand posibil acest lucru :)).  Cand vedem masina avem un sentimet de usurare si multumire in acelasi timp si abia asteptam sa ne schimbam rapid si sa ne asternem la drum, lucruri care se intampla rapid. Pe drum gandul acela cu “Dracu’ mai calca pe aici” dispare si treaba cu tranformarea traseului intr-o traditie vine iara la putere :D. Totusi, un lucru este clar, trecerea intre Vistea si Moldoveanu va fi scoasa din plan, parca este putin trasa de par mai ales ca pana ajungi in Valea Rea, tot ai de tras de bicicleta. La anul urcam si coboram pe aceasi ruta, eventual de la cota 2000 o luam pe culmea Malita ca sa fie totusi o coborarea diferita.

Pana atunci va lasam cu pozele de mai jos si micul filmulet demo. Va urma si un filmulet mai detaliat dar cand ne facem timp sa il montam caci material avem destul si trebuie sa vedem la ce renuntam.

Traseul in prima zi il gasiti la acest link iar cel din ziua 2 la acesta. Ca si date generale vorbim de 2 zile, 90 km si aproximativ 3000m elevatie. Enjoy!

 

Hey, man, that’s not how you ride a bicycle!

Am ajuns pe varf in acelasi timp cu 2 germani, in vizita prin Romania, care veneau dinspre Vistea. In momentul in care ne-au zarit, primul dintre ei a spus: “Hey, man, that’s not how you ride a bicycle!” :)))).

S-ar putea sa facem o traditie anuala din acest traseu epic! Chiar daca am avut parte de cele mai zdravene pushbike-uri, au fost si coborari pe masura. A meritat tot efortul!

Acesta este un preview la postul urmator. Pana atunci, RIDE SAFE!

Punctul culminat al turei, Vf. Moldoveanu!

Calatorie in timp, in Isverna

2 Replies

Comuna Isverna, Mehedinti, este un loc de poveste din punctul nostru de vedere. Oricine vine din mediul urban aici, isi va da seama de ce spunem asta. Daca stai si esti atent la ce se intampla in aceasta comuna, si nu spunem ca doar in aceasta comuna se intampla lucrurile asa, ci in multe altele din tara, dar nu avem nici timp nici ocazia sa le vizitam si sa le analizam pe toate, iti vei da seama de ce spunem ca este o lume de poveste. Parca te intorci in timp, fara exagerare. Am vazut oameni in opinci, si nu pentru ca aveau o pensiune si vroiau sa faca impresie turistilor, cum se intampla in alte locuri din tara, ci pentru ca alea le erau incaltarile, atata isi permiteau si nici nu aveau nevoie de altceva.

Am vazut copii fara de facebook, care se joaca asa cum ne jucam si noi cand eram mici, acum 20 de ani, facand cazemate, alergand pe vale, fugarind cate un caine sau o pisica, spargand nuci pe marginea drumului sau incropind cate un teren de fotbal din 4 pietre si o linie trasa in tarana.

Se vede clar ca acesti oameni traiesc din ce le ofera pamantul si animalele si prea putin depind de sistemul “social capital” din tara asta.

Anul acesta am ajuns la isverna cu ocazia zilei de nastere a lui Tiberiu, sa ne traiasca! 😀 si datorita curtoaziei lui Matei, care detine si casa batraneasca la care am stat si care organizeaza tabere de copii inclusiv in zona, ceea ce ni se pare genial, copil fiind sa descoperi astfel de locuri. Trebuie neaparat sa vizitati pagina si sa cititi articolul urmator pentru a va da seama despre ce vorbim 🙂 – http://himalayatravel.ro/isverna-2015-mehedinti/

Si de data aceasta, ca si acum 2 ani, ne-am distrat de minune la Isverna. Locul acesta magic iti ofera o multime de facut si de descoperit. Te poti bucura de frumoasele drumuri parcurgandu-le cu bicicleta sau de frumoasele carari umblandu-le la picior. Gasesti trasee marcate care te poarta pe langa izvoare, prin poieni, doline si prin crovuri spre varfuri albe ce parca spun povesti. Da, parca randurile sunt mai siropoase decat de obicei dar parca si zone te indeamna sa scrii altfel.

Activitatea principala, si de data aceasta a fost voia buna la focul vatrei, un gratar bun si sanatos la vreme de seara si multa licoare magica adusa fie de acasa fie de la oamenii din sat. Oamenii din sat care il stiau pe Tibi si care il conosc foarte bine pe Matei ne-au adus in permanenta cate ceva, fie ca a fost lapte fie ca a fost o tuica buna, o ciorba de branza, de care nu am mai mancat nicodata, o placinta cu branza sau un gem de prune, in permanenta am primit cate ceva si parca am dat prea putin inapoi, ba chiar deloc.

Ocazional am mai dat si cate o tura de bicicleta. Cea mai faina tura este cea pana la poiana Beletina, spre Crovu Mare. Traseul marcat care leaga mare parte a crovurilor si poienilor de prin creasta muntii este cruce rosie. El trece prin Valea Cernei (Piatra Puscata) – Valea Timna – Crovu Mare – Saua Bruscan – Isverna. Traseul facut de noi pe biciclete pleaca din sat si urca frumos pe deal si spre munte cu o mica parte de pushbike inainte de poiana. Partea finala te poarta printre copacii batrani, parca pe un drum al druizilor. In poiana Beletina te asteapta o stana mare care este parasita de prin luna octombrie. Din poiana poti cobora pe marcaj triunghi albastru direct in sat, pe o ruta mai putin ciclabila dar care merita facuta. Daca atunci cand ajungi in poiana mai ai energie si timp, poti “escalada” si varful lui Stan care iti va oferi o frumoasa priveliste atat asupra Beletinei cat si spre Piatra Closani, spre Poienile Porcului, defileul Cernei si frumoasele lapiezuri ce impodobesc intreg peisajul. Daca iti planifici traseul bine poti continua pe cruce rosie spre Valea Cernei si spre Herculane.

Spre Herculane mai poti ajunge si pe bicicleta daca urci din Isverna pe DJ671 care este mai mult un drum forestier ce te urca pana in Godeanu de unde faci stanga spre Herculane si te bucuri de o lunga coborare de kilometrii buni si cu asfalt relativ bun.

De asemenea, daca tot te afli in zona ar fi pacat sa nu iti planifici o zi si pentru cheile Tesnei, un loc superb parca rupt dintr-un film fantasy. Daca vrei sa vezi ce iti pote oferii acest loc, viziteaza pagana de facebook Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei.

Mai jos va lasam cateva poze care sa exemplifice frumusetea zonei, de care am incercat sa va convingem si prin randurile de mai sus. Daca nu ati fost niciodata in aceste locuri, ar trebui sa va ganditi serios sa mergeti iar daca ati fost, sa va ganditi lafel de serios ca ar trebui sa reveniti prin aceste locuri. Enjoy!

Link Traseu bicicleta catre Poiana Beletina aici.

Mai multe detalii despre Isverna si dealurile Mehedintilor gasiti la:

http://www.mateilaudoniu.ro/

http://romania-natura.ro/node/118

http://www.diaconescuradu.com/izverna-mehedinti-de-1-mai

http://www.mecanturist.ro/2013/07/25/crovuri-geanturi-si-alti-dinti-aventuri-mehedinti/

http://www.meetsun.ro/jurnale-trasee-montane/cernei-mehedinti-poiana-beletina-crovul-mare/

Urlati reloaded

1 Reply

Cum povesteam intr-un post anterior, Urlati pare sa fie ultima frontiera impotriva vremii urate. Lucrul asta s-a dovedit si in acest weekend. Daca toate prognozele aratau ploaie si ninsori la munte, am zis ca alta varianta nu avem decat sa verificam si prognoza pentru Urlati. Ce sa vezi, pana seara, probabilitate de ploaie 5%. Marturisim ca ne-am dus cu regret in Urlati deoarece vroiam sa facem o tura in Fagaras weekendul acesta dar cum arata ca pe sus la peste 2000m era posibil sa ii dea cu lapovita si ninsoare si cum pe jos aparea probabilitate de ploaie intre 35 si 55%, + temperaturile care cu greu depaseau 0 grade am zis ca nu e chiar asa de biciclit.

Apoi, dupa ce nu am reusit sa strangem o brigada si toata lumea si-a cam luat gandul de la biciclit pe ultima 100 de metri am zis ca Urlati chiar ramane ultima solutie. Astfel, am pus la cale o tura faina cu 4 urcari si 4 coborari care pana la final a strans cam 1300m elevatie. Este o suma frumoasa avand in vedere ca cel mai inalt punct al turei abia depasa altitudinea de 450m. Practic am incercat sa urcam si sa coboram toate dealurile de ne-au iesit in cale, pe unele chiar de 2 ori :))). Si da, am reusit sa facem acea coborare faina din drumul judetean 238, un drum parca uitat de lume, in Rotari, iar de data aceasta am si filmat coborarea :D. Punem si 1-2 filmulete la final sa vedeti ce faina este.

Cu detaliile turei nu o sa insistam caci le gasiti si in postarea “Urlati, ultima frontiera“, asa ca o sa mentionam doar ce am facut in plus.

Astfel, traseul este clasic, urcare din Urlati, mers pe coama dealului, coborare in Rotari, facut stanga spre Tarculesti, din Tarculesti dreapta spre Gornet-Cricov unde dupa primul pod luam drumul ce duce in sus spre deal, la inceput asfaltat dupa aceea drum de deal.

La intersectia cu drumul judetean 238 facut dreapta spre Rotari. Aici incepe coborarea faina. Mare atentie ca aveti sansa sa ratati acest drum deoarece este acoperit de iarba si nu prea se observa.

Aici intervine diferenta turei fata de data trecuta caci din Rotari am facut stanga spre Ceptura de Jos unde am oprit sa il vizitam pe Iulian Barbuceanu la DIY Ceptura, un proiect personal ce incepe sa prinda contur si despre care am mai povestit intr-una din postarile anterioare.

Din Ceptura am luat-o spre Cherba, si dupa localitate am facut dreapta iara spre deal prin Valea Urloii. Aici drumul trece fain printre vii si parca te afli in Toscana nu in Romania :P. Din deal am incercat o cobarare scurta si faina doar ca sa ne dam seama ca drumul nu duce undeva anume, ba chiar dispare asa ca am luat bicicleta in carca si am urcat iara in drumul principal. Printre boscheti am dat si de 2 bostani pe care i-am bagat repede in rucsac doar ca sa ingreunam putin urcarea :)). Odata reveniti in drum am inceput coborarea spre Urlati numai ca tura nu capatase destula elevatie asa ca am mai coborat odata din deal spre Plavia sau Jercalai doar ca sa urcam inapoi pe acelasi drum. Asa am capatat si elevatia dorita si am putut sa ii dam fericiti la vale spre Urlati si spre masina.

Cand ne uitam acum pe geam la cum toarna cu galeata parca vremea de ieri nici nu putea fi mai prietenoasa. Si racoare si drum uscat fara un dram de noroi. Sa tot ai parte de asa vreme si speram sa mai prindem 2-3 weekenduri sa facem niste ture serioase pe munte, asta pana cand lasam bicicletele deoparte si ne punem schiurile in picioare.

Pana atunci va lasam cu pozele si filmuletele de rigoare, si detaliile de mai jos. Enjoy!

Distanta 54km, Elevatie 1300m, dificultate medie, link traseu aici.

 

Masivul Buila – Vanturita, un fel de Piatra Craiului olteneasca

Leave a reply

Tura in Buila – Vanturita, de care va aminteam si in postul trecut a fost cireasa de pe tort printre turele planificate in zona. Masivul este superb si parca prea putin umblat fata de ce stim din traseele mai accesibile de pe valea prahovei sau din masivele mai cunoscute.

Nu am intalnit nici picior de drumet … ci in schimb multe schituri, biserici, troienite etc. Parca tot muntele ar fi proprietatea bisericii :))). Mai si scria intr-un punct ca innoptarea femeilor la unul din schituri este nepermisa. Ma intreb totusi daca au voie sa isi puna cortul langa…

Oricum, infrastructura dezvoltata pe la aceste schituri este destul de spectaculoasa si chiar nu te astepti sa vezi atata constructia in mijlocul parcului, aici vorbim de schitul Patrunsa pe langa care am trecut la coborare.

Ca si localizare, masivul se afla in partea centrala a judetului Valcea si face parte din Muntii Capatanii prin care ne-am tot plimbat cu bicicleta si am povestiti in postul intitulat :

Vaideeni si trasee de bicicleta la greu (Oltenia Biking)

Masivul are 6 puncte de intrare dintre care 3 in comuna Costesti, 1 in Barbatesti de unde am plecat si noi, 1 in Cheia si alta in Baile Olanesti. Mai multe detalii gasiti pe www.buila.ro, un alt site fain si bine pus la punct de catre organizatia Kogayon (http://www.kogayon.ro/). Gasiti acolo detalii despre orice aspect al masivului asa ca nu mai facem alte mentiuni dacat cele despre traseul nostru.

Cum am spus, traseul pleaca din Barbatesti pe drum forestier din capul satului. Drumul este mai mult decat ok si poate fi facut in mare parte cu masina pana aproape de baza masivului, in dreptul unei asezari tot a bisericii unde o sa regasiti un prim marcaj ce arata 1.5 – 2 ore pana la schitul Patrunsa. De aici noi nu am luat-o spre schit ci am urmat traseul marcat Cruce Albastra. Traseul nu este chiar asa de vizibil marcat asa ca cascati ochii. De asemenea, nefiind foarte umblat nici poteca nu este batuta si cand se mai iese din padure te poti dezorienta usor asa ca atentia este recomandata, cel putin la inceput caci odata ce incepe urcarea mai sustinuta spre Curmatura Builei deja traseul este mai usor de urmarit. Traseul urmeaza Valea Otăsăului, Valea Bulzului si apoi Vf. Tucla si ar avea cam 4.5 ore pana in Curmatura Builei dar se poate ajunge si mai repede de atat cu un ritm ok. Mai mutle detali gasiti la acest link, inclusiv un grafic al elevatiei si un track GPS.

Pe drum va veti intalni cu o rascruce ce indica schitul Patrunsa la 15 minute distanta si curmatura Builei la alte 2 ore. De asemenea veti trece pe langa 2 stane deci sa aveti grija daca mergeti pe timp de vara la cainii de la stana, nu sunt chiar cei mai prieteneosi. Izvor gasiti doar la inceput si apoi cand va apropiati de curmatura Builei, deci cam 3 ore nu o sa vedeti apa.

Padurea este frumoasa, deasa si umbrita si are ceva aparte. Copacii sunt mari si contorsionati cu radacini noduroase intinse, pietrele albe ca in Crai iar pamantul negru da un contrast foarte frumos. Va garantam poze faine cum o sa vedeti si la finalul postului.

Odata ajunsi in Curmatura Builei, 1560m, dam de refugiu si de indicatorul ce arata directia varfului Vanturita care se afla la 2-2.5 ore distanta.

O luam spre varf dar destinatia noastra finala este Varful Buila de unde vrem sa coboram spre schit. In apropiere de refugiu se afla si o stana, care la vremea asta era parasita. Totusi, dam de 2 pufoseii de caini ciobanesti si de mama lor, lasati parca sa pazeasca stana. Prima data ne-am speriat de latratul lor dar dupa ce am vazut ca sunt doar niste pui de cateva luni ne-am linistit. A fost de ajuns sa le dam cativa biscuiti ca nu am mai scapat de ei si ne-au urmari pana pe “varf”.

Acest varf Buila nu este tocmai un varf cum va imaginati, marcat, ci mai mult o denivelare care nu este nici pe departe cel mai inalt din zona. Da, Vanturita este inalt dar noi am vrut pe Buila si nu ne-a ajuns asa ca am mai urcat inca putin spre varful Albu care parea mai inalt. Aici am stat de am infulecat ceva si ne-am jucat cu pufoseniile pana cand a venit timpul sa o luam inapoi. Cu harta pornita pe telefon am incercat sa ne orientam putin in golul alpin si sa identificam valea prin care coboara “traseul”, care din pacate s-a dovedit a fi un nemarcat usor abrupt in ultima portiune pana se intersecteaza cu traseul Punct Galben ce urca tot in curmatura, de la schit pe o poteca ce seamana putin a brana.

Practic de la varful Buila te lasi in jos spre o cruce mare de lemn ce nu ai cum sa o ratezi. De la acea cruce tot cobori drept si apoi usor la dreapta pana aproape de padure unde ar trebui sa te intersectezi cu bulina galbena. Totusi, daca nu ai o harta pe telefon sau un track gps, recomandam sa te intorci pe unde ai urcat, in curmatura Builei si de aici sa identifici traseul punct galben deoarece imediat ce cobori din curmatura ar trebui sa te intersectezi cu el.

Oricum, noua, mai greu ne-a fost sa scapam de catei decat sa gasim traseul. Am urlat la ei, am aruncat cu pietricele dupa ei si dupa lungi tentative am reusit sa scapam si sa ii lasam in urma.

De la marcaj pana la schit nu am mai facut foarte mult. La schit am facut o pauza de masa si ne-am imprietenit cu necuvantatoarele de acolo, apoi am luat-o in jos spre locul de unde am inceput tura. Coborarea se face de la schit pe marcaj cruce rosie. Coborarea este faina si traseul mai bine ingrijit si marcat. Se vede ca pe aici coboara cei de la schit cu magari si cu bagaje spre satul Barbatesti. Pe aici ne-am si imaginat o coborare faina pe bicla. Din punctul nostru de vedere arata destul de ciclabil, la vale, si pare a fi un singletrack de toata frumusetea :D. Ba chiar, daca stam sa ne gandim, ar merge o urcare dinspre Cheia pe la schitul Pahomie, apoi schitul Patrunsa, cu coborare pe aceasta carare spre satul Barbatesti :D.

Pana ajungem noi sa facem acest traseu pe bicicleta, va lasam cu trakul turei la acest link si cu frumoasele poze de mai jos. Speram sa va fi convins prin aceste randuri si prin dovezile de mai jos sa va ganditi serios sa faceti o tura in Masivul Buila-Vanturita. Enjoy!

Prin Iezer si prin noapte cu bicicleta

1 Reply

Iezerul si Fagarasul vor deveni traditii din cate se pare. In fiecare an trebuie neaparat sa ne programam cel putin o tura de bicla in acesti munti. De ce? Pai au ceva aparte si cele mai faine aventuri prin muntii astia le-am avut. Daca anul trecut am facut peste jumatate din creasta cu dormit la refugiu si cu cuceritul celor mai inalte varfuri, anul asta am vrut sa facem o tura de o zi cu urcare pe Portareasa (cel mai inalt drum forestier de la noi din tara, ce te duce pana la 2350m altitudine) si cu coborare pe culmea Vacarea. Zis si facut numai ca, dupa cum zice un vechi si intelept proverb, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ.

Dupa ce ca ne-am urnit destul de greu, am mai avut si o frumoasa intarziere pe drum, o pana la una din masini. Si cum pana nu vine niciodata singura, nici cricul nu era bun asa ca stai prin Campulung si cauta cric si apoi fa pana… dar mai bine stie Vlad caci el a patit-o. Noi eram deja la cabana Voina, asteptand cuminti si fara semnal. Pe la ora 11:30 ajunge si a 2-a masina cu Vlad, Ionut si Cristi.

Dupa detaliile de rigoare si pregatirile rapide, la 12 ne suim pe bicle si ii dam inapoi spre barajul Rausor unde ajungem rapid pe singura bucatica de asfalt a traseului. Traversam barajul si o luam pe drumul forestier ce merge frumos pe langa lacul Rausor si apoi pe langa rau. La inceput drumul este lejer, cu o panta frumoasa si destul de racoros din cauza padurii. Exceptand noroiul de la inceput care se datoreaza utilajelor si camioanelor sosite in zona pentru defrisari, drumul se indreapta pe masura ce urca si la iesirea din padure se transforma intr-un drum pietruit si pe masura ce te apropii de creasta, intr-un drum plin de bolovani. Treptat panta se mai accentueaza si pe la 1600m altitudine iese si din padure. Prin padure am facut 2 mici pauze pentru apa si pentru regrupare si apoi inca una la iesirea din padure unde ne-am mai intalnit cu un alt biciclist ce venise la o tura de antrenament.

Dupa regrupare si dupa ce am infulecat cate ceva, i-am dat inainte pe drumul plin de pietre. Pe aici drumul urca usor in 4-5 serpentine si apoi continua drept cu tinta finala in fata. Parca de aici nu pare asa aproape cum ne aminteam, asta si pentru ca anul trecut am avut parte de o ceata de abia vedeam la 5 metri in fata. Pe la 1900m am mai facut o regrupare si aici ne-am splituit in 2 grupuri, cei care au hotarat sa se intoarca caci era clar ca o sa ne prinda seara prin padure si cei care au tinut mortis sa faca tot traseul. Astfel, eu am continuat cu Cosmin si cu Vlad, iar Lucian, Cristi si Ionut, care din pacate avea si o glezna luxata, s-au intors la masini.

Din punctul asta drumul coboara cam 50m altitudine si apoi incepe iar sa urce sustinut si in serpentine. Urcarea este frumoasa si solicitanta iar drumul accidentat te pune des in dificultate dar ne luptam eroic cu panta si cu o intarziere de 30 de minute fata de ora propusa ajungem la 18:30 la Crucea Ateneului. Nici nu apuc sa ma linistesc si sa ma asez sa mananc ceva ca imi dau seama ca nu mai am telefonul in buzunar. Intradevar, nu este cea mai inteleapta decizie sa iti tii telefonul in buzunar pe terenul asta accidentat si sper sa ma fi invatat minte :(. Trist e ca de la 2350m drumul coboara destul de mult pana la Cruce si doar cand ma uit in spate ce panta am de urcat pentru a-mi gasi telefonul parca ma demoralizez. Stiu sigur ca l-am pierdut undeva pe panta asta pentru ca am coborat in viteza asa ca o iau repede inapoi in pas alergator. Si, cum legile lui Murphy se aplica intodeauna, telefonul meu era aproape in varful dealului :))). Dar bine ca era caci deja ma gandeam la bugetul de care trebuia sa fac rost pentru unul nou :))). Unde mai pui ca a scapat ieftin cu 2-3 zgarieturi si fara ecran spart.

Ma intorc rapid la coechipieri si nici sa mananc nu mai imi vine caci deja soarele era aproape apus si noi aveam o hatamai coborarea de dat. Ne urcam repede pe bicle si ii dam rapid la vale pe culmea Vacarea pe marcaj dunga rosie. Marcajul la urcare a fost triunghi rosu.

Ii dam viteza cat mai avem lumina si la intrarea in padure deja suntem inconjurati de intuneric asa ca scoatem frontalele si ce lumini mai aveam pe la noi, care nu erau destul de multe si ii dam frumos un downhill prin bezna dar cu mare grija. Este o experienta faina, de povestit, dar pe care nu tinem neaparat sa o repetam prea curand. Dumul a fost ciclabil si cred ca daca era ziua am fi avut o experienta mai faina si o coborare mai placuta dar cand nu vezi pe unde mergi parca nici nu te poti bucura de coborare :))) sau cel putin noi nu am putut, asa ca am coborat destul de precauti. La sfarsit am facut si un bike rafting deoarece drumul merge prin rau cativa metri buni :))). Daca ne suparam putin mai stateam sa ne spalam si biclele la lumina frontalei :D.

Per total tura a fost frumoasa, o adevarata aventura care va fi cu siguranta repetata si anul urmator. Ajunsi la Cabana Voina, i-am gasit pe restul cu burtile pline, dar am recuperat si noi rapid si am inchinat un paharel de tarie in cinstea turei facute :D.

Ca si detalii, tura a avut 47 de km cu 1700m elevatie iar ca si dificultate am zice medie din cauza drumului mai accidentat atat la urcare cat si la coborare. Se poate si mai rau totusi :D.

Trakul facut de noi il regasiti la acest link. O sa revenim si cu un filmulet, stim, am tot promis filmulete dar cu siguranta o sa ne tinem curand de promisiuni :D.

Pana atunci va lasam cu pozele de mai jos. Enjoy!